Definirea conceptului de cultură și civilizație

Procesele complexe ale organizării societății în diferite comunități umane nu pot fi înțelese fără a fi
dezvăluite și din perspectiva integrării culturale. În conștiință comună, cuvântul ,,cultură” deseori sugerează o
formă de artă superioară: operă, balet, muzee, însă sociologii abordează această noțiune mult mai complex.
Prima definiție riguroasă a culturii a fost formulată de E.B.Tylor, în lucrarea Primitive culture (1871),
desemnând prin ea complexul care include cunoașterea, credința, arta, moravurile, legea, obiceiurile și orice alte
capacități și deprinderi dobândite de om ca membru al societății.
Din punct de vedere etimologic, termenul ,,cultură” își are originea în verbul latin ,,colo” sau ,,colere”,
ceea ce semnifică ,,a lucra pământul”, dar și ,,a locui”, prima conotație a termenului de cultură fiind drept ,,arta de
a prelucra pământul”.
Totuși, pe parcurcursul dezvoltării sociale au fost formulate multiple sensuri ale noțiunii de cultură, dintre
care menționăm:
- Totalitatea valorilor materiale și spirituale create în procesul istoric de afirmare a omului ca om- proces ce
evidențiază progresul omenirii în cunoaterea, transformarea și stăpânirea naturii, a societății și a cunoașterii
însăși.
- În accepțiune sociologică, prin cultură înțelegem ansamblul modelelor de gândire, atitudine și acțiune care
caracterizează o populație sau o societate, inclusiv materializarea acestor modele în lucruri.
- Cultura conține un set de răspunsuri standartizate pentru a interacționa cu ceilalți membri ai societății. Ea
prescrie cum trebuie să se comporte un om cu membrii familiei, cu vecinii, cu necunoscuții, ce atitudine
trebuie să se adopte la o înmormântare sau la celebrarea unei căsătorii, ș.a.
- Cultura reprezintă pentru membrii unei societăți ceva firesc, de care nu își dau seama decât atunci când
intră în contact cu culturi desebite. Fiecare ființă aparține unei culturi, fiind dobândită prin conviețuire
socială. Exemplu: un copil născut în Africa, dar crescut de la vârstă foarte mică într-un oraș european,
aparține culturii în care a crescut. Fiind transferat în țara părinților săi, se va simți străin, ceea ce denotă că
cultură oferă oamenilor posibilitatea de a se adapta la medii naturale foarte diferite.

Analizând multiple abordări date culturii, se pune în evidența distincția dintre termenul de cultură și civilizație,
respectiv, cultura este spirituală (totalitatea ideilor concepțiilor, valorilor), iar civilizația este materială (ansamblul
creațiilor umane în plan material).
Or, conceptul de cultură cuprinde în sfera sa de atitudinile, actele, operele limitate la domeniul spiritului și
al intelectului. Opera, actul și omul de cultură urmăresc satisfacerea nevoilor spirituale, explicarea misterului,
plăcerea frumosului. Sfera culturii aparțin: datinile și obiceiurile, credințele și practicile religioase, operele de
știință, literatură și muzică, arhitectura, pictura, sculptura și artele decorative aplicate.
Conceptul de civilizație desemnează totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului
(fizic sau social), pe care îl supune, îl organizează și îl transformă penru a se putea integra în el; tot ceea ce ține de
satisfacerea nevoilor materiale, a confortului și a securității reprezintă civilizația. În sfera civilizației figurează
elementele de natură utilitară dispuse în următoarele capitole: alimentație, locuință, îmbrăcămine construcții
publice și mijloace de comunicației. Tehnologii, activități economice și administrative, organizare socială politică,
militară și juridică, educație și învățământ, etc.
Civilizația și cultura formează o unitate, corespondența dintre ele manifestându-se în permanență, întrucât
obiectivul fundamental al omului este ,,să fie și să rămână fericit” (S. Freud ,,Viitorul unei iluzii).
Dacă dobândirea fericirii implică rezolvarea unor trebuințe materiale presante, atunci omul își manifestă
opțiunea pentru civilizație, dacă trebuințele acestuia sunt orientate spre împlinire și realizare spirituală, atunci el
pledează pentru cultură.
Servind una alteia în calitate de bază și condiției, cultura și civilizația ne apar ca etape disctincte și unitare
ale aceluiași proces- de socializare a omului.
 Funcțiile și elementele culturii

Toate funcțiile enumerate se pot realiza doar prin intermediul funcției de comunicare, datorită căreia se instituie
relațiile interumane se exprimă acordul sau dezacordul, se împărtășesc aceleași semnificații și valori.

Reflecție: Cultura limitează sau extinde libertatea umană? (Sociologie vol. II,
p. 33)

Elementele culturii (Sociologie vol. II, p. 34-40)

 Categoriile și sferele culturii

Sociologul francez Guy Rocher definea cultura ca ansamblu articulat al manierelor de gândire, simțire și acțiune
mai mult sau mai puțin formalizate care, fiind învățate și împărtășite de mai multe persoane, contribuie într-un
mod obiectiv și totodată, simbolic la constituirea acestor persoane într-o colectivitate specifică și distinctă.

În 1923, Cl. Wissler, în lucrarea Omul și cultura formulează o schemă de categorii culturale universale:

- Comunicarea – limbajul, felurile de scriere.

