Schemele Dezadaptative Timpurii

SCHEMELE DEZADAPTATIVE TIMPURII
Istoricul constructului de schemă

În general, o schemă este o structură, un cadru. În filozofia greacă, logicienii
stoici, în special Chrysippus, a prezentat principii logice în forma „schematei de
interferenţă”. În filozofia kantiană, schema este o concepț ie a ceea ce este comun
tuturor elementelor unei clase. Termenul este, de asemenea, utilizat în geometria
algebrică, educaț ie, analiză literară şi programare pe computer, pentru a numi numai
câteva din diversele domenii în care este folosit conceptul de schemă. Termenul de
schemă are în special o bogată istorie în psihologie, în special în aria dezvoltării
cognitive. În dezvoltarea cognitivă, o schemă este o reprezentare, un model al realităţii
sau experienț ei, cu rol în modularea percepț iei răspunsului. O schemă este o
reprezentare abstractă a unor caracteristici distincte ale unui eveniment, un fel de
schiț ă a elementelor sale constituente. În psihologie, termenul este asociat în mod
frecvent cu Piaget care a scris în detaliu despre schemata în cadrul stadiilor dezvoltării
cognitive a copilului. În cadrul psihologiei cognitive, o schemă poate fi, de asemenea,
înț eleasă ca un plan abstract cognitiv care serveș te drept ghid pentru interpretarea
informaț iilor ș i rezolvarea problemelor. Aș adar, putem avea o schemă lingvistică
pentru a înț elege o propoziț ie sau una culturală pentru interpreta un mit.
În cadrul terapiei cognitive, Beck, de asemenea, făcea trimitere în scrierile sale la
scheme.
Young a emis ipoteza conform căreia unele dintre aceste scheme, în special
schemele care se dezvoltă ca rezultat al experienț elor toxice din copilărie, ar putea sta
la baza tulburărilor de personalitate, a problemelor caracteriologice şi a multor
tulburări cronice de axa I (DSM). Pentru a explora această ipoteză, autorul a definit un
subset de scheme sub conceptul-umbrelă de scheme dezadaptative timpurii.
Definiț ia schemelor dezadaptative timpurii:

 O temă sau un patern pervaziv
 compus din memorii, emoț ii, cogniț ii ș i senzaț ii corporale,
 referitoare la un individ şi la relaț iile sale cu ceilalț i,
 dezvoltate pe parcursul copilăriei sau adolescenț ei,
 elaborate pe parcursul vieț ii ș i
 semnificativ disfuncţionale
Pe scurt, schemele dezadaptative timpurii sunt paternuri emoț ionale şi
cognitive auto-sabotante care îsi au originea în dezvoltarea timpurie a individului ș i
care se repetă pe parcursul vieț ii. Conform acestei definiț ii, comportamentul unui
individ nu este parte din schema însăș i. Aș adar, comportamentele sunt ghidate de
scheme dar nu sunt parte a schemelor.
Caracteristicile schemelor dezadaptative

Unele dintre cele mai grave schemele îș i au originea în traume din copilărie,
abandon, abuz, neglijenț ă sau respingere din partea părinț ilor. La vârste adulte
aceste scheme sunt declanș ate de evenimente de viaț ă pe care indivizii le
interpretează inconș tient ca fiind similare cu experienț ele traumatice din copilărie.
Când una din aceste scheme este declanș ată, indivizii experimentează o puternică
emoț ie negativă cum ar fi ruș ine, furie, frică sau tristeț e.
Nu toate schemele dezadaptative îș i au originile în evenimente traumatice din
copilărie. Stilurile parentale bazate pe hiper-protecț ie, de exemplu, pot genera de
asemenea scheme, cum ar fi cea de Dependenț ă/Incompetenț ă. De asemenea, cu toate
că nu toate schemele au origini în traume, toate sunt distructive şi majoritatea sunt
cauzate de experienț e negative, recurente pe parcursul copilăriei şi adolescenț ei.
Efectul tuturor acestor experienț e toxice este cumulativ ș i împreună contribuie la
elaborarea şi acutizarea schemei.
Schemele dezadaptative timpurii sunt menite să asigure supravieț uirea
individului în cadrul unui mediu toxic, fiind rezultatul nevoii umane pentru
consecvenţă. Schema este ceea ce individul cunoaș te şi, consecutiv, poate controla,
fiind o reprezentare a lumii în care fiinţează. De aceea, cu toate că generează suferinț ă,
este simultan confortabilă prin caracteristica familiarităţii.
Oamenii se simt atraș i de evenimente care declanș ează aceste scheme, acesta
fiind unul dintre motivele pentru care schemele sunt foarte greu de restructurat.
Pacienț ii privesc schemele ca pe niș te adevăruri a priori, astfel schemele influenț ând
procesarea experientelor ulterioare. Ele joacă un rol major în felul în care pacienț ii
gândesc, simt, acț ionează şi se raportează la ceilalţi ș i, paradoxal, îi determină să
recreeze în viaț a adultă condiț iile din copilărie care au stat la baza lor. Practic,
individul acţionează aidoma unui sudor care-şi caută job: este predispus să aplice la
acele oferte care presupun sudură deoarece această activitate îi este familiară.
Diferenţa este că sudorul conştientizeaza că există şi alte joburi care nu au nici o
legătură cu sudura, în timp ce pacientul nu.
Schemele debutează în copilăria timpurie sau adolescenț ă ca reprezentări ale
mediului în care ființ ează copilul. Schemele reflectă cu acurateț e tonul afectiv al
mediului timpuriu al pacientului. De exemplu, dacă individul spune despre familia sa
că a fost rece, lipsită de căldură afectivă, are în cele mai multe cazuri dreptate, cu toate
că ar putea să nu înț eleagă de ce părinț ii lui aveau dificultăț i în a-ș i arăta
afecț iunea sau a-ș i exprima sentimentele. Atribuirile pe care le face în legătură cu
comportamentul acestora ar putea fi greș ite însă reprezentările asupra climatului
emoț ional ș i felului în care a fost tratat sunt aproape întotdeauna valide.
Natura disfuncț ională a schemelor apare de obicei mai târziu în viaț ă când
pacienț ii continuă să-ș i perpetueze schemele în interacț iune cu alț i oameni, pe linia
incongruenţei dintre realitate şi percepţiile lor. Practic sunt atât de obişnuiţi cu
prezenţa unui tipar în câmpul lor perceptual şi cu un anumit fel de a i se raporta, încât
sunt predispuşi să-l vadă chiar şi acolo unde nu este şi să răspundă ca şi cum ar fi. De
exemplu, un copil abuzat în mod repetat de tată, în viaţa adultă este posibil să
anticipeze iminenţa unui abuz în cadrul oricărei interacţiuni cu figuri autoritare.
Schemele dezadaptative timpurii şi modurile prin care pacienț ii învaț ă să le
facă faț ă stau de regulă la baza simptomelor cronice de axa I cum ar fi anxietatea,
depresia, abuzul de substanț e sau simptomele psihosomatice.
Schemele sunt dimensionale, acest lucru însemnând că au diverse niveluri de
severitate ș i pervazivitate. Cu cat este mai severă o schemă, cu atât este mai mare
numărul de situaț ii care o activează. De exemplu, dacă un individ experimentează un
criticism frecvent ș i extrem din partea ambilor părinț i, este foarte probabil ca în
viaț a adultă aproape orice contact al acestuia cu ceilalț i să declanș eze schema
de Defect/Ruș ine. Pe de altă parte, dacă însă un individ experimentează criticism mai
târziu în viaț ă, în mod sporadic, sub o formă mai uș oară şi din partea unui singur
părinte, atunci activarea schemei este foarte improbabilă. De exemplu, în cazul acesta
schema poate fi declanș ată doar de către figuri autoritare revendicative de acelaș i sex
cu părintele critic. Mai mult, în general, cu cat este mai severă o schemă, cu atât mai
intens este afectul la activarea ei şi cu atât mai mult durează.
Există atât scheme pozitive cat ș i scheme negative. Focusul nostru este aproape
exclusiv schemele dezadaptative timpurii, motiv pentru care nu o să menț ionăm nici
o schemă pozitivă. Cu toate acestea, unii autori au afirmat că pentru fiecare din
schemele dezadaptative timpurii există o schemă adaptativă corespondentă.
Alternativ, considerând stadiile psihosociale ale lui Erickson, putem afirma că
încheierea cu succes a unui stadiu are drept efect o schemă adaptativa iar eș ecul, o
schemă dezadaptativa.
Originile schemelor
Nevoile emoț ionale fundamentale
Schemele rezultă din nevoi emoț ionale fundamentale frustrate sau supra-
satisfăcute în copilărie. Există cinci nevoi emoț ionale fundamentale, inerente oricărei
fiinţe umane:
1. Ataș ament securizant (siguranț ă, stabilitate, nurturanţă ș i acceptanţă)
2. Autonomie, competenț ă, şi identitate
3. Libertatea exprimării nevoilor ș i emoț iilor valide
4. Spontaneitate ș i ludic
5. Limite realiste şi autocontrol
Aceste nevoi sunt universale, toată lumea le are, cu toate că în cazul unora, unele
sunt mai pregnante decât altele.
Un individ sănătos emoț ional este un individ care-şi poate satisface aceste nevoi
emoț ionale într-un mod adaptativ. Din punct de vedere patologic, interacț iunea
dintre temperamentul copilului ș i mediul de viaț ă timpuriu al acesteia rezultă mai
degrabă în frustrarea decât în gratificarea acestor nevoi. Obiectivul terapiei centrate pe
scheme este acela de a ajuta pacientul să găsească moduri adaptative prin care să-ș i
satisfacă aceste nevoi emoț ionale.
Experienț e de viaț ă timpurii
Experienț ele toxice timpurii reprezintă principala origine a schemelor
dezadaptative. Schemele cele mai timpurii ș i, consecutiv, cele mai puternice, în mod
tipic îș i au originea în nucleul familiei. Într-un sens mai larg, dinamica familiei este
dinamica întregii lumi a copilului. Copilul îşi formează prin generalizare un model
mental al lumii, pe baza experienţelor trăite în contextul familiei, părinţii reprezentând
exponenţii lumii în ansamblu. Practic, cum sunt percepuţi părinţii, aşa va fi percepută
lumea; ceea ce funcţionează în relaţie cu părinţii, va fi folosit în relaţie cu lumea. De
aceea, când pacienț ii ajung în situaț ii care le activează schemele dezadaptative
timpurii, ceea ce experimentează de obicei este o dramă din copilărie, în mod tipic
trăită în relaț ie cu unul dintre părinț i. Alte influenț e, cum ar fi colegii, ș coala,
grupurile din comunitate ș i cultura, devin din ce în ce mai importante pe măsură ce
copilul se maturizează ș i pot duce la dezvoltarea schemelor. Totuș i, schemele
dezvoltate mai târziu, în general nu sunt la fel de pervazive sau de puternice.
Există patru tipuri de experienț e de viaț ă timpurii care generează în mod
obiș nuit scheme. Prima este frustrarea toxică a nevoilor. Aceasta apare atunci când
copilul primeș te prea puț in din ceea ce îi este necesar sau îi face plăcere,
achiziț ionând pe bază de deficit scheme ca Deprivare
Emoț ională sau Abandon/Instabilitate. Mediului infantil îi lipseș te ceva fundamental
precum stabilitate, înț elegere, dragoste.
Al doilea tip de experienț e de viaț ă timpurii care stau la baza schemelor
este traumatizarea sau victimizarea. În acest caz, copilul este rănit, victimizat, abuzat
şi dezvoltă scheme ca Neîncredere/Abuz, Defect/Ruș ine, Vulnerabilitate la Traumă/Boală.
În cazul celui de-al treilea tip, copilul experimentează prea mult din ceea ce este
bun: părinț ii îi oferă copilului prea mult ceea ce în moderaț ie este sănătos. Pacienț ii
cu scheme de Dependenț ă/Incompetenț ă sau Revendicare/Grandoare, de exemplu,
în copilărie rareori au fost trataț i prost, de regulă aceș tia fiind mai degrabă răsfăț aț i
de către părinț i prea indulgenț i, nevoile emoț ionale de autonomie sau limite realiste
ale copilului nefiind satisfăcute. Părinț ii pacienț ilor cu aceste scheme s-au implicat
masiv în viaț a lor, au fost hiper-protectivi, le-au acordat în mod excesiv libertate ș i
autonomie fără limite.
Al patrulea tip de experienț e de viaț ă timpurii care creează şi scheme
este internalizarea selectivă sau identificarea cu persoanele semnificative. Copilul se
identifică selectiv cu gândurile, sentimentele, experienț ele ș i comportamentul
părintelui sau le internalizeaza. De exemplu, două persane se prezintă pentru
tratament, ambele supravieț uitoare ale unor abuzuri din copilărie. Dana, în copilărie,
ș i-a asumat rolul de victimă. Când tatăl său o lovea, nu se apăra, abordând o atitudine
pasivă şi submisivă. Era victima comportamentului abuziv al tatălui, fără a-l
internaliza. Experimenta sentimentul de-a fi victimă, fără a internaliza sentimentul de-
a fi agresor. Cel de-al doilea pacient, Cristi, obiș nuia să se apere în faț a
comportamentului abuziv al tatălui. S-a identificat cu tatăl său, Internalizand
gândurile, sentimentele ș i comportamentele agresive ale acestuia, devenind el
însuș i agresor.
Parț ial, temperamentul determină dacă un individ internalizeaza şi se identifică
cu caracteristicile persoanei semnificative. De exemplu, un copil cu temperament
distimic probabil nu va internaliza stilul optimist al părintelui. Stilul comportamental
al părintelui este atât de contrar dispoziț iei copilului încât acesta nu-l poate asimila.
Temperamentul emoţional
În dezvoltarea schemelor, pe lângă factorii din copilăria timpurie, există şi alț ii
care joacă rol major. Temperamentul emoț ional al copilului este în mod special
important. După cum majoritatea părinț ilor ştiu, fiecare copil are din naştere un fel
unic de a fi. Unii copii sunt mai iritabili, alț ii sunt mai timizi, unii sunt mai agresivi.
Există un important volum de cercetări care susț in importanț a factorilor biologici
care stau la baza personalităț ii. De exemplu, Kagan şi colegii săi au condus numeroase
cercetări pe tema trăsăturilor temperamentale prezente la sugari ș i au descoperit ca
acestea sunt remarcabil de stabile odată cu trecerea timpului.
Dimensiuni ale temperamentului emoț ional înnăscute ș i refractare la
schimbare:
Labil ↔ Non-reactiv
Distimic ↔ Optimist
Nerăbdător ↔ Calm
Obsesiv ↔ Distractibil
Pasiv ↔ agresiv
Nervos ↔ Vesel
Timid ↔ Sociabil
Temperamentul poate fi înț eles ca o mixtură unică de puncte pe acest set de

dimensiuni.
Temperamentul emoț ional interacț ionează cu evenimentele traumatizante din
copilărie în procesul de formarea schemelor. Diferite temperamente expun în mod
selectiv copilul la diferite circumstanț e de viaț ă. De exemplu, este mult mai probabil
ca un copil agresiv să atragă din partea unui părinte violent, abuz fizic, faţă de un copil
paș nic. În plus, diferenț ele între copii privind temperamentale îș i pun amprenta
asupra permeabilităț ii în faț a diverselor circumstanț e de viaț ă. Doi copii pot
reacț iona radical diferit în faț ă aceloraș i tratamente parentale. Să considerăm doi
copii, ambii respinș i de mamă. Copilul timid se ascunde de lume, devenind din ce în
ce mai retras şi mai dependent de mamă, în timp ce copilul sociabil se aventurează în
lume ș i stabileș te din ce în ce mai multe legături pozitive cu ceilalţi.
Un mediu de viaț ă timpuriu extrem (de favorabil sau de aversiv) poate prima în
faț a temperamentului emoț ional în ceea ce priveș te constituirea schemelor. De
exemplu, dacă un mediu timpuriu este suficient de rejectant, chiar şi un copil sociabil
poate deveni retras.
Bazele biologice
Datorită faptului că multe dintre scheme apar înainte de achiziţia limbajului,
componentele cognitive apar mult mai târziu, motiv pentru care schemele sunt
rezistente la schimbarea terapeutică în cadrul terapiei cognitive sau cognitiv-
comportamentale. Creierul engramează în mod normal atât senzaț ii cît ș i emoț ii ș i
cogniț ii. Creierul unui copil aflat în stadiul pre-verbal, însă, nu poate memora decât
imagini, senzaț ii, emoț ii, acestea fiind în mod special stocate la nivelul hipocampului
şi sistemului limbic. Engramările de la acest nivel subcortical sunt atât de puternice
încât pot persista toată viaț a.
Terapia este o modalitate de a creea potenț are sinaptică în traiectele cerebrale care
controlează amigdala (instanț ă cerebrală constituentă a sistemului limbic), în scopul
modulării expresiei schemelor. Succesul terapeutic, în acest sens, apare atunci când
neocortexul preia controlul asupra răspunsului amigdalian. Unul din rolurile
terapeutului este tocmai acela de a-l ajuta pe pacient să asocieze cuvinte schemelor, cu
alte cuvinte, de a-l ajuta pe pacient să îș i crească nivelul controlului conș tient asupra
reacț iilor emoț ionale specifice schemelor.
Traumele timpurii afectează şi alte părț i ale corpului în afară de creier. Primatele
separate de mame experimentează niveluri ridicate de cortizol. Dacă episoadele de
separare sunt repetate, aceste schimbări se permanentizează. Alte modificări
neurobiologice de durată care rezultă din separările de mamă: enzimele sintetizatoare
de catecolamină de la nivelul glandelor suprarenale; secreț iile serotoninei de la
nivelul hipotalamusului.
SCHEME ŞI DOMENII
Prescurtări:
Ab/Ins – Abandon/Instabilitate
Ne/Ab – Neîncredere/Abuz
Dep/Em – Deprivare Emoţională
Def/Ru – Defect/Ruşine
Iz/Ins – Izolare socială/Înstrăinare
Dep/Inc – Dependenţă/Incompetenţă
Vu/Tr – Vulnerabilitate la Traume/Boală
Fuz – Fuziune/Sine subdezvoltat
Eş – Eşec
Rev/Gra – Revendicare/Grandomanie
Aut/Dis – Insuficient Autocontrol/Disciplină
Sub – Subjugare
Aut/Sac – Autosacrificiu
Neg/Pes – Negativism/Pesimism
Inh/Em – Inhibiţie Emoţională
Ap/Rec – Căutarea Aprobării/Recunoaşterii Sociale
P – Pedeapsă
Std/Hip – Standarde Nerealiste/Hipercriticism
A.S. – Adult Sănătos
CBT – Terapie Cognitiv-Comportamentală
BPD – Tulburare de Personalitate Borderline
Între schemele dezadaptative timpurii se formează legături funcţionale, apărând

astfel sisteme de scheme în cadrul cărora întâlnim scheme de bază (putând fi şi acestea
în asociere unele cu altele) şi scheme secundare, instrumentale, ce constituie interfaţa
celor dintâi cu mediul. Aceste legături vor fi numite în continuare link-uri (eng. link =
legătură).
Schemele sunt organizate în cinci domenii, în funcţie de specificul lor.
Domeniul DECONECTARE / RESPINGERE
Pacienţii cu scheme din acest domeniu au convingerea că nevoile de securitate, siguranţă,

stabilitate, nurturanţă, empatie, acceptare şi respect nu vor fi satisfăcute intr-o formă
predictibilă.
Familia tipică de origine este detaşată, rece, rejectantă, retrasă, singuratică, explozivă,
impredictibilă sau abuzivă.
Cei cu scheme în acest domeniu sunt incapabili să dezvolte ataşamente sigure,

