7. Secolul al XX-lea între democraţie şi totalitarism.

Idei şi regimuri politice

în Europa şi în România

Structura capitolului :
A. Idei şi regimuri politice în Europa
1. idei şi regimuri democratice
2. idei şi regimuri totalitare (comunismul, fascismul, nazismul)
B. Idei şi regimuri politice în România interbelică ; politica externă a României (1919-1947)

A. Idei şi regimuri politice în Europa

Observaţie : secolul al XX-lea este caracterizat prin confruntarea dintre democraţie şi totalitarism

1. Idei şi regimuri democratice

a. scurt istoric :
-democraţia (din "demos" şi "kratia" = "puterea poporului") apare în Atena clasică, acum circa 2500
de ani, şi revine în actualitate în Epoca Modernă
- în secolul al XVIII-lea ("secolul luminilor") sunt formulate o serie de principii fundamentale
pentru democraţie (Montesquieu, "Despre spiritul legilor", J.-J. Rousseau, "Contractul social" etc.):
drepturile naturale, suveranitatea poporului, contractul social, separarea puterilor în stat
- în acelaşi secol apar o serie de documente fundamentale, bazate pe principia democratice:
○ "Declaraţia de Independenţă" acoloniilor nord-americane – 4 iulie 1776
○ "Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului" – 26 august 1789 (Franţa)
- în secolul al XIX-lea are loc ofensiva liberalismului democratic: Alexis de Tocqueville, John
Stuart Mill (pledează pentru lărgirea dreptului de vot etc.)
 le
b. evoluţia regimurilor democratice în secolul al XX- a:
- după Primul Război Mondial, democraţia pare să fi câştigat bătălia cu regimurile nedemocratice;
după 1918 triumfă principiul naţionalităţilor şi se formează o Europă a naţiunilor: dispar imperiile
autoritare, iar statele nou formate adoptă regimuri democratice
- în multe state au loc reforme cu caracter democratic – introducerea votului universal, reformele
agrare, adoptarea de constituţii democratice (v. exemplul României)
în consecinţă, gânditorul liberal italian Giovanni Giolitti afirma: “Democraţia a biruit
ultimul şi cel mai dificil obstacol (războiul mondial) şi acum triumfă în toată lumea.”
- din păcate, evoluţia evenimentelor în perioada interbelică i-a infirmat previziunea, democraţia
înregistrând un regres evident → la sfârşitul perioadei interbelice mai aveau regimuri democratice
doar Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Elveţia, statele scandinave, Cehoslovacia, în multe
state instaurându-se regimuri autoritare, dictatoriale sau totalitare
- cauzele apariţiei regimurilor nedemocratice:
- modul în care a fost încheiată pacea din 1918 (o pace impusă, nu negociată)
- tendinţele revizioniste ale unor state
- crizele economice – cea de după război şi mai ales marea criză economică (1929-1933)
- lipsa experienţei democratice şi ambiţiile unor lideri politici, care au urmărit propriile interese
1
-după Al Doilea Război Mondial, dispar regimurile totalitare de dreapta (fascist şi nazist) ; în
schimb, se extinde în Europa şi pe alte continente comunismul, regim totalitar de stânga
● astfel, are o consolidare a democraţiei în Occident (Marea Britanie, Franţa, RFG, Italia
etc.)
● în schimb, în estul Europei se creează lagărul comunist sub presiunea URSS şi a Armatei
Roşii de ocupaţie; apar, astfel, "democraţiile populare"; denumirea “democraţie populară”
este, însă, una complet nejustificată, întrucât regimurile respective erau regimuri totalitare şi
nu expresia intereselor poporului ; după 1989/1991, statele ex-comuniste europene au
reasumat opţiunea democratică

- în periada actuală, democraţia e opţiunea asumată de majoritatea statelor lumii

c. state democratice în secolul al XX-lea:

