Sunteți pe pagina 1din 17

Obiective: Unitatea 2

-Înțelegerea notiunii de raport


juridic

-Înțelegerea noțiunii de
capacitate civilă

-Cunoașterea noțiunilor de
persoana fizica si juridica si RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL
elemente de identificare ale AFACERILOR
acestora

Conform art. 2 alin 2 din C.civ., dreptul civil este dreptul


comun în materie, codul civil aplicându-se ori de câte ori
o ramură de drept nu cuprinde suficiente norme de reglementare.

A vând în vedere acest rol al dreptului civil, studierea raportului juridic de drept

al afacerilor se face prin prisma şi în strânsă legătură cu noţiunea de raport juridic


civil.

Ca orice alt raport juridic şi raportul juridic civil are o structură ce cuprinde:
subiectele raportului, conţinut şi obiectul raportului civil.

Subiectele sunt acele persoane fizice sau juridice care participă la acel raport şi sunt
titulare de drepturi şi obligaţii reciproce.

Conţinutul raportului juridic este reprezentat de ansamblul de drepturi şi obligaţii pe


care le au subiecţii în cadrul acelui raport.

Obiectul este reprezentat de conduita pe care trebuie să o aibă subiecţii sau părţile
raportului juridic. Având calitatea de părţii ale raportului juridic, aceştia sunt
îndrituiţi respectiv sunt obligaţi la anumite acţiuni sau inacţiuni : să primească preţul
vânzării respectiv să plătească acel preţ, în cazul contractului de vânzare-cumpărare,
de exemplu.

Cele două concepte nu trebuie confundate pentru că în primul caz, adică în ce


priveşte conţinutul raportului juridic civil, avem de a face cu însăşi conduita părţilor,
1
adică de posibilitatea de a acţiona pe cale juridică cu o acţiune şi de îndatorirea
juridică corespunzătoare, iar în ce priveşte obiectul este vorba de posibilitatea de a
avea acea conduită.

Aşa cum am arătat mai sus, subiectele sunt


SUBIECTELE persoanele fizice şi juridice participante la acest
RAPORTULUI JURIDIC raport. Ca atare, analiza lor se va face diferit, pentru
CIVIL persoana fizică şi separat pentru persoana juridică

Persoana fizică ca subiect al raportului juridic civil

Capacitatea de folosinţă

Capacitatea de folosinta este acea aptitudine generală a subiectului raportului juridic


de a fi titular de drepturi şi de a-şi asuma obligaţii în cadrul acelui raport.

Conform art.35 din C. civ., capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei ca


regulă generală. Art. 36 stabileşte totuşi că această capacitate poate începe şi la
momentul concepţiei dar cu două condiţii: ca persoana să se nască vie şi să fie vorba
numai de drepturi, nu şi de obligaţii.

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează o dată cu moartea acesteia.


Decesul se dovedeşte de regulă prin certificat de deces, dar moartea se poate dovedi,
în cazurile stabilite de lege şi pe cale judecătorească, caz în care, conform art. 52 alin
1 din C.civ., dată a decesului este cea stabilită prin hotărârea judecătorească
definitivă.

Capacitatea de exerciţiu

Este reglementată de art. 37 din C.civ. şi reprezintă posibilitatea persoanei fizice de


a încheia singură acte juridice civile.

Persoana fizică dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină la împlinirea vârstei de


18 ani – art. 38 C.civ. - dată de la care poate încheia orice act juridic.

Cu toate acestea, în caz de căsătorie a minorului, acesta dobândeşte capacitate de


exerciţiu deplină, iar dacă acea căsătorie ar fi anulată, dacă la încheierea căsătoriei
minorul a fost de bună credinţă, el va păstra capacitatea de exerciţiu deplină.
2
Capacitatea de exerciţiu anticipată

Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate să încuviinţeze minorului care a


împlinit 16 ani capacitatea de exerciţiu deplină. Aceasta se face după o procedură în
care sunt audiaţi, părinţii, tutorele şi se ia avizul consiliului de familie. Acesta din
urmă este un organ consultativ compus din rude, afini sau prieteni cu părinţii şi care
sunt chemaţi să supravegheze modul în care tutorle îşi exercită atribuţiile.

Capacitatea de exerciţiu restrânsă

Art. 41 din C.civ stabileşte că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate
de exerciţiu restrânsă.