satisfăcătoare cu ceilalţi. Au convingerea că nevoile lor de stabilitate, siguranţă,
nurturanţă, dragoste şi apartenenţă nu vor fi satisfăcute. Familia tipică de origine este
instabilă (Abandon/Instabilitate), abuzivă (Neîncredere/Abuz), rece (Deprivare emoţională),
rejectantă (Defect/Ruşine), sau izolată de lumea din exterior (Izolare socială/Înstrăinare).
Cei cu scheme în domeniul Deconectării şi Respingerii (în special primele patru
scheme) sunt deseori cei mai afectaţi. Mulţi au copilării traumatice, iar ca adulţi au
tendinţa de a se arunca dintr-o relaţie auto-distructivă în alta sau să evite complet orice
relaţie. Relaţia terapeutică este esenţială în tratamentul acestora.
Abandon/Instabilitate
Prezentare:
Cei cu această schemă se aşteaptă în mod constant să piardă persoana /
persoanele semnificative, într-un fel sau altul. Sunt convinşi că vor fi abandonaţi, ca
cei apropiaţi se vor îmbolnăvi şi vor muri, că îi vor părăsi pentru altcineva mai bun, că
se vor comporta într-o manieră imprevizibilă sau, cumva, vor dispărea din viaţa lor.
De aceea, trăiesc într-o continuă spaimă, fiind mereu vigilenţi, foarte sensibili la orice
semn ce ar putea anticipa un abandon.
Frecvent, tabloul afectiv este marcat de anxietate cronică în legătură cu pierderea
cuiva, tristeţe, depresie atunci când există o pierdere reală sau percepută, furie
îndreptată împotriva celor care au plecat. În cazuri extreme, aceste trăiri se pot
intensifica până la teroare, furie, doliu. În unele cazuri, supărarea poate apărea şi
atunci când se produce o distanţare chiar şi pentru perioade foarte scurte de timp a
celor semnificativi.
Comportamente tipice:
– “agăţarea” de cei semnificativi
– posesivitate şi control
– îi acuză pe ceilalţi pentru abandon
– gelozie, competitivitate cu rivalii – pentru a împiedica abandonul
– unii evită complet relaţiile intime – pentru a evita experimentarea durerii
pierderii, anticipată ca fiind inevitabilă.
– În acord cu procesul perpetuării schemei, în mod tipic aleg parteneri instabili
(indisponibili, dezinteresaţi de relaţii pe termen lung, nestatornici, infideli, care nu se
implică sau nu-şi asumă angajamente), schema maximizând astfel probabilitatea unui
abandon real. Faţă ce aceştia, manifestă o “chimie” foarte intensă, iubirea devenind
obsesie.
Legături cu:
– Subjugare: “Dacă nu fac ce-mi cere, mă va părăsi”.
– Dependenţă/Incompetenţă: “Dacă mă va părăsi, nu voi mai putea funcţiona
normal”.
– Defect/Ruşine: “Într-un final, îşi va da seama de defectele mele şi mă va
părăsi”.
Obiective:
– Construirea unei optici realiste asupra stabilităţii relaţiilor (diminuarea
frecvenţei şi amplitudinii îngrijorărilor în legâtură cu abandonul, corectarea
hiperbolizărilor şi interpretărilor distorsionate)
– Stingerea comportamentului de evitare a relaţiilor intime
– Dezvoltarea abilităţii de selectie a partenerilor consecvenţi, stabili, fideli,
implicaţi şi creşterea rezistenţei la “chimia” schemei pentru instabilitate
– Creşterea toleranţei la singurătate
– Stingerea comportamentelor prin care îndepărtează partenerii (gelozie,
“agăţare, violenţă verbală/fizică, control/manipulare)
Neîncredere/Abuz
Prezentare:
Cei cu această schemă se aşteaptă ca ceilalţi să-i mintă, manipuleze, înşele, să se
folosească de ei în general. În cazuri extreme, se aşteaptă să fie umiliţi sau abuzaţi.
Pentru ei, nu există oameni oneşti, direcţi, mărinimoşi, motiv pentru care nu
acordă încredere nimănui, sunt suspicioşi şi mereu în defense. Uneori, cred că ceilalţi
vor să le facă rău intenţionat. În cel mai bun caz, cred că celorlalţi nu le pasă decât de
ei înşişi şi nu contează dacă acţiunile lor egoiste pricinuiesc vreun rău cuiva. În cel mai
rău caz, sunt convinşi că oamenii sunt sadici, diabolici, derivă plăcere din suferinţele
cauzate altora. În cazuri extreme, sunt convinşi că ceilalţi vor să-i tortureze şi să-i
abuzeze sexual.
Au tendinţa de a-şi asuma vina pentru abuz, căutând scuze abuzatorului.
Au tendinţa de a evita intimitatea, nu se apropie prea mult de ceilalţi, nu-şi
destăinuie gânduri şi sentimente profunde… În unele cazuri, ajung chiar ei să înşele şi
să abuzeze de alţii, într-un soi de “atac preventiv” (“cea mai bună apărare e ofensiva”).
Pe fondul experienţelor din copilărie se pot dezvolta sentimente puternice de
teroare, neajutorare şi izolare, în aceste cazuri nevoile emoţionale frustrate fiind cele
de securitate/sigranţă, încredere în forţele proprii şi conectare.
În cazuri extreme, supravieţuitorii unor abuzuri grave pot fi epuizaţi de dileme
morale. Vinovăţia şi ruşinea sunt elemente comune tabloului clinic atunci când
pacienţii se responsabilizează pentru ce au făcut şi simţit în timpul abuzului, în
încercarea de a-şi întelege propriul rol în ceea ce li s-a întâmplat.
Amintirile legate de abuzator şi abuz sunt foarte vivide, clare, în timp ce
reprezentarile lumii prezente şi relaţiile actuale sunt blurate, ireale.
– comportamente victimă-abuzator (alegerea unor parteneri abuzivi şi
poziţionarea voluntară în rolul victimei – fizic, sexual, emoţional; poziţionarea în rolul
abuzatorului cu alţii)
– comportamente de tip “salvator” (salvează alţi abuzaţi sau se manifestă
furibund faţă de persoane percepute ca fiind abuzive)
– comportamente paranoide (verifică şi testează sistematic pe ceilalţi cu scopul
de a determina dacă sunt sau nu demni de încredere. )
-evită relaţiile intime sau se păstrează distanţi emoţional.
Obiective:
– Realizarea faptului că UNII oameni nu sunt de încredere. Un mod optim de
viaţă este acela în care stăm departe de oamenii abuzivi, ne apărăm drepturile
personale în faţa lor şi ne înconjurăm de oameni demni de încredere.
– Asimilarea teoriei spectrului încrederii: cei demni de încredere nu trebuie sa fie
perfecţi ci doar să prezinte SUFICIENTĂ încredere.
– Creşterea selectivităţii partenerilor.
– Venting-ul furiei şi direcţionarea acesteia către abuzator (frecvent, aceasta este
direcţionată înspre sine sau către alte persoane din prezentul pacientului.
– Însuşirea unor comportamente sănătoase în relaţie cu oamenii demni de
încredere. Este sănătos să acordăm celorlalţi prezumţia de nevinovăţie atunci când
avem îndoieli în ceea ce-i priveşte, şi nu să acţionăm bazându-ne doar pe presupuneri.
– Extincţia comportamentelor de suspiciozitate, de apărare, testare a încrederii.
– Extincţia comportamentelor de supracompensare (înşel pentru că mă aştept să
fiu înşelat/-ă)
– Dezvoltarea autenticităţii în relaţiile apropiate. Renunţând la comportamentele
secretomane, exprimându-ne vulnerabilitatea, punctele slabe, temerile, relaţionând
deschis cu ceilalţi, în general beneficiem de reciprocitate, empatie, suport.
Notă: tratamentul acestei scheme este cel mai de durată. Numai cel centrat pe
schema de Abandon îl poate egala.
Deprivare Emoţională
Prezentare:
Este, probabil, cea mai comună schemă, cu toate că majoritatea pacienţilor nu
realizează că o au sau nu o pot recunoaşte.
Pacienţii cu această schemă intră deseori în tratament datorită unor sentimente
de singurătate, deprimare cărora nu le pot atribui o cauză, sau din cauza unor
simptome vagi, neclare care, mai târziu, se dovedesc a fi în legătură cu schema de
deprivare emoţională.
Nu se aşteaptă ca alţii (inclusiv terapeutul) să-i înţeleagă, să-i protejeze, să le ofere
afecţiune şi nurturanţă, atenţie, să exprime sentimente profunde faţă de ei. Simt că nu
există nimeni dispus să le ofere îmbărbătare şi îndrumare. Se pot simţi neînţeleşi şi
singuri pe lume dar şi nedreptăţiţi în ceea ce priveşte iubirea, invizibili, “vidaţi”
interior.
Unii pot fi convinşi că persoanele semnificative trebuie să ştie “default” ce nevoi
au ei, motiv pentru care cred ca n-ar trebui să fie nevoiţi să ceară.
Consideră că e rău sau că e o dovadă de slăbiciune să cearăcelorlalţi să le satisfacă
nevoile şi au mari dificultăţi în a accepta Copilul Singur cu nevoile sale de dragoste şi
conectare: oamenii puternici nu au nevoi!
Există 3 tipuri de deprivare:

1. de nurturanţă: nu există nimeni dispus să-i sprijine, să le ofere atenţie, afecţiune
fizică (îmbrăţişări, atingeri, mângâieri).
2. b) de empatie: nu există nimeni dispus să-i asculte sau să încerce să înţeleagă
cine sunt ei cu adevărat şi ce simt.
3. c) de protecţie: nu există nimeni dispus să le ofere protecţie şi îndrumare (cu
toate că ei oferă frecvent şi masiv aceste lucruri altora).
Legături cu:
– Autosacrificiu: cei mai mulţi pacienţi cu schema de Auto-Sacrificiu sunt
deprivaţi emoţional.
– Revendicare/Grandomanie: cei în supracompensare tind să fie revendicativi şi
se înfurie când nevoile lor nu sunt satisfăcute. Aceştia sunt uneori pacienţi narcisici:
pentru că, în copilărie, au fost expuşi atât indulgenţei parentale cât şi deprivării
emoţionale, au dezvoltat puternice sentimente de îndreptăţire/revendicare în ceea ce
priveşte satisfacerea nevoilor emoţionale. Astfel, devin convinşi că pentru a beneficia
de ceva din partea altora, trebuie să fie fermi, de neînduplecat atunci când solicită ceva.
O mică parte din ei au fost expuşi unor tipuri diferite de indulgenţă: răsfăţaţi din punct
de vedere material, nu li s-a cerut să urmeze reguli normale de comportament sau au
fost adoraţi pentru un anumit talent fără a beneficia de iubire autentică.
Comportamente specifice:
- nu cer persoanelor semnificative ceea ce au nevoie din punct de vedere
emoţional; nu-şi exprimă nevoile de dragoste, tandreţe, afecţiune fizică.
- se focalizează pe nevoile celorlalţi; se interesează de bunăstarea celorlalţi, de
problemele şi nevoile lor, fără a şi le exprima pe cele proprii – nu se deschid către
ceilalţi.
- se comportă ca şi cum ar fi mai puternici decât se simt în interior.
- se comportă ca şi cum n-ar avea nevoi emoţionale
- deoarece nu se aşteaptă să primeascăsuport emoţional, nu-l cer, motiv pentru
care nu-l primesc, de cele mai multe ori.
- prezintă chimie cu parteneri reci, egocentrici, nevoiaşi, în general, cu parteneri
care îi deprivează emoţional.
- unii prezintă tendinţa la însingurare; sunt distanţi sau evită complet relaţiile
intime, convinşi fiind că nu vor beneficia de afecţiune.
- într-un mic procent, au tendinţa de a fi supra-nevoiaşi, exprimând extrem de
multe nevoi într-un mod atât de intens încât ajung să se “agaţe” de ceilalţi, să pară
complet neajutoraţi sau chiar histrionici.
Obiective:
– Conştientizarea nevoilor emoţionale personale. Li se pare atât de natural ca
nevoile lor să nu fie satisfăcute încât nu conştientizează că ceva nu este în regulă cu ei.
– Acceptarea faptului că nevoile lor emoţionale sunt naturale şi normale. Orice
copil are nevoie de nurturanţă, empatie şi protecţie, nevoi care există şi la vârsta
adultă.
– Selecţia partenerilor non-schemă (nurturanţi, protectivi, empatici, disponibili şi
dispuşi să ofere); creşterea rezistenţei la chimie.
– Asertivitate în comportamentele de cerere
– Extincţia tendinţelor de descurajare a celuilalt în a oferi
– Asimilarea perspectivei de SPECTRU al deprivării: deprivarea este un
continuum cu gradaţii, nu o dimensiune cu doi poli extremi. Uman este să găsim o
balanţă, un echilibru între a fi puternic şi a fi vulnerabil: nimeni nu este mereu puternic
sau mereu vulnerabil.
Defect/Ruşine
Prezentare:
Cei cu această schemă au convingerea că sunt defecţi, inferiori, răi, fără nici un
merit sau de neiubit. Consecutiv, deseori experimentează sentimente cronice de ruşine
în legătură cu identitatea lor.
Aspecte percepute ca “defecte” pot fi oricare din caracteristicile personale – prea
urâţi, prea leneşi, prea proşti, prea plictisitori, ciudaţi, de nesuportat, prea graşi, prea
slabi, prea înalţi, prea scunzi, prea slabi moral. Pot avea dorinţe sexuale sau agresive
inacceptabile. Ceva din centrul fiinţei este perceput ca fiind “defect”: nu e ceva ce fac, e
ceva ce simt ca sunt.
Se pot simţi defecţi chiar şi când comit o singură greşeală insignifiantă, schema
activându-se rapid prin intermediul mecanismului inferenţial arbitrar.
Se tem de relaţii deoarece sunt terifiaţi de posibilitatea ca “defectul” lor să fie
expus percepţiei celuilalt. În orice moment se aşteaptă ca ceilalţi să vadă prin ei, să le
vadă defectul, trăind intense emoţii de ruşine. Această frică poate apărea atât în
legătură cu lumea/viaţa privată, cât şi în cea publică, cei cu schema de Def/Ru
putându-se simţi “defecti” atât în cuplu sau în relaţii apropiate cât şi în interacţiunile
publice (sau ambele).
– autodevalorizarea sau acceptarea devalorizării din partea altora;
– pot lăsa pe ceilalţi să-i umilească, să-i abuzeze verbal;
– hipersensibilitate la criticism sau respingere – reacţionează puternic, fie
deprimându-se, fie înfuriindu-se, în funcţie de stilul de coping (predare, respectiv
supracompensare);
– în secret, simt că poartă vina pentru problemele lor cu alţii;
– masiv focalizaţi pe sine, au tendinţa perpetuă de a se compara cu ceilalţi;
– insecuritate şi comportamente “mască” în preajma altora, în special a celor
percepuţi ca “non-defecţi” sau capabili de a le surprinde defectele;
– pot fi geloşi şi competitivi, în special în aria defectului, privind frecvent
interacţiunile cu ceilalţi ca pe un joc de putere, un fel de dans “unul sus-unul jos”;
– aleg deseori parteneri critici, rejectanţi şi pot fi critici cu cei care-i iubesc (“…n-
aş vrea să fiu membrul unui club care m-ar accepta pe mine ca membru”);
– caracteristici narcisiste – grandomanie, standarde nerealiste; în multe cazuri,
acestea servesc supracompensării sentimentelor de defect/ruşine bazale;
– evitarea relaţiilor intime sau a situaţiilor sociale. Tulburarea de personalitate de
tip evitant poate fi, în acest sens, o manifestare comună a schemei, având ca principal
stil de coping evitarea;
– schema poate duce, de asemenea, la abuz de substanţe sau la tulburări de
comportament alimentar;
Obiective:
– corectarea “defectului” şi/sau destructurarea mecanismului inferenţial
automat care duce de la defect la devalorizarea/anularea/invalidarea lor ca fiinţe.
– decentrarea de pe sine;
– discriminarea între criticismul valid şi cel abuziv, nefondat şi insuşirea unor
tipuri specifice de reacţie (acceptare, respectiv contraargumentare)
– creşterea frecvenţei prezenţelor în contexte sociale publice sau private şi
diminuarea nivelului anxietăţii până la un prag tolerabil;
– acceptarea facilă a complimentelor;
– extincţia comportamentelor “mască”, facilitarea deschiderii către ceilalţi;
– corectarea opticii asupra celorlalţi în ceea ce priveşte criticismul vs. acceptanţa,
indulgenţa, empatia;
– menţinerea sentimentului valorii personale chiar şi în condiţii de critică sau
respingere;
– asimilarea şi apărarea drepturilor personale (să nu se mai lase umiliţi/abuzaţi)
– optimizarea selectivităţii partenerilor (identificarea partenerilor – schemă
(abuzivi, critici), creşterea rezistenţei la “chimie”, evitarea acestora)
– să fie mai puţin perfecţionişti în ceea ce-i priveşte sau în privinţa celorlalţi.
– asimilarea comportamentelor asertive în relaţii apropiate/de cuplu menite care
menţin un nivel optim de confort în preajma partenerilor non-schemă (afectuoşi,
iubitori).
Izolare socială / Înstrăinare

Prezentare:
Se simt diferiţi de ceilalţi, izolaţi, ca nefăcând parte din nici un grup. Se simt “pe
dinafară”, ca şi cum ar privi din exterior înauntru. Oricine creşte simţindu-se diferit,
poate dezvolta această schemă. De exemplu, cei foarte talentaţi, cei din familii
faimoase, oameni de o frumuseţe sau urâţenie extremă, gay, minorităţi etnice, copiii
alcoolicilor, supravieţuitorii unor traume, cei cu dizabilităţi fizice, orfanii, cei adoptaţi,
cei ce aparţin unei clase economice semnificativ diferite de cea a celor din jurul lor etc.
– stau la periferia grupurilor sau le evită complet
– au tendinţa la însingurare şi la activităţi solitare
Obiective:
-Extincţia comportamentelor evitante;
– Să conştientizeze diversitatea grupurilor în ceea ce priveşte potrivirea şi
acceptarea: unele grupuri nu-i accceptă, însă altele da.
– Să înveţe să discrimineze întrre grupurile care i-ar putea respinge şi cele care i-
ar accepta (pe baza similarităţilor, asemănărilor, preferinţelor pacientului şi membri
grupului) şi să părăsească grupurile în care nu-s acceptaţi.
– Să se centreze mai mult pe similarităţi şi mai puţin pe diferenţe.
*Notă: deseori pacienţii cu aeastă schemă trebuie să facă schimbări majore în

viaţa lor şi să învingă evitarea, pentru a atinge obiectivele de mai sus.
Strategii:
Ca o excepţie în domeniul Deconectare/Respingere, focus-ul terapiei este mai
puţin pe travaliul experienţial cu originile schemei şi mai mult pe îmbunătăţirea
relaţiilor actuale ale pacientului cu ceilalţi (amici, grupuri), motiv pentru care
strategiile cognitive şi comportamentale primează:
– restructurare cognitivă;
– expunere graduală la grupuri;
– managementul anxietăţii;
– training pe abilităţi sociale/interpersonale;
Domeniul AUTONOMIE ŞI PERFORMANŢĂ

Pacienţii cu scheme din acest domeniu au seturi de convingeri cu privire la sine şi mediu,
ce interferează negativ cu percepţia abilităţii de a se separa, supravieţui şi funcţiona
independent sau de a avea succes în acţiuni şi activităţi.
Familia tipică de origine este fuzională, subminează încrederea copilului în capacităţile şi

abilităţile sale, este hiperprotectivă şi nu încurajează activităţile şi performanţa copilului în
exteriorul contextului familial.
Dependenţă / Incompetenţă
Prezentare:
Copilăroşi, neajutoraţi. Nu se simt în stare să-şi poarte singuri de grijă, viaţa le
pare copleşitoare iar pe ei se văd incapabili să-i facă faţă.
Schema are 2 componente: 1) Incompetenţă şi 2) Dependenţă

