Declarația unilaterală1

1. a) În cazul în care reclamantul refuză termenii unei propuneri de soluționare pe cale amiabilă făcută

în temeiul art. 62 din prezentul Regulament, partea contractantă în cauză poate sesiza Curtea cu o

cerere de scoatere de pe rol în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenție.

b) O astfel de cerere este însoțită de o declarație de recunoaștere în mod clar că a avut loc o încălcare

a Convenției în cazul reclamantului, precum și de un angajament al părții contractante în cauză de a

asigura o reparație adecvată și, dacă este cazul, de a lua măsurile corective necesare.

c) O declarație în sensul alin. (1) lit. b) din prezentul articol trebuie să fie făcută în cadrul unei proceduri

publice și contradictorii, desfășurată în mod independent față de eventuala procedura de soluționare

pe cale amiabilă prevăzută la art. 39 alin. (2) din Convenție și la art. 62 alin. (2) din prezentul

Regulament și cu respectarea confidențialității acesteia.

2. În cazul în care circumstanțe excepționale justifică acest lucru, cererea și declarația ce o însoțește

pot fi prezentate Curții chiar și în absența unei încercări de a se ajunge la o soluționare pe cale amiabilă.

3. În cazul în care consideră că declarația oferă un temei suficient pentru a concluziona că respectarea

drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu impune continuarea examinării

cererii, Curtea poate scoate cererea de pe rol, în tot sau în parte, chiar dacă reclamantul dorește ca

examinarea cererii să continue.

4. Prezentul articol se aplică, mutatis mutandis, procedurii prevăzute la art. 54A din prezentul

Regulament.
REGLEMENTAREA AMIABILĂ, DECLARAŢIA UNILATERALĂ A GUVERNULUI ŞI RENUNŢAREA LA CERERE

1
La orice etapă după comunicare şi până la hotărârea Curţii, părţile pot reglementa amiabil procedura
iniţiată la Curte. După ce cererea este comunicată Guvernului, Curtea întreabă părţile dacă doresc să
reglementeze amiabil cauza. Aceste negocieri sunt confidenţiale şi conţinutul lor nu poate fi dezvăluit în
procedura contencioasă (art. 62 alin. 2 al Regulamentului). Aceste negocieri nu sunt reflectate în
hotărâre, iar documentele cu privire la negocierea amiabilă nu se păstrează la dosar (art. 33 alin. 1 al
Regulamentului). În cazul în care părţile informează Curtea despre încheierea unui acord de
reglementare amiabilă, cererea va fi scoasă de pe rol în temeiul art. 37 alin. 1 b) al Convenţiei. Odată ce
acordul este încheiat, Curtea nu va pune în discuţie clauzele acestuia, chiar dacă sunt vădit
inconvenabile pentru reclamant. Din acest motiv, avocaţii ar trebui să fie precauţi atunci când
reglementează amiabil procedurile intentate la Curte. În ultimii ani, Curtea a insistat asupra recurgerii
mai frecvente la reglementarea amiabilă a cererilor comunicate. Totuşi, uneori, propunerile rezonabile
ale Guvernului nu sunt acceptate de către reclamanţi. În acest caz, Guvernul poate cere Curţii scoaterea
cererii de pe rol în condiţiile descrise în oferta sa făcută reclamantului. Declaraţia unilaterală nu va fi
acceptată decât dacă aceasta recunoaşte în termeni clari violarea Convenţiei în cauza reclamantului şi
oferă acestuia o redresare adecvată (art. 62A alin. 1 b) al Regulamentului). Spre deosebire de
reglementarea amiabilă, declaraţia unilaterală trebuie făcută publică şi în cadrul procedurii
contencioase, iar Curtea va descrie condiţiile declaraţiei unilaterale în decizia sa. În cazul în care
declaraţia unilaterală este admisă, cererea va fi scoasă de pe rol în temeiul 37 alin. 1 c) al Convenţiei, cu
obligarea Guvernului să se conformeze angajamentelor asumate prin declaraţia unilaterală. În anul
2012, Curtea şi-a generalizat practica cu privire la declaraţiile unilaterale, iar constatările din documentul
de generalizare ar putea fi utile practicienilor.12 În temeiul art. 37 alin. 1 a) al Convenţiei, Curtea scoate
de pe rol cererile comunicate în cazul în care stabileşte că reclamantul nu mai doreşte să-şi menţină
cererea (ex. renunţarea la cerere, fie nemenţinerea corespondenţei cu Curtea timp îndelungat). Intenţia
de retragere a cererii trebuie să fie integrală, clară şi univocă. În cazul neprimirii răspunsului la scrisorile
ei, grefa Curţii va încerca să afle din ce motiv nu s-a răspuns la corespondenţă. De regulă, ea va expedia
în acest sens o scrisoare recomandată reprezentantului reclamantului sau reclamantului (dacă acesta nu
este reprezentat în faţa Curţii). Doar dacă nu va primi răspuns la această scrisoare, cererea va fi scoasă
de pe rol. Schimbarea adresei nu este o scuză pentru neprimirea corespondenţei, deoarece reclamantul
are obligaţia să informeze Curtea despre schimbarea adresei. Cererea poate fi scoasă de pe rol la orice
etapă a procedurii (art. 37 alin. 1 al Convenţiei), iar decizia privind scoaterea de pe rol a cererii
comunicate Guvernului este amplasată pe pagina sa web. Art. 37 alin. 1 in fine al Convenţiei prevede că,
chiar dacă cauza a fost reglementată sau reclamantul nu mai doreşte să menţină cererea, Curtea poate
continua examinarea cererii “dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie o cere” (ex.
dezvoltarea jurisprudenţei Curţii). Totuşi, aceasta se întâmplă extrem de rar .

