CERCETĂRI ĂRHEOLOGICE LĂ ĂLBĂ

IULIĂ-PICLIŞĂ: DEŞCOPERIRILE
HĂLLŞTĂTTIENE ŞI MEDIEVĂLE -
TIMPURII (Campania din anul 2000)

Istoricul descoperirilor

În zona localităţii Pîclişa, aparţinând din punct de vedere administrativ municipiului Alba Iulia, s-
au semnalat în decursul timpului vestigii arheologice de factură hallstattiană, dacică, romană şi
feudal timpurie. Material tegular roman şi substrucţii ale unor clădiri, s-au identificat în
 apropierea „ Pădurii Episcopale ”, pe terasa dreaptă a pârâului „ Valea Săliştii ”, în zona
Combinatului avicol şi în punctul „ Stăicoaia ”

Pe terasa stângă a pârâului „ Valea Săliştii ” şi în zona Combinatului avicol, s-au evidenţiat
materiale arheologice hallstattiene şi feudale. Prin anii 1970 - 1972, la ieşirea din Pîclişa, în
apropierea drumului spre Vurpăr (Harta 1), în punctul numit de localnici „La Izvoare”, s-au
descoperit accidental trei morminte de înhumaţie. Inventarul funerar al acestora, consta din
inele de tâmplă cu o extremitate în – S4. La SV faţă de acest reper, denumit astfel după izvoarele
de apă din zonă, se află punctul „Căptălan - La Rîpi”. În anii ’70, în acest perimetru s-a produs o
alunecare de teren care a blocat şi accesul spre Vurpăr, fapt ce a necesitat intervenţia utilajelor
mecanice în scopul degajării drumului. Este foarte probabil ca în acest context să se fi produs şi
descoperirea fortuită pe care o aminteam. La câteva sute de metri, pe axul V, se pot observa cu
destulă claritate cauzele şi urmările dislocării. Probabil, de atunci s-a adoptat şi uzitat până în
momentul de faţă, toponimul „Căptălan - La Rîpi”. Din analiza materialului metalic prelevat cu
acest prilej (Pl. 3/1-8), se pot remarca inele de tâmplă întregi (nr. inv. F. 6341-6343, 6346-6347)
sau fragmentare (nr. inv. F. 6340, 6344-6345), lucrate din fir de sârmă de argint, circular în
secţiune, cu grosimea de 3 mm şi diametrul cuprins între 1.5-1.8 cm.

Accesorii.

Încadrare şi cronologie În perioada 1 - 15 noiembrie 2000, în apropierea localităţii Pîclişa, la

aproximativ 1.80 m faţă de marginea drumului Alba Iulia - Vurpăr, (proprietar teren: Olar Petru),
s-a trasat o secţiune S1 = 10 m x 2 m, orientată VSV-ENE. Cercetările efectuate în această
secţiune, au permis dezvelirea unui complex hallstattian, surprins în caroul 1.

Complexul hallstattian În caroul 1 al S1, la adâncimea de cca. 1,00 m, a fost identificată o