1) Incompetenţă: le lipseşte încrederea în decizii şi judecăţi în viaţa de zi-cu-zi.
Urăsc schimbările şi se tem să le înfrunte singuri; se simt incapabili să se ocupe singuri
de sarcini noi şi au nevoie de cineva care să le arate pas cu pas ce să facă. Se simt ca şi
cum ar fi copii: mult prea tineri pentru a putea supravieţui în propriile lor lumi
(aidoma unor copii mici care, în lipsa părinţilor, ar putea muri). În forme extreme,
consideră că singuri nu s-ar putea hrăni, îmbrăca, adăposti, deplasa dintr-un loc în
altul sau duce la bun sfârşit sarcini cotidiene.
2) Dependenţă: Derivă din primul element: deoarece simt că nu se pot descurca
pe cont propriu, singura opţiune pe care o văd este să găsească aţi oameni care să fie
dispuşi să aibă grijă de ei (altfel, nu mai funcţionează deloc). Cei pe care-i găsesc, sunt
de obicei păărinţi sau substituţi ai acestora (parteneri, rude, prieteni, şefi sau terapeut).
Părintele-substitut ori face totul pentru şi în locul lor, ori le arată pas cu pas ce trebuie
să facă.
Ideea centrală este: Sunt incompetent / nu mă pricep la nimic, de aceea trebuie să depind
de alţii.
Pacienţii cu această schemă nu vin la cabinet cu scopul de a deveni mai
independenţi sau mai competenti ci pentru a căuta “pilula magică” sau pentru a găsi
un expert care să le spună ce să facă. Problemele prezentate sunt de obicei simptome
de Axa I: anxietate, evitare fobică – agorafobie, probleme fizice induse de stress; pot fi
deprimaţi deoarece se tem să părăsească relaţia cu un partener (sau substitut parental)
abuziv, deprivant sau dominator (frecvent cu o personalitate similară cu cea a
părintelui care a indus schema), din teama că nu se pot descurca singuri. Scopul
acestor pacienţi este, în mod tipic, acela de a scăpa de aceste simptome şi nu de a-şi
schimba sentimentul central de dependenţă-incompetenţă.
Un mic procent supracompensează, devenind contra-dependenţi. Cu toate că, în
interior, se simt incompetenţi, insistă să se ocupe singuri de toate, refuzând să se
bazeze pe cineva, indiferent despre ce este vorba. Nu vor fi dependenţi nici măcar în
situaţii în care acest lucru ar fi normal. Ca şi copiii pseudomaturi (cei care au fost
nevoiţi să se maturizeze precoce), se ocupă singuri de toate, însă cu costul unei doze
extreme de anxietate: lăuntric, au mereu sentimentul că “de data asta nu voi reuşi s-o scot
la capăt“.
– Cer constant ajutor din partea celorlalţi; pun constant întrebări în timp ce se
ocupă de sarcini noi; solicită în mod repetat sfaturi în legătură cu deciziilepe care le au
de luat.
– Au dificultăţi în a călători singuri, în a gestiona pe cont propriu finanţe.
– Au tendinţa de a abandona facil activităţi.
– Refuz / opoziţie faţă de responsabilităţi adiţionale (ex: promovarea la servici)
– Tendiţa de a evita implicarea în sarcini noi.
– Frecvent se tem de – şi evită – condusul automobilului atunci când nu sunt
însoţiţi, deoarece cred că se vor rătăci, că li s-ar putea defecta maşina şi nu vor şti ce să
facă sau că s-ar putea întâmpla ceva neprevăzut şi nu vor putea face faţă, nu vor fi în
stare să genereze o soluţie
Obiective:
– Obiectivul-cheie este renunţarea la dependenţă
– Creşterea sentimentului competenţei (confidence & skills building)
– Diminuarea dependenţei faţă de alţii
– Extincţia evitării sarcinilor noi
– Asimilarea ideii că omul învaţă din greşeli şi reuşeşte prin perseverenţă
– Creşterea încrederii în propria judecată şi intuiţie, prin trial & error
Strategii:
Centrală este abordarea CBT:
– restructurare cognitivă
– construcţie skill-uri
– expunere treptată la decizii şi situaţii de funcţionare independentă
*uneori se pot aduce în terapie şi membri ai familiei.
Vulnerabilitate la Traume / Boală
Prezentare:
Se tem că o catastrofă s-ar putea produce în orice moment. Sunt convinşi că ceva
groaznic li se va întâmpla, ceva în afara controlului lor: se vor îmbolnăvi subit, se va
produce un dezastru natural, un cataccclism, vor fi victimele unei crime, vor suferi un
accident groaznic, îşi vor pierde toţi banii, vor suferi o cădere nervoasă şi vor înnebuni.
Pe scurt, li se va întâmpla un lucru rău iar ei nu vor putea să-l prevină.
Emoţia predominantă este anxietatea, variind de la spaimă de intensitate scăzută,
până la atacuri floride de panică.
Stilurile de coping prevalente sunt evitarea şi supracompensarea. Devin fobici,
îşi restricţionează masiv stilul de viaţă;
– Autoadministrare şi abuz de tranchilizante;
– Gândire mistică şi ritualuri compulsive
– Se bazează pe “colaci de salvare”: o persoană în care au încredere, o sticlă de
apă, substanţe tranchilizante sau de altă natură.
*Toate aceste comportamente au scopul de a preveni acel eveniment teribil
anticipat.
Diferenţial:
– cu Dependenţă/Incompetenţă: cei cu Vu/Tr nu prezintă teamă legată de
gestionarea pe cont propriu a situaţiilor cotidiene.
Obiective:
– Diminuarea estimării probabilităţii mari a evenimentelor catastrofice
– Creşterea încrederii în propriile capacităţi de coping
– Blocarea evitării şi supracompensării
– Expunerea la situaţiile anxiogene (dar nepericuloase) până când se va atinge un
nivel suficient de toleranţă
– Extincţia comportamentelor compulsive şi a ritualurilor
Probleme speciale:
Anxietatea ridicată asociată schemei împiedică pacienţii să renunţe la evitare sau
supracompensare. Travaliul experienţial centrat pe moduri poate ajuta la depăşirea
acestui obstacol prin întărirea părţii sănătoase.
Fuziune / Sine subdezvoltat
Prezentare:
1) Fuziune:
Atunci când un pacient cu Fuziune intră în tratament, fuziunea cu o anumită
persoană este atât de intensă încât chiar şi terapeutului îi este dificil să delimiteze
identitatea personală a acestuia de cea a persoanei fuzionale.
Persoana fuzională este de regulă o figură parentală (partener, rudă, şef, cel mai
bun prieten etc.)
Pacientul se caracterizează printr-o extremă implicare emoţională şi apropiere
faţă de persoana fuzională, în detrimentul unei individuaţii complete şi dezvoltări
sociale normale (“Eu ştiu ce e cel mai bine pentru tine, fiule. La urma urmei, am participat
la o mulţime de relaţii de-ale tale cu femei” – mama, încercând să-şi convingă fiul să
părăsească o relaţie).
Mulţi dintre pacienţii cu această schemă sunt convinşi că nici ei, nici figura
parentală fuzională n-ar supravieţui emoţional în lipsa suportului constant al celuilalt,
având o nevoie disperată de acesta. Legătura fuzională este percepută ca fiind atât de
strânsă încât pacientul simte că împreună formează o singură persoană; poate simţi că
este în stare să-i citească gândurile sau că-i poate simţi nevoile figurii parentale fără s-
o întrebe.
Pacientul este convins că este greşit să impună limite în relaţia fuzională,
simţindu-se vinovat atuunci când o face.
Nu ţine nici un secret faţă de figura parentală cu care fuzionează şi se aşteaptă la
reciprocitate. Se simte “lipit-sudat” de aceasta, putând, uneori, experimenta
sentimentul de a fi copleşit, sufocat.
2) Sine subdezvoltat:
Lipsa identităţii personale este trăită ca un sentiment de vid interior, al lipsei unui
sine. Acest lucru este o consecinţă a renunţării la propria identitate, cu scopul
menţinerii legături cu figura parentală.
Pacienţii cu sine nedezvoltat se simt ca şi cum ar pluti în derivă prin viaţă şi lume,
fără vreo direcţie anume. Nu ştiu cine sunt, n-au reuşit să-şi construiască preferinţe
proprii sau să-şi dezvolte talentele inerente şi nici să-şi urmeze înclinaţiile naturale. În
cazuri extreme, pot pune la îndoială propria existenţă: Oare eu chiar exist?
Cele două componente ale schemei, în majoritatea cazurilor, merg împreună, însă
există şi excepţii. Pacienţii pot avea un sine nedezvoltat fără a fi fuzionaţi, sinele
nedezvoltat putând fi urmarea subjugării. Pacienţii ai căror părinţi i-au constrâns în
copilărie să le execute comenzile descurajându-le concomitent iniţiativele, pot rata
şansa dezvoltării unui simţ al sinelui. Pe de altă parte, pacienţii care fuzionează cu o
figură parentală, prezintă aproape întotdeauna un sine nedezvoltat ca şi consecinţă,
opiniile, interesele, preferinţele şi scopurile acestora fiind, de fapt, simple reflexii ale
persoanei fuzionale. Este ca şi cum viaţa figurii parentale ar fi mai reală pentru ei decât
propria viaţă: figura parentală este o stea iar ei planete ce gravitează în jurul ei.
Consecutiv, aceşti pacienţi pot avea o chimie pentru lideri carismatici cu care deseori
intră în fuziune.
– Copiază comportamentele şi atitudinile figurii parentale
– Se gândesc la- şi vorbesc despre figura parentală, în cea mai mare parte a
timpului.
– Menţin un contact permanent cu figura parentală
– Îşi suprimă toate gândurile, sentimentele şi comportamentele incongruente cu
figura parentală
– Sunt atraşi de parteneri puternici faţă de care submerg în viaţa de cuplu (relaţii
de tip părinte-copil)
Obiective:
– Să-şi exprime spontan sinele natural (preferinţe, opinii, decizii, talente,
înclinaţii)
– Să se defocalizeze de pe figura parentală şi să se concentreze pe sine
– Să conştientizeze similarităţile şi diferenţele dintre ei şi figura parentală
– Să poată impune limite în relaţia fuzională
– Creşterea sentimentului identităţii personale
*În cazul pacienţilor care, ca adulţi, evită să se apropie de ceilalţi cu scopul de a
evita o posibilă fuziune, obiectivul este ca pacientul să poată dezvolta relaţii de tip
“goldie-lock zone” (nici prea distante, nici prea apropiate)
Strategii:
– Terapia va fi focalizată pe prezent iar prin abordari cognitive şi experienţiale
se va urmări identificarea preferinţelor şi înclinaţiilor naturale; prin abordari
comportamentale se va urmări activarea sinelui.
– Atacarea opticii conform căreia o fuziune este preferabilă în locul unei
identităţi separate (prin analiza avantajelor şi dezavantajelor)
– Dialoguri între moduri
*atenţie la supracompensare ce poate lua forma unei loialităţi alergice pe
parcursul terapiei (pacientuul refuză să accepte similarităţi cu persoana fuzională,
adoptă atitudini şi comportamente antagoniste faţă de aceasta)
– în temele pentru acasă vor fi incluse următoarele sarcini: să asculte muzica
preferată, să vizioneze filme, să frecventeze restaurante, în general, să se implice în
activităţi din care derivă plăcere
– Liste cu ce le place şi ce le displace la figura parentală dar şi la alte persoane
semnificative.
Eşec
Prezentare:
Au convingerea că s-au ratat, comparativ cu colegii lor de rang egal, în arii de
reuşită: carieră, bani, status, scoală, sport. Au sentimentul că sunt fundamental
inadecvaţi, comparativ cu egalii – proşti, inepţi, netalentaţi, ignoranţi, fără succes – şi
că inerent le lipseşte acel “ceva” necesar pentru a reuşi.
Origini:
Legături cu persoane semnificative care i-au descurajat, devalorizat, persiflat
pentru eşec (părinţi, fraţi mai mari, învăţători/profesori) sau le-au forţat limitele
(copiii cu deficit de atenţie/hiperactivi nediagnosticaţi, cad deseori victimele unor
evaluări injuste ale caracterului).
Unii părinţi pot pedepsi succesul copilului, nedorindu-şi ca acesta să aibă reuşite
din teama de a nu fi abandonaţi. Aceşti părtinţi (Părinte Subminator) emit mesaje
subtile de genul: “dacă eşti prea de succes, te voi respinge sau mă voi retrage afectiv din viaţa
ta”, generându-i copilului aşa-zisa “teamă de succes”.
Legături cu:
Defect/Ruşine: eşecul duce deseori la Def/Ru. Simţindu-se rataţi în diverse arii
de reuşită, ajung să se simtă “defecţi”.
Insuficient Autocontrol/Disciplină: intre aceste două scheme există o
comorbiditate crescută, un individ indisciplinat fiind foarte predispus la eşec.
Pacienţii cu Def/Ru sau Dep/Em cu stilul principal de coping EVITARE
(refugiul în substanţe psihoactive, jocuri de şansă, websurfing, pornografie, relaţii
sexuale promiscue), sunt predispuşi la eşecuri reale.
Diferenţial:
Standarde nerealiste/Hipercriticism: cei cu Std/Hip pot avea convingerea că s-
au ratat COMPARATIV CU PROPRIILE LOR STANDARDE ŞI AŞTEPTĂRI ÎNALTE,
însă conştientizează faptul că performanţele lor sunt cel puţin la fel de mari ca media
în ocupaţia lor. Cei cu Eşec au convingerea că performanţa lor este mai slabă decât a
majorităţii egalilor în rang şi, de cele mai multe ori, au dreptate deoarece schema de
Eşec are tendinţa de a deveni “profeţie autoîmplinită”.
Dependenţă/Incompetenţă: eşecul perceput al celor cu Dep/Inc este în legătură
cu sarcinile cotidiene, în timp ce pacienţii cu schemă de eşec percep eşecul în status,
bani, carieră, şcoală, sport.
– predare: se autosabotează sau performează la jumătate din capacitate;
– evitare: tergiersează, amână sau evită complet sarcini/activităţi;
– supracompensare: muncesc non-stop, se supraîncarcă, devin overachieveri.
Aceştia sunt convinşi că nu ssunt la fel de talentaţi sau deştepţi ca ceilalţi dar că pot
compensa prin extra-eforturi. Aceştia frecvent devin oameni de succes, însă cu tooate
astea, se simt rataţi sau ca şi cum ar f pe punctul de a se rata, prăbuşi.
Obiective:
– să se simtă/devină la fel de capabili ca egalii lor în rang (în limitele abilităţilor
şi talentelor ed care dispun). Pentru acest deziderat, există 3 scenarii:
1) Dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine;
2) Creşterea recompenselor pentru nivelul succesului/reuşitelor lor sau
schimbarea percepţiei asupra grupului de referinţă (dacă sunt de succes în raport cu
potenţialul lor);
3) Acceptarea limitelor abilităţilor lor, fără a se devaloriza şi stabilirea de
obiective realiste pe termen lung.
Strategii:
Depind de evaluarea originii schemei:
– Unii s-au ratat în mod real datorită lipsei de talent sau nivelului de intelgenţă
necesar petru a reuşi într-un anumit domeniu. În acest caz, terapia se va focaliza pe
dezvoltarea de abilităţi şi pe construirea unor aşteptări realiste.
– Unii, cu toate că nu duc lipsă de talent şi inteligenţă, nu s-au implicat suficient
de mult încât să reuşească, fie din cauză că le-a lipsit îndrumarea de care au avut
nevoie, fie pentru că s-au orientat către domenii nepotrivite. în acest caz, focusul va fi
pe orienttarea către arii congruente cu înclinaţiile lor naturale şi talentele.
– Unii au tulburări comorbide (ex: deficit de atenţie), caz în care tratarea
comorbidităţii va avea întâietate.
– Dacă pacientul are eşecuri reale relativ la egalii lui, terapia cognitiv-
comportamentală se va concentra pe restructurarea convingerii că este INERENT
inept, urmărind reatribuirea cauzelor eşecului (de pe sine pe schemă)
– în toate cazurile se va corecta distorsiunea filtrării pozitivului şi se vor sublinia
constant succesele, reuşitele.
LIMITE DEFICITARE
Pacienţii cu scheme din acest domeniu prezintă deficienţe în ceea ce priveşte limitele
interioare, responsabilitatea faţă de alţii sau orientarea către obiective pe termen lung. Aceste
scheme conduc la dificultăţi în respectarea drepturilor celorlalţi, cooperarea cu ceilalţi,
asumarea de angajamente faţă de ceilalţi sau stabilirea şi atingerea de obiective personale
realiste.)
Familia tipică de origine se caracterizează prin permisivitate, hiperindulgenţă, lipsă de
direcţie sau prin sentimente de superioritate. Lipseşte disciplina, cooperarea, limitele din cadrul
relaţiilor, stabilirea de obiective. În unele cazuri, pacienţii nu au fost puşi în situaţii de
disconfort în copilărie, astfel încât în prezent nivelul de toleranţă la astfel de situaţii este sub
cel normal. În general, nu au fost supravegheaţi adecvat, nu li s-a oferit direcţie.)
Revendicare / Grandomanie
Prezentare:
Pacienţii cu această schemă se simt speciali: se consideră mai buni, mai pricepuţi,
mai talentaţi decât ceilalţi. Deoarece simt că fac parte dintr-o “elită”, se simt
îndreptăţiţi să beneficieze de drepturi şi privilegii speciale şi nu sunt permeabili la
principiile reciprocităţii (care guvernează interacţiunile sănătoase). Încearcă să
controleze comportamentele celorlalţi pentru a-şi atinge obiectivele personale, fără
empatie sau consideraţie pentru nevoile lor.Se implică în acte egoiste şi grandomane.
Insistă pe idea că sunt îndreptăţiţi să spună, posede, facă tot ce vor, indiferent de
prejudiciile aduse celorlalţi.
Există mai multe subtipuri:
1) Revendicare/Îndreptăţire pură
Aceşti pacienţi sunt răsfăţaţi de părinţi mult prea indulgenţi, continuând să
relaţioneze tipic şi la vârste adulte. Îndreptăţirea nu este o supracompensare pentru
vreo schemă subsidiară şi nici un stil de coping pe o ameninţare percepută. Aceştia nu
prezintă de obicei nici o altă schemă în subsidiar.
2) Revendicare/Îndreptăţire narcisică (“fragile entitlemet”)

Aceşti pacienţi se caracterizează prin comportamente revendicative menite să
supracompenseze sentimente de Def/Ru şi Dep/Em
Focus-ul terapiei va fi pe cele două scheme subsidiare
3) Revendicare/Îndreptăţire dependentă (link cu Dep/Inc)

Aceşti pacienţi se simt îndreptăţiţi să depindă de ajutorul şi grija altora; au
convingerea că ceilalţi sunt datori să le satisfacă nevoile alimentare, vestimentare, de
locuinţă, transport etc. şi devin furioşi când aceştia nu reuşesc să le facă pe plac.
Focus-ul tratamentului cade pe ambele scheme, concomitent.
– Supraemfază a status-ului; judecăţi de valoare pe bază de status
– Competitivitate exagerată
– Snobism
– Tendinţa de-a-i domina pe ceilalţi
– Dorinţa de a acapara puterea şi comportamente adiacente prin care-i lezează
pe ceilalţi
– Tendinţa de a-şi impune forţat punctul de vedere
Obiective:
– Să accepte şi să asimileze principiul reciprocităţii în relaţiile umane
– Să accepte şi să asimileze filosofia conform căreia toţi oamenii se nasc egali în
drepturi şi responsabilităţi, toţi oamenii se nasc la fel de valoroşi (nu există o persoană
innerent maivaloroasă decât alta şi nici inerent mai îndreptăţită la tratamente speciale);
indivizii sănătoşi nu-i domină, nu-i forţează pe ceilalţi ci, dimpotrivă, îi respectă în
ceea ce priveşte nevoile şi drepturile personale; de asemenea, încearcă să-şi controleze
impulsurile astfel încât să-i menajeze pe ceilalţi şi să respecte normele şi regulile sociale
rezonabile, în cea mai mare parte a timpului.
– Să poată trasa limite normale în relaţii/interacţiuni.
Strategii:
– Pentru menţinerea motivaţiei pentru schimbare, se vor sublinia continuu
dezavantajele schemei. Ferecvent, pacienţii nu se prezintă voluntar la cabinet ci
constrânşi sau forţaţi de unele consecinţe negative ale stilurilor lor de coping
(pierderea jobului, destrămarea căsătoriei, copiii nu mai vorbesc cu ei, sentimente de
singurătate şi vid interior)
– Este posibil să trăiască durere autentică derivată dintr-o pierdere. în acest caz,
motivaţia stă în cauzele suferinţei şi-n motivul întrării în terapie. “Dacă nu renunţi la
schemă, dacă refuzi să te schimbi, ceilalţi vor continua să retalieze iar tu vei continua să te simţi
nefericit” – evitenţierea consecinţelor menţinerii schemei.
– Pacientul va fi încurajat sa empatizeze cu ceilalţi, să aibă grijă să nu-i rănească
şi să conştientizeze prejudiciile pe care le pot aduce celorlalţi exercitându-şi forţa sau
puterea în manieră egoistă – managementul furiei şi training-ul asertivităţii
*Aceşti pacienţi au fost întreaga viaţă centraţi pe calităţi, minimizându-şi sau
ignorându-şi complet defectele, motiv pentru care n-au o imagine realistă a sinelui în
ceea ce priveşte punctele tari & slabe: nu acceptă / nu înteleg că şi ei au fragilităţi şi
limite uman-valabile, ca toţi ceilalţi. În terapie se va aborda cognitiv imaginea specială
a sinelui şi îndreptăţirii la drepturi şi privilegii speciale şi experienţial, limitarea sferei
de influenţă a modului Copil Răsfăţat (reparenting).
*Dificultatea de prinm rang în tratamentul acestor pacienţi se regăseşte în
menţinerea motivaţiei pentru schimbare deoarece beneficiile secundare ale schemei
fiind foarte importante: se simt bine dobândind ceea ce-şi doresc. În consecinţă, trebuie
găsită pârghia potrivită: ce anume din ceea ce face din schemă îi provoacă suferinţă.
Insuficient Autocontrol / Disciplină

Prezentare:
Acestor pacienţi le lipsesc două calităţi umane:
1) Autocontrolul – abilitatea de a-şi înfrâna sau cenzura emoţiile şi impulsurile;
2) Autodisciplina – abilitatea de-a tolera plictiseala şi frustrarea suficient timp
încât să poată duce la bun sfârşit sarcini/activităţi/proiecte.
Manifestă o dificultate pervazivă în a amâna gratificaţii situaţionale cu scopul de
a atinge obiective pe termen lung. Par să nu înveţe suficient din experienţă – din
consecinţele negative ale comportamentelor impulsive. Ori nu pot, ori nu vor să
depună efort pentru a se controla şi disciplina.
La capătul extrem al spectrului schemei se poziţionează pacienţii care par prost-
crescuţi. În forme mai puţin severe, schema se manifestă printr-o centrare exagerată
pe evitarea disconfortului, pacienţii preferând să evite pe cât posibil suferinţa,
conflictul, confruntarea, responsabilităţile, efortul, chiar şi cu costul neîmplinirii
personale sau al integrităţii.
Orice copil se naşte cu un mod impulsiv inerent.Acest mod devine dezadaptativ
dacă nu se reuşeşte aducerea impulsivităţii sub un suficient control şi disciplină.
Copiii, prin experienţe în cadrul familiei şi mai târziu în societate, învaţă să se
controleze optim şi să se autodisciplineze / organizeze, internalizând modul Adult
Sănătos, devenind astfel capabil să amâne gratificaţiile imediate în avantajul
obiectivelor pe termen lung.
*Diferenţial cu deficit de atenţie / hiperactivitate
De cele mai multe ori, nu există postulate, convingeri sau sentimente specifice
schemei, pacienţii experimentând-o ca pe ceva situat în afara controlului lor (nu este
egosintonică, la fel ca celelalte).
Cei mai mulţi intră în tratament cu scopul de a deveni mai controlaţi şi mai
disciplinaţi: ei tot încearcă dar nu par să reuşească să-şi susţină prea mult timp efortul.
Modul Copil Impulsiv este, de asemenea, modul Copil Spontan / Dezinhibat,
existând, deci, o latură pozitivă a schemei. În exces, însă – atunci când nu se află în
balans cu celelalte laturi ale sinelui – costul depăşeşte beneficiul iar modul devine
distructiv pentru pacient.
– Impulsivitate, distractibilitate, dezorganizare/dezordonare
– Lipsa voinţei de a persevera în sarcini rutiniere sau plictisitoare (abandon facil)
– Exprimări paroxismale al emoţiilor (temper tantrum, isterie)
– Întârziere habituală; non-reliabilitate
– Dificultăţi pervazive în autocontrol şi autodisciplină: inabilitatea de a-ş cenzura
emoţiile şi impulsurile şi autocontrol deficitar, carenţe manifeste în majoritatea ariilor
existenţei.
*Toate aceste comportamente au în comun scopul gratificării imediate;
**Deşi comportamentele adictive sunt deseori asociate (droguri, alcool, jocuri de
şansă, mâncat/sex compulsiv), acestea nu sunt criterii primare de diagnostic, fiind
forme de coping nespecifice (servesc la evitarea suferinţei în orice schemă).
Obiective:
– Să conştientizeze şi să accepte valoarea amânării gratificaţiilor imediate
– Conştientizarea costurilor implicate de venting-ul necontrolat al emoţiilor
(oricum, oricând, oriunde): pierderea jobului, stagnare în carieră, alte reuşite frustrate,
relaţii nesatisfăcătoare, stimă de sine scăzută.
Strategii:
CBT în primul rând: exersarea autocontrolului şi autodisciplinei.
– Între impuls şi acţiune, pacientul trebuie să înveţe să insereze gânduri. Trebuie
să înveţe să gândească cedarea în faţa impulsului în termeni de consecinţă, ÎNAINTE
de a pune în act comportamentul.
– Teme pentru acasă: sarcini graduale – de organizare, sarcini
plictisitoare/rutiniere, cenzurarea emoţiilor excesive şi a impulsurilor
– Imagerie şi role-play pe situaţii de autocontrol şi disciplină
Legături cu:
Ocazional, are link-uri cu una din schemele primare, cazuri în care schemele vor
fi abodrate simultan.
– Subjugare: Aut/Dis poate erupe ca urmare a unei suprimări îndelungate a
emoţiilor: la un moment dat, furia acumulată treptat va răbufni, manifestându-se
necontrolat. Atunci când pacientul prezintă un patern de alternanţă între pasivitate
prelungită şi furie paroxismală, este foarte probabil să existe un subsidiar de Sub. Dacă
pacientul învaţă să-şi exprime nevoile şi emoţiile ATUNCI când le experimentează,
într-un mod asertiv, atunci va preveni acumularea furiei si, deci, va limita drastic
probabilitatea unui “burst”.
NOTĂ: Pacienţii BPD pot avea aceste două scheme în link (Aut/Dis – Sub). Din
cauza subjugării, simt că nu au dreptul să-şi exprime nevoile şi sentimentele. Atunci
când furia din frustrarea acestora se acumulează paroxismal, modul Copilul Furios o
va ventila în burst, cerând astfel satisfacerea lor de către cei din jur. Ulterior, pacientul
simte că merită pedepsit de către Adultul Punitiv internalizat. Cănd se petrece acest
fenomen, terapeutul va încuraja venting-ul, va empatiza iar apoi va testa congruenţa
modului cu realitatea.
*Uneori, schema poate avea baze biologice (probleme de învăţare – deficit de
atenţie/hiperactivitate). Dacă dificultăţile sunt rezistente la terapie în pofida unei
motivări suficiente pentru schimbare şi a unui nivel optim de implicare din partea
pacientului, trebuie luată în calcul varianta tratamentului armat (cu medicaţie).
DIRECŢIONAREA CĂTRE CEILALŢI
Pacienţii cu scheme din acest domeniu prezintă tendinţa la focalizarea excesivă pe
dorinţele, sentimentele şi reacţiile celorlalţi în detrimentul propriilor nevoi, cu scopul de a
obţine dragoste, aprobare dar şi pentru a evita represalii. Deregulă implică suprimarea şi lipsa
conştientizării propriei furii şi înclinaţiilor naturale.
Familia tipică de origine se caracterizează prin acceptare condiţionată: copiii trebuie să-
şi suprime aspecte importante din ei pentru a obţine dragoste, atenţie şi aprobare. În multe
familii de acest gen, nevoile emoţionale şi dorinţele – sau acceptanţa socială şi statutul
– părinţilor sunt valorizate mai mult decât nevoile şi sentimentele copilului.
Subjugare
Prezentare:
Pacienț ii cu schema de subjugare se caracterizează prin obiș nuinț a de-a-i lăsa
pe alț ii să-i domine. Predau controlul celorlalț i deoarece se simt constrânș i de
ameninț area, fie cu pedeapsa, fie cu abandonul.
Schema prezintă două forme:

