TEMELE PENTRU PROBA PRACTICĂ

SUBIECTE PROPUSE PENTRU PROBA PRACTICĂ

PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE
SECȚIA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
SESIUNEA AUGUST 2019

1. Tehnica sondajului vezical la femeie.

2. Tehnica spalaturii auriculare.
3. Injectia subcutanata.
4. Tehnica recoltarii exsudatului faringian .
5. Punctia venoasa.
6. Tehnica măsurării și notării T.A.
7. Tehnica administrării oxigenului „cu ochelari”.
8. Aplicarea pipei oro-faringiene la adult.
9. Descrierea si notarea grafica a scaunelor in foaia de temperatura.
10. Recoltarea urinei pentru examenului sumar de urină.
11. Tehnica sondajului vezical la bărbați.
12. Participarea asistentului medical la puncţia peritoneală(paracenteză)
13. Participarea asistentului medical la puncţia rahidiană.
14. Participarea asistentului medical la puncţia pleurală.
15. Tehnica executării perfuziei.
16. Pregătirea flacoanelor cu pulberi pentru injectare.
17. Caile de hidratare ale organismului – enumerare.
18. Recoltarea urinei pentru urocultură
19. Pregatirea pacientului și efectuarea electrocardiogramei (E.K.G.)
20. Captarea sputei.
21. Interventiile asistentului medical la ingrijirea pacientului cu epistaxis.
22. Tehnica măsurării respirației și notarea în foaia de temperatură.
23. Tehnica măsurării pulsului și notarea în foaia de temperatură.
24. Tehnica recoltării coproculturii.
25. Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă .
26. Sondajul duodenal
27. Tehnica toaletei unei plăgi în primele ore.
28. Tehnica clismei evacuatorie simpla.
29. Testarea sensibilităţii la Penicilina G .
30. Spălătura oculară.
31. Spălătura vaginală .
32. Tehnica executării reacției Dick.
33. Tehnica pregatirii pacientului pentru urografie.
34. Tehnica efectuării transfuziei (indirecte) de sânge.
35. Tehnica recoltarii secretiei nazale, oculare si otice.
36. Reguli de administrare a medicamentelor.
37. Pregatirea pacientului pt. endoscopie digestiva superioara.
38. Pozitiile pacientului in pat.
39. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic-hemocultura
40. Tehnica spălăturii vezicii urinare
41. Recoltarea secrețiilor purulente.
42. Aprecierea starii clinice a nou-nascutului -scorul APGAR.
43. Tehnica recoltării secrețiilor vaginale.
44. Pregătirea preoperatorie.
45. Îngrijirea postoperatorie.
1
46. Determinarea grupelor sanguine.
47. Intradermoreacția la (IDR ) la tuberculină .
48. Perfuzia intravenoasa - scop,material,accidente.
49. Calcularea ratei de flux(nr.picaturi/minut) la o perfuzie intravenoasa.
50. ??? Tehnica schimbării patului cu pacientul în pat./Tehnica schimbării pacientului în
pat.?
51. Interventii pentru mobilizarea secretiilor-enumerare.Descrierea drenajului postural.
52. Tehnica aspiratiei orofaringiene sau nazofaringiene.
53. Aspiratia gastrica.
54. Determinarea cantitatii de urina pe 24 h-scop.
55. Reprezentarea grafica a subfebrilitatii,febrei intermitente,recurenta si ondulata.
56. Tehnica recoltarii V.S.H.-ului.
57. Spalatura gastrica – material,executie.
58. Tehnica instalarii tubului de gaze.
59. Mobilizarea pacientului-scopul,obiectivele urmarite,principii de respectat.
60. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic hemocultura./ Fisa 39
61. Recoltarea exudatului faringian.
62.Vaccinarea BCG ( Bacillus Calmette Guerin)
63. Injecția intradermică
64. Injecția intramusculară.

2
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 1
TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA FEMEIE

Definiție Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica urinară
pentru a facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare

Obiectivele tehnicii
 drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
 ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol
subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică a bolnavului;
 prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi generale
 obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
 efectuarea spălaturii vezicale

Principii
 respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
 selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
 manevră blândă de introducere a sondei;
 golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-200 ml
urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
 fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).

Indicații
 retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
 retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
 după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
 în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenţii
chirurgicale dedurată
 la bolnavii comatoşi
 la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.

Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
 din oră în oră: la cazurile cu oligurie
 la 12 ore: cu măsurarea osmolarităţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
 la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a
fosfaţilor şi a substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare(pancreatita)

Contraindicații
 suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
 infectii acute ale uretrei;
 hemoragii
 stricturi uretrale strânse
 prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
 afecțiuni prostatice

Pregătirea materialelor necesare

→ Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat în unităţi “french” sau
“gauge” (1 mm = 3 Gauge = 3French)
 Charrière 14-18 pentru femei
 Charrière 12-14 pentru bărbați.

3
 Tipuri de sonde:
a) FOLEY
 simple (2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30ml)
+/- canal suplimentar pentru lavaj vezical
Proprietăţi:
 cele mai folosite – sondaj à deneure
 din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt, aproximativ o
săptămână
 sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ 5 săptămâni

Fig. 1 - Sonda Foley

b) NELATON SAU THIEMAN

 nu au balonaş de fixare
 sunt mai rigide
 folosite pentru sondajul de scurtă durată,intermitent sau în cazurile în care nu se
reuşeşte
cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de prostată)

Fig 2 - Sonda Nelaton

→ Materiale pentru toaleta genitală igienică

- apă și săpun
- mănuși nesterile de unică folosință
- prosop, aleză
→ Material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, polividon iod 10% 25 ml sol.uz extern - Betadine pentru ginecologie;
Clorhexidina în concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
- comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
- mănuși nesterile pentru toaletă
→ Mănuși sterile pentru introducerea sondei
→ Pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de evacuare
4
→ Seringă de 10 ml sterile,
→ Comprese sterile și câmp steril
→ Apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
→ Lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril, etc).
→ Vase sterile pentru colectarea urinei
→ Recipient pentru colectarea deșeurilor
→ Materiale pentru igiena mâinilor

Pregătirea asistentului medical

 Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesare realizării
 Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
 Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice

Pregătirea pacientei
a) Psihică
 informați pacienta cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
 asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b) Fizică
 așezați pacienta în poziție ginecologică

Execuție
 Toaleta genitală igienică
 așezarea pacientei pe bazinet
 se pun mănușile de unică folosință
 efectuaţi toaleta regiunii înghinale și vulvare cu apă şi săpun de sus în jos, pentru a evita
diseminarea gemenilor de la nivel anal la nivel vaginal. Insistați la nivelul labiilor.
 clătiți și apoi ștergeți cu un tampon fără a freca
 îndepărtați bazinetul așezând pacienta pe pat
 scoateți și îndepărtați mănușile folosite

 Toaleta genitală antiseptică

 Spălarea mâinilor
 Se pun mănușile sterile
 Se realizează toaleta genitală utilizând comprese cu antiseptic pentru dezinfecția organelor
genitale
- 2 comprese: una pentru pliu inghinal drept și una pentru cel stâng
- 2 comprese pentru labile mari
- 2 comprese pentru labiile mici
- a 7-a pentru stergerea meatului urinar
- a 8-a compresa acoperiți meatul urinar
 Se scot și se îndepărtează mănușile

 Pregătirea materialelor pentru sondaj

 se întinde câmpul steril pe masă
 așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda, comprese sterile, seringa, lubrefiantul
hidrosolubil, fiolele de apă distilată sau serul fiziologic
 se spală mâinile și se pun mănușile sterile
 se încarcă seringa cu ser
 se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiază sonda

 Introducerea sondei urinare

 prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
 orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
5
  introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm,până apar primele picături de urină
 se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apă distilată
 se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul colului vezical
 se conectează la punga colectoare și se verifică acesta din ½ în ½ de oră
 eliminați materialele contaminate conform precauțiunilor universale
 îndepărtați mănușile și spălați-vă pe mâini

Îngrijirea după tehnică

 ajutaţi pacienta/pacientul să se îmbrace
 aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
 se verifică temperatura, aspectul, culoarea și mirosul urinei
 bilanțul intrărilor și ieșirilor
 notați în foaia deobservație data, ora, scopul sondajului, cine l-a efectuat, aspectul și
cantitatea urinii eliminate și dacă au apărut probleme în timpul efectuării sondajului.

Accidente/ incidente
 infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales prin
nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o problemă
de tratament ( germeni multi rezistenţi) frisoane, ascensiune termică
 leziuni mecanice (hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene)
 hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
 lipsa de progresie a sondei (strictură uretrală, creare de cale falsă) → retragerea sodei,
reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție
suprapubiană;
 absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile sondei)
→ spălare – aspirare cu seringa Guyon

Observații
 Dacă sonda nu se poate introduce:
 alegeţi sonde mai subţiri
 controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
 verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
 Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor
 schimbaţi sonda
 Pacientul acuză dureri, sângerează
 anunţaţi medicul
 Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus:
 Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
 Schimbaţi sonda

6
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 2
TEHNICA SPĂLĂTURII AURICULARE

Definiţie
Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin introducerea unui
curent de lichid.

Scop - terapeutic
 îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen) şi a corpilor străini ajunşi în urechea externă
accidental sau voluntar
 tratamentul otitelor cronice

Materiale necesare
 muşama, prosop, aleză
 seringă Guyon,
 casoletă cu comprese sterile, tampoane de vată sterile
 lichidul de spălătură la 37°C sau soluţia medicamentoasă prescrisă
 tăviţă renală
 halat de unică folosinţă
 scaun

Pregătirea pacientului
 psihică: se anunţă pacientul şi i se explică scopul tehnicii
 fizică:
 în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în conductul auditiv extern
de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în glicerină 1/20
 în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de vaselină
 în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
 în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică un
tampon cu alcool cu efect narcotizant
 pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun, protejat cu prosopul
 se aşază tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă

Efectuarea spălăturii
 se spală şi dezinfectează mâinile asistentei şi se îmbracă cu halatul de unică folosinţă
 se verifică temperatura lichidului de spălătura (3l de apă fiartă şi răcita - nu se adaugă altă
apă) şi se încarcă seringa Guyon
 se aşază tăviţa renală sub urechea pacientului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine
 se cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se
îndepărtează mai uşor)
 se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează lichidul
de spălătură spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
 se repetă operaţia până ce lichidul este curat
7
 se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
 se îndepărtează tăviţa renală
 medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
 se introduce un tampon de vată în conduct
 se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1oră
 se examinează lichidul de spălătură
 se îndepărtează materialele şi se face colectarea deşeurilor conform P.U.
 se spală mâinile
 se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.) în F.O.

Observaţii - pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea

timpanului datorate presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului
de spălătură.

8
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 3
TEHNICA INJECTIEI SUBCUTANATE (S.C.)

Definiţie
 Introducerea în ţesutul celular subcutanat (hipoderm) a unui medicament în doza prescrisă
(max. 1,5 ml) prin intermediul unui ac
 Această cale de administrare a medicamentelor este preferată atunci cand se doreşăte
absorbţia lentă şi continuă asubstanţei → ex. administrarea insulinei sau heparinei
 Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie de cantitatea
de substanta administrata

Scopul
 Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline

Locul injecţiei subcutanate

 Regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
 Faţa externă a braţului ( regiunea deltoidiană)
 Faţa supero-externă a coapsei.
 Flancurile peretelui abdominal.
 Fata supra- si subspinoasa a omoplatului
 Regiunea subclaviculară.

o Fată laterală (externa)a braţului este favorabilă pentru acest tip de injecţie deoarece este
puţin dureroasă şi ţesutul adipos subcutanat nu conţine la acest nivel vase sanguine mari.
o Abdomenul (regiunea periombilicală )este preferată pentru administrarea heparinei
deoarece stratul adipos subcutanat este binereprezentat la acest nivel.
o Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta
felurite leziuni sau semne din nastere.
o Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de coagulare.
o Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie

Solutii administrate:
 sol izotone, nedureroase ;
 sol cristaline : insulina, cofeina, histamina, anticoagulante

Pregătirea pacientului
 psihică
 Se anunţă bolnavul şi i se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de administrare
dacă este cazul
 Se obţine consimţmântul verbal si scris
 fizică:
 asiguraţi intimitatea pacientului
 aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa → în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie
şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
 se dezveleşte locul ptr.adm.

Materiale şi instrumente necesare

 tava medicala sau carucior pentru transport
 de protectie- musama, aleza, perna ptr.sprijinirea bratului
 manusi sterile
 medicatia prescrisa
 seringi si adecvate adm. s.c.
9
 ace sterile hipodermice, cu bizoul ung.
 soluţie dezinfectantă (alcool)
 ser pentru dizolvat -Ser Fiziologic
 paduri alcoolice
 comprese sterile
 bandaj adeziv

Efectuarea tehnicii
 Verificati prescriptia și identitatea pacientului
 Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
 Se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care
au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
 Se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei
doze
 Daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata,
scotand aerul din seringa.
 Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
 Daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc,
se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel
pentru injectia subcutanata

 Tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza

capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea
cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu
cantitatea necesara

 Se asigura intimitate
 Se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
 Se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese
spre exterior prin miscari circulare
 Se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat in
timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
 Se indeparteaza capisonul acului de la seringa
 Cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut
adipos
 Se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
 Pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau
90° la o adâncime de 2-4 cm
 Se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
 Daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput

 Nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la

insulina, iar la heparina poate produce hematom)

 Mentineti pliul si injectaţi lent soluţia medicamentoasă cu presiune uşoară pentru a nu

destinde brusc ţesutul subcutanat.
 Extrageri acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
 Nu recapsulaţi acul
 După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a
închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerăriire sorbţiei.

 Masarea nu se va face atunci cand se adminstreaza insulina sau heparina

10
 Se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau
echimoze

 Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.

Ingrijirea ulterioara a pacientului

 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă în repaus
 Observaţi în permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison,
agitaţie)

Reorganizarea locului de munca

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU ( Precauţiunilor Universale)
 Acul se colecteaza necapişonat
 Indepărtaţi-vă mănuşile
 Spălaţi-vă pe mâini

Notarea procedurii
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ; - nume, prenume; - data şi ora
administrării; - tipul soluţiei administrate, doza.

Rezultate aşteptate/dorite
 Medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge
 Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fară efecte adverse sau
secundare
 Facies relaxat, comportament adecvat

Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

 Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat.
 In acest caz acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru
injectare în alt loc
 Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare
 Se aplică comprese reci sau gheaţă
 Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
 Se masează locul
 Ruperea acului
 Se extrage acul

Incidente şi accidente
 durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
 durere – la administrarea de soluţii de clorură de sodiu.
 ruperea acului.
 necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a solutiilor medicamentoase.
 hematoame,echimoze
 abces – prin infectarea hematogenă.
 infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.

Observaţii
 Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodiclocul.
 NU se injectează substanţe iritante.
 NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
 Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.

11
 Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii şi
reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi de iaîncărcată.
 Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele
fără a fi scos din locul pe unde traversează pielea.

Consideratii speciale
 Locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic
 Se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare
in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
 Nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
 Dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se
scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
 Daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5 minute
dupa injectare si apoi se face compresie

12
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 4
TEHNICA RECOLTĂRII EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie Un exudat faringian este un examen care constă din prelevarea de secreții de la
nivelul cavității faringiene (gâtului )

Scop – explorator
 identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivelul acestei regiuni,
sau depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni

Obiectivele procedurii
 Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
 Efectuarea antibiogramei
 Mostra de secreții prelevată de la nivelul cavității faringiene este plasată întrun recipient
care stimulează creșterea microorganismului care a determinat boala (în cazul în care
acesta există). Tipul de microorganism va fi identificat ulterior prin examinare la
microscop, prin efectuarea unor teste chimice sau prin ambele metode. În cazul în care pe
mediul de cultură nu crește niciun organism, testul este negativ.

Microorganisme care pot determina afecțiuni ale faringelui sunt:

 Candida albicans, acest fung (ciupercă) determină apariția de afte bucale, o infecție a
cavității bucale și a limbii
 Neisseria meningitidis, aceasta bacteria poate determina meningita
 Streptococul β hemolitic de tip A, această bacterie poate determina infecție
streptococică a faringelui, scarlatina sau febra reumatică.

Pregătirea materialelor
 de protecţie - masca de tifon;
 sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic;
 nesterile: tăviţă renală, mănuși de unică folosință,

Pregatirea pacientului
psihică se va explica pacientului tehnica și se va obține consimțământul informat
fizică: - se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice pentru gât, să nu se
instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în dimineaţa
recoltării
Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare (în cazul
când avem de recoltat de la copii)

Efectuarea procedurii
 Verificați dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun și îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Folosiţi masca de protecţie
 Invitaţi pacientul să deschidă larg gura și să încline capul pe spate
 Se va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apăsător de limbă), apoi se
va examina gura și gâtul.
 Cu un tampon faringian steril se va preleva o mostră de secreții de la nivelul părții
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor și de la nivelul oricărei zone inflamate a
cavității bucale.
 Mostra de secreții faringiene poate fi obținută și prin spălătura faringiană. Această
procedură presupune efectuarea unor gargare cu mici cantități de ser fiziologic, apoi
eliminarea lichidului întrun recipient steril. Această metodă oferă o cantitate mai mare de
secreții, crescând acuratețea rezultatului culturii faringiene.
13
 În cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului să tușească la nivelul
unui recipient steril, se mai numește "metoda plăcilor tușite". Acest lucru evită
traumatizarea inutilă a copilului.
 se spală pe mâini cu apă şi săpun și se transportă produsul la laborator evitând
suprainfectarea

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
 Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite; Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îndepărtaţi mănuşile/masca
 Notarea în foaia de observaţie (se notează data recoltării, numele persoanei care a efectuat
recoltarea, dacă s-au făcut însămânţări sau nu).

Pregătirea produsului pentru laborator

 Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea și completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate:
 Recoltarea s-a efectuat fără incidente
 Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
 Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă
cu salivă sau se ating dinţii, limba - repetaţi recoltarea folosind alt tampon
 Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei - rugaţi pacientul să
inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării

Ce se simte în timpul recoltarii secrețiilor?

* In timpul recoltarii secrețiilor poate apărea senzația de vomă în momentul atingerii părții
posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasă dacă faringele este
inflamat (roșu).
De reținut!
 majoritatea infecțiilor faringelui (gâtului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infecții pot fi
cauzate de streptococ β hemolitic de tip A , iar afecțiunea se numește infecție streptococică,
 complicațiile infecției streptococice ce pot apărea în cazul în care infecția nu este tratată
adecvat cu antibiotic, sunt reumatismul articular acut, glomerulonefrita, sinuzita sau
infecția la nivelul urechii
 o cultură negativă exclude de obicei, dar nu întotdeauna, existența unei infecții faringiene,
 factori ce pot influenta rezultatul includ: cantitatea de secreții recoltate, modalitatea de
efectuare a culturii, tipul de cultură efectuată și tratamente anterioare cu antibiotice
 sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a alege
tratamentul cel mai adecvat împotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura
faringiană
 unele persoane pot fi purtătoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvoltă semne sau
simptome de infecție; deoarece 30% dintre copiii mici și adolescenți pot fi purtători, o
cultură faringiană este recomandată în acest caz numai dacă istoricul pacientului și
examenul fizic sugerează prezența unei infecții
 timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
 recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite, RAA).

14
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 5
PUNCȚIA VENOASĂ
Definiție
 Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de
regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.

 Administrarea medicamentelor, respectiv a soluţiilor perfuzabile pe cale intravenoasă

constituie obiectul injecţiei, respectiv perfuziei intravenoase.

Indicaţii/obiective ale puncţiei venoase sunt următoarele:

 recoltarea unor eşantioane de sânge
 injectarea medicamentelor pe calea de administrare intravenoasă
 asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată (reechilibrare hidroelectrolitic
si acido-bazică, administrarea preparatelor de lipide injectabile, aaminoacizilor şi a
soluţiilor glucozate izotone)

Contraindicaţiile manoperei sunt reprezentate de:

 epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
 prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru puncţie
 traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte efectuarea puncţiei
 paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.

Locul de puncţie
 Este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de orice calibru, cu
condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia venoasă se
realizează la nivelul venelor superficiale de la plica cotului.
 Pot fi avute în vedere pentru puncţia venoasă și vene profunde mari (subclaviculară,
femurală), în situaţia când venele superficiale nu sunt vizibile sau sunt colabate (pacient
aflat în şoc).

Loc de elecție
 Venele de la plica cotului – vena cefalică, vena bazilică, vena mediană
 Fata dorsala a mainii- arcada palmara superficial, vene metacarpiene
 In ultima instanță venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femurala
 La sugari se utilizează venele membrului inferior –(arcada venoasă dorsală a
piciorului, venele gambei)- și venele epicraniene

Pregătirea materialelor
 Garou
 Mănuşi de unică folosinţă
 Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
 Tampon,alcool
 Muşama, aleză
 Etichetă, eprubete
 Bandă adezivă nonalergică
 Formulare pentru laborator
 Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
 Recipient pentru colectarea materialelor

Pregătirea pacientului
 Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) psihică:

15
 Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea puncției, anuntaţi-l că e puţin dureroasă și
încurajaţi-l pentru a reduce anxietatea
 Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de
greaţă, vărsătură și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul
puncţiei
 decubit dorsal cu membrul superior în adductie pentru recoltarea în spital
 şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație – recomandat
pentru recoltarea n ambulator
 Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul

Efectuarea procedurii:( vena superficiala de la nivelul plicii cotului)

 Identificaţi pacientul
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar
cele de pe faţa dorsală a mâinii
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate
departe de zona de puncţie
 Palpaţi vena
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru
a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai
vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool de 60 grade) folosind mişcări circulare
de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele
în interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
dreaptă pe venă
 Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 30°- 45, de
deasupra venei
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în
venă1-2cm
 În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
 Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de
medic)
 Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
 Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu
seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte
sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
 După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
 Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată,
secţia care trimite proba de sânge la laborator
 Este contraindicată flexia antebrațului pe brat cu tamponul tinut în plica cotului
16
 Tehnica puncţiei unei vene superficiale de la plica cotului

Îngrijirea pacientului
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
 Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
 Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
 Îndepărtaţi mânuşile si spălaţi mâinile
 Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
 Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
 Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi
recoltat, când au fost trimise la laborator

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
 Semnele vitale sunt normale
 Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
 Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
 Leşinul, starea de greaţă sau voma – anunţaţi medicul
 Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă – anunţaţi medical
 Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul cu un tampon
steril, nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă; aplicaţi compresă rece; aplicaţi unguente care
favorizează resorbţia
 Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
 Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
 Infecţia - evitarea ei prin efectuarea procedurii în siguranţă

Incidentele, accidentele şi complicaţiile

 imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi, persoane
cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute anterior,

17
 precum şi la persoane aflate în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene profunde sau
descoperire de venă
 neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns complet
în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns înapoia acesteia;
puncţia va trebui repetată în alt loc
 puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul arterial al
sângelui exteriorizat
 lezarea nervului median în foseta antecubitală
 hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei
puncţionate
 reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie şi
antisepsie
 tromboflebita superficială

Consideraţii speciale
 Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja
utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine
o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru
a preveni formarea unui hematom
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte
riscul de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru
puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
 In cazul imposibilității realizării abordului venos periferic, se poate realiza puncția venei
jugulare externe (venei subclaviculare), respectiv a venei femurale.

18
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 6
TEHNICA MASURARII SI NOTARII T.A.

Definiție
 Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor atunci
când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte (tensiune
arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg).

Scop
 evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de
elasticitatea şi calibrul vaselor)

Obiectivele procedurii
 Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea curentă
cu valorile normale
 Evaluare stării pacientului in ce priveste volumul de sange, randamentul inimii și sistemul
vascular
 Aprecierea raspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente
Materiale necesare
 Stetoscop biauricular;
 Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
 Comprese cu alcool medicinal;
 Culoare roșie ( pix, cariocă,creion);
 Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale

Pregatirea pacientului
 psihică:
 Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
 Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile
influenţează presiunea sângelui;
 fizică:
 aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale

Condiții de măsurare corectă a TA

 dimineata pe nemâncate sau la 3 ore după masă
 repaus fizic și psihic 10 min
 Pe foaia de temperatură TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop sau grafic
prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și ce minimă – un pătrățel egal o
unitate.

Efectuarea procedurii:
 Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar, cu comprese cu
alcool si se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei, permițând pacientului să adopte
poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut
exerciţii de mişcare sau măsurarea TA nu este o urgenţă;
 Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin dezbrăcare dacă aceasta
(mâneca) este prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a
manşetei;
 Verificaţi dacă manşeta conţine aer și scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând
ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme
 Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta

19
 Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5-5 cm deasupra plicii cotului
şi fixaţi-o.
 Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
 Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
 Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului, până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a
dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
 Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi mental cifra
indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima
bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
 Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea
manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
 Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului și înregistraţi valorile
măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării, valorile
obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7cmHg).

Reprezentarea grafică T. A.
 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1cmHg.
 Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea
sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică)

Evaluare a eficacităţii procedurii

 Rezultate aşteptate/dorite:
 T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
 Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru

Montarea tensiometrului Reprezentarea grafică aTA

 Rezultate nedorite
 Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a
persoanelor de aceeaşi vârstă;
 Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o apreciere
exacta a T.A.

Îngrijirea pacientului
 Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
 intoleranţă la activitate si alterarea menţinerii sănătăţii
 alterarea randamentului inimii;
 exces de volum lichidian
 deficit de cunoştinţe;
 alterarea nutriţiei;

20
Modificări în situaţiile selectate
 Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea
presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
 Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei
poplitee;
 Măsuraţi presiunea arteriala prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular;
întotdeauna veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.

Educarea pacientului
 Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
 Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament
digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
 Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante; dacă are hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să
reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul
stressului;
 Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un tabel
cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.

Vârsta Valori normale ale T.A: Limite superioare ale

normalului
1 an 95/65 mmHg nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 110/70 mmHg 134.89 mmHg
18 – adult 110/70 mmHg 139.89 mmHg

 Metoda oscilometrică
Este o alta metodă de măsurare a TA prin comprimarea progresivă a arterelor prin manșeta
pneumatică ce provoacă vibrații din partea pereților arteriali. Intensitatea acestor vibrații
este în funcție de gradul de comprimare și astfel tensiunile maxime și minime pot fi
determinate prin observare sau înscrierea acestor vibrații exprimate de acul manometrului
metalic sub forma unor oscilații. Aparatele utilizate se numesc oscilometre.

21
22
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 7
ADMINISTRAREA OXIGENULUI ”CU OCHELARI”

Definiție
 Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul
îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la
100%.

Scop – terapeutic
 Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea hipoxiei
determinată de:
▪ scăderea oxigenului alveolar;
▪ diminuarea hemoglobinei;
▪ tulburări în sistemul circulator.
 La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml
oxigen la 100 ml sânge. Oxigenoterapia necesită 1,8-2,2 ml la 100 ml sânge la
administrarea O2 sub o atmosferă.

Indicații
= hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)
= hipoxie respiratorie (șoc, anestezii generale, complicații postoperatorii, nou născuți).

Materiale necesare
 sursă de oxigen (statie centrala de oxigen sau microstatie, butelie de oxigen ( de 300-10.000
l oxigen comprimat la 150 atm, concentratoare/extractoare de oxigen)
 sistem de delivrare a oxigenului- reductor, umidificator (recipient pentru barbotarea
oxigenului conţinând apă sterilă), debitmeter
 dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea pacientului si metoda
aleasă: sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen
 material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc

a - butelia de oxigen cu: 1 - robinetul bombei; 2 - reductor de presiune; 3,4 -manometre; 5 -

robinet de închidere; 6 -robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului; 7 - lanţ de
fixare; b - umidificator (detaliu) cu 8 -oxigen de la butelie; 9 - tub spre bolnav.

23
 Pentru a se putea administra, presiunea se reglează cu reductorul de presiune (debitmetrul, care
indică volumul în litri de oxigen pe minut) și se modifică cu ajutorul barbotorului.

Poziționarea corectă a celor două sonde care pătrund în nări

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

 deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
 pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în
preajma sursei de oxigen
 se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
 se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice)
şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul
transportului
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu
inele metalice, departe de calorifer sau sobă
 cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora

Beneficiile oxigenoterapiei precoce

 Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
 Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
 Creșterea toleranței la efort
 Corectarea hipoxemiei
 Reducerea dispneei
 Ameliorarea funcției cerebrale
 Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii

Pregătirea pacientului
a) psihică: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei
pentru a obţine colaborarea
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii

Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:

 Mască cu rezervor- “The non rebreathing mask”
→ Se poate asigura un debit de oxigen(10-15 l / min) și un FiO2 de 0.8-0.95 (fracție inspirată
a O2=FiO2)
 are un rezervor de oxigen cu 2 valve unidirecţionale (de fiecare parte a măştii) care
permit ventilarea aerului expirat şi în acelaşi timp previne inspirarea acestuia în
rezervorul ataşat
 utilă în urgenţe
 poate cauza iritația tegumentelor feței

24
 Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask”
 este o mască simplă, cu un balon din material de
plastic care funcţionează ca un rezervor de
oxigen
 ajută la livrarea unor concentraţii crescute de O2
la un flux redus
 la 6 L/min eliberează o concentraţie de oxigen
de 40-50 %, iar la 10-15L/min de 60 %
 se poate ajunge la un FiO2 de 0.7-0.85
 Nu se utilizează la pacienții cu arsuri ale feței

 Mască facială simplă

→ se verifică scurgerea oxigenului din sursă
→ se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i
ușura controlul măști și i se susține mâna.
Debitul oxigenului este de 10-12 l/minut.
→ se așează masca pe piramida nazală și apoi pe
gură
→ când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează
cureaua de fixare în jurul capului. In general
este greu suportată de bolnav datorită hamului de
etanșeizare.

 Mască Venturi
 bazată pe principiul lui Bernoulli, asigură
o concentraţie fixă de O2, fără a fi
influenţată
 de volumul curent
 asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%,
35%, 40% sau 60%. la un flux de oxigen
mare (6-8l/min)
 măştile sunt însoţite de jeturi colorate şi
codate ce produc un FiO2 cunoscut la
debit de oxigen dat
 FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)

25
 Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi
și apoi sub bărbie; prezintă 2 mici sonde de
plastic care pătrund în nări.

Se recomandă la copii și bolnavi agitați.

 este metoda cea mai frecvent utilizată
 permit administrarea oxigenului în
concentrație de 25-45%
 pot fi utilizați pentru o terapie pe termen
lung
 nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni
ale mucoasei nazale
 permit alimentarea și comunicarea
→ La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea
mucoaselor, iritația și disconfortul (este
necesară umidificarea)

Cateterul (canula) nazal (sonda)

 Are orificii laterale multiple.
 Se introduce în nară prin faringe, schimbându-se de la o nară la alta.
 Se poate introduce și în laringe.
 Creeaza o cale de patrundere a aerului de la
narine pana in spatele bazei limbii, deasupra epiglotei.
 Se utilizeaza la pacientii constienti sau semiconstienti, cu reflexe
orofaringiene pastrate sau pacienti cu trismus.
 Este contraindicata la pacienti cu traumatism craniocerebral grav cu
suspiciune de fractura de baza de craniu, traumatisme craniofaciale,
sindroame hemoragipare.
 Alegem o canula de marime potrivita masurand distanta de la peretele lateral al narinei
pana la tragus, se lubrefiaza canula, se anesteziaza mucoasa nazala cu un anestezic local.

Tehnica:
 așezarea pacientului în poziție corespunzătoare
(dacă este posibil: poziția semișezândă care
favorizează expansiunea pulmonară)
 se dezobstruează căile aeriene
 se măsoară lungimea sondei pe obraz de la
narină la tragus
 se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel
cu palatul osos și perpendicular pe buza
superioară → Canula nazofaringiana o
introducem perpendicular pe planseul fosei
nazale (prima tentativa pe dreapta), apoi
avansam treptat, fara a forta, pana la plasarea
in pozitie definitive
 se fixează sonda cu leucoplast
 se fixează debitul la 4-6 l/minut
 se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor

26
 oxigenul se umidifică înainte de a ajunge la pacient; neumidificat oxigenul este iritant
pentru mucoasa respiratorie;
 gazul (oxigenul) se va administra cu intermitență și se va supraveghea debitul

Tehnica montarii cateterului nazal

Cortul de oxygen
 Nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului, realizează o circulație deficitară a
aerului, ducând la încălzirea pacientului.
 Se impune răcirea cu gheață sau folosirea corturilor cu refrigerator
 Asigura o concentratie mare a oxigenului in aerul inspirat, fluxul de oxigen trebuie sa fie
suficient de mare (8-10l/min) pentru a asigura ”spalarea” CO2 expirat

Supravegherea pacientului după procedură

 se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent permeabilitatea sondei, se observă
faciesul, semnele vitale (respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
 se asigură îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa oro-faringiană
 se monitorizează saturația pacientului utilizând fie puloximetria, fie gazometria arterial
fucțcie de starea pacientului
 se notează data şi durata oxigenoterapie şi debitul /min

27
Monitorizarea oxigenoterapiei - Se poate realiza prin:
 tehnici invazive: gazometria arterială
 tehnici non-invazive: pulsoximetria, măsurarea transcutană a PO2, monitorizarea aerului
inspirat sau expirat.

Incidente şi accidente
▪ dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen
în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
▪ în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot
apărea:
 iritare locală a mucoasei
 congestie și edem alveolar
 hemoragie intra-alveolară
 atelectazie
 pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală

28
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 8
APLICAREA PIPEI GUEDEL

Definiţie
 Aplicarea PIPEI GUEDEL = Intubaţia oro-faringiană si reprezintă introducerea canulei
oro-faringiane cel mai frecvent denumită pipa Guedel, în cavitatea bucală a pacientului
între limbă şi palatul dur, având drept scop menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.
 Pipa oro-faringeală facilitează şi aspiraţia oro-faringeală.
 Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevăzut la extremitatea sa orală cu o margine
dilatată pentru a împiedica alunecarea dispozitivului în calea aeriană.
 Are mai multe dimensiuni, de la cele pentru nou-născut (1 sau 2) la cele pentru adult (4, 5
sau 6 la un adult obez)
 Estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz se face prin măsurarea distanței de la
comisura bucală la unghiul mandibulei
 La pacienții cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul de stimulare
a reflexului de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm; din acest motiv canula oro-
faringiană este rezervată stărilor de comă profundă.

Materiale necesare
 pipa oro-faringiană de mărime potrivită
 apăsător limbă, mănuși, tăviță renală
 echipament necesar aspirației naso-faringiene
 trusă de urgență
 apă oxigenată, apă
 aplicator cu capăt de bumbac pentru testarea reflectivității

Tehnica de inserție
 Se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal, capul în hiperextensie dacă nu
sunt contraindicaţii
 Se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi
împinşi în laringe, se îndepărtează proteza dacă există
 Se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la capătul
cursei să fie rotită cu 1800 C.
 Rotaţia minimalizează riscul împingerii limbii spre posterior

Canule oro-faringiene Estimarea dimensiunii canulei

Inserarea canulei oro-faringiene

29
 Se poziționează pacientul în decubit lateral sau doar capul întors într-o parte, pentru a
preveni astfel aspiratul gastric în caz de vărsături
 Dacă pipa va fi menținută mai mult, ea se va scoate și se va spăla la fiecare 4 ore cu apă
oxigenată și apoi cu apă simplă, se va efectua toaleta bucală standard.
 La fiecare schimbare de pipă, se va inspecta gura pentru a observa eventualele leziuni
bucale datorate acesteia
 Se va verifica frecvent poziționarea pipei
 Când pacientul își recapătă conștiența și este capabil să înghită, se va îndepărta pipa
trăgând-o afară și în jos, urmând curbatura naturală a gurii.
 Dupa îndepătare, se testează reflexele de tuse și voma ale pacientului pentru a se asigura
că pipa nu a fost îndepărtată prematur (se atinge peretele posterior al faringelui pentru
reflexul de vomă și orofaringele posterior pentru cel de tuse cu un aplicator cu capăt de
bumbac)

Complicații
 spargerea dinților, leziuni bucale, sângerări, etc. sunt complicații care pot apărea la inserția
pipei
 dacă respirația nu este eficientă se poate administra suplimentar oxigen pe mas

30
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 9
DESCRIEREA SI NOTAREA GRAFICA A SCAUNELOR
IN FOAIA DE OBSERVATIE

DEFINITIE
SCAUNUL reprezinta resturi alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism
prin anus, prin actul defecatiei.

SCOP
 Obtinerea de informatii necesare pentru stabilirea diagnosticului si urmarirea evolutiei
bolilor tubului digestiv si glandelor anexe acestuia.
 Urmarirea tranzitului intestinal se face prin:
▪ observarea caracterelor scaunelor
▪ notarea scaunelor in foaia de temperatura.

CARACTERELE SCAUNULUI sunt:

 frecvența, orarul, consistența, forma, culoarea, mirosul, aspectul, elementele patologice.

a) FRECVENTA
Fiziologic:
- 1-2 scaune/zi
Patologic:
- 3-6 scaune/zi in diareele din enterite si enterocolite
- 20-30 scaune/zi in sindromul dizenteric
- scaun la 2-4 zile
-in constipatie
-suprimarea completă a eliminarii fecalelor si gazelor (ileus)

b) ORARUL ZILNIC
Fiziologic:
- scaunele se produc zilnic la aceeasi ora a zilei, dimineața după trezire
Patologic:
- se pierde orarul obișnuit al evacuarii in cazul constipațiilor habituale sau în diaree

c) CANTITATEA
Fiziologic:
- zilnic 150-200 grame fecale
Patologic:
- cantitatea crește in afecțiunile pancreaului, colonului, în diareile gastrogene de natura
aclorhidrica
- cantitatea poate ajunge la câteva kg în anomaliile de dezvoltare a colonului
- cantitatea poate fi redusă in constipație
- cantitatea poate fi redusă (10-15 grame) in dizenterie

d) CONSISTENȚA
Fiziologic:
- păstoasă, omogenă
Patologic:
- uscată (crescuta) în constipație
- scazută, scaune moi în diaree
- lichida, apoasa după purgativele salive
- neomogenă- scaunul este solid, dur la inceput apoi o cantitate de scaun lichid sau semilichid
e) FORMA
31
Fiziologic:
- cilindrica, d=3-5 cm; L= variabilă
Patologic:
- de panglică sau creion in cancerul rectal
- filiformă in spasme ale regiunii ano-rectale
- de bile dure, de marimea maslinelor in constipatia spastica
- masa fecaloidă, abundentă in constipatia atona
- bile conglomerate, multiglobale cand materiile fecale au stagnat mult in rect

f) CULOAREA
Fiziologic:
- este brună
Patologic:
- galben-aurie in diaree
- verde (cand bilirubina se oxideaza la nivelul intestinului gros)
- albicioasa ca argilă în icterul mecanic
- brună închisa în icterul hemolitic
- neagră ca pacura, moale, lucioasa in hemoragii inportiunea sup. a tubului digestiv (melena)
- roșie in hemoragii in portiunea inferioara a tubului digestive

g) MIROS
Fiziologic:
- fecaloid
Patologic:
- acid în fermentația intestinală
- fetid în caz de putrefacție la nivelul colonului
- rânced, foarte patrunzator datorat grasimilor nedigerate
- foarte fetid in cancerul de colon si de rect

h) ASPECTUL
Fiziologic:
- pastos, omogen
Patologic:
- zeama de pepene, supa de linte in febra tifoida
- zeama de orez în intoxicații, lamblioza, in holera

i) ELEMENTELE PATOLOGICE
Patologic: poate contine:
- mucus, puroi, sânge, in colitele ulceroase,in colitele pseudomembranoase, cancerul intestinal,
in cancerul rectal, in dezinterie.
- resturi de alimente nedigerate in pancreatitele cronice (țesutul muscular nu poate fi digerat
prin lipsa sucurilor respective)
- grăsimi nedigerate steatoree în caz de digestie sau absorbție insuficientă a grasimilor

MATERIALE NECESARE
 Paravan;
 Masca;
 Manusi de protectie;
 Plosca sau bazinet;
 Material impermeabil
 Musama si aleza;
 Hartie igienica;
 Foaie de temperature; Pix de culoare albastra.
32
PREGATIREA PACIENTULUI
PSIHICA
 Se informeaza pacientul asupra necesitatii procedurii
 I se explica procedura
 Incurajaţi pacientul sa-si invinga jena si sa solicite servirea plostii atunci cand are nevoie
 Asiguraţi pacientul ca i se va respecta pudoarea si intimitatea
 Stabiliti cu pacientul un orar (de ex. dimineaţa si seara)
FIZICA
 Aşezaţi pacientul intr-o poziţie adecvata
 Evaluaţi resursele pacientului pentru a stabili cum poate participa

EFECTUAREA TEHNICII
 Spalati-va mailnile si dezinfectati
 Imbracati manuşile de unica folosinţa si masca
 Se realizeaza o rulare a paturii si a cearsafului la picioarele bolnavului apoi se protejeaza
patul cu musama si aleza;
 Dezbracati pacientul de la brau in jos
 Incălziţi bazinetul metalic(plosca) prin clatire cu apa calda si uscati prin ştergere cu hartie
igienica (ea a a fost dezinfectata prin SUMERJARE (scufundare).
 Asiguraţi confortul psihic prin ridicarea capatului cefalic al patului daca starea pacientului
o permite
 Aşezaţi muşamaua sub bazinul pacientului
 Rugaţi pacientul sa se ridice sprijinindu-se pe coate si plante
 Cu mana stanga ridicam bazinul bolnavului pentru a-1 susţine, si introducem plosca cu
mana dreapta, din partea laterala a patului, sub fesele bolnavului dupa care se roteste intre
coapsele acestuia.
 Asigurati-va ca este bine aşezat
 Solicitări ajutorul unei alte persoane pentru ridicarea pacientului daca starea nu-i permite
sa participe
 Asigurati-va ca la pacienţii de sex masculin penisul este orientat in bazinet
 Acoperiţi pacientul pana termina actul defecării
 Lasati pacientul singur, dar nu va indepartati foarte mult, astfel incat sa va poata anunţa
cand termina
 Oferiri pacientului hartie igienica dupa defecare, daca starea acestuia o permite
 Vom scoate plosca in linie dreapta, dupa ce in prealabil l-am sters in regiunea perianala cu
hartie igienica.
 Daca se recomanda recoltatea materiilor fecale pentru analize de laborator se
efectuează mai intai toaleta regiunii perineale, apoi se ajuta bolnavul pentru actul
defecatiei cum s-a explicat mai sus.Plosca se va acoperi cu capacul sau cu un material
impermeabil si se va indeparta de bolnav si se va recolta cu coprorecoltorul,
“fragmente” din materiile fecale pentru coprocultura.
 Se imbraca bolnavul, se acopera,
 Asistenta medicala se spala pe maini cu apa si sapun, dupa ce in prealabil a indepartat
materialele din salon si a dezbracat manusile.
 Va aerisi salonul, va nota in foaia de temperatura scaunul, precum si calitatile lui fizice.
 Efectuati la nevoie toaleta regiunii perianale pe alt bazinet special pregătit
 Oferiri apa, săpun si prosop pacientului pentru spalarea mainilor daca a folosit singur hartie
igienica

INGRIJIREA PACIENTULUI DUPA PROCEDURA

 Indepartati muşamaua
 Coborati căpătui cefalic al patului pana la o poziţie comoda pentru pacient
 Verificaţi lenjeria de pat si de corp sa nu fie umeda sau cutata
33
 Ajutati pacientul sa imbrace pantalonul de pijama
 Aşezaţi pacientul in poziţie comoda

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA

 Indepartati paravanul
 Aerisiţi salonul
 Indepartati materialele utilizate si asigurati-va ca plosca a fost golita si curatata

EVALUAREA EFICACITATII PROCEDURII

REZULTATE ASTEPTATE/DORITE:
- Scaunul eliminat de pacient este de aspect si consistenta normale
Pacientul prezintă stare de confort
REZULTATE NEDORITE, Ce faceţi daca:
Pacientul nu poate elimina
-Verificaţi daca sta in poziţie comoda
-Verificaţi daca nu prezintă fecaloame
-Lasati pacientul singur pentru a-i respecta pudoarea si intimitatea
-Informati medicul

NOTAREA
Notarea scaunului in foaia de temperatura:
 Scaun normal I;
 Scaun moale ∕ ;
 Scaun diareic sau apos ─ ;
 Scaun cu mucus X;
 Sczun cu puroi P;
 Scaun melena M (negru lucios cu aspect de pacura);
 Scaun sanguinolent (scaun cu sange) S -(cu culoare roșie)
 Scaun grunjos Z.
 Meconiu – primul scaun la nou – nascut.

