Ungureanu George-Mihai

Master Antropologie anul II

Conservarea patrimoniului arhitectural

Patrimoniul architectural este vast când vine vorba de domeniul de referință; acesta

putând lua diferite forme și structuri de activitate precum “patrimoniul arhitectural industrial”

care înglobează „edificiul industrial ca o structură eminamente funcţională, care combină, nu de

puţine ori, exigenţele organizării productive, cu motive de o expresivitate bogată şi

comunicativă, proprie unui ecletism celebrativ şi autoreprezentativ, ce a condus la construirea

“catedralelor muncii”” conform domnilor Patrimoniul arhitectural industrial românesc.

(Patrimoniul arhitectural industrial românesc, Merciu, G. L. Merciu., D. Stoian, pg 25-26)

Scopul intervenţiilor de conservare şi restaurare este datorat salvării și restaurării operelor

de artă şi a mărturiei istorice pe care o încorporează aceasta; patrimoniul architectural făcând

parte din această categorie.

„Antropologia dezvoltării susține că o transformare semnificativă în gândirea de

dezvoltare a avut loc la mijlocul anilor 1970, aducând în primul rând considerarea socială și

culturală prin factorii activităților de dezvoltare. Noua sensibilitate pentru factori sociali și

culturali a survenit datorită rezultatelor slabe ale tehnologiei în intervențiile cu capital intensiv ce

a devenit recunoscută pe scară largă.” (Anthropology and development- Arturo Escobar-pg499)

Aceste investiții sunt redate în monumentele lăsate în urma unor practici culturale, forme de artă

precum stiluri arhitecturale studiate sau conservarea culturală a unor etape de dezvoltare precum

cele ce urmează:

Exemple concrete ale acestor forme de arhitectură fiind monumentele celebre din fier

precum: turnul Eiffel din Paris, Franța; capul lui Franz Kafka din Praga, Republica Cehă; Atomul

din Bruxelles, Belgia; Trenul cu aburi the Jakobite din Fort William, Scoția sau Most SNP din

1
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II

Bratislava, Slovacia. Acestea sunt doar câteva exemple ce redau stiluri diferite și conservă

munca depusă din etapa socială în care au fost create. În acestea se pot identifica diverse

tipologii constructive în arhitectura industrială.

Termenul "conservare" este asociat, în prezent cu acțiunea de intervenție asupra unui

monument, deși înțelesul lui se referă la suma acțiunilor întreprinse în scopul păstrării și

protejării elementelor de interes din țesutul urban și rular, putând fi pus deci în relație cu o zonă

istorică ori o arie protejată. Conservarea urmărește fixarea caracteristicilor fondului construit pe

care restaurarea urbanistică le poate scoate în valoare sau o poate păstra pe o perioadă mai

îndelungată.

În perioada modernă şi contemporană, orientarea este ţintită spre construirea unor forme

arhitectonice cât mai sofisticate şi cu un câştig cât mai mare al spaţiului prin dezvoltarea pe

verticală. De asemenea, o atenţie din ce în ce mai mare este acordată modalităţile de reutilizare a

clădirilor industrial dezafectate, abandonate, lăsate în paragină fie că ne referim la utilizări pur

economice precum fabricile brute (sedii ale unor companii, altele decât cele care au activat

anterior, sedii noi ale instituţiilor publice), fie opţiunea cultural-muzeistică (clădiri industriale

transformate în muzee, săli de expoziţii, săli de teatru sau locaţii pentru alte manifestări

culturale) conform domnilor Merciu și Stoian. Exemple ale acestor transformari fiind

restaurantele aparute pe ruinele fostelor fabrici industriale și muzeele de unelte brute de

prelucrare a metalului și a balastrului.

Însă conservarea patrimoniului architectural este un domeniu ce implică o atenție

deosebită, astfel că în perioda post Ceaușistă persoanele ce se ocupau de un astfel de domeniu

pentru a oferii o expertiză urmau un curs de conservare pentru profesioniști ce a fost pornit în

2
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II

București. Există un altul în Transilvania, în timp ce o unitate de opțiuni de licență este în curs de

desfășurare în școala de Arhitectură Ion Mincu. Există, de asemenea, planuri de îmbunătățire a

meseriilor în educaţie. Simpozionele organizate au loc în mod regulat în toată țara și tineri

inspectori sunt trimiși la o varietate de cursuri de dezvoltare profesională în străinătate. Mulți

urmează un curs complet postuniversitar în Franța la Chaillot, în Belgia la Lou vain, sau în Italia

conform Post-Ceauşescu Conservation in Romania scris de Dorothy Bell. (pg 59)

România se caracterizează printr-o diversitate de forme de patrimoniu architectural și

industrial reperabile pentru diferite perioade: antică (protoindustrie: formele de exploatare a

resurselor minerale din perioada dacică şi care a cunoscut în perioada ocupaţiei romane o

intensificare, atât din punct de vedere al amplitudinii procesului de valorificare a resurselor, cât

şi din punct de vedere tehnic.