Marea Britanie
- este o monarhie constituţională ; se aplică principiul "regele domneşte, dar nu guvernează";
primul ministru dispune de atribuţii largi ; partidele cele mai importante au fost Partidul
Conservator (de dreapta) şi Partidul Laburist (de stânga) → alternanţa la guvernare
- perioada interbelică : în anii de după Primul Război Mondial, electoratul se orientează spre o
soluţie de dreapta (Partidul Conservator); se iau măsuri ferme pentru ieşirea din criză, însă cu
costuri sociale, ceea ce provoacă mişcări de protest ; exemple de prim-miniştri din perioada
interbelică: David Lloyd George, Neville Chamberlain
- perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, prim-ministru este Winston Churchill (1940-1945), care
conduce Marea Britanie spre victorie ; ulterior, el va anticipa izbucnirea Războiului Rece, punând în
circulaţie sintagma "cortina de fier" (iron curtain, Discursul de la Fulton, 1946)
- perioada postbelică: un prim-ministru remarcabil este Margaret Thatcher, “Doamna de fier"; adoptă
măsuri vizând consolidarea economiei şi afirmarea Marii Britanii în relaţiile internaţionale

Franţa
- este o republică democratică
- perioada interbelică : (Republica a III-a)se manifestă o instabilitate guvernamentală ; în anii '30
se instituie coaliţii politice care încearcă să oprească ascensiunea spre putere a partidelor extremiste
- perioada postbelică : prin Constituţia din 1946 s-a instaurat un echilibru între puterea executivă şi
cea legislativă (Republica a IV-a, regim parlamentar); perioada se caracterizează însă prin
instabilitate, conflicte coloniale ; astfel, prin Constituţia din 1958, odată cu proclamarea Republicii
a V-a, se acordă prerogative sporite preşedintelui (mandat de 7 ani etc.) – un preşedinte de seamă
este Charles de Gaulle (1959-1969);
- la sfârşitul secolului al XX-lea, viaţa politică franceză e caracterizată prin fenomenul coabitării
unui preşedinte şi a unui prim ministru de orientări politice diferite ; ex. preşedintele François
Mitterand (de stânga) alături de un guvern de dreapta sau preşedintele Jacques Chirac (de dreapta)
alături de un guvern de stânga

RFG (Republica Federală Germană)

- este un stat democratic, format în urma divizării Germaniei, în 1949 (în acelaşi an cu RDG, stat
comunist); este membră a NATO şi a CEE
2
- este o republică federativă, preşedintele este un simbol; rolul esenţial în stat îl are cancelarul: ex.
Konrad Adenauer, Helmut Kohl
- cunoaşte o dezvoltare economică remarcabilă în epoca postbelică
- în 1990 are loc reunificarea Germaniei

Italia
- monarhia este înlăturată în 1946, proclamându-se republica
- viaţa politică se caracterizează printr-o mare instabilitate guvernamentală, însă într-un cadru
democratic

SUA (atenţie, NU e în Europa !)

- este o republică federativă şi prezidenţială, preşedintele având atribuţii largi;
- principalele partide sunt Partidul Republican şi Partidul Democrat, care domină scena politică
- în perioada postbelică, SUA s-a bucurat de statutul de superputere, alături de URSS ; după
prăbuşirea acesteia (1991), a rămas singura superputere a lumii
- regimul politic american constituie un model de regim democratic ; au existatînsă şi momente
dificile :
 anii ’60, ’70 → mişcări de protest ale populaţiei de culoare (conduse de Martin
Luther King); mişcări de protest împotriva războiului din Vietnam; afacerea
Watergate (soldată cu demisia preşedintelui Richard Nixon) etc.

d. Principii şi caracteristici ale democraţiei:

- suveranitatea poporului / naţiunii
- reprezentativitatea
- separarea puterilor în stat
- guvernare responsabilă
- respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti
- pluralism ideologic
- pluralism politic (pluripartidism)
- adoptarea deciziilor pe baza principiului majorităţii

statul de drept este statul întemeiat pe respectul legii ; este expresia unei democraţii funcţionale; este
cea mai coerentă modalitate de a gândi raporturile dintre instituţiile statului, dintre acestea şi
cetăţeni, dintre societatea politică şi cea civilă; el oferă un plus de siguranţă pentru funcţionarea
democraţiei
- caracteristici :
• există o constituţie democratică, respectată inclusiv de conducători
• există o separare reală a puterilor în stat
• sunt respectate drepturile omului în conformitate cu legislaţia internaţională în
domeniu (ex. "Declaraţia universală a drepturilor omului", 1948; "Convenţia
europeană a drepturilor omului", 1950)
• pluralism ideologic şi politic
• instituţiile statului nu se confundă cu partidele politice
• armata şi poliţia se subordonează autorităţilor civile
• societatea civilă funcţionează în mod eficient
3
 2. Idei şi regimuri totalitare

