Introducere

Predând calea Adleriană

Parisa și-a scăpat creionul în mod deliberat, pentru a cincea oară în această dimineață. Jamal refuză să își
termine tema la aritmetica și desenează pe foaie. Julio tocmai a aruncat un ghem de hârtie și a scuipat în
cameră, în timp ce Paula s-a retras și continuă să privească în gol pe fereastră.

De ce?

Acești copii au făcut alegeri, deși nu în mod conștient, de a se purta astfel, în aceste moduri pentru a-și
găsi locul în clasă, pentru a „simți că aparțin”. Scopul acestei cărți este să explice motivele acțiunilor și
logicii copiilor și să ajute profesorii să își recunoască propriile stiluri de predare, precum și să înțeleagă
cum să-și schimbe atât propriul comportament cât și pe cel al elevilor lor.

Mulți educatori și profesori sunt confuzi. Unii cred că a fi permisiv ajută copilul să-și exprime nevoile și
prin urmare să oprească comportamentul nepotrivit. Nu chiar așa: ceea ce învață un copil într-o clasă
permisivă este anarhia laissez-faire, nu democrația. Copiii învață filosofia a „voi face cum vreau eu” și
„voi lucra doar atunci când îmi iese mie ceva din asta.” Apoi suntem amar dezamăgiți când isi declară
deschis dreptul lor de a face orice doresc fără respect sau grijă față de sentimentele altora.

Pe de altă parte, în clasele autocratice foarte stricte, copiii înțeleg că puterea, prestigiul și profitul sunt
singurele valori care contează. Aceste idei autocratice conduc invariabil la conflict. Mai mult, când ating
adolescența, mulți tineri vor respinge aceste valori și se vor răzvrăti.

Pentru ultimele zece mii de ani am trăit într-o societate autocratică. Copiii noștri pot fi înțeleși doar dacă
realizăm mai întâi că problema de bază a societății noastre confuze este înrădăcinată în creșterea rapidă
a democrației, pentru care nu am fost nici antrenați nici pregătiți. Această ignoranță nefericită este
punctul esențial și cauza majora a majorității haosului din școlile noastre.

Creșterea copiilor a fost întotdeauna bazată pe tradiție. Margaret Mead, în cartea sa despre locuitorii
insulelor Mării Sudului, ”Din Mările Sudului”, descrie un număr de societăți diferite, fiecare dintre ele
crescându-și copiii într-un mod diferit și prin urmare menținând și promulgând diferite tipare cognitive.
În aceste triburi, și copiii și adulții știau unde erau în raport unii cu ceilalți. Care este diferența între
locuitorii insulelor și Nord Americani? Tradiția! Tradițiile noastre s-au schimbat într-o mare măsură pe
parcursul ultimilor 50 de ani.

Toate creaturile vii știu ce să facă cu puii lor – cu excepția părinților de astăzi. Noi, părinți și profesori,
trebuie mai întâi să construim o traducere traditie nouă dacă vrem să trăim într-o lume a coexistenței
pașnice. Acest lucru este necesar în mod special în clasele unde profesorul nu a fost învățat leadershipul
democratic. Elevul se ceartă cu elevul; profesorul se ceartă cu elevul. Cu toții au convingerea eronată că
își pot găsi locul doar prin a fi superiori.

Tradițiile stabilite de crestere si educatie a crește și educa a copiilor, care au rezultat dintr-o societate
autocratică, nu mai sunt eficiente într-un cadru democratic. Trebuie să învățăm noi forme de a face față
unii altora pentru că relațiile noastre s-au schimbat. Relațiile adult-copil erau caracterizate în trecut de
dominanță și submisivitate. Astăzi, egalitatea este singurul lucru pe baza căruia vom fi capabili să
rezolvăm problemele disciplinare în mod eficient.

În această lume care se schimbă rapid suntem martorii unei rebeliuni a celor care au fost dominați
anterior într-o societate autocratică – minorități, sindicate, femei – care acum nu mai acceptă orbește
ceea ce dictează autoritățile. Aceasta este o evoluție inevitabilă pentru participarea la luarea deciziilor.