OBSERVATII
 Daca numarul scaunelor evacuate intr-o zi este foarte mare, se noteaza nr total urmat de
semnul conventional.
 Descrieri eventuale aspecte patologice ale scaunului(culoare, forma, prezenta sangelui,
puroiului, mucusului), prezenţa durerii
 Prezentati la vizita scaunul cu aspect modificat

34
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 10
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENUL SUMAR DE URINĂ

Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și

eliminat din organism prin uretră.

Scopul recoltărilor
 Informare asupra stării funcţionale renale.
 Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
 Stabilirea tratamentului general.

Examene efectuate
Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari,
corpii cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
Examen bacteriologic → urocultura.

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ

Obiectivele procedurii
 determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
 examinarea sedimentului urinar.

Pregătirea materialelor
 tavă medicală/cărucior
 recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
 seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
 pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină (10ml) este recoltată pe sondă à
demeure
 mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.

Pregătirea pacientului
a) Psihică:
 informaţi pacientul conştient
 explicaţi-i procedura în termeni accesibili
 obţineţi colaborarea și consimțământul
b) Fizică:
 dezbrăcarea pacientului,
 poziţionarea adecvată,
 respectarea intimităţii și a pudorii,
 recomandari privind alimentaţia, toaleta regiunii,
 dezinfecţia organelor genitale externe,
 asigurarea confortului fizic
 efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;

Efectuarea procedurii
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
 să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de unică folosinţă
 să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat
şi poziţie şezândă la femeie
 să colecteze 10 ml urină direct în recipient, din urina de dimineaţă prin emisia spontană din
mijlocul jetului (urina de dimineaţă este mai concentrată şi are un ph mai scăzut);

35
 să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
 să-şi spele mâinile
 să eticheteze recipientul.

În caz de recoltare pe sonda à demeure:

 clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
 spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 dezinfectaţi sonda
 puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
 aspiraţi 10 ml de urină în seringă
 transferaţi urina în recipient
 spălaţi-vă mâinile
 etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data şi
ora recoltării
 transportaţi urina la laborator imediat.

Reorganizarea locului de muncă

 colectaţi materialele folosite în containere speciale conform P.U. (precauţiuni universale)
 spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.

Notarea procedurii
 notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
 data şi ora recoltării.

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite
 mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
 urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
 sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite/Ce faceţi ?
 mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
▪ aruncaţi urina;
▪ recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
▪ faceţi toaleta locală înainte;
 urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
▪ anunţaţi medicul;
 sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
▪ anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină

36
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 11
TEHNICA SONDAJULUI VEZICAL LA BĂRBAȚI

Definiție
 Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica urinară
pentru a facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare.

Obiectivele tehnicii
 drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
 ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol
subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică abolnavului;
 prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi generale
 obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
 efectuarea spălaturii vezicale

Principii
 respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
 selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
 manevră blândă de introducere a sondei;
 golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-200
ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
 fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).

Indicații
 retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
 retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
 după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
 în pregătirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenţii
chirurgicale dedurată
 la bolnavii comatoşi
 la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.

Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
 din oră în oră: la cazurile cu oligurie
 la 12 ore: cu măsurarea osmolarităţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
 la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor, a
fosfaţilor şi a substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare(pancreatita)

Contraindicații
 suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin
 infectii acute ale uretrei;
 hemoragii
 stricturi uretrale strânse
 prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
 afecțiuni prostatice

Pregătirea materialelor necesare

 Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat în unităţi “french” sau
“gauge” (1 mm = 3 Gauge =3French)

37
  Charrière 14-18 pentru femei
 Charrière 12-14 pentru bărbați.

Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vesical
- Proprietăţi:
- cele mai folosite – sondaj àdemeure-
- din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt, aproximativ
o săptămână
- sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ 5săptămâni

Fig. 1 - Sonda Foley

b) SONDA NELATON SAU THIEMAN

- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
- folosite pentru sondajul de scurtă durată,intermitent sau în cazurile în care nu se
reuşeşte cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de prostată)

Fig 2 - Sonda Nelaton

 Materiale pentru toaleta genitală igienică

 apă și săpun
 mănuși nesterile de unică folosință
 prosop, aleză
 Material pentru toaleta genitală antiseptică
 soluție de cloramină, povidone iod- Betadine pentru ginecologie; Clorhexidina în
concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
 comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
 mănuși nesterile pentru toaletă
 Mănuși sterile pentru introducerea sondei

38
  Pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de evacuare
 Seringă de 10 ml sterile,
 Comprese sterile și câmp steril
 Apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
 Lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril,etc).
 Vase sterile pentru colectarea urinei
 Recipient pentru colectarea deșeurilor
 Materiale pentru igiena mâinilor

Pregătirea asistentului medical

 Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesare realizării
 Pregătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
 Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice

Pregătirea pacientului
Psihică
 informați pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obțineți consimțământul
 asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
Fizică
 aşezaţi pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă
tare sub bazin

Execuție
 La bărbat avem o lungime mai mare a uretrei; prezența celor 2 curburi sagitale, prima
convexă anterior la nivelul uretrei peniene, cea de-a doua convexă posterior la zona de
trecere dintre uretra membranoasa şi uretra peniană – bulbul uretrei; prezența
prostatei):
 Bolnav aşezat in decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;

Toaleta genitală igienică

 Spălarea mâinilor cu apă și săpun
 Se pun mănușile de unică folosință
 Se spală regiunea genitală cu apă și săpun de la exterior la interior și de sus în jos,fără
întoarcere pentru a evita diseminarea germenilor de la nivel anal la nivelul penian
 Se clătește regiunea, șterge fără afreca
 Se scot mănușile și se colectează în recipientul special
Toaleta genitală antiseptică
 Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
 Se prinde penisul cu o compresă sterilă
 Decalotați și dezinfectaţi glandul şi meatul urinar folosind 3 comprese soluție
antiseptică
 cu a 4-a compresă se șterge încă odată numai meatul urinar
 a 5-a compresă se protejează/izolează meatul,
 se îndepărtează mănușile și se spală mâinile

Pregătirea materialelor pentru sondaj

 așezarea câmpului steril și a materialelor sterile necesare sondajului(sondă, mănuși,
soluție fiziologică, lubrefiant,seringă)
 se pun mănușile sterile
 se încarcă seringa și se pregătește sistemul de drenaj

Introducerea sondei
39
  lubrefierea sondei ținute în mâna dreaptă; prindeţi extremitatea liberă a sondei între
degetul mic şi inelar
 introducerea sondei lubrefiate -10-15 cm ,cu blândețe până se trece de valvula Guérin,
apoi sub acțiunea de uşoară tracționare a penisului spre zenit, urmată de acțiunea de
basculare a penisului între coapse
 Poziționarea corectă este anunțată de apariția primelor picaturi de urină
 Se umflă balonașul cu 10-20 ml ser fiziologic și se tracționează ușor pentru a verifica
că sonda nu coboară
 Recalotarea glandului pentru evitarea apariției edemului
 Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor universale
 Spălarea mâinilor

Introducerea sondei: femeie (A), bărbat(B)

Îngrijirea după tehnică

 ajutaţi pacienta/pacientul să seîmbrace
 aşezaţi pacientul în poziţiecomodă
 verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort,durere
 se verifică temperatura, aspectul,culoarea și mirosulurinei
 bilanțul intrărilor șiieșirilor
 notați în foaia deobservație data, ora, scopul sondajului, cine l-a efectuat, aspectul și
cantitatea urinii eliminate și dacă au apărut probleme în timpul efectuăriisondajului.

Accidente/ incidente
 infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales
prin nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o
problemă de tratament ( germeni multirezistenţi) frisoane, ascensiune termică
 leziuni mecanice ( hemoragii, căi false, leziunisfincteriene
 hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob”vezical
 lipsa de progresie a sondei (strictura uretrala, creare de cale falsă) → retragere a sodei,
reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), puncție
suprapubiană;
 absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile
sondei) → spălare – aspirare cu seringa Guyon

Observații
 Dacă sonda nu se poate introduce
 alegeţi sonde mai subţiri
 controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
 verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
 Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor – schimbaţi sonda
 Pacientul acuză dureri, sângerează – anunţaţi medicul
 Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
 Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
 Schimbaţi sonda

40
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 12
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA PERITONEALĂ
(PARACENTEZĂ)

Definește
 Traversarea peretelui abdominal și pătrunderea în cavitatea peritoneală, cu ajutorul unui ac
sau trocar.
 Dacă este urmat de plasarea unui cateter intraperitoneal, care permite efectuarea fie a
lavajului, fie a dializei peritoneale, vorbim de lavaj peritoneal.

Scop
 explorator
 pentru confirmarea prezenţei sau precizarea naturii unui revărsat peritoneal
diagnosticat clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu suspiciune de
hemoperitoneu prin leziune de viscer parenchimatos
 evacuator
 pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecţii libere voluminoase care produc
tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe diafragm, vena
cavă inferioară; pentru drenajul colecţiilor septice intraabdominale; pentru dializă
peritoneală

Indicațiile paracentezei
▪ Analiza unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic
▪ Depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizați la care se suspectează leziuni ale
▪ organelor interne
▪ Evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției respiratorii și
▪ Circulatorii
▪ Ascita în tensiune (în cadrul unei insuficiențe cardiace, ciroze hepatice sau sindrom nefrotic)
▪ Ascitã la pacienți decompensați (febrili, cu distensie abdominalã dureroasã, iritație
peritonealã, hipotensiune, encefalopatie)
▪ Evidentierea colecțiilor pelvine, la femei (sarcina extrauterină ruptă, chist de ovar,
hidrosalpinx, piosalpinx), prin puncționarea fundului de sac Douglas
▪ Suspiciune de ascită neoplazicã
▪ Pacienți cu dializã peritonealã care acuzã dureri abdominale, febrã sau alte semne și simptom
de sepsis

Contraindicațiile paracentezei
- bolnavii febrili, cu stare generală foarte alterată
- hemoragii digestive recente
- abdomenul acut chirurgical, sarcină
- colecții închistate (peritonita tuberculoasă, ascita închistată)
- prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau postoperatorii)
- diateze hemoragice (necorectate), pacienți cu meteorism abdominal
- infecții tegumentare (celulitã) la locul puncției

Materialul necesar
 ac/trocar steril pentru puncție, cateter special din plastic siliconat (trusă de perfuzie)/ tub
de drenaj (50cm)
 câmp steril, comprese sterile, seringi 2 ml+ace injecție sterile
 1-2 fiole novocaină 1%, tonicardiace
 mănuși, mușama, aleză
 alcool, tinctura de iod
 cearșaf împăturit în 3 pe lungime și materiale pentru fixare la perete
41
  leucoplast
 vas colector 10 l/galeată, paravan

Pregătirea bolnavului
 psihică- se explică necesitatea tehnicii, obținându-se consimțământul informat
 fizică
▪ înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi local;
în caz de politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea antecedentelor
permite stabilirea contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul respirator şi hemodinamic
vor fi monitorizate, mai ales în situaţia unei evacuări importante de lichid, generatoare
de hipovolemie prin deplasare intercompartimentală a lichidelor organismului. Testele
de hemostază sunt obligatorii. Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale pentru
localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii
▪ cu 15 min. înainte se administrează un tonicardiac
▪ își golește vezica
▪ se așază mușamaua cu aleza în regiunea lombară și cearsaful împăturit

Pozitia pacientului
 pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în decubit
dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la marginea patului,
(favorizând astfel acumularea declivă a lichidului).

Locul puncției
a) în fosa iliacă stângă (colonul
Locul puncției abdominale
descendent fiind situat într-un plan
posterior, spre deosebire de cec, care
este foarte aproape de peretele
abdominal anterior în fosa iliacă
dreaptă), pe linia spino-ombilicală, la
unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale
(corespondentul punctului McBurney
pe stânga) sau la jumatatea distanței
dintre cele 2 repere (punctul Monroe -
Richter).

Acul se introduce în plină matitate

percutorie, evitând vasele superficiale
(paracenteza se efectuează des la
pacienți cirotici, cu hipertensiune
portală, la care desenul venos este
adesea accentuat).

Puncția se poate realiza și sub ghidaj

ecografic, pentru mai multa siguranță și
pentru depistarea colecțiilor localizate.

b) subombilical - la jumătatea distantei ombilico-pubiană, în dializa peritoneală, de preferat,

sau supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de bazin sau
dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată

42
Tehnica puncției peritoneale
În alegerea locului de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie prin
lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor cavitare
aderente la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale abdomenului.

Descrierea tehnicii propriu-zise

 se dezvelește regiunea abdominală
 se dezinfectează zona cu tinctura de iod și se izolează cu câmpuri sterile
 se poate practica anestezie locală cu xilină 1%, strat cu strat (tegument, strat muscular,
peritoneu parietal), astfel că se pregăteşte seringa cu xilină 1% şi se înmânează medicului
care va efectua anestezia locală
 se atașează trocarul la mandren sau acul la o seringă
 se introduce acul/trocarul perpendicular pe peretele abdominal (3-4 cm); depășirea
peritoneului este semnalată printr-o senzație de "scăpare în gol"
 la scoaterea mandrenului sau aspirarea cu seringa apare lichid peritoneal
 inițial se recoltează eventualele probe pentru analiza lichidului peritoneal (biochimică,
citologică, bacteriologică)
 dacă puncția este evacuatorie, se atașează tubul de dren la ac/trocar/cateter și se permite
scurgerea lichidului în recipientul colector; nu se vor evacua mai mult de 5-6 litri/ședință
și nu se va depăși un debit de 1 litru/5 minute (dacã se tenteazã evacuarea a mai mult de 5
litri, pacientul va primi simultan lichide în perfuzie intravenoasã).
 dacă puncția este terapeutică, după evacuarea colecțiilor septice/neoplazice se introduc
antibiotice/citostatice
 după evacuarea cantității de lichid stabilite, se extrage brusc acul/trocarul, apoi se masează
zona pentru a suprima traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor și se
pansează.
 se cutează pielea de o parte și de alta a locului puncției și se fixează cu leucoplast
 se înfășoară strâns abdomenul cu cearșaful și capetele se fixează cu agrafe
 se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator.

Îngrijirea pacientului
 Se aşază pacientul în aşa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus.
 Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22 C° şi linişte pentru pacient
 Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore.
 Se supraveghează în permanenţă pacientul cel puţin 24 de ore după puncţie, anunţându-se
medicul la orice suspiciune.
 După paracenteză, pacientul trebuie monitorizat sub aspectul tensiunii arteriale, frecvenței
cardiace, temperaturii și frecvenței respiratorii
 Se oferă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie.
 Se alimentează pacientul la pat.
 Se administrează medicația prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia.

Reorganizarea locului de muncă

 Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
 Se îndepărtează mănuşile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
 Se notează efectuarea puncției în foaia de observaţie, data, ora, cantitatea, aspectul
lichidului

Incidentele și accidentele paracentezei

43
 ▪ Imposibilitatea pătrunderii trocarului (se incizează tegumentul cu vârful bisturiului )
▪ Puncție negativă, prin obstrucția acului cu fragmente tisulare (se introduce xilină sau ser
fiziologic pentru dezobstruare sau se repetă puncția în alt loc), alegerea eronată a locului de
puncție
▪ Oprirea scugerii lichidului peritoneal denotă obstrucția acului cu un franjur epiploic sau cu
membrane fibrinoase (se va încerca minima mobilizare a acului sau repetarea puncției)

Complicații
 sincopa (reflexul vagal sincopal poate apărea datorită înțepării peritoneului sau evacuarii
prea rapide a unei cantități mari de lichid): se va practica resuscitarea cardiorespiratorie.
 hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorită decompresiunii bruște a cavității
peritoneale, în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulceroși, malnutriți)
 hematoame (prin lezarea vaselor parietale)
 lezarea splinei (la pacienții cu splenomegalie importantă)- necesită hemostaza chirurgicală
 lezarea ficatului (la pacienții cu hepatomegalie importantă, când puncția se practică în fosa
iliacă dreaptă)
 lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinară)
 fistule parietale la locul puncției
 supurații locale (apărute ca urmare a nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie)

44
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 13
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA RAHIDIANĂ

Definitie
 Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în spaţiul subarahnoidian la nivel:
 lombar (puncţia lombară);
 toracal (puncţia toracală);
 suboccipital (puncţia suboccipitală), până la vizualizarea lichidului cefalorahidian
(LCR)

Scop
a) Explorator
 măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru
examene: citologice, biochimice, bacteriologice;
 în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea
aspectului L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii acestuia;
 injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b) Terapeutic
 administrarea de anestezice, antibiotice
 decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi edem
papilar)

Indicaţiile puncţiei rahidiene

a) diagnostică – pentru diagnosticul meningitelor bacteriene, virale, fungice, tuberculoase,
luetice, al hemoragiei subarahnoidiene, al afecţiunilor maligne sau demielinizante ale SNC
(tumori, scleroză multiplă), precum şi în
b) sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se bazează pe
recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic, microscopic (fizicochimic, citologic,
bacteriologic)
c) terapeutică – pentru administrarea medicaţiei specifice în unele afecţiuni neurologice
(antibiotice, citostatice);
d) pentru realizarea accesului la spaţiul subarahnoidian în vederea injectării de aer
(pneumo-encefalogramă), substanţe de contrast sau izotopi radioactive (proceduri imagistice)
e) efectuarea anesteziei subarahnoidiene –rahianestezia

Contraindicaţiile metodei
a) infecţii ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de puncţie
b) tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii
c) hipertensiunea intracraniană prin formaţiuni expansive intracraniene (hematom subdural,
abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem papilar la examenul fundului de ochi sau
semne neurologice de focar
d) come de etiologie neprecizată
e) convulsii tonico-clonice
f) refuzul bolnavului

Locul de puncţie
 Puncția lombară la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4- L5, D12-L1
Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care uneşte cele două creste
iliace (linia Tuffier), care corepunde apofizei interspinoase L4.
 Puncția dorsală - D6-D7
 Puncția suboccipitală – între protruberanța occipitală externă și apofiza axisului, pe linia
mediană

45
 Locul puncţiei rahidiene

Pregătirea materialelor
 Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
 Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
 Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren
şi uneori cu "introducer";
 Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
 Anestezic local
 Seringi sterile de 2-5 ml;
 Eprubete sterile;
 1-2 tăviţe renale;
 monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
 Soluţii de injectat când este cazul;

Pregătirea pacientului
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligatoriu un examen neurologic, precum şi
examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de hipertensiune intracraniană.
a) psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă,
durată; și obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b) fizică:
 se administreaza premedicaţie destinată prevenirii sincopei vagale
 se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sau scopul şi locul puncţiei.
Poziţia pacientului este de regulă şezândă pe un plan dur, cu capul flectat la maximum pe
piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai mari a spaţiilor
interspinoase, membrele inferioare sprijinite pe un scăunel. Această poziţie poate fi
menţinută de un ajutor plasat în faţa bolnavului.
 Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte.
 În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, pe un plan rigid cu coapsele
flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă, coloana
vetrebrală arcuită, umerii în plan vertical ,( poziția “spate de pisică”)
 Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon. Poziţia
corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei.

Tehnica puncţiei rahidiene:

 se identifică pacientul;
 se aşază pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea sa şi recomandarea
medicului;
 se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
 se controlează ca tempereratura camerei să fie de 20°C;
46
  se ofera mănușile sterile medicului
 toaleta planului tegumentar cu antiseptic (betadină) în 3 rânduri, precum şi a policelui stâng
al medicului; acesta va repera spaţiul interspinos ales pentru puncţie
 se încarcă seringa cu anestezic și se oferă medicului pentru anestezia locală la nivelul
locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
 pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în mijlocul
spaţiului interspinos; introducerea acului se va face progresiv prin ligamentul interspinos,
ligamentele galbene şi dura mater, însoţită de retragerea periodică a mandrenului pentru a
verifica poziţia acului; penetrarea ligamentului galben şi a durei mater conferă medicului
senzaţia de diminuare a rezistenţei la avansarea acului
 scoaterea mandrenului, observând scurgerea primelor picături de LCR pe ac; recoltarea de
LCR se va face în eprubete sterile
 retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
 masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de
puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
 aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
 repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore

Ace de puncție și poziţia pacientului pentru puncţia lombară

Îngrijirea pacientului
 Se aşază pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
 Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
 Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
 Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
 Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
 Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
 Se monitorizează funcțiile vitale ale pacientului

Reorganizarea locului de muncă

 Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
 Se îndepărtează mănuşile.
 Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
 Se notează în fişă, în dosarul/planul de îngrijire data, ora, cantitatea, aspectul lichidului
extras, precum şi tratamentul efectuat;

47
Precauţii
 temporizarea procedurii la pacienţii cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian.

Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene

o puncţia “albă” (nu se extrage LCR): cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a pacientului,
obstruarea acului cu un fragment tisular, obstacol osos (necesită retragerea acului şi
repuncţionare), lungimea insuficientă a acului, direcţia lateral a acestuia, hipotensiunea
marcată a LCR;
o scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spaţiul subarahnoidian
– impune împingerea uşoară a acului
o puncție traumatică - apariţia lichidului sanguinolent pe ac – prin lezarea unui vas din plexul
peridural; dacă nu se limpezeşte după câteva picături, se va retrage acul şi se va puncţiona
alt spaţiu interspinos
o durere brutală într-un membru inferior - în caz de înţepare a unei rădăcini nervoase
o imposibilitatea puncţionării foarte frecventă la vârsnici din cauza osificării ligamentare şi
la obezi (canalul rahidian situat profund);
o lipotimie mai ales la pacienţii care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se realizează
în poziția şezând;
o cefalee şi rahialgie, o complicaţie frecvent întâlnită care pare a fi determinată de scăderea
presiunii L.C.R.;

Complicaţiile puncţiei rahidiene

 sincopa vagală– la pacienţii anxioşi, datorată reflexelor vagale inhibitorii declanşate de
emoţie sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate; impune decubitul dorsal,
măsuri de reechilibrare volemică
 cefaleea – poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subţiri şi respectarea decubitului
dorsal după puncţie
 contaminarea LCR cu apariţia meningitei sau empiemului subdural sau peridural
 foarte rară, datorită nerespectării asepsiei;
 hematomul compresiv subarahnoidian – apare în cazul efectuării puncţiei rahidiene la
pacienţii cu tulburări de coagulare sau aflaţi sub tratament anticoagulant (prin înţeparea
unui vas) şi poate duce la paraplegie
 sindromul de angajare – complicaţie foarte gravă, letală, apare în urma efectuării puncţiei
la un pacient cu hipertensiune intracraniană
 supuraţia la locul de puncţie

48
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 14
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚIA PLEURALĂ

Definiție
 Toracocenteza (puncția pleurală) constă în introducerea acului în cavitatea pleurală,
indicată în scop diagnostic (explorator) sau terapeutic.

Indicații diagnostice
 Existența unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic (matitate toracică cu
abolire a vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi radiologic→identificare
a naturii revărsatului.

Indicații terapeutice
 Evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hidrotorax (în insuficiența cardiacă), hematom
masiv posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă abundentă nerezolvată medical, pleurezie
purulentă;
 Introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice).

Contraindicații
 Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale
 Pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în pneumotorax cu supapa
și de fistulă bronhopleurală
 Suspiciune de anevrism de aortă

Materiale necesare
 Antiseptice: alcool iodat, betadină
 Tampoane și porttampon (pensă)
 Seringi, ace sau trocare sterile, de unică folosinţă
 Anestezic (xilina 1-2%), atropină1%
 Mănuşi sterile
 Robinet cu 3 căi
 Eprubete sterile pentru examene bacteriologice
 Eprubete cu anticoagulant –heparină - pentru examene citologice și biochimice
 Dispozitiv de aspirație,
 Tuburi de dren, recipient colector
 Comprese sterile și leucoplast
Loc de puncție
 în colecțiile libere din pleură → puncție în spatiul VIII intercostal pe linia axilară
posterioară;
 în colecțiile închistate → puncție în centrul matității, evitând traiecte care să lezeze
anumite formațiuni anatomice;
 în pneumotoraxul compresiv (sufocant, cu supapa, în tensiune) → puncție urmată de
pleurostomie în spatiul II intercostal pe linia medioclaviculară;
 în hemopneumotorax → puncție urmată de pleurostomie în spatiul VI intercostal pe linia
axilară medie sau posterioară;
 se evită regiunea cardiacă şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de pătrundere în
peritoneu).

49
 Locul puncției pleurale

Pregătirea pacientului
 Fizică și psihică: se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat, rațiunea
acestuia, beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de minimalizare
a acestuia. Manevra nu va fi facută fără consimțământul pacientului

 Inainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a se

determina TS, TC și grupul sanguin al pacientului

 Premedicaţie
 se administrează codeină, cu o oră înainte, pentru prevenirea tusei
 atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale pentru a evita
șocul vagal, în absența contraindicaţiilor (glaucom sau adenom de periuretral cu retenție
cronică de urină)
 Ne se administrează medicatie sedativă - benzodiazepine sau opiacee - datorită riscului de
detresă respiratorie, în special la vârstnici

Poziția bolnavului
 clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate sprijinite
pe genunchi (deschidere maximă a spațiilor intercostale), susținut de ajutor
 poziţie sezândă, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele sprijinite pe spătar
sau cu brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat deasupra capului
 poziţie sezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănatoasă înspre spătarul acestuia, cu brațul
de partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț ridicat deasupra capului, punându-
se în evidență locul de elecție al puncției.
 daca pacientul nu poate menține poziția sezandă, puncția pleurală se poate efectua în
decubit lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul de partea bolnavă
ridicat deasupra capului.
 indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în
momentul puncţionării determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia
manevrei.
 pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului,
supraveghindu-l

Tehnica propriu-zisă
 dezinfecție a regiunii cu tinctura de iod;
 anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
 se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului. Pentru majoritatea pacienților este inutilă
realizarea anesteziei dacă puncția se realizează cu ace de puncție obișnuite
 reperare cu vârful indexului a marginii superioare a coastei ce delimitează inferior spațiul
intercostal respectiv;
 cu acul montat la seringă, sau cu un robinet cu 3 căi interpus între ac și seringă (dacă se
dorește evacuarea colecției lichidiene ), se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele, razant
50
 cu marginea superioară a coastei; se străbat apoi muşchii intercostali (1- 3 cm grosime),
fascia endotoracică şi pleura parietală;
 aspirare de lichid, 20-30 ml pentru analiza biochimică, bacteriologică, citologică;
 în cazul puncției terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de puncție sau trocar, prin
intermediul robinetului cu trei căi după închiderea lui, a unui tub de dren racordat la un
recipient de colectare, eventual drenaj aspirativ;
 se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural într-o sedinţă terapeutică.
 închiderea robinetului și retragerea acului, masare a locului de puncție cu tampon de alcool,
pansament steril.
 eprubetele cu lichidul recoltat, etichetate corespunzător, se vor transporta la laborator
 se îndepartează materialele folosite respectând precauțiunile standard

Supravegherea pacientului după puncție

 După puncție pacientul va fi supravegheat urmărindu-se eventuala apariţie a tusei, a
durerilor toracice, dispneii, transpirației, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale.
 După puncție se recomandă repetarea radiografei toracice.
 Aceasta este obligatorie în cazul apariției semnelor menționate (suspiciune de
pneumotorax).

Complicaţiile puncţiei pleurale

Incidente
 Lezare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sânge pe ac, durere vie iradiată
intercostal, hematom al peretelui → retragere a acului, compresie locală;
 Ințepare a pulmonului, cu scurgere de sânge aerat → retragere a acului;
 Oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false membrane) ce denotă
evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea lumenului acului printr-un fragment
biologic →mobilizare a acului, dezobstrucție cu mandren.
Dacă suspicionăm o pleurezie închistată cu cloazonări, după reverificare radiologică se
repetă puncţia la nivelul altui spațiu intercostal
 Puncție „albă” → eventuala repetare sub ghidaj echografic.
 Tusea apare relativ frecvent și impune oprirea manevrării acului, retragerea ușoară a
acestuia și/sau întreruperea temporară a evacuării pleurale.
Uneori tusea precede instalarea sincopei vagale.
Accidente
 Edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200 ml lichid), cu
dispnee, cianoză, tuse, expectorație rozată spumoasă, raluri subcrepitante „în valuri”,
semne de insuficință cardiacă; datorat evacuării rapide a unei cantităţi prea mari de lichid
într-o singură sedinţă, la cei cu colecţii lichidiene mari cronice→tonicardiace,
oxigenoterapie;
 Sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin bradicardie
– hipotensiune, reflexe urmate de pierderea cunoștinței → întreruperea toracocentezei,
resuscitare cardiorespiratorie;
 Pneumotorax poate rezulta ca urmare a lezării plămânului sau prin pătrunderea aerului în
pleură, prin lumenul acului de puncție → drenaj aspirativ;
 Hemotorax secundar lezării vaselor intercostale, cu hemoragie intrapleurală
 Hemoragii interne cu șoc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei, cu
hemoperitoneu sau hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare, în cazul în care puncția
a fost efectuată prea decliv, fără ghidaj radioscopic
 Infectare a revărsatului pleural (transformare în pleurezie purulentă), datorită nerespectării
regulilor de asepsie → evacuare puroi→ antibioticoterapie.

51
52
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 15
TEHNICA EXECUTĂRII PERFUZIEI

Definiţie
 Reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

Scop
 hidratarea şi mineralizarea organismului;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine prin transfuzie.
 alimentarea pe cale parenterală

Pregătirea materialelor
 tavă medicală
 trusa pentru perfuzat
 soluții prescrisă
 garou
 tavița renală;
 stativ prevăzut cu brățări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
 1 - 2 seringi
 pernă cu mușama;
 pensă hemostatică;
 comprese sterile;
 antiseptic pentru tegument
 romplast;
 foarfece;

Locul puncţiei pentru perfuzie

 La adulţi sunt preferate venele de la plica cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
 Evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
 La bătrâni, dacă este posibil evitaţi: - venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru
puncţie venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 Examinaţi calitatea şi starea venelor

Pregătirea pacientului
 Psihică
 Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţaei și obțineți
consimțământul
 Se roagă bolnavul să urineze.
 Fizică
 Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică
(sau pe suport) → se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
 Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
Pregătirea flaconului
 Se spală şi se dezinfectează mâinile, se pun mănușile
 Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar,
integritate, etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.

53
  Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-240C (temperatura camerei).
Încălzirea flacoanelor în urgenţă se va face cu mijloace specifice – termostat, contact cu
organismul uman.
 Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
 Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
corespondenţa cu soluţia recomandată şi se desface aparatul de perfuzie.
 Se dezinfectează dopul de cauciuc.
 Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
 Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul
trocar al aparatului, și se deschide căpăcelul tubului de aer; în cazul în care avem tub de
aer separat se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează
dopul de cauciuc (nu este necesar în cazul utilizării soluţiilor perfuzabile ambalate în
pungi),
 Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
 Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la
jumătate
 Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
 Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, din tubul perfuzorului formând o
coloană, ţinând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
 Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector

Execuţie
 Se examinează calitatea venelor.
 Protejați lenjeria de pat prin aplicarea de mușama și aleză
 Se execută puncția venoasă
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:
a) rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i
se umple venele, apoi reaplicaţi garoul
c) înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare
de la centru în afară cu câţiva cm.
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
deasupra venei
 Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac
sau
 Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în
sus, în mâna dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte
a venei (poziţia oblică)
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă,
1-2cm
 Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumnul
 Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător
de la mâna stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
 Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
 Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul
zonei de intrare pentru semne de infiltraţii
 Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
 Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
 Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
 Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată
şi doza

54
  Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea
formulă:
Pipicături = Volum total x picături /ml
iminute Timpul total de infuzie în minute
Calculul ritmului de administrare a soluțiilor perfuzabile (rata de flux)
- Formula 1: total soluție/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator=picături/ora
- Formula 3: total soluție x factor picurător/nr.ore x 60min=picături/min
Unde factor picurător:
Picurător copii=micro=60 pic/ml
Picurător adulți-macro-15 pic/ml
Picurător sânge=10 picături/ml
Exemplu-un pacient are prescris 1000 mlde soluție de administrat în 6 ore
Picături/minut=1000 x 15 /6 x60 = aprox 42

Îngrijiri după tehnică

 Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
 Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.
 Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
 În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se
închide branula în condiţii de asepsie perfectă.
 Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
 Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
 Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.

Observaţii
 Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă
pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentrua reţine 2-3ml de soluţie pentru
control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
 Este obligatorie NOTAREA PE FLACON→ ORA DE APLICARE, RITMUL DE
ADMINISTRARE, COMPONENŢA SOLUŢIILOR PERFUZATE, MEDICAMENTELE
ADĂUGATE, ORA DE ÎNTRERUPERE A PERFUZIEI, NUMELE ASISTENTEI
CARE A MONTAT PERFUZIA.
 La pacienții diabetici administrarea de glucoză, indiferent de concentraţie, impune
tamponarea cu insulină la recomandarea medicului
Cantitate de Concentraţie %Pacient cuPacient cu
glucoză glicemie diabet
normală
250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i
500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.
250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.
500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.
250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.
500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.
 Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri
de urgenţă majoră şi pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice
şi septice.
 Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a
fost epuizat!
 Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.

55
SCHIMBAREA SOLUŢIILOR PERFUZABILE
Obiectivele procedurii
 Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.

Pregătirea materialelor
 Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
 Soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
 Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescrisă
 Seringi/ace sterile adecvate, mănuşi sterile
 Recipiente de colectare a deşeurilor

Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi procedura pacientului și despre o nouă soluţie perfuzabilă şi
potenţialele efecte adverse
b) fizică: verificaţi poziţia pacientului

Efectuarea procedurii:
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
 Pregătiţi soluţia pentru schimbare - dacă este pungă de soluţie se desface ambalajul
protector şi se deschide capacul metalic, iar la flacon se îndepărtează capacul.
 Închideţi prestubul perfuzorului pentru a stopa curgerea soluţiei
 Îndepărtaţi din stativ punga/flaconul gol păstrând câţiva ml de soluţie
 Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduceţi-l în punga/flaconul
plin cu soluţie după ce dezinfectaţi dopul
 Suspendaţi în stativ punga/flaconul cu soluţie
 Redeschideţi prestubul şi ajustaţi debitul
 Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndepărtaţi-l dacă este cazul astfel:
închideţi prestubul, loviţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picurătorul
perfuzorului
 Pentru o cantitate mare de aer înţepaţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului, de
la capătul perfuzorului, după ce a fost dezinfectat, şi aspiraţi aerul în seringă
 Reglaţi din nou debitul de curgere al soluţiei
 Asiguraţi-vă că picurătorul perfuzorului este plin cu soluţie o treime sau jumătate
 Aplicaţi eticheta pe pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora schimbării, medicaţia
adăugată,doza

Îngrijirea pacientului
 Evaluaţi semnele vitale
 Observaţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare
 Verificaţi periodic debitul soluţiei

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
 Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
 Notați în planul de îngrijire: schimbarea soluţiei perfuzabile, ora, cantitatea, tipul de soluţie
perfuzabilă, eventuale modificări în starea pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Evaluarea răspunsului pacientului la adm. soluţiilor perfuzabile la fiecare oră arată că:
 Administrarea soluţiei este corectă, pacientul primeşte volumul de lichide corect
 Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiuli.v.
Rezultate nedorite/Ce faceţi
 Debitul de curgere al soluţiei este incorect
 Verificaţi permeabilitatea branulei
 Verificaţi presiunea de scurgere a lichidului, modificaţi la nevoie înălţimea
56
 Mişcaţi puţin acul pentru a îndepărta bizoul acului de peretele venei
 Pacientul primeşte mai puţin sau mai mult din cantitatea de soluţie prescrisă
 Respectaţi cantitatea perfuzabilă prescrisă

SCHIMBAREA PERFUZORULUI
Obiectivele procedurii - menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.
Pregătirea materialelor
 Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
 Eticheta
 Trusa de perfuzie integră, în termen de valabilitate
 Seringi/ace sterile adecvate
 Tampoane, soluţie dezinfectantă
 Mănuşi de protecție
 Recipiente de colectare a deşeurilor

Pregătirea pacientului
a) psihică: informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea ei
b) fizică: asiguraţi-vă că stă în poziţia corectă, având în vedere că timpul de menţinerea
perfuziei creşte

Efectuarea procedurii
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşile
 Pregătiţi trusa de perfuzie pentru schimbare
 Desfaceţi ambalajul protector
 Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou
 Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului
 Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu soluţie
 Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplută cu cel puţin o treime sau jumătate soluţie
 Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului
 Deschideţi clema şi lăsaţi să curgă soluţia până când bulele de aer au dispărut
 Închideţi clema/prestubul şi puneţi la loc capacul protector al tubului
 Închideţi clema/prestubul vechiului perfuzor
 Scoateţi rapid acul perfuzorului folosit
 Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branulă/canulă şi îndepărtaţi-l
 Menţineţi sterilitatea, îndepărtaţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi
ataşaţi branula/canula
 Deschideţi clema/prestubul şi fixaţi debitul de curgere al soluţiei

Îngrijirea pacientului
 Încurajaţi pacientul - diminuează anxietatea, promovează cooperarea şi previne mişcările
bruşte ale extremităţilor care pot disloca acul sau cateterul, branula/canula
 Supravegheaţi în continuare perfuzia

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conformP.U.
 Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
 Notaţi în planul de îngrijire: schimbarea perfuzorului, ora, data

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul a înţeles nevoia de continuare a perfuziei
 Administrarea soluţiei este corectă,
 Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescripţia
 Perfuzorul este accesibil

57
  Tubul perfuzorului este ataşat corect şi soluţia nu curge pe lângă tub
Rezultate nedorite/Ce faceţi
 Scăderea sau absenţa curgerii soluţiei care este indicată prin descreşterea ratei
 Soluţia curge pe lângă tub
 Reglaţi debitul la valoarea indicată de medic
 Verificaţi racordul, eventual schimbaţi

Complicaţiile terapiei intravenoase

 Infiltraţia
 Tromboflebitele
 Bacteriemia
 Supraîncărcarea circulatorie
 Embolia
 Eşecul mecanic (încetinirea fluxuluii.v.)

Infiltraţia are drept cauză - deplasarea canulei/branulei i.v. dintr-o venă rezultând perfuzarea
de fluide în ţesuturile din jur.
Manifestări clinice
 Umflarea, albirea şi răcirea tegumentelor din jur
 Disconfort - depinde de natura soluţiei
 Ritmul de curgere este mai încet sau se opreşte
 Absenţa întoarcerii sângelui în cateterul i.v. şi pe tubul perfuzorului

Măsuri preventive
Asiguraţi-vă că tubulatura distală este suficient securizată cu bandă adezivă pentru a preveni
 deplasarea canulei/branulei la unele mişcări ale pacientului
 Puneţi atelă la braţ sau mână dacă este necesar
 Verificaţi locul pentru terapia i.v. frecvent în vederea evitării complicaţiilor

TROMBOFLEBITELE

Cauze
 Rănirea venei în timpul punţiei venoase, calibrul mare al acului/cateterului utilizat sau
utilizarea prelungită aacului/cateterului
 Iritarea venei datorită perfuzării rapide sau soluţiilor care produc iritaţie (ex. Soluţii de
glucoză hipertonică, potasiu).
 Cheag format la capătul acului sau cateterului (din oţel sau material plastic) datorită încetinirii
ritmului de perfuzare

Manifestări clinice
 Sensibilitate, apoi durere de-a lungul venei
 Umflătură, căldură şi roşeaţă la locul unde este instalată perfuzia; vena poate apare ca o dungă
roşie deasupra locului de inserţie

Măsuri preventive
 Fixarea sigură a acului /cateterului la locul de inserţie
 Schimbarea locului de inserţie cel puţin odată la 72 ore
 Folosirea venelor mari pentru perfuzarea soluţiilor iritante, moderează iritaţia
 Diluarea suficienta a agenţilor iritanţi înainte de perfuzare

Intervenţiile nursing
 Aplicarea compreselor reci imediat pentru a reduce durerea şi inflamaţia
 Mai târziu puneţi comprese calde pentru a stimula circulaţia şi promova absorbţia
58
 Notaţi intervenţiile şi evaluarea

BACTERIEMIA

Cauze
 Cele care stau la baza flebitelor cresc de 18 ori riscul
 Materiale contaminate sau soluţii
 Menţinerea prelungită a unui dispozitiv IV (cateter, branulă/canulă, ac, tub, pungă cu
soluţie)
 Inserţia i.v. sau schimbarea pansamentului nonaseptică
 Contaminarea încucişată de către pacient cu alte zone infectate ale corpului
 Pacientul cu boli critice sau imunodepresiv este supus cel mai mult riscului de bacteremie

Manifestări clinice
 Creşterea temperaturii, frisoane
 Greaţă,vărsături
 Indispoziţie, puls crescut
 Durere de spate, de cap
 Poate duce la şocul septic cu hipotensiune arterială
 Posibile semne ale infecţiei locale, la locul de inserţie i.v. (ex. roşeaţă, durere, scurgere
mirositoare)

Măsuri preventive
 Urmaţi aceleaşi măsuri subliniate la tromboflebite
 Utilizaţi asepsia strictă la inserţia i.v. sau la schimbarea pansamentului
 Utilizaţi perfuzorul cu filtru
 Soluţiile nu ar trebui ţinute mai mult de 24 de ore
 Schimbaţi locul de inserţie i.v. la 48-72 de ore
 Schimbaţi pansamentul la locul de inserţie i.v. la 24-48 de ore
 Schimbaţi perfuzorul la 24-48 de ore
 Menţineţi integritatea sistemului de perfuzare

Intervenţii nursing
 Întreruperea perfuziei şi retragerea canulei/branulei/cateterului
 Retragerea canulei/branulei/cateterului:
- se face în condiţii de asepsie
- se taie cu o foarfecă sterilă extremitatea acestora,
- se introduce într-o epubetă sterilă
- se trimite imediat la laborator pentru analiză
 Se verifică semnele vitale
 Se încurajează pacientul
 Se recoltează leucocitoza, la indicaţia medicului
 Se evaluează pentru infecţie (urină, spută, plăgi)
 Se notează intervenţiile

SUPRAÎNCĂRCAREA CIRCULATORIE

Cauze
 Introducerea unei cantităi excesive de fluid i.v. (în special riscul este pentru pacienţii în
vârstă, copii şi pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală)

Manifestări clinice
 Creşte TA şi pulsul
59
 Creşte presiunea venoasă centrală, distensia venelor (venele jugulare)
 Dureri de cap, anxietate
 Respiraţie scurtă, tahipnee, tuse
 Durere în piept (dacă are istoric de boală coronariană)

Măsuri preventive
 Trebuie să ştiţi dacă pacientul a avut boli de inimă sau rinichi
 Se monitorizează ritmul de curgere al perfuziei
 Se pune atelă la braţ sau mână dacă sunt fluctuaţii mari ale ritmului de curgere date de
mişcările pacientului

Intervenţiile nursing
 Se încetinşte ritmul perfuziei şi se anunţă medicul
 Se monitorizează îndeaproape pentru semnele de supraîncărcare
 Se ţine pacientul cu trunchiul ridicat pentru a favoriza respiraţia
 Se notează intervenţiile şi evaluarea

EMBOLIA

Cauze
 Riscul este mare în liniile venose centrale, când aerul intră în cateter/branulă/flexulă pe
durata schimbării perfuzorului (aerul aspirat pe durata inspiraţiei datorită presiunii negative
intratoracice)
 Bulele de aer scăpate din tubulatură şi împinse în circulaţia venoasă

Manifestările clinice
 Scăderea TA, creşterea pulsului
 Cianoza, tahipneea
 Creşterea presiunii venoase centrale
 Schimbări în procesul de gândire, în starea de conştiență

Măsuri preventive
 Se scoate aerul din tubulatură înainte de a perfuza pacientul
 Se schimbă pungile cu soluţie înainte de a se termina
 Se asigură că toate conexiunile sunt sigure

Intervenţii nursing
 Imediat se întoarce pacientul pe partea stângă şi cu capul mai jos pe pat, în această poziţie
aerul se va ridica în atriul drept
 Se anunţă medicul și se linişteşte pacientul
 Se notează intervenţiile şi se evaluează permanent

INCIDENTE MECANICE (încetinirea fluxului i.v.)