Aceasta înseamnă că minorul aflat în această situaţie poate încheia anumite categorii
de acte, în cazurile prevăzute de lege, dar cu încuviinţarea părinţilor respectiv a
tutorelui şi a instanţei de tutelă.

Cu toate acestea, minorul aflat în această situaţie va putea încheia singur anumite
categorii de acte şi anume acte de conservare, acte de administrare care nu îl
prejudiciază precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, curente şi care se execută
la data încheierii lor.

Chiar fără capacitate deplină de exerciţiu, conform art. 41 din C.civ., minorul poate
încheia acte juridice privin munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ale sale, cu
încuviinţarea părinţilor respectiv a tutorelului şi cu respectarea dispoziţiilor legilor
speciale dacă este cazul

Capacitatea de exerciţiu lipseşte în cazul minorului care nu a împlinit 14 ani şi a


interzisului judecătoresc. Pentru aceştia, actele juridice se încheie, în numele lor, de
reprezentanţii lor legali.

Şi în cazul lor se poate vorbi de acte încheiate valabil de minor, dacă este vorba de
acte de conservare sau de dispoziţie de mică valoare (îşi cumpără dulciuri de
exemplu) cu caracter curent şi cu executare în momentul încheierii lor.

În regulă generală, actele încheiate de cel fără capacitate de exerciţiu sau cu


capacitate restrânsă, altele decât cele de administrare sau de mică valore, dar şi cele
încheiate de tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, sunt anulabile fără a fi nevoie
de dovedirea existenţei unui prejudiciu.
3
Anulabilitatea actului astfel încheiat nu este înlăturată de simpla declaraţie a
minorului că este capabil, cu excepţia cazului când acesta a folosit manevre dolosive,
caz în care instanţa poate decide menţinerea actului ca şi sancţiune civilă.

La rândul lor persoanele capabile nu pot opune minorului incapacitatea acestuia iar
acţiunea în anulare se poate exercita de reprezentantul legal, de minorul care a
împlinit 14 ani sau de ocrotitorul legal al acestuia.

După împlinirea vârstei de 18 ani, cel în cauză poate confirma actul făcut singur în
timpul minorităţii dacă el trebuia asistat sau reprezentat, ca şi actul făcut de tutore
fără respectarea formalităţilor cerute pentru acel act.

Ce fel de acte poate incheia un minor sub 14 ani?

Persoana juridică ca subiect al raportului juridic civil

Este de menţionat că actualul Cod civil, în art. 25 alin (3) defineşte persoana juridică
în sensul că aceasta este « orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute
de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile ».

Totodată în art. 187 din C.civ. se stabilesc elementele constitutive ale persoanei
juridice şi anume: organizarea de sine stătătoare, patrimoniul propriu şi scopul licit
şi moral.

Organizarea de sine stătoare. Este vorba aici de structura organizatorică distinctă,


bine structurată în plan intern, cu existenţa unor organe de conducere care au atribuţii
bine determinate şi competenţe determinate.

Patrimoniul propriu. O persoană juridică nu poate exista fără un patrimoniu propriu


care se constituie din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale sale şi care
trebuie să fie afectat scopului pentru care persoana juridică a fost constituită.

4
În noţiunea de patrimoniu se includ aşadar ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce
aparţin persoanei respective şi care pot fi evaluate în bani, deci pasivul şi activul
acesteia.

Acest patrimoniu se constituie pe de o parte din aporturile membrilor persoanei


juridice atât la constituire cât şi pe parcursul funcţionării sale.

E ste de observat că patrimoniul persoanei juridice este diferit de patrimoniile

persoanelor fizice ce o compun, dar şi de patrimoniul de afectaţiune, acesta din urmă


fiind o diviziune, o fracţiune a patrimoniului în ansamblul său, afectaţiunea fiind
uneori constituită în cadrul patrimoniului şi folosită într-un anumit scop.

Patrimoniul nu se identifică nici cu noţiunea de capital social, după cum nu trebuie


confundat nici cu fondul de comerţ.

Scopul licit şi moral. Este un alt elemenet constitutiv al persoanei juridice, art. 187
C. civ. menţionând că patrimoniul trebuie afectat realizării unui anumit scop licit şi
moral, în acord cu interesul general.

Indiferent dacă acest scop este unul patrimonial sau nepatrimonial, el trebuie să fie
întotdeauna licit şi moral şi să respecte interesul general, condiţie fără de care
persoana juridică nu poate fiinţa.