Regimuri politice nedemocratice :

- autoritare: prezintă grave disfuncţionalităţi – ex. imixtiunea profundă a puterii executive în
domeniul legislativ
- dictatoriale: un grup restrâns de persoane deţine întreaga putere politică
- totalitare → regim totalitar: regim politic care vizează instaurarea unui control deplin asupra
tuturor domeniilor societăţii (politic, economic, social, cultural, religios, inclusiv al vieţii
private)

- regimurile totalitare sunt : de stânga (comunismul) şi de dreapta (fascismul, nazismul)

- trăsături comune regimurilor totalitare :

○ sunt regimuri ideologice (se bazează pe o ideologie pretins ştiinţifică, prezentată ca
adevăr unic şi incontestabil)
○ subordonarea toală a intereselor cetăţenilor faţă de interesul statului
○ lichidarea oricărei forme de opoziţie
○partidul unic (partidul-stat)
○ conducătorul unic, în jurul căruia se creează, în majoritatea cazurilor, un cult al
personalităţii
○cenzură, propagandă, îndoctrinarea şi înregimentarea populaţiei
○teroare
○ încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor

Comunismul

a. geneza socialismului ştiinţific

- secolul XIX : gânditorii germani Karl Marx şi Friedrich Engels pun bazele "socialismului
ştiinţific"(“Manifestul Partidului Comunist”, 1848 etc.)
- ideologie (marxism-leninismul) :
● ideea centrală – egalitatea între oameni
● istoria omenirii este istoria luptei de clasă între exploataţi şi exploatatori, luptă care
reprezintă “motorul istoriei", făcând posibilă trecerea de la o orânduire socială la alta
(sclavagism – feudalism – capitalism)
● Marx şi Engels prezic izbucnirea unei revoluţii a proletariatului (clasa exploatată) într-o
ţară dezvoltată, care se va extinde la scară mondială; burghezia (clasa exploatatoare) va fi
zdrobită, se va instaura dictatura proletariatului în cadrul societăţii socialiste (o etapă de
tranziţie, în care încă există stat şi clase sociale; clasa proletară va conduce până când vor
dispărea vechile mentalităţi) şi se va ajunge în final la societatea ideală, comunismul, în care
nu vor exista stat sau clase sociale; societatea comunistă urma să fie una profund egalitară
(“De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”)
- la începutul secolului al XX-lea, liderul bolşevic rus Vladimir Ilici Lenin preia ideile lui Marx şi
Engels, însă face o corecţie – susţine că revoluţia poate izbucni şi într-un stat mai puţin dezvoltat
(precum Rusia); în 1917 publică “Tezele din aprilie”; (o altălucrare a sa : “Ce-i defăcut?”)
4
c. perioada stalinistă(1924-1953) – apogeul totalitarismului comunist
b. revoluţia bolşevică din Rusia – apariţia primului stat comunist; perioada leninistă (1917-1924)
- în februarie 1917 are loc în Rusia o primă revoluţie, burgheză, în urmă căreia e înlăturat ţarismul
şi este proclamată republica
- la 25 octombrie /7 noiembrie izbucneşte în Rusia a doua revoluţie, cea bolşevică; comuniştii
(bolşevicii) conduşi de Lenin preiau puterea; în fruntea noii conduceri se află “comisarii poporului”
→ Vladimir Ilici Lenin, Lev Troţki, Iosif Vissarionovici Stalin etc.
- ei încearcă să-şi consolideze putera şi să câştige popularitate, adoptând trei decrete:
• decretul asupra păcii – scoaterea Rusiei din război
• decretul asupra pământului – distribuirea pământului boierilor către ţărani
• decretul asupra naţionalităţilor – dreptul popoarelor la autodeterminare
- puterea bolşevică îşi vădeşte, însă, caracterul nedemocratic refuzând să recunoască rezultatul
alegerilor din 1918, în urma cărora obţinuse doar 20% din voturi; bolşevicii conduc prin teroare,
eliminându-şi adversarii
- între 1918-1921 are loc un război civil între “roşii” şi “albi” (adversarii comunismului, susţinuţi
de unele state democratice); comuniştii câştigă, folosindu-se de cele două instrumente ale terorii:
poliţia politică – CEKA (mai târziu NKVD, KGB) şi Armata Roşie
- în 1921, Rusia se afla într-o profundă criză economică; în consecinţă, Lenin introduce Nouă
Politică Economică (NEP, 1922-1928) → permite anumite activităţi de tip capitalist; statul începe
să se refacă
- 1922: statul sovietic adoptă denumirea de URSS (folosită în perioada 1922-1991)