Cauze
 Acul poate poate fi lipit de peretele venei sau poate ieşi din venă şi se opreşte curgerea
soluţiei
 Acul se poate înfunda cu un cheag
 Răsucirea, cudarea tubului sau cateterului

Evaluarea nursing şi intervenţii

 Se evaluează semnele infiltraţiei locale (umflătură, răcirea tegumentului)
 Se deslipeşte banda adezivă şi se verifică dacă tubulatura şi cateterul sunt răsucite
60
 Se retrage canula/branula dacă acestea s-au lipit de peretele venei sau dacă a ieşit în afara
venei
 Se ridică sau se coboară acul pentru a preveni astuparea, blocarea prin poziţia oblică

SOLUTII PERFUZABILE UTILIZATE- IZOTONE, HIPOTONE, HIPERTONE

Soluţiile perfuzabile în funcţie de scopul utilizării, se împart în trei categorii:

1. SOLUŢII DE BAZĂ
Sunt utilizate ca vehicol pentru medicaţie, pentru asigurarea parenterală a aportului lichidian,
ca soluţii complementare soluţiilor corectoare şi pentru menţinerea permeabilităţii unei linii
venoase.
Cele mai utilizate soluţii de bază sunt:
 Soluţia glucozată simplă 5%
 Soluţii glucozate cu electroliţi
 Soluţii izotone de electroliţi

2. SOLUŢII CORECTOARE
Sunt special concepute pentru corecţia perturbărilor echilibrului hidro- electrolitic acido-bazic.
Includ:
 Soluţii de electroliţi;
 Soluţii tampon - bicarbonat de sodiu (8,4%, 4%,1,4%);
 Concentrate de electroliţi (sodium, potasiu, clor, calciu şi potasiu, magneziu), care sunt
destinate a fi adăugate unui alt suport lichid;
 Diuretice osmotice - manitol 10%, 20%, sorbitol 40%, glicerină10%

3. SOLUŢII PENTRU NUTRIŢIE PARENTERALĂ

 Soluţii de carbohidraţi - glucoză 10%, 33%, xilitol, glucoză-xilitol, fructoză;
 Soluţii de aminoacizi - conţin cei 8 aminoacizi esenţiali (izoleucină, leucină, valină,
metionină, triptofan, treonină, fenilalanină şi lizină), cu sau fără adaus suplimentar de
carbohidraţi şi electroliţi;
 Emulsii lipidice - din ulei de soia (trigliceride), emulsionate cu lecitină și adaus de glicerol.
Emulsiile lipidice nu se administrează simultan cu alte soluţii sau concentrate electrolitice.
Administrarea lor se face perfuzabil lent, de preferinţă cu ajutorul injectomatului.

TIPURI DE SOLUTII PERFUZABILE

AMINOPLASMAL
▪ Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
▪ Nutriţie parenterală în: sindromul de malabsorbţie, rezecţii stomacale, boli inflamatorii,
diaree şi vomă persistentă.
▪ PEV-40 - 60pic7min
AMINOSTERIL
▪ soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml -1000 ml
▪ Soluţie perfuzabilă fără carbohidraţi, fără electroliţi
▪ Soluţie perfuzabilă cu aminoacizi echilibraţi
AMINOVEN 3,5%
▪ Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
▪ Amestec de aminoacizi cu 3,5% glucoză
▪ în NPT(nutriție parenterală totală) se asociază cu alţi nutrienţi
▪ PEV - venă periferică și venă centrală 10-20 ml/kg corp
AMINOVEN infantil 10% - flacoane de 100 - 250- 500 ml
LIPOFUNDIN - Emulsie perfuzabilă
61
▪ Flacoane de 500 ml
▪ Nu se amestecă cu alte substanţe medicamentoase și Nu se păstrează dacă nu s-a
administrat toată cantitatea
▪ Se agită înainte de folosire
▪ Nu se administrează dacă nu este omogen
▪ Perfuzie lentă - 10-30 ml/kgcorp/zi
▪ Se asociază cu hidrocarbonaţii pentru a nu se produce acidoză
▪ Reacţii adverse: dispnee, cianoză, reacţii alergice, hiperlipidemie, greaţă, vărsături,
cefalee, înroşirea feţei, hipertensiune, tremor.

62
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 16
PREGĂTIREA FLACOANELOR CU PULBERI PENTRU INJECTARE

➔ Calea parenterală = administrarea medicamentelor prin injecții( în afara tubului digestive)

Scop: administrarea medicamentelor prin injecții

Pregătirea materialelor
 seringi sterile adaptate volumului de injectat;
 ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecţiei;
 medicamentele prescrise;
 comprese sterile;
 soluţii antiseptice;
 o tavă medicală curată;
 un container (cutie galbenă de plastic) pentru tăietoare/înțepătoare;

Efectuarea procedurii
 se verifică prescripţia medicală, data prescripţiei produsului, termenul de valabilitate,
integritatea ambalajelor înainte de a începe procedura;

a) Dizolvarea pulberilor
 se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare;
 se îndepartează capacelul metalic/plastic al flaconului și se dezinfectează dopul de
cauciuc;
 se așteaptă evaporarea alcoolului
 se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent
prescrisă
 se asigură flaconul până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se retragă acul cu
seringă;
 se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină bulele de aer;
 se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă în container şi se adaptează acul
pentru injecţie lăsându-l în teaca protectoare

b) Aspirarea soluției din flaconul închis cu dop de cauciuc

 se dezinfectează dopul de cauciuc și se așsteaptă evaporarea alcoolului
 se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluție ce urmează a
fi aspirată
 se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului și se
introduce aerul
 se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conținutul flaconului în seringa
sub presiunea din flacon
 se schimbă acul seringii cu care s-a perforat dopul de cauciuc, cu un ac nou pentru
efectuarea injecției

DE REȚINUT
 Flacoanele neetichetate sau de pe care s-a şters inscripţia nu se folosesc
 Trebuie să fie utilizat: un ac - o seringă - o injecţie;
 Se recomandă utilizarea flacoanelor mono-doză pentru eliminarea riscului de
contaminare încrucişată;
 Doar în lipsa alternativei pot fi utilizate flacoane multidoze:
 Utilizaţi o seringă şi ac sterile, pentru fiecare aspirare din flaconul multidoză;
 Nu lăsaţi niciodată acul în flaconul cu multidoze;

63
  Marcaţi flaconul deschis cu multidoze: data şi ora deschiderii şi Numele,
Prenumele persoanei care a deschis flaconul.

Flacoanele multidoze trebuie aruncate dacă:

 Este expirat timpul de 24 ore de la deschidere;
 Pe flacon nu este indicată data, ora deschiderii;
 Există riscul de contaminare, chiar dacă termenul de valabilitate nu a expirat;
 Nu a fost corect păstrat

64
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 17
CAILE DE HIDRATARE ALE ORGANISMULUI – ENUMERARE

 Căile de hidratare sunt: orală, duodenală, rectală, subcutanată, intravenoasă, intraosoasă,

intramusculară.

 ORALĂ
 Calea fiziologică de administrare a lichidelor
 Declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie
necesară
 Absorbţiei lichidelor
 Se renunţă la această cale in caz de:
 vărsături
 tulburări de deglutiţie
 stenoză pilorică şi esofagiană
 negativism total din partea pacientului

 DUODENALĂ
 Administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
 Lichidele se administrează picătură cu picătură intr-un ritm de 60-100/min
 Se menţine temperatura lichidului in timpul administrării

 RECTALĂ
 Se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se poate asigura
hidratarea pe o perioadă scurtă de timp
 in rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale rectală se face
numai cu soluţie de clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰
 clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
 in locul irigatorului se foloseşte un termos
 se foloseşte sondă Nelaton care se introduce in rect in profunzime de 10-15cm,
după ce sonda a fost lubrifiată cu vaselină
 poziţia pacientului este in decubit dorsal, cu membrele inferioare in uşoară abducţie
sau in decubit lateral cu mb. inf. in flexie
 temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37oC
 rata de flux este de 60pic./min.
 cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
 administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici, tenesme şi
senzaţia de eliminare a lichidelor introduse

 SUBCUTANATĂ
 Se face prin perfuzii
 Poz. pacientului: decubit dorsal
 Loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal anterior, regiunea
submamară sau pectorală
 Dacă se lucrează cu 2canule, vor fi introduse in locuri simetrice
 Tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi se izolează
cu campuri sterile
 Rata de flux: 60-80pic./min. cu 1 ac şi 120-180pic./min cu 2 ace
 Resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
 Poate determina accidente:
 Necroza ţesuturilor prin compresiune
 Coagularea ţesuturilor (cand temperatura este prea inaltă)

65
  Flegmoane
 Complicaţii septice
 Rămane tumefacţie care se resoarbe in cateva ore

 PERFUZIA INTRAVENOASĂ
 pentru echilibrare hidroionică şi volemică
 introducerea lichidelor in venă se face direct prin canule metalice fixate in venă, canule
de material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor sau prin denudare de venă

 INTRAOSOASĂ
 Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua şi pe cale intraosoasă.
 Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce in spongioasa oaselor
superficiale : capul sternului, condrilii femurali, creasta iliacă.
 După indepărtarea mandrinului se verifică poziţia acului injectand in cavitatea
medulară 0,5-1
 ml ser fiziologic.
 După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de perfuzie pregătit la fel ca
şi pt. perfuzia i.v.
 Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60 pic./min., iar lichidul de
perfuzie
 se imprăştie in lacunele sanguine din ţesutul osos de unde pătrunde in circulaţia
generală.
 Infundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune bolnavul la urmări
fatale.

 INTRAMUSCULARĂ
 Se administrează vitamine prin injecţie i.m.

66
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 18
RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURĂ

Definiție
 Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Terminologie
 micţiune = emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare
 diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore

 Recoltarea probelor de urina pentru examenele biochimice de laborator aduce informații

asupra funcției rinichiului și a căilor urinare, precum și asupra stării întregului organism

RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI - UROCULTURA

In mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmental inferior al
uretei, invecinat meatului urinar, prezentând o abundentă floră microbiană saprofită. Aceasta
floră saprofită contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar.

Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de urină pentru

urocultură, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a conținutului
bacterian al uroculturii și determinarea antibiogramei în cazul uroculturilor pozitive.

Obiectivele procedurii
 Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei

Pregătirea materialelor
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
 Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
 Antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
 Comprese sterile
 Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
 Bazinet dacă este necesar
 Container pentru deşeuri

b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:

 Tavă medicală/cărucior
 Comprese sterile
 Antiseptic; soluţie de clorhexidină
 Seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterilă
 Container pentru aruncarea materialelor folosite

c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:

 Tavă medicală/cărucior
 Sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
 Comprese sterile si recipient steril pentru recoltarea urinei

Pregătirea pacientului
a) psihică:
 explicaţi pacientului necesitatea prelevării
 asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
 instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) fizică:
67
 efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
 asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
 asiguraţi intimitatea pacientului.

Efectuarea procedurii:
 Verificaţi prescripţia medicală și identificaţi pacientul
 Prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau
recomandarea medicală

a) prelevarea fără sondaj:

 spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun şi
clătire abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile
îmbibate în antiseptic
 colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
 acoperiţi tubul steril

b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil să urineze în mod voluntar

 explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea se face din porțiunea
mijlocie a urinei matinale emise spontan, după toaleta riguroasă (cu apă și săpun, clătirea
abundentă cu apa sterilă).
Acest tip de recoltare se mai numește și urocultură “ din zbor”.
La femei pt a preveni contaminarea urinii cu secreții genitale, se recomandă introducerea
unui tampon vaginal înainte de recoltarea urinei
 nu se vor folosi soluții antiseptice pentru toaletarea organelor genitale externe.
 daţi-i pacientului flaconul steril
 cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei

c) prelevarea pe sonda urinară àdemeure

 spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
 puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi
cantitatea necesară de urină
 transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator
 aruncaţi acul şi seringa în containerul special
 dacă diureza este scăzută:
 clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
 aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen

d) prelevarea prin sondaj intermitent- utilizată numai la pacienți comatoși sau

necooperanți, deoarece riscul infectarii vezicale, chiar în conditii riguroase de asepsie, este
crescut:
 Introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie
 Menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
 Lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator
 Evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
 Îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
 Aruncaţi materialele folosite în container
 Spălaţi-vă mâinile si ajutaţi pacientul să se îmbrace

68
 e) recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui număr restrâns de indicații
(pacienților necooperanți, cu septicemii sau stare generală foarte gravă, de vârste
extreme)

Îngrijirea pacientului
 Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
 Supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la
punga colectoare

Reorganizarea locului de muncă

 colectati materialele folosite în recipiente speciale conform precațiunilor universale (P.U.)
 notarea procedurii

Pregătirea produsului pentru laborator

Respectaţi următoarele reguli generale:
 Transportaţi imediat eşantionul la laborator (în max. 60 min) pentru a evita multiplicarea
 germenilor (la temperatura camerei numărul germenilor se dublează în 30 min.) sau
păstraţi- l la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de
12ore)
 Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora recoltării
 Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a pacientului,
motivul)

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate:
 Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare şi
dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
 Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul
emisiei (bacteriurie slabă <10000 germeni/ml)
 Repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
 Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
 Păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza ulterioară
a urinei
 Respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
 Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
 Oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţă)

Interpretarea rezultatelor

Urocultura cantitativă se realizează în laboratorul de bacteriologie, prin metoda diluțiilor

zecimale seccesive.
Mediile de cultură uzuale sunt geloza lactozată (evidențierea bacteriilor din familia
Enterobacteriacee), geloza sânge (evidențierea cocilor și bacililor Gram pozitivi și negative).
Pentru evidențierea bacilului Koch se utilizează medii speciale de cultură (Lowenstein
Jensen) sau inocularea intraperitoneală a animalelor de laborator (cobai).
Dupa incubarea mediilor de cultură însămânțate la 37 grade C timp de 24 h se numără coloniile
dezvoltate, exprimarea rezultatelor făcându-se în germeni (UFC/ml)

Estimarea rezultatelor uroculturii cantitative

 Urocultura pozitivă > 105UFC/ml
 Bacteriurie nesemnificativă: 103- 105UFC/ml

69
În cazul uroculturii pozitive (bacteriurii semnificative) este importantă identificarea agentului
etiologic implicat și a sensibilității acestuia la antibiotic (ABG)

Coloniile bacteriene dezvoltate pe mediile de cultură sunt identificate pe baza caracterelor

morfologice, enzimatice și serologice, precum și prin teste de hemoliză imună RIA sau ELISA.

Germenii frecvent implicați în determinismul infecțiilor urinare sunt: Escherichia coli,

Proteus, Pseudomonas, Klebsiela, Enterobacter. Mai rar sunt izolați stafilococul auriu,
anaerobi sau mycoplasme.
Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă.
Testarea sensibilității germenilor bacterieni in vitro se efectuează prin două metode: metoda
diluțiilor și metoda difuzimetrică.
Exprimarea rezultatelor în buletinul de analize se poate face fie direct, cantitativ, fie calitativ.

70
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 19
PREGĂTIREA PACIENTULUI ȘI EFECTUAREA ELECTROCARDIOGRAMEI
(E.K.G.)

Definiţie
 Electrocardiograma, cunoscută și sub abrevierea din limba engleză, EKG sau ECG,
constituie un test simplu, nedureros care înregistrează activitatea electrică a inimii, în
repaus, la efort sau pe 24-48 ore (Holter-ECG). Se înregistrează un traseu cu mai multe
unde, fiecare având semnificații precise în interpretarea specialistului cardiolog. Unda P
corespunde contracțiilor atriale, traseul undei QRS al ventriculelor, unda T reflectă
repolarizarea ventriculară. Repetarea acestei activități are ca rezultat ritmul cardiac.

O electrocardiogramă este indicată pentru:

 evaluarea unei dureri de piept inexplicabile, în special când se suspicionează un posibil
infarct;
 alte cauze posibile ale durerii de piept ce pot fi diagnosticate printr-o electrocardiogramă
sunt aritmiile, hipertrofia unei camere (pereții camerei sunt îngroșați), inflamația sacului
ce înconjoară inima (pericardita), scăderea fluxului sanguin către inimă (ischemia)
 monitorizarea activității electrice a inimii
 diagnosticarea hipertrofiei ventriculare
 monitorizarea eficienței și a efectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta
activitatea electrică a inimii
 verificarea funcționarii unor dispozitive mecanice (peace-makere sau defibrilatoare)
implantate în inimă cu scopul de a menține regulat ritmul acesteia.

 Electrocardiogramă poate fi folosită pentru a evalua simptomele unei afecțiuni cardiace

(precum o durere inexplicabilă de piept, dispneea, amețeli, palpitații sau o stare de
slăbiciune) sau funcția cardiacă, atunci când există factori de risc pentru boli cardiace
(precum diabetul zaharat, hipercolesterolemia, fumatul, hipertensiunea arterială, sau istoric
familial de afecțiuni cardiace la vârste tinere).

Materiale necesare
 aparatul de EKG
 hârtie pentru tipărit
 comprese
 gel.

Pregătirea pacientului
 Inregistrarea EKG-ului necesită repausul psihic și fizic absolut al bolnavului.
 În acest scop asistentul medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând să-
i îndepărteze orice frica, neliniștea sau tensiunea nervoasă.
 Bolnavul trebuie să se odihnească 10- 15 min înainte de înregistrare, de aceea este
recomandat să fie adus în camera de înregistrare pe cărucior sau fotoliu rulant.
 Asistentul medical trebuie să asigure o temperatură optimă a camerei, 20- 21 ºC.
 Bolnavul va fi așezat comod în poziția DD și va fi rugat să-și relaxeze musculatura.

TEHNICA
Pregatirea echipamentului
 se plasează aparatul în apropierea patului pacientului, pe o suprafață plană
 se atașează la priză
 dacă pacientul este deja cuplat la un monitor cardiac se vor îndepărta electrozii acestuia
 se verifică aparatul de EKG să aibă hârtie de printat
71
Efectuarea
 se confirmă identitatea pacientului și se setează aparatul conform cerințelor de plasare a
electrozilor
 se explică procedura pacientului și faptul că nu va trebui să vorbească și să se miște în
timpul acesteia
 se așază pacientul în decubit dorsal în pat, cu mâinile pe lângă el
 se vor expune etremitatile mainilor si picioarelor pentru a atasa electrozii
 i se comunică pacientului că picioarele nu trebuie să atingă tăblia patului
 se vor aplica electrozii pe zone plate, nu pe mușchi, pentru a nu interfera cu activitatea
aparatului
 dacă anumite zone prezintă pilozitate crescută aceasta va trebui îndepărtată prin radere sau
scurtare
 se aplică gel pe locurile de plasare a electrozilor. Nu se va folosi alcool deoarece poate
distruge electrozii
 se fixează 4 electrozi pe membre, iar 6 precordial.
 se verifică electrozii să fie curați și apoi se aplică pe extremitățile membrelor, conform
indicațiilor de pe electrozi și culorilor ajutătoare:

 roșu pentru mâna dreaptă,

 galben pentru mâna stângă,
 negru pentru piciorul drept,
 verde pentru piciorul stâng

 electrozii de pe piept se vor așeza astfel:

 V1 (roșu) – spațiul 4 intercostal în dreapta sternului,
 V2 (galben) - spațiul 4 intercostal în stânga sternului,
 V3 (verde) – la jumatatea distanței dintre V2 și V4 ,
 V4 (maron) – spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a claviculei,
 V5 (negru) - la jumătatea distanței dintre V4 și V6,
 V6 (violet)– spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a axilei, la același nivel cu
V4 (adică, de la dreapta pacientului spre stânga: roșu, galben, verde, maron,
negru, violet)

Figura.1 Poziționarea electrozilor Figura 2. EKG

 dacă EKG-ul trebuie făcut la o femeie, electrozii se vor plasa sub sâni
 se deschide EKG-ul și se lasă câteva secunde să apară traseul
 se verifică dacă traseul înregistrat indică poziționarea corectă a electrozilor
 se cere pacientului să se relaxeze și să respire normal, să stea nemișcat și să nu vorbească
și se printează rezultatul

72
 se îndepartează electrozii, se șterge pacientul de gel, se ajută să se acopere, se șterg
electrozii și se strânge aparatul de EKG

 După înregistrarea cardiogramei se deblochează aparatul, se îndepartează electrozii de pe

pacient și se notează pe electrocardiogramă numele, prenumele, vârsta, data și ora
înregistrării, semnatura celui care a efectuat înregistrarea. EKG - ul este interpretat
întotdeauna de medic în completarea datelor clinice.

73
74
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 20
CAPTAREA SPUTEI

 Sputa – reprezinta totalitatea substantelor ce se elimina din caile respiratorii prin tuse.
 Expectoratia - eliminarea sputei din caile respiratorii

 Culoarea
o Rosie, sangvinolenta, aerata si spumoasa (in Hemoptizia din tuberculoza, cancer
pulmonar)
o Hemoptoica sau sputa striata cu sange - Ruginie (ca sucul de prune, in debutul din
pneumonie)
o Rosie-Bruna cand sangele stagneaza in plaman inainte de a fi evacuat
o Rosie-Gelatinoasa in cancerul pulmonar
o Roz in edemul pulmonar
o Galbena-Verzuie in supuratiile pulmonare
o Alba/alba-cenusie in inflamatia bronhiilor si in astmă bronsic
o Neagra in infarct pulmonar
 Mirosul
o fetid in dilatatia bronsica, caverne tuberculoase
o fetiditate penetranta, in gangrena pulmonara
o mirosul pamantului sau al paiului umed in supuratii pulmonare
 Consistenta
o spumoasa,
o aerata,
o gelatinoasa,
o viscoasa,
o lichida
 Forma sputei
o perlata - in astm
o numulara- in caverne pulmonare (mase grunjoase, izolate in saliva)
o mulaje bronsice
 Compozitia (aspectul sputei)
o mucos - in astm bronsic, inflamatia bronhiilor)
o purulent (in supuratii pulmonare, in cazul deschiderii unei colectii purulente intr-
o bronhie din vecinatatea plamanului)
o muco-purulent-seros (in staza,edem pulmonar)
o pseudomembranos (in difteria laringiana, bronsita difterica, bronsita
pseudomembranoasa)
o sangvinolent (in edem pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar).
 Cantitatea sputei
o 50-100 ml/24 h (in bronsita catarala, pneumonie, tuberculoza, incipienta)
o pana la 1000 ml/24 ore (in gangrene pulmonare, edem pulmonar)
o vomica = eliminarea unor colectii masive de puroi (in abces pulmonar, chist
hidatic)

NOTAREA GRAFICA
 se noteaza in foaia de temperatura cu culoare rosie, identic cu notarea diurezei,
cantitatea de sputa colectata in vasul gradat.

OBIECTIVELE PROCEDURII
 Prevenirea răspandirii infecţiei
 Observarea aspectului
 Obţinerea unor mostre pentru examene de laborator
75
PREGĂTIREA MATERIALELOR
 Pahar conic gradat, scuipătoare sau cutie Petri sterilă
 Soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
 Şerveţele de hartie

PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ
 Explicaţi pacientului importanţa colectării sputei pentru prevenirea răspandirii infecţiei
şi protecţiei mediului
 Inştiinţaţi pacientul să nu inghită sputa
b) FIZICĂ
 Tapotaţi uşor toracele şi rugaţi pacientul sa tuşească pentru a se desprinde mai uşor
secreţiile

EFECTUAREA PROCEDURII
 Identificaţi pacientul care tuşeşte şi expectorează
 Spălaţi mainile şi imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţa
 Daţi pacientului scuipătoarea sau cutia Petri in care aţi pus soluţie dezinfectanta cu
excepţia situaţiilor in care se urmăreşte recoltarea pentru examene de laborator
 Instruiţi pacientul să elimine sputa numai in colectorul primit şi să nu arunce pe jos, să
nu scuipe in batistă, să acopere vasul de fiecare dată, să nu pună resturi de ţigară
 Schimbaţi scuipătoarea/ cutia Petri de cel puţin 2 ori pe zi sau de cate ori este nevoie

INGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul imobilizat să-şi clătească gura cu apă pentru a indepărta senzaţia de
greaţă şi oferiţi-i şervetele de hartie pentru a se şterge
 Sfătuiţi pacientul să stea intr-o poziţie care să faciliteze o mai bună respiraţie şi
eliberarea căilor respiratorii

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

 Indepărtaţi conţinutul scuipătorii după ce aţi observat aspectul, culoarea, cantitatea
 Respectaţi cu stricteţe precauţiunile universale pentru prevenirea transmiterii infecţiilor
 Asiguraţi-vă că după golire, colectoarele au fost spălate cu apă rece apoi cu apă caldă
folosind o perie ţinută in soluţii dezinfectante
 Păstraţi scuipătorile in locuri izolate şi asiguraţi-vă că se sterilizează corect in vederea
folosirii

NOTAREA PROCEDURII
 Cantitatea (măsurată cu paharul gradat) dacă este necesar
 Culoarea, forma şi compoziţia (roşie, roz, brună, spumoasă, purulentă)

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate dorite
 Pacientul respectă recomandările făcute, nu sunt posibilităţi de răspandire a infecţiei
Rezultate nedortte / ce faceţi?
 Pacientul nu este colaborant, nu respectă recomandările făcute
Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a sta de vorbă şi a educa pacientul
Solicitaţi ajutorul familiei pacientului dacă este necesar
 Există risc de infecţii nosocomiale
 Aplicaţi toate precauţiunile universale

76
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 21
INTERVENTIILE ASISTENTULUI MEDICAL LA INGRIJIREA PACIENTULUI CU
EPISTAXIS

Definitie
 Sangerare cu origine in fosele nazale, cu un caracter benign in 90% din cazuri, dar poate
constitui si cauza de deces.

Gravitatea epistaxisului
 Epistaxis la un bolnav ce nu mai sangereaza activ (epistaxis oprit spontan);
 Sangerare nazala “picatura cu picatura” la un bolnav compensat cardio-vascular, cu stare
generala buna. Necesita tratament hemostatic local.
 Sangerare nazala considerabila, cu modificari cardio-vasculare si volemice corectabile
spontan sau prin tratament local/general.
 Sangerare nazala incoercibila, cu modificari durabile ale parametrilor cardio-vasculari ce
pot evolua rapid spre soc hipovolemic. Necesita tratament hemostatic local de maxima
urgenta si masuri de reechilibrare hidro-electrolitica si cardio-vasculara.
 Sangerarea nazala se poate exterioriza anterior(prin orificiul narinar) si/sau
posterior, la nivelul rino- si orofaringelui.

Diagnosticul diferential
 Se face cu hematemeza, hemoptizia, traumatism osos cranio-cerebral.

Conduita terapeutica in caz de epistaxis are drept obiectiv:

 hemostaza locala;
 anihilarea cauzei;
 reechilibrare volemica si cardio-vasculara;
 combaterea simptomelor asociate sangerarii;

Conduita terapeutica
 Hemostaza unui epistaxis reprezinta un gest de urgentã si este indicatã în orice
hemoragie nazalã;
 Nu existã contraindicatii de principiu, ci doar ale unor metode în favoarea altora, în functie
de sediul, abundenta sau terenul pe care se produce epistaxisul
 Aprecierea abundentei rinoragiei, informarea asupra duratei hemoragiei, precizarea
sediului hemoragiei;
 Aprecierea stãrii generale a bolnavului (tendinta la lipotimie impune culcarea imediatã a
pacientului în decubit lateral)
 Evacuarea din cabinet a apartinãtorilor care sunt impresionati de aspectul sângelui si de
manevrele de tamponament;
 Recomandarea pacientului de a flecta capul, pentru scurgerea sângelui în tãvita renalã ce
este tinutã sub narine de cãtre pacient (în cazul unei rinoragii de gravitate medie/usoarã);
 Recomandarea pacientului de a sufla nasul, pentru eliminarea cheagurilor (crearea
conditiilor pentru depistarea sediului sângerãrii);
 Dupã eliberarea foselor nazale, se sterg narinele si buza superioarã;
 bolnavul tinând capul aplecat spre tãvitã, se determinã fosa nazalã care sângereazã;
 Bolnavul este instruit sã-si facã compresiunea digitalã, timp în care medicul/asistent se
echipeazã pentru tamponament (mascã, ochelari de protectie)
 Aplicarea unui tampon de vatã îmbibat în substantã vasoconstrictoare;
 Mãsurare tensiune arterialã si puls;
 Recoltare : hemoglobina, probe coagulare, grup, Rh

77
Hemostaza poate fi:
1. Localã
 Prin compresiune
 dupã suflarea nasului, se recomandã pacientului sã respire pe nas;
 se aplicã un tampon de vatã îmbibat în solutie vasoconstrictoare (ser efedrinat,
bixtonim);
 pacientul este sfãtuit sã exercite o compresiune digitalã, pe partea cartilaginoasã a
piramidei nazale, de partea sângerãrii, mentinând compresia 5-15 minute; (manevra
este eficace în cazul unei rinoragii anterioare)
 Prin tamponament anterior compresiv
Indicatie
 sângerare abundentã, ce nu s-a oprit prin manevra descrisã mai sus;
 se practicã anestezia fosei nazale în cauzã (pulverizare cu lydocainã spray,
introducerea unui tampon de vatã îmbibat în xilinã 2%);
Intrumentar necesar
 sursã de luminã,
 specul nazal,
 pensã nazalã în baionetã,
 tãvitã renalã,
 mãnusi chirugicale,
 halat,
 mascã,
 ochelari de protectie,
 tifon vatã pentru confectionarea cãpãstrului,
 mese de tifon de 1 cm lãtime si 75 cm lungime/burete hemostatic resorbabil
(gelfoam)/tampon hemostatic

 Tehnica tamponamentului anterior cu mese de tifon

 se degajeaza fosele nazale de cheagurile de sange; bolnavul va sufla fiecare nara in
parte;
 cu ajutorul speculului nazal si al pensei → prinderea cu pensa a mesei – la 8 cm de
capãtul ei, se introducere în fosa nazalã, de-a lungul planului, cât mai posterior, cutand-
o dinapoi inainte (in acordeon) in straturi suprapuse astupand complet fosa nazala;
 se repetã manevra, introducând restul de mesã; (atentie: nu trebuie efectuat cu
brutalitate!)
 se aplicã sub narine, cãpãstrul, care se va schimba de mai multe ori pe zi:
 demesarea se va efectua dupã 48-72 de ore → se face inmuind mesa cu apa oxigenata;
 se asociaza antibioterapie;
 administrare de hemostatice;
 inconvenient: durere, respiratia bucalã în cazul tamponamentului bilateral

 Tehnica tamponamentului anterior cu tampoane expandabile, neresorbabile, cu

burete hemostatic resorbabil
 (se umecteazã dupã introducere)
 dupã anestezia fosei nazale, cu ajutorul pensei se introduce tamponul hemostatic, de-a
lungul planului;

 Tamponament cu sonda prevãzutã cu balonas

 dupã anestezia fosei nazale, se introduce prin narinã sonda cu balonas, care se va umfla
cu aer sau lichid, fãrã o presiune excesivã;
 manevra este mai putin eficace în cazul unui epistaxis abundent;

 Tamponamentul compresiv posterior

78
  se efectueazã în rinoragia posterioarã, când tamponamentul anterior nu a fost eficace;
 anestezia de contact a fosei nazale se completeazã cu anestezia orofaringelui;
 aproximativ 5% din sângerarea nazalã are originea în partea posterioarã a fosei nazale;
Instrumentarul folosit
 cel de la tamponamentul anterior plus: apãsãtor de limbã, sondã Nelaton, apã oxigenata,
comprese din tifon din care se confectioneazã tamponul posterior
Tehnica
 dupã anestezie, se introduce în fosa nazalã sonda Nelaton;
 când aceasta a ajuns la nivelul orofaringelui, se prinde cu pensa de capãt, care se scoate
prin gurã;
 se leagã tamponul de sondã;
 se trage de capãtul nazal al sondei, se introduce tamponul prin gurã la nivelul
rinofaringelui, în spatele vãlului palatin;
 se practicã tamponamentul anterior;
 detamponarea anterioarã se va efectua la 48-72 de ore;
 tamponul posterior poate fi mentinut 5 zile;
 pacientul va fi internat, sub protectie de antibiotice, antialgice, dezinfectante orofaringiene,
 tratament hemostatic;
 se indicã repaus la pat.

Erori in conduita terapeutica

1) Se omite sa se intrebe bolnavul daca foloseste medicatie hipocoagulanta.
2) Pozitia bolnavului – sezand cu capul in piept. Cand bolnavul este in colaps sau in urma
tratamentului hemoragia continua, se aseaza bolnavul in decubit dorsal cu capul lateral. Se
va monta perfuzie cu reechilibrante volemice.
3) Durata compresiunii nazale sub 10 minute este ineficienta.
4) Omisiunea parametrilor cardio-circulatorii;
5) Folosirea medicatiei hemostatice (adrenostazin, vitamina K) este daunatoare la un bolnav
hipertensiv cu puseu paroxistic. Posthemoragic apare fenomenul de hemoconcentratie (se
pierde mai mult plasma decat elemente celulare) care, impreuna cu efectul hipercoagulant
al medicatiei duce la un risc crescut de tromboza coronariana (bolnavul poate face infract
miocardic)
Se va actiona asupra bolii de baza (tratam puseul hipertensiv) in paralel cu hemostaza locala.
6) Sangerarea moderata, dar prelungita sub tamponament incorect poate induce sindrom
anemic.
7) Tamponamentele repetate la intervale scurte de timp in aceeasi fosa nazala cauzeaza leziuni
hemoragice greu de tratat.
8) Un epistaxis hipertensiv poate exprima eminenta unei hemoragii cerebrale, avand valoare
de “alarma”.

Incidente
 durere, lipotimie, leziuni traumatice ale mucoasei faringiene, nazale, tamponament
posterior ineficace (tampon mic)
 Dupã detamponare, se aplicã instilatii nazale cu vasoconstrictoare alternând cu
substante uleioase(vitamina A)

 Hemostaza prin cauterizare

 electrocauterizarea, vaporizarea laser, cauterizarea chimicã cu perlã de nitrat de argint
(sângerare redusã cantitativ sau opritã în momentul cauterizãrii), în regiune accesibilã
vederii;
 perla de nitrat de argint se confectioneazã prin încãlzirea unui stilet ce este introdus între
cristalele de nitrat de argint; apoi stiletul se apropie de flacãrã, pânã ce cristalele se topesc
si atârnã la capãtul stiletului ca o picaturã;
79
 se asteaptã rãcirea metalului;
 se atinge mucoasa nazalã cu perla la nivelul punctului hemoragic-zona atinsã capãtã o
culoare cenusie

2. Hemostazã regionalã-embolizare selectivã/ligatura vascularã

 aa. maxilarã, aa. carotidã externã

3. Hemostazã generalã:
 remontarea stãrii generale a bolnavului, transfuzii în caz de soc hemoragic

Concluzii
Hemostaza efectuatã în epistaxis reprezintã un gest de urgentã, care se va aplica prompt,
indiferent de starea generalã a pacientului (comã) si de locul în care se aflã acesta (UPU,
ambulatoriu).
Tehnica tamponamentului anterior si posterior trebuie cunoscutã si aplicatã

 Dupã ce episodul de sângerare s-a remis, se impune

 examenul imagistic/endoscopic al foselor nazale, nazofaringelui si sinusurilor
paranazale, pentru a exclude o neoplazie la acest nivel.

80
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 22
TEHNICA MĂSURĂRII RESPIRAȚIEI ȘI NOTAREA ÎN FOAIA DE
TEMPERATURĂ

Definiţie
 Respiraţia reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurator,
necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat
din arderile celulare.

Scop
 Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Obiectivele procedurii
 determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterioare
 monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator
 evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul
respirator

Elemente de apreciat
 Tipul de respirație: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi); abdominal
(copii, bătrâni)
 Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
 Ritmul respirator.
 Frecvenţa respiraţiei.
 Simetria mişcărilor toracice.

Materiale şi instrumente necesare

 Cronometru (ceas cu secundar).
 Creion verde.
 Foaie de temperatură.

Pregătirea bolnavului
 Nu se anunţă pacientul şi nu se explică tehnica → bolnavul îşi poate modifica
voluntar caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma
măsurării.
 Se aşează pacientul în decubit dorsal.

Execuţie
 Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și expirație
prin aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului.
 Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.

Notarea
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temp. (culoare verde) așezat
direct pe linia orizontala din rubrica corespunzatoare pentru dimineața (D) sau seara
(S)
 unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
 în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi caracteristicile
respiraţiilor:
 Ex. RS = 20 resp/min

81
  RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat. Prin unirea
valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.

Interpretarea valorilor obținute

 Normal
 În repaus rata respiraţiei în limite normale caracteristice vârstei: respirația se face
pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată,
 Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat
temporo-spațial
 Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie, temperatura mediului
ambiant, starea de veghe sau de somn.
 Nou născut = 40 (50) r/minut.
 Copil mic 20 r/minut.
 Bărbat 18 r/minut.
 Femeie 16 r/minut.
 Patologic:
 Rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale caracteristice
vârstei
 Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin zgomote respiratorii
anormale, efort respirator, utilizarea mușchilor respiratori accesori, ortopnee, piele
palidă sau cianotică.
 Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență :
 intoleranță la activitate, anxietate
 alterarea confortului
 posibilă insuficiență respiratorie, alterarea schimburilor gazoase

Valorile normale caracteristice vârstei

Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25

82
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 23
TEHNICA MĂSURĂRII PULSULUI ȘI NOTAREA ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ

Definitie
 Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi
este sincronă cu sistola ventriculară.

Scop
 Evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Indicaţii
 determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
 obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi despre starea arterelor;
 aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.

Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală:
 Ceas de mână cu secundar sau cronometru
 Culoare roşie (creion, pix sau carioca)
 Carnet de adnotări personale

Pregătirea pacientului
psihică
 se explică pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine colaborarea;
 se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
fizică
 se asigură un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
 se aşează pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
 în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în
extensie, mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
 în poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe
suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie.

Efectuarea procedurilor
 se spală mâinile;
 se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă),
în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
 se plasează degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
 se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub
degete pulsaţiile sângelui;
 se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
 se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30 secunde şi se înmulţește
cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
 se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară
frecvenţa;
 se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul,
data înregistrării, rata;
 se spală mâinile.

Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură

 se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsaţii;

83
 se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara), pentru valorile
care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
 se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.:
62, 66, 70);
 se uneşte primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă
a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
 se obţine curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa să înscrie în limitele normale corespunzătoare
vârstei;
 tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
 pacientul este liniştit.
Rezultate nedorite
 rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
 pulsul radial nu este perceptibil;
 pulsul este aritmic;
 amplitudinea este mică sau crescută;
 pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
 pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
 intoleranţă la activitate;
 alterarea confortului;
 deficit de volum lichidian;
 exces de volum lichidian;
 alterarea perfuziei tisulare.

Modificări în situaţiile selectate

 dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
 artera temporală: la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular;
 artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe faţa anterioară a gâtului, în şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
 artera pedioasă - pe faţa dorsală a piciorului, în dreptul primului şanţ intermetatarsian;
 artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
 apex (vârful inimii) - pulsul apical, în spaţiul 5 intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stângă;
 la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută şi aria mică de
palpare pot determina valori inexacte;
 la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obţine atunci când sunt liniştiţi sau dorm, întrucât
este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
 la copil, pentru o acurateţe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.

Educarea pacientului
 se învaţă pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală
întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
 se instruieşte pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
 se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice
vârstei;

84
 se instruieşte pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de cate ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
 se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

Vârsta Rata aproximativă Rata medie

Nou-născut 120 -160 140
1- 2luni(sugar) 100-140 120
12 luni - 2 ani 80-130 110
2 ani- 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80

85
86
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 24
TEHNICA RECOLTĂRII COPROCULTURII

Definiție
 Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru care
prelevarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui
tratament antimicrobian.

Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.

Indicații - se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale este
frecventă;

Prelevarea din scaun emis spontan

Materiale necesare
 Paravan;
 Mască;
 Mănuși de protecție;
 Ploscă sau bazinet;
 Recipient steril pentru recoltare probă/coprocultor
 Mușama și aleză;
 Învelitoare;
 Hârtie igienică;

Pregatirea psihică
 Se comunică cu bolnavul pentru a fi relaxat, explicăm importanța tehnicii, montăm
paravanul în jurul patului;
Pregatirea fizică
 Se dezbracă bolnavul în partea inferioară și îl rugăm să-și flecteze genunchii și să-i
îndepărteze.
 Se realizează o rulare a păturii și a cearșafului la picioarele bolnavului apoi se protejează
patul cu mușama și aleză;

TEHNICA
 Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mănușile de protectie și
masca. (plosca o încălzește în apă fierbinte și o usucă, ea fiind dezinfectată prin
SUMERJARE (scufundare).
 pacientul este rugat să anunţe apariţia senzaţiei de defecaţie iminentă
 pacientul este îndrumat să aibă scaun într-o ploscă. La fel şi pacientul care îşi recoltează
singur acasă.
 Dacă pacienţii vor folosi toaleta şi nu plosca, scaunul se va amesteca cu apa de toaletă
interferând cu rezultatul testului.
 De asemena, scaunul nu trebuie amestecat cu urină deoarece pH-ul acesteia poate inhiba
creşterea bacteriilor din scaun.
 se pun mănuşi, şi cu ajutorul unei spatule se va recolta din scaun cea mai reprezentativă
mostră.
 se va pune în recipient şi se va închide capacul.
 dacă pacientul elimină împreună cu scaunul sânge, mucus, puroi, acestea trebuie incluse în
mostra recoltată.
 Cu mâna stângă ridicăm bazinul bolnavului, și introducem plosca cu mâna dreaptă, din
partea laterală a patului, sub fesele bolnavului după care se rotește între coapsele acestuia.

87
 Se acoperă bolnavul cu cearșaful sau învelitoarea și asistenta se îndepărtează, pentru a lăsa
intimitatea bolnavului.
 Cât timp bolnavul va elimina, asistenta va fi prin salon (nu va părăsi salonul), iar când
bolnavul a terminat, acesta o strigă.
 Vom scoate plosca în linie dreaptă, după ce în prealabil l-am sters în regiunea perianală
cu hârtie igienică.
 Plosca se va acoperi cu capacul sau învelitoarea și se va îndepărta pentru deversare la
toaletă, dar nu înainte de a se recolta cu coprorecoltorul, “fragmente” din materiile fecale
pentru coprocultură.
 Se îmbracă bolnavul, se acoperă, se aerisește salonul.
 Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun, dupa ce în prealabil a îndepărtat
materialele din salon și a dezbrăcat mănușile.

De reținut!
 se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din
material plastic sau carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu uşurinţă după
folosire;
 în lipsa acestora se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
 pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defecat;
 se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit prelevarea
făcându-se din porţiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există;
 cantitatea recoltată este 3-5 cm3;
 se recomandă în infecţii la purtătorii de shigella sau sallmonela: prelevarea se poate face
cu sonda Nelaton sau cu tampoane adecvate.

PRELEVAREA RECTALĂ - RECOLTAREA CU SONDA NELATON

Material necesar
 sonde nelaton sterile nr (14-16);
 seringă de 10 ml sterilă;
 mănuşi de unică folosinţă;
 eprubete sterile.

Pregătirea pacientului
 se face toaleta ano-perineală;
 se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.

Efectuarea procedurii
 se spală mâinile;
 se îmbracă mănuşi sterile;
 se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificiul anal;
 se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele, nu se
folosesc geluri lubrifiante;
 se fixează seringa la capătul sondei şi se execută 1-2 aspiraţii;
 se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.

PRELEVAREA RECTALĂ - RECOLTAREA CU AJUTORUL TAMPONULUI

STERIL

Materiale necesare
 tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine ataşat pentru a nu permite retenţia
intrarectală.
 Se pot folosi tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de conservare;
88
 eprubete sterile.
 ser fiziologic steril;
 mănuși de unică folosinţă;

Pregatirea pacientului
 se face toaleta ano-perineală;
 se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.

Efectuarea procedurii
 se spală mâinile;
 se îmbracă mănuşi sterile;
 se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
 tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
 se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
 se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.

Observaţii
 Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespunzătoare.
 Nu se congelează.

89
90
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 25
RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCȚIE VENOASĂ

Definitie: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.

Scop: explorator

Materiale necesare
✓ mănuși, garou
✓ taviță renală,
✓ ac dublu și holder,
✓ eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
✓ tampon cu alcool,

Pregătirea psihică - se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.

Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin 8
ore
Tehnica:
✓ se verifică identitatea pacientului și recomandarea
✓ spală mâinile, se îmbracă mănusile
✓ se alege locul de elecție
✓ se aplică garoul deasupra locului de elecție
✓ se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus
✓ se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
✓ se face recoltarea sângelui
✓ se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
✓ proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele de
identificare a pacientului

Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.