Remarcabile sunt formele de extragere a sării sau a altor resurse subsolice: aur: Roşia

Montană rămâne o emblemă pentru mineritul din ţara noastră pentru tehnicile folosite de

extragere a aurului, precum şi a mărturiilor rămase din perioada romană foarte bine conservate şi

astăzi şi care reprezintă un patrimoniu minier preindustrial comparabil cu alte situri miniere

antice din Europa.

În articolul doamnei Bell se discută despre problemele mari pe care le fac conservatorii

români în progresul semnificativ în evoluția lor. Se aduce în discuție legislația de protecție,

relaționarea este întărită și mecanismele de ușurare a administrării sale sunt încetul cu încetul

puse în mișcare. De exemplu, există propuneri pentru a stabili un sistem de evaluare similar cu

cel al verificatorilor franceze și de a face expertiză dovedită de conservare obligatorie pentru

profesioniști implicați în acordarea de munăa supravegheaăa. Sunt planificate mai multe

3
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II

îmbunătățiri, dar, ca în fiecare țară, îndrumarea noilor legi propuse prin parlament este un proces

lung și chinuitor. Se speră că într-un viitor foarte apropiat protecția va fi ratificată de toate parțile

din Parlament (pg 58-59).

Conform blogului „tudearhitectura.ro” zone care intră în aria de conservare precum

cartierul istoric timișorean “Cetatea” care este rezultatul evoluției urbane a ultimilor 300 de ani,

care a suprapus peste tema stradală rectangulară și parcelele compuse riguros, modificările de la

mijlocul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, precum și o serie de inserții

contemporane.

Patrimoniul a reprezentat, din acel moment, un domeniu din ce în ce mai mult luat în

considerare de către stat, deşi încă nu era împărtăşit de majoritatea cetăţenilor. În acea epocă se

întreprind campanii de restaurare la edificiile considerate remarcabile. În ţările române, spre

sfârşitul veacului al XIX-lea, prin intelectualii români, sunt adoptate, treptat, ideile europene

privind păstrarea valorilor istorice şi artistice ceea ce conduce în 1860, la instituirea Comisiei

pentru cercetări istorice şi arheologice. În România, la 26 martie 1892 se votează Legea pentru

conservarea şi restaurarea monumentelor publice ce a stat la baza activităţilor de ocrotire a

patrimoniului cultural românesc prin care se constituia „Comisiunea monumentelor publice” ca

organism consultativ al Ministerului Instrucţiunii Publice. Sarcina primordială atribuită prin actul

normativ, la art.3, era întocmirea „inventarului general al tuturor edificiilor şi obiectelor vechi

din ţară, care prezintă un deosebit interes istoric sau artistic, pentru a căror conservare urmează

să se ia măsuri”.

4
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II

În articolul “Patrimoniul cultural - de la mărturie materială a istoriei la calitatea de

resursă” scris de către domnul Lector univ. drd. Kisilewicz Dan sunt expuse câteva

amendamente ce potențează legile ce privesc conservarea patrimoniului. Legile în cauză fiind:

Legea din 1887 privind conservarea monumentelor şi a obiectelor de artă având un interes istoric

şi artistic, reglementează conservarea patrimoniului şi stabilea condiţiile în care statul intervenea.

Aceste mărturii pot fi clădiri, maşini şi instalaţii, laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru

procesare şi rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă şi folosită, structuri

şi infrastructuri de transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie

cum ar fi locuinţe, lăcaşe de cult, clădiri pentru educaţie.

“De la înființare, antropologia nu a încetat să ne învețe o lecție de mare importanță, care a

fost la fel de vital în secolul al XIX-lea astăzi, chiar dacă într-un mod uluitor de diferit: și anume,

istoricitatea profundă a tuturor socialului aranjamente și caracterul arbitrar al tuturor comenzi

culturale.” (Anthropology and development- Arturo Escobar-pg497) Acest paragraf descrie cel

mai bine relația dintre social si urmele arhitecturale ale trecutului în prezent. Legătura dintre

stilul architectural din epoca comunistă si adaptabilitatea cladirilor din perioada recurentă este

redată prin utilitatea clădirilor de mare amploare care activează și astăzi.

