Curs 4

Îngrijirea feţei,diagnosticul cosmetic al

pielii, tipurile de ten
După cunoaşterea aspectelor legate de anatomofiziologia organului cutanat,
a biochimismului acesteia, precum şi a unor aspecte ale procesului de îmbătrânire a
pielii, trebuie să se ia măsurile necesare îngrijirii igieno-cosmetică a pielii.
Majoritatea autorilor şi tratatelor de specialitate sunt de părere că se impune cu
stricteţe o îngrijire riguroasă zilnică a pielii, care constă în curăţirea generală a
întregii suprafeţe corporale, tonifierea, hrănirea şi protejarea ei.
Pentru îngrijirea feţei este însă important să se cunoască cu exactitate tipul
de ten, în vederea aplicării măsurilor cele mai adecvate şi eficiente.

4.1. Diagnosticul cosmetic al pielii

Diagnosticul cosmetic al pielii se poate face în cabinetele de specialitate, în

care se efectuează diferite examene, şi anume:
- vizual, prin care se urmăreşte coloritul pielii, imperfecţiunile pielii, forma
feţei în vederea alegerii machiajului corespunzător, reliefarea ridurilor şi gradul de
îmbătrânire;
- cu lupa, pentru a scoate în evidenţă unele aspecte ascunse, care nu sunt
sesizate cu ochiul liber (granulaţia, pistrui, hidratarea pielii, gradul de îmbătrânire
etc.);
- prin palpare, care are drept scop determinarea elasticităţii şi rezistenţei
pielii, gradul de hidratare, tonicitatea;
- cu lampa Wood, care emite radiaţii ultraviolete, ce produc o fluorescenţă
diferită asupra suprafeţei expuse. Pielea normală prezintă o fluorescenţă violacee,
cea deshidratată are o fluorescenţă slabă, iar cea hidratată o fluorescenţă puternică;
- determinarea gradului de aciditate sau alcalinitate, cu ajutorul pH-metrului,
în vederea utilizării unor produse care să readucă pielea la valoarea ei normală (pH
5,5).
Prin aceste examinări se reliefează: starea de hidratare, aspecte ale culorii
pielii (culoarea ideală este roz strălucitor), fineţea (pielea normală are o granulaţie
fină, este netedă, uniformă, pielea grasă se descuamează), modul de funcţionare a
glandelor sebacee (debit mărit sau diminuat), imperfecţiuni ale pielii (efelide,
cicatrice, etc.), gradul de îmbătrânire, etc.
O examinare mai sumară în vederea determinării tipului de ten, se poate face
şi printr-un autodiagnostic (autoidentificare), care se poate efectua prin mijloace
simple şi anume:
- aplicarea pe faţă a unei rondele de hârtie de filtru sau o foiţă de hârtie
subţire, care privită apoi în transparenţă poate prezenta pete grase ceea ce denotă un
ten gras;
- cu ajutorul lupei, privindu-ne în oglindă, când se examinează natura
fiecărei porţiuni de faţă separat;
1
 - se trag câteva linii pe piele, apăsând uşor cu partea neascuţită a unui creion
dermatograf, dacă urma lăsată de creion este o adâncitură avem indicaţii asupra unui
ten uscat, înroşirea deasupra liniei denotă tenul gras, tenul normal nu prezintă nici o
reacţie.
Înainte de a se efectua aceste determinări a tipului de ten, faţa se curăţă de
orice impurităţi, prin spălare cu apă şi săpun, după care se lasă în repaus
aproximativ trei ore pentru ca pielea să-şi recapete aciditatea normală.

4.2. Principalele tipuri de ten

Tipurile de ten se clasifică după mai multe criterii:

A - după conţinutul în lipide, distingem: ten normal, uscat şi gras care poate
fi uleios, asfixic şi ten mixt sau combinat
B - după conţinutul în apă (starea de hidratare a pielii), deosebim: tenul
normal hidratat, hiperhidratat şi deshidratat;
C - după unele tulburări fiziologice sau afecţiuni, care influenţează
aspectul normal al tenului distingem: tenul caşectic, cuperozic, pletoric, acneic,
ridat, îmbătrânit (piele senilă).