- Trăsăturile materiale – obiceiurile de nutriție, adăpostul, transporturile și călătoriile, îmbrăcămintea,
uneltele, armele, activitățile industriale.
- Artele – sculptura pictura, desenul, muzica.
- Mitologia și cunoștințele științifice.
- Practicile religioase – ritualurile, tratamentul bolilor, obiceiurile legate de înmormântare.
- Familia și sistemele sociale – formele de căsătorie, relațiile de rudenie, moștenirea controlul social, sportul
și jocurile.
- Proprietatea – colectivă și personală, standartele de valoare și de schimb, comerțul.
- Guvernământul – formele politice, procedurile juridice și legale.
Conspect de reper: Unitatea și variabilitatea culturii (Sociologie vol II, p. 43-47)
 Tipuri de culturi. Sistemul culturii naționale
Pe parcursul istoriei s-au construit mai multe teorii care se referă la diversitatea culturilor și a civilizațiilor
umane. Atunci când este privilegiat un anumit factor, care este luat drept criteriu de bază, ca, de exemplu, factorul
religios, culturile sunt clasificate în categorii cum ar fi:
- Cultura șamanică;
- Cultura budistă;
- Cultura creștină;
- Cultura islamică, ș.a.)
În dependență de factorul tehnic se discută de o cultură și o civilizație a pietrei, a bronzului, a fierului, iar pentru
societățile moderne – de o cultură și civilizație industrială și postindustrială.
Din perspectivă sociologică, în care referenții principali sunt grupul uman și valorile, se vorbește de cultura rurală
și cultura urbană, de cultură profesională și cultură generală, de cultură de clasă, etnică și națională.
Totodată, se impune necesitatea clasificărilor societăților din perspectiva culturilor, ținând cont de grupurile mari
umane ce sunt semnificative și la scară istorică. În acest context deosebim:
a. Culturi omogene, funcționale în societăți stabile, care se definesc prin diferențe culturale
nesemnificative, spirit comunitar predominant ce asigură stabilitatea socială, probleme ale vieții economice
secundare.
b. Culturi retardate și societăți închise, unde diferențele dintre indivizi sunt semnificative, magia, mitologia
și religia sunt răspunsurile culturale cele mai invocate, societatea aplică un sistem de drept opozante,
drastice, în care tradiția este ridicată la statut de lege.
c. Culturi deschise și societăți în crize potențiale, în care soluțiile culturale utilizate de scoietăți aparțin
actualității sunt eficiente, bazate pe creșteri valorice, ci și unei crize potențiale (de exemplu: dacă din
diverse motive ca blocada militară, război ruperea relațiilor culturale, dispar modalitățile de dialog, transfer
cultural, atunci societatea va intra într-o perioadă de criză care se va adânci pe măsură ce vechile relații
întârzie să acționeze.
d. Culturi anticipative și societăți proiective – cu cât culturile și societățile vor trăi mai mult pentru viitorul
lor cu atât dinamica și performanțele culturilor dominante vor fi mai mari.

Abordarea modernității nu este posibilă fără analiza subsistemului cultural propriu fiecărei societăți. Între
sistemul național și sistemul cultural există o relație de intercondiționare reciprocă aceasta având explicația în
faptul că națiunea este un produs cultural, la rândul ei, ea însăși produce cultura. Cultura națională este un
sistem sociouman deosebit de activ, care sintetizează în sine întreaba experiență istorică a poporului și îi
exprimă în mare măsură specificitatea acestuia.
În societățile moderne sistemul culturii naționale cuprinde trei categorii distincte, ca modele proprii de
organizare și cu modalitățile specifice de a-și elabora mesajul:
a. Cultura populară sau folclorică – are drept spațiu de manifestare satul, este rezultatul dialogului dintre
om și mediu, care surprinde trăirea omului în raport cu anumite fenomene ale naturii.
b. Cultura înaltă – funcționează numai cu ajutorul specialiștilor și rezistă în timp exclusiv datorită
potențialului lor creator, se manifestă preponderent în mediul urban, are un caracter absolut rațional, actul
de creație este precis nominalizat, iar autorii sunt bine cunoscuți în public.
c. Cultura de masă sau mass-media – este produs al industrializării și urbanizării societății contemporane;
nu se impune ca o creație autonomă, și nici nu are modele proprii de creație; multiplicând și difuzând
mesajele create în sfera înaltă și folclorică a culturii, mass-media nu crează, ci reproduce. Totuși, nu poate
fi considerată total neproductivă, deoarece ea modelează conținutul operei, făcându-l accesibil publicului
larg și determinându-l pe acesta să participe efectiv la valorile culturii naționale.

Concluzionând, menționăm că în sistemul culturii naționale funcționează în egală măsură cele trei categorii, iar
între acestea se constată un permanent proces de schimburi de mesaje, ceea ce justifică ideea caracterului
procesual al creației culturale, precum și natura deschisă a subsistemelor ei constituente.

Prezentați în perechi un tip de cultură, prin intermediul unui pliant sau poster, utilizând scheme,
imagini, îmbinări de cuvinte, ilustrații. Precizați tipul de cultură, țara, elemente specifice, exemple
relevante, curiozități.