Ostilitățile la școală și acasă vor înceta doar atunci când vom împărți procesul de luare a deciziilor ca
egali. Atunci când acest lucru se va întâmpla, părinții și profesorii vor avea un scop comun, și casele și
școlile noastre vor avea copii responsabili și respectuoși.
Ce este egalitatea? Nu înseamnă să fii egal ca mărime, vârstă, poziție sau inteligență. Este despre a ne
trata reciproc cu respect egal. Este despre a avea același respect pentru un copil de clasa a 2-a așa cum ai
pentru mama ta. Acesta este felul de egalitate care aduce clasei tale coexistența pașnică și face întreaga
lume un loc mai bun în care să trăim.

Cu secole în urmă, nobilii din Anglia au fondat Magna Carta pentru a limita puterea regelui. Cu primii
coloniști în America de Nord și cu revoluția industrială în Europa și în alte părți ale lumii, presiuni din ce
în ce mai mari au fost exercitate de către cetățenii care cereau să fie tratați egal de către puterile
legislative și instanțe. Muncitorii nu voiau să primească directive de la management. Minoritățile rasiale,
femeile și diferite grupuri care simțiseră că-și pierduseră drepturile, au militat necontenit pentru
schimbări legale pentru a obține egalitate. Astăzi, este rândul copiilor noștri să lupte. La fel cum celelalte
grupuri au câștigat, sau sunt pe cale să câștige lupta lor pentru egalitate, așa vor face și copiii. Ei sunt
majoritatea și au timpul de partea lor. Vor să fie tratați ca egali și cu egalitatea respectului.

Cele cinci principii ale lui Alfred Adler

Premisele fundamentale care se află la baza ideilor și metodelor acestei cărți au fost formulate de Alfred
Adler, un psihiatru vienez. Adler a lucrat cu copii din școli publice din Viena și și-a descris ideile în The
Education of Children (1957). El voia ca ideile sale să fie parte din modul de viață al fiecărei persoane, și
a scris cărți care să poată fi înțelese de oricine, cum ar fi The Science of Living, publicată inițial în 1929, și
What Life Should Mean to You, publicată în 1931. Conceptul său cu privire la „logica blindată a traiului
social” implică recunoașterea egalității umane. Fără această recunoaștere nu vom putea să rezolvăm
conflictele noastre și să dezvoltăm un trai armonios. El a explicat structura de personalitate care ne
permite să trăim ca oameni liberi și democratici și a propus un set de premise psihologice de bază care
se potrivesc principiilor democratice. Acestea pot fi foarte utile părinților și profesorilor care vor să știe
ce înseamnă democrația.

Cele cinci premise de bază ale comportamentului uman sunt:

1. Oamenii sunt ființe sociale și principala lor dorință este să aparțină. Acest lucru este valabil
pentru adulți și copii în aceeași măsură.
2. Tot Orice comportamentul are un scop. Cineva nu poate înțelege comportamentul unei alte
persoane decât dacă știe care este scopul către care aceasta țintește, și întotdeauna acest
comportament este direcționat către a-și găsi locul. Dacă un adult sau un copil are o conduită
nepotrivită, acest lucru indică faptul că acesta are idei greșite despre cum să fie semnificativ.
3. Oamenii sunt factori de decizie. Decidem ce vrem cu adevărat să facem fără a fi întotdeauna
conștienți de acest lucru. Nu suntem doar victime ale forțelor precum ereditatea, mediul și alte
influențe externe, care ne constrâng. Baza optimismului nostru corectiv și terapeutic este
realizarea că putem determina ce vrem să facem.
4. Fiecare persoană este o ființă întreagă care nu poate fi înțeleasă prin unele caracteristici parțiale.
Explicăm acțiunile pe baza întregii persoane. Întregul este diferit decât suma totală a părților.
(Aceasta este o condiție teoretică importantă pentru că ne permite să percepem individul
complet, fără a intra într-o explorare îndelungată. Putem percepe un „tipar” de comportament.)
5. Nu vedem realitatea așa cum este, ci doar așa cum o percepem, iar această percepție poate fi
greșită sau distorsionată.

