Sunteți pe pagina 1din 22

PROIECTUL DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
Autor:
Antoci Albert, doctor în drept,
Lector superior

1. Tema 6: Regimul în locurile de detenţie.


(2 ore)
2. Tezele principale:
1. Noţiunea de regim şi funcţiile lui principale.

2. Conţinutul regimului penitenciar.

3. Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei.

4. Mijloacele şi metodele de asigurare a regimului.

3. Obiectivele:
- să definească noțiunea de regim în locurile de detenție;
- să caracterizeze condițiile de detenție în dependență de tipul penitenciarului și
regimul de detenție;
- să determine particularităţile modificării condițiilor de detenție pe perioada
executării pedepsei;
- să aprecieze importanţa metodelor de asigurare al regimului de detenție.

4. Bibliografia:
1. Constituţia Republicii Moldova, din 29.07.1994, în vigoare de la 27.08.1994
2. Codul de executare al Republicii Moldova Nr. 443-XV din 24.12.2004, în vigoare din
01.07.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34-35/112 din 03.03.2005.
3. Legea Republicii Moldova cu privire la adaptarea sociala a persoanelor eliberate din
locurile de detenţie Nr. 297-XIV din 24.02.1999 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
39-41/171 din 22.04.1999.
4. Statutul executării pedepsei de către condamnaţi aprobat prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 91-
94/676 din 16.06.2006.
5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituţiile penitenciare nr. 826 din
04.08.2005 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 107-109/894 din 12.08.2005.
6. Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.
1643 din 31.12.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 16-18/124 din 23.01.2004.
7. Regulamentul de activitate al şcolii-intemat pentru copii şi adolescenţi cu devieri de
comportament, aprobat prin Hotărârea Colegiului Ministerului Educaţiei nr. 27/6 din 28.11.2000.
8. Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 327 din 18.08.2005 privind stabilirea tipurilor
penitenciarelor şi sectoarelor de detenţie create în cadrul acestora.
9. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 609 din 29.05.2007 privind aprobarea
normelor minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi de eliberare a detergenţilor // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 102-105/765 din 07.07.2006.
10. Regulamentul Comitetului pentru Plîngeri, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 77 din 23.01.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 24/122 din
03.02.2006.
11. Carp S. Osadcii C. Rusu O. Drept executional penal, ed. Academia MAI Ștefan cel Mare
Chișinău 2007.
12. Florea V. Florea L. Drept execuțional penal, ed.Arc Chișinău 1999.
13. Simion Carp. Drept execuțional penal. Ediție rev. Și ad. Chișinău 2016

5. Probleme, abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera
de interes al unor studenţi:
 Comisia penitenciarului modalitatea de constituire și de activitate. Rolul ei pentru
persoana condamnată;
 Întrevederea de lungă durată. Condițiile de acordare și persoanele care decid acest fapt.

6. Conţinutul prelegerii:
1. Noţiunea de regim şi funcţiile lui principale

Cuvîntul “regim” provine de la francezul “regime”, ceea ce înseamnă mod de viaţă al