- 1924: moartea lui Lenin; 1924-1928: lupta pentru putere în URSS

- I. V. Stalin îşi elimină treptat rivalii (ex. Troţki), acuzându-i de deviaţionism (de stânga sau de
dreapta) ; 1928-1929 : Stalin devine lider necontestat în URSS
- 1929 : anul "Marii Cotituri" → Stalin îşi impune mai vechea doctrină a "socialismului într-o
singură ţară" (construirea unui stat socialist puternic în URSS, în detrimental "exportului de
revoluţie"), precum şi propria viziune economică şi politică

d. practici totalitare
în domeniul economic:
- promovează o economie strict centralizată (principiul centralismului economic), coordonată de o
instituţie (Gosplan) controlată de PCUS ; acest tip de economie este subordonată principiilor
ideologice
- sunt introduse planurile cincinale (primul între 1928-1933)
- industrializarea forţată – accentul e pus pe cantitate, nu pe calitate; apar obiective industriale
gigantice, se insistă pe dezvoltarea industriei grele
- apare fenomenul numit "stahanovism", constând în încercarea obsesivă de a depăşi propriile
recorduri (de la numele minerului Alexei Stahanov)
- colectivizarea agriculturii – i-au căzut victime milioane de ţărani, condamnaţi şi executaţi sau
deportaţi (poate fi considerată un adevărat “război împotriva ţăranilor”); colectivizarea provoacă şi
o foamete cumplită

în domeniul politic şi al societăţii :

- monopolul partidului unic (monopartidismul) – orice opoziţie a fost desfiinţată, fiind interzisă
funcţionarea oricărui partid în afară de PCUS
5
- Conducătorul unic – Stalin (v. eliminarea rivalilor politici), în jurul căruia se creează cultul
personalităţii, care capătă proporţii fără precedent; acest cult se va amplifica după victoria
împotriva nazismului, Stalin asociindu-şi imaginea de "eliberator al popoarelor"
- folosirea cenzurii, a propagandei şi a îndoctrinării (înregimentarea populaţiei, îndoctrinarea
tineretului – pionierii sovietici etc.);
- teroarea funcţionează permanent, împotriva duşmanilor reali sau imaginari ai regimului, pentru a
întreţine o atmosferă de frică permanentă (instrumentele terorii : poliţia politică, lagărele sovietice
=Gulag→ milioane de victime);
1936-1939: Marea Teroare → e epurat PCUS-ul, sunt eliminaţi lideri ai Armatei Roşii, sunt
vizate toate categoriile sociale şi profesionale

e. perioada post-stalinistă (1953-1991)

- după moartea lui Stalin, noul lider sovietic, Nikita Hruşciov (1953-1964), va critica dur cultul personalităţii
lui Stalin şi teroarea stalinistă ("Raportul secret" din februarie 1956) ; Hruşciov va promova o politică mai
puţin agresivă în contextul Războiului Rece (v. totuşi Criza rachetelor din Cuba, 1962 – un moment foarte
tensionat) ; nu va ezita să reprime brutal revoluţia anticomunistă din Ungaria (1956)
- Leonid Brejnev (1964-1982) va promova o linie politică mai dură, în plan intern şi extern (a se
vedeareprimarea Primăverii de la Praga în 1968)