Un profesor trebuie să înțeleagă că dacă un copil se opune învățării sau se comportă neadecvat,
problema nu este atât de mult bazată pe proasta adaptare personală a copilului cât pe o situație
culturală neplăcută.

Copiii sunt ființe sociale care vor să aparțină. Profesorii trebuie să învețe să folosească grupul ca un
mijloc de a recunoaște scopurile greșite ale comportamentelor neadecvate ale copiilor. Majoritatea
adulților, atunci când corectează copiii, nu fac altceva decât să înrăutățească situația pentru că fac exact
ceea ce copilul vrea ca ei să facă – și ajung să întărească scopurile greșite ale copiilor. Odată ce profesorii
vor citi această carte și vor înțelege semnificația a ceea ce noi numim cele 4 scopuri neadecvate, vor
putea apoi dezvălui copiilor cu comportamente nepotrivite care este scopul lor adresându-le o serie de
întrebări. Dacă acest lucru este făcut în mod corect, „reflexul de recunoaștere” va urma. Acest lucru
indică faptul că copilul va realiza brusc de ce se comportă nepotrivit și care sunt alternativele deschise
pentru sine pentru a-și schimba comportamentul. Cuvântul „scop” în acest sens se referă la relațiile
umane mai degrabă decât la sarcini.

Profesorul este un lider de grup. Acesta creează atmosfera, integrează toate personalitățile diverse și
stimulează procesul democratic. Discuțiile de grup de la clasă au aceleași beneficii pe care familiile le pot
avea folosind întâlnirile de familie, denumite și „consiliu de familie”, în casele lor. 1 Întâlnirile de la clasă
antrenează copiii în democrația participativă.

Alianța de dintre părinții, profesorii și copiii care participă la o democrație adevărată poate aduce pace și
armonie în casele noastre și în școli, și în cele din urmă în societatea noastră. Profesia de profesor, mai
presus de toate, poate folosi și preda principiile democratice în școlile noastre, pentru a elimina
ostilitățile distructive din viețile noastre.

CAPITOLUL UNU

De ce lacrimile?

1
Întâlnirile de familie sunt descrise de B.L.Bettner & A.Lew, Raising Kids Who Can (Newton Centre, Mass:
Connections Press, 1996)
 „Egalitatea înseamnă ca oamenii, în ciuda diferențelor și abilităților lor individuale, au drepturi egale la
demnitate și respect.”

– R.Dreikurs & V.Soltz, Children: The Challenge

Astăzi, sistemele școlare se află într-o dilemă în ceea ce privește disciplina. Controversa asupra
administrării pedepselor nu poate fi și nu va fi rezolvată până când nu vom oferi profesorilor tehnici
eficiente alternative pentru a gestiona copiii care se comportă neadecvat și refuză să învețe. Până când
acest lucru se va întâmpla, copiii neascultători împiedică profesorul din a preda și colegii elevi din a
învăța. Comportamentul neadecvat devine o încălcare a libertăților sociale.

Este relativ ușor să predai unei clase în care copiii vor să asculte, să învețe și să se comporte frumos, dar
fiecare clasă are cel puțin câțiva tineri care nu se încadrează în această categorie – și aici se află
problema. Atunci când apare o problemă continuă de disciplină, cel mai des profesorul se simte
neajutorat în a rezolva situația. În timp ce ultima variantă de a trimite elevul în biroul directorului îi oferă
profesorului nesigur o anumită doză de curaj și încredere pentru a înfrunta fiecare zi provocatoare,
aceasta este doar o măsură provizorie. Actualmente, majoritatea școlilor evidențiază faptul că insisi
profesorii în sine ar trebui să gestioneze problemele de disciplină (iar directorii sa devina au devenit
ultima variantă). Așadar, mai mult ca niciodată, profesorii trebuie să aibă noi abilități pentru actiuni ca
acțiune alternativăe eficientăe. Consilierii școlari din ciclurile primare ar putea fi de mare ajutor
profesorilor în dezvoltarea unui program preventiv pentru sănătatea mintală, însă reducerile bugetare
din educație au limitat aceste oportunități. Copiii de școală primară au nevoie de asemenea de consiliere
de grup atunci când au probleme. Dacă așteptăm până când problemele lor sunt suficient de mari încât
să îi eliminăm din școală, sau să îi trimitem în instanțe, va fi prea târziu pentru a redirecționa scopurile
lor neadecvate timpurii.