1) Subjugarea nevoilor – pacientul suprimă dorinț ele personale, urmărind să
satisfacă dorinț ele celorlalț i.
2) Subjugarea emoț iilor – pacientul îș i suprimă sentimentele (în special furia),
din teama de retaliere din partea celorlalț i.
Au percepț ia că nevoile şi sentimentele lor nu sunt valide sau importante pentru
ceilalț i. Schema duce aproape întotdeauna la acumularea furiei, fenomen ce
generează simptome dezadaptative: comportamente pasiv-agresive, ventilări în burst
ale furiei, simptome psihosomatice, retracț ia afecț iunii, acting-out, abuz de
substanț e.
De obicei, stilul de coping principal este predarea: sunt excesiv de complianț i şi
hipersensibili la constrângeri. Se simt batjocoriț i, hărț uiț i ș i fără vreo putere. Simt
că sunt la mila figurii autoritare, percepută ca fiind mult mai puternică ș i cu o mult
mai mare influenț ă, motiv pentru care pacienț ii se simt obligaț i să i se subordoneze.
Schema implică un nivel semnificativ de frică. Lăuntric, pacientul se teme că, în
cazul în care ș i-ar exprima nevoile şi sentimentele, i s-ar întâmpla ceva rău (cineva
important se va înfuria pe el, va fi abandonat, pedepsit, respins sau criticat). În
consecinț ă, alege să-ș i suprime sentimentele şi nevoile, nu pentru că aș a i s-ar părea
natural, ci pentru că se simte NEVOIȚ I , CONSTRÂNȘ I s-o facă. Subjugarea nu este
bazată pe o valoare internalizată sau pe o dorinț ă autentică de a-i ajuta pe alț ii, ci pe
frica de retaliere.
Diferenț ial:
Autosacrificiu, Inhibiţie Emoţională şi Standarde nerealiste/Hipercriticism au în
comun tocmai internalizarea unei valori: Nu e bine / frumos / potrivit să-ț i exprimi nevoile
/ sentimentele. Încălcarea acestei valori generează ruș ine sau vinovăț ie. În plus, la
pacienț ii cu aceste scheme lipseș te sentimentul că sunt controlaț i de alț ii, locus of
control fiind intern, spre deosebire de cei cu Subjugare care simt că nu există altă cale
decât să se subjuge figurii autoritare, indiferent de ce cred ei despre asta, altfel fiind
pedepsiț i într-un fel sau altul.
Link-uri cu:
– Fuziune: atunci când pacientul a servit prea multă vreme nevoilor ș i
preferinț elor altora, motiv pentru care nu a reuș it o individuaț ie completă (nevoi ș i
preferinț e personale), focusul terapiei va fi pe identificarea înclinaț iilor lor naturale
ș i pe exersarea comportamentelor bazate pe acestea.
– Frecvent, schema generează coping de evitare. Pacienț ii evită situaț ii în care
alț ii i-ar putea controla sau în care s-ar putea simț i „încarceraț i”. Unii pot evita
complet relaț iile intime deoarece le percep ca fiind claustrante, adevărate „capcane”
din care n-ar mai putea ieș i.
– În supracompensare, pacienț ii prezintă disobedienț ă, opoziț ionalitate, şi
rebeliune (Gică – Contra).
– Prezintă o chimie pentru indivizi dominanț i, frecvent intrând în relaț ii inegale
în cadrul cărora sunt controlaț i
Obiective:
– Să accepte dreptul personal de a avea nevoi ș i sentimente şi de a şi le exprima
(un stil de viaț ă optim fiind acela în care individul îș i exprimă nevoile şi sentimentele
în mod asertiv, în momentul în care le trăieș te, nu amânându-le sau suprimându-le
complet. Astfel. Indivizii sănătoș i nu vor retalia. Cei care o fac, nu reprezintă un
beneficiu pentru pacient, motiv pentru care acesta va fi sprijinit în ruperea relaț iei).
– Să poată discrimina între indivizii sănătoș i – cei care le permit exprimarea
spontană şi directă – şi cei dominanț i sau abuzivi, faț ă de care pacientul va fi
încurajat să se îndepărteze.
Strategii:
– CBT: pacienț ii au aș teptări negative nerealiste în privinț a consecinț elor
exprimării nevoilor ș i sentimentelor în faț a persoanelor semnificative. Examinând
dovezile ș i concepând experimente în sfera comportamentală, pacienț ii vor
conș tientiza caracterul exagerat al aș teptărilor lor.
– Chiar dacă părinț ii le-au comunicat în copilărie că „sunt răi” pentru că
exprimă, pacienț ii trebuie să realizeze ș i să accepte că astfel de comportamente sunt
sănătoase.
*În cazul în care pacientul prezintă dificultăț i în exprimarea experienț ială a
furiei faț ă de figura autoritară, se va face pressing până va reuș i, venting-ul furiei (în
role-play ș i imagerie) fiind crucial pentru succesul terapiei – energizează pacientul în
lupta împotriva pasivităț ii submisive şi îi menț ine activă motivaț ia.
– Să dezvolte relaț ii egale cu parteneri non-dominanț i, care să le permită
exprimarea nevoilor şi sentimentelor. Deregulă, chimia pentru indivizi-schemă este
deosebit de intensă, motiv pentru care obiectivul unei relaț ii egale este rar atins. În
realitate, un obiectiv realist poate însemna o relaț ie cu un individ suficient de
dominator încât să existe chimie, dar care să fie măcar dispus să ia în calcul nevoile şi
sentimentele pacientului.
Pacienț ii pot avea tendinț a de a investi cu autoritate terapeutul, acesta
părându-li-se dornic să-i domine, să-i controleze. în acest caz, stilul propice va fi non
– (sub) – directiv, pacientului dându-i-se libertatea de a stabili cursul terapiei: ce
probleme vrea să abordeze, ce tehnici vrea să înveț e şi ce sarcini pentru acasă îș i
doreș te să îndeplinească.
Terapeutul va facilita exprimarea furiei către el însuș i, pe măsură ce se
acumulează în pacient, pentru a nu se ajunge în punctul terminus.
*Pacienț ii pot exprima stângaci sau furibund nevoi ș i sentimente, cel puț in la
începutul terapei.
Pacienț ii cu Subjugare în link cu Fuziune nu sunt conș tienț i de ceea ce-ș i
doresc sau simt, caz în care se va urmări construcț ia unei imagini de sine prin
monitorizarea dorinț elor ș i emoț iilor.
ATENȚ IE la întărirea schemei, clientul apărând deseori în ipostaza ”clientului
bun”.
Autosacrificiu
Prezentare:
Pacientul prezintă o focalizare voluntară excesivă pe satisfacerea nevoilor altora,
în detrimentul propriei gratificări. O face deoarece îș i doreș te să-i ferească pe ceilalț i
de disconfort, suferinț ă. Nu vrea să lase să se întâmple – sau să facă lucruri care ar
putea cauza suferinț ă altora. Dinamica reală, însă, este evitarea vinovăț iei şi
egoismului sau păstrarea unor relaț ii cu indivizi pe care-i percepe ca fiind nevoiaș i.
Schema rezultă dintr-un temperament hiper-empatic (o sensibilitate acută la
suferinț a celorlalț i). Unii pacienț i pot trăi suferinț a altora atât de intens încât se
simt extrem de motivaț i să-i ajute.
Schema implică un sentiment de supra-responsabilizare pentru ceilalț i,
suprapunându-se astfel conceptului de co-dependenț ă.
Deseori, pacientul prezintă simptome psihosomatice (cefalee, tulburări gastro-
intestinale, dureri cronice, oboseală), acestea reprezentând o modalitate de focalizare
a atenț iei celor din jur pe sine, fără a fi nevoit să o ceară conș tient şi direct. Suferinț a
fizică (”atunci când sunt bolnav, cu adevărat”) îi permite să considere îndreptăț it sau
măcar acceptabil beneficiul grijii din partea altora şi al reducerii volumului de
responsabilităț i cu care obiș nuieș te să se încarce (refugiu în boală). Aceste simptome
pot fi, de asemenea, rezultatul direct al stress-ului generat de dezechilibrul dintre cât
oferă ș i cât primesc.
Prezintă chimie intensă pentru indivizi cu Rev/Gra, intrând deseori în relaț ii cu
persoane cu schema Indreptăț irii Dependente.
Schema are ș i aspecte pozitive, fiind patologică doar dacă este dusă la extrem.
Un beneficiu secundar este faptul că pacientul trăieș te un sentiment de mândrie,
percepându-se drept ”caretaker”. În urma comportamentelor altruiste, morale, se
autoetichetează ”buni”. Totuș i, uneori, indiferent de volumul sacrificiilor, continuă să
se simtă vinovaț i că n-au făcut destule.
Un alt beneficiu secundar este faptul că schema atrage, de obicei, foarte mulț i
oameni, pacientul beneficiind de o reț ea socială consistentă.
Link-uri cu:
Dependenţă Emoţională: pacienț ii cu Aut/Sac aproape întotdeauna prezintă în
subsidiar o schemă de Deprivare Emoț ională. La suprafaț ă, pacientul pare că este
mulț umit de sacrificiul său, însă se simte deprivat emoț ional în mod constant, atât
timp cât nevoile sale rămân nesatisfăcute.Uneori se simte furios pe obiectul
sacrificiului: de obicei, oferă atât de mult încât sfârș eș te prin a-ș i cauza singur
suferinț ă. Pacientul, de obicei, susț ine că nu aș teaptă nimic în schimb din partea
obiectului sacrificiului, însă atunci când obiectul nu este dispus sau se află în
indisponibilitatea reciprocităț ii, acesta se simte indignat. Dacă nu trăiesc furie de
fiecare dată când lipseș te reciprocitatea, indignarea este omniprezentă în astfel de
situaț ii.
– Cu Defect/Ruşine: pacientul oferă mai mult deoarece consideră că valorează
ș i merită mai puț in
– Cu Abandon/Instabilitate: autosacrificiul este menit să împiedice abandonul
– Cu Dependenţă/Incompetenţă: autosacrificiul este menit să menț ină relaț ia
cu figura parentală din partea căreia beneficiază de grijă, îndrumare etc.
– Cu Căutarea Aprobării/Recunoaşterii: autosacrificiul sau grija pentru alț ii este
un mijloc prin care câș tigă aprobare sau recunoaştere.
Diferenț ial:
Cu Subjugare: Pacienț ii cu schemă de Subjugare îș i ”predau”, renunț ă la
propriile nevoi din FRICA DE CONSECINȚ E EXTERNE (retaliere, respingere). Cei cu
Aut/Sac o fac fiind motivaț i de valori ș i standarde interioare.
Pacienț ii cu Sub au sentimentul că sunt controlaț i de alț ii, în timp ce în cazul
pacienț ilor cu Aut/Sac, sacrificiul vine dintr-o iniț iativă personală, voluntară.
Originile celor două scheme diferă:

– Sub: părinț i dominatori, coercitivi, puternici;
– Aut/Sac: părinț i slabi, neajutoraț i, nevoiaș i, copilăroș i, bolnavi, deprimaț i
(copilul dezvoltă modul Copilul Parentizat)
Îi ascultă pe ceilalț i fără să vorbească despre ei
– Au grijă de alț ii ș i au mari dificultăț i în a se ocupa de propria persoană
– Îș i focalizează atenț ia pe ceilalț i ș i se simt inconfortabil atunci când atenț ia
celorlalț i este focalizată pe ei
– obiș nuiesc să ceară indirect, subtil, voalat atunci când îș i doresc ceva (evită să
ceară direct)
– supracompensare: după o lungă perioadă de predare (autosacrificiu), pacientul
intră în supracompensare (furie excesivă, retracț ie emoț ională ș i a sprijinului), acest
fenomen fiind declanș at în momentul când se simte neapreciat.
Obiective:
– Să conș tientizeze ș i să accepte că toț i oamenii au aceleaș i drepturi în ceea ce
priveș te nevoile personale. Cu toate că aceș ti pacienț i se văd pe sine mai puternici
decât ceilalț i, în realitate majoritatea au fost deprivaț i emoț ional, motiv pentru care
sunt la fel de nevoiaș i ca cei pentru care se sacrifică. Nu se diferenț iază decât prin
faptul că ș i-au blocat frustrarea pentru a-ș i continua patern-ul de sacrificiu, acest
lucru împiedicându-i să-ș i simtă nevoile.
– Să conș tientizeze ș i să accepte faptul că au nevoi care nu sunt satisfăcute, chiar
dacă nu le simt (nevoia de a fi îngrijiț i de alț ii – cared for – inerentă oricărei ființ e
umane)
– Diminuarea sentimentului de supra-responsabilizare: deseori exagerează
fragilitatea ș i neajutorarea altora. În realitate, persoanele pentru care se sacrifică, n-ar
suferi nici pe departe atât de crunt pe cât îș i imaginează ei, în lipsa continuării patern-
ului (in cele mai multe cazuri) – nu se vor dezintegra, nu vor fi devoraț i de suferinț ă.
– Tratarea Dep/Em: pacientul trebuie încurajat să se focalizeze pe propriile sale
nevoi ș i să-i lase pe cei din jur să i le satisfacă; să ceară ce-ș i doresc în mod direct ș i
să renunț e la aparenț a de om puternic, invulnerabil.
Strategii:
– CBT: testarea fragilităț ii ș i neajutorării celorlalț i.
– Se evidenț iază raportul ”ofer-primesc”. În relaț ii sănătoase, egale, există o
reciprocitate în timp între parteneri (nu în orice aspect sau context, ci pe de-a-ntregul).
O perturbare semnificativă a acestui echilibru este, de regulă, toxic pentru pacient.
Experienț ial: se urmăreș te creș terea gradului de conș tientizare a schemei de

Dep/Em şi exprimarea tristeț ii ș i furiei derivate din frustrarea nevoilor emoț ionale
– Comportamental:
– să ceară direct
– să poată selecta parteneri puternici, independenț i, opuș i celor nevoiaș i, slabi
cu care schema este în chimie (dependenț i de substanț e, depresivi, personalităț i
dependente)
– să impună limite în ceea ce priveș te raportul ”ofer-primesc”
Căutarea Aprobării / Recunoaș terii sociale

Prezentare:
Pacienț ii cu această schemă acordă o excesivă importanț ă aprobării ș i/sau
recunoaș terii sociale, cu costul frustrării nevoilor emoț ionale fundamentale şi al
inhibării înclinaț iilor naturale. Datorită focalizării habituale pe reacț iile celorlalț i,
nu reuș esc să-ș i dezvolte o imagine stabilă, consecventă a sinelui.
Pacienț ii cu această schemă se împart în două categorii:
1) Orientaț i către aprobare – caută să se facă plăcuț i de către toț i ceilalț i, să se
integreze ș i să fie acceptaț i;
2) Orientaț i către recunoaș tere – caută aplauze şi admiraț ie. Aceș tia, de regulă,
apar ca fiind narcisici, prezentând o exagerată emfază pe status, look, imagine socială,
bani, reuș ite, cu scopul de a obț ine admiraț ie.
Ambele categorii de pacienț i au locus of control extern – caută aprobarea ș i
recunoaș terea socială pentru a se simț i bine cu ei înș iș i, stima de sine fiind
dependentă de reacț iile celorlalț i ș i nu funcț ie a înclinaț iilor lor naturale sau a
valorilor intrinseci.
Părinț ii, în copilăria pacientului, îl încurajează pe acesta să se îndepărteze de
sine şi să-ș i direcț ioneze comportamentele către declanș area reacț iilor de aprobare
şi recunoaș tere (aplauze, laude, felicitări, admiraț ii etc.) din partea celorlalț i, prin
gratificarea comportamentelor specifice.
Link-uri cu:
– Cu Dep/Em: frecvent, însă nu întotdeauna. Părinț ii pot sau nu să fie
nurturanț i şi iubitori însă, pentru a dezvolta schema, aceș tia trebuie să fie
preocupaț i de felul în care sunt văzuț i în lume (de imaginea socială). În funcț ie de
prezenț a Dep/Em, pacienț ii cu Ap/Rec se pot simț i sau nu iubiț i, însă întotdeauna
prezintă o imagine de sine instabilă ce variază odată cu reacț iile celorlalț i (sine fals,
nedezvoltat). La extrema schemei se găsesc personalităț ile narcisice.
– Schema, în link cu Def/Ru, Iz/Ins sau Dep/Em este frecvent (dar nu mereu) o
formă de supracompensare. Există şi cazuri de Ap/Rec pură, părinț ii pacientului
punând mare preț pe aprobare ș i recunoaș tere socială, pe valorile culturii
contextuale.
Diferenț ial:
– Cu Std/Hip: cu toate că originile celor două scheme pot părea similare, criteriul
diferenț ial îl constituie locus of control. În cazul pacienț ilor cu Std/Hip, acesta este
interior (caută să atingă standarde ș i valori internalizate ). Cei cu Ap/Rec urmăresc
obț inerea validării sociale.
– Cu Sub: Pacienț ii cu Sub au o motivaț ie negativă (bazată pe frică), urmărind
ca, prin comportamente submisive să evite pedeapsa, abandonul, retalierea. Scopul
primar nu este aprobarea, nici recunoaș terea.
– Cu Aut/Sac: Cei cu Aut/Sac urmăresc să facă pe plac fiind motivaț i de
fragilitatea, neajutorarea percepută a altora, din dorinț a de a nu cauza/facilita
suferinț ă.
– Cu Rev/Gra: Cei cu Ap/Rec nu urmăresc ca, prin infatuare ș i autoemfază, să
se simtă superiori celorlalț i, nu caută să obț ină putere şi tratamente speciale
– excesivă complianț ă ș i tendinț ă la a mulț umi, cu scopul obț inerii aprobării
– putând cauza disconfort în jurul lor
– laudă de sine în privinț a reuș itelor
– emfază a imaginii sociale, a statutului socio-economic, cu scopul obț inerii
recunoaș terii sociale
– tendinț a de a manipula conversaț ii în încercarea de a le aduce în zonele
surselor lor de mândrie
Obiective:
MODERAREA tendinț elor, NU ERADICAREA lor
– Să-ș i conș tientizeze şi accepte sinele autentic (opus celui avid de aprobare ș i
recunoaș tere socială)
– Să asimileze principiul conform căruia oamenii sunt fericiț i şi împliniț i atunci
când exprimă emoț ii autentice, când comportamentele lor sunt dirijate de înclinaț ii
naturale, şi nefericiț i atunci când ș i le suprimă.
– Să-ș i comute locus of control pe sine, pe valorile intrinseci
Strategii:
– Cognitiv: demonstrarea beneficiilor exprimării sinelui autentic Vs. patern-ului
de căutare a aprobării ș i recunoaș terii sociale
– Experienț ial: travaliu pe moduri – Copilul Vulnerabil, Approval-Seeker,
aprobarea parentală
HIPERVIGILENȚ Ă Ș I INHIBIȚ IE
Pacienţii cu scheme din acest domeniu au seturi de convingeri ce conduc la suprimarea

