1.

Conţinutul, importanţa şi evoluţia logisticii

1.1 Geneza logisticii
Descoperită ca activitate practică încă în cele mai vechi timpuri şi preluată ulterior de către
economia modernă, logistica poate fi privită ca un ansamblu de elemente prin care se asigură suportul
material şi operaţional pentru buna desfăşurare a oricărei activităţi umane. Din punct de vedere
etimologic termenul provine din cuvântul grecesc ”logisteo” care are semnificaţia de ”a administra”.
În Roma antică prin ”logiste” se înţelegea intendentul sau administratorul care avea sarcina de a
asigura armatei toate resursele materiale şi elementele necesare ducerii unui război. Domeniul militar
este acela care a dat acestui termen o semnificaţie practică, pentru a caracteriza acele activităţi prin
care se combină doi factori esenţiali pentru gestiunea fluxurilor necesare manevrelor militare: spaţiul
şi timpul. Pentru militari logistica înglobează ansamblul de mijloace şi activităţi care permit punerea în
practică a planurilor militare strategice şi tactice. Astfel strategia militară decide locul şi modul de
acţiune, iar logistica are menirea de a asigura deplasa echipamentul de luptă şi trupele şi în locul
respectiv.
Deşi între logistică şi războaie există o legătură strânsă, putem afirma că logistica ca activitate
în sine a existat înainte de derularea primelor războaie. Filozoful Paul Virilio era de părere că logistica
poate fi considerată un element care a favorizat apariţia primelor conflicte militare, prin faptul că ea
asigură libertatea de mişcare, înţeleasă nu ca o activitate de agrement, ci ca o necesitate şi o aptitudine.
Marii conducători de oşti ai istoriei s-au folosit de logistică pentru a asigura reuşita campaniilor
militare ale acestora:
- Alexandru Macedon în campania sa de cucerire a Asiei a gândit un sistem de deplasare a
oştilor şi de organizare a unor depozite de alimente şi furaje;
- Iulius Cezar a înţeles importanţa activităţii logistice pentru campaniile sale militare, astfel că
a creat o funcţie specială ”logiste” conferită unui ofiţer, care avea sarcina de a asigura deplasarea
legiunilor sale, de a organiza taberele şi de a asigura hrana şi alte resurse necesare ducerii războiului.
Studiile legate de logistica militară evidenţiază trei tipuri principale apărute în evoluţia
acesteia, începând cu secolul al XVIII-lea:
- un prim tip este legat de armata statică, în care aprovizionarea se făcea din magazine pe bază
de comandă;
- a doilea tip corespunde campaniilor de cotropire şi armatelor foarte mobile, care caută să
obţină din teritoriile invadate resursele necesare aprovizionării armatei (vezi campaniile
Napoleoniene);
- al treilea tip a apărut după 1870 şi se bazează pe aprovizionarea din baze aflate în spatele
frontului sau chir mai îndepărtate.
Dezvoltările logisticii militare au fost preluate ulterior de către logistica economică, aplicându-
le activităţilor de aprovizionare, de producţie sau de desfacere. Activitatea logistică a firmei constă
într-o cercetare permanentă care vizează optimizarea mijloacelor pe care firma le are la dispoziţie în
vederea stăpânirii şi coordonării fluxurilor de informaţii, de materii prime, materiale şi produse finite
care pătrund în firmă sau pleacă din aceasta.
Studierea logisticii ca domeniu distinct în economie este de dată relativ recentă. Astfel, dacă
primele preocupări în domeniu s-au manifestat la începutul secolului XX, afirmarea logisticii ca
domeniu de sine stătător în statele unite şi ţările vest europene s-a realizat deceniile 7, respectiv 8.
Primele precizări privind domeniul de studiu al logisticii apar în lucrările lui Crowell privind
operaţiunile de distribuţie fizică a produselor agricole. Ulterior logistica este abordată din perspectiva
marketingului în lucrările lui Clark (1922). Multe lucrări din domeniul logisticii cuprindeau metode şi
modele economico - matematice care aparţineau domeniului cercetărilor operaţionale, care îşi găseau
aplicabilitatea pe lângă activitatea logistică şi în alte domenii: distribuţie, planificarea industrială,
ordonanţare.
Delimitarea logisticii ca domeniu de studiu distinct s-a datorat importanţei strategice şi tactice
a acesteia, cu implicaţii economice importante asupra organizaţiei. Astfel Heskett definea în 1978
logistica drept ”procesul care înglobează ansamblul activităţilor care participă la gestionarea fluxurilor
fizice de produse, la coordonarea resurselor, căutând să obţină un nivel ridicat al serviciilor la cel mai
scăzut cost”. Porter în lucrările sale privind lanţul valorii evidenţiază implicaţiile logisticii asupra
avantajului concurenţial al întreprinderii.
Principalii factori care au impulsionat dezvoltarea logisticii, mai întâi în SUA, iar apoi în ţările
vest europene dezvoltate sunt:
a. evoluţiile înregistrate în cadrul pieţelor prin:
- extinderea deosebită a acestora - cresc distanţele geografice şi temporale dintre furnizori şi
consumatori, determinând distribuitorii să-şi îmbunătăţească livrarea mărfurilor;
- schimbarea raporturilor dintre cerere şi ofertă - pieţele s-au transformat din pieţe ale
vânzătorilor în pieţe ale cumpărătorilor;
- schimbările tot mai frecvente în cerinţele şi preferinţele consumatorilor care obligă furnizorii
să-şi adapteze în permanenţă oferta şi să livreze prompt mărfurile pentru a rămâne competitivi.
b. perfecţionarea tehnologiilor de producţie - ca rezultat al progresului tehnico-ştiinţific a
determinat creşterea continuă a cantităţilor de mărfuri produse şi livrate pieţei, apariţia producţiilor de
masă şi necesitatea unei livrări continue şi rapide a mărfurilor produse, la intervalele şi în cantităţile
solicitate de consumatori;
c. perfecţionarea continuă a produselor şi adaptarea lor la cerinţele în continuă schimbare
ale clienţilor – aceasta conduce la un consum mai mare de timp pentru dezvoltarea de produse noi, la
creşterea costurilor şi în consecinţă la necesitatea unei gestionări atente a fluxurilor de aprovizionare
cu resurse materiale şi a fluxurilor de livrare a produselor finite, în vederea minimizării cheltuielilor
logistice ale firmei;
d. afirmarea noilor tehnologii şi metode de gestiune în cadrul logisticii – rezultatele
cercetărilor operaţionale, teoria sistemelor, simularea, teoria deciziei, teoria firelor de aşteptare,
afirmarea tehnologiilor informatice în procesele logistice etc., au determinat o perfecţionare continuă a
activităţilor logistice, a metodelor de gestiune a stocurilor, a metodelor şi optimizare a dimensiunii
stocurilor şi a circuitelor de transport, a metodelor şi tehnicilor de depozitare etc.
e. afirmarea unor metode moderne în managementul şi gestiunea firmei – au determinat
creşterea eficienţei în toate activităţile firmei, solicitând managerilor să fie mai rapizi în luarea celor
mai bune decizii, mai agresivi, mai creativi în găsirea unor soluţii pentru a satisface cerinţele clienţilor
mai bine decât concurenţii.