Solca
n
- venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov (1985-1991) a inaugurat o nouă linie politică, bazată pe
perestroika ("restructurare") şi glasnost ("transparenţă"), prin care a încercat reformarea sistemului
comunist, care pierduse practic bătălia cu sistemul capitalist-democratic ; încercarea a eşuat, URSS

prof
dispărând în 1991

.
- politica externă a lui Gorbaciov ("doctrina Sinatra") a favorizat prăbuşirea lagărului

Cur
comunist est-european în 1989

s
f. regimul comunist în afara URSS

- după victoria în Al Doilea Război Mondial, modelul comunist se va extinde în Europa Centrală şi
de Est, formându-se lagărul comunist est-european (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia,
Cehoslovacia, Iugoslavia, Albania, RDG) ; majoritatea acestor ţări vor adera la Pactul de la
Varşovia (1955)
- mişcări de protest în lagărul comunist est-european :
- 1956 : revoluţia anticomunistă din Ungaria, înăbuşită cu brutalitate de URSS (câteva mii
de victime, între care şi liderul comunist Nagy Imre)
- 1968 : Primăvara de la Praga, mişcare reformatoare iniţiată de liderii comunişti din
Cehoslovacia şi sprijinită de populaţie, reprimată prin intervenţia trupelor Pactului de la
Varşovia (România nu participă)
- 1980 : în Polonia este înfiinţat sindicatul Solidaritatea, condus de Lech Walesa, care va
organiza rezistenţa împotriva regimului comunist ; din 1981, Solidaritatea va activa în
ilegalitate ; în 1989, comuniştii vor ceda puterea, pe cale paşnică, Solidarităţii
- o formă particulară de protest : încercarea populaţiei est-germane de a evada din RDG,
depăşind Zidul Berlinului (un adevărat simbol al Războiului Rece, construit în 1961)

6
Comunismul s-a răspândit şi pe alte continente, în ţări precum China (1949), Coreea de Nord
(1953), Vietnam (1975) sau Cuba (1959)
- China: lider Mao Tze-Dun; promovează comunismul de familie (asociindu-şi soţia la
conducere)şi cultul personalităţii
1958-1961 : "marele salt înainte" – politică economică falimentară, soldată cu
milioane de victime
1966-1969 : are loc "revoluţia culturală", iniţiată de Mao pentru a-şi lichida
adversarii şi a-şi consolida puterea
- Coreea de Nord : lider Kim Ir-Sen ; vor fi promovate cultul personalităţii şi comunismul
dinastic (puterea transmisă din tată în fiu)
- Cuba : lider Fidel Castro ; regimul comunist cubanez va fi considerat de către SUA o
permanentă ameninţare la adresa securităţii sale

Fascismul italian (1922-1943)

Fascismul italian - expresie clasică a fascismului (regim de dreapta, naţionalist, antidemocratic ce

se întâlneşte şi în alte ţări europene: Spania – regimul lui Franco, Ungaria – regimul lui Horthy etc.)

a. ideologia fascistă
- sursă de referinţă: Benito Mussolini, Giovanni Gentile, "Manifestul fascismului" (1932)
○ naţionalism exacerbat: S

- mitul naţiunii unite: ideea că italienii sunt moştenitorii tradiţiei romane şi că, uniţi în jurul
ideilor fasciste, pot reînvia gloria Imperiului Roman (fascie – trimitere la puterea Romei
antice), restaurând "onoarea naţională"
- statul-naţiune este conceput ca o fiinţă vie, care are o existenţă independentă de existenţa