A. Tipurile de ten după conţinut în lipide

4.2.1. Tenul normal (eudermic, eu = bine), sau pielea sănătoasă, se

caracterizează printr-un aspect plăcut, pielea este netedă cu pori foarte mici (foarte
puţini vizibili), este suplă, catifelată; ea poate fi comparată cu suprafaţa unei piersici
întinsă, de culoare roz.
Acest ten are o circulaţie bună, pielea nu este nici prea grasă şi nici prea
uscată, nu prezintă pete, fără puncte negre sau veruci, etc. Nu lasă pete după
aplicarea unei foiţe de hârtie.
Acest tip de ten se întâlneşte mai rar la persoanele adulte, el este prezent în
schimb la cele tinere care nu prezintă tulburări nervoase, hepatice, digestive, cu un
metabolism echilibrat.
Acest ten trebuie păstrat timp cât mai îndelungat, printr-un tratament
corespunzător, iar procesul de îmbătrânire cât mai mult îndepărtat.

5.2.2. Tenul uscat (pielea sebostatică). Se întâlneşte frecvent la persoanele

blonde sau roşcate. El se caracterizează prin pori mici, epiderma subţire, este fragil,
iritabil, predispus la formarea de riduri. El reacţionează nefavorabil la variaţiile de
temperatură, este foarte sensibil, la frig (iarna se remarcă apariţia pe faţă a unor pete
roşietice din loc în loc), la loţiuni alcoolice, creme deshidratante, săpun, etc. Acest
tip de ten nu lasă pete grase pe foiţa de hârtie, nici chiar picături de transpiraţie.
Pielea este fină, transparentă, întinsă, cu tendinţă spre cuperoză, lipsită de vitalitate,
iar de la 50 ani în sus prezintă un aspect pergaminat.
Tenul uscat se datorează unei insuficienţe secretorii a glandelor sebacee şi
sudoripare.
Se disting două categorii de ten uscat:

2
 - ten alipic (ten uscat din lipsă de grăsime), are tendinţă de a se rida, este
foarte sensibil, se irită cu uşurinţă la utilizarea alcoolului şi săpunului;
- ten deshidratat (ten uscat din lipsă de apă ).
Pielea deshidratată este brăzdată de riduri, prinsă între degete nu are turgor,
este lipsită de supleţe şi elasticitate. Uscarea pielii este determinată de factorii
interni, cum sunt predispoziţia congenitală (tradusă printr-un număr redus de glande
sebacee sau o secreţie deficitară) tulburări ale glandei tiroide, nervoase, tulburări ale
circulaţiei, unele boli interne şi factori externi, dintre care se menţionează climatul
uscat, băi de soare prelungite, vânt, etc., utilizarea abuzivă a săpunurilor, a unor
creme cosmetice cu mercur, bismut, folosirea unor deshidratante cum este alcoolul,
glicerina.
Procesul de deshidratare poate fi superficial, când apa din ţesuturi (stratul
cornos) se pierde datorită lipsei peliculei grase protectoare, care permite evaporarea
apei din stratul superficial sub influenţa factorilor externi (fizici, chimici) sau
profundă, datorată tulburărilor nervoase, endocrine, cardiace, în metabolismul
celular al apei (când organismul nu este în măsură să reţină apa în organism).
Deshidratarea mai poate surveni şi în timpul bolilor însoţite de febră, diaree,
în cazul curelor de slăbire neraţionale, a dezechilibrului suprarenal (când eliminarea
apei este mai mare decât absorbţia) dezechilibru tiroidian, lipsa vitaminelor A şi F,
vârsta, surmenaj, etc.