unei persoane concrete sau al unui grup de persoane. Astfel, regimul de executare a pedepsei,
specific pentru condamnaţii la un anumit tip de pedeapsă, semnifică modul lor de viaţă şi reflectă
în sine conţinutul acestei pedepse.
În Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor termenului "regim" îi
corespunde termenul “tratament", care trebuie “să aibă ca scop, atît cît permite durata
condamnării, de a crea în ei voinţa şi aptitudinile care să le dea posibilitatea ca după liberarea lor
să trăiască respectînd legea şi satisfăcîndu-şi nevoile lor. Acest tratament trebuie să fie de natură
a le menaja respectul faţă de ei înşişi şi a le dezvolta simţul lor de răspundere”.
Tratamentul penitenciar reprezintă un complex de măsuri şi activităţi educative,
productive, sociologice, psihologice şi medicale desfăşurate cu deţinuţii în scopul recuperării şi
reintegrării sociale ale acestora.
Regimul de detenţie reprezintă particularităţile etapei concrete de executare a pedepsei în
cadrul unei categorii de penitenciar desemnînd gradul izolării deţinutului şi întinderea
drepturilor, obligaţiilor şi interdicţiilor acestuia.
CE al RM defineşte expres regimul de detenţie stabilind că “Regimul de deţinere în
penitenciare asigură paza, supravegherea şi izolarea condamnaţilor, executarea de către aceştia a
obligaţiilor lor, realizarea drepturilor şi intereselor lor legitime, securitatea personală şi
resocializarea condamnaţilor, inclusiv prin deţinerea separată a diferitelor categorii de
condamnaţi, prin diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit
de instanţa de judecată şi prin schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei”.
În literatura de specialitate se menţionează că regimul în locurile de detenţie exprimă
esenţa şi conţinutul pedepsei, în interiorul căruia poate fi realizată limitarea drepturilor
condamnaţilor.
Considerăm că o expunere reuşită a noţiunii de regim este dată de autorul român Oancea
I., potrivit căruia “prin regim penitenciar, în sens larg, se înţelege felul cum este organizată
executarea pedepsei privative de libertate în penitenciar sau felul cum este organizată viaţa şi
activitatea condamnatului în penitenciar pe durata executării pedepsei în scopul reeducării lui şi
al prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni.”
Conform altui autor român, Zidaru P., “regimul de executare a închisorii, în condiţiile
privării de libertate, cuprinde ca elemente principale regimul de detenţie, regimul de muncă,
regimul de educaţie şi instruire profesională, regimul de ordine şi disciplină,
precum şi regimul de stimulare şi recompense pe baza unei purtări bune şi a muncii, toate
acestea presupunînd îndeplinirea şi executarea de către subiecţii raportului juridic de executare a
unor obligaţii şi drepturi.
Conform opiniei lui Belîi N. A., regimul în locurile de detenţie este un mijloc juridic şi
educativ de organizare a activităţii zilnice avînd drept scop realizarea procesului de executare a
pedepsei penale şi a sarcinilor instituţiilor penitenciare prin reglementarea concretă şi detaliată a
relaţiilor juridice existente între administraţie, condamnaţi şi alte persoane.
Astfel, în sfera de acţiune a regimului sînt incluşi: condamnaţii care-şi ispăşesc o
pedeapsă privativă de libertate, administraţia instituţiilor penitenciare, administraţia
organizaţiilor unde lucrează condamnaţii, reprezentanţii organizaţiilor obşteşti care participă la
procesul de executare a pedepsei şi exercită controlul penitenciarelor, persoanele oficiale ale
organelor de stat care vizitează penitenciarele şi participă la realizarea executării pedepselor,
cetăţenii care se găsesc pe teritoriul penitenciarului sau al obiectelor lui de producere.
O semnificaţie aparte o au normele regimului care reglementează prevenirea
infracţiunilor şi a altor încălcări a normelor de drept, atît din partea condamnaţilor, în timpul
executării pedepsei, cît şi din partea altor persoane. Ele includ în sine regulile de pază şi
supraveghere a condamnaţilor, de aplicare a măsurilor de securitate, de efectuare a diferitor
măsuri profilactice.
Regimul de detenţie nu se reduce doar la menţinerea securităţii în penitenciar, dar el
cuprinde mai multe cerinţe cum ar fi: aplicarea unui tratament diferenţiat de deţinere, asigurarea
traiului în penitenciar conform unui program ordonat, siguranţa vieţii în colectiv, asigurarea
posibilităţilor de a presta o muncă utilă, desfăşurarea unor activităţi socio-educative care vizează
atît viaţa în detenţie, cît şi pregătirea pentru eliberare etc. Regimul concret de detenţie constituie
o parte componentă a regimului penitenciar, care poate fi caracterizat ca fiind un ansamblu de
reguli şi măsuri stabilite prin lege şi alte acte normative, ce reglementează, în raport cu scopul
pedepsei închisorii, întregul mod de viaţă al deţinuţilor, obligaţiile şi drepturile, măsurile
disciplinare şi recompensele, comportarea şi relaţiile acestora cu personalul penitenciarului sau
cu alte persoane, în baza unor reguli de ordine interioară precis determinate. Aplicarea unui
regim legal şi uman în acelaşi timp, constituie o preocupare centrală a întregii activităţi
desfăşurate de personalul administraţiei penitenciare, activitate ce are la bază asigurarea
respectării drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum sînt prevăzute de actele normative
naţionale şi internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Aşa fiind, regimul penitenciar este o problemă importantă a executării pedepsei privative
de libertate, fiindcă de felul regimului penitenciar depinde, în cea mai mare măsură, atingerea
scopului executării pedepsei privative dc libertate, acela al reeducării condamnatului şi al
abţinerii lui de la comiterea de noi infracţiuni.
Funcţiile regimului exprimă esenţa sa şi reprezintă un ansamblu de activităţi menite
pentru atingerea anumitor scopuri.
Funcţiile de bază ale regimului sînt: de asigurare, educativă, de pedeapsă, a controlului
social (de profilaxie), de resocializare. Funcţiile regimului se realizează în mod complex,
completîndu-se reciproc. Realizîndu-se fiecare de sinestătător, ele creează totodată condiţii
pentru îndeplinirea cu succes a întregului ansamblu de funcţii.
Funcţia de asigurare a regimului are menirea de a îndeplini sarcina de bază a activităţii
instituţiilor penitenciare - de a executa pedeapsa privativă de libertate care a fost numită unor
persoane concrete, adică de a crea condiţii pentru organizarea muncii, odihnei, instruirii,
petrecerii timpului liber, asistenţei medico- sanitare etc. Funcţia dată se realizează prin
intermediul stipulării stricte în actele normative, care reglementează statutul juridic al
condamnatului, a unor limite ale comportamentului permis (itinerarele de deplasare, regimul
zilei, numărul de întrevederi, regulile de adresare a personalului instituţiei şi a altor persoane cu
condamnaţii etc.) şi a mijloacelor de influenţare a condamnaţilor în caz de încălcare a lor
(aplicarea măsurilor de stimulare şi sancţiunilor disciplinare, a măsurilor de securitate.
Funcţia de asigurare se referă nu numai la condamnaţi, ci şi la alţi subiecţi, care se află
din diferite motive pe teritoriul instituţiilor penitenciare sau pe teritoriul şi obiectele aferente.
Funcţia de asigurare a regimului se îndeplineşte şi prin intermediul pazei şi supravegherii
permanente a condamnaţilor în penitenciarele de tip închis şi semiînchis. în penitenciarele de tip
deschis condamnaţii se află numai sub supraveghere.
În cadrul îndeplinirii funcţiei de asigurare se admite aplicarea forţei fizice, a mijloacelor
speciale şi a armei de foc.
În literatura de specialitate se menţionează, pe bună dreptate, că funcţia de asigurare
reprezintă un pilon, o bază juridică esenţială pentru realizarea tuturor măsurilor dc influenţă
educativă şi de profilaxie asupra condamnaţilor. Normele regimului stabilesc ordinea antrenării
condamnaţilor în muncă şi a organizării ei, specificul efectuării instruirii generale şi pregătirii
profesionale, al lucrului cultural, de pregătire fizică şi sport.
Funcţia educativă a regimului se referă numai la condamnaţi. Ea se exprimă prin faptul,
că, stabilind limitele unui comportament permis pentru condamnaţi, regimul are menirea de a-i
influenţa, de a-i deprinde cu disciplina şi ordinea, de a crea premise pentru modificarea statutului
juridic al condamnaţilor în sensul extinderii drepturilor lor.
Regimul cuprinde regulile de comportare a condamnaţilor care se referă la relaţiile între
ei şi personalul penitenciarului, cu persoanele venite la întrevederi, atragerea condamnaţilor la
muncă, organizarea timpului liber, instruirea, asigurarea materială şi a condiţiilor de trai. Spre
exemplu pct. 89 din Statut prevede regulile de comportare a condamnaţilor în timpul lucrului şi
al odihnei şi anume: la întîlnirea cu personalul penitenciar şi cu alte persoane sosite în vizită
trebuie să se ridice şi să-i salute; sînt obligaţi de a respecta regulile sanitaro-igienice şi de igienă
personală, să menţină permanent curăţenia în încăperile de detenţie şi de serviciu, la locurile de
muncă, celule, după deşteptare să-şi aranjeze paturile conform modelului stabilit şi să facă
curăţenie în celule etc.
Normele regimului se bazează pe cerinţele pedagogiei şi psihologiei. Ele sînt orientate
spre cultivarea la condamnaţi a anumitor concepţii şi deprinderi pozitive precum şi a unor calităţi
morale corespunzătoare.
Aplicarea în practică a cerinţelor regimului depinde de competenţa personalului
instituţiei, de contingentul condamnaţilor şi, nu în cele din urmă, de situaţia social-economică
din ţară.
Funcţia de pedeapsă se realizează prin limitarea diferitor drepturi ale condamnaţilor în
procesul executării pedepsei. Aceste limitări cuprind, în primul rînd, drepturile subiective,
libertăţile şi interesele lor legitime. Condamnaţii sînt izolaţi de societate fiind permanent sub
supraveghere şi control. Nu este permisă comunicarea liberă a condamnaţilor cu exteriorul,
deasemenea nu- şi pot organiza petrecerea timpului conform propriilor necesităţi. Sînt limitaţi în
dreptul de a cheltui banii avuţi la contul lor de peculiu, le este interzis de a se afla în afara liniilor
de pază ale zonelor locative sau de producere ale instituţiei ş. a. Astfel, prin cerinţele înaintate de
regim, condamnatul duce un mod de viaţă cu totul diferit celui din libertate. Dar, în acelaşi timp,
conform art. 60 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor “regimul
locurilor de detenţie trebuie să tindă să reducă diferenţele care pot exista între viaţa din
închisoare şi viaţa liberă, în măsura în care aceste diferenţe tind să slăbească simţul
responsabilităţii deţinutului sau al respectului cuvenit demnităţii lor ca fiinţe umane”.
Tot aici ţinem să menţionăm că pedeapsa nu este scopul final al executării pedepsei dar
are rolul de mijloc stimulator care-1 ajută pe condamnat de a conştientiza faptul, că această
pedeapsă, care este suportată de el foarte greu, atît moral cît şi fizic, este consecinţa prejudiciului
adus altor cetăţeni, societăţii şi statului prin săvîrşirea infracţiunii, pentru care el este pedepsit şi
că unica soluţie de a nu fi pedepsit din nou este dezicerea de la comiterea unor noi infracţiuni.
Funcţia controlului social (de profilaxie) are menirea de a preveni săvîrşirea
infracţiunilor şi a altor încălcări din partea condamnaţilor şi a altor persoane, care se găsesc pe
teritoriul penitenciarului sau al obiectelor lui de producere.
Formele principale ale acestui control le constituie supravegherea de stat asupra
condamnaţilor, stabilirea regulilor de comportare în timpul ispăşirii pedepsei. Controlul social
include aprecierea comportării condamnaţilor prin aplicarea măsurilor de stimulare şi a
sancţiunilor disciplinare.
Funcţia controlului social se referă şi la cetăţenii care se află pe teritoriul penitenciarului
ori al obiectelor lui şi este îndreptată spre asigurarea respectării de către ei a ordinii interioare, a
regulilor stabilite pentru relaţiile cu condamnaţii.
Conform pct. 271 al Statutului administraţia instituţiilor penitenciare are dreptul să
efectueze controale personale ale celor care intră sau ies din penitenciar şi obiectele de
producere, cărora li se propune să depună spre păstrare anumite obiecte interzise în penitenciar
pe care le deţin.
Funcţia de resocializare se manifestă prin dezvoltarea la condamnat a unor calităţi social
utile, deprinderi şi convingeri necesare pentru adaptarea după ispăşirea pedepsei. În scopul
integrării sociale ulterioare a condamnatului, acesta este supus, prin constrîngere, unui proces de
reclasare socială întemeiat pe obligaţia de a presta o activitate productivă corelată cu anumite
activităţi educative. Astfel, înţelegem că scopul pedepsei trebuie realizat integral, în timpul
executării acesteia, prin totalitatea activităţilor specifice prevăzute de legislaţie.126 Munca
productivă, acţiunile socio-educative, măsurile luate în vederea stimulării şi recompensării ori
pentru sancţionare sînt acţiuni subordonate realizării politicii penale a statului în perioada
executării pedepsei.
Credem că resocializarea, prin formele de intervenţie penală, asigură înţelegerea de către
condamnaţi a sensului şi importanţei reglementărilor normative, pentru a deveni conştienţi de
importanţa social-politică a respectării legii, numai în acest mod, unii dintre condamnaţi înţeleg
semnificaţia realei libertăţi.