Categoriile de presoane juridice

Conform art. 189 din C.civ., persoanele juridice pot fi de drept public sau de drept
privat.

Persoanele juridice de drept public sunt întotdeauna înfiinţate prin lege sau prin acte
ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri
prevăzute de lege. Aşa de ex., sunt persoane juridice de drept public: statul,
Guvernul, ministerele, misiunile diplomatice, tribunalele, ministerul public, etc.

Persoanele juridice de drept privat sunt înfiinţate în mod liber, de orice persoană dar
întotdeauna în formele cerute de lege. Se încadrează aici, fundaţiile, sindicate,
societăţi comerciale, etc.

5
Capacitatea persoanei juridice

Şi în acest domeniu vorbim de o capacitate de folosinţă şi o capacitate de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

Conform art. 206 din C.civ., persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii
civile, cu excepţia acelora care prin natura lor sau potrivit legii nu le poate avea decât
persoana fizică.

Cu privire însă la persoanele juridice fără scop lucrativ, conform aliniatului 2 din
acelaşi articol, acestea pot avea doar acele drepturi şi obligaţii care le sunt necesare
pentru realizarea scopului pentru care au fost create.

Dobândirea capacităţii de folosinţă se face diferit şi această diferenţiere este dată de


modul lor de înfiinţare.

-Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării vor dobândi capacitatea de


folosinţă de la data înregistrării.

Dacă acesta este regula, prin excepţie, capacitatea de folosinţă pentru acest tip de
persoane juridice, se obţine şi anticipat, dar numai pentru anumite categorii de acte
şi anume : actele necesare pentru înfiinţarea persoanei juridice şi liberalităţile.

Astfel, în perioada constituirii, persoana juridică, deşi neînregistrată încă, poate să


dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, dar numai dacă acestea sunt necesare
pentru înfiinţarea sa valabilă.

De asemenea, liberalităţile pot fi dobândite de persoana juridică potrivit dreptului


comun, dacă prin lege nu se dispune altfel, chiar dacă acestea nu sunt necesare pentru
înfiinţarea persoanei juridice.

-Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării, vor dobândi capacitatea de


folosinţă de la data actului de înfiinţare, a autorizării sau de la data la care a fost
îndeplinită orice altă condiţie cerută de lege pentru înfiinţarea sa valabilă.

-Dacă pentru unele activităţi este necesară o autorizare a organului competent,


dreptul de a le desfăşura nu se naşte decât la data obţinerii acelei autorizaţii.

6
Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc la data radierii din
registrele corespunzătoare dacă este vorba de o persoană juridică supusă
înregistrării, respectiv de la data îndeplinirii cerinţelor de încetare cerute de lege, în
cazul celorlalte persoane juridice.

Art. 244 din C. civ. stabileşte ca persaona juridică încetează după caz, prin
constatarea sau declararea nulităţii, divizarea totală, transformare, dizolvare sau
desfiinţare sau alt mod prevăzut de lege.

Dizolvarea persoanei juridice se poate face :

• dacă termenul pentru care a fost constituită a fost împlinit ;


• dacă scopul a fost realizat sau nu poate fi îndeplinit ;
• prin hotărârea organelor competente ale persoanei juridice ;
• prin orice mod stabilit de lege, actul de constituire sau statut.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

În conformitatea cu art. 209 din C. civ., capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice


se dobândeşte de la data la care se constituie organele de administrare ale acesteia,
prin acestea persoana juridică exercitându-şi drepturile şi obligaţiile.

Organele de administrare sunt acele persoane fizice sau juridice care prin lege sau
prin actele de constituire, acţionează în raporturile cu terţii, în numele persoanei
juridice.

Este însă de observat că până la constituirea în mod legal a organelor de administrare,


atribuţiile acestora se exercită de fondatori sau de persoanele desemnate în acest
scop.

Raporturile dintre persoana juridică şi componenţii organelor sale de administrare


sunt supuse regulilor de la contractul de mandat.

7
Identificarea persoanei

Prin noţiunea de identificare a persoanei se înţelege acea activitate de individualizare


a acesteia prin asumarea de drepturi şi obligaţii în raporturile juridice în care
participă.