Valori normale ale glicemiei: 0,70-1,10 mg/dl

91
92
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 26
SONDAJUL/TUBAJUL DUODENAL

Definiție
 Sondajul sau tubajul duodenal reprezintă introducerea unei sonde Einhorn dincolo de pilor,
realizând o comunicare între duoden și mediul exterior.

Scop
Explorator
 Extragerea conținutului duodenal format din conținutul gastric, bila (A, B, C), suc
pancreatic și secreție proprie;
 Aprecierea funcției biliare hepatice, a căilor extrahepatice;
 Descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau aspectul,
cantitatea, compoziția chimică sau morfologică sucurilor extrase prin sondaj;
 Evidențierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare.

Terapeutic
 Drenarea căilor biliare și introducerea unor medicamente care au acțiune directă asupra
ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor acționa fie local, fie se vor
resorbi prin pereții intestinali, ajungând prin vena portă în ficat, de unde apoi vor fi
excretate împreuna cu bila în căile biliare, urmând calea circulației entero-hepatice;
 Alimentația artificială – se introduc lichide hidratante și alimente lichide în organismul
pacienților inconștienți sau cu imposibilitatea de înghițire;
 Aspirație continuă: în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale; după intervenții
chirurgicale pe tub digestiv (postoperator).

Materiale necesare
 de protecție: mușama și aleză, șorț de cauciuc sau alt material impermeabil, prosoape;
 sterile: sonda Einhorn, două seringi de 20 ml, mănuși de cauciuc sterile, pensa hemostatică,
medii de cultură, eprubete;
 nesterile: tăvița renală, tava medicală, stativ pentru eprubete, pahar cu apa aromată, perna
cilindrică dură sau pătura rulată, hârtie de turnesol roșie sau albastră;
 medicamente: sulfat de magneziu 30%, ulei de măsline, novocaină, soluții necesare
hidratării și alimentării (materialele se aleg în funcție de scopul sondajului);

Pregătirea pacientului
psihică
▪ se explică scopul şi necesitatea;
▪ se obține consimţământul;
fizică
▪ pacientul va fi nemâncat;
▪ se izolează patul cu un paravan;
▪ se protejează cu mușama și aleză;
▪ se așează pacientul în poziția sezând la marginea patului
▪ se protejează cu șorțul din material plastic;
▪ se îndepărtează proteza şi se plasează într-un pahar cu apă;
▪ i se dă tăvița renală să o țină sub bărbie.
▪ se alege nara funcţională;

Efectuarea procedurii
 asistenta se spală pe mâini și îmbracă mănuși sterile;

93
 prinde sonda umezită cât mai aproape de olivă și o introduce cu blândețe prin cavitatea
bucală sau nazală până în faringe;
 cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă și să înghită de câteva ori până când
oliva trece în esofag;
 cu mișcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul de 45 cm la arcada dentară,
moment în care se consideră că sonda a trecut de cardia și a pătruns în stomac;
 se așeaăa pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul ușor ridicat și capul în jos, coapsele
flectate pe bazin;
 se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică;
 se impinge ușor sonda spre pilor până la marcajul de 60 cm;
 se continuă introducerea sodei cu răbdare și atenție concomitent cu acțiunea de înghițire a
ei de către pacient (1-2 cm la 3-5 minute); este atenţionat că înghiţirea rapidă favorizează
încolăcirea sondei în stomac;
 când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în duoden (după cca
1-1 și ½ ore de la pătrunderea ei în stomac;

Verificarea poziției sondei

 introducerea capătului liber al sondei întro eprubetă - normal se scurge bila; dacă nu se
scurge bila sau lichidul scurs nu are aspectul bilei se verifică dacă sonda a ajuns în duoden
sau s-a încolăcit în stomac
 se insuflă 60 ml de aer prin sonda cu seringa și după un minut se aspiră; dacă sonda a ajuns
în duoden se recuperează mai puțin de 20 ml;
 se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperaţi - sonda este un duoden; dar poate fi
extras dacă se află în stomac
 control radiologic, sonda urmărindu-se sub ecran, ea fiind vizibilă datorită impregnarii cu
săruri de plumb.
 la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden şi se continuă tubajul în
conformitate cu scopul urmărit.

Captarea bilei
 după 1-1 ½ de la pătrunderea sondei, la capătul liber al sondei apare bila A, coledociană de
culoare galben-aurie, care se colectează întro eprubetă;
 se verifică reacția sucului duodenal cu hârtia de turnesol; (Principala utilizare a hârtiei de
turnesol este pentru a determina dacă o soluție are caracter acid sau bazic/alcalin. Pentru
a determina dacă o substanță este neutră este necesară o hârtie de turnesol, jumătate
albastră, jumătate roșie. Când substanța este așezată pe hârtie, culoarea hârtiei ar trebui
să rămână neschimbată sau să devină purpurie, atât partea albastră, cât și cea
roșie. Hârtia de turnesol se colorează în ROȘU în mediu acid ,VIOLET în mediu neutru și
ALBASTRU -VIOLET în mediu bazic).
 se introduc prin sondă 40 ml soluție sulfat de magneziu 33%, sterilă, încălzită la
temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei veziculare;
 se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o pensă;
 după 15-30 minute se deschide sonda și se colectează 30-40 ml bilă vâscoasă de culoare
castanie – bila B, veziculară;
 la indicația medicului se pot recolta 3-5 ml bilă B întro eprubetă sterilă sau pe medii de
cultură pentru examen bacteriologic;
 după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară, aurie, care provine direct din ficat – bila
C hepatică, aceasta fiind în cantitate mai mare se va capta întrun recipient corespunzător;
 extragerea sondei se face după ce se insuflă câțiva ml de aer și se închide capătul liber cu o
pensă;
 extremitatea sondei se va ține sub nivelul stomacului pacientului pentru a împiedica
scurgerea conținutului ei în faringe sau în cavitatea bucală; se golește conținutul sondei și
se așează în tăvița renală.
94
Îngrijirea pacientului după procedură
 sonda poate să rămână pe loc pentru îndeplinirea scopului propus;
 sonda se poate retrage în 3 paşi:
a). întâi până la nivelul stomacului;
b). apoi până la nivelul faringelui;
c). cu o mişcare rapidă se extrage în cavitatea bucală;
 se oferă pacientului să-şi clătească gura cu apă aromată
 se șterg mucozitățile de pe față și bărbie;
 se îndepărtează șorțul din material plastic;
 se așează pacientul în poziție comodă.

Pregătirea produsului pentru examen de laborator

 se determină cantitatea de bilă obținută;
 se etichetează recipientele;
 se trimit probele la laborator.

Reorganizarea locului de muncă

 Îndepărtați mănușile și materialele folosite în containere speciale;
 Spălați-vă mâinile;

Notarea procedurii
 Procedura și numele celui care a efectuat-o, data, ora
 Reacții adverse, intoleranță (greață, vomă)

Accidente
 înnodarea sondei datorită contracțiilor pereților stomacului în timpul senzației de
vărsături;
 încolăcirea sondei în stomac;
 grețuri și vărsături;
 imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcțional (spasmul sfincterului
Oddi) sau anatomic (coagularea bilei vâscoase, malformații, compresiuni prin tumori
de vecinătate).
 Sunt situații când sonda nu pătrunde în duoden datorită spasmului piloric, în acest caz
se încearcă neutralizarea sucului acid stomacal cu bicarbonat de sodiu soluție 10%, 20-
40 ml .
 Relaxarea spasmului piloric se face prin administrarea de medicamente antispastice.
 În cazul înnodării sondei în stomac extragerea se va face cu atenție pe cale bucală cu
ajutorul unei spatule linguale sau a unei pense.
 - Relaxarea sfincterului Oddi se poate realiza prin introducerea a 5-10 ml de novocaină,
soluție 1-2 %.
 Trebuie evitată aspirarea conținutului sondei la extragerea ei, oboseala pacientului prin
prelungirea duratei sondajului peste 3 ore; grăbirea înaintării sondei; depășirea duratei
de execuție (3 ½ ore).

95
96
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 27
TEHNICA TOALETEI UNEI PLĂGI ÎN PRIMELE ORE

Definiție
 Plăgile sau rănile sunt leziuni traumatice caracterizate prin întreruperea continuității
tegumentelor sau a mucoaselor (soluție de continuitate). Leziunea pielii sau a mucoasei se
poate produce cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.

Criterii de clasificare

A. După tipul de acțiune a agentului vulnerant (traumatic), plăgile pot fi:

1. mecanice: - prin tăiere;
- prin înțepare, arme albe, insecte, etc.
- prin contuzii, prin lovire;
- prin strivire;
- prin arme de foc;
- prin mușcătura de animale sălbatice sau domestice;
2. termice: acestea pot fi provocate de căldură, frig, electricitate;
3. plăgi provocate de agenți ionizanți prin iradiere denumite și radiații;
4. plăgi provocate de agenți chimici: acizi, baze, săruri;

B. După circumstanțele de producere,plăgile pot fi:

• accidentale (accidente de muncă, accidente casnice, accidente de circulație);
• plăgi intenționale (agresiunile, suicidul);
• plăgi iatrogene provocate de intervențiile chirurgicale, de infecții, de puncții;

C. După timpul scurs de la producere, avem:

• plăgi recente (sub 6 ore);
• plăgi vechi (care depășesc 6 ore de la producere și care întotdeauna acestea se
consideră plăgi infectate);

D. După profunzime, vom avea:

• plăgi superficiale (la suprafața tegumentului);
• plăgi profunde;

E. După straturile anatomice interesate, avem:

• plăgi ne-penetrante (când nu depășesc învelișul seros);
• plăgi penetrante (când se referă la lezarea seroasei parietale cum ar fi peritoneu,
pleură, etc.). Plăgile penetrante pot fi simple sau perforate (când interesează și un
viscer parenchimatos sau cavitar).

F. După evoluție, vom avea:

• plăgi necomplicate;
• plăgi complicate;

Caracteristicile plăgilor
 Plăgile prin tăiere – au marginile regulate, limitate; se vindecă repede; cele operatorii sunt
de obicei aseptice.

 Plagile prin înțepare – sunt cele mai frecvente dar și cele mai înșelătoare. Gravitatea lor
este în raport cu adâncimea, cu sediul și gradul de infectare. Plăgile limitate adânci,
favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi. Plăgilor prin înțepare cu creionul chimic, li
se va acorda o atenție deosebită, mai ales când în plagă rămân resturi de creion deoarece
97
 substanța chimică a creionului continuă să acționeze și să distrugă țesuturile. Înțepăturile
mâinii pot produce leziuni inflamatoare, de ex: determinând panarițiu.

 Plăgile prin contuzii – în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive,
deci, plăgi ale organelor profunde cum ar fi: creier, splină, ficat, rinichi, intestin, mușchi,
etc. fără să existe o plagă a pielii.

 Plăgile prin mușcătura de animale – acestea se supra-infectează cu regularitate. Ele

reprezintă poarta de intrare pentru turbare. Mușcătura de viperă, produce fenomene
generale toxice.

 Plăgile prin arme de foc – acestea se caracterizează prin destrucții mari și sunt foarte
complexe.

Simptomatologia plăgilor
În cadrul simptomatologiei plăgilor, vom decela:
 simptome locale;
 semne obiective;
 semne generale;

SIMPTOMELE LOCALE
 Durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după administrare de
antialgice. Reapariția ei cu caracter pulsatil, atrage atenția asupra dezvoltării infecției.

 Impotența functională poate fi parțială sau totală și are drept cauză durerea sau lezarea
elementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase.

SEMNE OBIECTIVE
1. prezența unei soluții de continuitate – aceste soluții pot apărea în plăgile mai mari, așa
numitele plăgi cu mari decelări, putându-se observa distrugerile atât la nivelul pielii cât și
la nivelul vaselor, a nervilor, a mușchilor, a oaselor (sub formă de fragmente osoase) sau
aceste organe pot sa iasă prin marginile plăgii ceea ce denumim noi eviscerație.
2. Hemoragia este variabilă ca și abundență a sângerării în funcție de vasul lezat.

SEMNE GENERALE
1. Pulsul poate fi rapid (tahicardic) în plăgile însoțite de hemoragii externe sau interne sau
însotit de șoc traumatic.
2. T.A. dacă scade, indică prezența unei hemoragii sau a unui șoc traumatic.
3. Febra poate avea semnificația debutului infecției sau resorbția unor hematoame.

Vindecarea plăgilor - se poate realiza prin:

 vindecare primară;
 vindecare secundară;
 vindecare terțiară;

Vindecarea primară („per primam”) este vindecarea care se obține de la început, fără
complicații. Este vindecarea ideală pentru orice plagă operatorie, producându-se în 6-8 zile.

Vindecarea secundară („per secundam”) în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă
infecția spre deosebire de vindecarea primară.

Vindecarea terțiară („per terțiam”) se produce atunci când o plaga evoluează un timp pe linia
vindecării secundare și apoi se suturează în scopul scurtării evoluției.
98
Tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în functie de nivelul la care se acordă asistența (la locul accidentului, la
cabinet medical sau în spital). Indiferent de nivelul la care se intervine pentru a îngriji o plagă
în mod corespunzator, se cere ca:
 îngrijirea plăgii să se facă în condiții de asepsie perfectă;
 să se asigure prin pansament o bună absorbție a secrețiilor;
 plaga să fie protejată de factorii nocivi (termici și infecțiosi) din mediul înconjurător;
 să fie asigurat un repaus al regiunii lezate;

Evolutia și complicațiile plăgilor:

 orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi, chiar din momentul în care s-
a produs
 în primele 6 ore de la producerea plăgii, forțele proprii organismului, combat efectul nociv
al microbilor, distrugându-i (prin fagocitoză)
 dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore = microbii, atât cei aerobi, cât și cei anaerobi, se
dezvoltă foarte mult
Plăgile netratate în timp util, devin purulente, se pot complica cu: cangrene gazoase,
flegmoane, abcese, septicemii.
Primele măsuri de prim ajutor care se iau în situația unor plăgi, vor urmări: hemostaza,
aplicarea unui pansament protector, transportul accidentatului la o unitate sanitară.

ÎNGRIJIREA PLĂGILOR RECENTE CARE NU AU DEPĂȘIT 6 ORE DE LA

ACCIDENT

TEHNICA
a) toaleta și dezinfecția tegumentului:
 când plaga se află întro regiune cu pilozitate, se îndepărtează părul prin radere regiunii
din jurul plăgii până la o distanță de 6 cm de marginea ei;
 spălarea tegumentului din jurul plăgii cu apă și săpun, apoi cu ser fiziologic;
 dezinfecția în jurul plăgii cu tinctură de iod, apoi cu alcool, prin mișcări circulare, din
jurul plăgii spre exterior.

b) toaleta plăgii: curățirea plăgii prin turnare în jet, cu apă sterilă (fiartă și răcită), ser
fiziologic, antiseptice neiritante (cloramina 0,2 - 0,4 %, permanganat de K 1/4000 - culoare
roz-pal - și mai bine cu apă oxigenată 3%). Aceste substanțe au rolul de a îndepărta, cu
ajutorul jetului, în mod mecanic, impuritățile și de a dezinfecta plaga. Urmează apoi
tamponarea plăgii cu comprese și tampoane de tifon sterile. NU SE FACE
TAMPONAREA CU VATĂ !

ATENȚIE!: nu se toarnă niciun fel de substanță în plăgile penetrante, perforante, în

organe și cavități naturale. Se poate face o tamponare superficială a plăgii cu tampoane de
tifon umezite în substanțe neiritante.

c) dezinfecția din nou a tegumentului : cu tinctură de iod apoi cu alcool.

ATENȚIE: aceste substanțe dezinfectante să nu intre în plagă pentru că sunt foarte

iritante.

d) acoperirea plăgii: se face cu comprese sterile (din pachetele ermetic închise), care trebuie
să depășească marginile plăgii cu 2-3 cm. Compresele nu trebuie manevrate în așa fel încât
să se atingă cu mâinile suprafețe ce vin în contact cu plaga.

99
e) fixarea pansamentului: se face cu galifix, leucoplast sau prin înfășare (bandajare), în
funcție de regiunea unde se află plaga, de intinderea ei și de eventualele ei complicații.

DE REȚINUT!:
o primul ajutor în îngijirea plăgilor va urmări prevenirea infectării lor
o e necesară spălarea pe mâini înainte de începerea manevrelor
o respectarea cu strictețe a măsurilor de asepsie constituie succesul vindecării rapide și
fără complicații
o înaintea efectuării pansamentului, se administrează antialgice (Algocalmin), eventual
și sedative, pentru calmarea durerilor și liniștirea bolnavului.

OBSERVAȚII
Este interzisă explorarea instrumentală, oarbă a unei plăgi în afara unui serviciu chirurgical de
specialitate.
Plăgile vechi care depăsesc 6 ore de accident se consideră plăgi infectate. Li se face același
tratament ca și la plăgile recente însă plaga nu se suturează primar.

100
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 28
TEHNICA CLISMEI EVACUATORIE SIMPLA

Definiţie
Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros
(prin anus, în rect şi colon).

Scop
Evacuator(clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
✓ evacuarea conţinutului intestinului gros(constipaţie, înainte de naştere)
✓ pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
✓ pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect

Materiale necesare
✓ de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
✓ sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
 nesterile: stativ pentru irigator,irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm
diametru, tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C 500-1000m1
pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari) la
care se adaugă : sare -1 linguriţă la un litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de apă sau
glicerină - 40 gr la 500 ml , săpun -1 linguriţă rasă la 1 litru.
✓ substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă

Pregătirea pacientului
- psihică: se anunţă şi i se explică tehnica
- fizică:
✓ se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
✓ se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat
- genupectorală
✓ se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare

Execuţie
 se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/ soluţiei medicamentoase
 se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloana de apă; irigatorul se fixează pe
stativ
 se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică
folosinţă pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
 se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
 se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce canula
7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a
ombilicului și apoi orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge rezistenţa
sfincterului anal
 dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din
soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând
pacientul să respire adânc de câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
 Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute,
comunicând în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
 Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa
renală

101
 Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
 Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva
minute în decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare
(dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul pentru
captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
 Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
 Spălaţi-vă pe mâini

Îngrijirea pacientului după procedură

- se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este imobilizat
- se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se înveleşte
- se aeriseşte salonul
- se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul procedurii
- se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

102
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 29
TESTAREA SENSIBILITĂŢII LA PENICILINA G

Definiţie
Testarea sensibilităţii la antibiotice reprezintă o testare cutanată utilizată pentru a cerceta
sensibilitatea la un anumit antibiotic a organismului. Injectarea se va realiza după tehnica
injecţiei intradermice. Raportul diluţiei poate fi 1/100 sau 1/1000.

Scop
- explorator.

Materiale necesare
- ace şi eringi sterile
- alcool medicinal
- tampoane de vată.
- mănuşi de portecţie
- antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei

Realizarea procedurii : raport 1/100

✓ se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
✓ se realizează diluarea unui gram de substanţă activă (a medicamentului) cu 10 ml ser
fiziologic( dacă flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic)
✓ din această diluție, se aspiră 1ml, care, la rândul ei se diluează cu încă 9 ml ser fiziologic.
✓ din soluţia obţinută 1+ 9=10 ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa anterioară
a antebraţului, intradermic .Locul injectării va fi însemnat .
✓ după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia locală.

În cazul unei alergii: la locul injectării medicamentului (antibioticului), apare eritem,eventual

papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de mâncărime), cu tendinţa la extindere.

Citirea se face în maxim 30 de minute: rezultatul este negativ dacă diametrul este <10mm şi,
deci, soluţia se poate administra; rezultatul este pozitiv dacă diametrul este >10 mm şi, deci,
soluţia nu se poate administra.

✓ în cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000 , la 1 ml soluţie 1/100 se adaugă 9 ml ser
fiziologic din care apoi se va lua 0,1 ml ce se va administra intradermic, reacţia citindu-se
tot la 30 minute.

Observaţie
- înainte de realizarea testării se va avea în vedere, o eventuală, posibilă reacţie alergică, de
aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni - adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon.

PENICILINA G
 În flaconul de 400.000 u.i. se adaugă 4 ml de ser fiziologic, rezultând o concentrație de
100.000 u.i. /ml
 Din aceasta soluție se ia 1 ml și se adaugă 9 ml ser fiziologic, rezultând o concentrație de
10.000 u.i. /ml
 Din soluția de 10.000 u.i. /ml se ia 1 ml și se adaugă 9 ml de ser fiziologic, rezultând o
concentrație de 1000 u.i. /ml.

103
 Din aceasta soluție, 1000 u.i./ml, se iau 0,1-0,3 ml și se injectează la adult, strict
intradermic.
 Pentru copii concentrația folosita este de 100 u.i. /ml și se injectează intradermic 0,1 ml.
 Concentratia de 100 u.i./ ml se obtine luind 1 ml din solutia de 1000 u.i., la care se adauga
9 ml ser fiziologic.
 Testarea la antibiotic se poate face si utilizind mucoasa conjunctivala.
Se pune 1 picatura din dilutia 1000 u.i./ml in sacul conjunctival.
Daca dupa 15 minute, local, apare hiperemie, atunci pacientul este alergic la antibioticul
testat.

AMPICILINA si OXACILINA
Un flacon are 250 mg=0,25 g.
Se adauga intr-un flacon 2,5 ml ser fiziologic, rezultind o concentratie de 0,1 g/ml.
Din aceaasta solutie se ia 1 ml si se adauga 9 ml ser fiziologic, rezultind o concentratie de
0,01 g/ml.
Se mai face inca o dilutie, concentratia finala fiind de 0,001 g/ml.
Din aceasta dilutie se injecteaza 0,1-0,5 ml i.d.

KANAMICINA
Un flacon de Kanamicina de 1g se dilueaza cu 10ml ser fiziologic, rezultind o concentratie
de 0,1 g/ml.
Din aceasta solutie se ia 1 ml la care se adauga 9ml ser fiziologic, rezultind o concentratie de
0,01 g/ml.
Se amesteca 1 ml din solutia de mai sus cu 9 ml ser fiziologic, concentratia finala fiind de
0,001 g/ml.
Se injecteaza i.d. 0,1-0,5 ml.
In cazul tuturor antibioticelor de mai sus apariția, la 20 de minute dupa injectare, a unui
halou congestiv, cu prurit local, este un semn ca persoana testată este alergica la antibioticul
respectiv.

PENTRU MED. ADM. PER-OS

In cazul in care se administrează, pentru prima oara, un antibiotic sub formă de capsule sau
oricare alt medicament sub forma de tablete sau capsule, cu potential alergic, este bine sa
facem un" test de provocare".
Acest test nu este lipsit de riscuri, dar reactia alergica va fi de mai mică intensitate, in
condițiile folosirii unor doze fracționate din antibioticul sau oricare alt medicament pe care
intenționăm sa-l administram pentru prima oară.

Cum se face testul?

Se incepe cu doze mici de medicament (1/4 din doza totală), administrate pe gura.
Daca persoana tolereaza cea mai mică doza, se administreaza o doză mai mare la fiecare 30
60 minute, până ce, eventual, apar semne de reacție alergică sau s-a atins doza maximă.
Daca persoana tolereaza doza maximă inseamna ca nu este alergica la acea substanta.

104
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 30
SPALATURA OCULARA

Definiţie Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.

Scop: - terapeutic
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei
- în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
- pentru îndepărtarea corpilor străini

Materiale necesare
✓ casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
✓ undină sau alt recipient picurător
✓ soluţii antiseptie la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă
bicarbonatată 22‰
✓ tăviţă renală
✓ mănuşi de unică folosinţă

Pregătirea pacientului
➢ psihică: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
➢ fizică:
✓ se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau în
poziţie decubit lateral
✓ se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
✓ se protejează cu un prosop în jurul gâtului
✓ se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută de
bolnav sau ajutor)
✓ dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau lateral,
cu capul aplecat înapoi

Efectuarea spălăturii – este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l
menţine în poziţia aleasă, cealaltă efectuează tehnica
✓ se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
✓ se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă declanşează
reflexul de închidere a pleoapelor)
✓ se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
 se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din undină
(sau alt recipient) în sacul conjunctival, evitând cornea
✓ se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
✓ se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură (când
este cazul)
✓ se îndepărtează tăviţa renală

Îngrijirea ulterioară a pacientului

- se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu o compresă
sau tampon
- se îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie comodă

Reorganizarea locului/ notarea în F.O.

- se notează tehnica,numele persoanei care a efectuat-o şi aspectul lichidului de spălătură
105
- se colectează materialelor conform P.U.

Incidente şi accidente
- traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte
- infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi

Observaţii
- ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca eventualele
mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu traumatizeze
ochiul cu vârful recipientului
- lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi

106
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 31
SPALATURA VAGINALA

Definitie
Prin spălătură vaginală se intelege introducerea unui curent de lichid – apa sau solutie
medicamentoasa – în vagin, care, dupa ce spală pereții vaginali, se evacuează pe lângă canulă.

Scop
 Terapeutic : indepartarea continutului vaginal(normal sau patologic ) dezlipirea exudatelor
patologice de pe mucoasa
 Dezinfectia locala inaintea interventiilor chirurgicale
 Calmarea durerilor
 Reducerea proceselor inflamatorii

Materiale necesare
✓ Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
✓ Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2 l solutie
medicamentoasa:apa oxigenata, solutie cloramina, permanganat de potasiu1/2000,
oxicianura de mercur 1/4000
✓ Irigato, bazinet, paravan, pensă
✓ Gel pentru lubrifiere
✓ Tampoane de vată
✓ Stativ pentru suspendarea irigatorului, paravan
✓ Aleză, muşama, pled
Mănuşi sterile

Pregătirea pacientului
a) psihică:
 explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spălatura și instruiţi pacienta să
stea liniştită şi relaxată, să comunice eventualele senzaţii neplăcute; obţineţi
consimţământul
b) fizică:
✓ asiguraţi intimitatea- izolare cu paravan
✓ se protejeaza patul cu musamaua si aleza
✓ instruiţi pacienta să-şi golească vezica si asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
✓ se acopera regiunea vulvei cu un strat subtire de vaselina ( pt spălături calde)

Efectuarea procedurii
✓ Verificaţi recomandarea medicala, temperatura lichidului, identificaţi pacienta
✓ Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
✓ Spălaţi mâinile
✓ Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
✓ Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
✓ Îmbrăcaţi mănuşi sterile
✓ Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă,incepeţi curăţirea dinspre partea
anterioară spre spate, folosind tamponul o singură dată
✓ Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
✓ Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană

107
✓ Îndepărtaţi cu o mână labiile iar cu cealaltă introduceţi canula în vagin, înclinând-o spre faţă
apoi spre spatele pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10 cm (la 10 -11cm se atinge fundul
de sac vaginal)
✓ Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe canula
în timpul irigaţiei
✓ Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
✓ Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
✓ Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
✓ Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge
prezentaţi medicului
✓ Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U. spalati-va pe maini şi notaţi
procedu

Îngrijirea pacientei
- Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
- Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
- Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie

108
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 32
TEHNICA EXECUTARII REACTIEI DICK

Definiţie - test de receptivitate utilizat în scarlatina și constă în injectarea intradermică a unei

cantități de 0,1ml de toxină scarlatinoasă Dick (toxina elaborată de streptococii hemolitici
patogeni).

Indicații
 Copii contacți din focarele de scarlatină, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea
de scarlatină
 In scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)

Contraindicaţii
 de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării testării în
caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută.

De reținut
Scarlatina este o boală infecțioasă acută endemo-epidemică, determinată de tipuri toxigene
de streptococ betahemolitic din grupul A, caracterizată printr-un complex simptomatic inițial
cu angină, vărsături și febră, urmat de apariția unui exantem caracteristic (eritem punctat) și,
ulterior, de descuamație.
Lucrările soților Dick au demonstrat definitiv etiologia streptococică a scarlatinei. Tot soții
Dick au izolat toxina eritrogenă, au realizat testul intradermic cu toxina (care le poartă numele)
și au preparat un ser antitoxic (serul Dick-Dochez), pentru tratamentul scarlatinei.
Soții Dick au crezut atunci că agentul bolii era un anumit streptococ, pe care l-au
denumit Str. scarlatinae. In 1933, Lancefield a diferențiat streptococii beta-hemolitici în 19
grupuri, arătând că streptococii care provoacă scarlatina aparțin grupului A.
Pentru a produce scarlatina, un streptococ trebuie să posede proprietatea de a secreta o
exotoxină, denumita toxina eritrogenă, responsabilă de sindromul toxic al scarlatinei (erupție,
febră, fenomene nervoase și digestive), iar organismul respectiv să fie receptiv, ceea ce se
constată prin intradermoreacția Dick.

Materiale necesare
 Seringã de 1 ml gradatã, cu un ac intradermic subțire (5/10) şi scurt (1cm)
 Fiola cu toxină eritrogenă (0,1ml)
 Tampoane, dezinfectant, mănuși de unică folosință

Loc de electie
 faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã
de leziuni cutanate sau cicatrici

Pregătirea pacientului:
 se explică în termeni accesibili procedura şi se obţine consimţământul informat;
 se descoperă membrul superior stâng sau numai antebraţul.

Tehnica
 Verificarea prescriptiei și a identitatii pacientului
 Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
 Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.

109
  Se întinde şi se imobilizează pielea antebraţului cu
policele, indexul şi mediusul mâinii stângi.
 Se introduce vârful acului în grosimea pielii,
tangenţial pe suprafaţa pielii, la un unghi de 10-
15 grade față de planul cutanat, cu bizoul în sus,
până dispare complet orificiul acului.
 Se injectează lent soluția (0,1 ml) în grosimea
stratului dermic.
 Se formează o papulă albă de aspectul cojii de
portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de 1-2
mm la 0,1 soluţie injectată, lipsa papulei indică injectarea subcutanatã şi impune reluarea
manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
 Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
 Se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia locală;

Reorganizarea locului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie, tehnica efectuată, ora,
numele celui care a efectuat-o şi eventualele reacţii ale pacientului.

Incidente şi accidente
 Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
 Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală →
când acul a pătruns prea profund.
 Lipotimie, reacție anafilactică sau chiar șoc → când se introduc soluţii alergene.
 Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.

A. CITIRE - La 24-48 de ore se citeste reactia, prin măsurare

 Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea
unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
 Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al
INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
 Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!

B. INTERPRETARE
 IDR Dick prin care se testează susceptibilitatea la scarlatină (prezența sau absența
anticorpilor antitoxină eritrogenă).
 Reacție pozitivă (prezența unui eritem cu diametru mai mare de 10 mm)
semnifică lipsa de anticorpi protectori anti-toxină eritrogenă, deci susceptibilitatea de
a face scarlatină.
 Reacție negativă (absența eritemului la locul administrării toxinei
eritrogene) semnifică prezența anticorpilor protectori anti-toxină eritrogenă, deci un
organism protejat față de o astfel de infecție.

110
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 33
TEHNICA PREGATIRII PACIENTULUI PENTRU UROGRAFIE

Urografia
 Este examinarea radiologică a rinichiului şi pelvisului renal, ureterelor şi vezicii urinare cu
ajutorul substanţei de contrast administrată pe cale intravenoasă.

Scop/indicaţii
 Vizualizarea rinichilor şi căilor urinare;
 Pentru diagnosticarea pielonefritei și a malformaţiilor congenitale ale tractului urinar;
 Suspiciune de tumoră renală;
 Hipertensiune arterială de cauză renovasculară.

Contraindicatiile procedurii
 alergia la substanta de contrast iodata
 istoric de astm bronsic indicind o predispozitie pentru a dezvolta o reactie la contrast
 atentie la pacientii cu boala cardiaca semnificativa (insuficienta cardiaca congestiva,
stenoza aortica, cardiomiopatie severa, hipertensiune pulmonara), deoarece volumele mari
si osmolalitatea contrastului pot determina cresterea riscului de reactie la contrast
 insuficienta renala, nefrotoxicitatea de contrast reprezinta deteriorarea rapida a functiei
renale dupa administrarea contrastului
 creatinina serica peste 1,5 mg/dl si diabetul, deshidratarea, folosirea diureticelor
 virsta inaintata (peste 70 de ani), hipertensiunea, hiperuricemia
 contraindicatiile relative cuprind: feocromocitomul, siclemia, mielomul multiplu.

Materiale necesare
 Cărbune mineral;
 Ulei de ricin;
 Materiale pentru clismă evacuatorie.
 Substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau 75%;
 Medicamente antihistaminice;
 Medicamente de urgenţă;
 Seringi de 10 ml sterile şi ace pentru injecţii intravenoase;
 Materiale necesare pentru clismă.

Pregatirea pacientului
Psihica
 se anunta pacientul si i se explica importanta tehnicii pentru stabilirea diagnosticului
 se explica pacientului tehnica investigatiei si regimul alimentar necesar pentru reusita
acesteia

Pregatirea alimentara
 Cu 2-3 zile inaintea examinarii, pacientul va consuma un regim fara alimente care contin
celuloza si dau reziduuri multe (fructe, legume si zarzavaturi, paste fainoase, paine) si
neflatulente fără ape gazoaze;
 In ziua precedenta examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai,
apa plata)
 In seara precedenta, pacientul va consuma o cana cu ceai si paine prajita
 In dimineaţa examenului nu mănâncă şi nu consumă lichide;
 Dupa examen, bolnavul poate consuma regimul sau obisnuit

Pregatirea medicamentoasa
111
 Cu doua zile inaintea examinarii, se administreaza carbune animal si triferment cate 2
tablete de 3 x /zi
 In seara dinaintea examenului se administrează 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ
recomandat) iar dimineaţa se face clismă evacuatoare;
 Se recomandă pacientului să-şi golească vezica.

Etape de execuţie
▪ Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
▪ Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.
▪ Se efectuează proba de toleranţă faţă de iod.
Se comunică bolnavului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară (ameţeli,
greţuri sau dureri abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe.
▪ Dacă bolnavul prezintă reacţie hiperergică se întrerupe administrarea şi se anunţă
medicul.
▪
Participarea la examen
 Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie; va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe
masa radiologică.
 Dacă toleranţa organismului este bună, se administrează intravenos substanţa de contrast
 Cantitatea de substanţă de contrast necesară este de 20 ml din soluţie de 75%.
 La copii se va administra, în funcţie de vîrstă, 5-15 ml soluţie 75% pe cale intravenoasă.
 La nevoie, substanţa poate fi administrată şi intramuscular, profund, în fesă până la
cantitatea de 25 ml din soluţia de 60 % fracţionată în două doze egale.
 Injectarea substanţei de contrast se face pe masa de radiografie, foarte încet, cu precauţie,
amestecând-o cu sângele bolnavului.
 Injectarea substanţei opace poate să provoace o durere de-a lungul venei respective, care
durează numai până la terminarea injecţiei.
 Intensitatea ei este în funcţie de viteza cu care se face introducerea substanţei opace.
 Unii bolnavi se plâng de ameţeli, greţuri sau dureri abdominale.
 Asistenta va trebui să prevină bolnavul asupra acestor fenomene pentru ca în cursul
administrării substanţei să nu se sperie, arătându-i că aceste fenomene supărătoare dispar
repede fără nici o consecinţă.
 În unele cazuri însă pot să apară fenomene severe de intoleranţa ca vărsături, urticarie,
parestezii, bolnavul ajungând repede în stare de şoc.
 În acest caz se va întrerupe imediat administrarea substanţei de contrast şi se vor aplica
măsurile terapeutice de urgenţă. Acest lucru trebuie să fie prevăzut de asistentă când
pregăteşte instrumentele şi materialele necesare pentru urografie.
 Substanţa de contrast se elimină foarte repede
 La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută radiografia renală (urografia).

Ingrijirea bolnavului după tehnică

 Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat.

 Se notează examenul în foaia de observaţie.
 Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă
precauţie, amestecându-se cu sângele bolnavului.
 Urografia este contraindicată în: insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, stări
alergice, anemii hemolitice, tuberculoză pulmonară evolutivă.

Complicatiile procedurii

112
Complicatiile sunt determinate de administrarea contrastului si de folosirea compresiei,
cuprinzind:
 infiltratia locului de acces venos, tratata prin aplicare de gheata, masaj si ridicarea
bratului pina la resorbtie in 2-4 ore
 contrastul iodat poate determina nefrotoxicitate la pacientii cu functie renala afectata,
fiind importante testele de laborator renale inainte de administrarea contrastului
 complicatiile folosirii padelelor de compresie abdominala cuprind disconfortul
pacientului pina la urgente chirurgicale daca pacientul are un anevrism abdominal
aortic.

113
114
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 34
TEHNICA EFECTUĂRII TRANSFUZIEI (INDIRECTE) DE SÂNGE

Definiţie
Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge izo-grup, izo-
Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al bolnavului.

Scop
terapeutic
 refacerea volumului intravascular(atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deşi
resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
 corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite ( cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare 8 cu plasmă proaspătă
congelată sau concentrate trombocitar)

Materialelor necesare
 Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
 Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
 Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
 Branulă/flexulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
 Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
 Muşama, stativ, recipiente de colectare a deşeurilor

Pregătirea pacientului
a) psihică: - Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământul informat
în scris
b) fizică: - pacientul nu va mânca cu cel puţin 2 ore înainte sau după terminarea transfuziei;
poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal; se va alege locul pentru puncţia i.v

Efectuarea procedurii
 verificaţi indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge , identitatea pacientului integritatea
pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
 spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile
 recoltaţi 2-4 ml de sânge pentru proba de compatibilitate Jeanbreau
 se execută ultimul control pretransfuzional la patul pacientului
 încălziţi sângele la temperatura corpului,
 deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul cu singe,
eliminând aerul din acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
 se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac, ce se fixează
apoi cu leucoplast
 deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
 efectuaţi proba biologică Oelecker
 se reglează ritmul transfuziei- 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o etichetă pe
flacon/pungă de sânge cu ora la care a început transfuzia
 după terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon cu
alcool
 punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează, în
eventualitatea unor verificari în caz de accidente posttransfuzionale tardive

Ingrijirea pacientului
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima
jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră după
transfuzie.
115
 Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate
sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei

Reorganizarea locului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi mâinile, notaţi în foaia de observaţie administrarea transfuziei,
numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia, ora la care
s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului

Accidente /incidente
 Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chinuitoare,
hemoptizie
 Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică, stop
cardiac prin hipotermie
 Şocul hemolitic

Observaţii
 Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
 Respectaţi asepsia si nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări
ritmul de curgere

PROBE DE COMPATIBILITATE

IN VITRO ( în afara organismului viu; în laborator) – proba Jeanbreau

Scop
 decelează anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele donatorului
 pune în evidență incompatibilitatea în sistemul OAB

Materiale
 lame de sticlă curate, degresate, uscate
 flaconul sau punga cu sângele de cercetat
 seringi și ace sterilizate
 pipete, mănuți de protecție
 termostat, vată, alcool

Pregătirea pacientului - psihică și fizică ca la puncția venoasă

Execuția
 asistenta se spală pe mâini
 îmbracă mănușile sterile
 recoltează sânge prin puncție venoasă
 introduce proba de sânge la centrifugă
 pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă peste care adaugă eritrocite de la donator
 respectă proporția de 1/10 între globule și ser
 citește rezultatul după 5 minute, la rece
 adaugă o picătură de papaină și introduce la termostat timp de 30 minute

Interpretare
 dacă în picatură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu sângele
donatorului
116
 dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil și poate fi transfuzat

IN VIVO (în organismul viu) - proba Oelecker

Scop
 verificarea, în plus, dar obligatorie, a felului în care prirnitorul reacționează față de sângele
ce i se introduce intravenos, prin transfuzie.

Materiale
 instrumentele și materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi transfuzia)
 medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale

Execuția
 asistenta se spală pe mâini
 îmbracă mănuși sterile
 instalează aparatul de transfuzie
 lasă să se scurgă prin picurator primii 20 ml de sânge
 reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute
 supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute
 dacă apar semnele incompatibilității de grup (senzație de frig, frison, cefalee, dureri
lombare,
 tahicardie, urticarie, congestia feței), întrerupe transfuzia și anunță medicul
 dacă nu apar semnele incompatibilității de grup, introduce din nou 20 ml sânge în ritm mai
 rapid după care reglează ritmul la 10-15 picături/minut
 supraveghează pacientul timp de 5 minute
 dacă nu apar semnele incompatibilității de grup, continuă transfuzia în ritmul prescris.

DE STIUT
 în stabilirea incompatibilității de grup se vor observa simptomele obiective și sesizările
spontane ale pacientului

DE EVITAT
 A se pune întrebări frecvente pacientului ce ar sugera anumite simptome, îngreunând
orientarea în fața cazului.

Conform ORDIN Nr. 1224 din 9 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind
activitatea unităților de transfuzie sanguină din spitale, Art. 16. - Ultimul control
pretransfuzional se efectuează obligatoriu, la patul bolnavului, şi cuprinde următoarele:
a) verificarea identităţii pacientului;
b) verificarea aspectului macroscopic şi a integrităţii unităţii de transfuzat;
c) verificarea compatibilităţii dintre unitatea de sânge selectată şi pacient:
- determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la pacient;
- determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la unitatea de transfuzat;
- verificarea documentaţiei;
- înregistrarea în foaia de observaţie.

117
118
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 35
TEHNICA RECOLTARII SECRETIEI NAZALE, OCULARE SI OTICE

RECOLTAREA SECRETIEI NAZALE

Definiție
Exsudatul nazal este o investigaţie bacteriologică care se realizează prin recoltarea de secreţii
de la nivelul mucoasei nazale.

Indicații
In depistarea portajului de Staphylococcus aureus sau Streptococcus pyogenes.
Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica și alți germeni: meningococ,
Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, serotipul B, Corynebacterium
diphtheriae și chiar enterobacterii.

Material necesar
 Mănuși
 eprubete cu medii de cultură
 tampon subțire fixat pe porttampon,
 se pregătește numărul corespunzător de tuburi de exsudat necesar: dacă pe recomandare
se specifică doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal dintr-o anumită nară
(stângă sau dreaptă) se pregătește doar un tub; dacă pe recomandare se specifică examen
bacteriologic al exsudatului nazal din ambele nări, se pregătesc două tuburi de exsudat
cu mediu de transport.
 etichete
 formulare pentru laborator

Pregătirea pacientului
 se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa
 se explică pacientului că va avea senzație de strănut sau vomă dar că procedura va dura
mai puțin de un minut

Efectuarea tehnicii
Recoltarea se face dimineaţa, după trezirea pacientului
Confirmarea identității pacientului
I.
▪ Bolnavul este aşezat pe un scaun cu faţa către o sursă de lumină artificială, iar ceafa îi
este sprijinită de spătar
▪ Prin una dintre nări, asistenta medicală introduce, cu blândețe, un tampon pe care îl
împinge uşor de-a lungul planşeului nazal până ce se atinge peretele posterior
nazofaringian, aproximativ 7,5-10 cm
▪ Pamponul este rotit uşor pentru a facilita desprinderea secreţiei nazale
▪ Se introduc tampoanele în tuburile cu medii de cultură
▪ Se etichetează probele: ND (nara dreaptă), NS (nara stângă), se completează
formularele de laboator și se trimit împreună cu probele la laborator
▪ Se scot mănușile și se spală mâinile
II.
▪ Se injectează în fosele nazale o soluţie izotonică de NaCI sterilă, cu ajutorul unei
seringi ce se prelungeşte cu un tub de cauciuc de 2-4 cm capătul liber al tubului tăiat
oblic se introduce în una din fosele nazale şi se injectează soluţia de spălătură pacientul
apleacă imediat capul înainte şi lasă să se scurgă lichidul într-o cutie Petri sterilă se
trece imediat lichidul în eprubete etichetate şi se trimite la laborator dacă se întârzie
trimiterea la laborator, atunci produsul va fi aşezat la gheaţă.
119
De reținut!
▪ Transportul probelor și însămânțarea trebuie realizate în cel mult 2 ore de la prelevare dacă
nu se utilizează medii de conservare și transport (Stuart/Amies) și în maximum 24 de ore,
dacă se apelează la acestea.
▪ În general, prelevarea probelor nazale nu este dureroasă, cu excepţia cazurilor în care există
răni (de exemplu, furuncule). Atunci cînd la nivelul vestibulului nazal există răni, asistenta
va ridica cu mâna lobul nazal, pentru a facilita introducerea cu atenţie a tamponului.

Îngrijirea pacientului
 aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
 notați în foaia de observație data, ora recoltării, cine a efectuat-o

Reorganizarea locului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU

RECOLTAREA SECREŢIEI OTICE

▪ Secretia otica poate proveni din exsudatul unor leziuni tegumentare ale urechii externe
(similar cu infectiile tegumentului) sau din urechea medie prin fistulizarea timpanului.