2. Conţinutul regimului penitenciar

Regimul în instituţiile penitenciare are conotaţii cu caracter obştesc, social şi juridic. Iar
obiectul unei dispute continue a politicienilor, sociologilor, psihologilor este conţinutul
regimului, în care se exprimă poziţia statului faţă de condamnaţii la pedepse privative de
libertate.
Conţinutul regimului penitenciar se determină prin semnele şi funcţiile lui şi include în
sine un ansamblu de reguli, care asigură şi reglementează ordinea şi condiţiile executării unui tip
de pedeapsă concretă. Convenţional aceste reguli pot fi împărţite în trei grupe principale:
- reguli ce se referă la personalul instituţiilor penitenciare;
- reguli ce se referă la condamnaţi;
- reguli ce se referă la alţi cetăţeni care se află pe teritoriul penitenciarului sau
teritoriile adiacente.
- regulile care se referă la personalul penitenciarului
- reglementează obligaţiile şi drepturile lui în domeniul regimului. Din ele fac parte:
- regulile care asigură izolarea condamnaţilor; regulile care asigură securitatea
personalului penitenciarului şi a condamnaţilor;
- regulile care asigură respectarea ordinii interioare; regulile care asigură realizarea
drepturilor condamnaţilor şi îndeplinirea de către ci a obligaţiilor;
- regulile care asigură prevenirea infracţiunilor şi a altor încălcări.
În legătură cu faptul, că ordinea interioară constituie în sine realizarea practică a
regimului, iar regimul reprezintă în sine ordinea concretă stabilită de lege de executarea pedepsei
penale, putem considera că în funcţiile tuturor secţiilor şi serviciilor se reflectă într-o anumită
măsură obligaţiile de asigurare a ordinii interioare în penitenciar.
Elementul de bază al conţinutului regimului este izolarea condamnatului de societate
înfăptuită prin deţinerea sa într-un penitenciar de un anumit tip.
Făcînd o analiză a legislaţiei execuţional-penale a RM putem evidenţia trei grade de
izolare a condamnaţilor:
Izolare minima - în penitenciarele de tip deschis (inclusiv penitenciarele pentru femei) în
regim comun şi de resocializare, în penitenciarele de tip semiînchis (inclusiv penitenciarele
pentru femei şi penitenciarele pentru minori) în regim de resocializare.
Izolare medie - în penitenciarele de tip deschis (inclusiv în penitenciarele pentru femei) în
regim iniţial, în penitenciarele de tip semiînchis (inclusiv penitenciarele pentru femei şi
penitenciarele pentru minori) în regim comun, în penitenciarele de tip închis (inclusiv
penitenciarele pentru femei) la regim de resocializare.
Izolare maximă - în penitenciarele de tip semiînchis (inclusiv penitenciarele pentru femei
şi penitenciarele pentru minori) în regim iniţial, în penitenciarele de tip închis în regim iniţial şi
regim comun. în toate penitenciarele în cazul introducerii regimului special.
Gradele de izolare ale condamnaţilor se deosebesc între ele în special prin dreptul la
deplasare liberă a lor pe teritoriul penitenciarului şi în afara lui.
Izolarea condamnaţilor se efectuează prin paza şi supravegherea lor. Supravegherea este
executată de controlori timp de 24 ore din 24 în zona locali vă şi de producere, de instruire, în
bibliotecă, ospătărie etc. Controlorii şi alţi colaboratori ai penitenciarului efectuează percheziţia
condamnaţilor, a teritoriului obiectivelor locative şi de producere în scopul ridicării obiectelor
interzise, depistarea săpăturilor, căutarea condamnaţilor care se ascund etc.
CE al RM şi Statutul (secţiunea a 4-a) reglementează modul de primire a condamnaţilor
în penitenciar. Statutul stabileşte programul zilei pentru condamnaţi (anexa nr. 10), lista
obiectelor şi produselor de primă necesitate pe care condamnaţii le pot avea asupra lor, le pot
primi în colete, pachete cu provizii şi banderole sau procura în magazinele penitenciarului (anexa
nr. 6), lista lucrărilor şi funcţiilor exercitarea cărora este interzisă condamnaţilor (anexa nr. 37)
etc.
Un grup aparte de reguli care asigură regimţil executării pedepsei îl constituie normele
îndreptate spre prevenirea şi curmarea infracţiunilor şi a altor încălcări din partea condamnaţilor.
Ele pot fi împărţite în două categorii: de profilaxie şi de reprimare.
La categoria normelor de profilaxie, care sînt şi cele mai numeroase, se referă spre ex.
cele care reglementează ordinea de procurare a produselor alimentare şi a obiectelor de primă
necesitate prin virament, cele care stabilesc regulile de comportare a condamnaţilor (secţiunea a
9-a din Statut) etc.
Regulile organizării controlului asupra condamnaţilor sînt şi ele îndreptate spre profilaxia
infracţiunilor şi a altor încălcări din partea lor. Din categoria lor fac parte normele care asigură
supravegherea condamnaţilor, efectuarea percheziţiilor, controlului şi cenzurii corespondenţei
lor.
Statutul stabileşte norme de procedură cu caracter de profilaxie. Spre ex. modul de
ridicare7 de la condamnaţi a obiectelor şi substanţelor a căror utilizare este interzisă în instituţie
şi a celor procurate pe cale nelegitimă (secţiunea a 29-a din Statut), controlul prezenţei
condamnaţilor (secţiunea a 14-a din Statut) etc.
Din categoria normelor care asigură reprimarea infracţiunilor şi a altor încălcări din
partea condamnaţilor fac parte cele care stabilesc temeiurile şi ordinea instituirii regimului
special în instituţiile penitenciare, activitatea operativă de investigaţii din penitenciare, precum şi
aplicarea foiţei fizice, a mijloacelor speciale şi armei de foc.
Regulile care se referă la condamnaţi sînt:
- regulile care reglementează comportarea condamnaţilor;
- regulile care stabilesc programul zilei; regulile care asigură realizarea drepturilor
lor şi îndeplinirea de către ei a obligaţiilor;
- regulile care determină aplicarea mijloacelor de corijare; regulile care asigură
protecţia socială a condamnaţilor.
În anexa nr. 10 la Statut este stabilit programul zilei pentru condamnaţi în care sînt
descrise detaliat toate elementele ordinii interioare începînd cu deşteptarea, timpul de muncă, de
odihnă, de alimentare precum şi alte activităţi. Programul zilnic se întocmeşte pentru fiecare
penitenciar, reicşind din tipul penitenciarului, condiţiile locale, durata zilei de lumină.
O importanţă mare pentru realizarea prevederilor regimului o are asigurarea normativă de
folosire de către condamnaţi a drepturilor lor şi îndeplinirea obligaţiilor ce le revin deoarece
numai declararea drepturilor subiective încă nu creează condiţii pentru realizarea lor. De aceea
multe articole ale CE şi toate normele Statutului fixează ordinea de realizare a drepturilor
condamnaţilor. Spre ex. art. 229 CE al RM prevede dreptul la corespondenţă şi convorbiri
telefonice ale
Pentru respectarea de către condamnaţi a obligaţiilor lor se aplică aceleaşi reguli. Pentru
încălcarea cerinţelor regimului, faţă de ei pot fi aplicate sancţiunile disciplinare sau la necessitate
poate fi aplicată forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc.
Conform art. 231 CE al RM condamnatul poate procura suplimentar la raţia alimentară
gratuită, produse alimentare şi obiecte de primă necesitate din mijloacele băneşti obţinute din
munca prestată în timpul executării pedepsei, din pensia sau indemnizaţiile primite, precum şi
din alte mijloace băneşti aflate la contul său de peculiu.
De asemenea, condamnaţii invalizi de gradul I şi II, pensionarii, femeile gravide
condamnate sau femeile condamnate care au cu sine copii, suplimentar la raţia alimentară
gratuită, pot folosi fără restricţii, banii aflaţi la contul lor de peculiu pentru procurarea produselor
alimentare şi obiectelor de primă necesitate.
Ţinînd cont de importanţa păstrării legăturii condamnaţilor cu familia, rudele, precum şi
cu alte persoane din afara penitenciarului, legislaţia execuţional - penală oferă condamnaţilor
dreptul la întrevederi.
CE al RM şi secţiunea a 25-a din Statut prevăd dreptul condamnaţilor la întrevederi cu
soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă
persoană indicată de condamnat:
- de scurtă durată - se acordă pe o durată de 1- 4 ore;
- de lungă durată - se acordă pe o durată de la 12 ore la 3 zile. La dorinţa
persoanelor aflate la întrevedere durata lor poate fi scurtată. De asemenea, condamnaţilor li se
oferă dreptul înlocuirii întrevederii de lungă durată cu una de scurtă durată. Atît întrevederile de
lungă durată, cît şi cele de scurtă durată, la solicitarea scrisă a condamnatului, pot fi înlocuite cu
conversaţii telefonice. Comasarea mai multor întrevederi sau divizarea unei singure întrevederi
în cîteva este interzisă.
Condamnatul are dreptul la cel puţin o întrevedere de scurtă durată pe lună şi la cel puţin
4 întrevederi de lungă durată pe an. Acordarea întrevederilor peste numărul minim se admite
doar în calitate de măsură de stimulare. Astfel, se acordă suplimentar cel mult 4 întrevederi de
scurtă durată şi 2 întrevederi de lungă durată pe an doar cu soţul şi rudele şi nu pot fi acordate cu
alte persoane. Deţinuţilor care au sancţiuni disciplinare nestinse nu le pot fi acordate întrevederi
în calitate de măsură de stimulare.
În caz de înregistrare a căsătoriei, întrevederea de lungă durată, precum şi cea de scurtă
durată, acordată cu această ocazie, nu se include în numărul stabilit de întrevederi.
Întrevederile de lungă durată nu se acordă preveniţilor, condamnaţilor la pedeapsa
închisorii aflaţi în regim iniţial şi condamnaţilor la detenţiune pe viaţă, precum şi celor bolnavi
de tuberculoză în formă activă. întrevederile de lungă durată ce se cuvin condamnatului bolnav
de tuberculoză se înlocuiesc cu întrevederi de scurtă durată. întrevederile între deţinuţii plasaţi în
diferite instituţii penitenciare sînt interzise.
În toate cazurile de acordare a întrevederilor cu alte persoane, în afară de soţ şi rude,
acestea pot fi autorizate de către administraţia instituţiei, doar dacă ele nu vor influenţa negativ