5.2.3. Tenul gras, se caracterizează printr-o secreţie crescută a glandelor

sebacee, ceea ce imprimă pielii un aspect lucios şi unsuros în special pe frunte,
aripile nasului şi bărbie.
Datorită conţinutului ridicat în sebum, porii sunt dilataţi, iar suprafaţa pielii
are aspectul unei coji de portocală; testul cu foiţa de hârtie este pozitiv, prezentând
pete persistente de grăsime.
Acest tip de ten se întâlneşte mai frecvent la femeile brunete şi prezintă
unele avantaje în sensul că se ridează mai greu, îmbătrâneşte mai încet decât pielea
uscată sau mixtă.
Tenul gras prezintă însă şi unele neajunsuri şi anume:
- reprezintă o insensibilă tranziţie de la pielea grasă la pielea seboreică;
- este terenul favorabil apariţiei comendoanelor sau chiar al acneei;
- este lipsit de supleţe şi frăgezime din cauza efortului la care sunt supuse
glandele sebacee;
- modifică pH-ul normal al pielii cu tendinţă spre alcalinizare, ceea ce
micşorează capacitatea de autodezinfecţie şi apărare a pielii fiind expusă infecţiilor
stafilococice în cazul că nu este îngrijită corect;
- păstrează mai greu machiajul, iar culoarea apare gălbui, din cauza keratinei
care predomină în stratul superficial.
Tenul gras se poate subdivide în trei categorii, după intensitatea secreţiei de
sebum:
5.2.3.1.- Ten gras uleios, care la apăsare prezintă suprafaţa netedă, este
lucios iar pe faţă se observă picături de grăsime;
5.2.3.2.- Ten gras asfixic, caracterizat printr-o piele îngroşată cu suprafaţa
aspră, datorită excesului de sebum şi ţesutului cornos dezvoltat. În acest caz porii
3
pielii cât şi canalele pilosebacee sunt obturate de surplusul de grăsime, de celulele
cornoase care se descuamează incomplet şi excesul de secreţie sudoripară. Datorită
acestui proces este împiedicată eliminarea liberă a sebumului, a transpiraţiei,
circulaţia sanguină este stânjenită, iar oxigenarea ţesutului cutanat se face
incomplet, producându-se asfixia cutanată. Complexul de procese ce au loc
favorizează apariţia comedoanelor, care se transformă în coşuri, pielea trecând de la
culoarea ei normală la cenuşiu. Tenul asfixic se întâlneşte la persoane care nu au
beneficiat de îngrijiri cosmetice adecvate ale tenului gras uleios.

5.2.3.3. Tenul mixt (combinat), se întâlneşte la majoritatea persoanelor între

15-25 ani, el reprezintă o combinaţie a tenului gras dispus în anumite zone (frunte,
nas, bărbie), iar restul feţei (pleoape, obraji, gât) prezintă caracteristicile tenului
uscat. (Fig.7).

Fig.7. Tenul mixt

Tenul mixt se întâlneşte la bolnavii de ficat, la cei care abuzează de unele

alimente (băuturi alcoolice, zahăr, mezeluri, brânzeturi fermentate) sau datorită unor
poluări atmosferice.
El poate primi calităţile normale printr-un tratament diferenţiat şi un regim
alimentar echilibrat.
4
 B. Tipurile de ten după conţinutul în apă, sau starea de hidratare a pielii

În mod normal pielea conţine cca. 70% apă (10-20% în stratul cornos) care
provine din alimentaţie şi din reacţiile ce au loc în organism, reglate pe cale
nervoasă şi de sistemul endocrin. Lucrările lui Durek-Reynoll, arată că fixarea apei
în spaţiul intercelular al ţesuturilor se datorează prezenţei glicoproteinelor
polimerizate, substanţe de bază a mezenchimului care poate da stări fizice
intermediare de la sol la gel. În această grupă se încadrează următoarele tipuri de
ten:
5.2.4. Tenul hidratat normal, cu piele fină, suplă şi elastică (elasticitate
normală), fără riduri. Se întâlneşte îndeosebi la copii şi persoane cu stare de sănătate
perfectă, care îşi îngrijesc în mod corespunzător tenul şi îl feresc de agenţi fizici sau
chimici agresivi.
5.2.5. Tenul hiperhidratat, imprimă feţei trăsături neuniforme, este uşor
deformat cu edeme şi pungi sub ochi. Acest ten se întâlneşte la persoanele care au
unele afecţiuni cardiovasculare sau renale, în care au loc retenţii de apă în ţesuturi,
sau poate fi determinat de expunere la ploi reci, vânt sau persoane care trăiesc în
climat rece.
5.2.6. Tenul deshidratat, se întâlneşte în special la persoanele în vârstă,
datorită eliminării apei în cantităţi mai mari decât cea absorbită. Deshidratarea
tenului poate fi cauzată de factori multipli: tulburări nervoase, lipsa vitaminei A şi F,
afecţiuni însoţite de febră, factori externi (ger, vânt, zăpadă, soare, căldura uscată
din încăperi), abuzul de săpun, utilizarea soluţiilor degresante, îngrijiri cosmetice
necorespunzătoare.