Un astfel de exemplu este adus de catre domnii Merciu și Stoian prin “fosta clădire a

tipografiei „Cartea Românească” care reprezintă un exemplu de arhitectură industrială ce

prezintă valenţe estetice. Specificitatea clădirii este dată de construcţia din cărămidă (material

frecvent folosit în secolul al XIX-lea în construirea clădirilor industriale). La începutul anilor '90,

activitatea de bază a fost întreruptă, iar clădirea a fost practic abandonată. Ulterior aceasta a fost

5
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II

valorificată printr-un proces de reconversie, în prezent desfăşurându-se activităţi comerciale şi de

servicii. ( Patrimoniul arhitectural industrial românesc, Merciu, G. L. Merciu., D. Stoian, pg 29)

Alte exemple de clădiri cu un stil architectural din perioada comunistă ce intră în

categoria de conservare al patrimoniului sunt: Teatrul Național București fiind vorba de proiectul

iniţial (1964-1973), semnat de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, iar structura

de rezistenţă de inginerul Alexandru Cişmigiu; Hotel Intercontinental București, clădirea a fost

realizată în anii 1968-1971 după planurile arhitecţilor D. Hariton şi Gh. Nadrag, I. Moscu şi

Romeo Ştefan Belea; Institutul Politehnic București despre care arhitectul Octav Doicescu se

spune că a fost conducătorul colectivului care a realizat planurile (1963-1969). Din acest grup au

mai făcut parte arhitecții Ștefan Lungu, Perianu, Costin Paetia, Petre Swoboda; Pavilionul

Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale sau actuala clădire Romexpo a fost realizată de

arhitectul Ascanio Damian, alături de colectivul: arh. Mircea Enescu, ing. Adrian Stănescu

(coordonator general), arhitecții V. Ursache, Adrian Stănescu, R. Popescu, S. Miclescu, Vera

Hariton, inginerii Em. Baiculescu, M. Savescu, Liana Popovici, A. Nefian și colaborarea

inginerilor D. D. Niculescu, M. Soare și N. Potrîniche; Circul de stat București, clădirea a fost

construită în 1960 după planurile arhitecților Nicolae Porumbescu (șef proiect), Constantin

Rulea, Sanda Bercovici, Nicolae Pruncu și echipa de ingineri: A. Progreseanu, I. Dumitrescu, E.

Simu, O. Versescu, V. Cvasa (ventilație și termice), D. Manasia (electrice), I. Benghius

(sanitare); Blocul turn ”Gioconda” mai exact ansamblul de locuințe colective a fost ridicat la

sfârșitul anilor 50, fiind capăt de perspectivă pentru Calea Victoriei în actuala Piață a Națiunilor

Unite. Construcția s-a ridicat pe fundațiile proiectului nefinalizat al Palatului Senatului; Casa

Scânteii care presupune ansamblul ce a fost ridicat între anii 1950-1957 , Horia Maicu fiind

arhitect-șef, iar Panaite Mazilu șeful colectivului inginerilor.

6
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II

“Având în vedere consumul touristic ce implică vizualul și semnificația clădirilor ca

obiecte asupra cărora se îndreaptă privirea, este esențial să se ia în considerare schimbarea

designului estetic, a modelelor, a formelor și teme pe care le-ar putea lua acele clădiri. Se aduc în

discuții economia de experiență și de organizare, transformarea în special a clădirilor

postmoderne, sfera despre care ar spune mulți că demonstrează cel mai bine o astfel de

paradigmă culturală.” (The Tourist Gaze 3.0, John Urry & Jonas Larsen, pg120)

Bibliografie:

Patrimoniul arhitectural industrial românesc, Merciu, G. L. Merciu., D. Stoian, Volumul 3,

Numărul 3, 2012, pg 25-26,29

Anthropology and development, Arturo Escobar, publicat de Blackwell Publishers, 1997, pg499

Post-Ceauşescu Conservation in Romania, Dorothy Bell, Routledge, 2001, pg 58,59

The Tourist Gaze 3.0, John Urry & Jonas Larsen, Sage Publications Ltd, 2011, pg120

7
Ungureanu George-Mihai
Master Antropologie anul II