Tema14: Regimul zilei (continuare).

Igiena
alimentaţiei copiilor şi adolescenţilor.

1. Însemnătatea unei alimentaţii echilibrate

Pentru organismul în creştere alimentaţia echilibrată are o importantă deosebită. Raţia alimentară
a copiilor şi adolescenţilor trebuie să fie echilibrată în funcţie de vârstă, sex (începând cu vârsta de 11
ani), caracterul activităţii şi valoarea efortului fizic. Valoarea calorică a raţiei alimentare trebuie sâ
acopere pe deplin consumul total de energie a organismului şi să corespundă componenţei
aminoacizilor, proteinelor, cantităţii suficiente de lipide, inclusiv celor vegetale, care conţin acizi graşi
nesaturaţi, vitamine şi săruri minerale. Cantitatea şi calitatea alimentaţiei trebuie să corespundă
necesităţilor copiilor si adolescenţilor, deoarece organismul în creştere este foarte sensibil atât la un
deficit, cât şi la un surplus de produse alimentare.
Orice deviaţie a alimentaţiei de la normele fiziologice constituie un factor de risc, deoarece în
asemenea caz pot apărea diferite boli, inclusiv obezitatea, diabetul, ateroscleroza, afecţiunile
aparatului locomotor Un pericol deosebit prezintă nerespectarea componenţei alimentaţiei pentru
copiii de vârstă fragedă. Consecinţele ei se vor răsfrânge negativ atât asupra dezvoltării fizica cât
şi a celei intelectuale.
Alimentaţia echilibrată constituie o astfel de alimentaţie când organismul primeşte o cantitate
suficientă de produse alimentare calitative, care asigură cu consum energetic toată activitatea
lui vitală, respectându-se un anumit raport, repartizând valoarea calorică la diferite mese de
alimentaţie, în funcţie de vârstă, sex, caracterul activităţii şi valoarea efortului fizic.
La baza tuturor activităţilor vitale ale organismului tânăr se află metabolismul, care în perioada de
dezvoltare este mai intens cu predominarea proceselor de asimilare, adică de sinteză, asigurând
construirea materialului viu necesar pentru creştere, diferenţiere şi refacere a celulelor uzate. Deci,
produsele alimentare folosite de copii şi adolescenţi, pe de o parte, sunt sursele principale de
materiale plastice necesare pentru creşterea şi dezvoltarea organismului lor, iar pe de altă parte ele
conţin diferite trofine calorice (proteine, lipide şi glucide), ce constituie surse de material energetic

1
pentru toate activităţile lor vitale. Împreună cu produsele alimentare organismul tânăr primeşte o
cantitate suficientă de vitamine, săruri minerale şi apă.
Produsele alimentare introduse în organism sunt supuse multor modificări fizice şi biochimice.
Transformările produselor alimentare încep cu digestia lor în aparatul digestiv, inclusiv masticaţia
în cavitatea bucală, apoi absorbţia la nivelul peretelui intestinal şi, în sfârşit, prin circulaţia
sangvină şi cea limfatică sunt distribuite în celulele din ţesuturi şi organe, unde decurge
metabolismul cu cele două faze: asimilarea (anabolismul) cu construirea celulelor noi şi
dezasimilarea (catabolismul), asigurând organismul cu energia necesară pentru toate tipurile de
activităţi.
Necesităţile alimentare sunt strâns legate cu regimul de activitate şi odihnă, care determină
consumul de energie în funcţie de vârstă şi sex.
În scopul alimentaţiei raţionale a organismului în creştere şi dezvoltării copiilor şi
adolescenţilor a fost întocmită o listă cu un număr mare de produse alimentare naturale, din care
fac parte: produsele lactate (chefirul, smântână, untul, brânzeturile ş.a.); carnea, peştele, ouăle şi
produsele fabricate din ele; pastele făinoase şi leguminoase, zarzavaturile şi pomuşoarele, zahărul,
dulciurile şi produsele de cofetărie; uleiurile vegetale ş.a.
În prezent un aspect esenţial în raţionalizarea alimentaţiei copiilor şi adolescenţilor are
folosirea produselor cu valoare biologică sporită, fabricate pe baza tehnologiilor moderne, utilizând
principiile de îmbinare a diferitelor produse naturale (chifle, franzeluţe, unt dietetic, ardei umpluţi cu
came, orez şi legume etc.). Toate aceste produse indică concordanţa lor cu necesităţile fiziologice ale
organismului în creştere. La folosirea produselor cu valoare biologică sporită s-au constatat deviaţii
favorabile în starea imunobiologică de rezistenţă a indicilor metabolismului azotat şi mineral şi
o îmbunătăţire a asigurării organismului cu vitamine.
În funcţie de origine toate produsele alimentare se împart în două grupe: animală şi vegetală. În
alimentaţia copiilor mai preţioase sunt produsele de origine animală, deoarece ele conţin multe
substanţe biologic active şi de aceea prezenţa lor în raţia zilnică trebuie să constituie cel puţin
60%.