emoţiilor, sentimentelor, impulsurilor şi alegerilor spontane sau la focalizarea excesivă pe
norme şi reguli internalizate şi rigide,pe aşteptări legate de performanţă şi etică, în detrimentul
fericirii, expresiei de sine, relaxării, relaţiilor intime sau sănătăţii.
Familia tipică de origine este aspră, severă, uneori punitivă: performanţa, datoria,
perfecţionismul, respectarea regulilor, camuflarea emoţiilor şi evitarea greşelilor predomină în
detrimentul placerii, bucuriei şi relaxării. De regulă, există un subsidiar de pesimism, de griji
şi preocupări legate de ideea că dacă un membru al familiei nu este vigilent şi atent tot timpul,
totul se va duce de râpă.
Negativism / Pesimism
Prezentare:
Aceș ti pacienț i sunt negativiș ti ș i pesimiș ti. Prezintă un focus pervaziv ș i de
lungă durată pe aspectele negative ale existenț ei: suferinț ă, durere, moarte, pierdere,
dezamăgire, trădare, eș ec, conflict, minimalizând aspectele pozitive.
Se aș teaptă constant la o turnură negativă în majoritatea ariilor existenț ei:
profesie, finanț e, relaț ii.
Sunt vulnerabili la greș eli, având tendinț a la catastrofizare: orice greș eală
poate duce la un colaps financiar, o pierdere semnificativă, umilire socială, blocare
într-o situaț ie aversivă, pierderea controlului etc. Dedică mult timp
comportamentelor de asigurare, încercând să preîntâmpine greș eli ș i sunt
predispuș i la ruminaț ii obsesive. Starea ”default” este anxietate, simptomele tipice
fiind: încordare/agitaț ie cronică, îngrijorare, văicăreală/lamentare, indecizie.
Indiferent de ce spun cei din jur, pacientul vede mereu doar partea negativă,
devenind deseori deranjanț i, greu de suportat. Pentru ei, paharul este mereu pe
jumătate gol.
Succesul terapiei depinde de conceptualizarea corectă a originii schemei, aceasta
fiind asimilată prin modelare, în primul rând:
1. Tendinț a depresivă către negativism ș i pesimism a unuia sau ambilor
părinț i este internalizată ca mod;
2. Gninionul personal este o altă modalitate a dezvoltării schemei. Un
istoric încărcat de pierderi şi greutăț i ale vieț ii în copilărie, în general un istoric de
experimentare a adversităț ii existenț iale, generează o schemă dificil de învins. Mulț i
dintre aceș ti pacienț i au nevoie de travaliul doliului.
Link-uri cu:
– Cu Dep/Em (acest link este foarte frecvent ș i reprezintă cazuri dificil de
tratat.): Neg/Pes poate fi o formă de supracompensare. Pacientul se văicăreș te cu
scopul inconș tient de a obț ine atenț ie şi simpatie, nurturanț ă şi empatie (beneficiu
secundar al Dep/Em).Văicăreala cronică este extrem de impermeabilă la raț ional
(rezistentă la contraargumentare), tocmai datorită schemei Dep/Em. Pe termen scurt,
cei din jurul pacientului îi oferă acestuia nurturanț a şi empatia de care are nevoie,
însă pe termen lung, lumea se cam satură de ei, la un moment dat începând să-i evite,
contribuind astfel la perpetuarea schemei. În această situaț ie, focusul terapiei va fi
prin excelenț ă pe Dep/Em.
– În unele cazuri, Neg/Pes are o componentă biologică (OCD sau distimie), caz
în care este necesar tratament armat.
Obiective:
– Creș terea obiectivismului în predicț ia viitorului, cu menț iunea că este util ca
atitudinea către viitor să fie uș or mai pozitivă decât ar fi cazul. Pacientul oricum nu
se va simț i mai bine dacă predicț iile sale negative se validează.
– Realistic vorbind, nu ne putem aș tepta ca aceș ti pacienț i să devină lipsiț i de
griji ș i optimiș ti, însă se pot modera: se vor îngrijora mai rar, îș i vor permite să aibă
mai des aș teptări pozitive, vor fi mai temperaț i în privinț a comportamentelor
ruminative, în predicț iile negative ș i-n comportamentele de asigurare menite să
preîntâmpine greș elile.
Strategii:
CBT este prim rang:
Cognitiv: Ideea centrală este evenimentele negative din trecut nu prezic apariț ia de
evenimente negative în viitor.
– identificarea cogniț iilor distorsionate, examinarea dovezilor, restructurarea
cognitivă, FlashCard-uri., dialoguri între moduri (A.S. Vs. Schemă), monitorizarea
schimbărilor de dispoziț ie.
– analiza frecvenț elor de apariț ie a evenimentelor anticipate
– atacarea funcț iei de protecț ie a schemei: ”o perspectivă anticipativă negativă
preîntâmpină dezamăgirea”. În realitate, atunci când pacientul are dreptate (evenimentul
negativ anticipat se produce), faptul că ș i-a făcut griji în legătură cu viitorul nu-l face
să se simtă mai bine. În plus, oricare ar fi beneficiul anticipării negative, este imposibil
ca acesta să poată compensa pentru un stil de viaț ă dominat de îngrijorare cronică şi
tensiune.
– analiza avantajelor şi dezavantajelor tendinț ei la a se aș tepta la ce-i mai rău
ș i monitorizarea corelaț iei dintre atitudine şi dispoziț ie afectivă (o atitudine pozitivă
în ceea ce priveș te viitorul generează o dispoziț ie afectivă pozitivă).
– unii pacienț i pot experimenta ”magia îngrijorării” – convingerea că prin
simplul fapt de a se îngrijora, pot preîntâmpina sau preveni evenimente aversive: ”Cât
timp îmi fac griji în legătură cu un eveniment, sunt convins că nu se va întâmpla”.
– ”programarea îngrijorării”. Pentru pacienț ii cu Neg/Pes, viaț a nu înseamnă
căutarea lucrurilor bune, ci prevenirea lucrurilor rele, motiv pentru care cea mai mare
parte a timpului trăiesc ca şi cum ar supravieț ui. De aceea, îngrijorarea într-un anumit
interval orar prestabilit, poate reduce considerabil din stress. Această tehnică poate fi
extrapolată şi la nivelul activităț ilor plăcute.
Experienț ial, se lucrează pe modurile: Părinte Negativist/Pesimist, Copil

Îngrijorat, A.S. Copilul Îngrijorat este încurajat ș i susț inut în exprimarea furiei faț ă
de instanţa părintelui negativist.
*Pacienț ii cu această schemă prezintă frecvent dificultăț i în a-ș i aminti vreun
moment în care nu au fost pesimiș ti ș i nu-ș i pot imagina cum ar fi să fie optimiș ti.
Lucrul pe moduri îi poate ajuta să-ș i elibereze Copilul Fericit, demult îngropat sub
munț i de îngrijorare.
Inhibiț ie Emoț ională

Prezentare:
Pacienț ii cu această schemă prezintă constricț ie emoț ională, sunt excesib de
inhibaț i în exprimarea şi discutarea emoț iilor ș i sentimentelor, sunt aplatizaț i
afectiv ș i autocenzuraț i. Îș i înfrânează expresia căldurii sufleteș ti ș i a grijii pentru
alț ii ș i deseori încearcă să-ș i blocheze impulsurile agresive.
În relaț ii, foarte mulț i valorizează autocontrolul mai presus de intimitate,
temându-se că dacă ar lăsa să transpară emoț ii câtuș i de puț in, ar fi invadaț i de
ruș ine, abandonaț i sau pedepsiț i.
Deseori, supracontrolul / cenzura sunt extinse la nivelul persoanelor
semnificative, pacientul încercând să împiedice exprimarea emoț iilor acestora, atât
cele negative, cât şi cele pozitive, mai ales atunci când acestea ar fi intense.
Pacientul îș i inhibă emoț iile specifice Copilului Spontan. Deș i copiii sunt
nevoiț i să înveț e să-ș i stăpânească şi să-ș i exprime controlat emoț iile şi impulsurile
(pentru a nu viola drepturile celorlalț i), este sănătos ca acestea să fie exprimate în
moduri ș i contexte propice. Copilul Spontan al pacientului, insă, este atât de inhibat
şi cenzurat încât acesta a uitat cum să fie spontan sau să se joace. Inhibiț ia poate fi
prezentă în diverse arii afective: a furiei, a bucuriei, dragostei, afecț iunii, excitării
sexuale.
Pacienț ii prezintă o tendinț ă excesivă la rutină, tabieturi, ritualuri ș i o
dificultate extremă în exprimarea vulnerabilităț ii. Deseori, se refugiază în raț ional
(ignorând nevoile emoț ionale), apărând ca persoane rigide, inflexibile. Pacientul pare,
de regulă, supracontrolat, lipsit de orice urmă de bucurie, sinistru, iar ca urmare a
acumulării furiei, ostil sau indignat, ranchiunos.
Schema generează chimie intensă cu indivizi dezinhibaț i emoț ional ș i
impulsivi (partea sănătoasă a pacientului dorindu-ș i eliberarea Copilului Spontan).
Cuplurile formate pe baza acestei chimii se polarizează în timp, partenerii începând
treptat să fie deranjaț i reciproc tocmai de acele trăsături care i-au adus împreună.
Origini:
Cea mai frecventă este familia care a blamat în copilăria pacientului
comportamentele prin care acesta-ș i exprima spontan emoț iile, acesta
experimentând puternice emoț ii de ruș ine. Convingerea-mesaj este: ”E rău să afiș ezi
sentimente ș i emoț ii, să vorbeș ti despre ele şi să le traduci impulsiv în act; e bine să le ț ii în
tine.” Treptat, vor dezvolta convingerea că dacă-ș i vor exprima emoț iile, se va
întâmpla ceva rău, cel mai adesea, aș teptându-se să fie umiliț i, făcuț i de ruș ine.
Link-uri cu:
– Cu Std/Hip: foarte frecvent în diagnosticul OCD
Obiective:
– Să-ș i exprime emoț iile şi spontaneitatea (exprimarea asertivă a furiei,
exprimarea afecț iunii, angajarea în activităț i ludice)
– Să înveț e să valorizeze sfera afectivă în aceeaș i măsură în care valorizează
raț ionalul
– Să nu mai controleze oamenii din jurul lor; să nu-i mai umilească pe cei care-ș i
exprimă emoț iile
– Să nu se mai simtă ruș inaț i de emoț iile lor
Strategii:
Cele mai importante sunt cele comportamentale ș i experienț iale, cele cognitive
nefiind recomandate deoarece întăresc refugiul pacientului în raț ional
– Experienț ial, pacientul va accesa emoț ii, A.S. ajutând Copilul Inhibat să-ș i
exprime emoț iile suprimate
*Pentru astfel de pacienț i, un terapeut foarte raț ional ș i non- sau slab expresiv,
este contraindicat
Comportamental:
– discuț ii despre emoț iile proprii cu alț ii
– exprimarea emoț iilor (de ambele semne +/-)
– joacă, comportamente spontane, activităț i ludice
– exprimarea agresivităț ii prin intermediul corpului (sac de box, sporturi
competitive). Sarcinile comportamentale se vor elabora gradual, în funcț ie de nivelul
de dificultate
– monitorizarea consecinț elor observate Vs. cele anticipate ale exprimării
emoț iilor
*Inhibarea emoț iilor este practic un reflex al pacientului care a procedat astfel
pe parcursul întregii vieț i, motiv pentru care exprimarea îi pare extrem de forț ată şi
sintetică. Pentru a depăș i această problemă se recomandă accent pe lucrul cu
modurile.
Standarde nerealiste / Hipercriticism

Prezentare:
Pacienț ii cu această schemă apar ca fiind perfecț ioniș ti ș i determinaț i.
Au convingerea că trebuie să atingă continuu standarde extrem de înalte. Aceste
standarde fiind internalizate, se află în imposibilitatea de a-ș i modula
comportamentele în funcț ie de reacț iile celorlalț i (ar continua patern-ul de
perfecț ionism chiar ș i-n cazul în care n-ar exista nici o persoană care să ș tie ce fac, ce
realizează, ce rezultate au).
În general, nu-ș i privesc standardele ca fiind perfecț ioniste, ci ca normale: ei
doar se comportă conform aș teptărilor. Pentru ca schema să fie patologică, este nevoie
de o detresă semnificativă manifestată astfel:
– lipsa sentimentului plăcerii în viaț ă
– probleme de sănătate
– stimă de sine scăzută
– relaț ii intime sau profesionale nesatisfăcătoare
– alte disfuncț ii
Emoț ia experimentată în mod tipic de aceș ti pacienț i este PRESIUNE.
Deoarece a atinge standarde perfecț ioniste este o utopie, trăiesc perpetuu sub
compulsia de a da tot ce pot, de a depune eforturi din ce în ce mai mari, indiferent de
activitate sau acț iune. Pacientul, pe fond, este anxios, temându-se constant de eș ec
(eș ec este 95 din 100, de exemplu). Presiunea temporală este tipică:”Sunt atâtea de făcut
ș i aș a de puț in timp…”
Hipercriticismul este o atitudine atât faț ă de sine cât şi faț ă de ceilalț i. Schema
este dificilă atât pentru ei, cât şi pentru cei din jur. (Un pacient despre soț ie: ”…pentru
ea, niciodată nimic nu e bine!”)
Iritabilitatea este încă o trăsătură frecventă, deoarece nimic nu este vreodată făcut
sufucient de bine sau de repede.
O altă trăsătură este competitivitatea. Majoritatea personalităț ilor de tip A au
această schemă (cu sentiment cronic de presiune temporală, ostilitate/iritabilitate ș i
competitivitate). Deseori sunt workoholici în diverse domenii: ș coală, profesie,
look/imagine/aparenț e, activităț i casnice, sănătate/igienă corporală, etică, artă,
aderenț ă la reguli/norme.
Origini (2):
1) Copilul internalizează modul Părinte Exigent (cea mai comună)
2) Pacientul supracompensează schema Def/Ru: se simte defect şi încearcă să fie
perfect. În acest caz, terapia se va focaliza pe Def/Ru
Link-uri cu:
Cu Ap/Rec: Pacienț ii cu acest link caută atât să atingă standarde
perfecț ioniste, cât ș i să câș tige aprobarea ș i recunoaș terea celorlalț i.
În tulburarea de personalitate narcisică, schemele evidente (deseori, împreună)
sunt: Std/Hip, Ap/Rec, Rev/Gra. Acestea sunt forme de supracompensare pentru
Dep/Em ș i Def/Ru
– Excesivă atenț ie la detalii, subestimează propriile rezultate comparativ cu
norma/media
– Au tendinț a de a-ș i autoimpune reguli rigide (culturale, religioase, de
comportament etc.)
– Gândire dihotomică (totul sau nimic, alb sau negru), un standard atins parț ial
sau incomplet fiind un eș ec total.
– Incapacitate de a deriva plăcere din succes. Imediat după ce ating un obiectiv,
îș i comută focus-ul pe alte standarde perfecț ioniste asociate următoarei sarcini sau
activităț i.
Obiective:
– Să fie capabil să-ș i fixeze obiective, standarde ș i aș teptări realiste
– Să existe un echilibru între reuș ite şi sentimentul plăcerii, între
responsabilităț i ș i activităț i ludice
– Diminuarea frecvenț ei îngrijorărilor de tipul ”îmi pierd timpul” ș i vinovăț iei
asociate
– Reconectarea emoț ională cu persoanele semnificative
– Acceptarea principiului nonexcluziunii între imperfecț iune ș i valoare
– Diminuarea criticismului; să fie mai puț in exigenț i, mai acceptanț i,
ingăduitori, indulgenț i
– Flexibilizarea atitudinii faț ă de reguli ș i norme
– Conș tientizarea disproporț ionalităț ii dintre costurile ș i beneficiile
standardelor perfecț ioniste (îmbunătăț irea unei situaț ii duce la înrăutăț irea multor
altora)
Strategii:
CBT este de prim rang
– Asimilarea principiului de spectru slab-perfect (continuum cu gradaț ii)
– Analiza costurilor şi beneficiilor perfecț ionismului Vs. realism
– Programarea activităț ilor de muncă ș i de joacă (prin care se urmăreș te
reconectarea emoț ională)
– Stabilirea de standarde din ce în ce mai joase. În sarcini comportamentale,
pacientul este indrumat să strecoare intenț ionat greș eli, imperfecț iuni
– Pacientul va fi încurajat să laude comportamentele imperfecte (ș i totuș i,
valoroase) ale persoanelor semnificative
– Monitorizarea dispoziț iei afective din timpul sarcinilor comportamentale
*Beneficiul secundar al schemei poate pune piedici schimbării terapeutice: sunt
atâtea avantaje când lucrurile sunt făcute bine
Perspectiva reducerii standardelor determină o anticipare anxiogenă a jenei /
ruș inii, vinovăț iei ș i autocriticismului, consecutive imperfecț iunii, fapt ce se poate
traduce în rezistenț ă.
Pedeapsă
Prezentare:
Pacienț ii cu această schemă sunt convinș i că oamenii trebuie aspru pedepsiț i
pentru greș elile lor, ș i în nici un caz iertaț i. Pacientul apare ca moralist, intolerant,
are mari dificultăț i în a ierta greș eli (atât în cazul lui, cât şi al celorlalț i).
Pacientul nu poate admite ideea de scuză. Nu există circumstanț e antenuante,
nu acceptă imperfecț iunea umană, este nemilos ș i nu este capabil de empatie faț ă
de cei care au făcut ceva ”greș it” sau ”rău”.
Cel mai bun mod de detectare a schemei este după tonul vocii (punitiv,
învinovăț itor, savonarolicesc) atunci când pacientul vorbeș te despre cineva care a
greș it.
Din cauza schemei, pacientul nu discriminează între comportamente şi pedepse
pe baza gradelor de severitate ale greș elilor sau ”răului” produs, motiv pentru care
pedepsele tind să fie extreme şi similare (”să i se taie capul”), chiar ș i-n cazul unor
greș eli minore.
Link-uri cu:
P este frecvent în link cu alte scheme, în special cu:
– Std/Hip: se autoflagelează când nu se ridică la standardele perfecț ioniste – în
loc să se simtă pur ș i simplu imperfecț i
– Def/Ru: se autoflagelează pentru că se simt defecț i – în loc să se simtă
deprimaț i sau inadecvaț i
Obiective:
– Să fie mai puț in punitivi, mai iertători, atât cu sine, cât ș i cu ceilalț i. Pedeapsa
nu este un mod eficient de schimbare comportamentală, mai ales comparativ cu
recompensarea comportamentului dezirabil. Un stil parental autoritar bazat pe
pedepsirea comportamentelor ”rele” produce copii care sunt obedienț i doar în
prezenț a părintelui şi care au o stimă de sine negativă, spre de osebire de stilul
parental democratic, în care părintele explică de ce ”e rău” un comportament.
– Să fie empatici
– Să ia în calcul contextul, circumstanț ele atenuante ș i intenț ia
– Să reacț ioneze echilibrat (asertiv) în momentul când cineva greș eș te sau nu
reuș eș te să i se ridice aș teptărilor
– Să ajute copilul să înț eleagă cum ar putea să se comporte mai bine pe viitor,
nu să-l pedepsească.
Strategii:
Cognitive (scopul este construirea motivaț iei pentru schimbare):
– Explorarea avantajelor ș i dezavantajelor pedepsei Vs. iertare
– dialoguri între partea punitivă ș i partea iertătoare (Părintele Punitiv Vs. A.S.)
Experienț iale:
– Deoarece schema este aproape întotdeauna consecinț a internalizării modului
Părinte Punitiv, travaliul experienț ial se va focaliza pe externalizarea şi lupta
împotriva modului
– Părintele Punitiv se adresează pacientului pe tonul specific iar pacientul îi va
răspunde: ”N-am să te mai cred de acum înainte! N-ai dreptate ș i nu-mi eș ti de nici un
ajutor!”
Comportamentale:
– exersarea comportamentelor de iertare şi a celor explicative, monitorizarea
consecinț elor, compararea observaț iei cu predicț iile schemei
*În special, în link cu Def/Ru, schema P este dificil de tratat deoarece sentimentul
indignării morale a pacientului poate fi extrem de rigid. Cheia, în acest caz, este
menț inerea motivaț iei pentru schimbare: focusul pacientului trebuie menț inut
continuu pe costurile ș i beneficiile schemei.
SCHEME ŞI STILURI DE COPING

Schemă Predare Evitare Supracompensare
Îndepărtează
Alege partenerul prin
parteneri care nu Evită relaţiile comportamente de
sunt disponibili sau intime complet, de “agăţare”, posesive sau
Ab/Ins sunt impredictibili teama abandonului de control
Alege Evită o
parteneri nedemni apropiere mai Se poartă urât cu
de încredere; este serioasă de ceilalţi; alţii sau îi exploatează;
hipervigilent şi nu face se încrede exagerat în
Ne/Ab suspicios cu alţii autodezvăluiri ceilalţi
Alege
parteneri reci,
detaşaţi; descurajea
ză tentativele Se retrage, se Cere celorlalţi să-i
celorlalţi de a-i oferi izolează; evită satisfacă TOATE
Dep/Em beneficii emoţionale relaţiile intime nevoile
Evită să-i
împărtăşească
partenerului gânduri Se comportă într-
Alege şi sentimente o manieră critică,
parteneri critici; se “ruşinoase”, din superioară cu ceilalţi;
auto-critică, se pune cauza fricii de încearcă să pară
Def/Ru singur la zid respingere “perfect”
Atunci când Evită Afişează o