deţinutul, sau nu vor fi utilizate în unele scopuri ilegale.
Permisul de întrevedere se acordă de către şeful instituţiei sau persoana care îl înlocuieşte
în baza cererii deţinutului sau persoanei sosite la întîlnire precum şi a documentelor care
confirmă identitatea şi legăturile lor de rudenie. Persoanele sosite la întrevedere sînt informate
despre comportamentul deţinutului şi regulile de conduită în timpul întrevederii, despre
interdicţia coletelor ilegale şi sînt avertizate de întreruperea imediată a întrevederii, dacă vor fi
observate încălcări ale regulilor stabilite.
Întrevederile condamnaţilor se deosebesc nu numai după durată, dar şi după organizarea
petrecerii lor.
Astfel, întrevederile de scurtă durată cu soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu
autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat, au loc sub
supravegherea reprezentanţilor administraţiei instituţiei. Discuţia se duce în limba aleasă de
persoanele sosite în Vizită. Dacă reprezentanţii administraţiei penitenciare nu cunosc limba
vorbită, pentru supravegherea discuţiei poate fi invitat un interpret sau o altă persoană. La
întrevedere se permite prezenţa a cel mult două persoane mature, împreună cu care pot veni
copiii lui minori, precum şi rudele apropiate ale condamnatului care nu au atins vîrsta
majoratului (frate, soră, nepot, nepoată).
Introducerea în încăperile de întrevederi de scurtă durată de către persoanele sosite la
întrevedere cu deţinuţii a unor produse sau obiecte este interzisă. După întrevedere este permisă
transmiterea coletelor.
Întrevederile de lungă durată se acordă cu dreptul de conlocuire cu soţul, rudele, iar în
cazuri excepţionale, cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de
condamnat. Aceste întrevederi sînt organizate cu respectarea anumitor reguli specifice.
Prin dispoziţia şefului penitenciarului întrevederile de lungă durată, a condamnaţilor ce se
bucură de dreptul de a se deplasa fără escortă şi celor aflaţi în regim comun şi de resocializare în
penitenciare dc tip deschis, pot avea loc în afara teritoriului instituţiei sub supravegherea
administraţiei.
Administraţia instituţiei, de regulă, eliberează condamnaţii de la lucru în perioada
întrevederilor de lungă durată cu recuperarea anticipată sau ulterioară a timpului de muncă.
Banii, prccum şi obiectele a căror utilizare este interzisă în instituţiile penitenciare se
predau spre păstrare contra recipisă supraveghetorului responsabil de desfăşurarea întrevederii.
Dacă există temeiuri suficiente pentru a considera că persoana sosită la întrevedere
intenţionează să transmită deţinutului obiecte, articole sau substanţe, a căror păstrare în instituţie
este interzisă, ori să primească în mod ilegal de la deţinut careva materiale, şeful instituţiei
declară acestei persoane că întrevederea îi va fi permisă numai în cazul dacă acceptă controlul
obiectelor şi îmbrăcămintei lui înainte şi după întrevedere.
Dacă persoana sosită la întîlnire refuză controlul obiectelor şi îmbrăcămintei, întrevederea
lui de lungă durată cu condamnatul este interzisă, dar poate să i se permită o întrevedere de
scurtă durată, în cazul în care condamnatul are dreptul la ea.
La acest tip de întrevederi, în conformitate cu prevederile Statutului, deţinutului i se
permite întrevederea cu cel mult două persoane mature, împreună cu care pot veni copiii lui
minori, precum şi rudele apropiate care nu au atins vîrsta majoratului (frate, soră, nepot,
nepoată).
În încăperile de întrevederi de lungă durată pot fi introduse produse alimentare (cu
excepţia băuturilor alcoolice, produselor pe bază dc alcool şi berii), îmbrăcăminte civilă pentru
schimb, inclusiv obiecte, articole şi lucruri, a căror păstrare nu este interzisă. După încheierea
întrevederii condamnaţilor li se permite trecerea produselor alimentare şi obiectelor de primă
necesitate în modul stabilit pentru colcte şi pachete cu provizii (anexa nr. 6 la Statut).
Persoanele condamnate cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele
condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova, al căror stat nu este
reprezentat diplomatic sau consular în Republica Moldova, pot solicita admi ni staţiei
penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate de
reprezentanţii acesteia.
Un loc aparte ocupă întrevederile condamnatului cu avocatul sau cu alte persoane care
conform legii au dreptul de a acorda asistenţă juridică, mediatorul, sau alte persoane prevăzute
de lege, frecvenţa cărora nu este limitată. In toate ţările europene şi din alte continente legislaţia
execuţional-penală prevede acest drept al condamnatului nu numai în timpul procesului, dar şi
după aceea. Aceasta face parte din dreptul de apărare al inculpatului şi condamnatului. Este apoi
o instituţie cuprinsă în legislaţia internaţională contemporană.
Întîlnirile se acordă la prezentarea de către avocaţi a licenţei, mandatului şi actelor de
identitate. Ele se desfăşoară în mod
confidential si nu se includ în numărul întrevederilor stabilite de legislaţie. Numărul şi
durata lor nu sînt limitate, însă ele au loc în timpul liber al deţinuţilor şi numai în intervalul
deşteptare - stingere al zilelor lucrătoare.
Condamnatul are dreptul la convorbiri telefonice de la telefonul public din cont propriu.
Permisul la convorbiri telefonice se acordă de către şeful penitenciarului sau de către
persoana care îl înlocuieşte conform cererii condamnatului.
Convorbirile telefonice, cu excepţia convorbirilor cu persoanele şi reprezentanţii
instituţiilor şi organelor ca (avocatul, Comitetul pentru plîngeri, organele de urmărire penală,
procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile
internaţionale interguvemamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului) pot fi interceptate. Efectuarea convorbirilor are loc sub controlul administraţiei.
Corespondenţa condamnaţilor. în condiţiile, în care o bună parte din condamnaţi, în
deosebi cei pe termeni mari, au pierdut legăturile cu exteriorul şi nu primesc colete, pachete şi
banderole, la ei nu vine nimeni la întrevederi, nu le scriu scrisori şi nu primesc nici mandate
poştale. Lucrul cu aceste persoane trebuie să fie petrecut după un program special. Aceşti
condamnaţi au necesitatea de a-şi face noi cunoştinţe prin intermediul corespondenţei, ceea ce şi
se practică, îndeosebi în penitenciarele unde sînt deţinuţi bărbaţii. Condamnaţii de sex masculin
adeseori întemeiază familii prin intermediul corespondenţei avute, ca după ieşirea din penitenciar
să aibă unde se întoarce.
Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze din cont propriu, scrisori,
telegrame şi petiţii fără a se limita numărul lor. Condamnaţii pot să expedieze rudelor mandate
poştale, iar cu permisiunea administraţiei şi altor persoane. Corespondenţa între deţinuţii
diferitor penitenciare, care nu au legături de rudenie, la fel este permisă numai cu autorizaţia
administraţiei penitenciarului. Serviciile poştale pentru expedierea corespondenţei sînt suportate
integral de către condamnaţi, reţinerile fiind efectuate dc pe conturile lor de peculiu.
Nu poate fi supusă controlului corespondenţa deţinutului cu avocatul său, Comitetul
pentru Plîngeri, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile
administraţiei publice centrale, cu organele naţionale sau internaţionale care asigură protecţia
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Corespondenţa se expediază sau se transmite destinatarului de către administraţia locului
de deţinere în decurs de 24 de ore de la depunerea sau primirea ei. Pentru zilele de odihnă şi cele
de sărbătoare termenul începe să curgă din ziua imediat următoare acestora.
Primirea şi expedierea de către condamnaţi a coletelor, pachetelor cu provizii şi
banderolelor. Deschiderea şi controlul conţinutului coletelor, pachetelor cu provizii şi
banderolelor se efectuează de către condamnat în prezenţa lucrătorului medical şi sub
supravegherea reprezentantului administraţiei.
În penitenciarele de tip deschis primirea coletelor, banderolelor şi pachetelor cu provizii
nu se supun controlului. Condamnaţilor aflaţi în izolatoarele disciplinare coletele se înmînează
după executarea sancţiunii disciplinare. Obiectele şi produsele alimentare ce se conţin în colete,
dar nu sînt prevăzute în anexa nr. 6 a Statutului sînt restituite persoanei ce le-a transmis,
indicîndu-se motivele înapoierii. Banii găsiţi în pachetele şi trimiterile poştale, ascunşi prin
diferite metode subtile vor fi ridicaţi şi transmişi spre păstrare.
Administraţia penitenciarului, conform raportului medical, este în drept să primească
pentru deţinuţi colete cu medicamente şi produse parafarmaceutice (cu excepţia preparatelor
narcotice şi psihotrope) în cazul în care lipseşte posibilitatea de a asigura deţinuţii cu
medicamentele respective.
Cu permisiunea administraţiei penitenciare, deţinuţii, din cont propriu, la cerere, pot
expedia rudelor, iar condamnaţii şi altor persoane, colete şi banderole. în aceste cazuri serviciul
regim verifică conţinutul trimiterilor recepţionate pentru a fi expediate destinatarului din contul
deţinutului.
Deplasarea condamnaţilor fără escortă sau însoţire. Experienţa arată că această
instituţie a dreptului execuţional-penal este utilă şi stimulatoare pentru buna conduită şi corcctare
a condamnaţilor.
Acest drept se acordă condamnatului care execută pedeapsa închisorii în regim de
resocializare sau care este lăsat să execute lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de
urmărire penală, precum şi condamnatul care este încadrat în programul de pregătire pentru
liberare, dacă a fost executat cel puţin 1/3 din termenul de pedeapsă, este caracterizat pozitiv şi
dacă aceasta o cere specificul muncii sau lucrărilor executate.
Dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se acordă