aglomerare de pietre de râu, între care se aflau depuse mai multe vase fragmentare (Pl. 5/2, 6/1-
2), care permit o încadrare cultural-cronologică destul de exactă a complexului respectiv. a)
Fragment aparţinând unei străchini cu buza invazată (Pl. 2/1), lucrată din pastă fină, de culoare
cenuşiu-negricioasă, cu suprafaţa atent netezită, fără a fi însă adusă până la aspectul de lustru
metalic. Decorul constă din caneluri dispuse orizontal în zona buzei, care are un aspect faţetat
(d.g. = 26,5 cm; inv. P.7673). b) Strachină fragmentară cu buza evazată sub formă de pâlnie (Pl.
2/2), delimitată printr-un umăr bine marcat de corpul puternic bombat. Este lucrată din pastă
fină, de culoare cenuşiu-negricioasă, cu suprafaţa îngrijit netezită, fără a fi lustruită şi nu prezintă
nici un element de decor (d.g. = 27 cm; inv. P.7674 ). c) Vas-borcan, din care se păstrează
jumătatea superioară (Pl. 2/3), lucrat din pastă grosieră, de culoare cărămizie, conţinând pietriş
în exces. Este decorat cu un brâu alveolar, aşezat orizontal la mică distanţă sub buză, pe care sunt
aplicaţi 4 butoni dispuşi în cruce (d.g.= 14,7 cm; inv. P.7672). Toate tipurile de vase prezente în
complexul descoperit la Pîclişa se regăsesc în repertoriul de forme al primei vârste a fierului din
Transilvania, cu deosebire în perioada Hallstattului mijlociu (Ha C). Tipul de strachină cu buza
trasă spre interior şi canelată este practic nelipsit din toate siturile Basarabi, în cazul
exemplarelor fazei clasice, acestea distingându-se prin suprafaţa neagră, puternic lustruită. De
notat însă prezenţa strachinilor invazate şi în etapa Hallstattului târziu (Ha D), în mormintele
aparţinând orizontului "scitic" din Transilvania sau în grupul Ferigile. Strachina cu buza evazată şi
corpul bombat este şi ea prezentă în întreg arealul Basarabi, perpetuîndu-şi existenţa până în
Hallstatt D10. Dacă vasul-borcan este în general o formă ceramică comună întregii perioade
hallstattiene şi nu numai, exemplarul de la Pîclişa prezintă anumite elemente de execuţie (pasta
grosieră, de culoare cărămizie) şi de decor (brâul realizat grosolan, cu alveole mari, butonii cu
impresiuni) prin care se distanţează de exemplarele mai îngrijit realizate din Hallstattul mijlociu,
fiind în schimb mult mai apropiat de cele aparţinând Hallstattului târziu. Prin urmare, complexul
descoperit în S1 poate fi atribuit din punct de vedere cultural mediului Basarabi, în privinţa
poziţiei cronologice existând unele elemente care ar pleda spre o plasare târzie a sa, în etapa
finală de evoluţie a culturii. Desigur însă că materialele descoperite sunt deocamdată prea puţine
pentru a putea formula concluzii definitive. În ceea ce priveşte interpretarea complexului
hallstattian, trebuie remarcat că el nu se aseamănă cu resturile locuinţelor cercetate până acum
în aria Basarabi, stratul de bolovani de râu, prezenţa ceramicii în cantitate extrem de redusă,
lipsa oaselor de animale punând serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte considerarea sa
drept resturi ale unui complex de locuire. Există în schimb elemente care ne-ar permite
includerea sa în categoria amenajărilor cu scop funerar, utilizarea mantalelor din bolovani, sub
care sau între care se află depuse ofrandele, fiind bine cunoscută în mediul Basarabi şi în grupul
Ferigile. Lipsa oaselor incinerate sau inhumate, nu poate fi considerată un argument decisiv
împotriva caracterului funerar al descoperirii, având în vedere nu puţinele cazuri în care s-a
constatat atât lipsa oaselor umane, cât şi a cărbunilor. Cu rezervele de rigoare, la nivelul
documentaţiei existente la această oră, propunem interpretarea complexului hallstattian de la
Pîclişa drept amenajare cu destinaţie funerară, care se adaugă extrem de puţinelor descoperiri
de acest gen cunoscute în aria intracarpatică
Accesorii.

Încadrare şi cronologie. Inel de tâmplă simplu. Între piesele recuperate, aminteam un inel de tâmplă
simplu, cu capetele petrecute, realizat din sârmă de bronz, ovală în secţiune, având g = 3 mm şi
diametrul de 2.2 cm. Inelele simple sunt destul de frecvente în secolele X-XI, putându-se constata
prezenţa lor în spaţiul sud-estic şi central european. Analogii destul de bune, avem în necropolele de
la Alba Iulia- „ Staţia de Salvare ”, Alba Iulia- Str. Arhim. Iuliu Hossu18, Hodoni- „ Pocioroane ”,
Orăştie- Dealul Pemilor sau Şiclău. Inelele de tâmplă cu capetele petrecute, sunt destul de răspândite
şi în spaţiul bănăţean