1.2 Conţinutul şi direcţiile de abordare a logisticii întreprinderii

Schimbările intervenite în conjunctura pieţelor (locale sau mondiale) ca urmare a tendinţei de
globalizare a pieţei mondiale sau a apariţiei unor entităţi supranaţionale la nivel regional (cum este
UE), au determinat mutaţii importante în ceea ce priveşte modul de organizare a activităţilor logistice
şi de gestionare a fluxurilor pe care le determină acestea. Firmele, indiferent de mărimea lor, trebuie să
se adapteze în permanenţă la aceste mutaţii, astfel logistica (privită mult timp ca o activitate cu
importanţă secundară, ce nu suscita interes prea mare din partea factorilor de decizie din
întreprindere), tinde să devină un factor cu importanţă strategică în succesul acestora pe piaţă.
Logistica poate fi definită ca fiind procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării
şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite, împreună cu fluxurile informaţionale
ocazionate de aceste activităţi, în interiorul firmei şi în cadrul canalelor de distribuţie, cu scopul
satisfacerii comenzilor clienţilor cu cele mai mici costuri pentru firmă.
O altă definiţie a logisticii este: procesul prin care se gestionează într-o manieră strategică
transferul şi stocarea materialelor, componentelor şi produselor finite începând de la furnizori,
traversând societatea până la ajungerea produselor la consumatori (Martin Christofer).
Philip Kotler defineşte logistica în felul următor: ” procs care implică planificarea, realizarea
şi controlul fizic al materialelor şi produselor finite, de la punctele de origine la punctele de utilizare,
în vederea satisfacerii necesităţilor consumatorilor în condiţiile obţinerii de profit”.
Sporirea competitivităţii produselor proprii prin reducerea costurilor de producţie şi a
costurilor de distribuţie constituie un obiectiv strategic al managerilor. Astfel logistica tinde să se
transforme dintr-o activitate de rutină, cu caracter operaţional, într-o activitate cu potenţial strategic ce
poate contribui la menţinerea sau dezvoltarea propriului segment de piaţă şi la creşterea profitabilităţii
firmei. În esenţă, logistica poate contribui la consolidarea poziţiei competitive a firmei prin buna
coordonare a activităţilor primare cu caracter logistic:
• aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb etc. de la
furnizori, presupune efectuarea următoarelor activităţi cu caracter logistic: transportul
materialelor de la furnizori, recepţia şi manipularea materialelor, depozitarea, gestiunea şi
controlul stocurilor, planificarea transporturilor (intrărilor şi ieşirilor de materiale), returnarea
unor loturi necorespunzătoare la furnizori (logistica aprovizionării );
• transformarea materialelor în semifabricate şi produse finite presupune efectuarea unor
operaţiuni cu caracter logistic cum ar fi: eliberarea resurselor materiale din depozit şi
alimentarea locurilor de muncă, transportul intern al resurselor materiale şi al produselor
finite, ambalarea produselor finite, paletizarea, întreţinerea maşinilor şi echipamentelor de
lucru, depozitarea produselor finite şi gestiunea stocurilor la producător etc. (logistica
interna);
• distribuţia produselor finite către clienţi cuprinde activităţi logistice legate de distribuţia fizică
a mărfurilor (specifice participanţilor la canalul de distribuţie: angroşişti, detailişti, alte
entităţi-furnizori de servicii) către consumatori: colectarea produselor aparţinând mai multor
producători de către angrosişti şi depozitarea lor, livrarea şi transportul loturilor de mărfuri de
 la producători către angrosişti şi detailişti, gestionarea comenzilor de mărfuri şi planificarea
livrărilor, constituirea loturilor de livrare (uneori asortate), organizarea depozitelor,
manipularea mărfurilor etc. (logistica externa).
• Serviciile furnizate odată cu produsul sau serviciile post-vânzare care vizează menţinerea şi
sporirea valorii produsului: asamblarea şi instalarea, mentenanţa, asigurarea pieselor de
schimb etc.
Evoluţia conceptului de logistică în timp a fost marcată, pe de o parte, de creşterea importanţei
obiectivelor atribuite funcţiei logistice, iar pe de altă parte de evoluţia şi clarificarea domeniului de
intervenţie a acesteia.
Astfel, mult timp logistica a fost privită ca o activitate operaţională caracterizată prin
utilizarea unor modele economico-matematice în vederea optimizării fluxurilor fizice de resurse sau de
mărfuri şi reducerii costurilor logistice (stocare, transport, gestionare etc.). Elementele de intrare în
cadrul acestor modele de optimizare sau de simulare sunt cantităţile de mărfuri sau resurse vehiculate
şi costurile unitare cu activităţile logistice, care trebuie să se caracterizeze printr-o anumită stabilitate
pentru a asigura validitatea rezultatelor. Reducerea costurilor rămâne o prioritate pentru asigurarea
competitivităţii produselor pe piaţă, deoarece costurile determinate de fluxurile fizice de mărfuri sunt
supuse presiunii inflaţioniste şi cunosc o evoluţie ascendentă. Luând în considerare caracterul fix al
costurilor logistice, pentru reducerea acestora se apare necesitatea realizării unor economii de scară
(creşterea cantităţilor de resurse sau mărfuri vehiculate).
