Sunteți pe pagina 1din 6

Сɑрitolul I

I. Studiu de caz - Sectiunea imobilizari corporale


1.1.Procede și tehnici de audit financiar......................................................05-10
2.Riscurile in misiunea de Audit Financiar(inerent,de control,de nedeterminare)
3.Probele de audit
4.Raport privind misiunea de Audit Financiar prin imibilizarile corporale

1
Сaрitolul I

1. Studiu de caz - Sectiunea imobilizari corporale

1.1. Procedee și tehnici de audit financiar

Secțiunea de față supune spre analiză procedeele și tehnicile folosite în misiunea de


audit financiar. În practica de specialitate, tehnicile si procedeele utilizate se regăsesc sub
diverse forme multiple, fiind utilizate atât individualizat, cât și ca parte integrantă a unei
proceduri specifice. Tehnicile uzuale specifice auditului financiar sunt următoarele:
 Tehnica sondajului - constă în selectarea informațiilor probatorii prin sondaj
într-un anumit procent din volumul total al informațiilor disponibile și determinarea în pondere
a valorilor obținute pe volumul total al informațiilor. Motivul pentru care se optează pentru o
astfel de tehnică în activitatea de audit constă în imposibilitatea auditorului de a verifica integral
un volum foarte mare de informații precum rulajele sau soldurile unui anumit cont. Astfel acesta
recurge la tehnica sondajului, analizând elementele pe care le consideră relevante în verificarea
respectivă.
 Tehnica interviului – în teoria de specialitate este definită drept "o metodă de
investigare destinată cunoașterii în profunzime a comportamentului uman în însușirea și
aplicarea unor proceduri componente ale auditului intern sau controlului conturilor".1 Prin
specificul său intrinsec, tehnica interviului implică dialogul între auditor și reprezentantul
persoanei juridice auditate. În practica de specialitate participanții la auditarea prin metoda
interviu se numesc ”subiect intervient” respectiv ”subiect interogat”. Tehnica interviului este
considerată drept o metodă complexă care necesită un nivel ridicat de perfecționare al
subiecților intervienți, astfel încât aceștia să obțină o imagine reală asupra situației financiare a
subiectului interogat. În vederea realizării obiectivelor specifice auditului financiar, auditorul
trebuie să dea dovadă de onestitate, adaptabilitate, echilibru, și obiectivitate.

1
NS

2
În tehnica unterviului auditorul dispune de următoarea tipologie specifică:
 interviul liber – este o formă de intervievare neoficială care constă în notarea
informațiilor furnizate de către subiectul interogat pe un set de foi de lucru, permițând acestuia
din urmă să-și expună ideile în mod liber;
 interviul cu chestionar – este o formă de chestionare standardizată, cu un
format oficial și sistematizat, în care subiectul interogat răspunde unui set de întrebări
predefinite. Interviul cu chestionar implică o serie de precauții de care auditorul trebuie să țină
cont în formularea chestionarului;
 Tehnica observării fizice – este o măsură complementară și presupune
verificarea existenței anumitor active ale entității economice. În general tehnica observării
fizice vine în completarea tehnicilor anteprezentate întrucât prin natura sa nu poate furniza
auditorului decât o parte din probele necesare, în speță poate proba exclusiv bunurile regăsite
în stocuri fără a dovedi valoarea sau proprietarul de drept al acestora. Tehnica observării fizice
este utilizată în următoarele situații:
 controlul stocurilor;
 controlul procedurilor de inventariere;
 evaluarea valorii stocurilor;
 înțelegerea modului de organizare a entității economice auditate;
În general auditorii utilizează tehnica observării fizice cu scopul de a înțelege mai bine modul
în care este organizată compania și procedurile interne aplicate pentru propria gestionare a
bunurilor, urmărind dacă se respectă operațiile specifice inventarierii, conform Legii.
 Tehnica examinării analitice – urmărește exclusiv constatarea greșelilor
importante, fără a determina cu exactitate motivul producerii lor sau ponderea în totalul
informațiilor existente. Această tehnică are la bază articolul 63 al Normelor generale de audit
și vizează exclusiv documentele specifice unei anumite operații, înregistrate in sistemul
informațional al companiei auditate. Prin intermediul sistemului informațional, auditorul
constată situația de fapt,precum și data întocmirii documentelor. Nevoia combinării acestei
tehnici cu celelalte tehnici enunțate anterior rezidă din faptul că în majoritatea cazurilor
documentele nu exprimă o realitate exactă având în vedere că au suferit în decursul timpului
diverse operații contabile specifice fără ca înregistrările contabile să fie aduse la zi. În genere
auditorul poate decide o astfel de abordare atunci când e impune confruntarea informațiilor
obținute cu documentele existente.

