Sunteți pe pagina 1din 2

Perioada comunistă din România a însemnat o serie de modificări atât la nivel politic,

economic, social cât și cultural.

Cauzele instaurării comunismului în România sunt în primul rând opțiunea strategică a


URSS de a crea noi state satelit care să fie conduse după modelul sovietic, în al doilea rând
frământările din interiorul principalelor partide politice românești care nu au reușit realizarea unei
alianțe pentru a face față ascensiunii Partidului Comunist și nu în ultimul rând sprijinul financiar
acordat de Moscova Partidului Comunist din România în drumul său spre acapararea puterii.

Principalele măsuri luate odată cu instaurarea comunismului în România au fost:


eliminarea opozanților politici, emiterea unei noi Constituții în 1948, naționalizarea
întreprinderilor private, o nouă lege a cultelor religioase, înființarea poliției politice – Securitatea,
colectivizarea agriculturii.

În plan cultural vor avea loc o serie de transformări. În biblioteci și librării au fost interzise
cărți care erau considerate periculoase pentru ideologia comunistă. Din 1948 limba rusă devine
materie obligatorie în școli, se interzice predarea istoriei, se modifică programa de istorie, astfel
încât să fie subliniată prietenia româno-rusă și importanța slavilor în formarea poporului român.

În perioada de conducere a lui Nicolae Ceaușescu, în special din 1971, vor avea loc din
nou modificări în domeniul cultural. Se va institui un control sever asupra diferitelor activități
culturale, învățământului și mass-media. În educație se va consolida învățământul politico-
ideologic.

Determinat să apară şi să rămână în istorie, Nicolae Ceauşescu a folosit manualele drept


un instrument de propagandă prin care a falsificat faptele şi evenimentele. Partidul comunist şi
„cel mai iubit fiu al poporului“ erau cele mai importante subiecte, în timp ce perioada monarhiei
era omisă aproape în întregime.

Cei care au trăit Epoca de Aur din perioada comunistă îşi amintesc cu toţii că manualele
de istorie erau o mare minciună. Istoria era bazată pe directivele de la Moscova, deturnându-se
practic sensul neamului românesc, prin încercarea de a se spune că poporul român este de origine
slavă şi nicidecum latină. Profesorii de istorie spun că s-a falsificat atât de mult istoria în acea
perioadă încât încercarea de curăţenie în acest domeniu după căderea comunismului în decembrie
1989 nu s-a făcut cu mare atenţie, strecurându-se alte greşeli în manuale.
Este cunoscută megalomania lui Ceauşescu, dictatorul dorind să realizeze o legătură între
el şi Burebista, via Decebal, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul. Şi asta s-a văzut
cel mai bine în manualele de istorie dinainte de 1989.

Exista în cartea de istorie o poză cu un bust al lui Ceauşescu, care în jurul său îi avea pe
Decebal, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Cuza, Bălcescu şi Kogălniceanu. Se intiula «Bărbaţi
între bărbaţi». Cărţile de istorie vorbeau de un brav popor, care de fapt a avut un statut insignifiant
în istoria universală. În timp ce alţii în secolele 12-14 aveau universităţi, la noi a apărut prima în
vremea lui Cuza. Pe când alţii construiau catedrale la noi erau case de chirpici. Noi am avut o
istorie complet falsificată. În realitate, am fost un popor care a stat în ignoranţă mare de la
începuturi.

Se vorbea despre rolul Partidului Comunist Român şi mişcarea muncitorească pe plan


mondial, cu începere din anul 1900. Însă în 1945, când s-a făcut Guvernul Groza, erau în jur de
800-900 de membri de partid. În manuale apărea că erau sute de mii. În schimb, lipseau evenimente
importante, precum perioada monarhiei. S-a trecut peste anii politici cu Brătienii, Lahovari, Duca,
nu se vorbea de Ferdinand, unificatorul, se vorbea la modul peiorativ de Carol al II-lea. Nu s-a
vorbit despre închisorile comuniste, despre Piteşti, Gherla, Sighet, Aiud, despre deportările în
Bărăgan. Accentul se punea pe daci. Mereu s-a dorit să se arate că suntem de 2000 de ani, că
Burebista ar fi stăpânit un regat imens, de la Marea Neagră până în Slovacia de azi, lucru
nedemonstrat de nimeni. La retragerea Aureliană exista deja un aşa zis popor daco-roman, şi nu
mai multe populaţii latinofone, cum era în realitate. Nu se vorbea şi nu se explica golul imens din
perioada despre care nu există nicio informaţie despre poporul român.