2. Substanţele nutritive, normele fiziologice, sursele

Produsele alimentare conţin trofine calorigene (proteine, lipide, glucide), săruri minerale, vitamine
şi apă.

2
 Proteinele - substanţa de bază a oricărei celule animale şi vegetale şi de aceea se folosesc ca
material plastic pentru procesele de creştere şi dezvoltare a organismului copilului. Afară de
aceasta proteinele se folosesc ca material energetic (oxidarea unui gram se elimină 4,0 calorii).
Proteinele fac parte din conţinutul corpurilor imune (anticorpi), hormonilor şi enzimelor. Corpurile
imune sunt necesare organismului copilului pentru protecţia lui de diferite boli. Hormonii participă
activ la metabolism, acesta fiind baza tuturor activităţilor vitale ale organismului, iar enzimele sunt nişte
catalizatori biochimici ca au loc în organism.
Proteinele produselor alimentare sub acţiunea sucurilor digestive, ce conţin enzime, în tractul
gastrointestinal sunt treptat scindate în compuşi mai simpli: peptide şi peptone, iar în cele din urmă în
aminoacizi.
Insuficienţa proteinelor din raţia zilnică conduce la scăderea proceselor de creştere şi dezvoltare a
organismului copilului, la dereglarea formării sistemului osteomuscular şi metabolismului.
Formarea insuficientă a corpurilor imune, scăderea forţelor de protecţie ale organismului contribuie la
sporirea morbidităţii copiilor. Un deficit permanent de proteine în alimentaţie influenţează negativ
asupra dezvoltării intelectuale a copiilor - aceştia mai târziu încep să vorbească, greu însuşesc
materia de studiu.
Un surplus de proteine în alimentaţia copilului este de asemenea nefavorabil pentru organismul
lui, deoarece contribuie la intensificarea proceselor de putrefacţie în tractul intestinal şi conduce la
supraîncărcarea organismului cu produse de descompunere a proteinelor (amoniac, uree ş.a.),
care urmează să fie neutralizate şi necesită activitatea intensă a rinichilor pentru eliminarea lor.
Surplusul de proteine, în special al celor de origine animală, conduce la o excitare sporită a sistemului
nervos, contribuie la apariţia bolilor, legate de dereglările metabolismului.
Însemnătatea biologică a proteinelor constă în aceea că ele conţin aminoacizi indispensabili
care nu se sintetizează şi ajung în organism numai cu produsele alimentare.
Valoarea nutritivă a proteinelor depinde de componenţa aminoacizilor lor. Din cei 20 aminoacizi
ai proteinelor din produsele alimentare 8 sunt indispensabili: lizina, triptofanul, metionina, valina,
treonina, leucina, izoleucina, fenilalanina (pentru copiii de vârstă mică şi histidina).
Aminoacizii indispensabili participă la sintetizarea proteinelor din celulele ţesuturilor,
influenţează asupra sporirii masei corpului. Afară de aceasta fiecare aminoacid indispensabil are
şi o funcţie specifică lui. Aşa, de exemplu, lizina şi triptofanul sunt necesari pentru creşterea
organismului; lizina şi histidina sunt legate de hemopoieză, leucina şi izoleucina - de funcţia

