Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tranziția armamentului
în Evul Mediu românesc
Object 1
Dicţionar :
Bombarda a fost prima armă de artilerie, care lansa la început pietre. Din bombarda propriu-zisă s-
a dezvoltat tunul, iar din cea de mână s-a dezvoltat puşca. În vechime, bombarda9 era cunoscută în
spaţiul românesc sub denumirea de puşcă (< mg. puska) – denumire atestată prima dată în Cronica
lui Mihail Moxa (1620) vorbeşte despre „prahul de puşcă” aprins de un fulger care ar fi făcut să
explodeze mai multe case în Ţarigrad). Termenul bombardă (< fr. bombarde) a fost atestat la
Gheorghe Şincai pentru prima oară (1808). Un alt termen sub care a fost cunoscută bombarda
(numită astfel în toată Europa de atunci mai puţin la români) este balimez.
Culevrina a apărut chiar la sfârşitul Evului Mediu (secolul al XV-lea); e un tun în miniatură (dacă
se aşeza pe un afet, devenea tun de câmp). Etimologia cuvântului este franceză (couleuvrine);
cuvântul este înregistrat prima oară la Nicolae Bălcescu în lucrarea sa despre arta militară.
Archebuza – Inventată la sfârşitul Evului Mediu (în secolul al XV-lea) şi fabricată cu precădere în
Germania şi Italia, archebuza este o armă de foc asemănătoare puştii; e forma perfecţionată a
culevrinei, având fitil de aprindere. Era manevrată de una sau două persoane şi se putea sprijini pe
un suport. Armele de foc au fost folosite şi în Ţările Române. Cuvântul care denumeşte această
armă are etimologie franceză (< fr. arquebuse) şi este prima oară atestat în scrierea lui Nicolae
Bălcescu, Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valahiei pînă acum, lucrare
din 1844.
Cuvântul mortier (< fr. mortier, înregistrat la N. Costin prima oară) numeşte un tip de tun cunoscut
în Europa, dar numit la români printr-un sinonim, piuă, cuvânt de origine latină (< lat. *pilla) atestat
la 1588 )
Muscheta este o armă de foc cu ţeava lisă şi încărcare pe la gura țevii, cu calibre de la 12,7 la 20,32
mm. Primele muschete au apărut la sfârșitul Evului Mediu şi au fost folosite până pe la jumătatea
secolului al XIX-lea. Soldații care purtau o asemenea armă se numeau muschetari
Gloanțele erau de formă sferică și, împreună cu praful de pușcă, erau înfășurate într-un cartuș de
hârtie. Pentru aprinderea prafului de pușcă erau folosite fitile. După inventarea capselor cu percuție
în anul 1807 muschetele au fost dotate cu acest sistem de aprindere, care avea multe avantaje față de
cel precedent în care se folosea un fitil.
Un muschetar experimentat putea trage de aprox. 4 ori pe minut, iar unul obișnuit cam de 3 ori.
Muschetele se încărcau greu și erau imprecise, așa că soldații dintr-o linie de tragere nu încercau să
nimerească ceva anume, ci trăgeau drept înainte. Muschetarii erau bine instruiți să meargă în
formație și să asculte necondiționat ordinele conducătorului unei asemenea formații.
Turnul de asediu a fost cunoscut şi folosit intens în Antichitate, dar mai este remarcată uneori
utilizarea sa şi în Evul Mediu. Era o construcţie din lemn care se realiza pe câmpul de luptă (numai
dacă permiteau condiţiile şi raidurile opozanţilor nu erau prea agresive), un turn cu mai multe etaje
care se putea deplasa pe roţi; la fiecare etaj erau aşezaţi mai mulţi soldaţi, dotaţi cu diverse arme (se
puteau monta şi catapulte mici pe un astfel de etaj). Dezavantajul enorm pe care îl prezenta această
construcţie îl reprezenta faptul că putea fi uşor zdrobită prin atacurile catapultelor inamice. (Singur,
cuvântul turn – fără determinare – este împrumutat din germană, Turn, şi apare în Psaltirea Şcheiană
– ca prim text care să-l înregistreze).
Tunul este forma perfecţionată a bombardei. Tunul folosea ghiulele, la început din plumb sau fier,
apoi din piatră şi în cele din urmă revenindu-se la metal: fier sau fontă. Cuvântul ghiulea este de
origine turcă – < tc. gülle – şi a fost înregistrat prima oară în Scrierile inedite ale lui Zilot Românul.
Derivat în română de la verbul a tuna – substantivul tun se întâlneşte prima oară în Psaltirea
Hurmuzachi. (Sursă: „Arme medievale – abordare lexico-semantică” de asist.dr. Roxana Vieru
– Universitatea „Alexandru I. Cuza” din Iaşi).
Contribuţii editoriale: fabricarea oţelului în Evul Mediu de d-na prof.ing.dr Brânduşa Ghiban de
la Facultatea de Știință și Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica, Bucureşti. Un interviu
de Mirela Băzăvan.
Regia de montaj : Nicu Tănase
Regia de emisie: Adriana Anica şi Costin Iorgulescu
Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi,
marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.
Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din
dreapta).
Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data
publicării.
Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la :
www.romania-actualitati.ro
Galerie foto:
Foto: bombardă. Credit: en.wikipedia.org
Foto: bombardă, un alt tip, folosită în Franţa cu încărcătura.Credit: en.wikipedia.org
Foto: bombardă gata de lansare.Credit:: en.wikipedia.org
Foto: culevrină, următoarea piesă în evoluţia armelor medievale de foc, după bombardă.
Locul amplasării: Saint-Mondane, castelul Fenelon, Franţa. Credit:en.wikipedia.org
Foto: culevrină asistată, în poziţie de tragere. Credit: en.wikipedia.org
Foto: culevrină eleveţiană, calibrul 60mm. Credit: en.wikipedia.org
Foto: tun uriaş comandat de sultanul Mehmet al II-lea pentru cucerirea capitalei Imperiului
Bizantin (1453). Lungime: aprox. 8,5 m. Grosimea peretelui de bronz: 203,2mm. Greutate: 1.2
tone. Raza de acţiune: peste 1500 de metri. Tracţiune: 15 perechi de boi.