Principalii agenți etiologici:

▪ In otita medie: Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes, Haemophilus
influenzae, germeni din familia Enterobacterioaceae, Moraxella cataralis, Staphylococcus
aureus sau anaerobi;
▪ In otita externa: Pseudomonas aeruginosa sau alte specii de Pseudomonas, specii de Vibrio,
Staphylococcus aureus.
▪ Pot fi implicate și specii de fungi

Scop
▪ Recoltarea secreției otice are ca scop efectuarea examenului bacteriologic.

Materiale necesare
▪ tampon de exsudat cu mediu de transport
▪ specul (cand recoltarea se efectueaza in cabinetul de specialitate)
▪ tampoane sterile din tifon
▪ manusi
▪ container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator

Tehnica
▪ Exsudatul din caile auditive externe este prelevat pe tampon steril, sub control vizual
(otoscop)
▪ Eexsudatul otic din ureche interna este aspirat prin timpanocenteza.
▪ Este recomandat ca recoltarea sa fie facuta de catre personal mediu doar in cazul unei otite
externe sau intr-o otita medie supurata cu secretii abundente, fara perforarea sau fisurarea
timpanului.
▪ Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat cu mediu de
transport necesar: daca pe recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al
secretiei otice dintr-o anumita ureche (stanga sau dreapta) se pregateste doar un tub; daca
pe recomandare nu se specifica urechea din care sa se faca recolta sau se specifica examen
bacteriologic al secretiei otice din ambele urechi, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu
mediu de transport.
120
▪ Pe tuburile de exsudat si pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzator, identic pentru cerere si tuburile de exsudat sau alte recipiente cu produse
recoltate in acelasi moment, pentru acelasi pacient.
▪ Pacientul este asezat pe scaun cu urechea indreptata spre sursa de lumina.
▪ Se introduce cu grija tamponul in conductul auditiv extern si se roteste.
▪ Daca secretia este foarte abundenta se recomanda stergerea secretiei scurse in pavilion cu
un tampon steril si apoi recoltarea exsudatului.
▪ Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix US, respectiv UD pe tubul corespunzator urechii
stangi si respectiv drepte, sau doar US sau UD daca se recolteaza doar secretie otica din
urechea stanga respectiv dreapta.

Accidente/incidente
▪ Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul este atins de
mediul din jur. Repetaţi recoltarea folosind alt tampon.
▪ Pacientul se poate misca brusc, se poate rani conductul auditiv extern, perfora timpanul. În
acest caz, anunțati medicul.

Ureche – secretie otica interna:

▪ Mod de recoltare – timpan perforat: se colecteaza fluidul cu un tampon flexibil cu ajutorul
unui speculum auditiv.
▪ Cantitate – tampon cu mediu de transport sau sistem anaerob. Obligatoriu se
recolteaza doua tampoane din acelasi loc.
▪ Transport – < 2 ore.
▪ Observatii – in cazul secretiei aspirate sau biopsiei se foloseste sistemul de transport
anaerob. Culturile de la nivel nazofaringian sau exsudat faringian nu sunt predictive pentru
agentii etiologici in otita medie.

Ureche – secretie otica externa:

▪ Mod de recoltare- cu un tampon umezit se curata conductul auditiv extern. Cu un al II-lea
tampon se recolteaza prin rotire ferma.
▪ Cantitate – obligatoriu se recolteaza 2 tampoane.
▪ Transport- < 2 ore.
▪ Observatii – pentru secretia otica externa se va efectua rotirea riguroasa a tamponului

RECOLTAREA SECREŢIEI OCULARE

Scopul recoltarii secreției conjunctivale este efectuarea examenului bacteriologic.

Infectiile care necesita acest examen sunt:

▪ blefarite( afecteaza invelisul pleoapelor);
▪ conjunctivite;
▪ irita acuta si cronica;
▪ afectiuni ale canalului si sacului lacrimal;
▪ afectiuni ale cristalinului, coroidei sau corpului vitros.

 Secretia din conjunctivite si dacriocitite se recolteaza cu tampon steril;

 Colectiile purulente ale pleoapelor se recolteaza cu seringa si ace sterile;
 Din umoarea apoasa a camerei anterioare se recolteaza cu seringa si ace sterile.

Materiale necesare
 tampon de exsudat cu mediu de transport
 ser fiziologic steril; se utilizeaza ser fiziologic din fiole. Pentru fiecare recoltare se
utilizeaza o fiola de ser fiziologic care se deschide in momentul recoltarii.
121
 comprese mici din tifon, sterile
 manusi
 container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator

Mod de recoltare
 Se recomanda ca asistentul care efectueaza recoltarea sa aiba un instructaj minim privind
precautiile de recoltare efectuat de catre medicul oftalmolog
 Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat cu mediu
necesar: daca pe recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al secretiei
conjunctivale de la un anumit ochi (stang sau drept) se pregateste doar un tub
 Daca pe recomandare nu se specifica examenul bacteriologic pentru un anumit ochi sau se
specifica pentru ambii ochi, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu de transport.
 Pe tuburile de exsudat si pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzator, identic pentru cerere si tuburile de exsudat sau alte recipiente cu produse
recoltate in acelasi moment, pentru acelasi pacient.
 Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix OS, respectiv OD pe tubul corespunzator ochiului
stang si respectiv drept, sau doar OS sau OD daca se recolteaza doar secretie conjunctivala
din ochiul stang sau drept.
 Pacientul este aşezat pe scaun cu capul aplecat pe spate.
 Persoana care recolteaza isi pune manusile.
 Cu policele stâng fixand o compresa sterila se coboară pleoapa inferioară pentru a evidenţia
fundul de sac conjunctival; cu indexul fixand o compresa sterila se ridica pleoapa
superioara pentru a evita contaminarea cu germeni de pe geana superioara prin clipire.
 Se recoltează cu tampon umezit cu ser fiziologic steril, din fundul de sac conjunctival, cu
o miscare usoara dar ferma dinspre unghiul interior spre unghiul exterior al ochiului.
 Imediat tamponul cu exsudat se introduce in tubul cu mediu.
 Dupa recoltare, tampoanele de tifon utilizate si fiola cu ser fiziologic se arunca in
recipientul cu deseuri medicale.

Observatii
 Se recolteaza inainte de: toaleta fetei, terapie antimicrobiana topica sau sistemica.
 Se recolteaza de la nivelul ambelor conjunctive.
 Ochiul neinfectat serveste drept control.
 Insamantarea se face imediat, majoritatea germenilor avand viabilitate redusa.

Ochi – cornee:
 mod de recoltare – raclat din mai multe arii ale ulcerului cornean; solutie anestezica locala.
 transport – insamantare directa pe mediile de cultura (BHI, chocolate), frotiuri pentru
examenul microscopic direct. Placile insamantate se trimit la laborator < 15 min.

MOD DE RECOLTARE PENTRU ANTIGENUL CHLAMYDIA TRACHOMATIS DIN

SECRETIA CONJUNCTIVALA

Materiale suplimentare necesare

 flacon cu mediu pentru Antigenul Chlamydia trachomatis procurat din laborator (capac
mov); se pastreaza la temperatura camerei
 Se procedeaza ca la punctul anterior pentru recoltarea unui tampon cu secretie
conjunctivala.
 Dupa recoltare, varful tamponului se introduce in recipientul special avand grija ca partea
cu produs (dopul de vata) sa fie imersat in mediul de transport; tija tamponului se rupe
pentru a putea permite inchiderea cu capac.

122
 Pe recipient se lipeste eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente
recoltate pacientului in acelasi timp.

Reorganizarea locului de munca

o se colecteaza deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
o se spală şi se curăţa instrumentele folosite;
o se spală mâinile cu apă şi săpun
o se indeparteaza mănuşile/masca
o notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire, data şi ora recoltării;
o notaţi reacţia pacientului, aspectul local.

Evaluarea eficacitatii procedurii

Rezultate aşteptate:
 recoltarea s-a făcut fără incidente; produsul nu a fost suprainfectat.

Accidente/ incidente
 se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul este atins de mediul
din jur. Repetaţi recoltarea folosind alt tampon.
 pacientul se poate misca brusc, se poate rani ochiul. Rugaţi pacientul să repecte indicatiile
primite.Anuntati medicul.

123
124
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 36
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Medicamentele sunt substanţe sau asocieri de substanţe utilizate cu scop:

 terapeutic, pentru ameliorarea sau/şi tratarea bolilor şi simptomelor;
 preventiv, pentru a preveni apariţia manifestărilor patologice.

Medicamentele pot fi de origine:

 naturală;
 vegetală;
 animală;
 minerală;
 chimice de sinteză, obţinute fie prin constituirea în laborator a substanţelor active naturale,
fie prin combinarea unor elemente chimice care tind spre o substanţă activă originală
medicamente obţinute prin metode genetice.
Medicamentele actuale sunt din ce în ce mai eficace, dar uneori, cu riscuri mari. Acestea pentru
că ele trebuie să fie prescrise printr-un document medical.
S-au creat numeroase forme de medicamente în scopul facilitării administrării lor şi creşterii
la maxim a eficacităţii acestora.

Clasificarea medicamentelor după uz

Medicamente de uz intern - cuprind toate medicamentele care acţionează după ce ajung în
circulaţia sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă cale decât cea
digestivă). Medicamentele de uz intern se prezintă sub următoarele forme: pudre, siropuri,
picături, poţiuni, suspensii, comprimate, tablete, drajeuri, capsule, granule, supozitoare.

Medicamente de uz extern - unele sunt aplicate pe suprafaţa pielii sănătoase, altele sunt
folosite pentru tratarea unor leziuni cutanate

Medicamentele de uz local - sunt destinate tratamentului afecţiunilor locale, spre exemplu

colirurile pentru afecţiunile oculare sau aerosolii în diferite afecţiuni pulmonare.
Medicamentele nu rămân active pe perioade nedefinite. Excipienţii acestora, adică suportul
principiilor active se degradează după un anumit timp. De aceea, pe ambalajul medicamentelor
figurează data expirării, data de la care medicamentul nu mai trebuie sa fie utilizat.

Medicamentele generice - sunt copii ale medicamentelor de referinţă care şi-au pierdut
exclusivitatea după un număr de ani de comercializare.
Preţul medicamentelor generice este de 30% până la 40% mai mic faţă de al medicamentelor
de referinţă. Actualmente, din raţiuni economice, se tinde spre promovarea medicamentelor
generice atunci când există.
Administrarea medicamentelor pune pe umerii asistentei o mare responsabilitate. Greșelile
provenind din nerespectarea dozelor, a căilor de administrare, administrarea unor medicamente
alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere la accidente grave, chiar fatale. Din
acest motiv, la administrarea medicamentelor asistenta va ține seama de anumite reguli
generale.

1) Respectarea întocmai a medicamentului prescris -> asistenta nu are voie să schimbe

medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect asemănător, fără aprobarea prealabilă
a medicului. Dacă asistenta nu are la dispoziție medicamentul sau preparatul prescris, va
cere aprobarea medicului pentru înlocuirea cu un alt preparat.

2) Identificarea medicamentelor administrate -> asistenta va verifică eticheta de pe

medicamente la preluarea acestora, apoi înainte de administrare, la scoaterea sau vărsarea
125
 lor din ambalajul respectiv și a treia oară, când controlează cantitatea ramasă. Ea va pastra
fiolele medicamentelor administrate sub forma de injectii, pana la desfasurarea efectului
lor. Asistenta trebuie sa recunoasca medicamentele dupa ambalare, consistenta, mod de
cristalizare, miros, gust, fluiditate. In cazul tabletelor, drajeurilor si a capsulelor operculate
se vor lua in considerare diametrul, grosimea, forma, culoarea, invelisul lor extern, precum
si eventualele inscriptii sau initiale. Orice greseala poate fi inlaturata daca asistenta
cunoaste bine medicamentele cu care lucreaza si nu administreaza nici un fel de
medicament asupra caruia are cea mai mica indoiala.

3) Verificarea calitatii medicamentelor administrate -> odata cu verificarea

medicamentului, asistenta va verifica daca acesta nu este cumva alterat. Decolorarea sau
supracolorarea, precipitate, sedimente sau flocoane in solutii, lichefierea medicamentelor
solide, tulburarea sau opalescenta solutiilor injectabile denota o alterare a lor.
Medicamentele alterate nu vor fi administrate bolnavilor. Prin alterare unele medicamente
isi pierd din eficacitate, altele insa se transforma in produse toxice, daunatoare
organismului. In unele cazuri, tulburarea substantelor injectabile in fiole inchise poate fi
indepartata prin incalzire, iar injectia poate fi administrata, numai daca instructiunile de
folosire anexate la fiole mentioneaza categoric acest lucru.

4) Respectarea cailor de administrare -> nerespectarea cailor de administrare duce la

periclitarea efectului medicamentulor, la efecte nedorite, contrarii, precum si la complicatii
locale la locul injectiilor. Din acest motiv, atat in foile de observatie ale bolnavului, cat si
in condicile de predare a serviciului se vor specifica, pe langa fiecare medicament, si calea
prin care trebuie administrat : p.o. (per os), s.c.(subcutanat), i.m. (intramuscular), i.v.
(intravenos), S. (supozitoare) .

5) Respectarea dozajului prescris -> odata cu identificarea medicamentelor se vor verifica

si dozele prescrise. Dozele notate in foile de observatie trebuie sa corespunda cu cele din
condicile de predare . Dozele uzuale terapeutice trebuie sa fie notate pe ambalajul
medicamentelor, pe flacoanele si pe cutiile din aparat . Insa, controlul cel mai eficace
trebuie sa fie cunostiintele asistentei in ceea ce priveste limitele terapeutice ale dozelor de
medicamente cu care lucreaza.

6) Respectarea orarului de administrare -> medicamentele vor fi administrate in ritmul

prescris. Nerespectarea orarului poate duce la fenomene cumulative si de intoxicatii grave,
sau invers, la ineficacitatea tratamentului. Medicamentele se descompun sau se elimina din
organism la anumite limite de timp. Administrarea la intervale mai scurte decat timpul lor
de eliminare duce la cumularea de la doze terapeutice la doze toxice sau chiar letale.
Respectarea intervalului dintre doze prezinta o deosebita importanta in cazul
medicamentelor la care limita intre doza terapeutica si doza toxica este foarte apropiata.
Insa, in alte cazuri, prin eliminarea relativ rapida a medicamentelor din organism
concentratia lor va scadea sub nivelul terapeutic daca asistenta intarzie cu administrarea
dozelor urmatoare. Astfel, de exemplu, dozele obisnuite de antibiotice trebuie administrate
la ore fixe, caci prelungirea intervalului de administrare duce la scaderea nivelului util al
medicamentului in sange, ceea ce favorizeaza formarea obisnuintei si deci a
antibiorezistentei microorganismului in cauza .

7) Respectarea somnului bolnavului -> bolnavii nu vor fi treziti din somnul fiziologic
niciodata pentru administrarea medicamentelor simptomatice, precum si pentru majoritatea
celor patogenice. Bolnavii se trezesc din somn in cazul administrarii medicamentelor
etiologice (antibiotice, chimioterapice). Trezirea pacientilor trebuie facuta cu mult tact,
blandete pentru a nu-i speria, cautandu-se in acelasi timp ca ei sa fie deranjati cat mai putin.

126
8) Evitarea incompatibilitatii dintre medicamente -> asistenta isi poate simplifica
munca, cand administreaza mai multe medicamente deodata, prin turnarea solutiilor sau
picaturilor diferite in acelasi pahar sau tragerea diferitelor solutii injectabile in aceeasi
seringa . Astfel, ea reduce si numarul injectiilor si menajeaza pacientul de intepaturi, dar
numeroase medicamente devin insa ineficace sau chiar daunatoare, prin transformare,
precipitare, degradare, daca se amesteca cu altele. De aceea asistenta trebuie sa stie ca
incompatibilitatile de actiune ale medicamentului privesc prescriptia medicului, dar
incompatibilitatile de asociere la administrare o privesc pe ea .

9) Administrarea imediata a medicamentelor deschise -> fiolele, odata deschise, vor fi

injectate imediat . Nu trebuie practicata pastrarea unei cantitati din continutul lor pentru o
a doua administrare .Medicamentele sterile, odata deschise, de obicei se infecteaza; pe de
alta parte, contactul solutiilor cu aerul poate sa scada eficacitatea medicamentului, sau sa-
l degradeze complet. Solutiile per os vor fi de asemenea administrate imediat pentru a nu
se concentra prin evaporare sau a nu precipita .

10) Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor -> asistenta va pastra

o ordine precisa in administrarea diferitelor medicamente. Medicatia va incepe cu
administrarea tabletelor, solutiilor si picaturilor, va continua apoi cu injectiile si, la sfarsit.,
ovulele vaginale si supozitoarele. Inversarea ordinii de administrare ar crea dezgustul
bolnavilor, cu toate ca asistenta manipuleaza supozitoarele cu manusi de cauciuc.

11) Luarea medicamentelor in prezenta asistentei -> medicamentele vor fi administrate

personal de catre asistenta. Pentru cele prescrise per os se va folosi o lingurita sau paharel;
ea va executa personal aplicatiile locale, instilarea de picaturi in ochi si nas, introducerea
supozitoarelor (se va folosi mult tact, pentru a nu jigni bolnavul in demnitatea lui) .

12) Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente -> la bolnav nu trebuie sa
ramana nici un medicament, de aceea el va primi deodata numai o doza unica, pe care o va
lua in prezenta asistentei.

13) Lamurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise -> daca bolnavul primeste
pentru prima data medicamentul respective, asistenta ii va explica ce anume asteapta
medicul de la aceste medicamente si in cat timp se va instala efectul lor. Asistenta trebuie
sa previna bolnavul asupra eventualelor manifestari secundare care se pot ivi in urma
utilizarii anumitor medicamente si, trebuie sa lamureasca bolnavul asupra diferentierii
manifestarilor de boala de efectele secundare ale medicamentelor.

14) Raportarea imediata catre medicul sectiei a greselilor de administrare a

medicamentelor -> orice greseala, ca: schimbare de medicamente, de dozaj, nerespectarea
cailor sau orarului de administrare se raporteaza imediat medicului care, luand cunostiinta
de greseala comisa, poate lua masuri pentru a preveni complicatiile care s-ar ivi in urma
acestei greseli. Neraportarea la timp a greselilor poate atrage dupa sine consecinte grave,
chiar fatale pentru bolnav, pentru care asistenta raspunde, uneori chiar in fata legii.

15) Prevenirea infectiilor intraspitalicesti -> la administrarea parenterala a medicamentelor

se vor pastra conditiile riguroase ale asepsiei. La administrarea perorala se vor utilize
recipiente si vesela individuala, iar supozitoarele vor fi introduce cu manusi de cauciuc,
dupa care asistenta se spala pe maini. Daca in cursul medicatiei asistenta atinge cu mana
de gura, saliva sau alte dejectii ale bolnavului, se va spala bine pe maini cu sapun, inainte
de a distribui medicamentele celorlalti bolnavi. Pentru medicamentele injectabile va utiliza
seringi si ace sterile, separate pentru fiecare injectie, chiar si la acelasi bolnav.

127
128
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 37
PREGATIREA PACIENTULUI PTR. ENDOSCOPIE DIGESTIVA SUPERIOARA
(EDS)

 Esofagogastroduodenoscopia este examinarea endoscopica a porţiunii superioare a tubului

digestiv (esofag, stomac, duoden).
 Poate fi examinată numai o porţiune (esofagoscopie, gastroscopie, duodenoscopie) sau
toate cele 3 segmente.

Scop/indicaţii
 Stabilirea diagnosticului în tumori benigne sau maligne, hernia heatală, esofagita, gastrită,
duodenită, varice esofagiene;
 Diagnosticarea infecţiei cu helicobacter pylori;
 Biopsia formațiunilor suspecte;
 Evaluarea duăa digestia de substanţe corozive;
 Identificarea surseri de sângerare;
 Intervenţia chirurgicală cu ajutorul laserului.

Materiale necesare
 Fibroscop lung flexibil prevăzut cu 3 canale (un canal pentru vizualizare, unul pentru
insuflare de aer, şi aspirare de lichid, și al treilea pentru introducerea diverselor anexe sau
instrumente);
 Anexele fibroscopului;
 Recipiente pentru recoltări;
 Flacoane cu soluţie conservantă daca se face biopsie;
 Medicamente pentru anestezie şi pentru combaterea accidentelor conform recomadării
medicului: xilocaina spray, stomacaina spray, novocaina 1%, xilina pentru badijonare
locală;
 Material de protecţie: maşti, ochelari, şorturi impermeabile;
 Comprese sterile;
 Manuşi sterile;
 Tăviţă renală.

Pregătirea pacientului
 Incepe din momentul anunţării necesitătii examenului;
 Se încurajează pacientul, se lămuresc unele temeri;
 Se explică modul de derulare a procedurii şi de cooperare;
 Dacă se recoltează pentru biopsie este necesar un bilanţ al hemostazei;
 Medicul trebuie să se asigure că pacientul nu ia anticoagulante sau antiagregante;
 Se obţine consimţământul;
 Pacientul este anunţat că în seara dinainte şi în dimineaţa examenului să nu mănânce;
 Dacă funcţia evacuatorie a stomacaului este încetinită, în seara premergătoare examenului
se face o spălătura gastrică;
 Se administrează medicaţie preprocedurală la pacientul axios (seara şi dimineaţa) conform
indicaţiei medicului.

Participarea asistentului medical la procedură

 Examinarea se face în laboratorul de endoscopie;
 Pacientul este aşezat pe masă în decubit lateral stâng;
 Se servesc medicului materiale necesare pentru anestezie;
 Se introduc fibroscopul încet până în stomac;
 Pentru vizualizare cavităţilor digestive se insuflă aer;
 Se explorează fiecare segment;
129
 La sfârşitul procedurii se aspiră excesul de aer şi secreţiile gastrointestinale;
 Produsele recoltate se pregătesc pentru laborator.

Îngrijirea pacientului după procedură

 Pacientul rămâne sub supraveghere la laboratorul de endoscpie 30 minute;
 Nu mănâncă, nu bea 2 ore până la restabilirea reflexului de deglutiţie;
 Este posibil să acuze uşoară disfagie şi disfonie;
 Este informat că manisfestările dispar, se recomandă gargară şi inhalaţii cu mentol;
 Senzaţia de balonare este normală după esofagogastroduodenoscopie.
 Daca nu dispare, pacientul nu elimină mucusul şi aerul, acuză dureri se anunţă medicul
care poate să recomande aspiraţie cu sonda gastrică;
 Se supraveghează scaunul;
 Se măsoară temperatura;
 Se observă respiraţia;
 Dacă apar sângerare, febră sau dureri abdominale se anunţă medicul.

130
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 38
POZITIILE PACIENTULUI IN PAT

Scop
Asistentele trebuie sa cunoasca pozitiile pe care le iau pacientii in pat, pozitia in care acestia
trebuie adusi cu ocazia unor ingrijiri si examinari speciale si manoperele prin care se asigura
schimbarile de pozitie.
In functie de starea generala si de boala sa, bolnavul ocupa in pat o pozitie activa, pasiva sau
fortata.

Pozitia activa – pacientul se misca singur, nu are nevoie de ajutor

Pozitia pasiva – pacientul nu poate sa-si schimbe singur pozitia, si-a pierdut forta fizica, are
nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici

Pozitia fortata – pacientul are o postura inadecvata; pozitia poate fi:

1. determinata de afectiunea de baza (in tetanos, meningita)
2. ca o reactie de aparare a organismului (in crizele de dureroase de ulcer sau in colica biliara)
3. ca o masura profilactica in prevenirea unor complicatii (prevenirea emboliei in cazul
tromboflebitei)
4. ca masura terapeutica (folosirea aparatelor de extensie – conditie esentiala a tratamentului)
5. alte pozitii fortate

131
 POZITIA CUM SE REALIZEAZA AFECTIUNILE / SITUATIILE CARE OBSERVATII
O IMPUN
Culcat pe spate cu fata in sus  dupa punctie lombara  Previne contractura muschilor abdominali
 fara perna  unele afectiuni ale coloanei vertebrale  Este mai confortabila cu genunchii indoiti-
Decubit dorsal  cu o perna subtire (suprafata tare) poz. Fowler
 cu 2 perne (pozitie obisnuita si comoda)  anemii post-hemoragice  mentinuta timp indelungat=dureri lombare
 unele afectiuni cerebrale →se introduce un sul subtire la nivelul
Pozitia Fowler  pacienti slabiti coloanei lombare
 adinamici Zone explorate: capul, gatul, toracele anterior,
 operati plamanii, sanii, inima, bdomenul,
extremitatile, zonele de palpare a pulsului.
 culcat pe spate  afectiuni cardiace si pulmonare  Mentinerea indelungata necesita masuri de
 toracele formeaza cu linia orizontala un unghi de 30-  perioada de convalescenta prevenire a escarelor (colaci de cauciuc
45s  unele categorii de operatii sub regiunea fesiera) si a altor complicatii.
Se realizeaza:  varstnici  Este interzisa pacientilor cu:
Semisezand  cu un nr. mai mare de perne  primul ajutor dat pacientilor cu  tulburari de deglutitie
 cu rezemator mobil afectiuni cardiorespiratorii  comatosilor
 cu somiera articulata
Ca pacientul sa nu alunece, se aseaza sub regiunea
poplitee o perna indoita sau un sul din patura invelit
intr-un cearsaf rasucit la extremitati si introdus sub
saltea . Sub talpi se pune un sprijinitor.
In pat:  in stare grava  In vederea examinarii pacientului, pozitia
 trunchiul formeaza cu membrele inferioare un unghi  dispneici, in caz de pneumonii intinse sezand realizeaza expansiunea completa a
drept  insuficienta cardiaca plamanilor si permite o mai buna
Sezand  pacientul are coapsele flectate pe bazin si gambele  in perioada acceselor de astm bronsic examinare a partii superioare a corpului.
sunt in semiflexie pe coapse  varstnici  Pacientii slabiti d.p.d.v.fizic s-ar putea sa
 genunchii sunt astfel ridicati  dupa anumite interventii chirurgicale nu poata sta in aceasta pozitie ; ei vor fi
Pozitia se realizeaza: (glanda tiroida) asezati in decubit dorsal cu extremitatea
 prin ridicarea partii cefalice a somierei articulate (cu cefalica a somierei ridicata.
ajutorul manivelei)  Pacientii cu insuficienta cardiaca in cursul
 cu sprijinitorul de perne acceselor de dispnee nocturna, se aseaza de
 sau se vor pune 4-5 perne asezate in trepte ; capul se mai multe ori la marginea patului cu
va sprijini cu o perna mica
132
  sub bratele pacientului se poate aseza cate o perna ; pt. picioarele atarnate; sub talpi se aseaza un
a impiedica alunecarea se aseaza sub regiunea taburet.
poplitee o perna indoita sau un sul din patura invelit Zone explorate: capul, gatul, spatele, toracele
intr-un cearsaf rasucit la extremitati si introdus sub posterior, plamanii, sanii, axila, inima,
saltea . Sub talpi se pune un sprijinitor. extremitatile superioare.
In fotoliu: este asezat confortabil, bine imbracat si
acoperit cu patura
Poate fi drept sau stg:  in pleurezii  pt.a impiedica aparitia escarelor
 culcat pe o parte  meningite  intre genunchi si maleole se introduc
 capul sprijinit pe o singura perna  dupa interventii intratoracice inele de vata
 mb. inf. flectate usor  dupa interventii renale  sub trohanterul mare, un colac de
Decubit  sau mb.inf.ce este in contact cu suprafata patului  in cazul drenajului cavitatii pleurale cauciuc imbracat
lateral intins, iar celalat indoit Se mai impune:  varstnicii, adinamicii vor fi intorsi la
 spatele sprijinit cu o perna sau un sul sau cu  in cursul efectuarii toaletei intervale regulate de 1-2-3 ore
rezematoare speciale  schimbarii lenjeriei pt.prevenirea complicatiilor
 administrarii clismelor si  daca pacientul are un mb.inf:
supozitoarelor  paralizat
 masurarii temperaturii pe cale rectala  fracturat
 pt.punctia lombara  dureros
 in cursul sondajului duodenal  operat
 drenajului postural  Acesta va fi mentinut in cursul manoperei
de intoarcere de catre asistenta si asezat pe
un suport pregatit in prealabil.
Zonele ce pot fi explorate : inima (decubit
lateral stg) ; pozitia este ideala, pt. a auzi
murmurul cu sonor redus.
Pozitie decliava  Decubit dorsal, eventual lateral, cu capul mai jos decat  pe masa de operatie in cazul sincopelor  favorizeaza o buna circulatie pentru centrii
Trendelenbug restul corpului din cursul anesteziei generale vitali
Se realizeaza prin:  in anemii acute  in decubit lateral se aseaza at.cand este
 ridicarea extremitatii distale a patului  pt.autotransfuzii pericol de aspirare a secretiilor
 diferenta intre cele 2 extremitati ale patului poate  pt.oprirea hemoragiilor membrelor
varia de la 10 la 60cm inf.si organelor genitale feminine dupa
 sub capul pacientului se poate pune o perna subtire interventii ginecologice
 se protejeaza capul pacientului cu o perna asezata  dupa rahianestezie
vertical la capataiul patului
133
  pentru evitarea alunecarii de pe masa de operatie,  pt.a favoriza drenajul secretiilor din
pacientul este fixat in chingi sau rezematoare speciale caile respiratorii superioare
de umar
Pozitie procliva  oblica cu capul mai sus  pentru extensia coloanei cervicale
(Trendelenburg (tratament ortopedic)
inversat)
 culcat pe abdomen  in paralizia unor grupuri musculare;  este pozitia de noapte pt.sugari si copii
 capul intr-o parte pe o perna subtire hemiplegie mici
 membrele superioare asezate la stg si la dr.capului  in escare extinse  nu este posibila fara perna pt.anumite boli
Decubit  cu fata palmara pe suprafata patului  drenarea unor colectii purulente cardiace si pulmonare
ventral  cu degetele in extensie  inconstienti
 Sub glezne: o perna cilindrica
 Sub torace si abdomen se pot aseza perne subtiri, moi
 decubit dorsal  pt.examene ginecologice si obstetricale  Examinarea se face dupa golirea vezicii
 cu genunchii indoiti  faciliteaza introducerea speculului urinare si a rectului
 coapsele indepartate vaginal-valvelor  pozitie jenanta si inconfortabila
Pozitie Se poate realiza:  pt.examinari rectale (rectoscopie, tuseu  nu se prelungeste prea mult examinarea
ginecologica  in pat rectal)  pacienta tb.mentinuta bine acoperita
 pe masa de examinare
 pe masa ginecologica care are sprijinitor
pt.mb.inferioare, iar sub placa de sezut are o tavita
mobila
 pacientul asezat pe genunchi, acestia fiind usor  pt. explorarea zonei rectale  este o pozitie jenanta, inconfortabila
Pozitia indepartati  pacientii cu artrita sau alte deformari
genupectorala  aplecat inainte, pieptul atinge planul orizontal (masa articulare nu o vor putea practica
de examinat)

134
 TIPURI DE POZIŢII

1. Decubit dorsal 2. Decubit lateral (drept sau stâng)

3. Decubit ventral - Decubit ventral cu capul întors lateral 4. Poziţia semişezândă

5. Poziţia genu-pectorală, torticolis, ”cocoș de pușcă”

135
POZIŢIILE PACIENTULUI ÎN PAT

136
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 39
RECOLTAREA SANGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC-HEMOCULTURA

Definiţie
Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a
microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode
microbiologice ± imunohistochimice.( insamantarea pe un mediu de cultura )

Obiectivele procedurii
 Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
 Efectuarea antibiogramei

Indicaţii
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare
pentru septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite,
bronhopneumonii) ori endocardită infecţioasă:
 Sindrom infecţios sever (stare septică);
 Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
 Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
 Şoc. septic;
 Frison.

Materiale necesare
 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru
germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic Pentru fiecare tip de
mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată, astfel
încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml
sânge venos la 50 ml mediu de cultură).
 Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la
interval de 15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
 Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate
flacoanele cu mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
 Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare,alte
4 pentru trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);

 Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC

 Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor
cu medii de cultură).
 Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu
dispozitive speciale de tip vacutainer (sistem BACTEC)

137
Pregătirea pacientului
a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate
repeta și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
✓ poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate prezenta
frisoane
✓ Alegeţi vena cea mai turgescentă
✓ Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
✓ Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

EXECUTIE → Participă două asistente medicale

 Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
 Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
 Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină(cloramină), în vederea puncţiei venoase;
 Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi punctia venoasa
 Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea
atentă a următoarelor etape:
• Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice
• (previne contaminarea);
• Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor
• 10 ml sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului
• înainte de introducerea sângelui în flacon
• Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
• Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
• Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
• Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
• Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la
laboratorul de microbiologie.
• În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului,
diagnosticul medical prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul
recoltării, tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata
terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea
probelor, ora recoltării. Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de
microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 ° C.
• Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea
instrumentarului şi materialelor folosite.

Îngrijirea pacientului
 Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
 Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi?
Vezi accidente /incidente puncţia venoasă !
Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

Rezultatul hemoculturilor
 Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea
probelor (în funcţie de agentul patogen implicat).
138
 Sunt urmărite zilnic macroscopic.
 Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor patogeni uzuali.
Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de
cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de
cultură.
 Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse
antibiotice (antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor

 Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul
recoltării sau manipulării acestora.
 Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care
se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor
tratamente anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomanda recoltarea
hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o întrerupere de
minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra terapeutică").

Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor

Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:
 Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentn; hemocultură şi în
cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-
1/10, evitarea contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
 Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la
evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea
antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică");
 Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi
supoziţiilor de diagnostic emise de medicul clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul
în echipă).

139
140
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 40
TEHNICA SPALATURII VEZICII URINARE

Definiție
Prin spălătură vezicală se înțelege introducerea unei soluții medicamentoase prin sondă sau
cateter în vezica urinară

Indicații/scop →Terapeutic
 dezlipirea exudatelor patologice de pe mucoasă
 pregătirea în vederea unor explorări (cistoscopie, pielografie)
 profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei ”â demeure”

Contraindicații
 Traumatisme la nivelul tractului urinar inferior
 Hemoragie
Pregătirea materialelor
 materiale pentru toaleta genitală igienică
 apă și săpun
 mănuși nesterile de unică folosință
 prosop, aleză
 material pentru toaleta genitală antiseptică
 soluție de cloramină, polividon iod 10% 25 ml sol.uz extern - Betadine pentru ginecologie;
Clorhexidina în concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
 comprese sterile: în număr de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
 mănuși nesterile pentru toaletă
 mănuși sterile pentru introducerea sondei
 apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
 lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril, etc).
 recipient pentru colectarea deșeurilor
 soluţie pentru spălătură 1 litru, recomandată de medic (ser fiziologic, Rivanol 0,1-2%, nitrat
de Ag 1-4%0, oxicianat de mercur 1/5000, ser fiziologic)
 seringa Guyon
 materiale pentru protecția patului
 recipient de colectare a deșeurilor

Pregătirea pacientului
a) psihică:
 Instruiţi pacienta/pacientul, explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat
spălătura
 Instruiţi pacienta/pacientul să stea liniştit şi relaxat, să comunice eventualele senzaţii
neplăcute și obţineţi consimţământul
b) fizică:
 asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
 se protejează patul cu mușama și aleză
 se golește vezica prin sondaj vezical
 poziția:
- la femei - poziție ginecologică
- la bărbați - decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă tare sub bazin

Execuție
 Verificaţi recomandarea și identificați pacienta și explicaţi desfăşurarea procedurii
 Pregătirea materialelor pentru sondaj
- se întinde câmpul steril pe masă
141
- așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda, comprese sterile, seringa, lubrefiantul
hidrosolubil, fiolele de apă distilată sau serul fiziologic,
- se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- se încarcă seringa cu ser
- se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiază sonda
 Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm, până apar primele picături de urină
- se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apă distilată
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul colului vezical
 Adaptaţi la sondă seringa Guyon şi introduceţi 80 - 100 ml soluţie încălzită la 37° cu o
presiune moderată
 Detaşaţi seringa şi lăsaţi lichidul să se scurgă
 Repetaţi operaţia de câteva ori până când lichidul eliminat este limpede
 Închideţi sonda Foley sau adaptaţi o pungă colectoare dacă pacientul are sondă permanentă
 Îndepărtați mănușile, colectați deșeurile conform P.U. și spălați mâinile

Îngrijirea pacientului
 Ajutaţi pacientul să se îmbrace și aşezaţi-l în poziţie comodă și verificaţi dacă acuză
disconfort, durere
 Notați în foaia de observație efectuarea spălăturii, ora, soluția utilizată, cine a efectuat tehnica

Accidente/ incidente
 Durere
 Hemoragii
 Înfundarea sondei
 Lezarea uretrei
 Posibilă infecție

Observații
 Procedura se execută în condiții de asepsie perfectă a materialelor și a manevrelor
 În cazul astupării sondei cu cheaguri de sânge - se va elibera prin insuflare de aer sau ser
fiziologic, tehnica executâdu-se cu prudență pentru a preveni complicațiile.

142
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 41
RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE

Definiție
Secrețiile purulente se recoltează de pe suprafața tegumentelor, din plăgi supurate, ulcerații
etc.

Scop
 explorator - depistarea florei microbiene și efectuarea antibiogramei
 terapeutic - evacuarea și tratarea colecțiilor purulente

Pregatire materiale
 eprubete, ansă de platină - 2-3 lame de sticlă bine degresate - seringi şi ace - ser fiziologic
 alcool iodat - tinctură de iod -betadine - pipete Pasteur - lampa de spirt, chibrituri.

Pregătirea pacientului
 psihică:
 se anunță și i se explică necesitatea efectuării examinării
 fizică:
 se așază în poziția adecvată

Recoltarea din vezicule, pustule, ulcerații:

 se curăță, se dezinfectează suprafața lor
 se sterilizează ansa (încălzire la roșu), se lasă să se răcească
 se recoltează o mică porțiune de puroi, de sub crustă/de pe marginea ulcerațiilor
 se trece pe o lama de sticlă, sterilă și se face frotiu

Recoltarea din papule, noduli, alte leziuni inflamatorii:

 se dezinfectează tegumentul cu tinctură de iod
 se puncționează regiunea cu ac steril montat la seringă
 se plimbă acul în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
 se spală seringa cu ser fiziologic
 se introduce lichidul în eprubeta sterilă și se închide cu dopul, după flambare

Recoltarea din abcese, flegmoane, colecții:

 abcese, flegmoane deschise - se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur, flambată și
răcită/ansa de platină
 abcese închise - se puncționează cu seringa

Îngrijirea pacientului după recoltare

 se pansează leziunea;
 se monitorizează pacientul în continuare.

Notarea procedurii
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire/F.O.
 Notaţi data, ora, cine a efectuat procedura

Pregătirea produsului pentru laborator

 Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul
cerut. Transportul se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunță laboratorul cu o
oră înainte pentru regenerarea mediilor de cultură.
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform P.U.
143
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile

144
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 42
APRECIEREA STARII CLINICE A NOU-NASCUTULUI - SCORUL APGAR

În asistarea nașterii pe cale naturală se vor urmări:

1. Perioada I-a, ce corespunde dilatării colului uterin, cu durata de până la 10-12 ore la
primipare sau 6-7 ore la multipare.
2. Perioada a II-a, de expulzie a fătului, cu durata de 20-30 de minute.
3. Perioada a III-a, de expulzie a placentei, cu durata de 30 de minute.
Pe tot parcursul nașterii se vor supraveghea următorii parametri:
 contracțiile uterine.
 raporturile prezentației cu canalul dur.
 starea membranelor.
 aspectul lichidului amniotic.
 bătăile cordului fetal, ritmul cardiac fetal.

Intervenții ale asistentei

 supraveghează bătăile cordului fetal la intervale de 30 minute la început, apoi la 15 minute,
urmărește succesiunea contracțiior uterine, durata lor
 consemnează, la indicația medicului, modificarea colului, starea membranelor în foaia
anexă obstetricală
 semnalează apariția unor fenomene (tulburări de dinamică, suferință fetală),
 administrează medicația conform prescripției medicale
 supraveghează starea gravidei prin măsurarea pulsului, tensiunii arteriale,
temperaturii; urmărește comportamentul
 urmărește aspectul lichidului amniotic, raportează asupra modificărilor
 pregătește materialele necesare pentru asistența la naștere:câmpuri sterile, mănuși sterile,
material de dezinfecție, pense, foarfeci sterile, ață pentru cordonul ombilical, materiale
pentru îngrijirea nou-născutului, materiale pentru prevenirea oftalmiei gonogocice,
medicamente pentru dirijarea travaliului etc
 colaborează permanent cu gravida, consiliind-o cum să respire, și să-și prelungească
voluntar contracțiile
 supraveghează perineul în timpul expulziei, anunță medicul pentru perinectomie sau
epiziotomie în cazul în care opune rezistență
 asistă expulzia respectând timpii
 dezobstruează căile respiratorii ale nou-născutului,
 secționează și ligaturează cordonul ombilical
 observă semenele de dezlipire a placentei; pierderi mici de sânge, contracții uterine slabe,
coborârea fundului uterin sub ombilic și a cordonului restant, uter dur contractat, apăsarea
deasupra sinfizei pubiene nu determină ridicarea cordonului restant
 prinde placenta cu palmele făcute căuș, răsucește membranele pentru evitarea ruperii și
rămânerii acestora în cavitate
 verifică integritatea placentei pe ambele fețe, acordând atenție deosebită cotiledoanelor
 verifică integritatea țesuturilor moi materne (col, perineu)
 colaborează cu medicul în vederea suturării

Măsuri de îngrijire a nou-născutului în sala de nașteri

 Se aspiră secrețiile din nas, gură, faringe (cu aspiratorul sau cu o sondă Nelaton moale).
 Se leagă, se pensează și se secționează cordonul ombilical. După încetarea pulsaților
cordonului, se aplică un clips la 2 cm de inserția abdominală și se secționează deasupra
lui cu un forfece steril.
 Se tamponează cu tinctură de iod bontul ombilical, se acoperă cu comprese sterile îmbibate
cu alcool și se fixează prin înfășare cu o fașă sterilă.
 Se stabilește sexul și integritatea corporală
145
 Se evaluează ritmul cardiac, calitatea respirației, tonusului muscular, reflexele de
iritabilitate, colorația tegumentelor și mucoaselor pentru a se calcula scorul APGAR.
Observație: pansamentul bontului se supraveghează atent în primele 24 de ore pentru
depistarea unei eventuale hemoragii.

Ce este scorul APGAR?

Scorul APGAR (nota bebelușului la naștere) este doar un indice relativ de apreciere
a stării de sănătate a nou-născutului, care apreciază starea clinică post-natal precoce și
ghidează atitudinea terapeutică imediată a neonatologului, fără însă a se constitui într-un
factor de prognostic pe termen lung în privința evoluției ulterioare a nou-născutului.
Nu a fost conceput să prezică sănătatea pe termen lung a copilului,
comportamentul, statusul intelectual sau personalitatea lui.
Deși scorul Apgar a fost dezvoltat înca din 1952 de către medicul anestezist Virginia
Apgar, e posibil să fi auzit de această notă ca fiind un acronim
pentru Activitate, Puls, Grimasă (mimică), Aspect (înfățișare) și Respirație.
Testul Apgar este efectuat, de obicei, de două ori asupra copilului: prima dată la 1
minut după naștere și apoi la 5 minute după naștere.
Rar, atunci când există temeri în legatură cu starea bebelușului și primele 2 teste
efectuate au avut un scor slab, testul se poate repeta pentru a treia oară la 10 minute după
naștere.
Sunt utilizați, de obicei, cinci factori pentru a evalua condiția bebelusului și fiecare
dintre acești factori este notat pe o scală de la 0 la 2, doi fiind nota maximă:
• activitate și tonicitatea musculaturii
• pulsul (ritmul cardiac)
• grimasa (răspunsuri reflexe)
• aspect (culoarea pielii)
• respirație
Se adună notele acestor cinci factori și se obține scorul Apgar. Nota rezultată poate varia
între 0 și 10, nota 10 fiind cel mai bun scor posibil.
Un copil care obține nota 7 sau mai mult la 1 minut după naștere este considerat a avea
o stare de sănătate bună, în general.
Totuși, un scor mai mic nu înseamnă că nou născutul este sănătos sau normal, dar se
poate presupune că are pur și simplu nevoie de ceva îngrijiri medicale imediate, cum ar fi
aspirarea căilor respiratorii sau oxigen pentru a-l ajuta să respire, după care copilul va fi bine.
La 5 minute dupa naștere, scorul Apgar se recalculează și dacă nota nou născutului nu
s-a îmbunătățit, ajungând la 7 sau mai mult, sau există alte temeri, medicul și asistentele pot
continua îngrijirile medicale și-l vor monitoriza îndeaproape.
Unii copii se nasc cu probleme la nivelul plămânilor și al inimii; altora le ia doar puțin
mai mult timp să se adapteze vieții din afara pântecului.
Majoritatea nou-născuților cu un scor Apgar inițial de 7 sau mai mic vor fi foarte
sănătoși, în cele din urmă.