C. Tipurile de ten după unele tulburări fiziologice sau afecţiuni care

influenţează tenul

În această grupă se disting următoarele tipuri:

5.2.7. Tenul caşectic. Prezintă funcţiile pielii diminuate, chiar atrofiate,

hrănirea pielii este insuficientă; pielea este subţire, uscată, aspră, palidă (alb-
gălbuie), lipsită de elasticitate, se descuamează şi în majoritatea cazurilor are aspect
de pergament. Datorită faptului că pielea este subţire, prezintă o stare de usturime şi
prurit. Starea de subnutriţie a pielii se datorează unor tulburări (de ordin nervos,
cardiace, etc.) care afectează metabolismul pielii, influenţând negativ procesul de
regenerare.

5.2.8. Tenul cuperozic, este datorat cuperozei, afecţiune care se

caracterizează printr-o roşeaţă uşoară a pomeţilor şi a nasului; în final pe faţă apar
vinişoare roşietice datorită dilatării vaselor capilare ale feţei. În general cuperoza
este însoţită de o eritroză, când vasele capilare sunt mai puţin vizibile, dar apar pe
un fond eritematos. Procesul de instalare a cuperozei este foarte lent, el ia naştere
datorită unei dilataţii permanente a capilarelor feţei, ca urmare a diminuării
elasticităţii pereţilor vasculari sau a unor pusee congestive repetate.
5
 5.2.9. Tenul pletoric, se caracterizează prin piele groasă, aspect cornos, faţa
este congestionată permanent sau la cel mai mic efort; prezintă o pilozitate crescută
şi pori dilataţi. Denumirea lui derivă de la plethore, care înseamnă cantitate
excesivă, surplus.
Acest ten se întâlneşte la persoane care prezintă unele tulburări în
metabolismul proteinelor sau al glucidelor.

5.2.10. Tenul senil. Fenomenul de îmbătrânire al pielii apare la unele

persoane de timpuriu printr-o uscăciune exagerată a pielii, apariţia ridurilor, edeme
în special la ochi.
În apariţia acestui tip de ten intervin factori multipli cum sunt: ereditatea,
diferite afecţiuni, tulburări funcţionale ale glandelor cu secreţie internă, abuzul de
farduri, tratamente cosmetice neadecvate, vârsta înaintată, etc.

6. Îngrijirea zilnică a tipurilor fundamentale de ten

Pentru îngrijirea tenului se va ţine cont de tipul lui, efectuând o serie de

operaţiuni care se succed într-o anumită ordine: curăţirea (demachierea) tonifierea şi
hidratarea, nutriţia pielii şi protecţia ei, utilizând preparatele corespunzătoare.

6.1. Tenul normal

Tenul normal cu pielea fină, fiziologic echilibrată, trebuie să i se acorde o

atenţie deosebită.
Dimineaţa, se va spăla cu apă care să nu fie dură (calcaroasă) sau bogată în
clor care poate irita faţa. Se utilizează în acest scop apa moale, călduţă sau rece (apă
de ploaie, apa fiartă şi răcită, apă minerală), sau apa obişnuită în care s-a dizolvat o
linguriţă de borax la un litru apă sau 5 g tinctura benzoe. O atenţie deosebită trebuie
acordată utilizării exagerate a săpunurilor care pot degresa pielea, obligând glandele
sebacee la o activitate suplimentară, pentru înlocuirea sebumului, ceea ce determină
ridarea şi ofilirea prematură a pielii.
În general nu se recomandă utilizarea săpunurilor decât odată sau de două
ori pe săptămână, iar dacă totuşi suntem obligaţi să le utilizăm acestea trebuie să fie
de bună calitate, neutre sau acide. În locul săpunului, pentru curăţire se pot utiliza
emulsii sau creme hidratante demachiante.
Seara, tenul normal se demachiază cu cremă sau lapte demachiant, urmată
de ştergerea feţei cu o loţiune calmantă şi tonică obţinute din plante (flori de
muşeţel, tei, nalbă) sau loţiuni uşor astringente a căror conţinut în alcool nu trebuie
să depăşească 20%.
Această piele nu necesită neapărat utilizarea unor creme hrănitoare (doar
preventiv cel mult de două ori pe săptămână); în cursul nopţii porii vor fi lăsaţi liberi
pentru a nu împiedica respiraţia normală. Faţa se recomandă să fie ştearsă în general
cu prosopul prin apăsări uşoare şi nu prin presări puternice; prosoapele trebuie să fie
schimbate la câteva zile, să fie fierte fără detergenţi, uscate şi apoi călcate. Pentru
6
prevenirea formării ridurilor din jurul ochilor, în fiecare seară se va utiliza pe această
porţiune o cremă grasă pe bază de lanolină, colesterol. Acest ten poate beneficia de
măşti cosmetice şi masaj.