Iz/Ins intră într-un grup, socializarea; petrece “persona” falsă pentru
preferă “periferia” cea mai mare parte a a se integra în grup dar
acestuia, nu se timpului în tot se simte
integrează pe singurătate diferit/străin
deplin
Cere excesiv
ajutor; constant îşi Afişează o
verifică deciziile cu Amână excesivă încredere în
ceilalţi; alege decizile; evită să sine; evită să ceară
parteneri acţioneze ajutorul chiar şi în
hiperprotectivi, independent; evită situaţii când acest lucru
dispuşi să facă orice responsabilităţi ar fi perfect normal sau
Dep/Inc pentru el specifice adultului sănătos
Se îngrijorează
perpetuu în
legătură cu
iminenţa unor
catastrofe; caută în Evitare fobică a Gândire magică şi
mod repetat unor situaţii despre ritualuri compulsive;
asigurări din partea care crede că sunt comportamente
Vu/Tr celorlalţi periculoase nesăbuite şi periculoase
Imită
comportamentele
persoanelor
semnificative, Evită relaţiile
păstrează o legătură cu persoane care
foarte apropiată cu preferă
persoana fuzională; individualitatea, Exagerează în
nu-şi dezvoltă o autonomia şi resping comportamente
Fuz identitate separată fuziunea autonome
cu preferinţe
originale
Amână/tergive
Îşi sabotează rsează sarcini de
efortul în muncă, muncă; evită
lucrând sub nivelul complet sarcini noi Denigrează
abilităţilor; îşi sau dificile; evită să- reuşitele altora;
compară şi stabilească încearcă atingerea unor
defavorabil şi în obiective în carieră, standarde
mod nerealist corespunzătoare perfecţioniste pentru a
reuşitele cu cele ale nivelului abilităţilor compensa sentimentul
Eş altora sale eşecului
Formează
relaţii inegale sau
fără a-i păsa de
celălalt; Oferă cadouri
comportamente extravagante sau face
egoiste; nu ia în gesturi caritabile
calcul nevoile şi Evită situaţiile exagerate, cu scopul de
sentimentele în care nu poate se revanşa pentru
celorlalţi; atitudine excela sau fi comportamentul său
Rev/Gra superioară remarcat “egoist”
Denotă
nepăsare în sarcini Evită să se Depune eforturi
plictisitoare sau angajeze, intense dar de scurtă
inconfortabile; abandonează şcoala; durată în diverse
pierde controlul nu-şi fixează proiecte sau în
asupra emoţiilor; obiective în carieră încercarea de se
Aut/Dis mâncat compulsiv, pe termen lung controla
alcoolism, jocuri de
şansă, dopaj
Alege
parteneri Evită complet
dominanţi, cu nevoi relaţiile; evită
de control; situaţiile în care Comportamente
compliază la dorinţele celorlalţi pasiv-agresive sau
Sub dorinţele acestora diferă de ale sale rebele
Se supără pe
Auto-negare; ceilalţi pentru lipsa de
face prea multe reciprocitate sau
pentru ceilalţi şi apreciere; decide să nu
prea puţine pentru Evită relaţiile mai facă nimic pentru
Aut/Sac sine intime alţii
Minimizeaza
evenimente
pozitive, exagerează
evenimente
negative; se Nu speră la Se comportă într-
aşteaptă la şi se prea multe; îşi o manieră pozitivă,
pregăteşte pentru menţine aşteptările optimistă nerealistă
Neg/Pas ce-i mai rău la un nivel scăzut (rar)
Evită activităţi
Raţiunea şi ce presupun
ordinea domină exprimare de emoţii
emoţionalul; sau care presupun Acţionează
comportamente comportament impulsiv şi dezinhibat
extrem de dezinhibat (ex. (uneori “sub
Inh/Em controlate şi dansul) influenţă”)
terne; spontaneitate
inhibată
Atrage atenţia Comportamente

celorlalţi asupra Evită relaţiile flagrante menite să
propriilor reuşite cu indivizi admiraţi, atragă dezaprobarea
care au legătură cu populari, din teama din partea indivizilor
Ap/Rec status-ul de a fi eclipsaţi admiraţi
Se comportă Exagerează
într-o manieră iertându-i pe ceilalţi;
punitivă cu Evită situaţii ce comportamente
persoanele implică evaluări, din furioase şi punitive
P semnificative teama de pedeapsă îndreptate către sine
Tendinţa la
perfecţiune; impune Renunţă complet
standarde înalte Evită asumarea la standarde înalte şi se
atât sieşi cât şi sarcinilor în muncă; mulţumeşte cu
Std/Hip celorlalţi tergiversează performanţe sub medie
MODURILE SCHEMELOR
Când folosim lucrul pe moduri?
În cazul clienţilor cu un grad mai ridicat de funcţionalitate, se poate lucra pe

scheme, fără a fi necesar travaliul pe moduri. Dacă avem de-a face cu tulburări mai
grave, însă, este recomandabil lucrul pe moduri. Pentru pacienț ii cu tulburări nici
foarte grave nici foarte uș oare, în general se foloseș te o abordare ce îmbină cele două
strategii. Terapeutul poate trece de la o abordare centrată pe scheme la o abordare
centrată pe moduri ș i atunci când progresul terapeutic pare să stagneze, atunci când
evitarea sau supracompensare pacientului pe anumite scheme pare să reziste terapiei.
Un exemplu în acest sens îl constituie pacienț ii cu tulburare obsesiv-compulsivă sau
narcisică.
Practicianul mai poate trece la abordarea terapeutică centrată pe moduri ș i
atunci când pacientul prezintă o tendinţă rigidă la autopedepsire sau autocritică,
acestea fiind, de regulă, semne ale unei internalizări disfuncț ionale a unui părinte
punitiv ș i critic.
Terapeutul mai trece la lucrul pe moduri şi atunci când este vorba despre un
pacient care pare sa aibe conflicte interioare nerezolvate: de exemplu, două părț i din
sine se află în opoziț ie, în legătură cu o decizie de viaț ă, cum ar fi dacă să să rupă sau
nu definitiv o relaț ie. Fiecare parte din sine poate fi abordată ca un mod, cele două
moduri putând purta dialoguri în cadrul cărora pot negocia una cu cealaltă.
Un ultim caz în care se mai lucrează pe moduri este atunci când se lucrează cu
pacienț i ce prezintă fluctuaț ii frecvente ale afectului, cum ar fi cei cu BPD care trec
în mod repetat de la furie la tristeț e, la auto-pedepsire, vinovăț ie sau amorț ire
emoț ională.
Modurile schemelor
Există patru categorii de moduri: modurile Copilului, modurile dezadaptative de
Coping, modurile Părintelui Disfuncț ional ș i modul Adultului Sănătos. Fiecare
categorie este asociată anumitor scheme (excepţie făcând Adultul Sănătos şi Copilului
Fericit), sau iau forma unor stiluri de coping.
În cazul pacienț ilor cu borderline sau narcisici, modurile sunt relativ
deconectate, persoana în cauză fiind capabilă să experimenteze numai un singur mod
la un moment dat. Pacienț ii cu bordeline cicleaza rapid intre moduri. Pacienț ii cu
tulburare de personalitate narcisică, pe de altă parte, ciclează mai rar, putând rămâne
într-un mod pentru o perioadă mai lungă de timp.
Alț i pacienț i, cum ar fi cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă,
sunt blocaț i într-un anumit mod şi aproape niciodată nu cicleaza. Indiferent unde se
află, cu cine sunt, ce li se întâmplă, sunt la fel: autocontrolaț i, rigizi ș i perfecț ioniș ti.
Frecvenț a ciclării este importantă atunci când ne referim la un pacient, însă nu este
ceea ce defineș te un model.
Modurile Copilului
Copilul Vulnerabil, Copilul Furios, Copilul Impulsiv/Indisciplinat şi Copilul

Fericit. Aceste moduri sunt inerente ș i reprezintă arealul emoț ional înnăscut al
ființ ei umane. Ceea ce se întâmplă în mica Copilărie poate suprima sau, din contră,
potenţa un anumit mod, însă ființ a umană se naşte cu capacitatea de a le exprima
toate cele patru.
Copilul Vulnerabil
Pacientul aflat în modul Copil Vulnerabil, poate apărea ca speriat, trist, copleș it,
neajutorat. Este aidoma unui infant ce are nevoie de adulț i să-i poarte de grijă pentru
a-i asigura asupra supravieț uirea, care însă nu primeș te acest lucru. Copilul are
nevoie disperată de un părinte şi este în stare să tolereze aproape orice pentru a
beneficia de unul. Caracteristicile traumei pentru Copilul Vulnerabil depind de
schemă: părinț ii lasă Copilul singur pentru perioade lungi de timp (Copilul
Abandonat), lovesc Copilul excesiv (Copilul Abuzat), se abţin de la exprimarea
dragostei (Copilul Deprivat), sau critică dur Copilul (Copilul Defect). Alte scheme care
pot fi asociate cu acest mod includ Izolare
Socială, Dependenț ă/Incompetenț ă, Vulnerabilitate la Traume/Boală, Fuziune/Sine
nedezvoltat şi Eşec. Majoritatea schemelor sunt parte componentă a Copilului
Vulnerabil. Din acest motiv, Copilul Vulnerabil este considerat ca fiind modul central
al travaliului terapeutic.
Copilul Furios
În general, toț i copiii mici devin furioș i la un moment dat, atunci când nevoile
lor emoț ionale nu sunt satisfăcute. Cu toate că părintele poate pedepsi copilul, furia
este o reacț ie normală pentru un copil mic în acest context. Pacienț ii aflaț i în modul
Copil Furios îș i exteriorizează furia în mod direct ca răspuns la frustrarea nevoilor
emoț ionale centrale sau la tratament nedrept în legătură cu schemele asociate
incluzând Abandon, Neîncredere/Abuz, Deprivare Emoț ională şi Subjugare, printre altele.
Când o schemă este activată iar pacientul se simte abandonat, abuzat, deprivat,
subjugat,de regulă acesta devine furios ș i poate ţipa, înjura, dezvolta fantezii şi
impulsuri violente.
Copilul Impulsiv/Indisciplinat
Copiii impulsivi, indisciplinaț i acț ionează impulsiv pentru a-şi satisface

nevoile sau pentru a obț ine plăcere, fără a lua în considerare limitele sau grija faț ă
de alț ii. Acest mod reprezintă starea naturală de „agregare” a copilului: dezinhibat şi
necivilizat, iresponsabil ș i liber. Copilul impulsiv indisciplinat are o toleranț ă la
frustrare foarte scăzută şi nu poate amâna gratificarea imediată în scopul atingerii
obiectivelor pe termen lung. O persoană aflată în acest mod apare ca răsfăț ată,
furioasă, neatenta, leneș ă, nerăbdătoare, distrată, sau incontrolabilă. Schemele
asociate pot fi: Revendicare/Grandoare, Autocontrol/Disciplină insuficiente.
Copilul fericit
Copilul fericit se simte iubit ș i mulț umit. Acest mod nu este asociat cu nici o
schemă dezadaptativă timpurie deoarece toate nevoile emoț ionale centrale ale
copilului sunt satisfăcute în mod adecvat. Acest mod reprezintă absenț a sănătoasă a
activării schemei.
Modurile de Coping dezadaptative
Aceste moduri reprezintă încercările copilului de a se adapta la un stil de viaț ă

toxic care împiedică satisfacerea nevoilor emoț ionale centrale. Aceste moduri de
coping au fost adaptative atunci când pacientul era copil, însă sunt dezadaptative în
viaț a adultă. Există trei tipuri: Compliantul, Protectorul Detaș at, și
Supracompensatul, corespunzătoare celor trei stiluri de coping: Predare, Evitare şi
Supracompensare.
Rolul Compliantului este de a evita abuzurile şi relele tratamente. Rolul
celorlalte două moduri (Protectorul Detaș at ș i Supracompensatul), este de-a evita
emoț iile negative generate de erupț ia schemei.
Compliantul
Apare, vis-a-vis de schemă, ca un stil de coping. Pacienț ii aflaț i în acest mod

apar ca fiind pasivi ș i dependenț i. Sunt dispuşi să facă orice ar cere ceilalț i sau
terapeutul. Trăiesc sentimente de neputinț ă în faț a unei figuri mai puternice,
simț ind că nu au de ales decât să încerce să-i facă pe plac, pentru a evita un eventual
conflict. Sunt obedienț i, predispuș i să-i lase pe alț ii să-i abuzeze, să-i neglijeze, să-i
controleze, să-i devalorizeze, cu scopul de a conserva relaț ia sau de a evita potenţiale
retalieri.
Protectorul Detaș at
Stilul central de coping al acestui mod este evitarea. Pacienț ii aflaț i în acest mod
se detaș ează de ceilalț i oameni şi îș i cenzurează emoț iile cu scopul de a se proteja
faț ă de suferinț a asociată sentimentului de vulnerabilitate. Modul apare aidoma
unui zid sau a unei armuri, adăpostind celelalte moduri mai fragile. În acest mod,
pacienț ii pot experimenta aplatizare emoţională sau vid interior. Pot adopta atitudini
cinice sau distante pentru a evita investiț ii emoț ionale în alț i oameni sau activităț i.
Exemple de comportament specific includ: retragerea socială, autosuficienţa excesivă,
distanț area de sine prin adicţii, visarea cu ochii deschiș i, distragerea compulsivă şi
căutarea stimulării.
Modul Protectorului Detaș at este problematic pentru mulț i pacienţi
caracteriologici, în special cei cu tulburare de personalitate borderline, ș i este de
regulă cel mai greu de modificat mod. În copilărie, aceș ti pacienț i ș i-au dezvoltat
acest mod ca o strategie adaptativă: un mediu infantil traumatic, toxic, generator de
suferinț ă, legitimează distanț area şi aplatizarea emoț ională. Pe parcursul
maturizării, însă, schimbând treptat mediul iniț ial cu medii mai puț in ostile ș i
deprivante, ar fi fost sănătos să renunț e la Protectorul Detaș at şi să devină mai
deschiș i faț ă de lume ș i faț ă de propriile lor emoț ii. Însă pacienț ii au devenit atât
de obiș nuiț i cu acest mod încât Protectorul Detaşat a devenit automat, ei ajungând
incapabili să îl părăsească. Refugiul le-a devenit închisoare.
Supracompensatul
Stilul de coping specific acestui mod este supracompensarea. Pacienț ii aflaț i în

acest mod acț ionează ca şi cum opusul schemei ar fi adevărat. De exemplu, dacă se
simt defecț i, încearcă să pară perfecț i, superiori altora. Dacă se simt vinovaț i, îi
învinovăț esc pe ceilalț i. Dacă se simt dominaț i, îi abuzează pe ceilalț i. Dacă se simt
folosiț i, îi exploatează pe ceilalț i. Dacă se simt inferiori, caută să-i impresioneze pe
ceilalț i cu statusul sau reuș itele lor. Unii supracompensaț i sunt pasiv-agresivi. Par
să fie supra-complianț i, în timp ce, în secret, caută să se răzbune, punând în act
comportamente de tergiversare, trădare, lamentare, nonperformanț ă etc. Alţi
supracompensaț i sunt obsesivi, menț inând o ordine strictă, un autocontrol excesiv,
niveluri înalte de predictibilitate prin plănuirea migăloasă a acț iunii , aderenț ă
excesivă la rutină, grijă exagerată.
Modurile părintelui disfuncț ional
Aceste moduri sunt internalizări ale figurilor parentale din perioada timpurie a
vieţii. Când pacienț ii se află într-unul din modurile părintelui disfuncț ional, aceș tia
devin proprii lor părinț i ș i se tratează la fel cum, în copilărie, au fost trataț i de către
părinte, frecvent împrumutând vocea acestuia în cadrul monologului interior. În
modurile părintelui disfuncț ional, pacienț ii gândesc, simt şi acț ionează la fel cum
gândeau, simț eau şi acț ionau părinț ii faț ă de ei, în copilărie.
Există două moduri ale părintelui disfuncț ional: Părintele Punitiv (sau critic) şi
Părintele Exigent.
Părintele Punitiv pedepseș te cu furie, critică sau restricț ionează exprimarea
nevoilor sau dreptul de a greș i ale copilului. Schema cel mai frecvent asociată este cea
de Defect/Ruș ine.Pacienț ii cu un mod al părintelui punitiv exacerbat devin propriilor
părinț i abuzivi şi tind să se autopedepsească, spunând despre sine, de exemplu, că
sunt răi, murdari, scârboș i etc.
Părintele Exigent pune presiune asupra copilului cu scopul de a-l determina să
atingă standarde şi aşteptări nerealiste. Pacientul aflat în acest mod simte că trebuie să
fie perfect, orice greș eală reprezentând un eș ec, orice ieș ire spontană trimiţându-l în
afara normalităţii.
Schemele cel mai frecvent asociate acestui mod sunt: Standarde
Nerealiste/Hipercriticism ș i Autosacrificiu. Acest mod este foarte des întâlnit la pacienț ii
cu tulburări de personalitate narcisică şi obsesiv-compulsivă. Aceș tia intră în modul
Părintelui Exigent ș i-ș i stabilesc standarde înalte, forț ându-se apoi să le atingă. Cu
toate astea, acest mod al Părintelui Exigent nu este neapărat punitiv. Părintele exigent,
deşi are aşteptări exagerate, nu pedepseș te copilul pentru neatingerea standardelor.
În cele mai multe cazuri, copilul conș tientizează dezamăgirea părintelui ș i se simte
ruș inat. Mulț i pacienț i prezintă un mod combinat între părintele punitiv ș i
părintele exigent, mod caracterizat atât de tendinţa la standarde înalte cât şi de auto-
pedepsire pentru nereuşita de a le atinge.
Modul Adultului Sănătos
Acest mod reprezintă partea sănătoasă, adultă, având o funcț ie executivă în

relaţie cu celelalte moduri. Adultul Sănătos ajută copilul să-ș i satisfacă nevoile
emoț ionale centrale. Obiectivul primordial al lucrului pe moduri este acela de a
construi şi întări modul Adultului Sănătos, astfel încât acesta să poată gestiona
celelalte moduri.
Majoritatea pacienț ilor adulț i posedă o oarecare versiune a acestui mod însă
eficienț a sa este extrem de scăzută. Pacienț ii mai sănătoș i, mai funcț ionali, posedă
un mod al Adultului Sănătos mai puternic. Pacienț ilor care suferă de tulburare de
personalitate borderline le lipseşte complet acest mod sau, dacă este prezent, este
foarte slab dezvoltat.
Asemenea unui bun părinte, modul Adult Sănătos serveș te trei funcț ii de bază:
1. Oferă nurturanț ă, suport ș i protecț ie Copilului Vulnerabil.
2. Stabileș te limite pentu Copilului Furios şi Copilului
Impulsiv/Indisciplinat.
3. Contracarează sau moderează modurile părintelui disfuncț ional ș i
modurile dezadaptative de coping.
Pe parcursul terapiei, pacienț ii internalizează comportamentele terapeutului ca
parte a propriului lor Adult Sănătos. Conceptul de reparenting limitat se referă la
asumarea graduală de către pacient a rolului de adult sănătos, devenind treptat capabil
să se apere, sa lupte împotriva părintelui punitiv, exigent.
ETAPE ÎN TERAPIA SCHEMELOR
1. FAZA DE EVALUARE
1. Se stabilesc problemele curente şi obiectivele
2. Se aplică chestionarele de scheme şi strategii de coping
3. Se discută scorurile mari şi se determină originile schemelor
4. Se construieşte un model ce leagă originile schemelor, schemele şi
strategiile de coping de problemele curente
5. Prin tehnica imageriei se urmăreşte activarea schemei, având
următoarele scopuri:
6. Identificarea şi declanşarea schemei
7. Înţelegerea originilor schemei (copilărie)
8. Conectarea schemei cu originile sale şi cu problemele curente
9. Aducerea în conştiinţa pacientului a emoţiilor asociate schemei
Evitarea schemei în exercitiile de imagerie
Manifestări:
1. refuză exerciţiul
2. afirmă ca exerciţiul nu va fi de folos (obsv. clinice indică narcisism)
3. pune întrebări sau deschide subiecte fara legătură cu schema pentru a-l
distrage pe terapeut
4. refuză să ţină ochii închişi
5. afirmă că nu vede decât un “ecran gol”
6. proiectează imagini prea vagi sau “stickmen”-i
Cauze:
1. centrare pe cum poate fi privit din exterior în timpul exerciţiului
2. teama că nu va fi capabil să facă exerciţiul bine
3. anxietate ridicată care îi sabotează concentrarea
Soluţii:
1. Reluarea explicării avantajelor şi motivaţiei exerciţiului
2. Examinarea argumentelor pro/contra în executarea exerciţiului
3. Reasigurarea pacientului că dificultăţile pot fi depăşite
4. Începerea exercitiului cu imagini mai puţin anxiogene
5. Dialog cu partea evitantă a pacientului (cu modul din care evită)
6. Tehnici de reducere a afectului
7. Medicatie psihotropă
FAZA DE SCHIMBARE
Strategii aplicate: cognitive, comportamentale, experienţiale, interpersonale
Obiective: modificarea schemelor, stilurilor de coping şi modurilor
Strategii cognitive
În general, este prima strategie aplicată în procesul de schimbare, excepţie făcând

pacienţii cu Borderline (în al căror caz e nevoie de o focalizare mai pregnantă pe
construirea unei relaţii terapeutice mai puternice).
Strategiile cognitive au ca scop întărirea modului Adult Sănătos prin “scoaterea”
pacientului din schemă şi construirea unei perspective raţionale asupra schemei astfel
încât s-o poată pune la îndoială prin prisma unei optici mai puţin subiective şi mai
raţionale.
Prin intermediul acestor strategii, pentru prima dată pacientul poate conştientiza
caracterul fals, iraţional, exagerat al schemei, devenind astfel capabil s-o privească
drept ipoteză (şi nu ca pe un adevăr absolut).
Tehnici:
1. Testarea validităţii schemei;