Odată cu filosofiile integrative, normalizatoare și alte filosofii educaționale moderne, clasele au o gamă
în continuă dezvoltare de programe de abilități și învățare. Descoperim că copiii sunt grupați pentru
instrucție, și cu toate acestea profesorii nu sunt pregătiți pentru a folosi dinamica grupurilor și testarea
sociometrică. Profesorul trebuie să învețe aceste abilități înainte de a grupa copiii pentru a întreprinde
ceva, pentru un proiect sau o activitate creativă.

Deseori elevii sunt confruntați cu probleme sociale datorită nevoii de a colabora și a lucra laolaltă pentru
un rezultat. este posibil ca Profesorul este posibil să nu-i fi pregătit să se înțeleagă și să învețe împreună
într-un cadru democratic. Metodele tradiționale de predare în care profesorul era un șef autocratic care
folosea forța, presiunea, competiția și amenințarea cu pedeapsa sunt la acest moment depășite. Chiar și
elevii insisi în sine nu vor mai accepta acest tip de leadership. Dacă nu le este oferită oportunitatea să se
implice într-o democrație participativă a clasei, fie se vor răzvrăti în clasă, sau acasă, sau împotriva
societății în general.

Mulți profesori au decis să-și schimbe modul autocratic și să încerce abordarea democratică. Cu toate
acestea, deoarece nu a fost nimeni care să îi învețe noile abilități de a fi lideri democratici, eu au devenit
anarhiști permisivi. Clasele lor au devenit haotice. Elevii lor fac ce-și doresc, învață ce vor și când vor, le
pasă doar ocazional de nevoile celorlalți, și au puțin respect pentru profesor, școală și prieteni. Atât
profesorul cât și elevul au devenit descurajați. Dar permisivitatea sau permisiunea? nu se restrânge doar
la profesori. Părinții, încercând să evite abordarea autocratică, au adoptat în mod eronat metode
indulgente față de copiii lor, și au permis comportamentele precum deprivarea de somn sau
egocentrismul acasă.

Știm că atunci când copiii sunt descurajați, ei au tendința de a se comporta neadecvat, nu au respect
pentru ordine și învață foarte puțin. Aceste clase de anarhie laissez-faire produc o generație de tirani al
căror prim scop și a căror primă valoare este să își vadă de treaba lor fără suficientă conștiință socială sau
considerație față de responsabilitatea lor de a contribui în societate. Profesorii permisivi au abdicat de la
responsabilitățilei lor de a preda. Aceștia au făcut greșeala de a crede că copiii ar trebui să fie lăsați să
învețe orice vor ei. De fapt, profesorii trebuie să motiveze copiii să învețe ce trebuie să învețe – ceea ce
în primele clase sunt abilitățile de bază de citire, limbaj și aritmetică, precum și abilitățile sociale de a trăi
și studia în grup.

Într-o clasă primară bine organizată, acolo unde profesorul este abil în stimularea elevilor către a învăța
ce trebuie să învețe, există puține probleme disciplinare. Dacă profesorul crede în educarea întregului
copil, ?? atunci există ample oportunități pentru dezvoltare și exprimare a creativității prin artă, muzică,
dans și arte lingvistice. Atunci când o problemă răsare, profesorul își adresează imediat câteva întrebări.
A fost exercițiul propus prea dificil pentru unii sau a fost prea ușor și în consecință plictisitor? Lecția a
fost pregătită în mod potrivit? Prezentarea a fost stimulantă și entuziasmantă? A fost prea lungă sau prea
scurtă? Le-a fost oferit elevilor suficient timp pentru a termina, și sunt suficiente oportunități pentru cei
care lucrează rapid pentru a lucra suplimentar cu o provocare? Modul în care profesorul răspunde la
aceste întrebări indică ce acțiune poate lua pentru a îmbunătăți situația.