În prezent logistica este privită ca o activitate complexă, ce joacă rolul de interfaţă între
gestiunea ofertei (supply side) şi gestiunea cererii (demand side). Astfel, evoluţiile înregistrate în
cadrul pieţei au imprimat activităţii logistice un dublu caracter: operaţional şi comercial; ceea ce
sporeşte incertitudinea şi sporeşte complexitatea activităţii de optimizare. Complexitatea sporită a
logisticii s-a datorat acţiunii mai multor factori:
- creşterea incertitudinii cererii finale, care devine din ce în ce mai greu de previzionat, ca
urmare a influenţei unor activităţi reale (unele cu incidenţă sezonieră: modificarea veniturilor,
concurenţa produselor de import, existenţa produselor de substituie etc.), sau a unor activităţi posibile
(virtuale – campaniile promoţionale ale firmelor care determină clienţii să se orienteze spre produsele
aflate în promoţie şi induc fenomene de instabilitate în fluxurile de mărfuri vehiculate);
- creşterea frecvenţei conceperii şi lansării unor produse noi pe piaţă, asociată cu reducerea
duratei ciclului de viaţă al acestora, datorată, pe de o parte, progresului tehnico-ştiinţific, iar pe de altă
parte schimbărilor intervenite în preferinţele consumatorilor;
- presiunea exercitată de firmele concurente şi necesitatea menţinerii sau sporirii
competitivităţii produselor proprii, prin ameliorarea caracteristicilor produselor, sau prin furnizarea
odată cu produsul a unor servicii asociate (de comercializare sau post-vânzare) care să sporească
atractivitatea (acestea presupun însă un efort logistic suplimentar din partea firmei);
- dificultăţile întâmpinate în obţinerea de informaţii care să permită îmbunătăţirea
performanţelor propriului canal de distribuţie sau modificarea acestuia, dificultate accentuată de lipsa
de coordonare şi de comunicarea defectuoasă între participanţii la canalul de distribuţie.
 1.4 Concepte şi elemente asociate operaţiilor logistice
Înţelegerea conţinutului şi importanţei logisticii firmei presupune clarificarea unor concepte
sau noţiuni care au legătură cu fluxurile logistice, cum ar fi: lanţ de distribuţie, canal de distribuţie,
circuit de distribuţie, proces logistic, supply chain management (managementul lanţurilor de
aprovizionare). Activităţile logistice ale firmelor presupun existenţa a două categorii de fluxuri:
- Fluxuri materiale: transport, stocare, constituirea loturilor de livrare etc.;
- Fluxuri nemateriale: finanţarea legată de derularea fluxurilor logistice şi de acoperirea
diferitelor riscuri (cum ar fi riscurile de nerespectare a termenelor de livrare).
Lanţul de distribuţie este un concept utilizat şi domeniile marketingului şi comerţului şi
desemnează o înlănţuire de puncte de vânzare cu amănuntul care aparţin aceleiaşi firme de distribuţie
a unor mărfuri specializate sau cu caracter universal. Aceste lanţuri au caracter integrat şi aparţin
aceleiaşi entităţi juridice (lanţurile de supermarketuri, hipermarketuri, Cash and Carry precum
Carrefour, Plus, Kaufland, Auchan, Metro etc. În practică por fi întâlnite şi lanţuri de distribuţie care
includ detailişti independenţi, ce aparţin aceleaşi reţele dar îşi păstrează identitatea din punct de
vedere juridic: Leclerc, Intermarché etc.
Această noţiune prezintă importanţă pentru logistica firmei prin faptul că ocazionează o
succesiune de operaţii prin care mărfurile ajung la consumatorul final, chiar dacă agenţii economici
implicaţi sunt independenţă unii de alţii.
Canalul de distribuţie este un concept specific marketingului şi desemnează o succesiune de
agenţi economici care acţionează împreună pentru a plasa produsul la consumatorul final: producători,
intermediari comerciali: angrosişti, detailişti. Utilitatea construirii uni canal de distribuţie poate fi
justificată prin funcţiile îndeplinite de acesta:
- Funcţia de localizare prin care se identifică potenţialii furnizori ai mărfurilor (locul de
producţie) şi clienţii potenţiali (locul de consum);
- Funcţia de asortiment – constă în regruparea ofertei merceologice a mai multor
producători şi constituirea unei diversităţi de mărfuri care ar putea face obiectul cererii
clienţilor;
- Funcţia de lotizare – asigură trecerea de la lotul de fabricaţie, la cel de livrare (ambalarea
în vederea transportului – paleţi sau box paleţi, containerizare), apoi la lotul de vânzare
sau de consum (pachete de consum individuale sau familiale).
- Funcţia de transformare – se referă la mărfurile care pot suferi operaţiuni suplimentare de
prelucrare înaintea livrării la clienţi, în vederea adaptării la nevoile clienţilor;
- Funcţie temporală (conservare sau mentenanţă) – presupune asigurarea menţinerii
caracteristicilor produsului o anumită perioadă de timp, până când acesta este cumpărat de
către consumatorul final.
Circuitul de distribuţie înglobează ansamblul canalelor de distribuţie prin care o firmă îşi
plasează produsele la clienţii finali. Astfel produsele agroalimentare pot fi plasate la clienţi prin mai
multe canale de distribuţie: vânzare directă sau canale cu un detailist pentru piaţa locală sau pieţele
apropiate, canale cu mai mulţi intermediari pentru pieţele îndepărtate (figura 1).
 Producători agricoli