Apreciera stării clinice a nou născutului în funcție de SCORUL APGAR:

 8-10=stare clinică bună, nou născutul respiră normal singur, are ritm cardiac mai mare de
100/min., tegumentele au culoarea roz.
 5-7= nou născutul are apnee primară, nu respiră initițial spontan, iar respirația se reia după
manevrele tactile (fricțiuni ușoare între reg. dintre omoplați). Ritmul cardiac este de
100b/min., dar culoarea tegumentelor rămâne cianotică (asfixie albastră)
 3-4= nou născutul nu respiră spontan, în pofida stimulării tactile, iar ritmul cardiac este
mai mic de 100b/min.
 0-2= nou născutul nu respiră, nu are bătăi cardiace, este hipoton, cianotic și nu reacționează
reflex la dezobstrucția căilor aeriene(asfixie albă).
146
 Testul Apgar
Scor Apgar 2 1 0
Ritmul cardiac Normal (peste 100 bătăi pe Absent
Sub 100 bătăi pe minut
(pulsul) minut) (fără puls)
Respirația Rata și efort normal, plânsetRespirație rară și neregulată,Absentă (fără
(rata și efortul) "sănătos" plânset "slab" respirație)
Grimasele Absente (fără
Trageri, strănut, tuse, sau plânsetMiscări faciale doar atunci
(reflexul de răspuns la
atunci când este stimulat când este stimulat
iritabilitate") stimuli)
Bratele și picioarele sunt
Activitatea Fără mișcări,
Activ, mișcări spontane flexate, cu puține
(tonusul muscular) tonus inert
mișcări
Culoare
Culoare normală (dar
Aparența Normală peste tot (mâinile și cianotică
mâinile și piciorele sunt
(culoarea pielii) picioarele sunt roz) (albastru spre
cianotice)
gri) peste tot

147
148
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 43
TEHNICA RECOLTĂRII SECREȚIILOR VAGINALE

Definiție
Secrețiile vaginale sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce conțin celule epiteliale
descuamate și germeni în funcție de vârstă, sănătate sau boală.

Scop/indicaţii
 determinarea agenților patogeni care produc infecţii vulvovaginale: Trichomonas
vaginalis,
 Candida albicans, chlamidia, haemophilus, gardnerella, alți germeni banali
 stabilirea diagnosticului bacteriologic
 stabilirea tratamentului
 descoperirea proceselor tumorale

Materiale necesare
- valve vaginale sterile sau specul – nelubrifiate;
- tampoane de vată montate pe porttampon sterile;
- pipete absorbante sterile;
- ser fiziologic steril;
- lame de sticle curate, degresate, uscate;
- mănusi de unică folosinţă;

Pregătirea psihică și fizică a pacientei

- se anunță bonava și i se explică necesitatea, importanța și inofensivitatea tehnicii
- cu 2 zile înainte de recoltare se recomandă repaus terapeutic şi sexual
- nu se fac irigaţii vaginale cu cel puțin 24 h înaintea procedurii;
- nu se folosesc ovule sau creme vaginale cu cel puţin 2 zile înainte;
- nu se administrează tratamente antiinfecţioase cu cel puţin 8 zile înaintea prelevării;
- nu se face prelevare dacă există sângerare vaginală.

Efectuarea procedurii
- se aşază pacienta în poziţie ginecologică pe masă;
- se montează valvele sau speculul;
- se umectează (dacă este nevoie) tampoanele cu ser fiziologic;

Prima prelevare se face din fundul de sac vaginal posterior.

- produsul recoltat se întinde pe lama într-un strat subţire, se aplică o picătură de ser fiziologic
şi eventual o picătură de albastru de Cresyl, peste lamă se pune o lamelă;

A doua prelevare se face în acelaşi mod, iar după întinderea pe lamă se aplică o picătură de
soluţie apoasă de hidroxid de potasiu 5%-10% şi apoi lamelă.

Ingrijirea după tehnică

Bolnava va fi ajutată să coboare de pe masa ginecologică, să se îmbrace și va fi condusă în
salon unde va fi ajutată să se instaleze comod în pat.

Pregătirea produsului pentru laborator

Se completează buletinul de analiză, se notează examenul cerut, proveniența produsului
recoltat (secreție vaginală sau secreția colului uterin)
- produsele recoltate trebuie examinate în maxim 1-2ore
- se transporta la laborator în maxim o oră de la recoltare
Din produsele recoltate se fac frotiuri și însămânțări pe medii de cultură
149
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile

150
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 44
PREGĂTIREA PREOPERATORIE

 OBIECTIVE SPECIFICE
Pregatirea pacientului pentru operatie prin:
 restrictionarea aportului de alimente si lichide
 pregatirea campului operator (suprafata cutanata)
 recoltarea produselor pentru examene de laborator
 efectuarea igienei personale si a altor nevoi de baza
 asigurarea sigurantei pacientului dupa administrarea medicatiei preanestezice

Pregatirea documentelor pacientului pentru operatie prin:

 revederea semnaturii consimtamantului chirurgical
 completarea cu acuratete a listei operatorii
Furnizarea, preoperator, de informatii si instructiuni pacientului si familiei.

 PRINCIPII DE INGRIJIRE
Operatia este un eveniment important in viata pacientului, generator de stress fizic si
psihic.
 Teama de spital, de anestezie, de operatie, de suferinta postoperatorie fac ca bolnavii
sa fie anxiosi, agitati, deprimati psihic.
 Incizia operatorie determina durere si predispune la infectii.
 Anestezicele si drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului
diminuand durerea dar si capacitatea de reactie a pacientului fata de stimulii din mediul
inconjurator.

 PREGATIREA PREOPERATORIE GENERALA DIN ZIUA CARE PRECEDE

OPERATIA
 PREGATIREA PSIHICA
 Se recomanda tact si intelegere empatica in comunicarea cu pacientul pentru a
reduce disconfortul psihic creat de teama de operatie, anestezie.
 Se recomanda selectarea pacientilor pe saloane, evitandu-se contactul celor nou
internati cu cei care au avut o evolutie postoperatorie dificila, grava sau cu
muribunzii.
 Se linisteste pacientul cu privire la anestezie, durere si procedurile preoperatorii
 Se respecta opiniile pacientului legate de credinte si conceptii.
 Se ofera informatii clare, accesibile legate de actul operator si de consecintele
acestuia (limitari, mutilari).
 Se obtine consimtamantul scris al pacientului constient, adult sau al familiei in
cazul minorilor sau al pacientilor inconstienti.
 Se stabileste data interventiei si se comunica bolnavului.
 Consimtamantul informat in interventiile chirurgicale este responsabilitatea
medicului; nursa este responsabila din punct de vedere etic, nu legal, actionand ca
un avocat al pacientului (verificand daca pacientul a inteles informatiile primite si
daca sunt respectati toti pasii in pregatirea preoperatorie).
 Formele de consimtamant trebuie semnate inainte ca pacientul sa primeasca
medicatia sedativa, preanestezica.
 Se administreaza, la indicatia medicului sedative, hipnotice in seara dinaintea
interventiei pentru a asigura o odihna adecvata in timpul noptii
 IGIENA PACIENTULUI
 Se face baie, sau dus, sau toaleta pe regiuni, la pat, in cazul bolnavilor nedeplasabili.
 Se curata cu atentie zonele de flexie si cea ombilicala pentru a reduce riscul infectiei
prin flora cutanata.
151
  CREAREA CAMPULUI OPERATOR
 Se depileaza zona de interventie prin raderea pilozitatilor cu un aparat de ras
individual, pe o suprafata larga (15 / 25cm) avand grija sa nu se creeze solutii de
continuitate.
 Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reactii alergice si iritatii ale
mucoaselor din zonele intime.
 Nu se depileaza sprancenele in cazul interventiilor la nivelul globului ocular.
 Se dezinfecteaza zona rasa cu alcool medicinal sau betadina (se exclude riscul
la alergie prin anamneza)
 Se acopera campul operator cu un camp steril.
 In caz de urgenta imediata, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU inainte de a fi
transportat la blocul operator.
 Se contraindica, temporar, actul operator in caz de leziuni cutanate in regiunea unde
urmeaza sa se desfasoare interventia.
 SUPRAVEGHEREA INAINTEA OPERATIEI
 Se masoara si se reprezinta grafic functiile vitale : temperatura, puls, T.A.,
respiratie.
 Se cantareste bolnavul si se apreciaza talia pentru dozarea premedicatiei si
anestezicelor.
 Se semnaleaza medicului eventualele modificari ale tegumentelor din zonele
prevazute pentru interventie cum ar fi semnele de inflamatie sau de alergie.
 Se noteaza si se raporteaza eventualele simptome de infectie a cailor respiratorii
superioare, precum si aparitia menstruatiei la femei.
 INVESTIGAREA PARACLINICA
Se verifica, obligatoriu, pentru toate tipurile de interventii chirurgicale :
• grupul sanguin si factorul Rh
• hemograma
• glicemia
• ureea
• creatinina sanguina
• electrolitii serici
• probele hepatice
• factorii de coagulare
• sumarul de urina
Se efectueaza:
• ECG, radiografie pulmonara.
 GOLIREA INTESTINULUI TERMINAL
 Se face clisma evacuatoare in seara dinaintea si in dimineata interventiei
chirurgicale in caz de interventii pe tubul digestiv.
 Se administreaza un laxativ cu 12-24 ore inaintea interventiei daca actul operator
nu se desfasoara pe tubul digestiv si tranzitul bolnavului este normal.
 RESTRICTIA ALIMENTARA
 Se scade aportul alimentar oral cu o zi inainte de operatie.
 Se sisteaza aportul de alimente si lichide de la orele 21, in seara de dinaintea
operatiei.
 Se interzice fumatul cu o seara inainte de operatie, precum si consumul de bauturi
alcoolice.

 PREGATIREA PREOPERATORIE DIN ZIUA OPERATIEI

 MASURI GENERALE
 Se supravegheaza pacientul sa ramana nemancat si sa nu fumeze.
152
  Se masoara functiile vitale si vegetative: temperatura, puls, T.A..
 Se apreciaza starea generala si comportamentul.
 Se comunica medicului eventualele modificari patologice ale functiilor vitale, tusea,
coriza, diareea, aparitia menstruatiei la femei si modificari din zona de interventie.
 Se indeparteaza bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale),
agrafele de par, lentilele de contact.
 Se cere pacientei sa-si faca toaleta de dimineata fara folosirea machiajului sau a lacului
de unghii, a rujului, pentru o buna observare a extremitatilor.
 Se invita pacientul sa-si goleasca ca urinara sau se monteaza aseptic o sonda cala, daca
medicul indica
 Se strange parul lung intr-o boneta, sau se impleteste in coada, iar pacientul imbraca o
pijama curata, deschisa, iar femeile camasa de noapte.
 ADMINISTRAREA PREMEDICATIEI
 Se administreaza medicatia preanestezica (premedicatia) cu 60 de minute inainte de
operatie, daca administrarea este orala si cu 45 de minute inainte de operatie – in
administrarea parenterala
 Se interzice pacientului sa se mai ridice din pat dupa administrarea premedicatiei
deoarece are actiune sedativa si deprima circulatia, determinand hipotensiune arteriala
ortostatica.
 Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-sefe, insotite
de procesul verbal.

 TRANSPORTUL BOLNAVULUI LA SALA DE OPERATIE

 Se transporta bolnavul la sala de operatie cu un mijloc adecvat starii sale – cu
brancarda, patul rulant, bine acoperit si insotit de nursa.
 Se insoteste bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele
investigatiilor, cu consimtamantul scris.
 Se evita transportul prea devreme la sala de operatie pentru a nu stresa bolnavul.
 Se verifica lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).

 PREGATIREA SALONULUI POSTOPERATOR

 Se pregateste, intre timp, salonul pentru primirea, in conditii optime, a operatului :
o igiena salonului
o aerisirea salonului
o schimbarea lenjeriei de pat
o asigurarea cu material de protectie a patului.
 Se verifica sursa de oxigen, de aspiratie.
 Se pregatesc:
o tensiometru si stetoscop biauricular
o stativ
o trusa de perfuzat
o sol. perfuzabile si med. prescrise de medic pentru perioada postoperatorie
o urinar, bazinet, tavita renala
o alte materiale in functie de tipul interventiei si de ingrijiri (borcan de drenaj,
de aspiratie, etc).

153
154
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 45
INGRIJIREA POSTOPERATORIE

DEFINITIE
 Perioada postoperatorie imediata = perioada care dureaza de la sfarsitul interventiei
chirurgicale pana la restabilirea starii de cunostinta si a functiilor vitale; se mai numeste
perioada de trezire.
 Perioada postoperatorie precoce – incepe din momentul in care pacientul a fost complet
recuperat din anestezie si se termina in momentul externarii.

OBIECTIVE
 Restabilirea homeostaziei fizice si psihice.
 Prevenirea si tratarea prompta a complicatiilor postoperatorii imediate si precoce.
 Managementul durerii

SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE IMEDIATA

 Se face in timpul postoperator.
 Se supravegheaza functiile vitale (R, P, T°, T.A., starea de constienta, durerea, SpO2)
din 15’ in 15’ pana devin stabile si se noteaza in fisa de trezire a operatului.
 Se raporteaza imediat medicului anestezist si chirurgului orice modificare (cianoza cu
transpiratii, tirajul muschilor intercostali, in caz de obstructie respiratorie, de exemplu).
 Se observa aspectul general al operatului: in mod obisnuit este palid, cu extremitati reci,
cu psihic lent si sensibil la durere.
 Se verifica permeabilitatea si pozitia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.

TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR

 Se aplica masuri de protectie si de siguranta a pacientului, mai ales in cazul celor agitati.
 Se transporta operatul cu functiile vitale si vegetative stabile in salonul postoperator sau in
STI.
 Se evita, pe timpul transportului, zdruncinaturile, curentii de aer.
 Se impune atentie sporita la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspiratie, plaga operatorie.

SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE PRECOCE

A.SUPRAVEGHEREA PLAGII OPERATORII

 Se observa pansamentul: in mod normal este curat, fara secretii seroase sau sanguinolente.
 Se schimba pansamentul la 24 de ore p.o., iar dupa 3 zile plaga operatorie poate fi lasata
libera daca evolutia este buna.
 Se schimba pansamentul precoce cand:
• este umed si favorizeaza contaminarea bacteriana a plagii.
• pacientul prezinta semne clinice generale si locale de infectie a plagii (febra, frisoane,
durere si congestie locala); in acest caz se recolteaza secretie din plaga pentru examen
bacteriologic si antibiograma.
 Se schimba mesele – acolo unde exista – odata cu pansamentul.
 Se scot firele de sutura in a 5ª – a 7ª zi partial sau total in functie de indicatia medicului si
de evolutia plagii.
 Se supravegheaza racordul drenului la punga colectoare ce va fi mentinuta decliv si se
noteaza caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate).
 Se penseaza sau se instruieste pacientul sa mentina punga mai jos de nivelul de insertie a
drenului in timpul mobilizarii.
 Se scurteaza sau se indeparteaza drenul atunci cand medicul indica.

155
B.SUPRAVEGHEREA STARII TERMICE
 Se masoara T° si se reprezinta grafic in F.T.
 Se combate frisonul – prin incalzirea pacientului cu paturi suplimentare sau buiote cu apa
calda asezate pe partile laterale ale corpului sau se administreaza sedative la indicatia
medicului.
 Se supravegheaza si raporteaza semnele de hipotermie: somnolenta, reactii incetinite,
respiratie rara, T.A. si P scazute ca urmare a scaderii metabolismului bazal, temperatura
rectala in jur de 34°-35° C.
 Se semnaleaza medicului orice crestere patologica a T° corpului si se incearca scaderea
acesteia prin metode fizice (aplicatii reci, impachetari).

C.SUPRAVEGHEREA ELIMINARILOR
 La cei cu sonda cala à demeure :
• se verifica permeabilitatea, racordul sondei
• se noteaza caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleste la timp punga
colectoare
 La cei fara sonda cala:
• se stimuleaza reluarea mictiunilor.Spontan in primele 6 – 8 ore postoperator
• se verifica prezenta “globului cal” daca pacientul nu urineaza spontan
• se ofera bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atentie la bolnavii de sex
masculin care urineaza mai greu in pozitie de clinostatism
• se anunta medicul daca bolnavul nu urineaza (este in anurie din cauza “postului” pre-,
si postoperator sau are “glob cal”).
• se face sondaj cal, in conditii aseptice, daca bolnavul prezinta “glob cal” si nu poate
mictiona spontan.
 Se supravegheaza reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, in a 2ª zi p.o. si in a 3ª - a 4ª zi
p.o., pentru materii fecale exceptand pacientul cu interventii pentru hemoroizi sau fistula
anala la care defecatia trebuie amanata pana la vindecarea plagii operatorii.
 In situatii speciale (bolnavul nu elimina gaze si nu are scaun) :
• se pune tub de gaze : 15 - 20 minute, maxim 1 ora
• se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerina; clisma evacuatoare,
administrarea de amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de solutii
hipertone (Manitol) se fac numai la indicatia medicului.

D.SUPRAVEGHEREA ALIMENTATIEI
 Se recomanda reluarea alimentatiei in prima zi p.o., daca interventia chirurgicala nu este
la nivelul aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi usor digerabile,
neflatulente.
 In cazurile obisnuite, de chirurgie curenta, schema reluarii alimentatiei este urmatoarea :
• in ziua operatiei – nimic pe gura; se umezesc buzele, se face hidratare parenterala cu
solutii prescrise de medic.
• dieta hidrica – in prima zi p.o., daca bolnavul nu varsa.
• dieta usor digerabila – in a doua zi p.o.
• dieta obisnuita – dupa ce bolnavul a avut scaun.

E. MANAGEMENTUL DURERII
 Se identifica localizarea si intensitatea durerii pe o scala de la 1 la 10, si se inregistreaza
informatiile referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.
 Se administreaza medicatia analgezica prescrisa de medic, respectand doza si intervalul
de administrare.
 Se supravegheaza efectele terapeutice si nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventilatie,
hipotensiune, risc de aspiratie a varsaturilor in caile respiratorii).
 Se aplica masuri alternative ale durerii :
156
 • metode fizice: aplicatii locale calde sau reci, schimbarea pozitiei, gimnastica respiratiei,
masaj, aromaterapia.
• psihoterapie: consta in controlul durerii de catre pacient prin autosugestie si prin
hipnoza si exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a scadea consumul de
analgezice postoperator.

F.SUPRAVEGHEREA STARII DE CONSTIENTA SI A COMPORTAMENTULUI

 Se supravegheaza starea de constienta, mai ales la pacientii in varsta, la cei cu administrare
de analgezice p.o., cu antecedente de alcoholism, depresie sau cu dezechilibre electrolitice.
 Se consemneaza si se raporteaza manifestari ca: agitatie, cosmaruri, insomnia sau
somnolenta, tulburari de sensibilitate (care insotesc deseori confuzia), delir cu halucinatii.
 Se supravegheaza, in permanenta, bolnavul si se mentine o sursa de lumina pe timpul
noptii, la cei agitati care au tendinte de autoagresiune manifestate prin smulgerea sondelor,
perfuziei, drenurilor.
 Se explica, cu calm si rabdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor.

G. MOBILIZAREA OPERATULUI
 Se recomanda mobilizarea precoce a operatului exceptand cazurile cu interventii
ortopedice la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, interventii pe cord,
pacienti adinamici, cu complicatii p.o. imediate.
 Se schimba pozitia din ora in ora in primele 24 de ore p.o. pentru a favoriza expansiunea
plamanilor si pentru a preveni pneumonia hipostatica sau atelectazia (colabarea
alveolelor)
 Se solicita pacientului sa execute miscari active ale membrelor inferioare din ora in ora sau
se fac miscari pasive ale articulatiilor de la membre, masaje in sensul circulatiei venoase.

H. EXAMENE DE LABORATOR SI EXPLORARI IMAGISTICE

 Sunt recomandate de catre medic la bolnavii:
• cu pierderi mari de sange in timpul interventiei chirurgicale
• cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi tarati, cu ciroza hepatica, cu tulburari
de coagulare, cu hemostaza precara)
• care au suferit interventii chirurgicale de mare amploare
• aflati in stare critica
 Se efectueaza obligatoriu in perioada postoperatorie imediata, conform indicatiei
medicale, urmatoarele examene :
• hemograma completa
• coagulograma
• biochimie sanguina
• gazele sanguine
• radiografia pulmonara la pat

COMPLICATIILE POSTOPERATORII OBIECTIVELE PROCEDURII

 Supravegherea si ingrijirea postoperatorie, atente si competente au ca obiective:
• Grabirea vindecarii si reducerea perioadei de spitalizare
• Prevenirea sechelelor postoperatorii si a mortalitatii
• Prevenirea cicatricilor inestetice in cazul operatiilor pe zone expuse

TIPURI DE COMPLICATII POSTOPERATORII

a) Dupa factorul temporal:
• Complicatii imediate: apar in primele ore post-operator
• Complicatii precoce: apar in primele zile post-operator
• Complicatii tardive: apar dupa saptamani, luni sau chiar ani de zile de la interventia
chirurgicala (ex.eventratia)
157
b) Dupa localizare si mod de manifestare:
• Complicatii locale: la nivelul plagii operatorii
• Complicatii generale: la nivelul unor aparate sau sisteme, sau chiar al intregului
organism
c) Dupa gravitate:
• Complicatiile minore – care se vindeca repede si nu influenteaza starea generala
• Complicatii majore – care se vindeca greu, sunt costisitoare si/sau lasa sechele cu
implicatii sociale, profesionale sau economice
• Complicatii letale – dificil de controlat care determina decese si au uneori implicatii
juridice

COMPLICATIILE POSTOPERATORII IMEDIATE

SOCUL - survine cel mai adesea in primele 5 ore care urmeaza interventiei

CAUZE:
 Deficitul lichidian preoperator agravat de vasodilatatia determinata de anestezie
 Hemoragie intraoperatorie insuficient compensata
 Pierdere importanta hidroelectrolitica

SEMNE DE RECUNOASTERE:
 Puls tahicardic, filiform
 Angoasa si teama
 Lipsa de aer
 Scaderea T.S. (tensiunii sistolice) la 90-80 mm Hg.
 Paloarea si racirea pielii, transpiratii reci
 Cianoza extremitatilor, oligurie
 Somnolenta, apatie sau stare de agitatie

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Supravegherea stricta a bolnavului si semnalarea imediata a semnelor incipiente
 Incalzirea bolnavului prin suplimentarea de paturi
 Oxigenoterapie dupa permeabilizarea cailor respiratorii superioare
 Administrarea tratamentului etiologic si simptomatic prescris
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: puls,
 T.A., respiratie, diureza
 Administrarea de sange, plasma, electroliti conform indicatiei medicului
 Comunicarea si sustinerea psihica a bolnavului/apartinatorilor

ASFIXIA – bolnavul se sufoca prin lipsa de aer

CAUZE
 Obstructia bronsica si hipoventilatia, mai ales la cei obezi, cu distensie abdominala
; hipovolemia
 Edemul pulmonar acut prin supraincarcare lichidiana prin perfuzii i.v.
 Obstacol in caile respiratorii superioare: varsatura inhalata, caderea posterioara a limbii,
etc.
 Consecinta recurarizarii (anestezicele de tip curara paralizeaza musculatura respiratorie)

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Agitatie, cianoza
 Dispnee sau apnee
 Tiraj, cornaj
158
ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA
 Anuntarea medicului
 Aspirarea secretiilor si permeabilizarea cailor respiratorii
 Administrarea de O2 sau carbogen (amestec de O2 cu CO2)
 Asigurarea pozitiei proclive a bolnavului
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative si a concentratiei gazelor in sange
 Pregatirea de urgenta a materialelor necesare pentru intubatie sau traheostomie acolo unde
este cazul

VARSATURILE

CAUZE
 Efectul anesteziei rahidiene sau generale

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Paloare, transpiratii reci, tahicardie
 Varsaturi pe gura (sau pe langa sonda daca nu se aspira la timp) care pot deveni incoercibile
ducand la dilatatia acuta de stomac

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Plasarea bolnavului cu capul mai sus, orientat lateral
 Sustinerea bolnavului si captarea varsaturilor in conditii de protectie a vestimentatiei si a
lenjeriei de pat
 Observarea si raportarea caracteristicilor varsaturilor
 Punerea unei sonde gastrice daca medicul indica
 Administrarea medicatiei antiemetice
 Notarea pierderilor prin varsatura, urina, scaun in vederea efectuarii bilantului hidric
 Rehidratarea bolnavului conform prescriptiei

HEMORAGIA EXTERNA

Poate fi:
 Hemoragie la nivelul plagii operatorii
 Hemoragie subcutanata (hematom parietal)

CAUZE
 Ligatura defectuoasa
 Desfacerea suturii

SEMNE
 Pansament imbibat cu sange
 Sange pe tubul de dren si in punga colectoare
 Semne de soc

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Anuntarea medicului
 Schimbarea pansamentului si efectuarea pansamentului compresiv
 Administrarea medicatiei hemostatice
 Efectuarea tratamentului antisoc conform prescriptiei medicului

HEMORAGII INTERNE
 Sunt mai frecvente la blonzi si roscati.

159
 Pot fi: intraseroase: hemotorax, emoperitoneu, hemopericard; intraviscerale
(gastrointestinale)

CAUZE
 Hemostaza insuficienta intraoperatorie
 Tulburari de coagulare
 Traumatisme ale anselor intestinale (intraoperator)

SEMNE DE RECUNOASTERE
Angoasa, agitatie
 Paloare, sete, stare sincopala, soc
 Dispnee in caz de hemotorax
 Balonare si durere brusca in caz de hemoperitoneu
 Colaps si cianoza in caz de hemopericard
 Hematemeza, melena in caz de hemoragie gastro-intestinala

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Anuntarea de urgenta a medicului care hotaraste atitudinea terapeutica
 Administrarea tratamentului simptomatic prescris
 Recoltarea sangelui pentru bilant biologic: HLG, HT, teste de coagulare si mentinerea liniei
venoase in asteptare
 Aplicatii locale reci pe toarce, abdomen, cu actiune hemostatica
 Administrarea medicatiei hemostatice
 Pregatirea bolnavului pentru reinterventie acolo unde este cazul

COMPLICATIILE POSTOPERATORII PRECOCE SI TARDIVE

TULBURARI PULMONARE

 PNEUMONIA HIPOSTATICA - inflamatia alveolelor prin hipoventilatie

CAUZE
 Imobilizarea prelungita
 Staza secretiilor si reducerea ventilatiei pulmonare

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Febra, dispnee, tahicardie, junghi toracic
 Tuse initial seaca, iritativa, apoi cu expectoratie

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Schimbarea pozitiei bolnavului
 Mobilizarea secretiilor prin tuse asistata, percutii in regiunea interscapulara
 Administrarea tratamentului simptomatic prescris: antialgice, fluidifiante, expectorante
 Prelevarea de sputa pentru cultura si antibiograma
 Administrarea antibioticelor si a oxigenului pe sonda endonazala
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative: T º, puls, T.A., respiratie, diureza.

 EMBOLIA PULMONARA – survine adesea in ziua a 5 a - a 6a postoperator

prin obstructia unei artere pulmonare printr-un cheag de sange provenit, cel mai frecvent, din
periferie

CAUZE
 Interventii abdominale, ginecologice, ortopedice
160
  Absenta tratamentului preventiv anticoagulant

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Durere toracica atroce, dispnee si cianoza
 Tuse cu expectoratie sangvinolenta
 Stare de soc, oprirea inimii si deces rapid

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

Anuntarea de urgenta a medicului
 Prinderea unei vene periferice pentru bilantul biologic si administrarea tratamentului
prescris de medic: anticoagulante, trombolitice, antialgice
 Administrarea oxigenului umidificat pe masca
 Pregatirea bolnavului pentru efectuarea radiografiei pulmonare la pat
 Pregatirea bolnavului pentru reinterventie daca medicul indica

 EDEMUL PULMONAR ACUT (EPA) – reprezinta inundarea brutala cu plasma a

alveolelor care deterioreaza rapid functia cardio-respiratorie

CAUZE
 Reanimare vasculara exagerata cu solutii sau sange
 Operat tarat, cu cardiopatie

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Dispnee cu polipnee, puls tahicardic, filiform
 Cresterea T.A., cianoza extremitatilor
 Expectoratie patognomonica, rozata, spumoasa la nivelul buzelor
 Bolnavul este angoasat, acoperit de transpiratii

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Anuntarea de urgenta a medicului
 Pozitionarea bolnavului cu gambele atarnate pentru reducerea circulatiei venoase (de
intoarcere) si a presiunii in circulatia pulmonara
 Administrarea oxigenului pe sonda endonazala, umidificat, cu 2/3 apa sterila si 1/3
alcool (care previne spumarea)
 Prinderea unei linii venoase periferice si administrarea tratamentului prescris de medic:
diuretice, tonicardiace, vasodilatatoare periferice, anxiolitice
 Pregatirea bolnavului si materialelor necesare pentru intubatie si ventilatie asistata daca
medicul indica.
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative

 TROMBOFLEBITA – inflamatia unei vene, de regula periferice

CAUZE
 Interventii pe micul bazin
 Imobilizarea
 Obezitatea

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Roseata si inflamatie de-a lungul venei
 Durere in molet, accentuata de dorsoflexia piciorului
 Cresterea temperaturii si a pulsului (puls catarator)

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

161
  Asigurarea repausului la pat cu membrul inferior ridicat
 Aplicatii locale cu rivanol, antiinflamatoare
 Administrarea tratamentului cu anticoagulante
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
 Supravegherea efectelor terapeutice si nonterapeutice ale medicamentelor administrate
 Verificarea testelor de coagulare prin recoltarea de sange venos, la indicatia medicului
 Instruirea pacientului sa nu se loveasca, sa nu se maseze la nivelul moletului.

TULBURARI DIGESTIVE SI INTESTINALE

 PERITONITA – inflamatia mucoasei peritoneale

SEMNE DE RECUNOASTERE in peritonita generalizata:

 Febra, frisoane
 Oligurie, varsaturi
 “Abdomen de lemn” (contractura abdominala)
 Dureri abdominale intense, continue si permanente
 Absenta scaunului si a gazelor

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Anuntarea medicului
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
 Administrarea tratamentului prescris: antibiotice – pe cale parenterala, aplicatii reci
pe abdomen protejand pielea
 Pregatirea bolnavului pentru reinterventia chirurgicala, adesea necesara pentru tratarea
cauzei peritonitei, drenajul cavitatii

 OCLUZIA INTESTINALA (ILEUSUL) – ingustarea lumenului intestinal care

impiedica trecerea gazelor si a materiilor fecale

CAUZE
 Mecanice: bride aderentiale, volvulus, cancer.
 Paralitice: atonie intestinala, mai ales la cei care au avut peritonita.

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Durere paroxistica sau colicativa
 Varsaturi reflexe la inceput, legate de durere, care devin rapid stercorale, cu miros
fecaloid – in ocluzii inalte
 Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale si gaze
 Balonarea (meteorismul abdominal)
 Alterarea starii generale

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Raportarea de urgenta a simptomatologiei medicului
 Punerea sondei de aspiratie nasogastrica la indicatia medicului si aspirarea lichidului
intermitent cu seringa sau continuu
 Notarea pierderilor: lichid de aspiratie, diureza
 Crearea accesului la o vena periferica si reechilibrarea hidroelectrolitica
 Sistarea alimentatiei naturale (pe gura)
 Pregatirea bolnavului pentru rezolvarea chirurgicala a obstacolului atunci cand medicul
indica

 FISTULELE DIGESTIVE POSTOPERATORII – sunt comunicari anormale

162
 CAUZE
 Desfacerea anastomozei sau a suturii digestive care determina iesirea continutului
digestiv
 Bolnavi denutriti, casectici, tratati cu cortizon
 Distensia intestinala

SEMNE DE RECUNOASTERE
 Scurgere anormala din plaga sau pe dren; caracteristicile lichidului sunt in functie de
natura fistulei:
o lichid intestinal in fistula digestiva
o lichid clar, ca “apa de stanca” in fistula pancreatica
o lichid galben-verzui in fistula biliara
o imposibilitatea de a se alimenta pe cale orala in fistulele digestive

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

Notarea si raportarea pierderilor prin fistula (calitate, cantitate)
 Efectuarea bilantului hidric
 Crearea accesului vascular pentru reechilibrarea hidroelectrolitica si administrarea
medicatiei prescrise: antibiotice, insulina
 Schimbarea pansamentului in conditii de asepsie riguroasa
 Protejarea tegumentului din jurul drenului cu o crema protectoare

 EVISCERATIA – survine adesea in a 6a – a 8a zi postoperator. Reprezinta iesirea viscerelor

abdominale prin solutii de continuitate ale peretelui, totale, care le fac direct vizibile

 CAUZE
 Factori operatori care tin de tipul de incizie, de sutura, de drenurile scoase prin plaga
operatorie
 Factori postoperatori:
 ●Cresterea presiunii intraabdominale prin tuse, varsaturi, ileus, retentie de urina
 ●Infectarea plagii din interior sau din exterior
 Factori care tin de teren (bolnav):
 ●Obezitate sau denutritie, hipoproteinemie
 ●Cancer, diabet zaharat
 ●Tratamente cu citostatice, cortizon

 SEMNE DE RECUNOASTERE
 Indepartarea buzelor plagii
 Viscerele se vad in plaga
 Pacientul acuza o senzatie de ruptura la nivelul abdomenului

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Asigurarea repausului la pat
 Refacerea pansamentului in conditii de asepsie si fixarea cu un bandaj elastic in jurul
abdomenului
 Instilarea la indicatia medicului, de ser fiziologic steril in plaga pentru a preveni uscarea
viscerelor
 Pregatirea bolnavului pentru reinterventie chirurgicala daca se indica

 EVENTRATIA – reprezinta iesirea unor viscere abdominale sub piele, prin zone slabite
ale peretelui aparute dupa unele operatii sau traumatisme. Este o complicatie tardiva.
163
CAUZE
 Care tin de bolnav: varsta inaintata, obezitate, diabet zaharat, carente alimentare,
constipatie, eforturi fizice sustinute.
 Care tin de natura interventiei operatorii: incizii mari pe abdomen, materiale de sutura
proaste, supuratii postoperatorii, ileus, etc,

ACTIUNI INTREPRINSE DE NURSA

 Pregatirea bolnavului pentru operatie

164
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 46
DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

PRINCIPIU: determinarea se bazează pe reacţia de aglutinare, reacţie antigen- anticorp între

antigenele eritrocitare A, B şi aglutininele alfa, beta din ser pe lamă sau în tub.
Se poate utiliza proba Beth-Vincent care identifică aglutinogenele cunoscând aglutininele
sau proba Simonin care identifică aglutininele cunoscând aglutinogenele.

Importanta cunoasterii grupelor sanguine

În practica medicală:
 pentru stabilirea compatibilitatii transfuzionale, evitandu-se astfel accidentele
posttransfuzionale;
 pentru ca, în cazul unei transfuzii, sângele administrat să nu conțină antigene în plus față
de sângele primitorului, antigene care ar putea provoca aloimunizare și accidente cu
ocazia unor transfuzii ulterioare;
 pentru studiul și prevenirea bolii hemolitice a nou născutului, datorata incompatibilității
antigenice între eritrocitele mamei și eritrocitele fătului.

În medicina legală
 pentru stabilirea paternității sau maternității;
 pentru identificarea victimelor sau agresorilor. Descoperirea unor tehnici speciale face
posibilă determinarea grupelor sanguine de pe diverse obiecte.

Alte domenii
 în antropologie, etnologie, genetică și pentru studierea structurii membranelor celulare;
 pentru a facilita donarea de sânge în caz de accidente colective sau calamități

Imunoserologia sanguină – s-a dezvoltat in prima jumătate a secolului al XX-lea după epocala
descoperire a grupelor sanguine OAB, in anul 1901, de către Karl Landsteiner.

Antigenele se găsesc in special pe eritrocite şi pot fi puse in evidenţă prin reacţii de aglutinare,
fapt pentru care se numesc aglutinogene.

Anticorpii poartă numele de aglutinine, pentru faptul că provoacă reacţii de aglutinare.

85% din persoanele de rasă albă, au un antigen comun cu maimuţele Macaccusrhesus, care a
fost denumit factorul Rhesus (Rh). Anticorpii au fost denumiţi anti-Rhesus, ori anti-Rh.

Factorul Rho (D) este răspunzător de o serie de afecţiuni ale acestuia, denumite, generic, boala
hemolitică a nou-născutului.

Transfuzia de sange se poate efectua numai dacă există o identitate, compatibilitate,

(aglutinogenică) intre sangele donatorului şi al primitorului.

Aglutininele sunt anticorpi naturali şi se găsesc in serul sanguin.

Faţă de aglutinogenele A şi B, in sangele altor persoane există anticorpi naturali =
aglutininele (alfa) α (ANTI – A) şi (beta) β (ANTI – B).
Existenţa unui aglutinogen cu aglutinina corespunzătoare (A α; B β) la aceeaşi persoană nu
este compatibilă cu viaţa, pentru că prezenţa aglutinogenului şi aglutininei omoloage produce
aglutinarea globulelor roşii.
Sistemul sanguin O.A.B. cuprinde patru grupe de sange.
Grupele se notează după numele aglutinogenului, deosebindu-se astfel: grupa: 0 (zero) A, B
şi AB. Un alt cercetător clasifică grupele sanguine notandu-le cu cifre romane: I, II, III, IV.
165
 grupa aglutinogen (antigen) aglutinine (anticorp)
0 (zero unu) – α şi β
A II (A-doi) A α
B III (B-trei) Bβ β
AB IV (AB-patru) AB –

Deci, grupa 0 (I) nu are nici un aglutinogen (zero aglutinogen), celelalte au aglutinogen A sau
B, sau ambele - AB.

Determinarea grupelor sanguine se face prin două metode:

a. metoda directă – Beth-Vincent (aglutinine cunoscute şi aglutinogen necunoscut);
b. metoda inversă – Simonin (aglutinogen cunoscut şi aglutinine necunoscute).

Transfuzia de sange nu se poate efectua fără determinarea grupei sanguine prin metodele
amintite mai sus.

MATERIALE NECESARE
 lame de sticlă (eventual cu godeu),
 hemoteste AB, A şi B,
 eritrocite test A, B;
 recoltarea din pulpa degetului necesită ac, vată, alcool
 pentru metoda Beth Vincent; sânge recoltat prin venopuncţie şi separarea serului pentru
metoda Simonin.
 Hemotestele reprezintă seruri sanguine provenind de la persoane de grup sanguin
cunoscut;
hemotestul AB conţine aglutinine alfa, beta;
hemotestul A aglutinine beta şi
hemotestul B aglutinine alfa.
 Eritrocitele test sunt de grupa O, A şi B.

TEHNICA
Recoltarea sângelui pentru determinarea grupelor sanguine
Pentru determinarea grupei sanguine se foloseşte fie sange venos (din venă), fie sange capilar
(din pulpa degetului):
- se recoltează 3-4 ml sange din venă, intr-o sticluţă in prealabil, sterilizată prin căldură
uscată;
- se lasă să coaguleze; astfel, se va separa serul şi cheagul.

 METODA DIRECTĂ BETH -VINCENT FOLOSIND SER -TEST OI, AII, BIII
Determinarea aglutinogenului = metoda Beth-Vincent se face prin amestecarea eritrocitelor
primitorului cu serul standard O, A, B – deci, cu aglutinine cunoscute.
• Material necesar:
 Seruri
• seruri - test 0I, AII şi BIII;( in fiole de la Institutul Cantacuzino)
• serul - test 0I-conţine aglutinine alfa (a) şi beta (b);
• serul - test AII - conţine aglutinine beta (b);
• serul - test BIII - conţine aglutinine alfa (a);
 lame
 pipete

Tehnica: pe lama cu godeuri, asistenta picură cate o picătură de ser hemo-test in fiecare
godeu, astfel:
166
 - picătura de ser test 0I - in partea stangă a lamei;
- picătura de ser test AII – la mijlocul lamei;
- picătura de ser test BIII - in partea dreaptă a lamei.

Picăturile vor fi aşezate totdeauna in aceeaşi ordine de la stanga la dreapta.

Efectuarea tehnicii cu sânge recoltat din venă

- langă fiecare picătură de ser-test se pune (cu ajutorul unei pipete sau baghetă de sticlă)
cate o picătură din sangele pe care-l cercetăm;
- picătura de sange trebuie să fie aproximativ de 10 ori mai mică decat picătura de ser
test;
- picăturile de ser se omogenizează cu picăturile de sange, prin mişcări circulare;
urmărindu-se apariţia aglutinării în primele 2- 3 minute
- de fiecare dată, se schimbă pipeta/bagheta sau se clăteşte intr-un vas cu ser fiziologic
şi se şterge cu vată sau tifon.

INTERPRETAREA REZULTATELOR
Pentru a interpreta rezultatele, ne uităm la serul test OI. Dacă in acest ser s-a produs
aglutinarea, ea mai trebuie să apară neapărat fie in serul grupei AII, fie in serul grupei BIII,
fie in amandouă. in caz contrar, s-a comis o greşeală şi analiza trebuie repetată.

EXISTĂ PATRU POSIBILITĂŢI

1. Aglutinarea nu se produce in nici unul din serurile-test; atunci aglutininele prezente in
serurile test n-au intalnit nici un aglutinogen. → Sângele de cercetat face parte din grupa
OI.
2. Aglutinarea se produce in picăturile marginale de ser-test OI şi BIII; inseamnă că
aglutininele α din serul test OI şi BIII au intalnit aglutinogene A şi au produs aglutinarea
hematiilor. → Sângele face parte din grupa AII.
3. Aglutinarea se produce in serul test OI şi serul-test AII din mijloc; inseamnă că
aglutininele a din serul-test OI şi AII au intalnit aglutinogenul B şi au produs aglutinarea
hematiilor. → Sângele face parte din grupa BIII.
4. Aglutinarea se produce in toate godeurile; inseamnă că aglutininele a şi a din serurile-
test au intalnit cele două aglutinogene A şi B din sangele de cercetat şi au produs
aglutinarea hematiilor. → Sângele face parte din grupa ABIV.

 METODA BETH -VINCENT FOLOSIND SER ANTI-A ŞI ANTI-B

Anticorpii monoclonali ANTI A şi ANTI B sunt de tip IgM şi produc aglutinarea directă,
pe lamă, la temperatura camerei, a antigenelor omoloage A, respectiv B

• Metoda de lucru:
Se foloseşte sange venos 3-4 ml. Pe o lamă cu godeuri, se picură cate o picătură de ser
ANTI A, respectiv ANTI B; alături, in dreptul fiecărei picături de ser, se adaugă cate o
picătură de eritrocite de determinat. Picăturile de ser se omogenizează cu cele de eritrocite,
cu coltul unei lame sau cu bagheta de sticlă; după 3-4 secunde, apar primele semne de
aglutinare, iar reacţia este completă după un minut.

INTERPRETAREA REZULTATELOR
1. Dacă aglutinarea nu se produce, inseamnă că sangele cercetat nu are aglutinogenul.
→ Aparţine grupei OI.
2. Dacă aglutinarea se produce in serul ANTI A, inseamnă că sangele cercetat are
aglutinogen A. → Sângele aparţine grupei AII.
3. Dacă aglutinarea se produce in serul ANTI B, inseamnă că sangele de cercetat are
aglutinogen B. → Sângele aparţine grupei BIII.
167
 4. Dacă aglutinarea se produce in ambele seruri-test, inseamnă că sangele conţine atat
aglutinogen A, cat şi aglutinogen B. → Face parte, deci, din grupa AB IV.

• Important: simultan cu determinarea antigenelor A şi B, prin metoda de mai sus, este

obligatorie şi determinarea anticorpilor, prin metoda Simonin.

Interpretarea rezultatelor metodei Beth -Vincent, Simonin si a Rh-ului

METODA SIMONIN
Pe o lamă de sticlă se pun trei picături din serul de cercetat; în prima picătura de ser se
adaugă eritrocite test A, în a doua eritrocite B. Adaosul şi amestecul pentru fiecare picătură
se realizează cu colţul unei lame, schimbându-se la fiecare picătură. Raportul între
eritrocite şi ser trebuie să fie de aproximativ 1 la 10. Citirea se face prin rotirea lentă a
lamei în primele 2- 3 minute.

