Plumb

-tema si viziunea-
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta ca reactie
impotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului,
promovand conceptul de poezie moderna, care este definita ca „arta de a
simti”. Curentul sustine ideea ca fiecarui obiect din lumea inconjuratoare ii
corespunde un sentiment, o stare care poate fi exprimata si explicata prin
simboluri.
Poezia „Plumb” a aparut in volumul de debut omonim al lui George
Bacovia, in anul 1916, si este o poezie programatica, o ars poetica ce
sintetizeaza motive si mijloace de expresie, stari poetice si viziuni
caracteristice pentru creatiile bacoviene. Poezia exprima starea de
melancolie, de tristete, de izolare a poetului, care se simte insingurat in
lume.
Creatia bacoviana apartine simbolismului prin temele si motivele
specifice: tema poeziei este constituita de conditia de damnat a poetului ce
nu se poate conforma unei societati maligne, dublata de tema mortii, ce
este sustinuta de termeni ce alcatuiesc un camp semantic al funebrului,
sugerat, in primul rand, prin repetarea obsesiva si simetrica a cuvantului
„plumb” de sase ori.
Titlul este un simbol plurivalent, plumbul fiind un metal greu, de
culoare cenusie, aspecte ce sugereaza o stare sufleteasca apasatoare,
grea. Culoarea gri reda o existenta monotona, astfel lumea in care traieste
poetul este un spatiu al pierderii sperantelor. Maleabilitatea metalului
sugereaza labilitatea psihica, starea de nevroza a poetului, astfel cadrul
produce o stare de neliniste, depresiva. Sonoritatea surda a lexemului face
trimitere la izolare, la inchiderea orizontului existential.
Poezia este alcatuita din doua catrene, formand doua planuri: cel
exterior, material, ce reda imaginea unei lumi care determina izolarea, si cel
interior, spiritual, ce simbolizeaza starea sufleteasca deprimanta a poetului.
Prima strofa infatiseaza o lume artificiala, un spatiu sufocant in care traieste
poetul. Elementele definitorii ale acestui cadru sunt „sicriele”, „flori de
plumb”, „funerar vestmant”, „cavou” si „coroanele”, acestea conturand
spatiul ca unul al mortii, al prabusirii sub apasarea plumbului. Verbele la
imperfect „dormeau”, „stam”, „scartaiau” sugereaza o stare de durata, unde
totul este impietrit, timpul stand in loc. Starea de solitudine a poetului este
exprimata prin sintagma „stam singur” – reluata si in a doua strofa – care,
alaturui de elementele funerare, reprezinta pustietatea sufleteasca.
Imaginile auditive „era vant” si „scartaiau” subliniaza starea de nevroza si de
frica a poetului.
Insingurarea este mai adanca in a doua strofa, unde spiritul este pus
sub semnul somnului apropiat mortii. Perspectiva pe care o da aceasta
strofa este una de rasturnare a normalului, o realitate anormala, ce creeaza
disperare in sufletul poetului. In aceste conditii tensiunea si insingurarea
culmineaza cu strigate disperate: „si-am inceput sa-l strig...”, strigate
neputincioase, singuratatea poetului ramanand fara scapare. Ultimul vers
(„si-i atarnau aripile de plumb”) reflecta pe de o parte imposibilitatea
eliberarii de singuratate prin zborul frant pe care il dau aripile de plumb, care
sunt atarnate, iar pe de alta parte poate semnifica imposibilitatea refacerii
lumii intoarse. Sentimentul inspaimantator al mortii si al insingurarii devine o
stare generala, cosmica.
Alte simboluri sunt create prin verbele auditive, cu sonoritate
sugestiva: „sa strig” reda starea de disperare, „scartaiau” sugereaza starea
de nevroza, „era vant” si „era frig” fac trimitere la frigul mortii. Rimele au o
structura fonetica inchisa („plumb”, „vestmant”, „vant”, „frig”, „strig”) prin care
se accentueaza senzatia de inchidere, de izolare, de apasare sufleteasca.
Monotonia nesfarsita si oboseala sufleteasca este redata prin cromatica
dominata de gri, prin elementele funerare, respectiv prin imaginile olfactive
ale florilor si coroanelor.
Poezia „Plumb”, prin atmosfera, muzicalitate, cromatica, simboluri si
sugestii, aduce in lirica romaneasca sentimentul tragic al spaimei, al
insingurarii. Lumea bacoviana este inchisa, fara iluzia salvarii; este o lume
monotona, artificiala, dezolanta. Dupa cum afirma poetul insusi: „Cat
priveste despre mine, am fost si raman un poet al decadentei”.