Clienţii găsesc dificil travaliul elaborării listei cu dovezi împotriva schemei. Chiar
şi atunci când, de cele mai multe ori cu ajutorul terapeutului, reuşesc să găsească
dovezi împotriva ei, au tendinţa de a le reinterpreta astfel încât să se potrivească
schemei. De exemplu, o schemă de Defect/Ruşine, pusă în faţa argumentului „Soţul şi
copiii mă iubesc”, o transformă în: „Ei mă iubesc doar pentru că reuşesc să-i păcălesc; nu mă
cunosc cu adevărat”. Este foarte important ca terapeutul să le reflecte faptul că
invalidarea/respingerea/neglijarea/negarea dovezilor este doar o altă formă de auto-
perpetuare a schemei. De exemplu, „Tatăl meu nu m-a iubit” => „tatăl meu nu m-a iubit
pentru că nu meritam dragostea lui, eu nu pot fi iubită” devine „Tatăl meu nu era capabil să
iubească niciun copil, nu l-a iubit nici pe fratele meu”.
2. Reatribuirea dovezilor în favoarea schemei (reatribuirea cauzalităţii
evenimentelor ce par să sprijine schema);
3. Evaluarea avantajelor şi dezavantajelor stilurilor de coping (avantajele
sunt minore şi pe termen scurt, dezavantajele sunt majore şi pe termen lung);
4. 4. Dialoguri între clientul-schemă şi clientul-sănătos (scaunul-gol –
prima dată, terapeutul joacă rolul Adultului Sănătos iar clientul, rolul schemei. Jocurile
de rol se vor desfăşura pe perioade de câteva luni, până când pacientul învaţă să joace
independent. Chiar şi atunci, însă, pacientul va afirma că, oricât de raţional i s-ar părea
Adultul Sănătos, nu „simte” că răspunsurile şi perspectiva acestuia ar fi adevărate. În
acest moment, terapeutul îi va explica faptul că toţi pacienţii „simt” asta în acest punct
al terapiei deoarece scopul este conştientizarea raţională, ulterior terapia centrându-se
pe internalizarea emoţională a răspunsurilor şi perspectivei raţionale a Adultului
Sănătos.);
5. Elaborarea FlashCard-urilor pentru schemă (anexa I)
Se elaborează cartonaşe personalizate pe situaţie şi schemă, terapeutul
ghidându-l, direcţionându-l pe client. Nu trebuie neapărat să urmeze calapodul
FlashCard, dimpotrivă, contează mai mult cursivitatea, fluenţa ideilor şi
subiectivismul. O precizare importantă se referă la importanţa folosirii cuvintelor
clientului, pe cât posibil.
6. Completarea jurnalului pentru scheme (anexa II)

Se introduce după ce clientul şi-a dovedit eficienţa în utilizarea FlashCard-ului.
*Strategiile cognitive pregătesc pacientul pentru următoarele sub-faze ale
schimbării, ce presupun strategii experienţiale, comportamentale şi interpersonale.
Strategii experienţiale
Scopuri:
1) Declanşarea emoţiilor asociate schemei şi
2) Reparenting-ul clientului astfel încât nevoile sale centrale frustrate în copilărie
să fie parţial satisfăcute.
Evaluarea prin imagerie este indicat să dureze o oră (o şedinţă) astfel:
5 minute: explicaţia raţiunii tehnicii, motivelor, scopurilor, avantajelor;
Trecerea de la o înţelegere raţională, „la rece” a schemei, la o înţelegere de tip
emoţional, „la cald” facilitează conştientizarea trăirilor afective din copilărie asociate
schemei, servind cunoaşterii acesteia în profunzime.
1. Identificarea schemelor centrale (un fel de triaj al schemelor pe criterii
afective)
2. Experimentarea schemelor la nivel afectiv
3. „Legarea” emoţională a originilor din copilărie/adolescenţă ale
schemelor cu problemele curente.
25 minute: exerciţiul propriu-zis de imagerie;
Având ca schemă de lucru:
IMAGINE RELAXANTA -> IMAGINE CU AFECT DIN COPILARIE ->
IMAGINE CU AFECT DIN PREZENT
„Acum închide ochii şi lasă o imagine (oricare) să plutească în mintea ta. N-o forţa în
nici un fel; las-o doar să vină în mintea ta şi spune-mi ce vezi.”
Se insistă ca clientul să descrie imaginea la timpul prezent şi la persoana întâi, ca
şi cum scenele s-ar petrece acum şi aici. Clientului i se mai cere să folosească doar
imagini (nu idei şi gânduri).
“Ce vezi? Ce auzi? Te poţi vedea pe tine în imagine? Ce exprimă faţa ta?”
Odată ce imaginea este clară, terapeutul va explora gândurile şi emoţiile fiecărui
personaj din imagine.
“La ce te gândeşti? Ce simţi? În care parte a corpului simţi aceste emoţii? Ce-ţi vine să
faci acum?Mai este şi altcineva în imagine? La ce se gândeşte / ce simte? Ce-i vine să facă?
Terapeutul va încuraja clientul să ceară personajelor să-şi spună unul altuia ce
emoţii trăiesc, ce simte fiecare pentru celălalt, ce-şi doreşte să obţină fiecare de la
ceilalţi.
La finalul exerciţiului, terapeutul va cere clientului să deschidă ochii apoi îl va
intreba:
“Cum a fost? Ce semnifică aceste imagini pentru tine? Care au fost temele? Ce scheme
sunt asociate acestor teme?”
De regulă, pentru clienţii fragili sau traumatizaţi, exerciţiul începe cu imaginea
unui loc securizant. Astfel, clientul are şansa de a se familiariza cu practica exerciţiului.
La sfârşitul exerciţiului, revenirea la imaginea iniţială oferă clientului un refugiu
emoţional împotriva afectelor negative reziduale.
Exemplu:
T: Te rog să închizi ochii şi să-ţi imaginezi că te afli într-un loc plăcut. Lasă pur şi simplu
imaginea să-ţi apară uşor în minte, fără s-o forţezi. Spune-mi ce vezi.
P: Văd o fotografie (pauză lungă).
T: Ce vezi în ea?
P: Sunt eu cu fratele meu, ne uităm pe fereastra casei noastre din copac. Unchiul meu
ne-a construit-o.
T: Spune-mi ce vezi când priveşti fotografia.
P: Îl văd pe fratele meu şi pe mine… (clientul deschide ochii) Chiar este o poză, îmi
aduc aminte de ea (clientul închide ochii). Suntem acolo amândoi, zâmbim.
T: Ok, cu ochii închişi în continuare, spune-mi… te poţi vedea pe tine acolo?
P: Da
T: Câţi ani ai?
P: Cam 7.
T: Ce sezon este?
P: E toamnă. Frunzele se schimbă… cad pe jos şi sunt suflate de vânt de colo-colo.
T: Bine… Acum vreau să devii micul băiat din poză. Vreau să priveşti în jur prin ochii
copilului… Spune-mi ce vezi.
P: Ok. Sunt alături de fratele meu şi ne uităm pe fereastra casuţei noastre din copac.
T: Ce altceva mai vezi?
P: Îl văd pe bunicul, este undeva la marginea căsuţei şi se pregăteşte să ne facă o poză.
Mai văd strada, copacii, cartierul… Toate casele sunt la fel şi sunt foarte aproape una de alta,
fiecare cu peluza ei.
T: Ce sunete auzi?
P: (pauză) Aud traficul maşinilor şi vocile oamenilor. Şi ciripitul păsărilor.
T: Acum vreau să-ţi întorci privirea către interiorul căsuţei. Ce vezi?
P: Văd cămăruţa asta din lemn. Este făcută din plăci de rumeguş presat şi sunt spaţii
intre ele prin care pot să văd afară. E în mijlocul unui copac mare ale cărui crengi ajung până
jos la pământ. Înăuntru e cam întuneric. Afară e lumină dar nimeni nu poate vedea înăuntru.
Şi dacă facem linişte, nimeni nu-şi poate da seama că suntem aici.
T: şi ce auzi acolo?
P: E foarte, foarte linişte. Aud doar freamătul frunzelor din când în când, şi vântul…
T: Simţi şi un miros acolo înăuntru?
P:Da, miroase a pin şi a pământ.
T: şi cum te simţi acolo?
P: Bine, mă simt bine. Simt că este un loc secret şi special. E pace şi linişte aici.
T: Cum se simte corpul tău?
P: Relaxat.Corpul meu se simte relaxat.
20 minute: procesarea a ceea ce s-a întâmplat în timpul exerciţiului,
Şedinţele ulterioare de evaluare prin intermediul imageriei pot dura numai
jumătate din şedinţă.
Strategii experienţiale în faza de schimbare:
1. Motivaţia includerii strategiilor experienţiale în tratament
2. Dialogul în cadrul imageriei
Exprimarea directă (în imagerie) a furiei către persoanele semnificative pentru
schemă este un pas esenţial în vindecare: distanţează mai profund clientul de schemă
şi îl sustine energetic în lupta împotriva schemei!
Clientul este educat în sensul drepturilor fundamentale, astfel încât să dezvolte
un sentiment al îndreptăţirii în ceea ce priveşte nevoile sale emoţionale fundamentale.
Deoarece acest lucru generează frustrare, îi va fi mai uşor să-şi exprime furia.
În dialog, desigur, clientul este încurajat să ceară persoanelor semnificative, atât
părinţilor cât şi persoanelor din prezent care întăresc schema, să se schimbe astfel încât
să-i satisfacă nevoile emoţionale de bază.
Se lucrează cu 3 moduri: copilul vulnerabil/adultul disfunctional/copilul furios
Secvenţă:
 clientul în rol de copil, dialog cu parintele
 clientul în rol de părinte
 terapeutul în rol de părinte şi clientul în rol de copil furios, terapeutul incercând
să-l provoace cât mai puternic pentru a se înfuria
 clientul în rolul lui prezent în relaţie cu cel/cea care îi întareşte schema
 clientul în rolul celui/celei care-i intăreşte schema
6) clientul din nou în propriul său rol de furios
*ventingul furiei îl distanţează pe client de sentimentul de neajutorare din
copilărie
3. Imageria de reparenting
Reparenting-ul este folositor în special pentru pacienţii cu scheme în domeniul
Deconectare/Respingere
Se lucrează cu Copilul Vulnerabil, Parintele Disfunctional, Adultul Sănătos
Paşi:
–Terapeutul cere permisiunea de a intra în imagine şi de a-i vorbi direct Copilului
Vulnerabil;
Terapeutul va vorbi indirect copilului vulnerabil, transmiţându-i acestuia
mesajele prin intermediul clientului pe post de mesager/releu. Scopul este persuarea
Protectorului Detasat în acceptarea dialogului direct. Pacienţii cu scheme în domeniul
Deconectare/Respingere prezintă o scindare între schemă şi afect, iar afectul este mult
prea puternic pentru ca ei sa fie dispuşi să-l retrăiască. De aceea, modul lor este tocmai
Protectorul Detasat
–Terapeutul face reparenting-ul Copilului Vulnerabil;
Acum, terapeutul satisface – pe post de părinte – nevoile emoţionale ale copilului
vulnerabil, întrebându-l ce vrea de la el şi conformându-se.
Adultul Sănătos al clientului, mai tarziu, modelat după terapeut, face
reparentingul Copilului Vulnerabil.
Abia după ce partea sănătoasă din client este destul de puternica, se trece la
această etapă. Clientul este solicitat să încerce să-l facă pe Copilul Vulnerabil sa se
simtă mai bine.
Accesarea Copilului Vulnerabil în şedinţele următoare este utilă mai ales în
cazurile când clientul se prezintă în Protectorul Detasat (nu ştie ce simte sau nu ştie
din ce cauză simte ceea ce simte). Terapeutul îi cere atunci să şi-l imagineze pe Copilul
Vulnerabil, să-l vizualizeze şi să observe cum se simte şi de ce.
4. Imageria pe amintiri traumatice
Se lucrează cu modurile Copilul Vulnerabil, Părintele Abuziv sau Copilul
Abandonat/Adultul Sănătos
5. Scrisori către persoanele semnificative pentru schemă
Are ca scop recapitularea a ceea ce a învăţat în etapele precedente (cognitivă şi
experienţială). Şi această tehnică urmăreşte “întărirea” Adultului Sănătos în lupta
împotriva schemei.
Conţinut:
– Ce a facut (sau n-a făcut) părintele, având urmări negative pentru
copilăria/adolescenţa clientului;
– Ce simte clientul în legătură cu acestea;
– Ce-şi doreşte clientul de la părinţi în prezent.
6. Imageria pentru ruperea patern-urilor
Se trece la o imagine care portretizează o situaţie-declanşator, cu scopul “ruperii”
patern-urilor specifice celor 3 stiluri de coping:
T: Ţinând în continuare ochii închişi, creează o imagine cu tine la dans, unde poţi
cunoaşte femei singure şi disponibile. Tocmai intri în sală. Te poţi vizualiza în situaţie?
P: Da, sunt la dans şi mă simt foarte inconfortabil. De fapt,îmi vine să “zbor” de acolo.
Dar mă forţez să stau pentr că ştiu că este important.
T: Vreau acum să fii partea din tine care vrea să “zboare” şi să-mi vorbeşti. De ce vrei să
pleci acum?
P: Simt că n-am destulă încredere că pot iniţia o conversaţie şi… ştii… că n-am nici o
şansă ca cineva de acolo să mă placă într-atât încât să vrea o întâlnire cu mine apoi.
T: De ce n-o să te placă?
P: A… pentru că sunt…ştii tu… nu-s o persoană care să poată fi iubită. În plus, cred că
nici măcar n-aş putea fi capabil de iubire (pauză).
Clientul a trecut la modul evitant. Dacă această situaţie ar fi fost reală, ar fi rămas
probabil blocat în acest mod pentru tot restul serii sau ar fi plecat. Terapeutul îl
împinge pe client să-şi imagineze că-şi înfruntă cu succes impulsul de evitare şi că
reuşeşte să se conecteze cu o femeie.
T: Încearcă să te apropii totuşi de ele, chiar dacă-ţi vine să fugi la gândul că e o pierdere
de timp şi că vei fi respins oricum.Încearcă să-ţi imaginezi pe tine îndreptându-te către ele,
abordându-le… Spune-mi ce se întâmplă.
P: (pauză lungă) Mă apropii de o masă şi cer permisiuneaunei femei de a lua loc lângă
ea şi de a vorbi iar ea spune “OK”. Şi vorbim.. vorbim despre dans, despre muzică…
T: Cum decurge… conversaţia?
P: Până acum, ok.
T: Ai început să te simţi confortabil cu ea sau încă te mai simţi agitat?
P: Mă simt agitat, speriat. Simt că nu pot fi eu, că trebuie să fac cumva să fiu mai mult
decât ceea ce sunt… că trebuie să forţez conversaţia, că n-ar trebui să existe momente de tăcere.
T: Îi poţi spune şi ei asta… cu voce tare?Chiar dacă, desigur, n-ai face-o în realitate?
P: (către femeia din imagine) Mă simt un pic inconfortabil aici, găsesc această situaţie
destul de înfricoşătoare… N-am mai fost demult la dans şi nu prea ştiu ce să fac, ce să zic. Dar
îmi place aici, totuşi… îmi place aici lângă tine, să vorbesc cu tine.
T: Spune-i ce simţi, că nu poţi fi tu însuţi.
P:Mă simt un pic inconfortabil că simt că nu pot fi eu însumi… că dacă aş fi, nu m-ai
mai plăcea.
T: şi ea ce-ţi spune?
P: (pauză) Îmi spune că şi ea se simte la fel.
T: şi cum te simţi când îţi spune asta?
P: Mă face să mă simt un pic mai relaxat.
T: Spune-i despre lucrurile de care-ţi e ruşine, de care te temi că-şi va da seama, pe care
nu i le poţi arăta.
P: (către femeie) Nu mă simt confortabil spunându-ţi asta însă, chiar dacă vreau să fiu
suportiv emoţional şi iubitor cu o femeie, nu sunt sigur că aş putea… şi mă tem că ai putea
simţi asta.
T: Spune-i despre furia ta împotriva femeilor.
P: …şi din cauza unor lucruri care mi s-au întâmplat în copilărie, sunt destul de furios
pe femei.
T: Cum reacţionează?
P: (pauză) Îmi spune că şi ea este furioasă pe bărbaţi din cauza unor lucruri care i s-au
întâmplat în trecut.
T: Cum te simţi când îţi spune asta?
P: Un pic mai relaxat. Mai uşurat pentru că e sinceră cu mine.
Terapeutul nu-i cere clientului să exerseze ce i-ar spune unei femei într-o situaţie
reală. Îi cere să lupte cu schema şi cu stilul de coping de tip evitant. În loc să se
“închidă” emoţional şi să se retragă în sine, aşa cum ar face în mod normal –
perpetuând astfel schemele sale de Neîncredere/Abuz şi Defect/Ruşine, cu ajutorul
terapeutului, clientul reuşeşte să abordeze o femeie şi să-i vorbească mai natural, să fie
mai autentic în faţa ei exprimându-şi vulnerabilitatea. Asumpţia unei atitudini mai
deschise faţă de femei se opune schemelor sale şi duce la un deznodământ mai bun.
Exerciţiul îl ajută pe client să-şi întărească acea parte din el care este capabilă de
comportamente constructive/adaptative în situaţii de interacţiune socială cu femei.
Imageria, de asemenea, îl ajută pe client să realizeze că fricile sale legate de femei nu
sunt realiste ci, dimpotrivă, generate de scheme. Aceste lucruri îi reduc într-o anumită
măsură ruşinea şi, implicit, forţa evitării.
Terapeutul, dându-i voce schemei sale de Defect/Ruşine, trece astfel la schema
de Neîncredere/Abuz:
T: Te întebi oare, dacă poţi avea încredere în ea? Încerci să-ţi dai seama daca poţi avea
încredere în ea?
P: pai, pe măsură ce devenim mai reali unul cu celălalt, se pare că sentimentul ăsta se
diminuează. Totuşi, e aclo…
T: Acum fii partea din tine care e suspicioasă pe ea. Vreau să aud ce spune acea parte.
P: (pauză) Mă tem că doar te vei folosi de mine şi atât. Mă gândesc că mă vei folosi numai
ca să-ţi umpli timpul până când vei găsi pe altul mai bun.
T: Ea ce spune?
P: Spune “Nu fi prostuţ, îmi placi”.
T: Când spune asta, te simţi mai asigurat? Sau eşti tot suspicios?
P: Da, mai asigurat.
Terapeutul, apoi, discută exerciţiul cu clientul.
T: Ce-ar fi să deschizi ochii acum? Cum te-ai simţit?
P: Am simţit că a mă imagina în situaţii sociale, e un exerciţiu bun.
T: Ce ai trăit pe parcurs.. sunt aceleaşi sentimente şi emoţii care crezi că ar apărea şi în
realitate? Aceleaşi care te-ar împiedica să te apropii de femei?
P: Cred că da. Dar şi ideea de a fi mai deschis, mai sincer, mai vulnerabil…
T: şi e atâta furie şi frică în tine, încât tinzi să nu te comporţi la fel în realitate pentru că
te gândeşti că vei fi ori respins ori folosit…Aşa că preferi să te ascunzi, să te protejezi…
P: Da.
În cazul în care evitarea este atât de puternica încât împiedică exerciţiul, una din
opţiunile terapeutului este dialogul cu Protectorul Detaşat. Tehnica presupune ca
terapeutul să se adreseze direct părţii din client care evită şi are ca scop în primul rând
aflarea motivelor pentru evitare.
Strategii comportamentale de spargere a patern-urilor
Ţinta: cele trei stiluri de coping
Iniţiere: numai după ce au fost abordate aspectele cognitive şi emoţionale. Atnci
când clientul devine capabil să recunoască schemele atunci când acestea sunt
declanşate, atunci când e capabil să înţeleagă originile schemelor din copilărie şi când
este capabil să combată în dialoguri schema folosindu-se de “partea sănătoasă”
(Adultul Sănătos), atât cognitiv cât şi emoţional, putem concluziona că este pregătit
pentru etapa spargerii patern-urilor comportamentale.
Durată: cea mai lungă.
Spargerea patern-urilor implică decizii majore în viaţa clientului deoarece tocmai

prin aceste decizii (conjugate cu stilul de viaţă de zi cu zi) se perpetuează schemele.
Primul pas este elaborarea unei liste de comportamente concrete ce pot deveni ţinte
ale schimbării. Se rafinează conceptualizarea cazului, punându-se accent pe stilurile
de coping. Este important ca terapeutul să acopere fiecare sector major al vieţii (relaţii
intime, muncă, activităţi sociale), deoarece clientul poate avea diferite scheme şi stiluri
de coping asociate fiecăruia. Se insistă pe detalierea cât mai obiectivă a situaţiei
declanşatoare şi a comportamentului specific, chiar dacă clientul evită.
Caz:
Într-o şedinţă, Ana spune că a avut o ceartă cu soţul. Ana are o schemă de
Abandon/Instabilitate, dezvoltată într-un mediu extrem de conflictual din copilăria
sa. Părinţii ei se certau aproape în fiecare seară, deseori ajungând până la ameninţări
cu divorţul. Ana îşi aminteşte cum îi privea urlând unul la altul, simţindu-se incapabilă
să-i oprească. Îşi mai aminteşte că obişnuia să se ascundă în dulap, acoperindu-şi
urechile cu mâinile ca să nu-i mai audă. În prezent, este căsătorită cu Mihai, medic
rezident. El lucrează până târziu în noapte şi ajunge acasă extenuat. Aproape seară de
seară, întoarcerea lui acasă declanşează certuri:
C: Aseară iar ne-am certat.
T: Ce anume a declanşat cearta?
C: A, aceleaşi lucruri. El a venit târziu… nu ştiu..
T: Cum a început cearta?
C: La fel cum începe întotdeauna. N u contează… tot ce facem e să ne certăm. Ar trebui,
poate, să divorţăm.
T: Ana, văd cât de disperată te simţi însă este important, totuşi, să înţelegem ce s-a
întâmplat. Gândeşte-te la începutul certei. Spune-mi cum a început
C: Am avut o zi foarte grea. N-am putut sub nici o formă să-mi termin treaba. Copilul a
plâns toată ziua… Mihai a venit acasă târziu şi i-am dat-o!
T: Cum anume i-ai dat-o?
C: I-am spus că-mi e imposibil să câştig mai mulţi bani pentru noi, cât timp trebuie să
am grijă toată ziua de un copil care plânge non-stop. Cum aş putea munci?Când copilul se
trezeşte, trebuie să am grijă ed el iar când adoarme, sunt atât de obosită încât trebuie să dorm
şi eu un pic. Mihai e plecat toată ziua, e departe de toate astea… eu sunt bocată aici.
T: Ce a spus Mihai?
C: Că nu-i vina lui că plânge copilul şi că şi el munceşte din greu.
T: Ce s-a întâmplat mai departe?
C: I-am spus: “Ne laşi singuri zi şi noapte. Eşti un soţ şi un tată putred!”
T: Cum te simţeai în acel moment?
C: Furioasă. Foarte furioasă şi speriată. Eram speriată la gândul că nu-i pasă deloc de
mine şi de copil, că ne-ar putea părăsi de tot.
T: Dar Mihai? Cum crezi că se simţea?
C: În acel moment credeam că nu-i pasă nici cât negru sub unghie… a ieşit din cameră.
Mai târziu mi-a zis că s-a simţit devastat când i-am zis “putred”.
Întârzierea lui Mihai declanşează Anei schema de Abandon/Instabilitate,