condamnatului prin dispoziţia motivată în formă scrisă a şefului penitenciarului aprobată de către
Directorul General al DIP. înainte de eliberarea permisului, condamnatului i se notifică contra
semnătură regulile şi normele de conduită. Deplasarea fără escortă i se permite condamnatului
numai în orele şi pe itinerarul indicate în permis.
Categoria dată de condamnaţi sînt plasaţi în încăperi de locuit separate ale penitenciarului
sau în cămine aflate în afara teritoriului păzit, dar în raza determinată de administraţia
penitenciarului.
în cazul în care condamnatul încalcă regimul din penitenciar, orarul sau itinerarul
deplasărilor, precum şi în cazul schimbării specificului muncii sau lucrărilor executate şi
dispariţiei necesităţii deplasării în afara penitenciarului, şeful penitenciarului este în drept să-şi
anuleze dispoziţia privind acordarea dreptului de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara
penitenciarului.
Este interzisă deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului a următoarelor
categorii de condamnaţi:
- care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de
periculoasă;
- a condamnatului care a săvîrşit o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de
gravă;
- a condamnatului care se află în penitenciarul respectiv mai puţin de 6 luni;
- a condamnatului care are sancţiuni disciplinare nestinse;
- a condamnatului pentru infracţiune intenţionată, săvîrşită în perioada executării
pedepsei;
- a condamnatului bolnav de tuberculoză în formă activă;
- a condamnatului care nu a urmat tratamentul complet al bolii venerice,
alcoolismului, toxicomaniei, nărcomaniei;
- a condamnatului care suferă de tulburări psihice, ce nu exclud responsabilitatea.
Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului.
Implementarea acestei instituţii a dreptului execuţional-penal contribuie la atenuarea
izolării condamnaţilor de societate şi la consolidarea relaţiilor lor social - utile.
Conform CE al RM condamnatul care execută pedeapsa închisorii în regim comun sau de
resocializare, sau care este lăsat să efectueze lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de
urmărire penală, precum şi condamnatul încadrat în programul de pregătire pentru liberare, dacă
este caracterizat pozitiv poate beneficia de următoarele categorii de deplasări:
- pentru vizitarea familiei, rudelor, tutorelui sau curatorului poate beneficia în
decursul anului, de cel puţin o deplasare de scurtă durată de pînă la 5 zile;
- în caz de deces, de boală gravă a soţului sau a unei rude apropiate, de calamitate
naturală, care a cauzat pagube materiale considerabile condamnatului sau familiei lui, poate
beneficia de o deplasare de scurtă durată de pînă la 7 zile;
- pentru a-şi aranja copiii la rude sau într-o casă de copii (care au copii în casele
de copii ale penitenciarelor) poate beneficia în decursul anului de cel puţin o deplasare de scurtă
durată, de pînă la 7 zile; condamnatul care are copii invalizi poate beneficia, cel puţin de două
ori pe an, de o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-i vizita;
- pentru participare la sesiune în instituţiile de învăţămînt superior sau mediu de
specialitate poate beneficia de dreptul de a se deplasa, pe durata stabilită în Codul muncii.
Solicitînd o deplasare de scurtă durată, condamnatul va depune o cerere în scris, la care
va anexa actul care confirmă existenţa circumstanţelor personale extraordinare sau alte temeiuri
ale deplasării. Cererea condamnatului se va examina în decurs de 3 zile, iar în legătură cu
circumstanţele excepţionale - în decurs de o zi.
Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se acordă prin dispoziţia scrisă a
şefului penitenciarului, ţinîndu-se cont de timpul necesar pentru călătoria dus-întors. Timpul
aflării condamnatului în afara penitenciarului se include în termenul de executare a pedepsei. La
plecarea din instituţie, condamnatului i se eliberează bani de pe contul lui de peculiu sau aceştia
se expediază pe adresa rudelor lui. Costul călătoriei şi procurarea biletului de călătorie este
suportat de către condamnat, sau rudele lui.
În cazul circumstanţelor excepţionale care împiedică revenirea condamnatului în
termenul stabilit, şeful organului afacerilor interne de la locul aflării condamnatului este în drept,
la cererea motivată a condamnatului, să prelungească pînă la 3 zile termenul de revenire în
penitenciar, fapt despre care se comunică neîntîrziat administraţiei penitenciarului.
În situaţia în care condamnatul nu a revenit în penitenciar în termenul stabilit, organul
afacerilor interne de la locul de destinaţie a deplasării, în baza demersului şefului penitenciarului,
reţine condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat, fapt despre care
informează administraţia penitenciarului. în cazul, în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs
de 48 de ore din momentul parvenirii demersului, organul afacerilor interne, în termen de 24 de
ore, informează administraţia penitenciarului despre acest fapt, anexînd un raport asupra
rezultatelor acţiunilor de căutare a condamnatului. în acest caz administraţia penitenciarului va
adresa instanţei de judecată un demers, cu anexarea materialelor necesare, pentru darea în
căutare a condamnatului.
Deplasările enumerate mai sus nu se acordă următoarelor categorii de condamnaţi:
- care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de
periculoasă;
- care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave;
- care au sancţiuni disciplinare nestinse;
- condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate, săvîrşite în perioada executării
pedepsei;
- care sînt bolnavi de tuberculoză în formă activă;
- care nu au urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului,
toxicomaniei, narcomaniei;
- care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea.
În calitate de măsură excepţională. doar în caz de deces sau boală gravă a soţului ori a
unei rude apropiate, în prezenţa actelor constatatoare întocmite în forma stabilită, pe un termen
de o zi, pot fi deplasaţi, cu asigurarea pazei şi supravegherei necesare, fi alţi condamnaţi (cu
excepţia condamnaţilor la detenţiune pe viaţă) cu condiţia suportării de către aceştia a tuturor
cheltuielilor de deplasare atît a deţinutului, cît şi a escortei.
Normele care asigură ocrotirea socială a condamnaţilor. Cu toate că aceste norme nu se
conţin neapărat în capitolele CE al RM care reglementează regimul în instituţiile penitenciare,
ele, prin conţinutul lor, au menirea de asigurare normativă a ocrotirii sociale a condamnaţilor în
condiţiile executării pedepsei. La acestea se referă: dreptul condamnatului de a nu fi supus la
tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ; dreptul de a
adresa petiţii (cereri, reclamaţii, propuneri); dreptul la ocrotirea sănătăţii; dreptul la asigurare
socială, inclusiv la pensie; dreptul la securitatea personală.
Regulile regimului care se referă la alţi cetăţeni ce se găsesc în instituţiile
penitenciare. în timpul exercitării funcţiilor de serviciu sau în virtutea altor circumstanţe pe
teritoriul penitenciarului se pot afla diferite categorii de cetăţeni. Legea enumeră o bună parte din
ei şi reglementează modul de acces şi comportare a lor în timpul aflării în penitenciar.
Conform CE al RM în timpul executării funcţiilor de serviciu au dreptul de a vizita
instituţiile care asigură deţinerea persoanelor, fără permisiune specială:
- Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova;
- Preşedintele Republicii Moldova;
- Prim-ministrul Republicii Moldova;
- deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova;
- avocatul parlamentar;
- Procurorul General al Republicii Moldova, procurorul care exercită controlul
asupra executării hotărîrilor cu caracter penal în teritoriul respectiv;
- persoana cu funcţie de răspundere competentă a organului ierarhic superior
instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei penale;
- judecătorul care a examinat sau examinează cauza penală, conform competenţei
teritoriale;
- reprezentantul organizaţiei internaţionale care, conform actelor naţionale şi/sau
internaţionale la care RM este parte;
- membrul Comitetului pentru Plîngeri.
Instituţiile penitenciare pot fi vizitate de alte persoane cu permisiune specială a
administraţiei acestor instituţii ori a persoanelor cu funcţie de răspundere ale organelor ierarhic
superioare sau în baza hotăririi instanţei de judecată, iar în cazul preveniţilor - şi în baza hotăririi
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, în procedura cărora se afla cauza
penală. Aceste persoane pot fi:
- persoanele venite la întrevedere cu condamnaţii;
- avocatul, persoanele care au dreptul de a acorda asistenţă juridică, mediatorul;
- personalul serviciului de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor
obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor;
- persoanele civile din întreprinderile unde lucrează condamnaţii;
- slujitorii cultelor, medici, profesori, studenţi ai instituţiilor de învăţămînt juridic.
Ei sînt obligaţi să respecte regulile şi cerinţele regimului, ordinea interioară, regulile de
comunicare cu condamnaţii. Aceste reguli sînt prevăzute de secţiunea a 24-a din Statut şi prevăd
că persoanele care intră pe teritoriul penitenciarului şi obiectelor de producere nu au dreptul să
introducă arme, muniţii, alte bunuri, pachete, genţi şi alte obiecte interzise în penitenciar. Aceste
bunuri şi obiecte se depun spre păstrare în încăperi special amenajate amplasate la punctul de
control.
Profesorilor şcolilor de instruire generală şi instituţiilor de instruire şi educare care
activează pe lîngă penitenciar, li se permite să introducă în penitenciar manualele şi materialele
didactice necesare pentru studii.
3. Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei

Modificarea condiţiilor de deţinere a condamnaţilor în procesul executării pedepsei este


una din direcţiile de organizare a unui sistem corecţional eficient.
Societatea este cointeresată în aceea, ca persoanele care au săvîrşit infracţiuni şi au fost
supuse unor pedepse echitabile, să se corecteze în locurile de detenţie în termeni cît mai scurţi.
Se constată că unii condamnaţi, pe parcursul executării pedepsei, se schimbă, dînd
dovadă de bună purtare şi disciplină, de stăruinţă în muncă. Alţii, dimpotrivă, nu muncesc, nu
dau dovadă de îndreptare. Ca atare, s-a pus problema ca regimul de deţinere în penitenciar să se
diferenţieze şi să se desfăşoare pe faze, anume, de la faze mai severe spre faze mai puţin severe,
în funcţie de comportarea şi munca condamnaţilor; cei cu comportare bună să aibă posibilitatea
de a trece de la o fază mai grea spre o fază mai uşoară şi, în final, să ajungă la liberarea
condiţionată. Drept urmare, în istoria executării pedepsei închisorii s-a înscris un nou regim de
deţinere - regimul de deţinere progresiv - care constă în deţinerea, la început, în regim celular şi,
în măsura îndreptării şi a comportării bune a condamnatului, trecerea la deţinerea în comun, apoi
la o fază intermediară, un fel de semilibertate, iar la urmă trecerea la liberarea condiţionată.
Bazîndu-se pe principiile regimului de deţinere progresiv, legislaţia execuţional-penală a
RM prevede că executarea pedepsei de către condamnaţi se bazează pe două cerinţe importante
ale regimului: diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de
instanţa de judecată şi pe schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei.
Totodată principiul individualizării executării pedepsei şi a măsurilor corecţionale cere
schimbarea condiţiilor de deţinere a condamnaţilor în dependenţă de comportarea lor şi de
atitudinea manifestată faţă de muncă, de gradul de corijare.
Legislaţia execuţional-penală actuală a RM prevede condiţii diferite de deţinere a
condamnaţilor în unul şi acelaşi penitenciar, transferarea în care poate schimba esenţial statutul
juridic al condamnatului.
În dependenţă de comportamentul condamnaţilor, de predispunerea lor de a se supune
cerinţelor regimului, sînt prevăzute de lege diferite modalităţi de atenuare a regimului: dreptul la
deplasare fără escortă sau însoţire .
Deplasările de scurtă durată în afara penitenciarului. Legislaţia penală prevede
posibilitatea liberării condamnatului de pedeapsă înainte de termen; înlocuirea părţii neexecutate
din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă etc.
Conform CE al RM transferarea condamnatului dintr-un regim de deţinere într-un alt
regim de deţinere în cadrul aceluiaşi penitenciar, se efectuează în temeiul hotărîrii Comisiei
înfiinţate în penitenciar. Comisia penitenciarului este un organ colegial prezidat de şeful
penitenciarului. în componenţa comisiei se includ reprezentanţi ai serviciilor de securitate, regim
şi supraveghere, juridic, evidenţă specială, educaţie, psihologic, asistenţă socială, probaţiune
penitenciară, medical şi de producere ale penitenciarului, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor
administraţiei publice locale, autorităţii de tutelă şi curatclă din localitatea dislocării
penitenciarului, şi ai asociaţiilor obşteşti.
Comisia penitenciarului este creată în scopul eficientizării procesului de educare,
reeducare şi resocializare a condamnaţilor, racordarea practicii punerii în executare a pedepselor
penale privative de libertate la cadrul legislativ, precum şi măririi flexibilităţii de schimbare a
regimului de detenţie al condamnaţilor.
Comisia penitenciarului este competentă:
- să soluţioneze probleme cu privire la transferul condamnatului dintr-un regim în
altul al aceluiaşi penitenciar;
- să repartizeze condamnaţii în limitele penitenciarului, la plasarea acestora în
instituţie;
- să propună prezentarea condamnaţilor pentru eliberarea condiţionată înainte de
termen în instanţa de judecată;
- să aprecieze necesitatea prezentării de către administraţia penitenciarului, în nume
propriu, a solicitărilor pentru aplicarea actului de graţiere faţă de deţinuţi;
- la solicitarea organelor competente, să aprobe concluzia privind caracterizarea
deţinuţilor;
- să aprobe programul penitenciar de bază al instituţiei;
- să prezinte propuneri cu privire la anularea deciziei privind schimbarea regimului
de detenţie, dacă s-a constatat că sînt suficiente motive pentru a o anula;
- să decidă asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către
condamnatul care a împlinit vîrsta de 18 ani în penitenciarul pentru minori;
- să aprobe caracteristicile deţinuţilor, în funcţie de comportamentul acestora
stabilit în baza prezentărilor serviciilor respective ale penitenciarului;
- să examineze propunerile privind ridicarea înainte de termen a sancţiunii
disciplinare;
- să efectueze alte acţiuni stabilite în sarcina sa prin alte acte normative.
La transferarea condamnatului se iau în considerare caracterizările personalităţii lui
cuprinse în dosarul personal, inclusiv privind participarea lui la programe de studii şi
socioeducative. Comisia nu este în drept să-i stabilească condamnatului un regim de detenţie mai
favorizat, dacă acesta are sancţiuni disciplinare nestinse. Hotărîrile comisiei penitenciarului sînt
aplicate prin ordinul şefului penitenciarului.
Transferarea condamnatului de la un regim de deţinere în altul în calitate de sancţiune
disciplinară sau ca efect al recunoaşterii acestuia drept violator al regimului de detenţie se
efectuează în baza ordinului şefului penitenciarului de aplicare a sancţiunii respective.
Condamnaţii declaraţi violatori ai regimului sînt transferaţi din regimul comun şi de
resocializare de detenţie la regim iniţial. Transferul repetat al condamnaţilor în regim comun de
detenţie se efectuează la expirarea termenului de acţiune a ultimei sancţiuni disciplinare.
Transferul repetat al condamnaţilor la regim de resocializare nu se efectuează.
Decizia privind transferarea sa de la un regim de deţinere la altul, precum şi dintr-un
penitenciar într-un alt penitenciar de acelaşi tip poate fi contestată de către condamnat.

4. Mijloacele şi metodele de asigurare a regimului

În rîndul condamnaţilor adeseori există persoane care nu doresc să se supună ordinii de