6.2. Tenul uscat

Dat fiind lipsa de grăsime, în aceste cazuri este contraindicată utilizarea

săpunurilor, apa caldă sau dură şi cremele pe bază de stearaţi care usucă tenul. Cele
mai indicate pentru curăţirea tenului uscat sunt cremele grase, loţiunile grase, lapte
demachiant.
Curăţirea tenului uscat se va face diferenţiat pentru cel lipsit de grăsime
(alipic) şi tenul deshidratat.
Pielea alipică, dimineaţa se spală cu apă la temperatura camerei (apă de
ploaie, apă minerală sau apă la care s-a adăugat borax) sau o soluţie apoasă de
sorbitol 15‰. Se mai poate curăţi faţa cu creme, emulsii demachiante grase, se
clăteşte faţa cu apă la temperatura camerei; urmează aplicarea unei creme grase sau
semigrase. Se recomandă să se aplice o oră. Dacă se pudrează faţa, se aplică un
strat uşor, căci excesul de pudră usucă faţa. Curăţirea de seară se face cu cremă sau
lapte demachiant.
În lipsa acestor preparate se poate curăţi faţa cu unt de cacao, pe care îl
trecem pe faţă, acesta se topeşte la temperatura corpului şi înglobează impurităţile şi
fardul; pielea rămâne astfel curată, suplă şi moale. În continuare se aplică loţiuni
tonice din soluţii extractive (muşeţel, nalbă, gălbenele), apoi creme grase pe bază
de lanolină, lecitină, ulei de avocado, care se menţin pe faţă 3 - 4 ore sau toată
noaptea.
Pe tenul alipic se mai pot aplica săptămânal măşti cu caolin, gălbenuş de ou,
fructe, miere, preparate din lapte, sau cataplasme cu ulei de germeni de porumb, ulei
de măsline cu vitamina A, etc. Se vor efectua masaje cu creme semigrase, la care se
asociază sucuri naturale cu castraveţi, lămâie, morcovi. Băile de aburi, se vor
efectua mai rar dar, se pot aplica comprese umede cu infuzii de muşeţel, după care
se aplică masajul facial.
Tenul uscat deshidratat. În acest caz se va avea în vedere rehidratarea
permanentă a lui. Această piele fiind mai hiperkeratinizată, se va utiliza pentru
emolierea ei apă moale, sau se va trata apa cu bicarbonat de sodiu sau borax. Se vor
evita utilizarea săpunului, a soluţiilor alcoolice astringente.
Seara, demachierea se face cu emulsii U/A, se vor aplica comprese cu
infuzii din plante (nalbă, muşeţel, coada şoricelului), apoi se vor aplica creme
hidratante cu un conţinut mare de apă sau emulsii hidratante şi vitaminizate, care
rămân şi peste noapte.
După spălarea de dimineaţă, cu apă, se aplică loţiuni tonice sau infuzii din
plante, după care pielea se obduce cu o cremă hidratantă şi hrănitoare.
Pentru tenul uscat deshidratat se recomandă aplicarea săptămânală a
măştilor cosmetice hidratante cu sucuri naturale din plante, morcovi, castraveţi,
produse cu lapte, gălbenuş de ou. Lăptişorul de matcă, mierea, încorporate în creme,
loţiuni sau măşti, menţin pielea suplă şi catifelată. Odată la trei săptămâni, se
recomandă băi de aburi timp de 10 minute, cu flori de muşeţel sau salcie, cu
7
rezultate bune. Compresele calde de infuzii de plante, se pot aplica la 2 -3 zile cu
scopul de a înmuia pielea, urmată de fiecare dată de aplicarea de creme hidratante.