Dacă acesta este satisfăcut că metodele sale de predare sunt potrivite, poate merge mai departe la
„curricula ascunsă” pentru câteva răspunsuri. În această curriculă ascunsă se poate găsi un copil cu o
problemă de sănătate, fie fizică (de exemplu, cu deficiențe de vedere sau auz), fie mentală (precum
traumele din a avea un părinte dependent de droguri); o dezamăgire recentă precum moartea unui
animal de companie; sau anticipația entuziasmantă a unui eveniment fericit precum o petrecere
onomastică. Profesorul trebuie să fie conștient de diferența dintre o supărare temporară sau un
entuziasm temporar și o problemă mai profundă, mai permanentă.

Atunci când un profesor își cunoaște cu adevărat clasa, este sensibil la reacțiile elevilor, iar dacă o
problemă personală este cauza unei perturbări, este capabil să ofere ghidare eficientă. Cu toate acestea,
dacă comportamentul perturbator sau rezistența de a învăța este repetitiv, acesta poate învăța să
diagnosticheze scopul comportamentelor neadecvate ale copilului, să înțeleagă logica privată a copilului
și să îi redirecționeze comportamentul.

Punctăm patru scopuri neadecvate care conduc copilul la a se purta urât, și deci diagnosticul și
tratamentul sunt detul de simple, iar metodele de a gestiona acestea vor fii explicate complet (vezi
Capitolul 6, „Conferința Profesor-Părinte”). Folosind aceste metode, un profesor de școală primară poate
preveni majoritatea problemelor de personalitate care, mai târziu, produc probleme în liceele noastre și
în societatea noastră.

Structura și Liderul Democratic

În multe dintre clasele școlii primare, copiii învață la diferite niveluri și rate de progres; în consecință,
cursurile au devenit mai puțin structurate. Minuțiozitatea profesională nu mai este posibilă atunci când
tuturor elevilor le sunt predate lucruri diferite în același timp. Puțini profesori au timpul sau energia
pentru a oferi informații suplimentare pe lângă lecții. Pentru a oferi puțină asistență în aceste
circumstanțe, următoarele capitole vor introduce profesorii în metode specifice de managementul clasei.

În zone de lucru deschise, copiii sunt expuși zilnic unei varietăți de situații. Ei pot lucra în grupuri mici
pentru abilități de bază sau în grupuri mai mari pentru experiență creativă, sau se pot găsi alături de alți
o sută pe parcursul unei prezentări pedagogice de echipă sau singuri pentru explicații individuale.
Deoarece situațiile de predare cer ajustări continue și necesită ca elevii să se mute din loc în loc, pot ieși
la iveală tipuri variate de probleme pot ieși la iveală. Unii copii nu le pot gestiona. Le este dificil să învețe
în acest sistem și reacționează nefavorabil. Deseori aceștia perturbă climatul pentru ceilalți.
Comportamentul nepotrivit chiar și al unui singur copil poate deranja atmosfera întregii clase. Dilema
este că copiii câștigă libertate fără a învăța un simț al responsabilității care este la pachet.
Toți copiii au nevoie de structură pentru a se simți în siguranță, și deseori ei nu primesc acest lucru acasă.
Profesorii trebuie să ofere puțin timp în fiecare zi în care o lecție anume este oferită tuturor membrilor
clasei, de exemplu muzică sau istorie. Acest lucru produce coeziune în clasă. Chiar și elevul cu cerințe
speciale va primi experimenta un sentiment al apartenenței, de care are multă nevoie,prin participarea
din a lua parte la prezentarea obișnuită a profesorului. Acest lucru ajută elevii dezavantajați cu dizabilități
de învățare, care deseori se simt lăsați deoparte deoarece trebuie să lucreze singuri la propriile programe
de învățare.

Fără structură, multe dintre valorile pedagogice tradiționale se pierd. Elevii devin leneși, zgomotoși,
nepăsători și iresponsabili. Obiceiurile de lucru nu se fixeaza devin alunecoase; manualele devin prost
scrise și inexacte. Odată cu renunțarea la structură, putem să ne așteptăm la scăderea standardelor
academice în locul îmbunătățirii anticipate. Mai târziu, astfel de elevi vor intra la liceu fără suficiente
abilități de citire pentru a face față cursurilor. Nu e de mirare că profesorii sunt confuzi și descurajați.