Asociaţii de marketing Întreprinderi din industria alimentară

Angrosişti

Mici detailişti
independenţi
Consumatori colectivi

Consumatori finali

Figura 1 Circuitele de distribuţie a produselor agroalimentare

Procesul logistic. Logistica privită ca proces complex se caracterizează prin mai multe
elemente:
- Cuprinde un ansamblu de activităţi şi se bazează pe concepte interdependente şi interactive,
având un caracter secvenţial;
- fluxurile caracteristice procesului logistic sunt rezultatul informaţiilor culese şi transmise de
către participanţii la circuitul de distribuţie (existenţa feed-back-ului informaţional);
- derularea procesului logistic într-un mediu în continuă schimbare (dinamic).
Activităţile componente ale unui proces logistic: aprovizionare, producţie, distribuţie, service
postvânzare, sunt interdependente şi urmează un proces secvenţial, reluat după anumite perioade de
timp. Astfel, procesul începe cu prospectarea pieţelor de furnizare şi aprovizionarea cu resurse
materiale, continuă cu lansarea resurselor aprovizionate în procesul producţie şi transformarea lor în
produse finite, acestea sunt apoi livrate către clienţi, iar contravaloarea lor este recuperată şi folosită la
reluarea ciclului de fabricaţie şi, implicit, a celui logistic.
Supply chain management este un concept de dată mai recentă, dezvoltat începând cu anul
1996 în Franţa. Noţiunea de lanţ logistic (supply chain) semnifică o succesiune de etape implicate,
direct sau indirect, în satisfacerea unei cereri specifice a clientului, de la punctul de origine (materii
prime) până la punctul de consum (produsele finite cumpărate de clienţi). Dezvoltarea acestui concept
evidenţiază două aspecte importante:
- în mod tradiţional noţiunea de logistică înglobează fluxurile de bunuri şi servicii intrate în
întreprindere şi furnizorii, pe când conceptul SCM are în vedere ansamblul lanţului logistic: de la
primul furnizor, până la clientul final; astfel încât să crească performanţele întregului lanţ logistic.
Conceptul SCM presupune analiza tuturor elementelor componente în interdependenţa lor şi
sincronizarea tuturor fluxurilor întreprinderii, nu doar o analiză fragmentată a fiecărei verigi
componente.
- în prezent conceptul SCM, ca de altfel şi cel de marketing, plasează în centrul atenţiei
clientul, astfel încât fluxul mărfurilor să nu mai fie ”împins” din amonte către aval (de la producător
către client), ci să fie ”tras” din aval spre amonte (strategiile de distribuţie de tip ”push” şi ”pull” din
marketing).
 Implementarea conceptului SCM la nivelul firmei poet aduce o serie de avantaje:
- permite abordarea lanţului de aprovizionare în complexitatea sa şi ia în considerare
interdependenţa dintre participanţii la un lanţ logistic, dintre procesele care au loc, dintre indivizi,
tehnologii etc. Această interdependenţă nu presupune ca introducerea unor metode moderne de
gestiune de către unul dintre participanţii la lanţul logistic să genereze obligatoriu efecte pozitive
pentru toţi ceilalţi participanţi.
- utilizarea resurselor informatice permite reducerea considerabilă a timpilor de aprovizionare.
Internetul determină reducerea considerabilă a timpilor de procesare a comenzilor, mai ales prin
utilizarea unor aplicaţii în ”front office”: B2B sau B2C. În privinţa activităţilor din ”back office” ne se
poate vorbi de reduceri semnificative. Transferul de informaţii dintre clienţi, furnizori, societăţi de
transport, etc. nu au loc în timp real.
- implementarea unor portaluri de gestiune a lanţului logistic poate aduce avantaje prin faptul
că ele permit coerenţa legăturilor dintre entităţile ce compun lanţul logistic şi operarea acestor legături
în timp real. Totuşi existenţa şi utilizarea unor astfel de portaluri poate ridica şi probleme, datorită
faptului că o întreprindere poate face parte din mai multe lanţuri logistice şi va trebui să acceseze mai
multe portaluri. Conectarea la aceste portaluri poate ridica probleme legate de conexiuni şi
compatibilităţi.
- posibilitatea implementării unor programe informatizate de gestiune a aprovizionărilor poate
determina o recuperare mai rapidă a investiţiilor. Sistemul de aprovizionare va trebui să fie mai întâi
simplificat şi apoi informatizat, pentru că o structură complicată şi greoaie a acestuia poate genera
costuri ridicate.