INTERPRETARE
1. aglutinarea cu eritrocitele A şi B corespunde grupei O (serul conţine ambele tipuri de
aglutinine);
2. lipsa de aglutinare cu eritrocitele A şi aglutinare cu eritrocitele B (serul conţine
aglutinine beta) corespunde grupei A;
3. aglutinare cu eritrocite A şi lipsa de aglutinare cu eritrocitele B corespunde grupei B ,
serul de cercetat conţinând aglutinine alfa;
4. dacă nu apare aglutinare în nici una dintre picături, serul este lipsit de aglutinine
corespunzând grupei AB.

Factori de eroare în determinarea grupelor sanguine

1. utilizarea unor hemoteste infectate/ eritrocite test, întrucât pot apărea reacţii fals pozitive
nespecifice;
2. citirea cu întârziere poate produce pseudoaglutinări;
3. utilizarea unor hemoteste sau eritrocite test învechite ;
4. nerespectarea raportului între sânge şi hemotest, respectiv ser şi eritrocite test .

DETERMINAREA FACTORULUI Rho (D)

SISTEMUL Rh
Sistemul Rh este un alt grup de antigene din membrana eritrocitară. Persoanele caucaziene
care prezintă acest antigen se numesc Rh pozitive (85 %), iar cele care nu-l au se numesc Rh
negative. Acest sistem cuprinde şase tipuri de antigene : C,D,E,c,d,e. Prezenţa antigenului C
exclude prezenţa antigenului c, la fel şi pentru celelalte antigene. Cel mai răspândit în populaţie
(85 %) şi cu antigenitate mare este antigenul D.

168
PRINCIPIU: reacţie de aglutinare între serul anti Rh (D) şi sângele de cercetat.

SCOP – determinarea compatibilităţii faţă de factorul Rh, importantă in transfuzie şi sarcină,

deoarece incompatibilitatea produce accidente;

MATERIAL NECESAR: : tavă medicală; lame de sticlă curate, degresate, uscate; ser anti-
Rh şi pipetă; casoletă cu tampoane de vată; eter, alcool medicinal; termostat;

PREGĂTIRE psihică şi fizică a pacientului

 DETERMINAREA FACTORULUI RH PE LAMĂ

 spălarea mainilor;
 se pun, pe lama de sticlă, in ordine, cu pipeta din fiola de ser anti-Rh 3 picături de ser-
test, fiecare cu un diametru de 5-6 mm – picăturile din stanga şi dreapta lamei se
folosesc ca martori, iar picătura din mijloc – pentru determinarea dorită;
 se şterge prima picătură de sange cu vată uscată;
 se ia cu un colţ al lamei o picătură de sange, care se pune peste a doua picătură de ser-
test anti-Rh;
 picătura din sange se amestecă cu eritrocite Rh-pozitive, iar cea din dreapta cu eritrocite
Rh-negative;
 se omogenizează cele trei picături prin mişcări circulare;
 se aşează lama in camera umedă la termostat, la 37°C;
 se citeşte rezultatul după 30-60 de minute.

INTERPRETARE
- dacă aglutinarea s-a produs in primele două picături de ser, → Rh-ul este pozitiv,
- dacă nu se produce aglutinarea (picătura este mobilă), → Rh-ul este negative (se
citeşte prin comparaţie cu hematiile martor).

 Determinarea factorului Rh în eprubetă

 se foloseşte sange-necitrat;
 hematiile sunt spălate de două-trei ori cu ser fiziologic şi se face o suspensie 2%, atat
hematiile martor Rh-pozitive cat şi cele Rh-negative,
 ce se pun in eprubetele martor;
 in eprubeta de hemoliză se pune o picătură din suspensia de hematii 2%, peste 2 picături
de ser anti-Rh;
 se omogenizează eprubetele şi se aşează pe stativ;
 se introduc la termostat la 37°C;
 se citeşte rezultatul după 30 de minute;
 forma neregulată a sedimentului şi prezenţa grunjilor de aglutinare arată
 reacţie pozitivă (Rh-

INTERPRETARE
Dacă sângele de cercetat este aglutinat rezultă că este Rh pozitiv; dacă nu se produce
aglutinare este Rh negativ.

INTRE SISTEMUL ABO ŞI RH EXISTĂ URMĂTOARELE DEOSEBIRI MAJORE

 antigenul Rh este prezent numai în membranele eritrocitare (nu şi în alte celule );
 în sistemul Rh nu există în mod spontan anticorpi anti Rh în plasmă. Aceşti anticorpi apar
în următoarele circumstanţe:
 după tranfuzie de sânge Rh pozitiv la persoană Rh negativă (concentraţii mari apar
după 2-4 luni);

169
  mamă Rh negativă şi făt Rh pozitiv (Rh pozitiv fiind caracter dominant). O mama Rh
negativă cu făt Rh pozitiv la prima sarcină nu dezvoltă de obicei o cantitate mare de
aglutinine anti Rh pentru a produce efecte nefavorabile;
 3 % dintre copii Rh pozitivi născuţi la a doua sarcină prezintă semne de eritroblastoză
fetală, iar 10 % din copiii din a treia sarcină dezvoltă boala.

SOLUŢIILE:
 exsanguinotransfuzia (înlocuirea completă a sângelui nou-născutului cu sânge Rh
negativ);
 administrarea la mama Rh negativă în primele 36-72 ore după naştere anticorpi anti D
intravenos (distrug eritrocitele Rh pozitive ajunse în circulaţia maternă).

Definţie
- citeşte prin comparaţie cu hematiile martor).

COMPATIBILITATEA TRANSFUZIONALĂ
Scop :
- reducerea la minimum a riscurilor accidentelor imunologice
- evitarea hemolizei intravasculare acute;

Măsuri de prevenire
- determinarea grupei in sistemul OAB şi Rh la primitor;
- alegerea unui sange de donator izogrup OAB şi Rh;
- executarea probei de compatibilitate directă intre serul primitorului şi eritrocitele
donatorului;

Metode
- proba de compatibilitate majoră - directă (Jeanbreau);
- proba de compatibilitate biologică (Oelecker);

PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ MAJORĂ– IN VITRO (JEANBREAU)

Această probă:
- determină anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele donatorului
- pune in evidentă incompatibilitatea in sistemul OAB, prezenta de anticorpi imuni din
sistemul Rh

Pregătire:
- materiale: lame de sticlă curate, degresate, uscate; flaconul sau punga cu sangele de
cercetat; seringi, ace, pipete, mănuşi, termostat
- pacient pregătit psihic şi fizic ca la puncţia venoasă;

Execuţie :
- asistenta se spală pe maini;
- recoltează sange prin puncţie venoasă;
- introduce sangele la centrifugă;
- pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă, peste care adaugă eritrocite de la
donator;
- respectă proporţia de 1/10 intre eritrocite şi ser;
- citeşte rezultatul după 5 minute, la rece;
- adaugă o picătură de papaină şi introduce la termostat timp de30 de
minute;

Interpretare
170
- dacă in picătură se produce aglutinarea, sangele primitorului nu este compatibil cu sangele
donatorului;
- dacă nu se produce aglutinarea, sangele este compatibil şi poate fi transfuzat.

PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICĂ OELECKER - IN VIVO

Scop – verificarea, in plus, dar obligatorie, a felului in care primitorul reacţionează faţă de
sangele ce i se introduce intravenos, prin transfuzie.

Pregătire
• materiale:
- instrumentele şi materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi transfuzia);
- medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale;
• pacient:
- psihic şi fizic, ca pentru puncţia venoasă.

Execuţie
- asistenta se spală pe maini;
- imbracă mănuşi sterile;
- instalează aparatul de transfuzie;
- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute;
- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute;
- dacă apar semne ale incompatibilităţii de grup (senzaţie de frig, frison,cefalee, dureri
lombare, tahicardie), intrerupe transfuzia şi anunţă medicul;
- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, introduce din nou 20 ml sange in ritm mai
rapid, după care reglează ritmul la 10-15 picături/minut;
- supraveghează pacientul timp de 5 minute;
- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, continuă transfuzia in ritmul

171
172
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 47
INTRADERMOREACȚIA (IDR) LA TUBERCULINĂ

Definiţie
Consta în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine purificate =
purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce
duce la acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare)
exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii.
Este folositã numai pentru
diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi
prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la nivel internaţional.

Indicații
✓ copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea
de tuberculoză
✓ Infectații HIV
✓ Colectivitatile de copii prescolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia aparitiei unui focar
de TB în aceasta colectivitate
✓ In scopul estimării riscului anual de infecție ( studii epidemiologice )

Contraindicaţii
• de principiu nu există contraindicații.Totuși se recomandă amânarea efectuării testarii în caz
de stări febrile, boli eruptive în faza acută .

Materiale necesare
• Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt (1cm)
• PPD standardizat・ 絜 concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
• tampoane, dezinfectant, manusi de unica folosinta

Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare,
la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici

Tehnica
- spălarea pe mâini
- dezinfecţia locului de electie cu alcool sanitar
- urmați aceeasi pași ca la injecția intradermică(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml)
- injectarea corectã este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocalã; lipsa papulei
indică injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).

B. CITIRE - La 72 de ore de la injectare

✓ Identificarea marginilor laterale ale INDURATIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui
pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
✓ Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi
exprimarea în mm
✓ Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul induratiei!!

C. INTERPRETARE
În funcţie de diametrul reacţiei:
✓ Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã prezentã

173
✓ Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã absentã
✓ Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare de progresie spre
boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament imunosupresor
(minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)

În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):

✓ Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivã ( 10 mm);
este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
✓ Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de
testarea anterioarã; semnificaţie incertã.

Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
- tip I – induratie ferma ,lemnoasa la palpare sau/si flictene,necroza
- tip II - induratie renitenta ,elastica
- tip III – induratie depresibila
- tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul ractiei ,sesizabila la palpare superficiala

174
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 48
PERFUZIA INTRAVENOASA - SCOP, MATERIALE, ACCIDENTE

Definiţie
Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

Scop
✓ hidratarea şi mineralizarea organismului;
✓ Introducerea de o manieră sigură și simplă a unei doze prescrise de medicament
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
✓ depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
✓ completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala

Obiectiv
✓ Introducerea i.v. a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, menţinerea
legăturii cu circulaţia venoasă.

Materiale necesare
✓ Seringi şi ace sterile adecvate
✓ Mănuşi de unică utilizare
✓ Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat
✓ Trusa de perfuzie (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
✓ Materiale pentru puncţie venoasă, branulă/canulă sau fluturaş
✓ Leucoplast sau material pentru fixare
✓ Tăviţă renală, stativ

INCIDENTE, ACCIDENTE

 hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar

acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se
intrerupe complet, se injecteaza cardiotonice.
 embolie pulmonara prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de golirea
completa a flaconului → nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea si
aparitia de frisoane.
 coagularea sangelui pe ac sau canula-se previne prin introducerea pe lumen a solutiei
de heparina
 revarsarea lichidului perivenos→ flebita, durere, creste temperatura tegumentului,
eritem de-a lungul venei → se anunta medicul
 lichidul nu se scurge desi acul este in vene → se verifica pozitia acului, se mobilizeaza
putin,se verifica presiunea lichidulu

CONSIDERATII SPECIALE

 terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.

 pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicata
pacientului in detaliu.
 astfel, se va explica pacientului ca va ramane la locul punctionarii un cateter de plastic la
care se va atasa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic sau o
seringa pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substante prescrise.
175
 se va explica pacientului ca aceasta il scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea
tramentului
 i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi indicate de medic
 se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de tratament
 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice modificare in rata de
administrare potrivita de asistenta( daca perfuzia se opreste sau merge mult mai rapid), daca
incepe sa-l doara
 de asemenea, i se va preciza ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula
este inserata
 se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la locul de insertie
cat si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de bine ca inainte de
montarea branulei

176
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 49
CALCULAREA RATEI DE FLUX ( NR. PICATURI/ MINUT) LA O PERFUZIE
INTRAVENOASA

Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea
formulă:
PiPicături == Volum total x picături /ml
iMinute Timpul total de infuzie în minute

Calculul ritmului de administrare a soluțiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total soluție/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator=picături/ora
- Formula 3: total soluție x factor picurător/nr.ore x 60min=picături/min
Unde factor picurător:
Picurător copii=micro=60 pic/ml
Picurător adulți-macro-15 pic/ml
Picurător sânge=10 picături/ml

Exemplu-un pacient are prescris 1000 ml de soluție de administrat în 6 ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60 = aprox 42

177
178
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 50 ???
TEHNICA SCHIMBARII LENJERIEI DE PAT CU PACIENTUL IN PAT

Scop: asigurarea conditiilor igienice, de confort, pentru odihna si ingrijirea bolnavului.

Materiale necesare: cearsaf de pat, cearsaf de patura, fete de perna, patura, aleza, musama,
sac de rufe murdare.

Tehnica este efectuata de doua-trei cadre medii, asezate de o parte si de alta a patului.

Etape de executie:

1. Pregatirea materialelor necesare:

 Lenjeria se impatureste si se asaza pe un scaun, in ordinea intrebuintarii: patura si
cearsaful ei se impaturesc in trei, sub forma de armonica; aleza impreuna cu musamaua
se ruleaza in latime; cearsaful de pat va fi rulat in lungime, pe fata, intr-o singura
directie.
 Se departeaza noptiera de pat.

Impaturirea cearsafului in armonica

2. Pregatirea psihica a bolnavului:

 Se anunta bolnavul si i se explica acestuia simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stari
emotive).

3. Pregatirea fizica a bolnavului:

 Se asaza bolnavul in pozitia decubit lateral.

4. Schimbarea cearsafului de pat:

 Spalarea mainilor.
 Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mana stanga in axila dreapta a bolnavului,
sprijinindu-i capul de antebrat.
 Se trage perna usor cu mana stanga spre marginea patului.
 Se flecteaza usor cu mana stanga gambele bolnavului spre coapsa.
 Se intoarce bolnavul in decubit lateral drept, sprijinindu-l in regiunea omoplatilor si a
genunchilor.
 Se mentine bolnavul bine acoperit in aceasta pozitie.
 Asistenta din partea stanga ruleaza cearsaful impreuna cu musamaua si aleza murdara
pana la spatele bolnavului.
 Cearsaful impreuna cu musamaua si aleza pregatite anterior se deruleaza pe jumatatea
libera a patului, fara ca lenjeria curata sa se atinga de cea murdara.
 Asistenta din partea dreapta flecteaza membrele inferioare ale bolnavului.
 Sprijinind bolnavul in regiunea omoplatilor si sub genunchi, el se aduce in decubit
dorsal cu foarte mare atentie.
179
  Prinzand bolnavul de axila stanga, sora din partea stanga il ridica usor si introduce
mana dreapta sub spatele bolnavului.
 Se sprijina capul bolnavului pe antebratul stang.
 Cu mana dreapta, se trage perna pe marginea stanga a patului.
 Se asaza capul bolnavului pe perna.
 Sprijinind bolnavul de spate si regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare atentie)
in decubit lateral stang, dincolo de cele doua suluri de lenjerie

Rularea lenjeriei pentru schimbare, in lungime

 Se mentine bolnavul bine acoperit in aceasta pozitie (asistenta din partea stanga).
 Asistenta din partea dreapta ruleaza lenjeria murdara.
 Lenjeria murdara se introduce in sacul special prin miscari lente, pentru a se evita
imprastierea in aer a impuritatilor, prafului etc.
 Spalarea mainilor.
 Se intind bine cearsaful, musamaua si aleza si pe cealalta jumatate a patului.
 Se executa colturile.
 Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stanga) in regiunea omoplatilor si sub
genunchi, acesta se readuce in decubit dorsal cu foarte mare atentie.

5. Schimbarea cearsafului de patura:

 Se indeparteaza patura cu miscari lente, iar bolnavul ramane acoperit numai cu
cearsaful murdar.
 Se asaza peste bolnav cearsaful curat, impaturit in trei, in forma de armonica.
 Mentinerea colturilor de sus ale cearsafului va fi efectuata de a treia persoana.
 Cele doua cadre medii, stand la marginile patului, prind cu o mana colturile inferioare
ale cearsafului curat, iar cu cealalta colturile superioare ale cearsafului murdar si printr-
o miscare miscare atenta, hotarata in directia picioarelor bolnavului, indeparteaza
cearsaful murdar si acopera bolnavul cu cel curat.
 Se introduce cearsaful murdar in sacul special, cu miscari lente.
 Se asaza patura peste cearsaf.
 Se intinde bine cearsaful rasfrangand marginea dinspre cap, peste patura.
 Se plicatureaza patura deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.

6. Schimbarea fetei de perna:

 Spalarea mainilor.
 Fata de perna murdara se inlocuieste cu una curata.

7. Reorganizarea locului de munca:

 Se aeriseste salonul.
 Se asaza noptiera la locul ei.
 Se asaza scaunul la locul lui.
 Sacul cu lenjerie murdara se scoate din salon.

180
Observatii:
 Schimbarea lenjeriei, cu bolnavul in pat, se executa dimineata inainte de curatenia
salonului, dupa masurarea temperaturii, pulsului si toaleta bolnavului sau ori de cate
ori este necesara schimbarea lenjeriei murdarite.
 Musamaua, aleza si cearsaful se vor intinde bine, pentru a nu produce iritatii pielii
bolnavului.
 La bolnavii mobilizabili in pozitie
sezanda, schimbarea lenjeriei se face in latimea
patului, dupa aceeasi tehnica, dar rularea
cearsafului se face transversal.

Schimbarea cearsafului de
pat, pe latime

.....................................................................................................................................................

SCHIMBAREA POZITIEI BOLNAVULUI

Scop
Daca mentine timp indelungat aceeasi pozitie, bolnavul este predispus la aparitia unor
complicatii (escare de decubit, tromboze, embolii etc.), care-i impiedica procesul de vindecare.
Pentru prevenirea aparitiei acestora, se recomanda schimbarea pozitiei bolnavului.
Aceasta se poate efectua activ (bolnavul isi schimba pozitia singur) sau pasiv (cu ajutor sau ii
schimba alta persoana pozitia).

Etape de executie:

A. Schimbarea pozitiei din decubit dorsal in decubit lateral si invers.

1. Pregatirea bolnavului:
 Se anunta bolnavul.
 I se explica necesitatea efectuarii tehnicii.

2. Efectuarea tehnicii propriu-zise:

 Asistenta se asaza de partea patului spre care doreste sa se intoarca bolnavul.
 Se ridica patura, se pliaza si se asaza pe marginea opusa a patului.
 Se prinde bolnavul de umar cu mana dreapta, se ridica si se intoarce, iar cu mana stanga se
introduce patura sub spatele bolnavului pentru a-l sprijini.
 Cu o mana se sprijina bolnavul in noua pozitie, iar cu cealalta se rotesc bazinul si membrele
inferioare.
 Bolnavul este mentinut in aceasta pozitie cu ajutorul sulurilor asezate in lungime, la spate.

3. Readucerea bolnavului in decubit dorsal (lucreaza doua asistente).

 Asistenta I si asistenta II trec de partea opusa a patului.
 Asistenta I, asezata la capul bolnavului, il apuca de sub axila, sprijinindu-i capul de
antebrat.
 Asistenta II introduce mana stanga sub bazinul bolnavului, iar cu mana dreapta il roteste
readucandu-l in decubit dorsal, sincronizandu-si miscarile cu asistenta I.

B. Schimbarea pozitiei din decubit dorsal in pozitie sezanda.

 Se descopera bolnavul pana la mijloc, indoind patura.
181
 Asistenta se apleaca spre bolnav si ii prinde regiunea axilara cu mana.
 Se imbratiseaza spatele bolnavului cu cealalta mana, sprijinindu-i capul cu antebratul.
 Se solicita bolnavului, daca starea generala ii permite, sa se prinda de umerii ajutorului ,
sa-si indoaie genunchii, sa se sprijine pe talpi si sa-si aduca inainte capul.
 Se ridica usor bolnavul in pozitie sezanda.
 Repunerea in decubit dorsal se face cu aceleasi miscari in sens invers.

C. Readucerea bolnavilor alunecati din pozitia sezanda sau semisezanda. Se efectueaza

de doua cadre medii.
 Asistenta I si asistenta II se asaza de o parte si de alta a patului, cu fata spre bolnav.
 Cu mana dinspre pat, se prinde bolnavul de axila, iar cealalta mana, unita cu a sorei de
partea opusa, se asaza sub regiunea fesiera a bolnavului.
 La comanda uneia dintre ele, se ridica bolnavul pana la nivelul dorit, intr-o pozitie comoda
bolnavului.; Se supravegheaza tot timpul bolnavul, urmarind atent expresia fetei, coloratia
tegumentelor, pulsul, respiratia

182
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 51
INTERVENTII PENTRU MOBILIZAREA SECRETIILOR- ENUMERARE
DESCRIEREA DRENAJULUI POSTURAL

Interventii pt mobilizarea secretiilor:

1. Hidratarea;
2. Umidificarea;
3. Nebulizarea;
4. Tapotament;
5. Vibratia;
6. Drenaj postural.

Hidratarea
 Este prima manevra pentru mobilizarea secretiilor.
 Este recomandata bolnavilor cu tuse seaca uscata neproductiva, aceasta favorizand
dislocarea sectetiilor si eliminarea acestora.
 Se recomanda aprox. 2 litri de lichide/zi.

Umidificarea
 Consta in adaugarea de vapori de apa la aerul inspirit.
 Aceasta manevra pastreaza caile aeriene umede permitand indepartarea secretiilor.
 Inafara de pulverizare se poate improviza un recipient cu apa asezat pe o sursa de caldura.

Nebulizarea
 Consta in adaosul de medicamente la aerul inspirat
 Se realizeaza prin pulverizare sau cu ajutorul aerosolilor adica un amestec de gaz cu un
medicament dispersat in particule sferice de ordinul micronilor (antialergice sau
antihistaminice, antibiotice, bronhodilatatoare, expectorante )

Tapotament
 Este o alta metoda de drenare a secretiilor bronhice si consta in lovirea peretelui toracic cu
mana ritmat pe toata suprafata timp de 1-2 minute (degetele in tapotament trebuiesc
rasfirate, incheietura mainii trebuie sa fie relaxata ,iar cotul se afla in flexie).
 Bolnavul este rugat sa respire lent si adanc, toracele acestuia este acoperit cu un prosop, iar
manevra este containdicata la bolnavii cu osteoporoza, la bolnavii cu probleme de sangerare
sau la persoanele cu fisuri sau fracturi costale.

Vibratia
 Metoda in care bolnavul este rugat sa inspire adanc ...si sa expire....
 In timpul expirului se aplica cu mana pe peretele toracic o presiune usoara dupa 5 expiratii
bolnavul este incurajat sa tuseasca si sa expectoreze
 Aceasta manevra este containdicata la sugar si copii mici.
 Daca celelalte metode nu dau rezultate se trece la drenajul postural.

Drenajul postural
 Este un procedeu pozitional care permite eliminarea secretiilor.
 Pozitia bolnavului se schimba la 20-30 minute astfel: decubit ventral cu perna sub
abdomen, decubit ventral cu patul inclinat la 20°, decubit dorsal, decubit lateral dr., decubit
lateral stg., pozitia sezand;
 La finalul fiecarei pozitii bolnavul este rugat sa respire profund si sa expectoreze.
 Aceasta manevra este contraindicata in cazul bolnavii cu hipertensiune intracraniana si
bolnavilor cu leziuni ale coloanei
 (!)La fiecare schimbare de pozitie se trece ora.
183
Drenajul postural
Boli ale sistemului respirator au dus la separarea unei cantități mari de spută.
De obicei, se excretă prin tuse.
Atunci când corpul nu se descurcă singur, se efectuează drenarea posturală.

Drenarea posturală este o procedură medicală pentru curățarea rapidă a bronhiilor inflamate
din excesul de spută care sa acumulat ca urmare a dezvoltării bolii pulmonare.
Aceste manipulări terapeutice se efectuează exclusiv în cadrul spitalizării secției pulmonare,
procedura fiind efectuată de medicul pulmonolog cu participarea personalului medical auxiliar.
De fapt, aceasta este o procedură fizioterapeutică pentru efectele asupra spațiului pleural prin
utilizarea unor tehnici speciale.
Această procedură este prezentată în cazuri grave, când sistemul respirator al pacientului nu
este capabil să elibereze mucusul din bronhii datorită forțelor proprii ale corpului.

Drenaj postural (tratament de poziție

Eficacitatea drenajului postural crește dacă există suficient lichid în organism (bea ceai, sucuri,
produse lactate, supe, compoturi etc.).

184
Esența drenajului postural

Cu ajutorul posturalului sau, cu alte cuvinte, poziționarea, drenajul din plămâni elimină lichidul
stagnat anormal. Acesta include un set de manipulări sub formă de lovituri, robinete, clapsuri.
1 sesiune a unui astfel de masaj de drenare poate scuti pacientul de 200 ml de spută.

Datorită gravității, care este utilizată în tehnica de masaj, de la bronhia de drenaj, puteți mișca
fluidul stagnat în bronhiul principal și în trahee și apoi cu ajutorul tusei pentru al scoate din
corp.

Indicații pentru drenaj

 Inflamația foilor pleurale care separă plămânii de cavitatea abdominală.

 Spasmul lumenului bronhial, care duce la o lipsă de ventilație în părțile inferioare ale
canalelor pulmonare.
 Inflamația bilaterală a plămânilor cu o leziune infecțioasă.
 Agravarea fibrozei chistice, în care organismul nu îndepărtează independent sputa.
 Procesul de cancer în organele respiratorii în 4 etape cu metastaze pe țesuturile din jur.

La începutul tuturor acestor boli, o persoană suferă de atacuri de tuse. Datorită formei cronice
din bronhii, se dezvoltă edeme, care nu dă drumul mucusului acumulat. Metoda posturală
declanșează contracția musculară naturală și reflexul tusei. Medicamentele dăunătoare sunt
îndepărtate din sistemul respirator, iar persoana se recuperează.

Drenajul este eficient în patologiile bronhopulmonare de diferite tipuri într-o formă cronică,
însoțită de atacuri de tuse. Cea mai ușoară modalitate de curățare a unei leziuni unilaterale a
sistemului respirator. Inflamația bilaterală va necesita profesionalismul medicului și o creștere
a numărului de proceduri.

Astmul bronșic provoacă edem în plămâni care împiedică eliberarea toxinelor din organism.
Procesul schimbului de gaze este, de asemenea, perturbat. Prin urmare, în stadiul acut al bolii
este recomandat să facă drenaj.

Curățarea prin scurgere vă permite să îndepărtați întregul mucus din plămâni și să provocați
contracția mușchilor bronhiilor. În consecință, pacientul are o tuse naturală, iar corpul însuși
îndepărtează mucusul rămas. Împreună cu acesta vine un număr mare de bacterii dăunătoare,
agenți patogeni ai infecțiilor. Reduce stresul asupra sistemului imunitar și scade nivelul de
intoxicare al pacientului.

Contraindicații

 boli ale sistemului cardiovascular;

 hipertensiune;
 tuse alergică;
 infarct pulmonar;
 patologii ale creierului;
 pneumonie acută cu febră mare;
 hemoragie hemoragică;
 tuse uscată, neproductivă;
 leziuni ale coastelor si coloanei vertebrale.

185
Pregătirea procedurii

Înainte de începerea procedurii, pacientul trebuie să dilueze sputa prin administrarea

medicamentelor expectorante speciale. De regulă, ei folosesc mucolitice și băuturi alcaline.
Apoi, pacientul are un masaj de încălzire a pieptului. Începeți cu partea din față a pieptului,
mergeți ușor la coastele laterale și terminați în spate. Acest lucru este necesar pentru a asigura
fluxul maxim de sânge în plămâni și pentru a spori efectul drenajului. Pentru copii și adulți,
există abordări diferite pentru pregătirea drenajului postural. De asemenea, o mare importanță
este caracteristica individuală a pacientului și severitatea procesului inflamator.

Mecanism de acțiune

Drenarea posturală a plămânilor (deseori denumită pozițional) este destinată ieșirii sputei din
bronhii, care se află sub nivelul bifurcației traheale. Acestea sunt lobii inferiori ai plămânilor,
în care congestia mucusului și a fluidului se acumulează datorită inflamației prelungite este cel
mai adesea observată.

În general, principiul ieșirii de scurgere a fluidului din cavitatea pleurală a pieptului este după
cum urmează:

1. Înainte de a începe procedura, pacientul este așezat pe partea sa, astfel încât lobul afectat
al plămânilor să fie pe partea opusă și să nu atingă patul. Acest lucru este necesar pentru ca
tot lichidul din bronhiile bolnave sub influența gravitației să curgă în segmentele pulmonare
inferioare și să se apropie de canalele respiratorii.
2. Marginea patului din partea laterală a picioarelor trebuie să fie ridicată în sus cu 15-20 cm.
Deci, tot lichidul din partea inferioară inaccesibilă a plămânilor va fi amplasat mai aproape
de partea centrală a sistemului respirator. Aceasta va elimina mucusul într-o singură
procedură și nu va necesita re-drenarea pieptului pacientului.
3. După începerea sesiunii de tratare a scurgerilor, pacientul apasă picioarele în piept și
hrănește ușor corpul înainte. Mâna liberă trebuie mai întâi ridicată și apoi mutată înainte,
ca și cu o exhalare puternică.
4. În această poziție este necesar să petreceți între 10 și 30 de minute. Timpul necesar este
determinat de pulmonologul care efectuează procedura medicală. Durata acestuia depinde
de volumul de lichid acumulat în plămâni și de intensitatea excesului de lichid acumulat
după expunerea la piept.

Principiul final al finalizării drenajului pulmonar este expectorarea intensă a sputei de către
pacient, în timp ce se află încă într-o poziție predispusă. Pentru a face acest proces mai eficient,
medicul efectuează un masaj vibrator al spatelui și pieptului pacientului și se apasă periodic pe
acestea cu ajutorul mișcărilor ritmice speciale.

În cazuri severe, este posibil să se efectueze drenaj postural de plămâni de 3 ori pe zi.

O astfel de intensitate a manipulărilor pulmonare este caracteristică pacienților cu boli cronice

ale organelor respiratorii și unui sistem imunitar puternic slăbit.

Dacă pacientul nu se află într-o poziție predispusă din motive obiective sau din cauza
caracteristicilor sale fiziologice, atunci această procedură se efectuează într-o poziție statică a
corpului, dar cu implementarea unui set de proceduri pentru stimularea fluxului de spută.
Ultima opțiune de tratament este mai puțin eficientă, deoarece nu este întotdeauna posibilă
stimularea mișcării fluidului din partea inferioară a lobului plămânului până la segmentele sale
superioare. Este chiar mai dificil să se efectueze atunci când o pneumonie bilaterală cu leziuni
bronhice și alveolare este diagnosticată la un pacient.
186
Metoda de efectuare a drenajului postural

Drenajul sistemului respirator se realizează în trei versiuni. Este posibil atunci când pacientul
se află pe partea sa, pe spate sau pe abdomen. Poziția pacientului în timpul procedurilor de
masaj este de o importanță deosebită în eficiența procedurii. Fixarea corpului pacientului
efectuează un medic pe baza careia o parte a plămânilor a acumulat cea mai mare cantitate de
spută, care nu permite aerului să circule pe deplin prin canalele respiratorii.

Metoda de drenaj a bronhiilor se efectuează în conformitate cu următoarele reguli:

1. Pacientul este plasat pe un pat sau pe o canapea cu o suprafață tare. Procedura nu va aduce
niciun efect terapeutic dacă pieptul pacientului se prăbușește spre interior pe un pat moale.
2. Indiferent dacă pacientul se află pe spate, stomac sau lateral, capul trebuie înclinat și
apropiat de corp. Opțiunea ideală ar fi dacă persoana poate atinge vârful bărbie până la
piept.
3. Medicul lubretează mâinile cu ulei de cremă sau masaj și începe manipularea sub formă de
zone de procesare a sternului, în care se concentrează sputa sau formarea lichidului.
Tehnica drenajului terapeutic constă în baterea pe suprafața spatelui și a sternului, masajul
proceselor vertebrale pe ambele părți, un efect intens asupra coastelor situate în partea
inferioară a pieptului.

În medie, metoda de îndepărtare a sputei din plămâni prin utilizarea tehnologiei de drenaj
postural durează 15 minute. Aceasta este durata optimă a acestei proceduri. După finalizarea
acestuia, medicul cere pacientului să colecteze cantitatea maximă de aer în plămâni și să tuse
bine. Dacă în timpul sesiunii toate exercițiile și momentele procedurale au fost efectuate corect,
atunci pacientul în timpul tusei începe să iasă în evidență o cantitate mare de spută.

Procedurile terapeutice sunt recomandate să petreacă 5 zile fără pauză.

Cel mai mare efect terapeutic se realizează în procesul de drenaj în dimineața și seara.

Drenajul pozițional al copilului

Copiii mici suferă cel mai adesea de acest tip de afecțiuni respiratorii, cum ar fi bronșita acută.
Indiferent de severitatea cursului, copiii sunt expuși masajului de drenaj al sputei din bronhii.
Atunci când se efectuează aceste manipulări, este necesar să se țină seama de caracteristicile
fiziologice ale corpului copilului care nu s-au format încă și să respecte următoarele
recomandări:

1. Capul copilului trebuie să fie sub nivelul pieptului. Pentru a face acest lucru, este mai
bine să puneți o pernă tare sub burtă sau o rolă specială.
2. Toate mișcările trebuie executate fără impact puternic. Cel mai bine este să începeți cu
mângâierea spatelui crescând treptat presiunea.
3. Manipularea masajului se efectuează în direcția de la talie de-a lungul coloanei
vertebrale la lamele umărului și în continuare la gât.
4. Fiecare parte a pieptului este procesată alternativ. Pentru a îmbunătăți utilizarea
alunecării, utilizați crema pentru copii

Drenarea posturală sa dovedit a fi eficientă chiar și la copiii cu infecție pneumococică purulentă

a plămânilor. Rezultatul terapeutic crescut se datorează faptului că la copii circulația sângelui
în organele toracice are loc sub presiune arterială ridicată și orice efect de masaj asupra acestei
părți a corpului provoacă un flux sanguin abundent.

187
Orientări generale

 Fiecare poziție trebuie ținută timp de cel puțin cinci minute.

 Pozițiile se pot face pe un pat sau pe podea.
 În fiecare poziție, pieptul trebuie să fie mai jos decât șoldurile pentru a permite scurgerea
mucusului.
 Utilizați perne, pene de spumă și alte dispozitive pentru a vă face cât se poate de confortabil.
 În timp ce vă aflați în poziții, încercați să vă inspirați prin nas și să ieșiți prin gură mai mult
timp decât respirați pentru o eficiență maximă.
 Faceți aceste poziții dimineața pentru a curăța mucusul care este construit peste noapte sau
chiar înainte de pat pentru a preveni tusea în timpul nopții.

Un terapeut respirator, o asistentă medicală sau un medic pot recomanda cele mai bune
modalități de a efectua drenaj postural bazat pe unde este mucusul.

Pe spatele tau

 Pieptul dvs. ar trebui să fie mai jos decât

șoldurile, pe care le puteți atinge
întinzându-vă pe o suprafață înclinată sau
sprijinind șoldurile de până la 18-20 de
centimetri cu perne sau alt element.
 Această poziție este cea mai bună pentru
scurgerea părților din partea din față a
plămânilor.

Pe partea ta

 Cu perne sub solduri, se află pe o parte

astfel încât pieptul tău să fie mai jos decât
șoldurile tale.
 Pentru a elimina congestia din partea de jos
a pulmonului drept, se află pe partea
stângă.
 Pentru a elimina congestia din partea
inferioară a plămânului stâng, se află în
partea dreaptă.

Pe stomac

 Trageți-vă corpul peste un coș de perne sau alt

obiect, cum ar fi un beanbag, și odihniți-vă brațele
cu capul, cu pieptul inferior șoldurilor.
 Această poziție este cea mai bună pentru
curățarea mucusului în zona inferioară a spatelui
plămânilor.

Riscuri asociate cu drenajul postural

Este posibil să vomitați dacă faceți drenaj postural imediat după ce ați mâncat.

188
Încercați să faceți pozițiile înainte de a mânca sau 1 1/2 până la 2 ore după masă.

Dacă este lăsată netratată, mucusul din plămâni se poate transforma într-o stare gravă, deci
asigurați-vă că urmați cu medicul dumneavoastră dacă decideți să încercați drenajul postural.
Este posibil să aveți nevoie de tratament suplimentar.

Mucusul din plămâni poate fi, de asemenea, un semn al unei afecțiuni care necesită tratament
medical, cum ar fi boala obstructivă pulmonară cronică (BPOC).

189
190
191
192
193
194
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 52
TEHNICA ASPIRATIEI ORO-FARINGIENESAU NAZO-FARINGIENE

Aspiraţia traheobronşică
Constă în îndepărtarea secreţiilor din trahee şi bronşii prin introducerea unei sonde cuplate la
aspirator fie prin cavitatea bucală, fie prin fosele nazale, prin traheostomă, prin canula traheală
sau prin sonda endotraheală.

Scop
Prevenirea pneumoniei determinată de stagnarea secreţiilor în căile aeriene la pacienţii
imobilizaţi, la care reflexul de tuse este diminuat sau abolit sau care nu pot să tuşească.

Indicatiile procedurii
 obtinerea unor mostre de secretii pentru scopuri diagnostice
 prevenirea infectiei
 la nou-nascuti imediat dupa nastere, pentru a permeabiliza caile respiratorii
 pacientilor care nu sunt capabili sa-si curate singuri caile respiratorii
 pacientii cu ventilatie mecanica
 in cazul agravarii tusei muco-purulente, voce ragusita, secretii vizibile
 suspectarea aspiratiei secretiei gastrice sau a secretiilor respiratorii
 dispnee cu scaderea saturatiei oxigenului datorate mucusului.

Contraindicatiile procedurii
 fracturile faciale care determina obstructia nazala
 fracturile bazei craniului
 pacientii cu istoric de conditii hemoragice sau care se afla sub terapie anticoagulanta (risc
de epistaxis)
 pneumotorax, hemoragie pulmonara, micro-atelectazii
 cresterea presiunii intra-craniene, hipotensiune/hipertensiune
 laringospasm, bronhoconstrictie, bronchospasm
 stop cardiac, stop respirator
 nu se va aspira orofaringian pacientul constient, datorita riscului de aspiratie pulmonara,
declansarea tusei sau a varsaturii.

Linii directoare
 Se verifică semnele vitale ale pacientului (P., R., T.A.), zgomotele respiratorii (cornaj, tiraj,
respiraţie stertoroasă) şi starea generală pentru a putea face comparaţie cu starea sa după
aspirare;
 Se verifică, la indicaţia medicului, concentraţia gazelor sanguine prin recoltarea de sânge
arterial;
 Se verifică capacitatea pacientului de a respira profund şi de a tuşi, deoarece aceste manevre
ajută la mobilizarea secreţiilor spre partea superioară a arborelui traheobronşic, facilitând
aspirarea lor;
 In cazul în care se efectuează aspiraţie nasotraheală, se va face un istoric al pacientului în
ceea ce priveşte deviaţia de sept, polipii nazali, epistaxisul, traumele nazale, etc.;
 Diametrul sondelor se aspiraţie trebuie să fie mai mic de jumătate din diametrul
traheostomei sau sondei de intubaţie pentru a minimaliza hipoxia în timpul aspirării;
 Aspiraţia trebuie efectuată regulat, din 3 în 3 ore sau mai des dacă pacientul este foarte
încărcat.

195
Pregătirea materialelor
 sursă de oxigen portabilă sau pe perete;
 balon Ruben cu mască detaşabilă;
 aspirator de perete sau portabil;
 sonde de aspirare de diferite mărimi;
 mănuşi sterileşi nesterile, mască facială;
 seringă pentru umflarea balonaşului;
 soluţie cu ser fiziologic, flacon cu apă sterilă;
 comprese sterile;
 seringă de 10 ml;
 recipient de colectare.

Participarea asistentului medical la procedură

 In cazul pacientului constient se utilizeaza pozitia semi-Flowler (capul in lateral pentru
aspiratia orala, gitul in hiperextensie pentru aspiratia nazala)
 Pentru pacientul inconstient se foloseste pozitia laterala a corpului.

 Se spală mâinile şi se îmbracă echipamentul de protecţie;

 Se pune masca facială;
 Se explică procedura pacientului chiar dacă nu este total conştient;
 Se avertizează pacientul că aspirarea îi poate provoca tuse tranzitorie şi reflex de vomă
(uneori);
 Se poziţionează pacientul în poziţie proclivă sau semişezândă pentru a uşura expansiunea
plămânilor şi tusea productivă;
 Se pregătesc două recipiente: unul cu ser fiziologic, altul cu apă sterilă;
 Folosind tehnica aseptică, se deschide folia protectoare a sondei de aspiraţie;
 Se îmbracă mănuşi sterile considerând mâna dominantă sterilă şi cea nedominantă nesterilă;
 Cu mâna dominantă se scoate sonda de aspiraţie din ambalaj şi se înfăşoară în jurul mâinii
pentru a nu atinge obiecte sau suprafeţe nesterile cu ea;
 Cu cealaltă mână, nesterilă se conectează se conectează capătul sondei la tubul dela
aspirator şi se setează acesta la valori cuprinse între 80-120 mmHg;
 Cu mâna sterilă se introduce vârful cateterului în recipientul steril cu ser fiziologic pentru
a-lumecta;
 Se introduce apoi cu seringa sterilă, soluţie sterilă prin lumenul sondei pentru a facilita
trecerea secreţiilor prin sondă;
 Se oxigenează pacientul înainte de aspirare;

Aspiratia oro-faringiana
 se va umezi capatul cateterului inserindu-l in apa
 cateterul va fi inserat usor in cavitatea orala spre faringele posterior
 nu se va trece niciodata de baza limbii sau de zona observabila a faringelui
 se aplica aspiratia si se roteste cateterul pentru a aspira secretiile, se va aspira doar in sedinte
de 5-10 secunde
 nu se va impinge cateterul in peretele faringian pentru a evita lezarea mucoasei
 se retrage cateterul si se curata prin aspirarea de apa
 se va repeta procedura in jurul dintilor si a gingiilor si sublingual daca s-au acumulat secretii
in aceste zone.

Aspiratia nazo-faringiana
 Se introduce sonda de aspiraţie pe una din fosele nazale (dacă pacientul este neintubat) pe
sonda de intubaţie (dacă este intubat) sau pe canula traheală prin mişcări blânde, de rotaţie
pentru a-i facilita înaintarea, până când pacientul începe să tuşească (15-20 cm);

196
 Se aspiră blând, intermitent câte 10-15 sec., nu mai mult; pentru a nu creşte timpul de
aspirare se recomandă ca cel care face aspiraţia să rămână în apnee;
 Intre retrageri, sonda se va înfăşura în jurul mâinii dominante pentru a preveni infectarea;
 Dacă secreţiile sunt abundente şi vâscoase, se va spăla sonda introducând-o în recipientul
cu apă sterilă şi se va aspira din nou;
 Se aspiră pe rând fiecare bronhie (dreaptă şi stângă), bronhia stângă fiind mai greu de
aspirat întrucât este mai lungă şi mai subţire decât cea dreaptă;
 Se repetă procedura de aspiraţie a pacientului până când nu mai sunt secreţii şi dispar
zgomotele hidroaerice şi semnele de tiraj;
 Se evaluează aspectul secreţiilor bronşice.
 După aspirare se aruncă materialele şi echipamentele folosite în recipientele de colectare
specifice;
 Se notează procedura în Fişa pacientului

Aspiratia nazo-orofaringiana la nou-nascuti

 Aspiratia la nou-nascut in sala de nasteri este o practica de rutina, efectuata inaintea
delivrarii umerilor copilului, pentru prevenirea dificultatilor respiratorii si a bolii
pulmonare secundare la copiii cu lichid amniotic amestecat cu meconiu.
 De obicei copiii nu elimina meconium in utero.
 Ca raspuns la stresul hipoxic, copiii pot elimina meconiu inainte de nastere, avind riscul de
a dezvolta probleme legate de aspiratia materialului in plamini.
 Curatarea cailor respiratorii diminueaza cazurile de tulburari respiratorii la nou-nascuti.
Astfel, aspiratia narilor, a cavitatii orale si a faringelui a devenit de rutina, imediat ce capul
copilului este liber din canalul de nastere.

Complicatiile aspiratiei nazo-orofaringiane

 trauma cailor respiratorii superioare sau inferioare
 stimularea reflexului de tuse sau varsatura
 infectii nosocomiale
 hipoxia prin aspiratii prelungite
 stimularea vagala poate determina bradicardie si hipotensiune.