Profesorii nu au fost pregătiți să învețe abilitățile traiului în democrație. În acest context, ei au puține
cunoștințe despre tehnici de rezolvare de probleme și luare de decizii, așa cum arată studiul lui Kurt
Lewin.2 Ceea ce urmează atunci când controlul autocratic este ridicat este anarhia. În societatea noastră
contemporană, copiii trăiesc într-o astfel de anarhie. Ei resping disciplina, etica, ideile și valorile adulților;
deseori ei trăiesc într-o stare sălbatică, fie a materialismului excesiv sau a idealismului neînfrânat, cărora
le lipsește interesul social sau un simț satisfăcător al contribuției. Dar nu este exista nici un rău al
democrației care nu poate fi vindecat de mai multă democrației, iar pentru a începe această vindecare,
profesorii noștri trebuie să învețe să devină lideri democratici.

În unele zone administrative din America de nord, se desfășoară testare standardizată pentru măsurarea
nivelurilor de achiziții la citire, matematică și Engleză. Este important ca profesorii, părinții și elevii să știe
nivelul la care elevul este competent; abia apoi se poate oferi o curriculă adaptată.

În provincia Ontario, de exemplu, testarea standardizată a fost reintrodusă în 1998. Începând din acel
moment, scorurile elevilor s-au înbunătățit anual. De pildă, numărul de elevi de clasa a 3-a care au
îndeplinit standardul provincial la matematică a crescut cu 35% între 1997-1998 și 2001-2001. Aceasta
este o realizare enormă.

Copilul supraobosit: o nouă problemă socială

Mulți elevi vin la școală obosiți. Deprivarea de somn îî împiedică din a învăța și a se comporta adecvat.
Sistemele lor imunitare slăbite duc la infecții de ureche și gât. Copilul obosit poate cădea pradă alergiilor,
microbilor și virușilor.

În societatea de astăzi, în care fie mamele singure fie ambii părinți merg la muncă, se plasează o vină
considerabilă asupra părții părinților pentru că nu sunt prezenți pentru copii pe timpul zilei. Acest lucru
poate conduce la supra-compensare – a fi indulgenți cu copiii pentru perioade de timp excesive pe
parcursul orelor libere de seară. Mamele singure au nevoie să își aloce timp propriei lor vieți, iar
partenerii înșiși au nevoie să petreacă timp împreună. Nu e de mirare că mulți părinți singuri devin
extenuați sau că mariajele eșuează din cauza acestei atitudini nesănătoase în care copilul este în centru.

Este destul de comun ca părinții să-și „distreze” copiii până la ora 11 seara. Aceasta este cu cel puțin trei
ore peste ora sănătoasă de somn pentru majoritatea copiilor cu vârste între șapte și unsprezece ani.
Copiii ar fi mai bine echipați pentru a învăța la școală dacă timpul de acasă cu părinții ar fi restrâns la o
oră de timp de calitate.

2
K. Lewin, Resolving Social Conflicts (New York:Harper&Row, 1948)
Multe familii au devenit atât de dominate de copil încât curtoaziile obiceiurile normale ale gospodăriei și
interacțiunea cu alți membri ai familiei se duc la gunoi. În loc de telefoane către prieteni și familie, e-
mailul sterilul email devine singura modalitate de comunicare. Împărtășirea caldă între membrii familiei
extinsă nu este o parte constantă a vieților multor adulți și copii.

Cum pot ajuta profesorii de școală primară în această situație? Aceștia trebuie să trimită mesaje foarte
puternice dar diplomatice părinților. Ei pot de asemenea să se angajeze în a ajuta copiii, poate prin a
verifica în fiecare dimineață la ce oră s-a dus la culcare fiecare copil în seara anterioară, și a încuraja o oră
de culcare mai devreme.

Gestionând problemele legate de deprivarea de somn în mod eficient, toată lumea beneficiază – copilul,
părintele/părinții și profesorul.

CAPITOLUL DOI

Ce fel de profesor ești tu?

Nimic nu este la fel de patetic ca o autoritate învinsă care nu-și admite înfrângerea.