6.3. Tenul gras

Pentru îngrijirea acestui ten se are în vedere utilizarea unor preparate care să
asigure o curăţire mai profundă şi o închidere a porilor dilataţi. Datorită intoleranţei
la săpun a unor persoane, utilizarea acestora se va face de 2 - 3 ori pe săptămână.
Seara, se curăţă faţa cu apă şi săpun de borax dar, cele mai bune sunt
emulsiile demachiante speciale pentru tenul gras (nu se recomandă cremele cu
conţinut ridicat în grăsime, care accentuează seboreea provocând apariţia punctelor,
a coşurilor). Tot pentru curăţirea feţei se poate utiliza un preparat natural, obţinut din
amestecarea unui albuş de ou cu zeamă de lămâie (rezultată dintr-o jumătate de
lămâie) şi 15 g alcool adăugat treptat în picături. Se mai utilizează aşa numita
“făină cosmetică” în compoziţia căreia intră: 20g tărâţe, 5 g mălai şi 2,5 g borax
sau 70 g tărâţe, 20 g mălai şi 10 g bicarbonat de sodiu. După curăţirea feţei se
clăteşte faţa cu apă călduţă.
În continuare pentru seară, se va degresa faţa în funcţie de toleranţă cu
loţiuni alcoolice (40-50%) uşor degresante, cu rezorcinol, sulf, acid salicilic, camfor
sau soluţii astringente cu alcool. Se mai poate folosi şi spirtul camforat, care în plus
este şi un bun dezinfectant (nu se recomandă utilizarea soluţiilor puternic
degresante, cu conţinut mare de alcool, glicerina, benzina, soluţia Hoffman, decât cu
avizul medicului). Pentru închiderea porilor uşor dilataţi (pori mici), se pot aplica
alternativ comprese cu apă caldă şi apoi rece, sau loţiuni astringente mai puternice
(cu alaun) dacă porii sunt mai puternic dilataţi. Se obduce faţa apoi cu o cremă
semigrasă cu stearaţi hidratată, prin masare, iar în jurul ochilor se aplică o cremă
grasă.
Dimineaţa, se face o simplă spălare, urmată de utilizarea unei creme cu
stearaţi şi pudraj, care au rolul de a absorbi din excesul de grăsime şi a estompa
luciul pielii.
Tenul gras poate beneficia şi de măşti cu efecte uşor degresante, absorbante,
emoliente, cu caolin, tărâţe, albuş de ou, drojdie de bere, etc. Măştile se aplică reci,
iar dacă pielea nu se degradează suficient se aplică calde. Cu bune rezultate se
utilizează şi măştile din fructe proaspete de căpşuni, caise, piersici, mere, pere.
În afară de măşti se pot aplica şi comprese timp de 5 - 10 minute, obţinute
prin infuzarea din pătlagină, cimbru (3 - 5 %). Se mai efectuează şi vaporizări (o
dată pe lună), apoi se freacă pielea cu o perie moale şi un săpun acid pentru
îndepărtarea sebumului. Se extrag punctele negre şi se aplică o mască astringentă.
În cazul în care tenul gras prezintă puncte minuscule albe, dure (asemănător unor
perle mici), acestea se extrag în cabinetul cosmetic, fiind o operaţiune mai greu de
efectuat.
Dimineaţa se aplică o cremă de zi care constituie un suport pentru aplicarea
pudrei.
Pentru a proteja pielea de eventualele infecţii microbiene, se recomandă ca
prosopul să fie schimbat la două zile, curăţirea acestuia să se facă prin fierbere în

8
apă (fără adaos de detergenţi), iar călcatul să se facă cu fierul fierbinte. În îngrijirile
zilnice ştergerea feţei se face numai cu tamponări cu prosopul.
În fiecare seară, zona în jurul ochilor predispusă mai uşor la formarea
ridurilor, se obduce cu o cremă grasă pe bază de lanolină, iar ochii se şterg cu o
infuzie de flori de muşeţel sau albăstrele. În zonele grase ale tenului mixt (aripile
nasului, zonele dintre sprâncene, bărbia) nu se va aplica un exces de cremă.
Tenul mixt beneficiază lunar sau chiar săptămânal de aplicarea unor măşti
diferenţiate pe zone şi anume - mască piele uscată (obraji, gât) şi o formulă pentru
pielea grasă (frunte, nas, bărbie); după îndepărtarea măştii se pulverizează faţa cu
apă minerală.
Pentru îndepărtarea celulelor moarte, lunar se aplică curăţirea prin gomaj, iar
de la 30 ani se preconizează masajul în vederea activării circulaţiei şi a unei mai
bune hrăniri a ţesuturilor.