3
glandei tiroide; fenilalanina - de funcţia glandelor tiroidă şi suprarenale. Metionina influenţează
asupra metabolismului lipidic şi fosfatidic, asigură funcţia antitoxică a ficatului, joacă un rol
important în activitatea sistemului nervos.
Lipsa oricărui aminoacid indispensabil din hrană influenţează negativ asupra proceselor de
creştere şi dezvoltare a organismului. Necesitatea zilnică a aminoacizilor pentru copii e destul de
considerabilă şi constituie (mg la 1 kg de masă a corpului): triptofan-22, lizină şi leucina - câte 150;
metionina - 65-85; izoleucina şi fenilalanina - câte 90; treonină - 60; valină - 93 şi histidina - 32.
Proteinele de origine animală se asimilează mai bine în organismul copilului, deoarece
conţin toţi aminoacizii indispensabili.
Proteinele din crupe, pâine, legume şi fructe au un asortiment incomplet de aminoacizi, iar
unii din ei sunt în cantităţi minimale.
Cele mai bogate produse alimentare în triptofan, lizină, metionină sunt: carnea de pasăre şi
de vită, peştele, laptele, brânza de vaci, caşcavalul, ouăle, soia, mazărea, fasolea. In caz dacă unele
produse alimentare de origine animală se combină cu cele vegetale la fabricarea diferitelor bucate,
atunci valoarea biologică a proteinelor din raţia alimentară sporeşte. Aşa, de exemplu, proteinele
laptelui sunt bogate în lizină, completând componenţa aminoacizii tainei sărace în lizină, sporesc
valoarea nutritivă şi asimilarea pâinii. Acest principiu e folosit la fabricarea chiflelor pentru copii.
Pentru a obţine valori biologice sporite ale unor bucate se recomandă ca produsele făinoase să fie
combinate cu peştele sau carnea, proteinele cărora sunt bogate în lizină şi metionină. E justificată
pregătirea bucatelor când laptele se combină cu crupe, iar ouăle se consumă cu cartofi.
Normele fiziologice de proteine pentru copiii de diferite vârste sunt: pentru vârstele. 1-3 ani în
total 53 g, inclusiv de origine animală -37 g; 4-6 ani - respectiv 68 g şi 44 g; 6 ani (elevi) - 69 g şi 45
g; 7-10 ani - 77 g şi 46 g, 11-13 ani (băieţi) - 90 g şi 54 g, fete - 82 g şi 49 g; 14-17 ani (băieţi) - 98
g şi 59 g (fete) - 90 g şi 54 g.
Lipidele fac parte din componenţa celulelor ţesuturilor organismului, participă la crearea
membranei celulelor, datorită cărui fapt servesc ca material plastic. O mare parte din lipide se depun
în ţesutul adipos. Totodată ele constituie o sursă energetică concentrată, deoarece la oxidarea unui
gram de lipide se elimină 9,0 calorii. Prezenţa lipidelor în alimente face ca bucatele să fie mai
gustoase, ele creează senzaţia de saţ, limitează dezintegrarea proteinelor în organism.
Insuficienţa lipidelor în raţia alimentară conduce la dereglarea proceselor de creştere şi
dezvoltare, la reducerea forţei de rezistenţă a organismului la acţiunea factorilor nocivi. În aceste

4
cazuri poate avea loc sinteza lipidelor din glucide şi proteine şi ca urmare dereglarea metabolismului
ce poate provoca diferite boli.
Surplusul de lipide în raţia alimentară are acţiuni negative: împovărează funcţionarea normală
a organelor digestive, necesită un consum mare de energie şi timp mai îndelungat pentru digestia lor.
Un surplus de lipide depus în stratul adipos poate provoca diferite boli, de exemplu, obezitate,
diabet, anemie, tromboze etc.
Însemnătatea biologică a lipidelor pentru organismul copiilor constă în aceea că ele conţin
vitamine liposolubiie (A,D,E,K) şi un şir de substanţe biologic active, cum sunt, de exemplu,
lipoidofosfatidele (lecitina, colesterina) şi acizii graşi nesaturaţi (linolic, linoleic, oleic, arahidonic).
Necesitatea zilnică de lipide a copiilor se compensează în cea mai mare parte prin consumul
untului de vacă (conţine 83,5% grăsime), uleiului vegetal (conţine 99,9% grăsime), grăsimii cărnii,
peştelui, gălbenuşului de ou etc. Untul de vacă are temperatura de topire sub 37°, un mare grad de
asimilare (97 - 98%), conţinând totodată multe substanţe biologic active, cum sunt, de exemplu, acizii
graşi macromoleculari, vitaminele A, D2, carotina, fosfolipidele, colina etc. Datorită acestui fapt el este
considerat în alimentaţia copiilor un produs indispensabil.
Un alt produs de folosinţă zilnică este uleiul vegetal, care are un mare grad de asimilare şi e
o sursă neîntrecută de acizi graşi nesaturaţi (linolic) şi vitamina E. Acizii graşi nesaturaţi contribuie
la intensificarea proceselor de creştere şi dezvoltare a organismului tânăr, la sporirea rezistenţei la
diferite boli infecţioase şi a gradului de elasticitate a pereţilor vaselor sangvine, participă activ la
metabolism.
Cantitatea lipidelor din raţia zilnică trebuie să fie echilibrată cu proteinele în raport de 1 : 1 şi
glucidele în raport de 1 : 4 sau 1 : 3, lipidele de origine animală constituind circa 70% din cantitatea
totală de lipide, restul revine pe seama uleiului vegetal. Normele fiziologice zilnice de lipide pentru
copiii de diferite vârste prevăd pentru: 1-3 ani - 53 g; 4 - 6 ani - 68 g; 6 ani (elevi) - 67 g; 7-10 ani -
79 g; 11-13 ani - 92 g (băieţi) şi 84 g (fete); 14-17 ani - 100 g (băieţi) şi 90 g (fete).
Principalele surse de lipide sunt: grăsimile din lapte şi produsele lactate (untul de vacă,
smântână, brânza de vaci), ouăle, carnea de pasăre şi de viţel, peştele, uleiul vegetal.
Glucidele - cel mai ieftin material care asigură necesităţile energetice ale organismului
copilului. La oxidarea unui gram de glucide se elimină 4,0 calorii. Glucidele sunt necesare pentru
funcţionarea normală a sistemelor muscular şi nervos central, pentru activitatea intelectuală etc.
După componenţa chimică glucidele se împart în 3 grupe:

5
  monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza);
 dizaharide (zaharoza sau zahărul, lactoza, maltoza);
 polizaharide (amidonul, glicogenul, celuloza).
Cu ajutorai glucidelor în sânge se menţine o concentraţie necesară de zahăr, se dirijează
metabolismul proteinelor şi lipidelor. Tot ele protejează proteinele de a fi folosite ca material
energetic, astfel ca ele să fie consumate conform destinaţiei.
Unele glucide dispun de o activitate biologică pronunţată, îndeplinind în organismul copilului
funcţii specializate. Acestea sunt acidul ascorbinic, ce posedă funcţia vitaminei C, heparina, ce evită
coagularea sângelui în vasele sangvine, acidul hialuronic, ce împiedică pătrunderea microbilor prin
membrana celulelor, heteropolizaharideie sângelui, ce determină specificul grupei sângelui ş.a.
Glucidele şi metaboliţii lor au un rol însemnat în sinteza acizilor nucleici, aminoacizilor,
glucoproteidelor, mucopolizaharidelor, coenzimelor şi altor substanţe vitale necesare.
Ca şi lipidele, glucidele au proprietatea de a se depozita în organism sub formă de glicogen în
cantităţi mici. Glicogenul se depozitează cel mai mult în ficat, apoi în muşchi, creier etc. şi se folo-
seşte ca material energetic pentru funcţionarea diferitelor sisteme şi organe ale organismului.
Consumul abundent de dulciuri deprimă secreţia glandelor gastrice şi scade pofta de mâncare,
datorită cărui fapt organismul copilului primeşte o cantitate insuficientă de alte substanţe nutritive
necesare. De aceea nu trebuie să alimentăm copiii cu prea mult zahăr şi dulciuri. Un surplus de glucide
dereglează procesele organoplastice, corpul devenind păstos, conduce la sporirea depozitării lipidelor
şi la majorarea masei corpului, la o relativă insuficienţă de vitamine B 1, B2, PP, magneziu, fier şi
mangan.
O insuficienţă de glucide conduce la diminuarea proceselor de creştere şi dezvoltare, la
deshidratarea corpului, la arderea incompletă a lipidelor şi ca rezultat la formarea acetonei, acidului
oxibutiric şi altor substanţe dăunătoare organismului.
Sursele principale de glucide din raţia zilnică a copiilor şi adolescenţilor sunt produsele de origine
vegetală bogate în glucide. Din ele fac parte (g la 100 g parte comestibilă) pâinea (40-53), făina (70-
74), pastele făinoase (72-75), crupele (65-77), cartofii (19,7), legumele (3-11), culturile de bostănărie
(6-9), fructele şi pomuşoarele (7-15). Cea mai concentrată sursă de glucide e zahărul (99). Mari
cantităţi de glucide conţine mierea de albini (72-76), dulceaţa şi gemurile (65-74). Dintre cele mai
preţioase produse alimentare de origine animală după conţinutul de glucide în alimentaţia copiilor

6
sunt: laptele (4,7) şi lactatele, de exemplu, chefirul (4,0), laptele condensat cu zahăr (56),
brânzeturile (2-6).
Cantitatea zilnică de glucide necesară copiilor de diferite vârste trebuie să constituie 55-60% din

valoarea calorică a raţiei alimentare. Cel mult 1 4 din cantitatea necesară de glucide trebuie să

constituie glucidele solubile cu un bun grad de asimilate.