drept stabilite în penitenciar. De aceea pentru ei sînt prevăzute măsuri de constrîngere pentru a-i
determina la respectarea cerinţelor regimului. Pentru alţi condamnaţi o importanţă mai mare o au
măsurile de stimulare pentru respectarea regimului.
Toate aceste măsuri, independent de natura lor, sînt unite într- o singură noţiune -
mijloacele asigurării regimului în instituţiile penitenciare.
Aceste mijloace pot fi împărţite în două grupe: cu caracter general şi speciale.
Mijloacele generale de asigurare a regimului. Respectarea cerinţelor regimului de către
condamnaţi se asigură în primul rînd prin respectarea de către toţi funcţionarii instituţiilor
penitenciare şi de ale persoane, care intră în contact cu condamnaţii, a legislaţiei execuţional-
penale. îndeplinirea strictă a prevederilor legale, purtarea corectă şi tactul creează premisele
necesare pentru asigurarea regimului şi respectarea cerinţelor sale de către condamnaţi.
Studierea gradului de interacţiune şi conlucrare a subdiviziunilor DIP a demonstrat că la
categoria celor mai importanţi factori socio-psihologici ce influenţează activitatea acestora se
atribuie, în primul rînd, coeziunea membrilor colectivului, relaţiile lor de serviciu, microclimatul
în colectiv. Aceşti factori capătă încărcătură negativă în colectivele unde pregătirea profesională
a colaboratorilor este redusă.
În scopul asigurării respectării regimului la întreprinderile penitenciarelor şi la obiectele
de producere ale altor ministere şi departamente, unde au loc contacte ale condamnaţilor cu alţi
cetăţeni, se limitează numărul angajaţilor civili, al inginerilor, tehnicienilor, muncitorilor
calificaţi, care, conform pct. 581 din Statut, nu trebuie să depăşească 15 la sută din numărul
condamnaţilor care lucrează. Administraţia penitenciarelor ia măsuri pentru ca efectivul angajat
să fie completat, de regulă, cu persoane de acelaşi sex cu condamnaţii.
Potrivit pct. 583 din Statut persoanele care lucrează împreună cu condamnaţii trebuie să
respecte regulile de comunicare cu ei, stabilite de administraţia instituţiei şi notificate contra
semnătură. Acestora li se interzice să transmită condamnaţilor sau să primească de la aceştia
produse alimentare, bani, corespondenţă, băuturi alcoolice, alte obiecte, articole şi substanţe. în
caz de încălcare a acestor reguli administraţia instituţiei interzice accesul persoanelor vinovate la
obiectele unde lucrează condamnaţii şi întreprinde măsuri de tragere a lor la răspundere.
La grupa mijloacelor speciale de asigurare a regimului se referă: paza condamnaţilor
şi supravegherea lor, măsurile de securitate aplicate faţă de condamnaţi şi măsurile asigurării
securităţii personale a condamnaţilor, măsurile de stimulare şi sancţionare, activitatea operativă
de investigaţii şi introducerea în instituţiile penitenciare a regimului special.
Paza condamnaţilor şi supravegherea lor se efectuează de către personalul instituţiilor
penitenciare. Sarcina ei este de a asigura securitatea obiectelor instituţiilor penitenciare,
preîntîmpinarea şi curmarea infracţiunilor şi a altor încălcări din partea condamnaţilor cît şi a
altor persoane care se află pe teritoriul penitenciarului. Modul de organizare a pazei şi
supravegherii condamnaţilor este reglementată de actele normative aprobate de Guvernul RM şi
Ministerul Justiţiei.
CE al RM prevede că administraţia penitenciarului este în drept să folosească mijloacele
tehnice de paza, supraveghere şi control în scopul obţinerii informaţiei necesare despre
comportamentul condamnaţilor, prevenirii evadării lor şi altor infracţiuni. Se permite folosirea
curentului electric în partea de sus a îngrădirii exterioare a penitenciarului de tip semiînchis sau
închis, cu respectarea condiţiilor de prevenire a accidentelor.
Administraţia penitenciarului este obligată să informeze condamnatul, contra semnătură,
despre folosirea mijloacelor tehnice de pază care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea
persoanei. Lista mijloacelor tehnice de pază, supraveghere şi control, precum şi modul de
utilizare a lor se reglementează în actele normative aprobate de Guvern.
Personalul penitenciar este obligat să întreprindă imediat, la sesizare sau din oficiu,
măsuri pentru asigurarea securităţii personale a condamnaţilor. Astfel, la apariţia pericolului
pentru securitatea personală a condamnatului, el este în drept să adreseze oricărei dintre
persoanele cu funcţie de răspundere ale penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii
personale. în acest caz administraţia instituţiei este obligată să-l izoleze de alţi deţinuţi, utilizînd
în aceste scopuri diverse încăperi, care corespund cerinţelor pentru detenţia persoanei, inclusiv
celulele izolatoarelor disciplinare. Restricţiile prevăzute de Statut privind condiţiile de detenţie în
izolatorul disciplinar, temeiul şi modul de încarcerare, în cazul dat nu se extind asupra
deţinutului transferat din motive de securitate personală.
Deosebit de importante în condiţiile actuale, rămîn a fi preocupările ce ţin de pregătirea
profesională a personalului serviciilor operative din instituţiile penitenciare. O creştere calitativă
a niveluli de pregătire a specialiştilor va fi posibilă doai în condiţiile unei abordări complexe a
problemei, în urma realizării unor măsuri organizatorice şi financiar-economice, perfecţionării
bazei normative, inclusiv standardizarea şi integrarea programelor de studii.136
CE al RM prevede că în caz de calamităţi naturale (incendiu, inundaţii, furtuni violente,
etc.), epidemii, epizootii, avarii, conjunctură externă, război ori alte cazuri de forţă majoră care
pun în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor (cauze externe) precum şi în cazul unor tulburări în
masă, nesupuneri în grup, sau luării de ostatici (cauze interne), în penitenciar poate fi instituit un
regim special.
În perioada de acţiune a regimului special, în penitenciar poate fi suspendată realizarea
unor drepturi ale condamnaţilor, introdusă paza şi supravegherea întărită, instituit un mod special
de acces la obiecte, modificat programul zilei, limitată activitatea serviciilor de producere,
comunale şi de trai, cultural-educative, medico- sanitare şi a altor servicii. Pentru curmarea
tulburărilor în masă, cazurilor de nesupunere în grup, precum şi pentru eliberarea ostaticilor, pot
fi implicate subunităţi cu destinaţie specială.
Regimul special se instituie pe un termen de pînă la 30 de zile, prin ordinul ministrului
justiţiei, coordonat cu Procurorul General, cu posibilitatea prelungirii termenului cu încă 30 de
zile.
În cazul apariţiei unui pericol real pentru viaţa şi sănătatea condamnaţilor, a personalului
penitenciarului sau a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, şeful penitenciarului poate
aplica, de sine stătător, măsurile regimului special, cu înştiinţarea neîntîrziată a ministrului
justiţiei. Ministrul justiţiei aduce acest fapt la cunoştinţa Procurorului General şi, în decurs de 24
de ore de la primirea înştiinţării, hotărăşte instituirea regimului special sau anularea măsurilor
aplicate. Decizia privind instituirea regimului special poate fi contestată în instanţa de judecată în
modul prevăzut de legislaţia procesual-penală.
Măsurile de stimulare şi sancţiunile disciplinare aplicate condamnaţilor.
în scopul menţinerii ordinii şi disciplinei în instituţiile penitenciare şi stimulării
condamnaţilor către un comportament care ar corespunde cerinţelor regimului, se aplică un
sistem complex de măsuri dc stimulare şi sancţionare.
În CE al RM sînt prevăzute următoarele măsuri de stimulare aplicate condamnaţilor:
- menţiune;
- premierea pentru obţinerea unor indicatori înalţi în muncă;
- acordarea unor întrevederi suplimentare de scurtă şi de lungă durată;
- permisiunea de a avea convorbiri telefonice suplimentare cu o durată de pînă la 20
de minute;
- stingerea înainte de termen a sancţiunii disciplinare aplicate;
- condamnaţii care execută pedeapsa în penitenciare de tip deschis pot primi
permisiunea de a se deplasa în afara penitenciarului în zilele de repaus şi de sărbătoare
nelucrătoare.
- Ţinînd cont de specificul executării pedepsei în penitenciarele pentru minori, se
prevede suplimentar următoarele măsuri de stimulare:
- acordarea dreptului de a vizita manifestări cultural- distractive şi sportive în afara
penitenciarului, fiind însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, pe o durată de cel
mult 8 ore.
- acordarea dreptului de a ieşi din penitenciar, fiind însoţiţi de reprezentanţii lor
legali, pe o durată de cel mult 8 ore.
- Măsurile de stimulare enumerate mai sus pot fi aplicate condamnatului care are o
bună conduită şi a făcut eforturi simţitoare pentru reintegrarea socială, în special în cadrul
activităţii socioeducative, instruirii generale şi profesionale.
- Condamnatului i se poate stinge înainte de termen o singură sancţiune disciplinară
aplicată anterior. Sancţiunile disciplinare cum sînt încarcerarea şi transferarea condamnatului din
regimul de deţinere de resocializare în regimul comun pot fi stinse înainte de termen numai la
expirarea a 6 luni din ziua executării sancţiunii disciplinare.
Sancţiunile disciplinare sînt aplicate condamnaţilor pentru comiterea unor abateri
disciplinare concrete. Conform CE al RM constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
- prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori
nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
- tulburarea în orice mod a programelor socio-educative care se derulează în
penitenciar;
- procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau de alte valori în alte condiţii decît
cele prevăzute de lege;
- nerespectarea normelor de igienă colectivă sau individuală;
- comunicarea cu exteiiorul în alte condiţii şi prin alte metode decît cele prevăzute
de lege;
- utilizarea în alte condiţii decît cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie
de administraţia penitenciarului;
- nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea
pedepsei potrivit dispoziţiilor CE al RM, Statutului, şi ale regulamentului de ordine interioară a
penitenciarului, după aducerea acestora la cunoştinţă potrivit CE al RM, dacă este de natură să
aducă atingere ordinii sau siguranţei penitenciarului.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor
condamnate.
Conform CE al RM, condamnatului îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:
- mustrare;
- antrenarea, peste rînd, la îngrijirea şi amenajarea încăperilor şi/sau a teritoriului
penitenciarului;
- încarcerarea condamnatului deţinut în penitenciarul de tip deschis sau semiînchis -
pe un termen de pînă la 15 zile; în penitenciar de tip închis - pe un termen de pînă la 20 de zile
iar a femeii condamnate (încarcerarea femeilor gravide şi femeilor cu copii sugari se interzice)
sau a minorului condamnat - pe un termen de pînă la 7 zile;
- transferarea condamnatului din regimul de deţinere de resocializare în regimul
comun.
Condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire i se
poate aplica, în calitate de sancţiune disciplinară, interdicţia de a locui în afara teritoriului
penitenciarului.
Condamnatul care, în timpul executării pedepsei, a admis repetat abateri disciplinare
grave (pentru care a fost sancţionat) sau a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni
intenţionate este declarat violator al regimului de deţinere. Condamnatul violator al regimului de
deţinere execută pedeapsa în regimul iniţial de deţinere şi nu poate fi transferat în regimul comun
sau în regimul de resocializare.
Condiţiile de deţinere a condamnaţilor încarceraţi sînt prevăzute în secţiunea a 53-a din
Statut. Sancţiunea dată este pusă în executare doar în prezenţa avizului pozitiv al medicului, cu
excepţia cazurilor cînd încarcerarea acestuia are loc din motive de securitate personală a
deţinutului sau pentru menţinerea ordinii şi securităţii în penitenciar. Deţinuţii încarceraţi nu au
dreptul la întrevederi, convorbiri telefonice, primirea coletelor, pachetelor cu provizii şi
banderolelor, nu li se permite să procure produse alimentare şi obiecte de primă necesitate şi să
practice jocurile sportive şi de masă. Ei beneficiază de plimbări zilnice cu durata de o oră
(minorii şi femeile - cel puţin 2 ore).
O importanţă majoră pentru realizarea normelor care prevăd sancţiunile disciplinare o are
stabilirea mecanismului de aplicare a lor.
Sancţiunile disciplinare se exprimă în scris şi se aplică de către şeful penitenciarului.