6.4. Tenul acneic

În afară de recomandările medicului dermatolog, se va avea în vedere

respectarea unei igieni riguroase zilnice şi anume:
- dimineaţa şi seara se spală faţa cu apă şi săpun acid sau cu sulf, se şterge
apoi prin tamponări cu şerveţele de hârtie care se aruncă sau prosop care trebuie
schimbat zilnic. Se curăţă faţa cu o loţiune degresantă şi antiseptică. Peste zi se
protejează faţa cu o cremă de zi slabă, peste care se aplică un strat subţire de pudră
care poate să conţină eventual 1% sulf sau sulfamidă;
- săptămânal se va proceda la eliminarea punctelor negre, operaţiune care
este precedată de o înmuiere a pielii prin băi de aburi cu muşeţel 8 - 10 minute sau
prin masarea feţei 5 minute cu ulei călduţ.
Pentru activarea circulaţiei, tonifierea pielii, curăţirii în profunzime şi
desobturarea canalelor foliculare, se recomandă masaje de tip special (vibrator,
petrisaj, frământat).
Pielea degradată, ofilită, se perie cu o perie moale, se clăteşte cu apă călduţă
şi se şterge cu o loţiune uşor astringentă, se aplică apoi o cremă de zi. În general
pentru tenul gras se recomandă odată pe lună un tratament la un cabinet de
specialitate.
În cazul unui ten seboreic mai accentuat, pe lângă măsurile menţionate se
recomandă lunar măşti după care se aplică comprese reci, precedate de obicei de băi
de aburi.

6.5. Tenul gras asfixic

Necesită acelaşi îngrijiri ca şi tenul gras, în plus se va avea în vedere

activarea circulaţiei şi hrănirea ţesuturilor cu preparate naturale cum sunt
compresele cu infuzii din flori de tei, sunătoare, frunză de mentă, mărar sau suc de
castraveţi; la aceste extracte se pot adăuga 5 - 10 picături de tinctură benzoe. În
acelaşi scop se efectuează zilnic un masaj superficial cu glicerolat de amidon la care
se adaugă puţină sare, apoi faţa se spală cu apă caldă şi rece.
9
 6.6. Tenul mixt

În îngrijirile zilnice trebuie să se ţină seama de caracteristicile acestui ten,

pentru a aplica preparate specifice fiecărei regiuni şi să se facă apel la un regim
alimentar adecvat.
Pentru îngrijirea zilnică se vor aplica tratamente duble, pentru pielea uscată
şi pentru pielea grasă. Pe porţiunile respective, se pot utiliza produse neutre, cum
sunt tonice fără alcool uşor astringente şi calmante, coldcreme, creme nutritive, dar
nu grase.
Curăţirea se face cu o cremă sau lapte demachiant, apoi se şterge faţa cu
tampon de vată îmbibat cu o loţiune din flori de tei, nalbă, muşeţel sau cu o loţiune
tonică. Săpunul uşor acid sau neutru se foloseşte o singură dată pe săptămână.
Îndepărtarea manuală a punctelor negre se face în condiţii de asepsie, cu
degetele învelite cu un tifon steril sau cu tirecomedon; după această operaţiune se
şterge faţa cu spirt camforat sau o altă loţiune dezinfectantă şi se aplică o mască
calmantă pe bază de drojdie de bere, caolin, gălbenuş de ou (mai recomandabile
sunt măştile pe bază de ihtiol).
Tot săptămânal se poate aplica (o singură dată) o cremă cu sulf. Produsele
cu sulf vor fi folosite cu prudenţă, la persoanele blonde în special, care nu tolerează
această substanţă. Nu se recomandă aplicarea pe acest ten a fondului de ten care
obturează porii.

6.7. Tenul hiperhidratat

În acest caz se respectă aceleaşi norme ca şi la întreţinerea tenului uscat

alipic, în plus se preconizează aplicarea zilnică de comprese călduţe cu apă sărată şi
masaje uşoare, care favorizează eliminarea de apă din ţesuturi.

6.8. Tenul deshidratat

Se respectă aceleaşi norme ca pentru tenul uscat în vederea asigurării unui

aport crescut de apă. Rezultatele bune se obţin în cazul unei deshidratări superficiale
(pierderea apei de la nivelul epidermei), în care caz se demachiază faţa cu o emulsie
pe bază de lanolină, se şterge apoi cu o loţiune tonică, sau se pulverizează cu infuzii
de plante, şi se aplică o cremă hidratantă semigrasă.
După demachierea de seară se practică comprese cu infuzii din plante sau
apă minerală, se obduce faţa cu creme grase cu extracte de plante sau fructe care să
activeze circulaţia.
Persoanele cu acest ten se recomandă să ingereze lichide în cantităţi mai
mari, se vor aplica măşti hidratante, emoilente cu infuzii, sucuri de morcovi, pulpe
de fructe etc. Se preconizează masajul manual, electric, sau sub vapori, pentru o mai
bună hidratare.
10
 6.9. Tenul cuperozic

Necesită îngrijiri cosmetice asemănătoare cu acelea ale tenului uscat.