Normele fiziologice zilnice de glucide necesare copiilor de diferite vârste constituie pentru: 1-3
ani - 212 g; 4 - 6 ani - 272 g; 6 ani (elevi) - 285 g; 7-10 ani - 335g; 11-13 ani - 390 g (băieţi) şi
355 g; (fete); 14-17 ani - 425 g(băieţi) şi 360 g(fete).
Raportul cantităţii zilnice a proteinelor, lipidelor şi glucidelor va fi de 1 : 1 : 4.
În tabelul 1 expunem necesarul zilnic de trofine calorigene şi de energie pentru copii şi
adolescenţi.
3 . Sărurile minerale
Creşterea şi dezvoltarea normală a organismului copilului şi adolescentului este imposibilă fără
prezenţa sărurilor minerale, care fac parte din componenţa produselor alimentare. În cazul
alimentaţiei raţionale sărurile minerale nu trebuie să fie introduse suplimentar, cu excepţia clorurii de
natriu (sarea de bucătărie). Ţinând cont de faptul că produsele alimentare de origine vegetală conţin o
cantitate mică de sare, necesitatea zilnică de această substanţă pentru copii şi adolescenţi e de 8-10
g.
Tabelul 1.
Normele fiziologice de proteine, lipide, glucide şi energie pentru copii şi adolescenţi
Vîrsta Sexul Proteine (g) Lipide Glucide Energie
Total Inclusiv (g) (g) (kcalorii)
animale
1-3 ani 53 37 53 212 1540
4-6 ani 68 48 68 272 1970
6ani(elevi) 69 45 67 285 2000
7-10 ani 77 46 79 335 2350
11-13 ani Băieţi 90 54 92 390 2750
Fetiţe 82 49 84 355 2500
14-17 ani Adolescenţi 98 59 100 425 3000
adolescente 90 54 90 360 2600

7
 Având în vedere cantitatea de săruri minerale folosite zilnic de organism, acestea se împart în
2 grupe:

 săruri minerale folosite în cantităţi mari - macroelemente: calciu, fosfor, magneziu,

natriu, potasiu etc;