Această regulă a fost stabilită în scopul asigurării unei uniformizări a practicii disciplinare
precum şi reieşind din prevederile teoriei managementului, conform căreia în colectiv acest drept
trebuie să-l deţină numai conducătorul.
Sancţiunea disciplinară se aplică în cel mult 10 zile, iar în cazul unei verificări
suplimentare - în cel mult 30 de zile de la data depistării încălcării. Directorul general al DIP este
în drept, în cazuri excepţionale, pînă la expirarea termenului limită de aplicare a sancţiunii
disciplinare, să prelungească termenul verificării suplimentare cu 20 de zile.
Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţă condamnatului,
contra semnătură. Dacă sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată în termenul stabilit sau în cel
suplimentar, condamnatul se consideră absolvit de pedeapsă.
în corespundere cu CE al RM Statut sancţiunile disciplinare potfî stinse sau anulate:
a) stinse:
- dacă în decursul unui an de la data executării ultimii sancţiuni disciplinare nu a
fost aplicată o nouă sancţiune, sancţiunea se consideră stinsă, iar condamnatul este considerat ca
nefiind sancţionat;
- înainte de termen, dar nu mai devreme de 6 luni din data sancţionării, doar în
calitate de măsură de stimulare.
Sancţiunea disciplinară stinsă nu produce efecte juridice pentru condamnat.
b) anulate:
- prin hotărîrea definitivă a instanţei de judecată;
- prin decizia Comitetului pentru Plîngeri;
- prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului sau a persoanei care asigură
interimarul funcţiei.
În cazul în care sancţiunea disciplinară a fost anulată, condamnatul se consideră ca
nefiind sancţionat.
Sancţiunea disciplinară sub formă de declarare a condamnatului violator al regimului de
deţinere se stinge la expirarea unui an de la data declarării lui drept violator al regimului de
deţinere, iar în cazul comiterii unei alte încălcări sancţionate de către şeful penitenciarului - la
expirarea unui an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare. Sancţiunea dată nu poate fi
stinsă înainte de termen.
Procedura de contestare este reglementată de CE al RM, care prevede că decizia privind
aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi contestată la Comitetul pentru Plîngeri în termen de 30
de zile de la data comunicării ei.
Potrivit pct. 1 al Regulamentului Comitetului pentru Plîngeri acesta se instituie în scopul
examinării plîngerilor, depuse de către deţinuţii din instituţiile penitenciare în conformitate cu
prevederile CE al RM.
Măsurile de securitate aplicate faţă de condamnaţi. în timp ce sancţiunile disciplinare se
aplică pentru abateri disciplinare, măsurile de securitate se aplică faţă de condamnaţi pentru
respingerea atacului asupra personalului penitenciarului, asupra altor condamnaţi, c
urmarea infracţiunilor, eliberareaostaticilor etc. Sancţiunile disciplinare se aplică ca
măsură de pedeapsă pentru acţiunile condamnaţilor care au avut loc sau au fost deja curmate.
Deaceea nu se exclude aplicarea mai întîi a măsurilor de securitate faţă de condamnaţi, apoi şi a
sancţiunilor disciplinare sau chiar atragerea lor la răspundere penală.
Importanţa deosebită a aplicării măsurilor de securitate în sistemul mijloacelor de
asigurare a regimului se datorează pericolului cauzării unui prejudiciu moral şi fizic persoanelor
faţă de care se aplică mijloacele date. în acelaşi timp condamnaţii trebuie să fie informaţi despre
posibilitatea aplicării mijloacelor speciale şi a armei de foc în caz de încălcări grave ale
cerinţelor regimului, tentativă de evadare, atentarea la viaţa şi sănătatea personalului
penitenciarului, a altor persoane (inclusiv a altor condamnaţi). Aplicarea măsurilor de securitate
faţă de condamnaţi este o consecinţă a realizării dreptului colaboratorilor la legitima apărare în
timpul îndeplinirii obligaţiunilor de serviciu şi la starea de extremă necesitate în cazul apariţiei
situaţiilor excepţionale.
Mijloacele de securitate pot fi aplicate de colaboratorii sistemului penitenciar pe teritoriul
penitenciarului, teritoriile aferente acestuia asupra cărora se extind sau sînt stabilite cerinţe de
regim, precum şi la obiectele păzite,
Personalul penitenciar aplică forţa fizică, inclusiv procedeele speciale de luptă, pentru
curmarea acţiunilor nelegitime a deţinuţilor, pentru înfrîngerea rezistenţei opuse cerinţelor
legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin. în cazurile
cînd aplicarea forţei nu poate fi evitată, colaboratorii sistemului penitenciar sînt obligaţi să
aprecieze intensitatea aplicării acesteia, astfel încît să aducă o daună cît mai mică sănătăţii
condamnaţilor, precum şi să asigure acordarea asistenţei medicale victimelor.
Procedeele de luptă se aplică după avertizare. în caz de necesitate a respingerii atacului
armat prin surprindere, precum şi reţinerea condamnaţilor evadaţi, eliberarea ostaticilor,
procedeele sînt aplicate fără avertizare.
Mijloacele speciale utilizate de personalul penitenciar pot fi clasificate în:
a) mijloace de apărare pasivă (căşti, vestă antiglonţ, scuturi blindate şi scuturi
antişoc, măşti antigaz, ş. a.);
b) mijloacele de apărare activă (bastoane speciale de cauciuc şi plastic, cătuşe,
grenadă de mînă cu gaze, cartuşe şi grenade cu gaze, arme cu gaze, cartuşe cu glonţ de cauciuc
sau plastic, plase speciale, armă electroşoc, cîinii de serviciu ş. a.);
c) mijloace auxiliare de asigurare a operaţiilor speciale (aparate cu raniţă, grenade şi
dispozitive audio-vizuale, dispozitive pentru stoparea forţată a transportului auto, coloranţi
speciali, cisterne auto de pompieri cu afet cu ţevi, elicoptere ş. a.).
Drept arme de foc aplicate faţă de condamnaţi sînt recunoscute armele militare
confecţionate pentru dotarea foiţelor armate, a colaboratorilor organelor securităţii dc stat şi
afacerilor interne, a altor persoane, instituţii şi unităţi autorizate cu funcţii de gardă, escortă,
utilizate în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului şi tehnicii de luptă, precum şi orice
alte instrumente, piese sau dispozitive destinate pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau a distruge,
dacă posedă caracteristicile unei arme militare.
La aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale sau armei de foc, colaboratorii sistemului
penitenciarei sînt obligaţi:
- de a avertiza cu privire la intenţia recurgerii la acestea cu acordarea unui timp
suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor de atac prin surprindere, de eliberare a
ostaticilor, de atac cu aplicarea armei de foc, tehnicii de luptă, autovehiculelor, navelor aeriene şi
fluviale, de evadare de sub escortă şi de sub pază cu arma de foc, fie cu ajutorul mijloacelor de
transport, fie în alte cazuri, care creează un pericol real pentru viaţa şi sănătatea lucrătorilor
penitenciarului sau altor persoane;
- de a asigura cauzarea unei pagube cît mai reduse deţinuţilor sau altor persoane,
precum şi acordarea imediată victimelor a primului ajutor medical:
- de a raporta, în termen de 24 ore, şefului nemijlocit referitor la fiecare caz de
aplicare a forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc.
În lipsa mijloacelor speciale sau armei de foc, colaboratorii sistemului penitenciar, în
stare de legitimă apărare sau stare de extremă necesitate, sînt în drept să aplice orice alte
mijloace aflate la dispoziţie.
Personalul penitenciar are dreptul să aplice arma de foc doar ca măsură excepţională, în
următoarele cazuri:
- împotriva deţinuţilor care participă la dezordinile în masă;
- pentru respingerea atacului condamnatului care pune în pericol viaţa şi sănătatea
altor condamnaţi, personalului penitenciar, altor persoane, precum şi pentru respingerea atacului
în scopul acaparării violente a armelor;
- pentru respingerea atacului în grup (inclusiv armat) sau individual, a altor
persoane decît deţinuţii, ce prezintă un pericol real pentru viaţa şi sănătatea personalului
penitenciar sau altor persoane;
- pentru respingerea atacului în grup (inclusiv armat) la obiectele păzite, încăperile
şi edificiile de executare a pedepsei, precum şi asupra mijloacelor de transport;
- pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată sau a fost surprinsă în
flagrant delict, deţinutului evadat de sub pază, precum şi a persoanei înarmate care refuză să se
supună somaţiei privind predarea armei;
- pentru a contracara evadarea condamnatului din penitenciar sau de sub escortă;
- pentru contracararea tentativelor de eliberare forţată a condamnaţilor;
- pentru eliberarea ostaticilor, clădirilor, edificiilor, încăperilor şi mijloacelor de
transport.
Drept atentat la securitatea personală a personalului penitenciar, pe lîngă aceste acţiuni,
este clasificată şi apropierea condamnatului sau a unei alte persoane la o distanţă de mai puţin de
3 metri, după ce a fost somat să se oprească.
Aplicarea armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia
recurgerii la ea.
Arma de foc poate fi aplicată fără avertizare în caz de:
- atac prin surprindere;
- opunere a rezistenţei armate;
- atac cu aplicarea armei de foc, a tehnicii de luptă, a autovehicolelor, a navelor
fluviale şi aeriene;
- evadare de sub pază şi de sub escortă cu arma de foc, sau cu ajutorul mijloacelor
de transport;
- atac pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă;
- pentru eliberarea ostaticilor;
- atac în scopul eliberării condamnaţilor de sub pază şi
- escortare;
- în alte cazuri care creează un pericol real pentru viaţa şi sănătatea condamnaţilor,
personalului penitenciar sau altor persoane.
De asemenea arma de foc poate fi utilizată:
- pentru oprirea mijloacelor de transport, cu folosirea cărora se realizează evadarea
condamnaţilor;
- pentru somarea condamnaţilor şi altor persoane despre intenţia aplicării armei de
foc, darea semnalului de alarmă şi solicitarea ajutorului.
Personalul penitenciar este în drept de a prezenta arma de foc şi a o pregăti pentru luptă,
dacă consideră, că în situaţia creată pot apărea temeiurile stabilite de lege pentru aplicarea ei,
precum şi la tentativa condamnatului sau a altei persoane, de a se apropia de colaboratorul
sistemului penitenciar cu arma de foc pregătită pentru a fi aplicată, armă rece sau obiecte, cu
ajutorul cărora pot fi aplicate leziuni corporale, micşorînd astfel distanţa indicată prin somare,
precum şi în cazul tentativei de a scoate arma de foc.
Efectuarea unei împuşcături la ţintă este considerată drept aplicare a armei de foc.
Se interzice aplicarea armei de foc asupra femeilor, persoanelor cu semne evidente de
invaliditate şi minorilor, cînd vîrsta lor este evidentă, sau este cunoscută, cu excepţia cazurilor
opunerii de către ei a rezistenţei armate, realizării atacului armat,
sau în grup, punînd în pericol viaţa şi sănătatea celor din jur.
În toate cazurile de aplicare a armei de foc colaboratorul este obligat să comunice
neîntîrziat şefului nemijlocit şi să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării securităţii
celor din jur şi acordării ajutorului medical victimelor.
Administraţia penitenciară anunţă imediat procurorul despre fiecare caz de aplicare a
armei de foc.
De rînd cu mijloacele sînt aplicate şi metodele asigurării regimului. în general prin
metodă se înţelege un procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop. După
cum se ştie, activitatea subiecţilor responsabili de organizarea regimului este reglementată, în
mare parte, de actele normative departamentale în care sînt prevăzute direcţiile generale de
activitate. Dar pentru soluţionarea sarcinilor concrete ale asigurării regimului, care reies din
particularităţile de funcţionare, nu va fi posibil de activat fără o abordare în spirit creator a
mijloacelor avute la dispoziţie.
De aceea în activitatea practică a instituţiilor penitenciare se utilizează pe larg diverse
combinări ale mijloacelor de asigurare a regimului, prevăzute de lege şi actele subnormative, în
scopul soluţionării unor sarcini concrete.
Prin urmare, metodele asigurării regimului în instituţiile penitenciare constau în
abordarea în spirit creator a mijloacelor prevăzute de lege şi respectarea actelor normative
departamentale, în scopul soluţionării sarcinilor concrete ale regimului de ispăşire a pedepsei de
către condamnaţi. Analiza experienţei de asigurare a regimului în instituţiile penitenciare arată că
rezultate bune se înregistrează doar în cazul cînd pe lîngă îndeplinirea cerinţelor regimului este
realizat şi un complex de măsuri direcţionate spre perfecţionarea utilizării tuturor mijloacelor de
corijare şi reeducare a condamnaţilor.