1
vladislav gribincea, procedura de examinare a cererilor individuale de către Cedo, CHIŞINĂU 2013, 14-15.
(a se vedea, spre exemplu, hot. Karner c. Austriei, 24 iulie 2003). 12 Documentul cu privire la
generalizarea practicii Curţii cu privire la declaraţiile unilaterale, în limba engleză, este disponibil la:
http://echr.coe.int/Documents/Unilateral_declarations_ENG.pdf

Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate în cazul soluţionării pe cale amiabilă 156. O încălcare

intenţionată din partea reclamantului a obligaţiei de confidenţialitate a negocierilor în cazul soluţionării
pe cale amiabilă, impusă părţilor în temeiul art. 39 § 2 din Convenţie şi al art. 62 § 2 din Regulament,
poate să fie considerată abuz al dreptului de recurs şi să conducă la respingerea cererii [Hadrabová şi
alţii împotriva Republicii Cehe (dec.); Popov împotriva Moldovei, pct. 48; Miroļubovs şi alţii împotriva
Letoniei, pct. 66]. 157. Pentru a stabili dacă reclamantul şi-a încălcat obligaţia de confidenţialitate,
trebuie mai întâi să fie definite limitele acestei obligaţii. Într-adevăr, aceasta trebuie să fie întotdeauna
interpretată ţinând seama de obiectivul său general, şi anume facilitarea soluţionării pe cale amiabilă,
prin protejarea părţilor şi a Curţii împotriva unor eventuale presiuni. În consecinţă, deşi comunicarea
către un terţ a conţinutului documentelor referitoare la soluţionarea pe cale amiabilă poate, în principiu,
să constituie un abuz în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie, nu se poate ajunge astfel la o interdicţie
absolută şi necondiţionată de a arăta aceste documente unui terţ oarecare sau de a-i vorbi despre
acestea. Într-adevăr, o interpretare atât de generală şi de riguroasă ar risca să aducă atingere apărării
intereselor legitime ale reclamantului – de exemplu, atunci când încearcă să obţină informaţii relevante,
într-o cauză în care acesta este autorizat să se reprezinte singur în faţa Curţii. În plus, ar fi prea dificil,
dacă nu chiar imposibil, pentru Curte să controleze respectarea unei asemenea interdicţii. Ceea ce art.
39 § 2 din Convenţie şi art. 62 § 2 din Regulament interzic părţilor este de a face publice informaţiile în
litigiu, fie prin intermediul mijloacelor de informare în masă, într-o corespondenţă care poate fi citită de
un mare număr de persoane sau în orice alt mod (ibidem, pct. 68). Prin urmare, este considerat abuziv
acest tip de comportament care prezintă un anumit grad de gravitate. 158. Pentru a fi considerată
abuzivă, divulgarea informaţiilor confidenţiale trebuie să fie intenţionată. Răspunderea directă a
reclamantului în cazul acestei divulgări trebuie întotdeauna stabilită cu suficientă certitudine, o simplă
suspiciune nefiind suficientă în această privinţă (ibidem, pct. 66 in fine). Pentru exemple concrete de
aplicare a acestui principiu: referitor la un exemplu pozitiv, a se vedea hotărârea Hadrabová şi alţii
împotriva Republicii Cehe, în care reclamanţii au citat în mod expres propunerile de soluţionare amiabilă
formulate de Grefa Curţii în corespondenţa lor cu Ministerul de Justiţie din ţara acestora, ceea ce a dus
la respingerea cererii lor ca abuzivă; pentru un exemplu negativ, a se vedea cauza Miroļubovs şi alţii
împotriva Letoniei, în care nu s-a stabilit cu certitudine dacă divulgarea informaţiilor confidenţiale fusese
făcută de toţi cei trei reclamanţi, ceea ce a determinat Curtea să respingă excepţia preliminară a
Guvernului.