○ corporatism
- societatea e concepută ca una corporatistă (împărţită în grupuri profesionale, reunind patroni şi
muncitori, numite corporaţii); Parlamentul trebuia să fie înlocuit cu o Adunare a reprezentanţilor
corporaţiilor; măsura promitea sa creeze "armonia socială", dar viza, în fapt, distrugerea mişcării
sindicale

b. preluarea puterii de către fascişti

context:
- stat învingător, Italia se consideră ”învinsa păcii” ("pacea mutilată") – nemulţumire faţă de
prevederile sistemului Versailles
- criza economică şi morală de după război
pe fondul acestor nemulţumiri are loc ascensiunea Mişcării fasciste, creată în 1919 de Benito
Mussolini

preluarea puterii:
- 1919-1922, succesele fascismului în alegeri sunt modeste
7
- octombrie 1922, Mussolini organizează o manifestaţie de forţă – "Marşul asupra Romei", realizat
de "cămăşile negre", formaţiunile paramilitare fasciste; → 29 octombrie 1922: Mussolini e numit
premier de regele Victor Emanuel al III-lea
- noiembrie 1922: Parlamentul îi aprobă lui Mussolini puteri speciale
- 1924: pe baza unei legi electorale modificate, fasciştii câştigă majoritatea în Parlament
- ianuarie 1925: proclamarea oficială a dictaturii în Italia
concluzie: în perioada 1922-1925, Mussolini acaparează toate pârghiile puterii

Solca
c. practicile totalitare

n
- eliminarea partidelor politice şi a adversarilor politici (ex.: asasinarea deputatului Matteotti, 1924)
- teroarea: instrumente de represiune: poliţia politică (OVRA), Tribunalele speciale

Da
n
- impunerea partidului unic: Partidul Naţional Fascist şi a conducătorului unic, cultul
conducătorului: Ducele (Il Duce): "Ducele are întotdeauna dreptate"."Duce-Italia-fascism"
(identificare între conducător, stat şi regim), "Ducele este cel mai tânăr dintre noi" (îndrăzneala şi
forţa gândirii conducătorului); deşi menţinută, monarhia are un rol decorativ
- folosirea intensă a cenzurii, propagandei, îndoctrinării
- eliminarea sindicatelor
- înregimentarea tineretului (Balilla)

d. politica externă
- promovarea unei politici revizioniste şi agresive
- 1935-1936: atacarea şi cucerirea Etiopiei
- 1936-1937: Axa Roma-Berlin-Tokyo: alianţă cu Germania şi Japonia (agresivă, revizionstă)
- 1940: Italia fascistă intră în Al Doilea Război Mondial alături de Germania hitleristă
- 1943: Mussolini este înlăturat de la putere (1945: Mussolini este executat)

Nazismul (1933-1945)

a. ideologia naţional-socialistă (nazistă)

- naţionalism exacerbat
- rasism
- antisemitism
- principiul Conducătorului (Führerprinzip)

naţionalismul exacerbat:
- Hitler speculează nemulţumirile germanilor, promiţând "sfărâmarea cătuşelor dictatului de la
Versailles" şi restaurarea onoarei naţionale
- ideologia nazistă afirmă că germanii sunt un "popor de stăpâni" (Herrenvolk), care are o misiune
specială în istorie; pentru a-şi îndeplini această misiune, ei au nevoie de "spaţiu vital"
(Lebensraum), ce urmează a fi obţinut prin cuceriri (război)

rasismul
- conform ideologiei naziste, care înfăţişează o "piramidă a raselor", poporul german este ilustrarea
rasei ariene, rasa superioară, care trebuie să conducă lumea, dominând rasele considerate inferioare
8
(slavi, negri, ţigani, evrei); unele dintre aceste rase trebuie folosite pentru munci "inferioare", altele
exterminate

antisemitismul
- este o dimensiune esenţială a ideologiei (dar şi a practicii politice) naziste; evreii erau consideraţi
vinovaţi de toate relele din societatea germană, naziştii susţinând exterminarea lor

principiul Conducătorului
- naziştii respingeau sistemul democraţiei parlamentare, considerat ineficient şi corupt; singura
soluţie era dictatura unui partid unic, condus de un "lider providenţial", salvatorul naţiunii germane

b. drumul spre preluarea puterii (1919-1933)