Identificarea persoanei fizice

Aceasta se identifică prin :

• nume, adică numele de familie şi prenumele care se dobândeşte prin filiaţie şi


poate fi modificat pe cale administrativă.
• domiciliul, adică locul unde cel în cauză îşi declară locuinţa statornică şi
principală. În cadrul acestuia putem vorbi de domiciliul ales, adică locul pe
care persoana îl alege pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor pe care şi
le asumă prin actul de alegere a domiciului; putem vorbi şi de domiciliul
profesional adică locul unde persoana în cauză exploatează o întreprindere
• reşedinţa, adică locuinţa secundară a persoanei fizice;
• starea civilă, decurge din actele de stare civilă: căsătorit, divorţat, etc.

Poate avea o persoana fizica mai multe domicilii si resedinte in acelasi timp?

8
Identificarea persoanei juridice

Reglementarea se găseşte în art. 225-231 din C.civ., unde se menţionează aceste


elemente cu titlu exemplificativ.

Aceste elemente de identificare ale persoanei juridice sunt foarte importane, pentru
că ele sunt cele care stau la baza capacităţii juridice a persoanei, competenţa
jurisdicţională şi a protecţiei drepturilor sale.

Aceste elemente sunt naţionalitatea, sediul, denumirea, dar pot fi şi numărul de


înregistrare în registrul comerţului, codul unic de înregistrare, etc.

Naţionalitatea persoanei juridice

Art. 225 din C.civ. stabileşte că sunt de naţionalitate română toate persoanele
juridice care au sediul, potrivit actului de constituire sau statului, în România.

Este deci o reglementatre care a mai existat în legislaţia română şi sub Codul
comercial anterior care determina naţionalitatea persoanei juridice tot pe paza
locului unde aceasta îşi avea sediul.

Este însă de menţionat că vorbim de sediu ca şi criteriu de determinare a naţionalităţii


persoanei juridice în cazul societăţilor comerciale în general, pentru că pentru
persoanele juridice de drept public nu este nevoie de o prevedere în acest sens,
întrucât acestea prin lege sunt persoane juridice române.

Denumirea persoanei juridice

Aceste element de identificare este reprezentat de cuvintele prin care persoana


juridică se particularizează. Se pot folosi denumiri diverse, legate de regulă de
domeniul de activitate dar aceasta nu este regulă, important este simbolul pe care îl
reprezintă acesta denumire.

Conform art. 226 din C.civ., persoana juridică poartă denumirea stabilită în
condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. Denumirea este nu numai un
drept dar şi o obligaţie a persoanei juridice care în calitatea de prestator de servicii
trebuie nu numai să aibă un sediu şi o denumire dar să-şi asigure şi publicitatea
denumirii. De altfel, obligaţia de publicitate decurge din art. 231 din C. civ. care

9
obligă persoana juridică să facă publice, toate documentele, inclusiv elementele sale
de identificarem sub sancţiune plăţii unor daune interese persoanelor prejudiciate.

Legat de denumire este de observat că aceasta poate fi modificată, confor art. 228
din C. civ., în condiţiile legii, cu precizarea că cel care a stabilit denumirea tot el o
poate şi modifica evident cu respectarea dispoziţiilor legale.

Art. 226 din C.civ., stabileşte în alin. 2 că o dată cu înregistrarea persoanei juridice,
în registrul public se va trece denumirea dar şi celelalte elemente de identificare.

Sediul persoanei juridice

Ca şi domiciliului persoanei fizice, pentru persoana juridică, elementul


corespunzător este sediul acesteia.

Este de observat că acest element foarte important de identificare nu este legat, în


actuala reglementare, de locul unde funcţionează organele de conducere ale
persoanei juridice, ci este determinat strict de voinţa persoanei juridice, concretizat
în actul de constituire sau statut.

Importanţa sediului persoanei juridice

Acesta este unul din principalele elemente de identificare alături de denumire. El


trebuie stabilit chiar înainte de înmatricularea societăţii, pentru că fără el nu se poate
face înregistrarea ca atare, şi el se trece pe toate actele emise de persoana juridică,
chiar şi în perioada de până la înregistrare.

O altă importanţă a sediului derivă din aceea că ele este elementul de bază în
determinarea naţionalităţii persoanei juridice, mai exact a societăţilor, adică
apartenenţa la un anumit stat.

Pe cale de consecinţă, naţionalitatea este importantă pentru stabilirea legii aplicabile


în caz de normă conflictulă – lex loci actus.

Sediul persoanei juridice este important şi pe planul dreptului procesual pentru că el


ajută la determinarea instanţei competente în caz de litigiu, a locului de comunicare
a actelor de procedură.