Inele de tâmplă cu o extremitate în formă de –S. În literatura de specialitate se utilizează frecvent

termenul de cercel, inel de tâmplă sau de păr cu o extremitate îndoită ornamental în formă de – S.
Asemenea piese au cunoscut o intensă difuziune în spaţiu şi timp, fiind considerate elemente tipice
ale culturii Bjelo Brdo. Inelele de tâmplă cu o extremitate în –S, s-au răspândit şi pe teritoriul Bosniei
şi Herzegovinei. Dacă la sfârşitul secolului al X- lea şi începutul celui următor, obiectele de acest tip
aveau deschiderea mai redusă (până la 2 cm), ulterior se ajunge la dimensiuni mai mari, iar firul de
sârmă, circular în secţiune, era mai gros. Din punct de vedere al confecţionării, singura modificare
priveşte capătul îndoit în formă de – S, ce deţine complementar un decor de şenţuiri sau de nervuri
longitudinale realizate prin presare. Referitor la acest aspect, R. R. Heitel observa că inelul de tâmplă
cu un capăt în – S, apare în mediul transilvănean încă din secolul al X- lea. O altă constatare, are în
vedere şenţuirile de pe plăcuţele inelelor de tâmplă, care apar din secolul al XII- lea. În cimitirul de la
Pilismarót-Basaharc, atribuit mediului avar târziu şi datat între mijlocul sec. al VIII-lea şi sfârşitul sec.
al IX- lea, se remarcă prezenţa inelelor de tâmplă cu o extremitate îndoită în formă de – S. Piese de
acest gen, au fost identificate şi în mediul culturii Köttlach, fapt dovedit de cimitirul de la Zalău- Str.
Crasna, încadrat între.

Inele digitale. Inelele realizate în torsadă, au fost lucrate din bronz sau argint. În general, au rezultat
din împletirea a 2-3 fire de sârmă (anterior operaţiunii de răsucire, firul de sârmă era îndoit pe lung),
care se subţiază destul de mult spre extremităţi, datorită aplatisării. La exemplarele analizate, se
observă că extremităţile sunt subţiate prin batere, unele mai păstrând secţiunea circulară, deşi
răsucirea nu mai este destul de vizibilă. În vechile colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii ( Inv. 5431-
5446 ), se păstrează inele digitale de acest tip, lucrate din 2-3 fire de argint sau bronz, având
extremităţile apropiate. Diametrul pieselor este cuprins între 2.2-2.8 cm iar g = 3-4 mm. Aceste inele
digitale sunt destul de frecvente, în inventarele aşezărilor şi necropolelor din sec. XI-XII. Descoperiri
similare se întâlnesc la Alba Iulia, Alba Iulia - str. Vînătorilor, Arad, Arad-Vladimirescu, Cluj Mănăştur,
Dinogeţia

Monede

La prelucrarea M. 2, s-au depistat trei denari din argint, după cum urmează: în regiunea calotei, în
corelaţie cu un inel de tâmplă cu o extremitate îndoită în –S, se afla o monedă de la regele Ştefan I
(997-1038 )82, iar deasupra bazinului, pe partea stângă, între radius şi cubitus, s-au depistat două
monede din argint de la Andrei I (1046-1060)83, păstrate probabil într-o punguţă (?).

În stadiul actual al investigaţilor, se observa că inventarul funerar are bune analogii în cadrul culturii
Bijelo Brdo, fapt ce plaseaza acest cimitir în secolul al XI- lea.
Proiect de săpătură :

Echipa a fost alcătuita din : H. Ciugudean, A. Dragotă, Zeno K. Pinter, Gabriel T. Rustoiu

Sesiunea de săpături 2012 a adunat în colectivul de cercetare specialişti din mai multe centre de
cultură: Aurel Dragotă (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Gabriel Rustoiu (Muzeului Naţional al
Unirii Alba Iulia), Matei Drîmbărean (Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional),
Georg Tomegea (Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu), Valentin Deleanu (Universitatea „Lucian
Blaga”, Sibiu), Anca Matiş.

Modalități de valorificare a rezultatelor : După finalizarea săpăturilor au fost realizate volume privind
descoperirile. Aceste descoperiri – cred arheologii care au cercetat situl „La Izvoare” – au menirea de
a îmbogăţi patrimoniul cultural şi arheologic al oraşului Alba Iulia care, alături de alte decoperiri
făcute de-a lungul timpului, încearcă să risipească misterul care învăluie realităţile acelei perioade.