Teoria faptului social

Conform Teoriei faptului social, persoana care nu se supune anumitor fapte nu poate întreține relații
sociale.
Gabriel Tarde susține că fapt social e considerat orice acțiune săvârșită de un individ având drept model
pe altcineva, iar acțiunea individuală devine socială imediat ce este imitată de alții.
Însă, Emil Durkheim consideră că faptul social este orice fel de a face, fixat sau nu, capabil să exercite
asupra individului o constrângere exterioară, care este o existență proprie, independentă de manifestările și
conștiința individuală, fiind sub presiunea opiniei publice.
Reguli ,,de aur” ale faptelor sociale:
- Geneza faptelor sociale trebuie căutată în structura materială și simbolică a societății și mai puțin în
gândirea/ conduita individuală. De exemplu, îmbrăcămintea reflectă în felul său constrângerea
externă, care poate varia de la o civilizație de alta, iar aranjarea cărților în bibliotecă ține de propria
conștiință și conduită.
Există fapte care se impun individului de la naștere, înafara conștiinței sale: limbajul, familia, obiceiurile,
normele morale, sistemul economic.
Noțiunea de proces social. Tipologia proceselor sociale
Termenul ,,proces” este folosit nu numa în științele sociale, ci și în fizică, chimie, geologie și alte științe.
De exemplu, procese constituie ruginirea fierului, arderea lemnului în flăcări, producerea de bunuri, putrezirea
hârtiei, socializarea copilului, educarea și formarea la școală, , dezvoltarea unui grup social.
Toate procesele sociale se reduc la două mari categorii:
1. Procese de apropiere a oamenilor: de adaptare, de unire, de egalare.
2. Procese de îndepărtare a oamenilor: concurență, opoziție, conflict.
Procesele sociale reprezintă complexe de fenomene sociale cu o anumită direcție de desfășurare.
Caracteristicile de bază ale proceselor sociale sunt:
- Durata mare de desfășurare, persistență în timp;
- Legătura de devenire socială, de dinamism;
- Înscrierea într-o anumită tendință de schimbare.
Putem clasifica procesele sociale în funcție de ceea ce asigură identitatea și continuitatea lor, în funcție de
sistemul în care se desfășoară seriile de fenomene care compun un proces:
- Procese interpersonale: sunt de cele mai multe ori fenomene psihice, dar unele pot fi cu caracter
social, fiind studiate de psihologia socială.
- Procese care loc între 2 indivizi: adaptarea, colaborarea, prietenia, conflictul, dușmănia.
- Procese care au loc între individ și grup: proces de subordonare, opoziție, dominație, revoltă.
- Procese care au loc între două grupuri: procese de colaborare, coexistență pașnică, ajutor reciproc,
concurență, toleranță, luptă.
- Unele procese pot schimba organizarea și structura grupurilor: procese de dezvoltare,
reorganizare, dezorganizare a mobilității sociale, de modernizare.
Reflecție: Procesele sociale au drept rezultat schimbarea socială. (semn de carte/freewriting)
 Relații sociale: delimitări conceptuale, tipuri de relații sociale
Studierea relațiilor sociale în complexitatea, diversitatea și dinamica lor are importanță deosebită atât
pentru înțelegerea structurii și funcționării sistemului, cât și pentru intervenția practică la diverse paliere ale
sistemului social.
Relația socială este sistemul interacțiunii reciproce normale dintre indivizi (parteneri sau grupuri) având
la bază o anumită platformă; de exemplu, platforma relației de prietenie o constituie valorile comune, idealurile,
părerile, atitudinile emoționale.
F. Tonnies distinge două forme principale de relații sociale: comunitate și societate. Comunitatea
reprezintă o uniune de indivizi cu voință comună, solidaritate naturală, relații reciproc armonioase, unde voința
individuală este subordonată voinței comunității. Societatea reprezintă însă o totalitate de indivizi ce intră în
interacțiune în conformitate cu propria lor voință individuală, pentru atingerea propriilor scopuri. Este, în
esență, un mecanism artificial, și nicidecum un organism natural. Istoric, comunitatea a apărut mai devreme,
exemple ale acestui tip de organizare sociale fiind grupurile primitive, familia, triburile. Cu timpul, comunitățile
încep să se dezintegreze, oamenii devin tot mai puțin atașați de orice comunitate.
Sociologul german L. von Wiese evidențiază următoarea clasificare a formelor relațiilor umane:

 Relații interindividuale:
- un individ manifestă atașament față de alt individ: contact, abordare, adaptare, combinare,
unire;
- un individ se opune altui individ: competiție, opoziție, conflict;
- forme mixte.
 Relații între grupuri:
- de diferențiere: promovare, degradare socială, dominare și subordonare, stratificare, selecție și
individualizare;
- de integrare: stabilizare, socializare;
- distructive: exploatare, favorizare parțială, corupție, comercializare;
- modificator constructiv: instituționalizare, profesionalizare.
P. Sorokin analizează și alte încercări de clasificare a relațiilor între indivizi:
 relații de interstimulare, constituite prin acțiunea de a face sau a nu face ceva, deoarece indivizii se pot
influența reciproc nu numai pentru a facr ceva, ci și pentru a nu face ceva;
 relații cu caracter: unilateral (spre exemplu, când un partid influențează alte partide, dar nu este
influențat de acestea) și bilateral (cu influența reciprocă);
 relații de durată, permanente și relații incidentale, temporare;
 relații directe, nemijlocite și relații indirecte, mediate;
 relații conștiente, intenționate și inconștiente, neintenționate;
 relații formale, instituționalizate și relații neformale, unde nu există un model general acceptat.
Relațiile sociale prezintă o mare diversitate. Există mai multe clasificări ale lor, făcute în raport cu diferite
criterii:
 după natura sau conținutul lor: relații de producție, educaționale, politice;
 după cadrul lor de desfășurare: interindividuale, între individ și grup, intergrupale;
 după modul de afectare a coeziunii sociale: de cooperare, de subordonare și supraordonare, de
compromis și toleranță, de marginalitate, de competiție;
 după natura activității care formează obiectul relației: relații de muncă, de vecinătate, familiale, de
petrecere a timpului liber;
 după gradul lor de reglementare: neformale (mai puțin reglementate și controlate, sunt directe și
personale), formale (reglementate prin norme și coduri).
Un loc aparte în abordarea relațiilor sociale revine Școlii sociometrice, întemeiate de J. L. Moreno, care
consideră că din multitudinea relațiilor interpersonale sunt mai importante cele cu aspect afectiv (de atracție,
respingere sau neutre). Pentru indentificarea relațiilor afective interindividuale, la nivelul grupurilor mici, se
utilizează tehnica testului sociometric (un chestionar sociometric ce solicită membrilor grupului, prin întrebări
deschise, exprimarea atracțiilor și respingerilor de către ceilalți membri ai grupului. În baza rezultatelor, se
stabilește matricea sociometrică, sociograma, statutul în cadrul grupului și nivelul coeziunii grupului.