- după înfrângerea în Primul Război Mondial, în Germania se instaurează o republică parlamentară
(Republica de la Weimar); prevederile Tratatului de la Versailles, considerate umilitoare, şi situaţia
foarte dificilă de după război au creat un sentiment de nemulţumire generalizat, ce va fi speculat de
grupările extremiste
- după război, Adolf Hitler va deveni liderul unui partid de extremă dreaptă, NSDAP – Partidul
Naţional Socialist al Muncitorilor Germani (sau Partidul nazist)
- 1923: Puciul de la München → încercare eşuată a naziştilor de a prelua puterea → arestarea şi
condamnarea lui Hitler; în închisoare începe redactarea lucrării "Mein Kampf" ("Lupta mea"), care
fundamentează ideologia nazistă
- Partidul nazist a cunoscut o ascensiune spectaculoasă pe fondul Marii crize economice (1929-
1933), obţinând primul loc în alegerile din iulie 1932 cu 37,5% din voturi (faţă de 2,6% în alegerile

Solca
din 1928!)

n
Dan
c. cucerirea puterii depline (1933-1934)
- 30 ianuarie 1933: în urma succesului Partidului nazist în alegeri, Hitler este numi . cancelar (prim-
ministru) de către preşedintele Paul von Hindenburg
- 23 martie 1933 – legea de împuternicire → Parlamententul german (Reichstag) acceptă transferul
puterii depline cancelarului şi guvernului său
- eliminarea celorlalte partide politice: Partidul Comunist, Partidul Social Democrat, Partidul
Catolic etc.
- eliminarea adversarilor din interiorul partidului:
iunie 1934: "Noaptea Cuţitelor Lungi" – eliminarea lui Ernst Röhm, liderul S.A.
(Batalioanele de Asalt) şi a adepţilor săi
- august 1934: la moartea lui Hindenburg, Hitler preia funcţia acestuia, devenind şi preşedintele
Germaniei → o Germanie nazistă (Al III-lea Reich)

d. practiciletotalitare
- eliminarea partidelor politice (Partidul Comunist, Partidul Social Democrat, Partidul Catolic etc.)
şi a adversarilor politici (asasinarea lui Röhm etc.), în principal în perioada 1933-1934
- impunerea partidului unic, NSDAP şi a conducătorului unic, Führer-ul (Hitler); cultul
conducătorului, considerat o persoană providenţială, salvatorul Germaniei şi apărătorul civilizaţiei
(ein Volk, ein Reich, ein Führer, "un popor, un imperiu, un conducător" → identificarea între popor,
stat şi liderul politic)

9
- teroarea: instrumente de represiune: Poliţia politică (Gestapo), S.S. (iniţial garda de corp a lui
Hitler); îi cad victime adversarii reali sau imaginari ai regimului
- folosirea intensă a cenzurii, propagandei (condusă de Goebbels), îndoctrinării; societatea germană
este strict supravegheată; mass-media este controlată de putere, sunt interzise operele neagreate de
regim – arderea cărţilor
- înregimentarea adulţilor în organizaţii controlate de nazişti, precum "Frontul Muncii" (care
înlocuia sindicatele) sau a tinerilor în "Tineretul hitlerist"(Hitlerjugend)
- politica antisemită:
- 1935: legile de la Nürnberg→ vizează definirea clară a statutului de evreu (evreii pierzând
drepturi civile şi politice) şi menţinerea "purităţii sângelui german”
- noiembrie 1938: Noaptea de Cristal (Kristallnacht) – vandalizarea magazinelor şi
sinagogilor evreieşti, violenţe împotriva populaţiei evreieşti
- ianuarie 1942: este adoptată "soluţia finală", vizând exterminarea în masă a evreilor →
Holocaust (lagăre de concentrare: Auschwitz, Maidanek etc. – Holocaustul a provocat circa
6 milioane de victime)

e. politica externă:
este promovată o politică revizionistă şi agresivă:
- 1933: Germania hitleristă se retrage din Societatea Naţiunilor
- 1935: reînarmarea Germaniei
- 1936: reocuparea zonei renane
- 1936-1937: Axa Roma-Berlin-Tokyo
- martie 1938: Anschluss (anexarea Austriei)
- septembrie 1938, München: dezmembrarea Cehoslovaciei
- 23 august 1939: Pactul Ribbentrop-Molotov (germano-sovietic)
- 1 septembrie 1939: Germania atacă Polonia →începerea celui de-al Doilea Război Mondial
- 1945: sinuciderea lui Hitler, capitularea Germaniei

10