1.5 Operaţiile fizice ale procesului logistic

Operaţiile fizice specifice procesului de aprovizionare sunt: transportul, manipularea, recepţia,
condiţionarea, stocarea, alcătuirea loturilor de livrare, gestionarea.
Operaţiunile de transport şi-au amplificat importanţa datorită tendinţelor de liberalizare
manifestate pe pieţele internaţionale şi creşterii distanţelor de transport, ceea ce presupune recurgerea
la cele mai rapide şi sigure mijloace de transport, astfel încât să fie respectate termenele şi condiţiile de
livrare.
Operaţiunile de manipulare şi de alcătuire a loturilor de livrare presupun constituirea rapidă a
unor loturi asortate, mecanizarea şi automatizarea acestor operaţiuni prin utilizarea unor metode de
ambalare grupată în vederea transportului (fardelare, paletizare, containerizare).
Operaţiunile de condiţionare pot interveni în momente diferite ale fluxului de aprovizionare.
Astfel de operaţiuni pot fi efectuate atât înainte cât şi după operaţiunile de transport şi depozitare.
Condiţionarea constă în operaţiuni pregătitoare pe care le suportă produsele înaintea livrării şi/sau
depozitării: sortare şi calibrare, ambalare, aducerea produselor la anumiţi parametri calitativi, curăţare
etc.
Recepţia este o operaţiune obligatorie în cadrul relaţiilor contractuale de aprovizionare
desfacere, se efectuează înaintea şi după efectuarea oricărei operaţiuni de transport-livrare şi vizează
verificarea integrităţii cantitative şi calitative a loturilor livrate, precum şi a respectării prevederilor
contractuale.
 Stocarea sau depozitarea presupune păstrarea pentru o perioadă de timp determinată în spaţii
special amenajate a unor cantităţi de bunuri (resurse materiale, produse semifinite sau finite, mărfuri),
aprovizionate la anumite intervale prestabilite cu scopuri diferite. Cheltuielile ocazionate de această
operaţiune variază în funcţie de caracteristicile acestor bunuri, de sistemul de depozitare necesar
pentru păstrarea caracteristicilor de calitate, de cantităţile stocate şi de perioada de timp pentru care se
face depozitarea.
Procesul logistic al firmei presupune gestionarea a trei tipuri de fluxuri:
- Fluxul fizic – care presupune deplasarea fizică a unor cantităţi de bunuri. Organizarea
eficientă a fluxurilor fizice ale lanţului logistic preîntâmpină riscul apariţiei rupturilor de stoc,
respectarea condiţiilor de transport şi de depozitare a bunurilor (condiţii legate de microclimat),
pregătirea loturilor de livrare în funcţie de cantităţile solicitate din fiecare sortiment, organizarea
operaţiilor de recepţie, manipulare şi condiţionare etc. Organizarea optimă a acestor fluxuri prezintă o
serie de avantaje: utilizarea raţională a capacităţilor mijloace de transport, alegerea acelor mijloacelor
de transport şi a trasee care să conducă la minimizarea cheltuielilor, alcătuirea unor stocuri minim-
necesare şi eliminarea suprastocării sau a rupturilor de stoc, reducerea cheltuielilor de personal prin
asigurarea unei structuri de personal raţionale, menţinerea caracteristicilor de calitate pe toată durata
fluxului logistic şi reducerea pierderilor datorate perisabilităţilor, utilizarea optima a spaţiilor de
depozitare şi minimizarea cheltuielilor cu operaţiunea de depozitare.
- Fluxul informaţional – presupune vehicularea prin intermediul unor mijloace diferite a
informaţiilor necesare participanţilor la procesul logistic (emiterea şi transmiterea comenzilor,
transmiterea documentaţiei de însoţire a mărfii, transmiterea facturilor şi a documentelor de plată,
transmiterea informaţiilor despre schimbările conjuncturale care au loc pe piaţă etc.
- Fluxul financiar – include toate operaţiunile legate de achitarea contravalorii bunurilor
vehiculate în cadrul lanţului logistic, achitarea TVA, achitarea contravalorii diferitelor prestaţii ale
terţilor participanţi la lanţul logistic (atunci când anumite operaţiuni sunt externalizate), achitarea
ratelor şi a dobânzilor atunci când bunurile au fost cumpărate prin credit bancar etc.
Pe tot parcursul lanţului logistic trebuie stabilite clar responsabilităţile participanţilor, ceea ce
presupune respectarea unor constrângeri legate de :
- termenele de efectuate de diferitelor operaţii, astfel încât fiecare operaţiune să fie efectuată în
intervalul de timp prestabilit;
- cantităţi şi calitate – respectarea cantităţilor şi calităţii prevăzute în contracte (cantităţile
livrate suplimentar sau loturile de calitate necorespunzătoare sunt returnate la furnizor);
- trasabilitatea produselor – presupune identificarea momentului livrării şi a sursei de
provenienţă a fiecărui produs, a lotului de livrare, a localizării lui în spaţiul de depozitare sau de
vânzare etc.
- includerea unor noi participanţi la lanţul logistic, ceea ce presupune evaluarea nevoilor
acestora, a frecvenţei lucrărilor şi mărimii loturilor, a altor factori care ar putea influenţa performanţele
participanţilor la lanţul logistic.
 1.6 Modele logistice aplicabile la nivelul firmei
Abordarea secvenţială a operaţiilor fizice este un model caracteristic anilor 60-70, când
operaţiile fizice elementare erau considerate baza procesului logistic: transport, gestiunea stocurilor,
depozitare. Conţinutul, rolul şi organizarea logisticii au fost au fost corelate cu particularităţile
conjuncturii economice ale perioadei respective, când producţia manifesta o tendinţă de creştere
puternică, iar preocuparea de bază a producătorilor era aceea de a realiza producţii de masă prin care
să satisfacă nevoile pentru produsele de bază. Astfel, logistica a fost abordată ca o activitate internă a
întreprinderii, generatoare de costuri suplimentare şi consumatoare de resurse căutându-se modalităţi
de optimizare a acestora. Abordarea fluxurilor fizice generate de procesul logistic al întreprinderii se
baza pe o tratare secvenţială a operaţiilor componente, neexistând încă o abordare logică a fluxurilor
generate de activitatea logistică.
Marea distribuţie era într-o fază incipientă şi cunoştea o evoluţie ascendentă (tendinţă de
creştere continuă), bazându-se o politică de achiziţie a unor bunuri în cantităţi mari pentru a beneficia
de avantajul cantităţii. Ca urmare, preocupările logisticii erau limitate procesele de stocare (la
gestiunea economică a stocurilor şi la optimizarea procesului de stocare).
Principalele caracteristici ale acestui model sunt:
- abordarea secvenţială pe operaţii şi nu pe flux, care reducea preocupările logisticii la
gestionarea unor operaţii izolate (transport, depozitare, gestiunea stocurilor);
- logistica era privită doar ca o activitate generatoare de costuri şi nu de valoare adăugată
(valoarea generată de activităţile logistice nu era suficient de bine identificată);
- limitarea preocupărilor logisticii la mediul intern al întreprinderii;
- nu exista o abordare şi o organizare unitară a întreg fluxului logistic şi nici lucrători
specializaţi, ceea ce a condus la stabilirea unor responsabilităţi operaţionale şi
descentralizate.