 săruri minerale folosite zilnic în cantităţi mici microelemente: fier, iod, cupru,
cobalt, fluor ş.a.
Funcţiile sărurilor minerale în organismul copilului sunt foarte diverse: participă la construcţia
sistemului osos (scheletului), ţesutului dentar, la menţinerea în organism a echilibrului acidobazic şi
ionic, la crearea mediului, necesar metabolismului normal. Echilibrul acidobazic în organism
prevede respectarea unui raport corect dintre compuşii minerali acizi şi alcalini. Sursele principale de
săruri minerale alcaline sunt laptele şi lactatele (cu excepţia caşcavalului), cartofii, legumele, fructele
şi pomuşoarele, iar de săruri minerale acide - carnea, peştele, ouăle, pâinea şi crupele.
Raţiile alimentare în care predomină substanţele minerale acide pot provoca în organism un
surplus acidic (acidoză) şi reducerea rezistenţei lui la acţiunea factorilor nocivi şi a diferitelor
infecţii. Folosirea insuficientă a sărurilor minerale sau pierderea sporită a lor din cauza bolilor
conduce la distrugerea rapidă a organismului, deoarece lipsa lor nu permite funcţionarea normală
a proceselor fiziologice.
Principalele macrosăruri minerale sunt sărurile de calciu şi de fosfor.
Calciul este componentul de bază al ţesutului osos (circa 99%), totodată această substanţă
minerală are un rol esenţial în coagularea sângelui şi în activitatea normală a sistemului nervos.
Insuficienţa sărurilor de calciu şi în special deficitul de proteine şi de vitamina D dereglează
dezvoltarea ţesutului osos al copilului, procesul de creştere devine mai lent, manifestându-se la
copiii mici printr-o afecţiune gravă numită rahitism. O reducere bruscă a calciului în organism
provoacă convulsii.
Surse principale ale sărurilor de calciu sunt laptele şi chefirul (100 ml conţin 120-122 mg Ca),
brânza de vaci (100 g conţin 150 mg Ca), caşcavalul (100 g conţin 1000 mg Ca), legumele şi fructele.
Fosforul face parte din componenţa ţesutului osos, nervos şi muscular. Este bine asimilat şi
acţionează pozitiv asupra sistemului nervos fosforul produselor alimentare de origine animală
(ficatul, creierul, gălbenuşul de ou, caşcavalul, carnea de vită, icrele de peşte).
Multe combinaţii ale fosforului cu proteinele şi acizii graşi creează compuşi chimici cu
activitate biologică sporită.
8
 Principala sursă de fosfor în alimentaţia copiilor sunt laptele şi chefirul (100 ml conţin 95 mg
P), brânza de vaci (100 g conţin 220 mg P), caşcavalul (100 g conţin 500-550 mg P), carnea, pastele
făinoase, legumele.
Magneziu1 normalizează excitabilitatea sistemului nervos. El are proprietăţi anticonvulsive şi
vasodilatatoare, joacă un rol important în procesele de creştere a organismului.
Surse principale de săruri de magneziu sunt pastele făinoase (pâinea neagră crupele, laptele).
Cea mai mare cantitate de compuşi ai magneziului (la 100 g parte comestibilă) este în harbuji - 220
mg şi în tărâţea de grâu - 438 mg.
Potasiu1 (kaliul) participă la reglarea metabolismului hidric, contribuie la eliminarea
lichidului din organism, creează sistemul tampon, asigurând astfel echilibrul acidobazic.
Surse principale ale sărurilor de potasiu sunt legumele şi fructele, laptele. Din grupa
biomicroelementelor un rol deosebit au sărurile fierului. Circa 60% din cantitatea totală a fierului din
organism intră în componenţa hemoglobinei sângelui. Fierul participă la procesele de hemopoieză şi
oxidare.
Insuficienţa sărurilor de fier provoacă la copii anemii feriprive (prin lipsă de fier).
Surse principi ale acestor săruri sunt ficatul, mazărea, soia, crupele, fructele.
Iodul intră în conţinutul celulelor glandei tiroide. El are un rol important în reglarea
proceselor de creştere şi dezvoltare a organismului copilului. Lipsa îndelungată sau insuficienţa
iodului din produsele alimentare poate provoca guşa endemică şi cretinismul (hipotiroidism
congenital).
Pentru profilaxia acestor maladii se foloseşte sarea de bucătărie iodată. Sursele principale de iod
sunt: peştele de mare (untura de peşte) şi de râu, laptele, ficatul, fructele, pătrunjelul, salata, varza ş.a.
Normele fiziologice prevăd de la 0,06 până la 0,13 mg/zi.
Cuprul înlesneşte utilizarea fierului în organism şi este indispensabil în formarea hemoglobinei
sângelui. El face parte din conţinutul ficatului, brânzeturilor, fasolei, nucilor, alunelor, ceaiului ş.a.
Cobaltul, ca şi fierul, şi cuprul, are funcţii de hemopoieză. El face parte din componenţa
proteinelor serice şi hemoglobinei sângelui, activează unele forme de fosfatază.
Surse principale ale sărurilor de cobalt sunt: legumele (ardeii dulci, gogoşarii), ficatul,
gălbenuşul de ou ş.a.

9
 Fluorul e un biomicroelement important, care participă activ la dezvoltarea dinţilor, în formarea
smalţului dentar. Asupra organismului copilului acţionează negativ atât insuficienţa (caria
dentară), cât şi surplusul (fluoroza) sărurilor de fluor.
Surse principale sunt leguminoasele, ceaiul, ficatul ş.a.
Rolul biologic înalt al microelementelor în organism e condiţionat de influenţa lor asupra
sintezei unor vitamine şi hormoni. Conţinerea lor e obligatorie în structura moleculelor
vitaminelor, enzimelor, hormonilor ş.a.
În tabelul 2 sunt expuse valorile sărurilor minerale recomandate.
Tabelul 2.
Valorile de săruri minerale (mg/zi) recomandate copiilor de diferite vârste
Grupa de Ca P Mg Fe I Cu Co F
vârstă

0,06- 0,13

0,7-2,5

15-60

0,5-2,5
1-3 ani(creşă) 800 800 150 10
4-6 (grădiniţă) 1200 1450 300 15
7-10 ani (elevi 1100 1650 250 18
ai claselor
primare)
0,06- 0,13