3
 Tehnica testării sistemelor și a conturilor semnificative – presupune
identificarea de către auditor a sistemelor și a conturilor specifice pentru a stabili următoarele:
 ce sisteme vor face obiectul auditului
 care vor fi procedurile componente ale auditului
 care sunt conturile semnificative care pot ascunde erori sau inexactități
 care conturi influențează semnificativ conturile anuale prin schimbările
suportate în decursul exercițiului financiar auditat.
Pentru finalizarea misiunii de audit, după ce vor fi stabilite aspectele enumerate anterior,
auditorul va colecta toate elementele probante necesare exprimării opiniei finale, utilizând toate
tehnicle și procedeele pe care le consideră elocvente, atfe încât raportul final să reflecte o
imagine cât mai fidelă asupra situației financiare a entității economice auditate. Specificul
tehnicii testării constă în faptul că utilizează posibilitățile tuturor celorlalte tehnici enunțate
anterior.
 Tehnica examinării conturilor anuale – presupune verificarea situației
conturilor la finalul exercițiului contabil cu scopul de a evalua riscurile potențiale la care se
expune compania, pornind de la premisa că orice entitate organizatorică are propria strategie
de afaceri, și urmărelte îndeplinirea cu succes a obiectivelor stabilite prin strategia respectivă.
Prin intermediul acestei tehnici auditorul va evalua următoarele aspecte:
 siguranța și calitatea informațiilor;
 viabilitatea politicilor economice adoptate în cadrul companiei;
 existența și viabilitatea planurilor pe termen scurt, mediu și lung;
 calitatea și viabilitatea procedurilor, legilor și regulamentelor interne;
 gradul de eficiență în utilizarea economică a resurselor;
 procentul de realizare a obiectivelor și scopurilor stabilite;
Prin tehnica examinării conturilor anuale, auditorul va urmări să înțeleagă sistemul de
contabilitate și de control intern al subiectului interogat familiarizându-se cu modul în care
entitatea economică auditată operează și cu felul în care a ales să-și țină prpria contabilitate.
Sistemele de contabilitate necesită o verificare în detaliu, care implică urmărirea tranzacțiilor
de la momentul apariției acesteia, urmărirea înregistrarii în contabilitate și verificarea
corectitudinii în ceea ce privește modul de reflectare al înregistrării respective în situațiile
financiare ale companiei.

4
Auditul financiar are așadar misiunea de a aduna un număr cât mai mare de elemente
constitutive cu ajutorul cărora să poată fi formulate concluzii fondate și pertinente pentru
situația anuală a conturilor entității economice auditate, reflectate cu precădere în contul de
profit și pierdere. Concluziile auditului financiar permit înțelegerea în ansamblu a modului de
funcționare al entității economice prin prisma activitatii derulate și a variațiilor în raport cu
exercițiul financiar precedent.
Principalele obiective ale auditului financiar sunt următoarele:
 verificarea tranzacțiilor executate astfel încât acestea să fie în concordanță
reglementările legislative în vigoare;
 verificarea înregistrării tuturor tranzacțiilor în contabilitate în mod cronologic și
sistematic;
 verificarea corectitudinii sumelor rulate în conturi
 urmărirea înreistrărilor din conturi astfel încât să se observe utilizarea adecvată a
acestora, astfel încât să permită întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu legislația în
vigoare;
 asigurarea asupra faptului că toate înregistrările semnificative din contabilitate sunt
însoțite de documente justificative
Principalul procedeu utilizat în auditul financiar este confirmarea directă. Prin această
metodă auditorul solicită unei terțe persoane care se află într-o relație cu compania auditată să-
i confirme informațiile obținute de la compania auditată în urma utilizării tehnicilor de audit
prezentate prin compararea anumitor date contabile. Auditorul are libera alegere să stabilească
în ce condiții și pe ce perioadă face uz de această procedură. În general pentru compararea
datelor cu o companie terță, conducerea companiei auditate semnează un acord în prealabil. În
situația în care compania terță refuză oferirea informațiilor auditorul va decide dacă informațiile
obținute în urma auditului sunt suficiente sau nu, rămânând la decizia sa dacă acordă
certificarea.
Un alt procedeu de auditare financiară presupune verificarea bilanțului contabil. Pentru
aceasta se verifică dacă bilanțul contabil a fost întocmit conform reglementarilor în vigoare,
urmărindu-se ca cele doă principii esențiale, respectiv principiul prudenței și principiul
continuității să fie respectate. Dacă auditorul constată încetarea parțială sau totală a activității,
acest va ține cont în raportul final de incidentele previzibile.

5
În verificarea bilanțului contabil auditorul va verifica următoarele aspecte:
 dacă elementele de activ și pasiv sunt evaluate separat fără să se opereze compensații;
 dacă bilantul de deschidere corespunde cu bilantul de închidere aferent exercițiului
precedent;
 dacă toate conturil contabile prezintă credibilitate din perspectiva elementelor
componente și a soldului contabil;
 dacă datele de inventar ale elementelor de activ și pasiv se regăsesc în registrul inventar,
sau în registrul cantitativ și valoric.
Toate aceste aspecte vor fi supuse auditorului, comparând valorile contabile cu valorile
de inventar pe care le-a primit de la compania auditată, analizând veridicitatea acestora.
Un alt procedeu utilizat în auditul financiar vizează analiza conturilor anuale. Acest
procedeu verifică următoarele aspecte:
 dacă bilanțul, contul de profit și pierdere și anexele sunt coerente, și corespund cu datele
înregistrate în contabilitate
 dacă datele contabile înregistrate respectă principiile contabile și reglementările legale
în vigoare
 dacă datele contabile sunt cursive și dacă la începerea unui nou exercițiu contabil se ține
cont de exercițiul încheiat anterior;
Prin urmare, așa cum s-a observat în cadrul secțiunii de față, procedeele și tehnicile de
audit financiar au drept scop principal colectarea unui volum cât mai mare de informații la un
nivel de acuratețe cât mai ridicat în vederea stabilirii stării de fapt a ompaniei auditate. Toate
elementele probatorii colectate de către auditor în timpul derulării activității de audit suportă
diferite grade de importanță în funcție de originea și natura informației obținute, precum și de
tehnicile și procedurile utilizate în timpul derulării activității de audit.