2. Abordarea bazată pe fluxurile interne din întreprindere. Este caracteristică perioadei

1970 – 1985, când s-a înregistrat o redefinire a dimensiunii câmpului de acţiune al logisticii, s-a
afirmat o abordare de sistemic a logisticii firmei, apărând noi forme de management al sistemului
logistic. Mediul economic al acelei perioade se caracteriza prin apariţia orientării către client şi
adaptarea ofertei la aşteptările acestuia. Se înregistrează o diversificare a ofertei, se accentuează
tendinţele de segmentare a pieţelor şi implicit şi concurenţa. Politica de satisfacere a cerinţelor
clienţilor prin diversificarea ofertei de produse avea la bază două cerinţe importante:
- anticiparea cerinţelor clienţilor şi adaptarea produselor oferite pieţei la acestea, chiar dacă
producţia continua să se bazeze pe previziunea vânzărilor şi să funcţioneze pe principiul fluxurilor
împinse;
- livrările loturilor de bunuri pe bază de comandă, în funcţie de fluctuaţiile înregistrate în
cerinţele clienţilor.
Astfel, logistica a depăşit cadrul abordării secvenţiale a activităţilor componente şi de
regrupare a unor tehnici specifice gestiunii operaţionale, afirmându-se metode şi tehnici bazate pe
gestiunea fluxurilor din întreprindere. Întreprinderea era privită ca un sistem compus din mai multe
activităţi interdependente, care interacţionează între ele, astfel încât logistica întreprinderii era privit ca
un flux fizic ce străbătea întreprinderea, de la aprovizionarea cu resursele necesare bunului mers al
activităţii, până la distribuţia fizică a produselor rezultate. Această abordare a logisticii firmei de tip
flux presupune coordonarea activităţilor componente şi a ansamblului mijloacelor utilizate
( infrastructura şi echipamentele, resursele umane, sistemul informaţional), căutându-se nu numai
optimizarea operaţiilor succesive, ci a întregului flux logistic al întreprinderii.
Principalele caracteristici ale acestui model sunt:
- trecerea de la abordarea secvenţială a operaţiilor logistice disparate, la abordarea de tip
sistemic a întregului flux logistic;
- crearea şi definirea funcţiilor logistice şi a ocupaţiilor specializate legate de logistică;
- îmbunătăţirea procesului de coordonare a activităţilor componente ale fluxului logistic din
firmă şi a comunicării între participanţii la acest flux.
- gestiunea de interfaţă flux împins/flux tras.

3. Abordarea integrată a fluxurilor logistice.

Modelele prezentate anterior vizează activităţile logistice ale întreprinderii şi nu iau în
considerarea relaţiile de intercondiţionare care apar între firmele participante la canalul de distribuţie
şi implicaţiile acestora asupra fluxului logistic. Abordarea integrată logisticii pe întregul canal de
distribuţie permite introducerea conceptului de lanţ logistic compus din fluxurile logistice ale
întreprinderilor participante, care au drept scop satisfacerea clientului final. Disponibilitatea şi
accesibilitatea unui produs (prezenţa produsului la un preţ convenabil pentru client) în spaţiile
comerciale depind de disponibilitatea produsului în infrastructura logistică a distribuitorului şi
producătorului şi de gestionarea eficientă a fluxurilor logistice ale acestora. Rolul logisticii nu se
limitează la asigurarea unei funcţii operaţionale (asigurarea în interiorul întreprinderii a mijloacelor
necesare activării fluxurilor – ambalare, transport depozitare), ea dobândeşte funcţii strategice şi
tactice. Funcţia tactică se referă la pilotajul fluxurilor fizice pentru asigurarea ordonanţării, iar funcţia
strategică a logisticii constă în a defini şi asigura mijloacele necesare fluxurilor logistice pentru ca
acestea să contribuie la atingerea obiectivelor strategice ale întreprinderii.

1.7 Ciclul de viaţă al logisticii

1. Abordarea tehnicistă specifică anilor 70-80
Iniţial sarcinile logisticii erau legate de încercările de optimizare a diferitelor activităţi
componente privite disparat. Astfel în procesul de distribuţie fizica (deplasare fizică a loturilor de
mărfuri) s-a încercat optimizarea transporturilor şi a altor operaţiuni legate de acesta, în procesul de
producţie logistica a vizat optimizarea fluxurilor interne de resurse materiale în funcţie de amplasarea
echipamentelor de lucru, în activitatea de aprovizionare logistica a avut în vedere optimizarea loturilor
de aprovizionat şi a fluxurilor de aprovizionare, gestiunea economică a stocurilor în funcţie de
frecvenţa şi mărimea cererilor de consum şi de greutatea produselor. Procesul de optimizare vizează,
pe de o parte, reducerea cheltuielilor cu activităţile logistice (minimizarea acestora), iar pe de altă
parte folosirea raţională şi creşterea coeficienţilor de utilizare a resurselor (eliminarea risipei, a
consumurilor supranormative şi a pierderilor datorate perisabilităţilor). Acest proces nu a condus
întotdeauna la rezultatele scontate, deoarece optimizarea viza activităţile logistice disparate şi nu
privite în ansamblul lor. În plus optimizarea devine mai dificilă logistica distribuţiei (externă) în
condiţiile actuale, când cerinţele clienţilor în materie de cantităţi, calitate şi frecvenţă (termene) de
livrare sunt tot mai greu de estimat.
Eficienţa economică în logistică poate fi obţinută numai prin abordare sistemică (unitară) a
componentelor lanţului logistic, în încercarea de a armoniza interesele divergente ale participanţilor
care operează în domenii diferite dar care sunt inter-relaţionate. Astfel se impune o coordonare
interfuncţională a componentelor lanţului logistic: logistica de aprovizionare (a intereselor furnizorilor
de resurse cu cele ale producătorilor), logistica internă (fluxul materiilor prime, materialelor,
semifabricatelor şi produselor finite în interiorul întreprinderii producătoare) şi logistica externă sau
distribuţia (corelarea intereselor producătorului cu cele ale tuturor participanţilor la canalul de
distribuţie). Astfel optimul producţiei şi a stocurilor de produse finite la producător trebuie corelat cu
indicatorii de productivitate, dar şi cu nivelul optim al stocurilor dorit de distribuitori.
Acest mod de abordare a logisticii determină o creştere a importanţei atribuite acestui proces,
datorită faptului că joacă rolul de interfaţă, pe de o parte, între furnizorii de materii prime şi alte
resurse materiale şi producători, iar pe de altă parte între producători şi distribuitori. Astfel, logistica
are rolul primordial în gestionarea eficientă a acestor fluxuri. Cercetările efectuate în această perioadă
în domeniu au condus la dezvoltarea unor soluţii de gestionare a fluxurilor inspirate din gestiunea
producţiei, de unde şi caracterul preponderent tehnic imprimat logisticii.