10
Dacă există greutăţi în determinarea domiciliului fiscal al persoanei juridice, se va
avea în vedere locul unde se află majoritatea activelor – art. 31 alin 3 din O.G. nr.
92/2003.

Dacă este vorba de entităţi fără personalitatea juridică, domiciliul fiscal este locul
unde se desfăşoară efectiv activitatea principală, menţiunea fiind importantă mai ales
sub aspectul activităţii organelor fiscale.

Examinând dispoziţiile legale menţionate – art. 225-231 din C. civ., se constată că


sediul ca şi element de identificare este obligatoriu, din chiar momentul înregistrării
persoanei juridice.

Fără sediu stabilit, persoana juridică nu poate fi înregistrată. Sediul este totodată
publicat corespunzător pentru protejarea terţilor şi tot acolo se primeşte şi
corespondenţa persoanei juridice, nerespectarea acestor prevederi atragând plata
unor daune interese persoanei prejudiciate.

Sediul ales este unic, persoana juridică nu poate avea mai multe sedii principale.
Este însă posibil ca ea să aibă unul sau mai multe sedii secundare.

Filiala şi sucursala persoanei juridice

Aşa cum am mai spus, persoana juridică are un sediu principal. Dacă însă la
constituire, se apreciază de către asociaţi, că este necesar ca persoana juridică să aibă
şi alte filiale sau sucursale se poate realiza acest lucru, pentru ca activitatea să
acopere şi alte zone geografice.

Filiala – este constituită de societatea principală care va deţine şi majoritatea


capitalului ei. Este practic o societate comercială cu personalitate juridică distinctă,
dar sub controlul societăţii primare, tocmai pentru că aceasta deţine majoritattea
capitalului ei.

Fiind o persoană juridică distinctă, filiala va participa în raporturile juridice în nume


propriu, are drepturi şi îşi asumă obligaţii proprii, deci şi o răspundere proprie.

De menţionat că filiala se organizează ca şi societate comercială în formele de


societate reglementate de Legea nr. 31/1990, care formă poate fi diferită de forma
de societate în care este organizată societatea mamă.

11
Sucursala - este o subunitate a persoanei juridice, dotată de societatea mamă,
desfăşoară activitatea stabilită de societatea mamă în cadrul obiectului de activitatea
al acesteia, dar nu are personalitate juridică.

Practic autonomia sucursalei este stabilită de societatea mamă ; nu poate participa la


raporturi juridice în nume propriu pentru că nu are personalitate juridică, iar cei care
încheie actele juridice sunt practic reprezentanţă ai societăţii mamă.

Înainte de începerea activităţii ei, sucursala se înregistrează la registrul comerţului.

Sediile secundare ale persoanei juridice societate – agenţii, reprezentanţe etc. – se


menţionează cu ocazia înregistrării societăţii mamă în Registrul comerţului de la
sediul acesteia.

Firma. Emblema

Dacă denumirea este unul din atributele de identificare a persoanei juridice în


general – atât de drept public cât şi de drept privat – firma este un alt element de
identificare, dar numai pentru comercianţi, fie persoane fizice, cât şi persoane
juridice.

Se foloseşte în vorbirea curentă în două sensuri: cel de nume comercial, dar şi de


suport material pe care comerciantul îşi afişează numele. Legea nr. 26 /1990 privind
registrul comerţului foloseşte termenul în sensul de nume comercial.

Embelema este un element de identificare ce deosebeşte pe un comerciant de un altul


dar de acelaşi gen.

Cele două elemente de identificare, deşi au caracteristici comune, se deosebesc totuşi


pentru că : emblema are rolul de a scoate mai bune în evidenţă specificul activităţii
desfăşurare de comeciant, calitatea etc, ; emblema poate consta ca şi firma dintr-o
denumire, dar poate consta şi dintr-un desen sugestiv ; firma nu poate fi înstrăinată
decât cu fondul de comerţ pe când emblema poate fi înstrăinată şi separat.

Marca

Este un alt element de identificare a persoanei juridice. Ea este un semn, o


reprezentare grafică care ajută la deosebirea produselor unei persoane juridice – sau
fizice – de al alteia.

12
Sunt variate posibilităţile de reprezentare: cuvinte, nume de persoane, litere, cifre,
elemente figurative, combinaţii de culori, etc.