11-13 ani 1100- 1650- 300- 18

(elevi ai 1200 1800 350
claselor
medii)
14-17 ani 1100- 1650- 300- 18
(elevi ai clase 1200 1800 350
superioare)

Vitaminele servesc drept catalizatori biologici şi activează reacţiile chimice, ce se desfăşoară în

procesele metabolice, contribuind astfel la creşterea, dezvoltarea şi activitatea normală a organismului
copilului Cantitatea insuficientă de vitamine în alimentele folosite la alimentaţia copiilor provoacă o
serie de boii grave.
După modul de solubilitate vitaminele se împart în 2 grupe:
 solubile în apă - hidrosolubile - vitaminele grupei B (B1, B2; B6, B12), C, PP;
 solubile în lipide - lipidosoiubile - A, D, E şi K.
Vitamina A (retinol) acţionează în procesele de creştere şi dezvoltare a organismului copilului,
la formarea scheletului. Există 2 forme de vitamina A: vitamina A şi provitamina A sau carotina.

10
 Sursele vitaminei A - sunt untul de vacă, produsele lactate, carnea, peştele, ţesuturile ficatului,
morcovul, roşiile, verdeţurile. Normele fiziologice recomandate pentru copii de diferită vârstă prevăd 0,5
- 1,0 mg/zi.
Vitamina D (calciferol) dirijează metabolismul sărurilor de calciu şi fosfor, contribuind la
dezvoltarea normală şi osificarea scheletului. La copii mici insuficienţa vitaminei D conduce la apariţia
rahitismului. Sursele vitaminei D sunt untura de peşte, carnea, untul de vacă, ouăle, ficatul etc.
Normele fiziologice ale vitaminei D recomandate în unităţi internaţionale (UI) sunt în limitele de
400-100 (1 mg de vitamină D=40 000 UI).
Vitaminele grupei B ( B1 – tiamina, B2 – riboflavina, B6 – piridoxina, B12 –
ciancobalamina, PP - nicotinamida) dirijează metabolismele proteic, glucidic şi lipidic, iar
vitamina B12 – hematopoeza.
Surse principale ale vitaminei B sunt pastele făinoase şi leguminoasele, carnea, ficatul,
verdeţurile.
V i t a m i n a C. Rolul biologic al vitaminei C constă în susţinerea stării normale a pereţilor
vaselor capilare, menţinând elasticitatea lor, influenţează asupra stării de reactivitate a
organismului, rezistenţei lui la bolile infecţioase şi acţiunii factorilor nocivi ai mediului înconjurător.
Drept surse principale ale vitaminei C servesc produsele alimentare de origine vegetală: legumele,
fructele, pomuşoarele, cât şi cele de origine animală: laptele, ficatul, inima etc. Având în vedere că o
mare parte din vitamina C în urma prelucrării culinare (fierberii) a produselor alimentare se pierde,
copiii şi adolescenţii trebuie să primească mai multe fructe, legume şi pomuşoare crude, iar în bucate
să se adauge sucuri şi verdeţuri.
Normele fiziologice de vitamina C în funcţie de vârstă constituie 45-70 mg/zi în tab. 3 indicăm
necesarul zilnic de vitamine pentru copii şi adolescenţi.
Tabelul 3
Vârsta Sexul Vit. C Vit. A Vit. D Vit. B1 Vit.B2 Vit. B6 Vit.B12 Vit.PP
mg mg mg mg mg mg mg mg
1-3 ani 45 0,45 400 0,8 0,9 0,9 1,0 10
4-6 ani 50 0,5 100 0,9 1,0 1,3 1,5 11
6ani(elevi) 60 0,5 100 1,0 1,2 1,3 1,5 13
7-10 ani 60 0,7 100 1,2 1,4 1,6 2,0 15
11-13 ani Băieţi 70 1,0 100 1,4 1,7 1,8 18
Fetiţe 0,8 1,3 1,5 1,6 3,0 17
14-17 ani Adolescenţi 1,0 1,5 1,8 2,0 3,0 20
adolescente 70 0,8 100 1,3 1,5 1,6 17