- R. Dreikurs

Crezi, ca profesor, că a-ți impune voința asupra copiilor este singura modalitate de a controla clasa? Un
profesor care este dedicat ideii de a „face” copiii să facae ce le este spus, forțându-i să învețe,
mustrându-i atunci când nu fac asta, pedepsind orice greșeală și negând orice fel de libertate de
exprimare a creativității este un profesor autocratic și tiranic.

Dacă crezi că ai știi toate răspunsurile și te comporți ca și când ai avea puterea să comanzi copiilor să-ți
facă pe plac, mai devreme sau mai târziu vei fi învins. Clar, exercițiul puterii, presiunii și pedepsei pentru
a cere cooperarea a fost văzut în mod tradițional ca fiind abordarea corectă în profesie. Astăzi, un
profesor care își impune ideile cu un ton ridicat și care își asumă toată doar responsabilitatea luării
tuturor deciziilor și stabilirii tuturor regulilor este o relicvă din trecut care nu este fiabilă în ziua de azi.

Copiii de astăzi nu mai acceptă acest tip de tiranie. Ei sunt conștienți de atmosfera democratică prezentă
și se așteaptă să fie tratați ca ființe umane responsabile, meritorii și care pot lua decizii. Ei au
resentimente față de a fi tratați cu dispreț și reacționează cu ostilitate și răzbunare pentru a depăși în
istețime șeful dominator. Din această lipsă de respect reciproc, ei învață repede, în primul rând, un
standard dublu, iar în al doilea rând, faptul că puterea de orice fel este cea mai importantă.

Unii copii se asociază cu batjocura, încăpățânarea, crizele de isterie, neascultare, certuri și un refuz față
de a învăța. Pe măsură ce un copil dezvoltă aceste tipare de comportament, el devine neastâmpărat,
abandonează școala și devine un potențial delincvent. Majoritatea adolescenților problematici de astăzi
trăiesc într-o stare încătușată de egoism, fără nici un simț al responsabilității față de sarcini sau față de
ceilalți dezvoltat . ei pot fi loiali. Unui anturaj ei pot fi loiali, dar nu au respect pentru nimeni nimeni
persoane mai tânăr tinere sau mai în vârstă, sau care are au opinii diferite. Mulți dintre acești tineri ar fi
putut fi salvați de profesori și consilieri democratici, însă în schimb, au fost descurajați de persoane
autocratice, insensibile.

Probabil ai decis că nu ești profesorul tiran care creează o atmosferă în care doar câțiva copii „buni”
devin mai buni, mulți copii „răi” devin mai răi și majoritatea copiilor sunt controlați prin frică. În acest tip
de mediu, copiii „buni” deseori se vor strădui să exceleze, dar doar pentru a se simți superiori, pentru a
se uita în jos la colegii lor. Ei nu învață pentru bucuria de a învăța nici nu dezvoltă o voință de a întâmpina
nevoile oricărei situații cu un simț al contribuției la binele comun.
Poate că nu ești tiranul autocratic care face copilul „rău” mai rău pedepsindu-l sau descurajându-l. Poate
că nu ai o clasă în care voința de cooperare este scăzută, în care creativitatea este sufocată iar
dezvoltarea socială și emoțională este blocată. Dar ești prea permisiv? Ai fost cândva autocratic și acum
ai trecut de la o extremă la alta? Poate că ai renunțat la control pe deplin iar acum trăiești cu stres și
exasperare în timp ce copiii te controlează pe tine.

Ca profesor permisiv, nu consideri nici un copil rău, și trecei cu vederea tot ce face copilul cu ideea că
fiecare va ajunge în final să fie un membru bun și meritoriu al societății. Crezi în oferirea numeroaselor
experiențe de învățare la clasă pe care elevii pot alege să le folosească. Sugerezi ca ei să-și selecteze
singuri subiectele și materiile pentru ziua respectivă. Le oferi elevilor diferite instrumente ajutătoare
vizuale pe care le pot folosi în voie. Le permiți să lucreze în grupuri sau individual sau la calculator.