Abordarea de tip serviciu caracteristică anilor 80 s-a datorat presiunii pieţei (consumatorilor
care solicită diversitate, reactivitate, adaptabilitate şi flexibilitate), care a determinat abandonarea
modului de abordare ingineresc al logisticii şi orientarea spre un demers caracterizat prin integrare
trans-funcţională. Obiectivul logisticii este acela de a depăşi modul de structurare al întreprinderii pe
funcţiuni foarte specializate, preocupate mai degrabă de priorităţile proprii decât de interesul general al
firmei în ansamblul său. Logistica trebuie privită ca o activitate de pilotaj, cu ajutorul unui flux
informaţional, a fluxurilor de bunuri primite, prelucrate şi apoi distribuite de către întreprindere. Avem
de a face cu un mod de abordare de tip transversal prin care preocupările logisticii depăşesc frontierele
inter-organizaţionale.
Forma de organizare a logisticii s-a apropiat foarte mult de aceea de tip „lanţ logistic” (supply
chain), concept asemănător cu cel de „lanţ al valorii” dezvoltat de Porter (1985).

3. Viziunea tranzacţională şi relaţională S-a afirmat la sfârşitul anilor 90 în condiţiile

apariţiei logisticii de distribuţie dezvoltate de acei distribuitori care şi-au format reţele de depozite
preluând într-o anumită măsură funcţiile logisticii de aprovizionare ale agenţilor economici care
urmăresc optimizarea activităţii de aprovizionare. În acest fel a apărut o formă de integrare logistică
inter-organizaţională care urmăreşte obiectivul comun al reducerii cheltuielilor şi optimizării utilizării
mijloacelor logistice utilizate. Se obţine astfel îmbunătăţirea performanţelor serviciilor logistice.
Anumiţi distribuitori recurg la aprovizionarea ”just in time” de la firme specializate din
amonte care îşi constituie şi deţin stocuri (picking to order) sau mijloacele de producţie necesare
pentru realizarea imediată a cantităţilor necesare (production to order). Apare astfel o simbioză care
determină o dependenţă reciprocă între furnizor şi beneficiar. O consecinţă a acestei simbioze este
faptul că în cazul în care apare o disfuncţionalitate sau un dezacord între întreprinderile partenere
apar dereglări (rupturi de stoc) la firmele din aval, care pot determina blocaje şi la firmele din amonte.
Firmele din amonte deţin resursele fizice (materii prime, materiale, resurse energetice, produse finite)
iar firmele din aval deţin informaţiile necesare mobilizării acestora.
Apariţia modelelor de gestiune a lanţului logistic de tip ”supply chain management” (SCM)
sau ”Efficient consummer response” (ECR) reprezintă procese de integrare logistică inter-
organizaţionale caracterizate prin procese tranzacţionale sau relaţionale, adică un schimb permanent şi
reciproc de informaţii. Trecerea de la abordarea tehnicistă de tip intra-organizaţional la abordarea
trans sau inter-organizaţională a marcat o primă ruptură în evoluţia logisticii. A doua ruptură s-a
produs prin trecerea la abordarea logistică extra-organizaţională ca urmare a mutaţiilor înregistrate în
societate.

1.8 Importanţa strategică a logisticii organizaţiei

Importanţa strategică a logisticii pentru managementul firmei poate fi apreciată pe baza a
următoarelor criterii:
- rata de subcontractare (CA-VA)/CA – un nivel ridicat de subcontractare prezintă riscul
apariţiei unor probleme logistice caracteristice relaţiilor dintre furnizori, mai ales în cazul
aprovizionărilor pe baza fluxurilor trase;
- presiunea exercitată de piaţă şi creşterea importanţei logisticii – ca urmare a dependenţei
întreprinderii de coerenţa procesului de distribuţie (logistica în aval);
- gradul de dezvoltare a trasabilităţii fluxurilor din întreprindere – ca rezultat al rigurozităţii
procesului logistic utilizat pentru a pilota, urmări şi identifica în orice moment localizarea, starea şi
volumul fluxurilor de mărfuri. În conformitate cu ISO 9000:2000, trasabilitatea reprezintă „abilitatea
de a urmări istoria, aplicarea sau locaţia aspectelor considerate”. Liniile directoare ISO specifică faptul
că trasabilitatea se poate referi la originea materialelor şi pieselor, la istoricul prelucrării, precum şi la
distribuţia şi locul în care se află produsul după livrare. Trasabilitatea a devenit un concept cheie în
managementul lanţului de aprovizionare-livrare, datorită declanşării unor crize acute (encefalopatia
bovină spongiformă, dezbaterile aprinse referitoare la organismele modificate genetic sau la
bioterorism).
Creşterea importanţei logisticii în diferite domenii de activitate poate fi evidenţiată prin luarea
în considerare a celor trei criterii simultan:
- în sectorul agroalimentar se poate constata o reducere uşoară a ratei de subcontractare
dinamica logisticii manifestându-se în ceea ce priveşte trasabilitatea produselor şi creşterea
importanţei distribuţiei prin implicarea tot mai puternică în demersuri de tip SCM cu distribuitorii;
- în ceea ce priveşte evoluţia logisticii în marea distribuţie se poate constata o creştere a
importanţei acesteia prin prisma celor trei criterii (rata de subcontractare înregistrează şi ea o uşoară
creştere), în plus faţă de sectorul agroalimentar se observă o dezvoltare a comerţului electronic, care
poate influenţa ( bulversa) relaţiile cu consumatorul final;
- în industria de automobile se constată creşterea ratei de subcontractare, creşterea interesului
pentru trasabilitate (datorită problemelor legate de garanţie şi de serviciile postvânzare) şi creşterea
importanţei comerţului electronic prin care consumatorul poate fi pus în legătură directă cu
producătorul, scurtcircuitând astfel reţeaua actuală de distribuţie (în prezent distribuţia este
încredinţată unor concesionari, mai mult sau mai puţin independenţă – dealeri, însă ea ar putea evolua
spre reintegrarea de către producători);
 - în industria aeronautică, caracterizată prin fabricaţie în serie mică, rata de subcontractare se
află în progres, varietatea gamei este de asemenea în creştere, iar impactul asupra distribuţiei rămâne
limitat;
- industria electronică, altădată mai puţin sensibilă din punct de vedere logistic decât industria
automobilelor avea o rată de subcontractare redusă, dar înregistrează în prezent o creştere a
exigenţelor privind trasabilitatea, subcontractarea şi importanţa distribuţiei.
Încă din prima fază a ciclului său de viaţă (abordarea tehnicistă) logistica a dezvoltat
responsabilităţi operaţionale directe, legate de unele activităţi specifice: transport, depozitare,
gestiunea stocurilor. În această perioadă industria agroalimentară a jucat un rol important datorită
faptului că a dezvoltat reţele de depozite regionale şi flote proprii de mijloace de transport.
În cea de-a doua etapă de evoluţie a logisticii (abordarea de tip serviciu) se poate constata o
orientare spre tipul de abordare funcţional: concepţia, administrarea, actualizarea organizării şi a
subsistemului logistic. Logistica a fost externalizată în mod progresiv către prestatori care dezvoltau
soluţii multiclienţi, soluţii care prezentau constrângeri logistice comparabile şi compatibile (oferta
acestora avea în vedere familiile de produse: aceleaşi constrângeri fizice sau de gestiune, canale de
distribuţie identice sau comparabile). Aceste oferte au fost completate cu soluţii logistice ”dedicate”,
adică reţele de depozite regionale şi/sau platforme logistice (cross docking), rezervate exclusiv
fluxurilor unei firme.
Etapa a treia de evoluţie a logisticii (viziunea tranzacţională sau relaţională) se caracterizează
printr-o veritabilă redistribuire a rolurilor şi responsabilităţilor în cadrul lanţului logistic. Astfel,
logistica operaţională a început să fie externalizată, mai ales în domeniul produselor de larg consum.
Departamentele logistice funcţionale au atribuţii în domeniul conceperii, organizării şi administrării
activităţilor logistice externalizate (căutarea de prestatori, conceperea caietelor de sarcini, urmărirea şi
controlul operaţiilor externalizate).