11
 Apa. Toate procesele care au loc în organism sunt condiţionate de prezenţa apei şi a substanţelor
chimice dizolvate în ea. Copiii pierd zilnic in medie câte 1,3-2 litri de apă. 90% din aceste pierderi
sunt compensate sub formă de apă potabilă şi băuturi, iar restul prin alimentaţie. Multe produse
alimentare conţin o cantitate mare de apă (laptele - 86,2°/o, legumele, fructele, pomuşoarele - 80-95%,
cartofii, carnea - până la 70-75%, pâinea - 47% etc).
Copiii şi adolescenţii nu trebuie să consume o cantitate excesivă de apă, deoarece aceasta conduce
la suprasolicitarea inimii şi rinichilor şi la spălarea din organism a vitaminelor şi sărurilor minerale.
În funcţie de vârstă se recomandă pentru copiii de 1-3 ani câte 100 mi lichid !a kg/corp, pentru
cei de 4-6 ani - câte 60-70 ml kg/corp, iar pentru cei de 7-17 ani - 50 ml kg/corp.
Dacă rezumăm cele expuse mai sus, putem constata următoarele particularităţi ale alimentaţiei
copiilor şi adolescenţilor în comparaţie cu adulţii: cu cât e mai mică vârstă copilului, cu atât e mai
mare necesitatea lui faţă de:
- produsele alimentare de origine animală;
- proteinele şi lipidele animale, mono- şi dizaharidele;
- vitamine, săruri minerale şi apă.

Regimul alimentar al copiilor şi adolescenţilor

Prin regim alimentar înţеlеgеm luarea mesei la аnumitе oге şi repartizarea raţională а raţiei
аlimеntаге diurnе сonform meselor.
Regimul alimentar al copiilor şi adolescenţilor depinde de vârsta lor, starea de sănătate şi menirea
instituţiei pentru copii şi adolescenţi. În toate instituţiile pentru copii se prevede un regim de
alimentaţie de 4 mese pe zi: dejunul, prânzul, cina şi gustarea sau micul dejun. Repartizarea valorii
calorice a raţiei alimentare zilnice se efectuiază în modul următor: dejun – 25%, prânzul – 35-40%,
cina – 20-25%, gustarea sau micul dejun – 10-15%.
În regimul alimentar se cere respectarea următoarelor cerinţe igienice principale:
 mesele să fie luate la aceeaşi oră,
 durata meselor sa fie suficientă în funcţie de vârstă (40-30-20 min),
 edurata timpului dintre diferite mese să nu depăşească 4 ore,
 ambianţa sufrageriei să corespundă cerinţelor şi normelor sanitare.
Pofta de mâncare are o importanţă esenţiala pentru digestia şi asimila substanţelor nutritive.
Bucatele variate, gustoase şi pregătite în mod corespunzător trezesc pofta de mâncare. O poftă

12
bună de mâncare depinde de ambianţa în care se ia masa. Masa acoperită eu o faţă de masă, pâinea
tăiată în felii regulate, farfuriile distribuite ordonat şi prezenţa tacâmurilor bine spălate stimulează
pofta de mâncare . Copiii trebuie deprinşi să mănânce fără grabă, să mestece bine hrana, să nu
vorbească şi să nu discute, să nu citească cărţi în timpul mesei, deoarece aceasta influenţează negativ
asupra secreţiei gastrice.
Regimul alimentar depinde de menirea instituţiei pentru copii şi adolescenţi. Pentru instituţiile
preşcolare organizate se prevede următorul regim alimentar: dejunul - 8.00-8.30; prânzul -
12.20-13.00; gustarea - 15.30-16.00 şi cina - 18.00-18.30. În ultimul timp, ţinând cont de faptul că
mulţi copii pleacă acasă după orele 17.00-17.30, pentru a-i asigura cu valoarea calorică necesară se
fac anumite modificări în ordinea meselor: cina se ia în locui gustării, iar gustarea se ia ultima.
Pentru elevii şcolilor medii de cultură generală care se ocupă în schimbul întâi se recomandă
următorul regim alimentar: dejunul -7 30-8 00 (acasă), micul dejun - 10.10-10.30, prânzul -
14.00 -14.30, cina - 18.00-18.30.
Seara, înainte de somn, copiilor: nu li se recomandă o cină bogată în proteine şi lipide care
intensifică şi necesită o durată mai mare de digestie şi asimilare (împiedică adormirea
copilului). Din aceste considerente copiii servesc o cină puţin voluminoasă şi nu prea
consistenţă alcătuită din legume şi produse lactate, care trebuie luată cel puţin cu 1,5 -2 ore
înainte de somn.

13