Funcţiile mărcii sunt acelea de a diferenţiere a produselor de cele ale concurenţei,


dar şi de garantare a calităţii produselor, monopol, reclamă sau de protecţie a
consumatorilor.

În situaţia în care, în timp, marca dobândeşte o valoare de piaţă, ea devine şi un reper


al produsului şi atunci se poate vorbi de funcţia ei de element de identificare a
produsului. Ea devine dintr-un elemnt de identificare a provenienţei produsului (a
comerciantului) într-un element de identificare a produsului însuşi.

Chiar şi în aceste condiţii, nu se poate trece cu vederea că de fapt marca este un


element de identificare a producătorului, a comerciantului.

Contul Bancar

Este un alt element de identificare a persoanei juridice. Este acel cont în care se
regăsesc disponibilităţile băneşti şi prin care ea se identifică în raporturile
patrimoniale în care participă.

Numărul unic de înregistrare în Registrul Comerţului

Este numărul atribuit cerereii o dată ce aceasta este depusă pentru înmatriculare. Nu
se confundă cu codul unic de înregistrare care nu se dă de Registrul comerţului, ci
de organul fiscal.

Codul unic de înregistrare

Acesta este un număr ce serveşte la identificarea persoanei juridice fie că este


comerciant fie că nu este comerciant. El serveşte la identificare persoanei juridice în
raporturile sale fiscale şi de evidenţă statistică.

După ce obţin acest cod de identificare fiscală, orice plătitor de impozite trebuie să
menţioneze pe facturi, comenzi, etc., acest cod de identificare fiscală propriu.

13
Codul de înregistrare în scopul plăţii TVA

Este un cod atribuit de autoritatea competentă persoanelor care au obligaţia să se


înregistreze – cele din România au prefixul RO urmat de codul de identificare fiscală
dat de organul fiscal.

Telefonul, faxul, telexul

Nu sunt specificate de Codul civil ca şi elemente de identificare, dar doctrina le


enumeră uneori ca atare pentru că ele identifică rapit persoana juridică şi facilitează
comunicarea rapidă dintre comercianţi.

14
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Au capacitate deplina de exercitiu:

a)persoana fizica casatorita la varsta de 17 ani;

b)persoanele fizice care au implinit varsta de 16 ani;

c)interzisii judecatoresti;

d)copilul care a implinit 17 ani si a ramas fara ambii parinti.

2. Are personalitate juridica:

a)sucursala;

b)punctul de lucru;

c)filiala.

d)agentia.

3. Elementele constitutive ale unei persoane juridice sunt:

a)sediul;

b)organizarea proprie;

c)scopul licit;

d)patrimoniul propriu.

Răspuns: 1. a; 2.c.;3.b, c, d

15
LUCRARE FINALĂ

1. Nu are deplina capacitate de exercitiu:

a) minorul de 15 ani care a incheiat un contract de munca;

b) femeia casatorita la 17 ani;

c) minorul de 16 ani si 3 luni, caruia i s-a recunoscut de catre instanta capacitatea de


exercitiu anticipata.

2. Semnul sau denumirea care deosebeste un profesionist de alt profesionist


(comerciant), care desfasoara acelasi gen de activitate, este:

a)firma;

b)emblema;

c)marca;

16
Rezumat

Raporturile sociale reglemenate intr-un act normativ sunt raporturi juridice. Le


intalnim in fiecare ramura de drept. Oric raport juridic are trei elemente componente,
respectiv (i) partile sau subiectele, (ii) continutul, respectiv drepturile si obligatiile
si (iii) obiectul raportului juridic. Cand vorbim de partile raportului juridic, trebuie
sa avem in vedere capacitatea civila a acestora, intrucat in functie de ea se stabileste
posibilitatea acestora de a intra in raporturi juridice. Prin partile raportului juridic
intelegem persoana fizica si persoana juridica, fiecare din aceastea avand capacitate
civila de folosinta si de exercitiu. De asemenea, acestea se individualizeaza in
societate prin elemente proprii de identificare.

BIBLIOGRAFIE

• Ioana Nely Militaru, Dreptul afacerilor. Introducere în dreptul afacerilor.


Raportul juridic de afaceri. Contractul., Ed. Universul juridic, Bucureşti,
2013
• Silvia Lucia Cristea, Dreptul afacerilor, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită,
Editura Universitară, Bucureşti, 2012
• Crenguţa Leaua, Dreptul afacerilor. Noţiuni generale de drept privat, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012

17