1.9 Situaţia actuală a logisticii în întreprinderi

Logistica a permis dezvoltarea unor metode de gestiune a fluxurilor. Observând situaţia
existentă în întreprinderi şi în mediul acestora putem desprinde următoarele constatări:
- mediul în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile este în continuă schimbare şi supus
unor constrângeri, diferite de cele care se manifestau la începutul anilor 90, generate de
tendinţele de mondializare, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi a
telecomunicaţiilor;
- logistica se află în căutarea unor căi de dezvoltare şi de adaptare la schimbările intervenite
în mediul întreprinderii, punând în discuţie metodele şi priorităţile;
- afirmarea modului integrat de abordare a logisticii, care presupune corelarea acţiunilor
entităţilor diferite care participă la acelaşi lanţ logistic, contribuind la plasarea produsului
la clientul final.
Logistica poate fi privită ca un proces în care se recompun, pe de o parte relaţiile dintre
furnizori, producători, şi distribuitori, iar pe de altă parte relaţiile dintre diferitele activităţi sau funcţii
din întreprindere: cercetare-dezvoltare, marketing, achiziţii, producţie etc. Analizând evoluţia logisticii
putem identifica unele tendinţe ale acesteia:
 - tendinţa de integrare funcţională care presupune inserarea dimensiunii logistice a
întreprinderii între funcţiile care stau la baza fluxurilor fizice;
- tendinţa de integrare sectorială, care pune problema integrării logisticii în lanţul valorii;
- tendinţa de integrare geografică, presupune abordarea logisticii la nivelul unui ansamblu
de ţări sau chiar la nivel mondial. Perspectivele de globalizare a economiei mondiale
ridică problema extinderii ariei geografice de acţiune a logisticii.
Organizarea procesului logistic din perspectiva globalizării presupune luarea în considerare a
următoarelor aspecte:
- schimburile dintre întreprinderi se derulează, în multe situaţii, la scară mondială;
- diferenţierea prin serviciile prestate devine o prioritate, iar logistica poate juca un rol
important în acest sens;
- rapiditatea şi fiabilitatea au devenit cerinţe obligatorii pentru operaţiile logistice;
- dezvoltarea relaţiilor dintre participanţii la lanţul logistic pe principiul parteneriatului.
Mutaţiile intervenite în meiul economic: schimbările care intervin pe pieţele de aprovizionare
prin apariţia de noi furnizori sau dispariţia unor surse tradiţionale, evoluţiile înregistrate de către
proceselor de producţie (perfecţionarea acestora), mutaţiile de pe pieţele de desfacere, perfecţionarea
şi diversificarea produselor; presupun regândirea şi reconsiderarea proceselor logistice: a modalităţilor
de transport, a metodelor de gestiune a resurselor sau a produselor finite, a infrastructurii destinate
gestiunii fluxurilor, a organizării interne a compartimentului logistic. Instabilitatea mediului logistic
solicită o capacitate ridicată de adaptare şi de reacţie a responsabililor cu activităţile logistice, astfel
încât să fie capabili reproiecteze în timp real reţelele care asigură circulaţia materiilor prime,
semifabricatelor, diferitelor componente sau a produselor finite. Pe lângă sistemul de circulaţie
determinat de activitatea de producţie şi de distribuţie, succesul produsului pe piaţă depinde în mare
măsură de faza de concepţie. Luând în considerare întreg ciclul proiectare -producţie - desfacere,
putem identifica două cicluri logistice importante:
- ciclul logistic determinat de activitatea concepţie până la lansarea produsului pe piaţă –
acesta face legătura între procesele de concepţie şi producţie (de la faza de aprovizionare
până la stadiul de produs finit);
- ciclul logistic prin care se realizează satisfacerea clientului – care durează din momentul
preluării comenzilor până la livrarea produsului la consumatorul final.
Strategiile logistice în amonte: specializarea, delocalizarea, diferenţierea; conduc la o repunere
în discuţie a modelelor clasice ale logisticii.