devenind panicată şi furioasă. Când soţul ajunge acasă, în loc ca Ana să-şi exprime
vulnerabilitatea şi teama, ea “sare la el”, făcând tot posibilul să-l rănească. Ana
perpetuează schema prin intermediul coping-ului de supracompensare. Ajunge să se
simtă şi mai speriată de gândul că Mihai o va părăsi, reeditând instabilitatea din
contextul copilăriei sale, de cre se temea atât de mult.
Imageria declanşatorilor
În cazul în care clientul întâmpină dificultăţi în încercarea de a-şi aminti detaliile
situaţiei declanşatoare, se poate apela la imagerie. Prin această tehnică se pot accesa
gânduri, emoţii şi comportamente inaccesibile anterior.
Întrebarile specifice din timpul exerciţiului pot fi:
La ce te gândeşti acum?
Ce simţi? Ce sentimente experimentezi acum?
Ce-ţi doreşti să poţi face?
Ce faci în continuare?
Caz:
Henry este elev la un colegiu competitiv. Problemele prezentate sunt:
tergiversează, amână temele; are performanţe sub nivelul abilităţilor sale.
Este unicul copil al unor părinţi care valorizează reuşitele mai presus de orice.
În faza de evaluare, Henry a identificat principalele scheme ce stau la baza
problemelor sale legate de studiu: Standarde nerealiste/Hipercriticism şi
Autocontrol/Autodisciplină Insuficiente. După ce aceste scheme au fost abordate
cognitiv şi experienţial, terapeutul împreună cu Henry au trecut la cea de-a treia etapa:
spargerea comportamentală a patern-urilor.
T: Închide ochii şi vizualizează o imagine cu tine aseară când încercasei să te apuci de
temă. (…) Spune-mi ce vezi.
C: Sunt în camera mea. E cam multă dezordine în hârtii… sunt peste tot. În faţă sunt
cărţile mele iar în lateral, computerul.
T: Ce se întâmplă când te gândeşti să începi să-ţi faci temele?
C: Pai…e cam târziu. Mi-am spus toată ziua căo să pot lucra mai târziu. Acum am o
temă restantă şi nici măcar nu mă pot mobiliza s-o încep.
T: La ce te gândeşti?
C: Nu vreau să-mi fac tema. Sunt prea obosit ca să mă pot concentra. Nici nu ştiu cum să
încep. Numai gândul la temă îmi dă dureri de stomac. Mai degrabă m-aş juca pe calculator.
Asta fac.
T: Ce se întâmplă în continuare?
C: Mă joc pe calculator un pic şi apoi ascult nişte muzică. S-a făcut deja foarte târziu şi
ştiu că trebuie să mă apuc de treabă.
T: Cum te simţi?
C: Îngrijorat şi trist. Cu cât mă îngrijorez mai tare, cu atât mi-e mai greu să mă
concentrez.
T: Ce-ţi trece prin minte?
C: E prea târziu…
T: Prea târziu să scrii tema?
C: Nu… prea târziu pentru nota 10. Aş fi putut lua 10 dacă mi-aş fi făcut tema. Ce sens
mai are? Am dat-o-n bară deja.
T: Ce faci în continuare?
C: Îmi pun alarma la 04:00 dimineaţa, gândindu-mă că o să mă trezesc atunci ca să-mi
fac tema. Din păcate, nu reuşesc să mă trezesc şi mă trezesc a doua zi după ce se orele se
încheiaseră.
Henry foloseşte strategii comportamentale de evitare pentru a lupta cu

anxietatea crescândă.
După ce se stabilesc comportamentele-problemă, se face o prioritizare în funcţie
de care se stabilesc ţintele schimbării. Se identifică acele comportamente generate de
scheme şi se construiesc comportamente alternative după care se discută avantajele şi
dezavantajele fiecăruia. Discutarea avantajelor şi dezavantajelor are rol motivator
pentru schimbare.
*Terapeutul NU VA LUCRA CU INTREGUL PATERN COMPORTAMENTAL
DEZADAPTATIV SIMULTAN, ci cu câte un comportament pe rând. Contrar
paradigmei cognitiv-comportamentale, în terapia centrată pe scheme se începe direct
cu cel mai problematic comportament. După ce s-a selectat, se va urmări conectarea
acestuia cu originile din copilărie ale schemei.
După ce s-a stabilit care va fi primul comportament-ţintă şi s-a construit
motivaţia clientului pentru schimbare, se trece la
Elaborarea FlashCard-ului pentru scheme care va fi centrat pe acel comportament-
ţintă.
“Acum mă simt ca şi cum Richard mă controlează, îmi spune ce să fac şi nu mă ascultă.
Îmi vine să urlu la el să mă lase în pace; Îmi vine să arunc cu obiecte; Îmi vine să fug în dormitor
şi să trântesc uşa.Îmi vine să-l lovesc.
Cu toate astea, ştiu că exagerez din cauza schemei mele de Subjugare, pe care mi-am
construit-o în copilărie, în relaţie cu tatăl meu dominant.Chiar dacă cred că Richard îmi ignoră
sentimentele intenţionat, în realitate este doar el însuşi, nu vrea să mă rănească.
Cu toate că-mi vine să urlu la el şi să-l lovesc, o să ma duc la el şi o să-i spun calm cum
mă simt şi ce vreau să fac. O să spun ce-mi doresc într-un mod matur pe care nu-l voi regreta
mai târziu.”
Comportamentele sănătoase vor fi exersate în cadrul imageriei şi jocurilor de rol.

Caz:
T: Închide ochii şi vizualizează o imagine cu Richard venind acasă. A venit târziu, copilul
plânge şi tu eşti la capătul puterilor. O poţi vedea?
C: Da.
T: Ce se întâmplă?
C: Îl aştept, mâ învârt prin casă, mă uit la ceas.
T: Ce simţi?
C: Ba sunt terifiată de gândul că nu se va mai întoarce niciodată acasă, ba-mi vine să-l
omor pentru ce-mi face.
T: Ce se întâmplă când intră pe uşă?
C: Are o privire… suspicioasă… ca şi cum încearcă să-şi dea seama ce dispoziţie am.
T: Ce-ţi vine să faci?
C: Nu ştiu dacă-mi vine să ţip la el şi să-l bat cu pumnii în piept sau să alerg către el şi
să-l îmbrăţişez.
T: Cum împaci părţile astea două din tine?
C: Vorbesc părţii furioase. Îi spun: “Ascultă, îl iubeşti şi nu vrei să-l răneşti. Eşti
supărată doar pentru că te-ai gândit că nu se mai întoarce acasă deloc. Dar uite-l acasă, aşa că
te poţi bucura.”
T: şi ce răspunde partea furioasă?
C: “OK.” Spune că e OK.
Vorbind cu partea ei furioasă, clienta face de fapt, intervenţie pe mod, conducând
un dialog între modurile Copilul Furios şi Adultul Sănătos.
În role-play, terapeutul mai întâi modelează comportamentul sănătos, jucând
rolul de Adult Sănătos, în timp ce clientul va juca rolul modului disfuncţional. Apoi,
rolurile se inversează.
Următorul pas este tema pentru acasă. Sarcina comportamentală trebuie să fie
specifică, situaţională şi se vor folosi FlashCard-uri:
“Săptămâna aceasta o să-l întreb pe şefu’ dacă-mi pot lua un concediu la sfârşitul lui
Mai. Chiar înainte de a-l întreba, o să-mi citesc FlashCard-ul şi apoi o să vizualizez situaţia
exact aşa cum am conceput-o. După aceea, voi nota tot ce s-a petrecut, cum m-am simţit, la ce
m-am gândit, ce am făcut, ce a făcut şeful meu.”
*Clientul mereu va păstra o copie a temei sale! În plus, este vital pentru terapie
ca terapeutul să abordeze în fiecare şedinţă tema de data trecută pentru că altfel,
cientul va înţelege că tema nu este foarte importantă şi că terapeutul nu-i valorizează
eforturile.
Caz:
Alec, 35 ani, avocat. Recent, a divorţat de Kay, după 7 ani de căsătorie. Cu toate
că a fost nefericit în căsătorie şi se lupta cu o atracţie sexuală dintre el şi o colegă de
servici, Alec a fost complet surprins când soţia sa i-a spus că vrea să divorţeze. Nu i-a
spus decât că e nefericită alături de el, refuzând cererea lui de a încerca terapia de
cuplu şi părăsind locuinţa în aceeaşi zi. N-au avut copii. După un an de la despărţire,
s-a pronunţat divorţul iar Kay a dispărut complet din viaţa lui. Câteva luni mai târziu,
Alec a venit la cabinet pentru terapie.
Problema prezentată de Alec a fost dificultatea iniţierii relaţiilor cu femeile, în
special a celor care ar putea evolua către căsătorie şi familie. Îi era dificil să intre în
scena unei întâlniri. În plus, nu înţelegea de ce Kay a pus capăt căsătoriei lor şi nici de
ce femeia de care s-a simţit atras la servici l-a refuzat când i-a propus o întâlnire. Era
obsedat de această femeie, petrecând mare parte din timpul de lucru gândindu-se la
ea şi încercând s-o vadă, astfel încât performanţa la muncă îi era afectată.
Alec are doi fraţi mai în vârstă. Mama a murit când el avea 8 ani, fiind crescut de
tatăl îndurerat. Fraţii săi au crescut şi au plecat la facultate, lăsându-l pe el să aibă grijă
de tată (de atunci s-a simţit înstrăinat de cei doi fraţi). În afara casei, Alec se simţea ca
un “inadaptat social”. Excela la şcoală însă nu reuşea să-şi facă prieteni. Viaţa lui îi
părea atât de diferită de cea a celorlalţi care, aparent, n-aveau nici o grijă, aveau parte
de un climat familial pozitiv. Despre tatăl său, depresiv cronic, Alec spune: “Doarme
aproape tot timpul sau se uită la televizor. Atunci când nu este în pat, e pe canapea.
Nu iese deloc afară şi nu se vede cu nimeni. Si… în afară de dă-mi şi mie sarea, abia
dacă-mi vorbeşte”.
În faza de EVALUARE, s-a identificat schemele de:
Abandon/Instabilitate (din moartea mamei şi plecarea de accasă a celor doi fraţi);
Deprivare Emoţională (din tatăl distant, apatic şi fraţii dezinteresaţi);
Izolare Socială/Alienare (din climatul bizar de acasă care-l făcea să se simtă diferit
de colegi);
Auto-Sacrificiu (din faptul că avea grijă de tatăl său).
Stilul primar de coping este evitarea: A devenit workaholic. S-a cufundat în
muncă şi mai târziu în cariera sa de avocat. Este un om de succes. A cunoscut-o pe Kay
la Facultatea de Drept, căsătorindu-se după câţiva ani. Cu toate că nu era îndrăgostit
de ea, Kay era consecventă şi sensibilă iar lui îi era frică să înfrunte lumea de unul
singur. Ca şi tatăl său, Kay era depresivă cronică. Cu toate că el îşi dorea copii, ea a
refuzat.Viaţa lor de cuplu era stabilă dar monotonă şi fără pasiune. (Căsătoria lui Alec
cu Kay reprezintă un coping de predare în faţa schemei de Deprivare Emoţională, el
replicând ternitatea afectivă din viaţa de familie din copilăria sa.)
Acum ceva timp, Alec a început să se simtă atras sexual de Joan, o colegă de
serviciu. Ea a flirtat cu el cât timp a fost căsătorit dar refuză să accepte o întâlnire cu el
de când a divorţat. Cu toate că Joan acepta cadouri şi favoruri din partea lui, nu era
interesată din punct de vedere romantic de el. “Când sunt cu ea, mă face să mă simt ca şi
cum aş fi centrul universului. E foarte intensă şi atentă dar când ma sunt şi alţii împrejur, e
distantă.” Alec este atras de inconsecvenţa ei. Terapeutul inferează că atracţia lui faţă
de Joan este din schemă, foarte probabil fiind vorba de Auto-Sacrificiudeoarece Alec îi
oferă mult şi primeşte puţin.
Pentru început, terapeutul îl ajută pe Alec să facă legătura dintre patern-ul
comportamental şi originile din copilărie ale acestuia. IMAGERIE:
T: Închide ochii şi vizualizează următoarea scenă: eşti la servici şi-ţi e dor de Joan. Ce
vezi?
P: Mă văd pe mine stând la birou. Încerc să muncesc dar mă tot gândesc la ea, nu
mă pot opri. Am găsit un articol pe care aş vrea să i-l dau… ştiu că ar fi interesată de el, e
despre…
T: (întrerupe) Partea diin tine care vrea s-o vadă… ce spune partea aia?
P: Că nu suport să mă simt aşa.
T: Îţi poţi imagina o scenă din copilărie când te-ai simţit la fel?
P: Da. Mă văd pe mine singur în pat, plângând după mama. E după ce-a murit.
Indiferent cât de mult o vroiam înapoi, nu se întâmpla.
Atunci când lui Alec îi era dor de Joan la servici, i se activa schema
de Abandon/Instabilitate, evocând sentimente legate de moartea mamei. Pentru a scăpa
de aceste sentimente, Alec pleca în căutarea colegei.
În continuare, s-a lucrat pe FlashCard cu prescripţie comportamentală opusă
paternului din schemă (dacă Adultul Sănătos îşi poate satisface parţial nevoile afective
bazale, atunci Copilul Vulnerabil nu va trebui să plece în căutarea colegei pentru a-şi
satisface aceste nevoi).
După FlashCard, a urmat dialogul (Scaunul Gol) dintre Schemă (care-l
focalizează pe Joan) şi Adultul sănătos (focalizat pe uitarea colegei, pe sarcini de lucru
şi pe cunoaşterea altor femei).
P (Schema): Du-te şi caut-o. Când eşti cu ea, e aşa de bine… cum nu te-ai mai simţit de
mult timp. Merită să sacrifici ceva timp de lucru pentru asta – ba chiar ar putea merita sa
sacrifici totul – pentru a fi cu ea, chiar şi pentru o singură dată.
P (Adultul Sănătos): Te înşeli! Nu mă voi simţi bine ci dimpotrivă. Mai rău ca
niciodată. În afară de şi mai multă singurătate, nu mă aşteaptă nimic.
P (Schema): Ai vreo idee despre cum va fi viaţa ta fără ea? Îţi spun eu:
plictisitoare. Eşti mai mult mort decât viu…
P (Adultul Sănătos): Te înşeli! Nu trebuie să fie neapărat aşa. Aş putea întâlni pe
altcineva, cineva cu sentimente reciproce.
DIALOGUL continuă până când Alec simte că Adultul Sănătos a câştigat
dezbaterea cu Schema.
Prima temă pe ruperea patern-ului comportamental a lui Alec a fost să
înlocuiască activităţile centrate pe Joan cu cititul FlashCard-ului şi construirea de
dialoguri în scris. Deşi a reuşit să blocheze multe din comportamentele centrate pe
Joan, până la sfârşitul zilei, Alec găsea un pretext pentru a o vedea. Pentru a bloca
complet acest tip de comportament, s-a recurs la analiza avantajelor şi
dezavantajelor căutării. Principalul avantaj identificat a fost faptul că există şansa ca
Joan să-i răspundă intr-un final insistenţelor, Alec putând obţine astfel ce-şi doreşte.
Principalul dezavantaj, însă, este faptul că patern-ul comportamental îl ţine pe loc, îi
creează suferinţă şi-i menţine sentimentul abandonului.
BLOCAJELE ÎN SCHIMBAREA COMPORTAMENTALĂ
Dacă natura blocajului nu poate fi determinată pe cale directă (prin întrebări),
atunci cea mai buna metodă de investigare este imageria: pacientul va fi imersat în
scena problematica, având ca scop initierea noului comportament iar obstacolele vor
fi analizate în termenii a ceea ce simte/gândeşte/vine să facă. Un alt mod de a
determina blocajul este de a analiza consecintele comportamentului dezirabil după ce
acesta a fost iniţiat şi finalizat imaginistic: se vor urmări sentimentele de
vinovăţie/insecuritate/teamă etc.
Se poate folosi şi dialogul între Adultul Sănătos şi Blocaj, atât în “scaunul gol”
cât şi în imagerie.
Terapeutul va “impinge” constant dar empatic pacientul catre initierea
comportamentului dezirabil. Uneori, atitudinea empatică poate fi subminată…Se
poate apela şi la contingenţe, în cazul în care rezistenţele la schimbare nu sunt depăşite
prin mijloacele de mai sus. Există, totuşi, situaţii în care blocajele nu dispar, indiferent
de eforturi. În aceste situaţii, terapeutul poate sugera o pauză în terapie, introducând,
de exemplu, ideea de dead-line: se decide cât timp va fi alocat pentru schimbarea
comportamentală şi în cazul în care schimbarea nu apare în acest interval, terapia va
fi sistată temporar. Terapeutul îl înştiinţează pe pacient că terapia va putea fi reluată
imediat ce acesta va fi pregătit pentru schimbare. De retinut că aceasta este o măsură
extremă care va fi evitată pe cât posibil… Uneori, pacientii au nevoie de schimbări ale
anumitor circumstanţe de viaţă înainte să încerce schimbarea. Alteori, pur şi simplu
nu sunt încă pregătiţi.
ANEXA I
(Schema FlashCard)
Conştientizarea trăirii afective situaţionale
Acum mă simt__________________pentru că___________________________

(emoţie)
(situaţia declanşatoare)
Identificarea schemei(-lor)
Cu toate astea, ştiu că este probabil rezultatul schemei mele de______________

(numele
schemei)
Pe care mi-am însuşit-o pe parcursul

_______________________________________________________________
(origine: copilărie/adolescenţă; interacţiuni specifice)
Testarea realităţii
Cu toate că acum cred

că______________________________________________________________,
(interpretări negative automate)
în realitate________________________________________________________
(interpretări raţionale alternative)
Dovezile în favoarea interpretărilor raţionale alternative

includ:___________________________________________________________
(dovezi şi exemple concrete)
Instrucţiuni comportamentale
De aceea, cu toate că-mi vine să

________________________________________________________________
(comportament specific schemei)
Îmi este util să
______________________________________________________________
(comportament sănătos)
ANEXA II Jurnalul schemelor
Declanşator:
Emoţii:
Comportamente situaţionale:
Scheme:
Perspectiva sănătoasă:
Îngrijorări realiste:
Exagerări:

Schemele Dezadaptative Timpurii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Schemele Dezadaptative Timpurii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SCHEMELE DEZADAPTATIVE TIMPURII

Istoricul constructului de schemă

Definiț ia schemelor dezadaptative timpurii:

Caracteristicile schemelor dezadaptative

Temperamentul poate fi înț eles ca o mixtură unică de puncte pe acest set de

Între schemele dezadaptative timpurii se formează legături funcţionale, apărând

Pacienţii cu scheme din acest domeniu au convingerea că nevoile de securitate, siguranţă,

Cei cu scheme în acest domeniu sunt incapabili să dezvolte ataşamente sigure,

Există 3 tipuri de deprivare:

Izolare socială / Înstrăinare

*Notă: deseori pacienţii cu aeastă schemă trebuie să facă schimbări majore în

Domeniul AUTONOMIE ŞI PERFORMANŢĂ

Familia tipică de origine este fuzională, subminează încrederea copilului în capacităţile şi

Schema are 2 componente: 1) Incompetenţă şi 2) Dependenţă

Există mai multe subtipuri:

2) Revendicare/Îndreptăţire narcisică (“fragile entitlemet”)

3) Revendicare/Îndreptăţire dependentă (link cu Dep/Inc)

Insuficient Autocontrol / Disciplină

Schema prezintă două forme:

Originile celor două scheme diferă:

Experienț ial: se urmăreș te creș terea gradului de conș tientizare a schemei de

Căutarea Aprobării / Recunoaș terii sociale

Pacienţii cu scheme din acest domeniu au seturi de convingeri ce conduc la suprimarea

Experienț ial, se lucrează pe modurile: Părinte Negativist/Pesimist, Copil

Inhibiț ie Emoț ională

Standarde nerealiste / Hipercriticism

SCHEME ŞI STILURI DE COPING

Atunci când Evită Afişează o

Atrage atenţia Comportamente

Când folosim lucrul pe moduri?

În cazul clienţilor cu un grad mai ridicat de funcţionalitate, se poate lucra pe

Copilul Vulnerabil, Copilul Furios, Copilul Impulsiv/Indisciplinat şi Copilul

Copiii impulsivi, indisciplinaț i acț ionează impulsiv pentru a-şi satisface

Modurile de Coping dezadaptative

Aceste moduri reprezintă încercările copilului de a se adapta la un stil de viaț ă

Apare, vis-a-vis de schemă, ca un stil de coping. Pacienț ii aflaț i în acest mod

Stilul de coping specific acestui mod este supracompensarea. Pacienț ii aflaț i în

Modurile părintelui disfuncț ional

Modul Adultului Sănătos

Acest mod reprezintă partea sănătoasă, adultă, având o funcț ie executivă în

ETAPE ÎN TERAPIA SCHEMELOR

În general, este prima strategie aplicată în procesul de schimbare, excepţie făcând

1. Testarea validităţii schemei;

6. Completarea jurnalului pentru scheme (anexa II)

Spargerea patern-urilor implică decizii majore în viaţa clientului deoarece tocmai

Întârzierea lui Mihai declanşează Anei schema de Abandon/Instabilitate,

Henry foloseşte strategii comportamentale de evitare pentru a lupta cu

Comportamentele sănătoase vor fi exersate în cadrul imageriei şi jocurilor de rol.

Conştientizarea trăirii afective situaţionale

Acum mă simt__________________pentru că___________________________

Cu toate astea, ştiu că este probabil rezultatul schemei mele de______________

Pe care mi-am însuşit-o pe parcursul

Cu toate că acum cred

Dovezile în favoarea interpretărilor raţionale alternative

De aceea, cu toate că-mi vine să

ANEXA II Jurnalul schemelor

S-ar putea să vă placă și

Acum mă simtpentru că_________