Unii elevi pot alege să nu ia o invete o lecție de citire timp de câteva săptămâni, dar ești încrezător că te
vor ruga să îi înveți când vor fi pregătiți. Nu prea poți planifica activități pentru elevi deoarece crezi că ei
pot să învețe mult mai mult din proiecte de cercetare despre lucruri care îi interesează. Nu te deranjezi
să dai teste pentru că elevii învață toți la niveluri diferite.

Te poți întreba la finalul zilei ce ai predat și de ce te doare capul atât de tare, dar te prefaci că o clasă
gălăgioasă indică faptul că elevii comunică și învață unul de la altul. Devii anxios atunci cânt ești rugat să
scrii un raport sau să întâlnești un părinte pentru o ședință, deoarece nu prea ai note sau calificative care
să ajute în a oferi o evaluare precisă. De fapt, te întrebi dacă Megan chiar a înregistrat vreun progres
continuu, sau dacă a stagnat permanent. Poți chiar fi deprimat și bolnav.

La finalul semestrului, pare că sunt multe materiale pierdute sau distruse și mulți copii care se ceartă. Ei
nu respectă drepturile celorlalți, sunt obosiți, plictisiți, au aceeași placă mentală și incapabili să
gestioneze rutina în vreun fel. Ca efect, clasa ta a devenit devenit in totalitate un grup de egocentrism
egocentristi total.

Părinții întreabă ce se întâmplă la clasă pentru că cei mici par să știe mai puțin decât anul trecut, iar
comportamentul lor acasă este atât de incontrolabil. Câțiva dintre copiii tăi fac vizite regulate consilierilor
școlari, psihologilor sau chiar psihiatrilor. În general, acești tineri copii chiar cred că au dreptul de a face
exact cu le e pe plac și să își tiranizeze colegii, părinții și chiar pe tine. Acesta este lucrul către care i-ai
condus să îl creadă.

Te gândești, „Am decis să nu fiu autoritar. Am citit sfaturile experților educaționali; sunt un profesor
progresiv. Dar, adânc în sufletul meu, știu că am cedat cu adevărat responsabilitatea de a preda la acea
clasă, și știu că majoritatea acelor copii ar fi putut învăța să citească, să scrie și să facă matematică mai
bine. Nu i-am ajutat să îți rezolve problemele vieții. Ei nu pot face cercetare aprofundată pentru un
proiect pentru că nu pot citi cărțile de cercetare și nu i-am învățat abilitățile necesare. Copiii obișnuiau
să-mi fie prieteni; acum aceștia nu au respect față de mine, față de școală, de comunitate și chiar față de
ei înșiși. Ei sunt neastâmpărați pentru că sunt descurajați, și eu sunt de asemenea descurajat. Sunt foarte
confuz pentru că nu știu ce am făcut greșit. Ar trebui să mă las de pedagogie? Să fie oare că munca pe
care o fac mă conduce inevitabil către a fi nefericit și frustrat? Oare sunt bun la ceva din ceea ce fac?”

Bineînțeles, această întreagă poveste este un coșmar. Acel profesor permisiv nu ești cu adevărat tu. Acel
profesor a fost laissez-faire și ca rezultat a avut anarhie în clasă. Clasa ta nu se potrivește în acel tipar.

Dacă nu ești nici autocrat, și nici anarhist, ce poți fi?

Alternativa pentru tine este să fii un bun lider democratic; adică, un lider care este bun dar ferm, care
motivează elevii să învețe ce trebuie să învețe, care încurajează elevii atunci când fac greșeli, care îți
menține ordinea și rutina lăsând fiecare copil să participe la luarea de decizii.
În continuare sunt două abordări, cu comparații care disting profesorul autocratic de cel democratic:

Autocratic Democratic

Șef Lider

Voce tăioasă Voce prietenoasă

Comandă Invită

Exercită putere Exercită influență

Presează Stimulează

Cere cooperarea Câștigă cooperarea

Îți voi spune ce ar trebui să faci Îți voi spune ce voi face eu

Impune idei Vinde idei

Domină Ghidează

Critică Încurajează

Găsește vina Recunoaște realizarea

Pedepsește Ajută

Dictează Discută

Eu decid; tu te supui Eu sugerez și te ajut să decizi tu