Dupa fiecare sedinta de aspiratie se recomanda inregistrarea cantitatii, a consistentei, culorii,

mirosului mucusului si a statusului respirator al pacientului, inainte si dupa procedura.

Pentru a diminua frecventa complicatiilor se recomanda practicarea aspiratiei doar la nevoie,

folosirea unei tehnici sterile, hiperinflatia plaminilor inainte de procedura, hiperoxigenarea,
folosirea unor catetere cu un diametru adecvat pacientului si evitarea instilarii de solutie salina.

Pacientul trebuie urmarit pentru a observa hipoxemia: disritmiile, cianoza, anxietatea,

bronhospasmele si modificarea statusului mental.
Daca apare stimularea vagala, pacientul poate dezvolta bradicardie, mai ales pacientii
pediatrici.
Se va permite pacientului repausul si recistigarea nivelelor adecvate de oxigen intre sedintele
de aspiratie.

197
198
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 53
ASPIRAȚIA GASTRICĂ

Definiție
Golirea stomacului de conținut prin intermediul unui tub introdus în stomac și menținerea
stomacului gol, prin efectuarea unor manevre de aspirație.

Indicații
 – sindromul de stază gastrică – este o indicație majoră;
 - uzual este efectuată în următoarele cazuri:
 obstrucție intestinală (ocluzie)
 ileus paralitic
 preoperator, în intervenții chirurgicale abdominale, gastrice (ulcer gastric perforat, varice
esofagiene sau gastrice)
 postoperator (gastrectomie, colecistectomie)
Precizare : În afară de așa-zisă aspirație activă, continuă, intubația gastrică de evacuare a
conținutului stomacal are următoarele indicații:
– obstacol digestiv la nivelul stomacului, duodenului sau pilorului
– hemoragie digestivă superioară (HDS), cu acumularea unor cantități mari de sânge în
stomac
– pareza gastrică în cadrul tubului digestiv, de stres

Echipamentul necesar
– cărucior, tava medicală
- sonda nazo–gastrică (se folosesc de obicei sonde cu lumen mic, preferându-se în ultimul
timp, sonde de plastic, cu vârf bont și câteva orificii laterale = sonde LEVIN cu un singur
lumen).
În lipsa unor asfel de sonde, ele pot fi improvizate din truse de perfuzie.
Orice sonda de aspirație gastrică va trebui să aibă notate, înainte de a fi introduse,
dimensiunile de 50 si 60 cm de la capătul distal).
–materiale pentru protecția pacientului și a patului (șervețele, șorțuri, tăvița renală,
mușama, aleză)
– recipient pentru proteza dentară (dacă este nevoie)
– material necesar pentru curățarea nărilor (la nevoie)
– lubrifiant (hidrosolubil)
- seringa de 20 ml
– recipient pentru lichidul de aspirație
– hârtie de turnesol pentru testarea acidității
– pensa hemostatică (la nevoie)
-pompa de aspirație sau seringa de calibru mai mare
Sonda nazo-gastrica Levin

Pregătirea pacientului
 explică pacientului scopul tubajului, explică manevra, obține consimțământul și
cooperarea acestuia,
 asigură izolarea pacientului,
 asigură pacientului o poziție cât mai confortabilă și relaxantă, îl informează asupra duratei
intervenției/procedurii
 îndepărtează proteza dentară -dacă există-întrun recipient etichetat cu nume, prenume

Efectuarea manevrei
– înainte de toate, asistenta roagă pacientul să-și sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau curăță
nările dacă este necesar
199
– întreabă pacientul dacă are defect nazal
– măsoară, cu aproximație, distanța de la nările pacientului la stomac și notează pe tubul
nazogastric sau măsoară distanța de la ureche la nas
-introduce sonda în stomac
-verifică dacă sonda a ajuns în stomac prin una din urmatoarele metode:
– aspiră conținutul gastric și testează aciditatea cu hârtie de turnesol
– introduce 20 ml aer în stomac cu ajutorul unei seringi, în timp ce o a
doua asistentă ascultă abdomenul cu ajutorul unui stetoscop: un vuiet va fi auzit în cazul
plasarii corecte a sondei în stomac.
– securizează sonda la nas sau față, cu bandă adezivă
– aspiră conținutul gastric printr-o aspirație continuă sau intermitentă, în funcție de indicațiile
medicului.
După suprimarea aspirației gastrice asistenta:
– se asigură că, după manevră, pacientul stă cât mai confortabil
– îndepărtează materialele folosite
– înregistrează tehnica efectuată
– monitorizează pacientul pentru orice efecte post-manevră și le raportează medicului

De reținut
♦Aspirația continuă poate fi efectuată: cu ajutorul unei pompe sau prin introducerea
capătului distal al sondei naso-gastrice întrun recipient așezat mai jos decât stomacul
pacientului.
♦Aspirația intermitentă: cu ajutorul unei pompe sau cu ajutorul unei seringi. Între aspirații,
capătul sondei se închide.
♦Dacă există suspiciunea unei astupări a sondei, ea va fi permeabilizată prin introducerea
unor mici cantități de aer sau ser fiziologic (nu se folosesc soluții hipertone)
♦Cantitatea lichidului de stază aspirată din stomac va fi măsurată cu exactitate și calculată ca
pierdere în cadrul bilanțului hidric.
♦Suprimarea aspirației gastrice se face după o pensare prealabilă de cca. 6 ore a sondei de
aspirație, timp în care nu trebuie să apară semne de intoleranță gastrică.
♦Comunicarea, în special cea verbală, poate fi redusă, punând la îndemâna pacientului o coală
de hârtie și un creion, ce pot fi de un real ajutor pentru pacient.

Promovarea confortului
– prevenirea lezării mucoaselor
– securizarea sondei, la nas sau la față, atunci când aceasta a ajuns în stomac, de așa manieră
încât aceasta să nu preseze mucoasa nazală; restul sondei se fixează la pat sau la hainele
pacientului
– lubrifierea sondei cu lubrifiant solubil în apă
– păstrarea umedă a mucoaselor; se pot oferi pacientului bomboane tari ce trebuie supte și
care stimulează salivația
– îngrijirea frecventă a cavității bucale și nazale pentru a preveni uscăciunea lor datorate
prezenței sondei
– eliminarea excesului de secreții din jurul nărilor și aplicarea de lubrifiant hidrosolubil
pentru a preveni consolidarea secrețiilor
– modificarea frecventă a poziției pentru a preveni presiunea exercitată de sondă
asupra mucoasei faringiene.

200
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 54
DETERMINAREA CANTITATII DE URINA PE 24 h - SCOP

TOTALUL DE URINĂ
Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi variabile în urină,
probele trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare diagnostică.
Se pot cere probe şi din urina colectată timp de 2 până la 12 ore, în funcţie de informaţiile pe
care dorim să le aflăm.
De asemenea, probele din urină strânsă o perioadă de timp pot fi colectate după administrarea
unei cantităţi de medicamente, de exemplu insulina, pentru a detecta diverse boli renale

Recoltarea urinei pe parcursul a 24 de ore este necesara pentru anumite teste de laborator
(ex. glicozurie, proteinurie, microalbuminurie) prin care se face o dozare cantitativa a
substantelor prezente in urina (ex. glucoza, creatinina, proteinele, calciu, magneziu, sodiu,
potasiu).

Recoltarea urinei pe parcursul a 24 de ore

Materiale necesare
-recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri
-mănuşi
-ploscă sau urinar dacă este nevoie
-recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
-recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider
-etichete
-formular de cerere analize pentru laborator

Pregatire pacient
 aportul de lichide in preziua recoltarii si in timpul recoltarii trebuie sa fie normal (cu
exceptia cazurilor cand medicul curant face recomandari specifice in acest sens)
 in unele cazuri se recomanda intreruperea medicatiei care poate induce interferente, cu cel
putin 12 ore (de preferat 48 - 72 ore) inaintea inceperii recoltarii
 unele alimente pot influenta anumiti compusi chimici, astfel ca, uneori, la sfatul medicului,
pacientul trebuie sa tina o anumita dieta inaintea acestei analize

Tehnica
 dimineata (de exemplu la ora 06:00) se urineaza si nu se retine aceasta urina
 se colecteaza apoi intr-un recipient curat de 2 - 3 litri (nu se urineaza direct in recipient)
toate emisiile de urina, timp de 24 ore, pana in ziua urmatoare la ora 06:00 dimineata,
inclusiv urina din acest moment final (chiar daca nu exista nevoia imperioasa de a urina)
 vasul cu urina se pastreaza intr-o punga de plastic in frigider, pe tot parcursul colectarii
 la incheierea recoltarii (ultima emisiune de urina la ora 07:00 dimineata din ziua
urmatoare), se masoara intreaga cantitate de urina colectata si se scrie volumul pe
recipientul in care se va recolta proba
 se omogenizeaza (prin agitare) urina recoltata si se retin aproximativ 50 - 100 ml, in
recipientul de unica folosinta pentru urina

In cazul in care pacientul este femeie, va specifica daca urina a fost recoltata in perioda
menstruatiei.
Daca pacientul urmeaza un tratament, va specifica acest lucru impreuna cu denumirea
medicatiei administrate.
Cu 24 de ore inainte de recoltarea urinei nu se vor consuma cantitati mari de lapte sau
derivate ale acestuia, deoarece provoaca tulburarea urinei si produce o crestere a cantitatii de
201
calciu din urina.
Daca pacientul urmeaza o dieta alimentara fara sare, trebuie sa comunice acest lucru
personalului laboratorului, pentru a se cunoaste de ce cantitatea de sare din urina este
scazuta.

Colectarea probelor din urina strânsă timp de 2 ore

 dacă este posibil, pacientul va trebui să bea 2 –4 pahare de apă înainte cu 30 de min de
începerea recoltării
 după 30 min se cere pacientului să micţioneze; această probă se aruncă şi se începe
recoltarea propriu-zisă, pacientul având astfel vezica goală;
 se notează ora începerii recoltării
 dacă medicul prescrie, se va administra o doza din medicamentul indicat şi se va scrie ora
 se va oferi pacientului cel puţin un pahar de apă pe oră pentru a stimula producţia de urină
 după fiecare micţionare (în ploscă/urinar sau un recipient obişnuit de 300 –400 ml ) se va
adăuga proba în recipientul mare de colectare
 se va măsura după fiecare eliminare, dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
 dacă este posibil, cu 15 min înainte de terminarea timpului indicat pentru colectarea urinii,
se va cere pacientului să micţioneze; aceasta va fi ultima proba adăugată în recipientul de
colectare
 la sfârşitul perioadei de colectare, în funcţie de regulile interioare ale spitalului, se va
acoperi recipientul şi se va trimite etichetat la laborator imediat împreună cu formularul de
cerere sau se va turna într-un recipient nesteril 100 -200 ml din cantitatea totală de urină,
va fi etichetat şi trimis la laborator specificându–se pe cerere cantitatea totală de urină
strânsă şi perioada de timp.

Consideraţii speciale
 pacientul va trebui să fie bine hidratat pe tot parcursul recoltării probelor de urină
 pacientul va fi învăţat să evite cafeaua, ceaiul sau alte substanţe pe parcursul recoltării, cu
excepţia recomandărilor medicului, pentru a nu fi alterate rezultatele
 dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada recoltării
într-un recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului-dacă accidental se pierde una din
probe, recoltarea trebuie să fie reluată integral.

202
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 55
REPREZENTAREA GRAFICA A SUBFEBRILITATII, FEBREI INTERMITENTE,
RECURENTA SI ONDULATA

TEMPERATURA CORPORALA
Reprezinta echilibrul intre procesele de termogeneza (producerea de caldura de catre
organism prin dezintegrarea alimentelor energetice) si termoliza (cedarea de catre organism ,
inspre mediul inconjurator a excesului de caldura).

Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi

termoliză (centri termoreglatori situaţi în hipotalamus) si determina functia de termoreglare
a organismului

SCOP
 Evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
 Aprecierea evoluţiei unor boli;
 Detectarea răspunsului pacientului la masurile initiate de creşterea sau de scaderea
temperaturii corpului;
 Evaluarea refacerii pacientului dupa boala

REPREZENTAREA GRAFICA A TEMPERATURII

 Se va nota în foaia de temperatură cu pix de culoare albastră,
 Fiecare linie orizontală corespunzând la două diviziuni de grad.
 Se unesc valorile de dimineaţă şi seară de-a lungul unei perioade de timp pentru obţinerea
curbei termice.
 In alte documente medicale se noteaza cifric

INTERPRETAREA CURBEI TERMICE

 Temperatura normală (fiziologică) este cuprinsă intre 36-36,5 grade C (98 grade
Fahreinheit) cand bolnavul este considerat afebril;
 Valoarea normală a temperaturii corpului poate varia cu până la 0.6 grade Celsius (1 grad
Fahreinheit) în funcție de momentul zilei și gradul de efort fizic depus.
 Temperatura corpului uman este extrem de sensibilă la schimbările hormonale din
organism, fapt ce face ca valorile acesteia sa fie puțin mai mari în cazul femeilor aflate la
ovulație sau în timpul ciclului menstrual.
 Temperatura auriculară (măsurată la nivelul membranei timpanice) și cea rectală pot afișa
valori mai mari cu 0.3 - 0.6 o C (0.5-1 grad Fahreinheit) comparativ cu temperatura orală,
în vreme ce temepatura măsurată la nivelul zonei axilare poate fi cu 0.3-0.6 oC (0.5-1 grad
Fahreinheit) mai mică decât cea orală.

Valori normale:
 n.n. şi copil mic = 36,1-37,8 ºC
 adult =36-36,5 ºC în axilă
 vârstnic =35-36 ºC
Valori patologice:
 Cresterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru varsta, sex si status hormonal.
a) Hipertermie:
 Subfebrilitate = 37-38 o C
 Febră moderată = 38-38,5 o C
 Febra ridicată = 39 -40o C
 Hiperpirexie >40-41 o C
b) Hipotermia - toate valorile sub 36 o C

203
FEBRA
ETIOLOGIA SI TIPURI DE FEBRĂ

Etiologia este multiplă, în ordinea frecvenţei fiind de menţionat:

1. febra infecţioasă (eg infecţii bacteriene, virale, micotice, parazitare, localizate sau
generalizate)
2. febra neoplazică (eg cancere viscerale, mai ales hepatic, renal şi pulmonar, hemopatii
maligne, limfoame)
3. febra de resorbţie (eg afecţiuni tisulare necrotice de tipul infarct miocardic, infarct
pulmonar sau hematoame extinse)
4. febra autoimună (eg boli de colagen, LES, miozite şi dermatomiozite, reumatismul
inflamator, febre alergice)
5. febra endocrină (eg hipertiroidie, criza addisoniană)
6. febra medicamentoasă (prin fenomene de idiosincrazie, alergice etc)
7. febra neurologică (eg boli neurologice cu interesarea hipotalamusului pot da febră
centrală → rar)
8. febra factitia (factice, falsă → provocată de pacient) (eg psihonevroze, simulare, sdr
Münchausen)

STAREA FEBRILĂ CUPRINDE:

1. perioada de invazie – în care temperatura creşte brusc (se asociază cu frisonul ca
mecanism de creştere a termogenezei musculare) sau progresiv
2. perioada de stare
3. perioada de efervescenţă – în care temperatura scade brusc („în criză”) sau treptat („în
liză”); se asociază transpiraţiile profuze ca mecanism de creştere a termolizei
De obicei, creşterea temperaturii nu este un element izolat, febra aparând într-o asociere de
semne şi simptome şi alcătuind sindromul febril.

Manifestările clinice ale sindromului febril includ frisonul, transpiraţia, precum şi simptome
generale:
 frisonul = perceput ca o senzaţie de frig intens, se manifestă sub forma contracţiilor
musculare intense continue, însoţite de vasoconsticţie cutanată şi paloare; când este foarte
intens = frison solemn (rigor) care reprezintă un frison profund, însoţit de piloerecţie →
apare de obicei în infecţiile severe.
 transpiraţia apare prin activarea mecanismelor de pierdere a căldurii şi are ca efect
scăderea temperaturii.
 simptome generale:
 *stare generală de rău cu dureri musculare, osoase, articulare = curbatură
 *cefalee febrilă, adeseori cu caracter pulsatil, datorată vasodilataţiei febrile
 *manifestări neuropsihice cum ar fi modificările statusului mental (insomnie,
iritabilitate, alterarea stării de conştienţă cu apariţia stărilor confuzionale, delir,
halucinaţii) şi convulsiile (febra poate precipita convulsiile la pacientul epileptic)
 *pot apare şi tulburări digestive: anorexie, greaţă etc
 *pot apare şi tulburări cardiovasculare: tahicardii şi tahiaritmii
 *febra poate reactiva virusuri latente de tipul virusului herpetic → herpes nazo-labial

Monitorizarea temperaturii şi obţinerea curbei febrile presupune cel puţin 2

termometrizări pe zi, respectiv dimineaţa şi seara.

204
TIPURI DE FEBRĂ

1. febra continuă, susţinută, „în platou”

 Este febra în care creşterea temperaturii este persistentă şi variaţiile zilnice ale
temperaturii nu depăşesc 10C (diferenţele dintre valorile maxime şi minime sunt < 10C);
(eg pneumonie, erizipel, febră tifoidă)

2. febra remitentă, „în fierăstrău”

 Este febra în care variaţiile zilnice ale temperaturii sunt mai mari de 10C, fără a se
ajunge însă la valori normale, febra fiind mai mare seara (diferenţele dintre valorile
maxime şi minime sunt > 10C, valorile minime rămânând în domeniul febrei); (eg
supuraţii, bronhopneumonia, TBC)

3. febra intermitentă
 Este febra în care există variaţii mari, cu revenire la valori normale între episoadele
febrile (există perioade de 2-3 zile de febră, întrerupte de perioade afebrile de 1-2 zile;
diferenţele dintre valorile maxime şi minime sunt mari, valorile minime ajungând în
domeniul normalului); această febră poate fi sistematizată, revenind la un număr fix de
zile (eg malaria) sau nesistematizată (eg neoplazii, infecţii urinare, angiocolite etc)

4. febra hectică
 Este o variantă de febră intermitentă cu variaţii zilnice mai mari de 30C (diferenţele
dintre valorile maxime şi minime sunt > 30C); (eg septicemii, TBC cavitară)

5. febra inversă
 Este febra în care există valori termice mai mari dimineaţa (eg TBC severă)

6. febra recurentă
 Este febra caracterizată prin mai multe episoade febrile separate prin perioade de
afebrilitate; (eg viroze, spirochetoze – episoadele febrile survin la 6-7 zile)

7. febra „în dromader”

 Este o variantă de febră recurentă cu 2 episoade, primul ca valori mai mari şi cu o
perioadă de normalizare intermediară scurtă (cca 24-48 ore); (eg viroze respiratorii)

8. febra ondulantă
 Este febra caracterizată prin perioade febrile prelungite cu ascensiune şi scădere
progresive, separate prin perioade de afebrilitate, urmate de repetarea

205
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic

Febra Se caracterizează Supuraţii profunde,

printr-o creştere Endocardită
intermitentă bruscă a Bacteriană;
temperaturii până la
39-40oC În malarie, colecistita
Diferenţa între acută litiazică are
temperatura minimă aspect periodic
şi maximă în 24 ore
fiind de 2-3oC,
Temperatura
minimă scăzând la
valori normale.
Este periodică,
accesele febrile
putându-se repeta

zilnic (febră cotidiană)

la 2 zile (febră terţă)
la 3 zile (febră quartă).

206
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic

Febra Perioade de febră viroze,

ridicată (câteva zile), spirochetoze
recurentă (transmise de purici,
alternând cu
perioade de câteva căpuşe)
zile de afebrilitate.
Este caracteristică
pentru
limfogranulomatoza
malign (Pell-
Ebstein).

207
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic

Febra Curbă ascendentă Boala Hodgkin,

care atinge un Endocardită,
ondulantă Bruceloză
apogeu, apoi
(Pel-Ebstein) descreşte treptat la
temperatură
normală, cu
repetarea ciclului.

208
Tipul de febră Descriere Exemple Grafic

Febra Menţinerea temperaturii la Pneumonie

un nivel ridicat pneumococică,
continuă (38-39oC), pe durata bolii, Erizipel,
(în platou) cu oscilaţii mai mici de 1oC Febră tifoidă
între temperatura de
dimineaţă şi cea de seară,
cu o durată de 5-14 zile.

209
 Tipul de Descriere Exemple Grafic
febră
Febra Are o curbă ce nu Supuraţii
poate fi cronice:
neregulată sistematizată Bronşiectazie,
Oscilaţii febrile Stări septice:
nesistematizate, Abcesul
neputând fi incluse pulmonar,
în nici unul din Colecistite.
tipurile de febră
descrise.

210
211
212
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 56
TEHNICA RECOLTARII VITEZEI DE SEDIMENTARE A HEMATIILOR (V.S.H.)

Definiţii
Viteza de sedimentarea a hematiilor(VSH) este o analiză curentă, nespecifică, destul de
frecventă care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia.

VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o proba de sange anticoagulat într
o ora. Cu cat hematiile sedimenteaza mai repede, cu atat VSH-ul este mai mare, fiind un
indicator de răspuns de faza acuta. O creștere a VSH-ului apare la cel putin 24 ore după
initierea raspunsului inflamator, iar dupa încheierea răspunsului de faza acuta scade cu un timp
de înjumătățire de 96-144 ore.

Indicații
 Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infectii, boli autoimune, discrazii
plasmocitare.
 Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporala, polimialgie
reumatica, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala
Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.
 Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice

Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă

Pregătirea materialelor
 materiale pentru puncţia venoasă
 seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium
3,8% (capac negru)

Pregătirea pacientului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informal
b) fizică: informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial; poziţionaţi-l ca pentru
puncţia venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă

Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi puncţia venoasă
 aspiraţi în seringă 0,4ml citrat de Na 3.8% şi introduceţi-l în eprubetă
 aspiraţi în seringă 1,6ml sânge pe care îl introduceţi de asemenea în eprubeta cu citrate de
sodium 3,8%
b) prin metoda vacuette - se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru
 se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul
sânge/anticoagulant trebuie să fie 4/1
 retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se menţine de 2- 3,şi răsturnaţi lent
tubul vacuette
 etichetaţi eprubeta sau vacutainerul, completaţi fişa de laborator și transportaţi-l la
laborator

Îngrijirea pacientului
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra
tamponului
 Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei

213
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:
 Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort
 Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează,nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
 Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
 Se produce coagularea sângelui sau hemoliza sângelui
 Greşeala de colectare.
 Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării
 Perforarea venei şi apariţia hematomului
 Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia

214
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 57
SPALATURA GASTRICA – MATERIAL, EXECUTIE

Definiţie
Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente) sau a
conţinutului stomacal (reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică .

Scop – terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic

Indicaţii
• intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
• stază gastrică însoţită de procese fermentative
• pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac
• pregătirea pentru examen gastroscopic

Contraindicţii
▪ intoxicaţii cu substanţe caustice
▪ hepatite cronice; varice esofagiene
▪ îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate
▪ ulcer gastric în perioada dureroasă
▪ cancer gastric

Materiale necesare
- 2 şorţuri din material plastic, prosoape
- sonda gastrică Faucher sterilă, pâlnie
- mănuşi de unică folosinţă, pensă hemostatică
- cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la 25-26°C
- recipient pentru captarea lichidului (găleată, lighean)
- medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului

Pregătirea pacientului
✓ psihic:- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea obţinerii
colaborării sale
✓ fizic : se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se aşează
şorţul de cauciuc; se îndepărtează proteza dentară (când este cazul); i se oferă tăviţa renală
şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie (pentru captarea salivei şi pentru imobilizarea
pacientului)

Execuţie
✓ asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul de cauciuc
✓ umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace,
cerându-I pacientului să deschidă gura, să respire adânc
✓ introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina
limbii invitând pacientul să înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări
blânde de împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară)
✓ la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui pacientului
✓ se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi deasupra
capului pacientului
✓ înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în
poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul din stomac
✓ se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector

215
✓ se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe
străine
✓ se îndepărtează pâlnia, se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu
atenţie, pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat
de pacient
 dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau
voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic,
iar un eşantion va fi trimis la laborator

Îngrijirea ulterioară a pacientului

✓ se oferă pacientului un pahar cu apă călduţă să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de
pe faţă şi bărbie
✓ se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul,se aşează pacientul în poziţie comodă, notându-se în
F.O. spălătura

Accidente şi incidente:
▪ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.,
anestezie cu soluţie de cocaină 2%
▪ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se îndepărtează
imediat sonda.
▪ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer cu seringa
▪ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii

216
 FIȘA TEHNICĂ Nr. 58
TEHNICA INSTALARII TUBULUI DE GAZE

Tubul de gaze
Este un tub din cauciuc semirigid cu lungime de 30-35 cm avand un calibru de 8-10-12 mm.
Marginile extremitatilor sunt rotunjite si slefuite si se folosesc in caz de meteorism abdominal,
introducandu-se prin anus in rect si de aici in colon

SCOPUL – este de a usura eliminarea gazelor din colon;

MATERIALE NECESARE
 tubul de gaze sterilizat, comprese de tifon, tavita renala, substanta lubrefianta pentru
ungerea tubului de gaze (vaselina boricata), o punga colectoare sau un alt recipient;

ETAPE DE EXECUTIE
1. pregatirea materialelor necesare:
 se pregatesc materialele necesare si se transporta langa bolnav;

2. pregatirea bolnavului:
 se anunta bolnavul si i se explica esenta si inofensivitatea tehnicii;
 se izoleaza patul bolnavului;
 se dezbraca bolnavul si se aseaza in pozitie ginecologica;

3. efectuarea tehnicii:
 spalare pe maini cu apa si sapun;
 se imbraca manusile de unica folosinta;
 cu ajutorul unei comprese de tifon se unge tubul de gaze cu vaselina boricata;
 cu mana stanga se indeparteaza fesele bolnavului iar cu cea dreapta se introduce tubul de
gaze prin anus in rect si de aici in colon si prin miscari de rasucire si inaintare pana ;la o
adancime de 15-20 cm;
 se acopera bolnavul cu invelitoarea din flanela si se mentine tubul de gaze cel mult 2 ore;
 dupa aceasta perioada tubul este indepartat si se aseaza in tavita renala;
 daca este nevoie se repeta introducerea tubului de gaze dupa o ora doua, dupa ce s-a
restabilit circulatia normala in mucoasa;
 se spala pe maini cu apa si sapun;

4. ingrijirea bolnavului dupa tehnica:

 se efectueaza toaleta regiunii anale;
 se aseaza bolnavul in pozitia comoda, se inveleste, se aeriseste salonul;

5. reorganizarea locului de munca:

 materialele folosite se indeparteaza;
 instrumentele folosite se spala, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare;

OBSERVATII
1. Tubul de gaze nu va fi mentinut mai mult de 2 ore deoarece poate produce escare ale
mucoasei rectale;
2. Pentru lubrifierea tubului de gaze, ca suport, nu se utilizeaza vata;

217
218
 FIȘA TEHNICĂ Nr.59
MOBILIZAREA PACIENTULUI – SCOPUL, OBIECTIVELE URMARITE,
PRINCIPII DE RESPECTAT

SCOP
Bolnavii sunt mobilizati pentru a preveni complicatiile cum ar fi: tromboze, escare,
pneumonii, ce pot aparea din cauza imobilizarii, pentru recunoasterea starii de independenta si
grabirea procesului de vindecare.
Momentul mobilizarii este hotarat de catre medic in functie de boala, stare generala.

OBIECTIVELE URMARITE
 normalizarea tonusului muscular
 mentinerea mobilitatii articulare
 asigurarea starii de bine si de independenta a pacientului
 stimularea metabolismului
 favorizarea eliminarilor de urina si fecale (pacientul poate sa urineze si sa-si evacueze
scaunul mai bine in afara patului decat in prezenta altora sau in pozitie culcata pe bazinet)
 stimularea circulatiei sanguine pentru profilaxia trombozelor, pneumoniilor, escarelor,
contracturilor.

PRINCIPII CE TREBUIESC RESPECTATE

1. Mobilizarea se face in functie de natura bolii, starea generala a bolnavului .

2. Exercitiile fizice se fac inainte de masa.
3. Bolnavul trebuie educat sa intercaleze exercitiile de miscare cu exercitiile respiratorii.
4. Se stabileste impreuna cu bolnavul un exercitiu pentru relaxare.
5. Momentul in care se va incepe mobilizarea, precum si ritmul in care sunt efectuate, vor fi
hotarate de catre medic, iar executarea in bune conditii tine de competenta asistentului
medical.

Bolnavul este pregatit psihic, explicandu-i-se tehnica, cat si importanta acesteaia in grabirea
procesului de vindecare. Inainte de a mobiliza bolnavul, cat si dupa mobilizare, ii vom masura
tensiunea, pulsul, frecventa respiratorie, faciesul bolnavului cat si starea acestuia.
Mobilizarea face parte din terapia prescrisa de medic, in functie de afectiunile si starile
bolnavului, aceasta facandu-se progresiv.
Se va incepe cu miscari ale capului (miscari pasive/miscari active), miscari ale degetelor si
incheieturilor (miscari pasive/miscari active), miscarea si schimbarea pozitiei membrelor
inferioare si superioare, miscari de flexie si extensie, bolnavul pastrand pozitia decubit dorsal
(miscari pasive/miscari active).
Urmeaza asezarea bolnavului in pozitia sezand in pat (miscari pasive/miscari active), in pozitia
sezand la marginea patului (miscari pasive/miscari active) si apoi ridicarea bolnavului in
pozitia ortostatica (miscari pasive/miscari active).

OBS !! DOAR IN PREZENTA MEDICULUI, BOLNAVUL VA EFECTUA PRIMII PASI.

Etape de executie:

1. Pregatirea bolnavului
▪ Se anunta bolnavul.
▪ Se explica necesitatea si importanta pentru vindecarea lui.

2. Mobilizarea capului si a membrelor (in pozitia decubit dorsal):

▪ Se examineaza faciesul si pulsul bolnavului.
219
 ▪ Se efectueaza miscari pasive de gimnastica la pat.
▪ Se controleaza pulsul bolnavului.

3. Ridicarea in pozitie sezanda in pat:

▪ De mai multe ori pe zi, se ridica bolnavul in pozitia
sezanda (miscarea poate fi asociata cu exercitii de respiratie)
(fig. 11).

Fig. 11 - Agatatoare pentru mobilizare activa

4. Asezarea bolnavului in pozitia sezanda la marginea

patului.
▪ Cu mana dinspre partea proximala a patului, se descopera bolnavul prin indepartarea
paturii. Se prinde bolnavul de spate, iar cu cealalta mana sub regiunea poplitee.
▪ Bolnavul daca poate se va prinde de gatul asistentei.
▪ Se rotesc picioarele bolnavului intr-un unghi de 90°, picioarele atarnand pe marginea
patului (fig. 12).
▪ Se verifica daca pozitia bolnavului este comoda.
▪ Daca bolnavul devine palid sau cianotic, daca are
ameteli, se reasaza imediat in pat, cu aceleasi
miscari, dar in ordine inversa.

Fig. 12 - Mobilizarea bolnavului la marginea

patului

5. Asezarea in fotoliu (executa doua cadre medii):

▪ Se imbraca bolnavul cu halatul si ciorapi.
▪ Se asaza bolnavul la marginea patului si i se ofera papucii.
▪ Se asaza fotoliul cu rezematoarea laterala lipita de marginea patului.
▪ Asistenta I si asistenta II se plaseaza de o parte si de alta a bolnavului, introduc mainile
in axila bolnavului si, la comanda, ridica usor bolnavul in picioare, il rotesc in directia
fotoliului si il asaza cu precautie.
▪ Se acopera bolnavul cu patura.
▪ Se repune bolnavul in pat cu aceleasi miscari, in ordine inversa.

220
6. Ridicarea bolnavului in pozitie ortostatica:
▪ Se aduce bolnavul in pozitia sezanda, pe marginea patului.
▪ Situata in fata bolnavului, asistenta il solicita sa se sprijine de
umerii ei si, sustinandu-l cu mainile sub axile, il ridica in picioare
(fig. 13).
▪ Se mentine bolnavul cateva minute, daca se simte bine, iar daca
are ameteli se reasaza pe pat.

Fig. 13 - Mobilizarea bolnavului (ridicarea in picioare)

7. Efectuarea primilor pasi ai bolnavului.

▪ Asistenta I si asistenta II se plaseaza de o parte si de alta
a bolnavului si il sprijina in axila, aducandu-l in pozitie
ortostatica (fig. 14).
▪ Bolnavul va face primii pasi in salon, condus si sustinut
de cele doua asistente.
▪ Se va continua cu o scurta plimbare in salon.
▪ Se readuce si se repune bolnavul in pat.

Fig. 14 - Efectuarea primilor pasi

221
222
 FIȘA TEHNICĂ Nr.60 →vezi FIȘA TEHNICĂ Nr. 39
RECOLTAREA SANGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC-
HEMOCULTURA

223
224
 FIȘA TEHNICĂ Nr.61
RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie
Un exudat faringian este un examen care consta din prelevarea de secretii de la nivelul cavitatii
faringiene ( gâtului )
Scop – explorator
→ identificarea prezentei unei infectii bacteriene, fungice sau virale la nivelul acestei regiunii,
→ sau depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni

Obiectivele procedurii
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
Mostra de secretii prelevată de la nivelul cavitatii faringiene este plasata intr-un recipient care
stimuleaza cresterea microorganismului care a determinat boala(in cazul in care acesta exista).
Tipul de organism va fi identificat ulterior prin examinare la microscop, prin efectuarea unor
teste chimice sau prin ambele metode. In cazul in care pe mediul de cultura nu creste nici un
organism, testul este negativ.

Microorganisme care pot determina afectiuni ale faringelui sunt:

 Candida albicans, acest fung (ciuperca) determina aparitia de afte bucale, o infectie a
cavitatii bucale si a limbii
 Neisseria meningitidis, aceasta bacteria poate determina meningita
 Streptococul β hemolitic de tip A, aceasta bacterie poate determina infecție
streptococică a faringelui, scarlatina sau febra reumatică. ✓ psihică se va explica
pacientului tehnica si se va obtine consimțământul informat

Pregătirea materialelor
 de protecţie - masca de tifon;
 sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian, ser fiziologic;
 nesterile: tăviţă renală, mănusi de unica folosinta,

Pregatirea pacientului
 fizică: - se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice pentru gât, să nu se
instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în dimineaţa
recoltării
 Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare(în cazul
când avem de recoltat de la copii)

Efectuarea procedurii
 Verificati daca pacientul a respectat recomandarile privind procedura
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun si imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Folosiţi masca de protecţie
 Invitaţi pacientul să deschidă larg gura si sa incline capul pe spate
 Se va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apasator de limba), apoi se
va examina gura și gâtul.
 Cu un tampon faringian steril se va preleva o mostra de secretii de la nivelul partii
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor si de la nivelul oricarei zone inflamate a
cavitatii bucale.
 Mostra de secretii faringiene poate fi obtinuta si prin spalatura faringiana. Aceasta
procedura presupune efectuarea unor gargare cu mici cantitati de ser fiziologic , apoi
eliminarea lichidului intr-un recipient steril. Aceasta metoda ofera o cantitate mai mare de
secretii, crescand acuratetea rezultatului culturii faringiene.
225
 In cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului sa tuseasca la nivelul
unui recipient steril, se mai numeste metoda "metoda placilor tusite". Acest lucru evita
traumatizarea inutila a copilului.
 Se spală pe mâini cu apă şi săpun si se transportă produsul la laborator evitând
suprainfectarea

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
 Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îndepărtaţi mănuşile/masca
 Notarea în foaia de observaţie (se notează data recoltării, numele persoanei care a facut
recoltarea, dacă s-au făcut însămânţări sau nu ).

Pregătirea produsului pentru laborator

 Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea si completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate:
 Recoltarea s-a făcut fără incidente
 Produsul nu a fost suprainfectat

Rezultate nedorite/ce faceţi?

 Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă
cu salivă sau se ating dinţii, limba - repetaţi recoltarea folosind alt tampon
 Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei - rugaţi pacientul să
inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării

Ce se simte în timpul recoltarii secretiilor?

 In timpul recoltarii secretiilor poate aparea senzatia de voma in momentul atingerii partii
posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasa daca faringele este
inflamat (rosu).

De retinut!
 majoritatea infectiilor faringelui (gatului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infectii pot fi
cauzate de streptococ β hemolitic de tip A , iar afectiunea se numeste infectie streptococica,
complicatiile infectiei streptococice ce pot aparea in cazul in care infectia nu este tratata
adecvat cu antibiotic, sunt reumatismul articular acut, glomerulonefrita, sinuzita sau
infectie la nivelul urechii
 o cultura negativa exclude de obicei, dar nu intotdeauna, existenta unei infectii faringiene,
 factori ce pot influenta rezultatul includ cantitatea de secretii recoltate, modalitatea de
efectuare a culturii, tipul de cultura efectuata si tratamente anterioare cu antibiotice
 Sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma ) se poate efectua pentru a alege
tratamentul cel mai adecvat impotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura
faringiana
 unele persoane pot fi purtatoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvolta semne sau
simptome de infectie; deoarece 30% dintre copii mici si adolescenti pot fi purtatori,o
cultura faringiana este recomandata in acest caz numai daca istoricul pacientului si
examenul fizic sugereaza prezenta unei infectii
 timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
 recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite, RAA).
226
 FIȘA TEHNICĂ Nr.62
VACCINAREA BCG ( BACILLUS CALMETTE GUERIN)

Definiţie
 Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, pentru profilaxia
tuberculozei.

 Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuţilor cu greutatea mai mare de 2500 gr,

începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile.
 Nu se recomandă revaccinările .
 Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică, cu vaccin liofilizat ( tulpina BCG-
IC72, este pusă la punct în 1972 de Institutul Cantacuzino, obținută prin treceri succesive
pe medii SAUTON)

Materiale necesare
 seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile
 fiola de vaccin şi solvent
 tampoane cu dezinfectant, tincură de iod
 mănuşi de unică folosinţă

Prepararea suspensiei de vaccin

 Se ia fiola de vaccin și cea de solvent
 Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctura de iod și se pilește ușor
 Se deschide fiola de solvent
 Se trece la deschiderea fiolei de vaccin după ce îi înfăşurăm gâtul în foița de material plastic
ce se găsește în ambalaj;mdeschiderea se face lent pentru a evita risipirea conținutului prin
pătrunderea bruscă a aerului (ele fiind condiționate în vid)
 Cu seringa de 5 ml se aspiră 2 ml solvent și se trec în fiola de vaccin
 Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare. Suspensia astfel obținută
conține 0,10 mg bacili/ 0,1 ml și se utilizează cât mai curând ( dupa cel mult o oră ) fiind
tot timpul protejată de lumina directă și de căldură.

Tehnica vaccinării
 Vaccinarea propriu-zisă se face folosind o seringă de 1 ml și un ac intradermic cu bizou
scurt.
 Acul se atașează seringii după ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
 Se eliberează braţul stâng şi se dezinfectează cu alcool faţa posterioară a treimii medii a
brațului stâng
 După evaporarea alcoolului, cu mâna stângă prindem brațul respectiv întinzând tegumentul
treimii medii a acestuia între police și medius, iar cu mâna dreaptă se introduce strict
intradermic acul ( cât mai superficial), apoi injectăm 0,1 ml vaccin; la locul injectarii se
realizeaza o papulă cu diametrul de 6-7 mm, albicioasă, ischemică, cu aspect în „coaja de
portocala”
 Se retrage acul; am realizat vaccinarea.
 Reacția locală vaccinală se formează în 2-4 săptămâni sub forma unui nodul roșu –
violaceu; nodulul se poate ulcera, formându-se o crustă care se elimina.
 La locul vaccinării rămâne o cicatrice denivelată fața de tegumentele din jur, la început de
culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm și care constituie locul vaccinării.
 Reacțiile vaccinale durează în medie 2-3 luni, uneori mai mult.

 Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficientă.

 Nu se aplică tratament local la nivelul reacției vaccinale.
 După un interval de 8-10 săptămâni de la vaccinare se instalează alergia vaccinală.
227
Complicațiile vaccinării BCG
 Sunt rare și benigne, rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație
( fenomenul Koch la alergici)
 Altele sunt reacții de dimensiuni mari – 18-20 mm la nodulii și de 10-20 mm la ulcerații –
sau abcese locale cu evolutie indelungata ,ca urmare a introducerii unei suspensii vaccinale
insuficient omogenizate sau a unei injectari subcutanate.
 Excepțional pot apărea adenopatii axilare de peste 10 mm , cu evoluție spre abcedare.Nu
se administrează chimioterapie antituberuloasa, ci numai tratament local (chiuretarea
abcesului și aplicarea locala de rifampicina).

Contraindicaţiile vaccinarii BCG

 IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficienţe congenitale
 SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infecțioase
 6 luni după hepatita virală
 Afectiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
 Greutate < 2500 gr la naștere

Observaţii:
 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml ât este doza vaccinală, avem, 0,1 mg bacili,
teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari.
 Vaccinul se păstrază la adapost de lumina, la temperatura de + 4 grade C ( frigider) și se
utilizează numai în limitele de valabilitate înscrise pe fiecare fiolă.

228
 FIȘA TEHNICĂ Nr.63
INJECTIA INTRADERMICA

Definiţie → Introducerea strict intradermic de soluţii izotone – în organism, prin intermediul

unui ac fin cu vârf tăiat scurt ataşat la o seringă.
Scop
 Terapeutic→ desensibilizări faţă de alergenii identificaţi sau imunoterapie în neoplăzii,
vaccinarea BCG.
 Diagnostic → testări la diverşi piogeni sau substanţe medicamentoase cu uz therapeutic
 (xilină, diluţii din diverse antibiotice - Penicilină)
 → testarea la tuberculină .
 Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.

Locul injecţiei intradermice

 Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia i.d. poate fi bine observată.
Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu pilozitate redusă:
 faţa anterioară a antebraţului –1/3 medie(1/3 medie antebraț stâng în cazul idr la
tuberculină)
 faţa externă a braţului şi a coapsei.
 în scop anestezic → pe orice suprafaţă a corpului.

Materiale şi instrumente necesare

 seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt.
 material general pentru executarea unei injecţii.
 soluţia de injectat.

Pregătirea bolnavului
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura → explicaţi scopul injecţiei, efectele
dorite şi nedorite și obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
 cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei
 stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
 poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie
şezândă sau semişezândă

Execuţie
 verificarea prescriptiei și a identitatii pacientului
 se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
 se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
 se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele, indexul şi mediusul mâinii stg.

 se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, la un unghi de

10-15 grade față de planul cutanat, cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul acului.
 se injectează lent soluția (0,1 ml) în grosimea stratului dermic.
229
 se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime
de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
 se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
 se ordonează materialele folosite.

Citirea reactiei locale se face după 72 ore în cazul IRD la tuberculină

Incidente şi accidente
 revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
 tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală →
când acul a pătruns prea profund.
 lipotimie, reactie anafilactica sau chiar soc → când se introduc soluţii alergene.
 tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
 necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.

Observaţii
 pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului → obligatoriu
după testarea sensibilităţii organismului la anestezic!
 în cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: adrenalină, efedrină, hemisuccinat
de hidrocortizon, cardiotonice.
 nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.

230
 FIȘA TEHNICĂ Nr.64
INJECTIA INTRAMUSCULARA

Definiţie
 Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.

Scop
→ Terapeutic . Efectul medicaţiei administrate i.m. se instalează mai lent faţă de i.v., dar mai
rapid de 4-5 ori decât cele s.c.
→ Efectul maxim se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectarea i.m.

Locul injecţiei intramusculare

 Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern
fesier).
 Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie.
 Muşchiul deltoid.
 La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.

Loc de elecție – deasupra marelui trochanter Loc de elecție–pătratul supero- extern fesier
si muschiul gluteus medius( fesier mijlociu)

Materiale şi instrumente necesare

 Material general pentru executarea unei injecţii.
 Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
 Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
 Soluţia medicamentoasă.

Pregătirea pacientului
 Se identifică și se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
 Se aşează pacientul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
 Se dezveleşte locul ales.

Execuţie
 Verificarea presciptiei
 Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
 Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
 Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
 Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
 Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
231
 Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
 Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.

Intervenţii după tehnică

 Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute..
 Se ordonează materialele folosite.

Incidente şi accidente
 Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage
acul şi se schimbă locul injecţiei.
 Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
 Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
 Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a medicamentului.
 Hematom.
 Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
 Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
 Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
 Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.

Observaţii
 Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule
 Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
 Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
 Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml → pentru a nu se mări riscul de
infecţii – abces postinjectabil.

232