Curăţirea feţei se face (seara cât şi dimineaţa) cu emulsie demachiantă, urmată de
loţionări numai cu infuzii de muşeţel, flori de tei, nalbă. Se vor evita total loţiunile şi
săpunurile alcaline. După spălare cu infuzii din plante (muşeţel, flori de tei), sau apă
minerală şi demachiere se obduce pielea cu o cremă astringentă.
Se aplică şi măşti cu efect calmant şi decongestiv, fiind contraindicate băile
de aburi şi duşurile alternative calde-reci. Pentru protecţia feţei se recomandă ca în
toate anotimpurile să se aplice o cremă grasă hidratantă, hrănitoare, urmată de o
pudrare uşoară a feţei.
În afară de aceste recomandări se va respecta un regim alimentar adecvat,
fără excitante (alcool, condimente, murături, cărnuri conservate, etc.) şi bogat în
vitamine; se vor evita factorii care pot agrava această afecţiune (expuneri prelungite
la soare, schimbări bruşte de temperatură, frig la picioare, etc.).

6.10. Tenul pletoric

Se acordă îngrijiri asemănătoare tenului gras, adică o curăţire mai profundă

o dată sau de două ori pe lună, datorită depunerilor accentuate de proteine şi glucide
în piele. Se va respecta un regim alimentar fără exces de proteine, dulciuri, grăsimi,
se vor practica sporturi în aer liber, care produc o transpiraţie abundentă prin care se
elimină toxinele.

6.11. Tenul caşectic

Pentru aceste cazuri se va aplica un tratament de hrănire, revitalizare şi

tonifiere.
Seara, se curăţă faţa cu emulsii pentru ten uscat, urmată de aplicarea de
infuzii tonice.
Se vor efectua masaje zilnice cu creme grase hidratante care conţin
substanţe bioactive, sucuri sau pulpe de fructe (căpşuni, portocale, piersici) şi creme
nutritive.

6.12. Tenul senil

În cadrul tratamentelor care se efectuează pentru acest ten se va avea în

vedere activarea circulaţiei, rehidratarea şi revitalizarea ţesuturilor, pentru a
diminua ridurile existente şi a întârzia instalarea definitivă a semnelor senilităţii.
Seara, se demachiază faţa numai cu lapte demachiant fără a folosi apa şi
săpunul. Se şterge faţa cu o infuzie din plante, după care se aplică o cremă antirid
care se păstrează şi peste noapte.
Dimineaţa, se recomandă comprese cu infuzii tonice şi masaj al feţei cu
pulpă de fructe, care favorizează hrănirea şi rehidratarea, se utilizează apoi o cremă
hidratantă. Machiajul se face discret pentru a nu scoate în evidenţă ridurile.
11
 6.13. Îngrijirea gâtului

Concomitent cu îngrijirea feţei, se va preceda şi la îngrijirea gâtului. Ridurile

de pe gât apar destul de timpuriu chiar şi la persoanele tinere, pielea din această
zonă fiind foarte fină şi este adeseori neglijată.
Demachierea feţei este obligatoriu să se continue cu cea a gâtului. Curăţirea
pielii gâtului se face cu apă şi săpun fără a face însă abuz de săpun; temperatura
apei să fie potrivită, dacă este prea fierbinte moleşeşte ţesuturile şi degresează
pielea, care în general este uscată în această zonă. Dacă este uscată se renunţă la
utilizarea săpunului, demachierea se recomandă să se facă cu o cremă sau lapte
demachiant.
După demachiere, se aplică loţiuni tonice şi apoi cremă. }i în această zonă
se poate aplica o curăţire mai profundă prin gomaj.
Pentru întreţinerea, întărirea muşchilor gâtului şi întârzierea apariţiei
ridurilor, zilnic se vor efectua câteva mişcări de masaj sau se pot trece pe piele
cuburi de gheaţă învelite în tifon, după care se unge pielea cu cremă grasă. Un efect
benefic asupra pielii şi muşchilor are şi jetul de apă rece al duşului.
Dacă pielea gâtului este deshidratată se vor aplica comprese cu infuzii de
nalbă, urmată de masaj cu o cremă hidratantă. Se aplică şi măşti cosmetice care
conţin sucuri de fructe, miere de albine, substanţe biologice active, făină de in.

12