Toracocenteza – Puncția pleurală

Toracocenteza sau puncţia pleurală reprezintă stabilirea unei legături între

cavitatea pleurală şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
Toracocenteza este o procedură invazivă, prin care se îndepărtează lichidul sau
aerul din cavitatea pleurală (membrana seroasă care acoperă plămânii) în scop
diagnostic sau terapeutic.
Se execută de către medic!
Scop
 Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.

o Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.

o Stabilirea diagnosticului.

 Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.

o Administrarea de medicamente.

Indicaţii
 Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare

 Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală

 Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi

plămânului

Contraindicaţii
 Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.

 Tratament cu anticoagulante.

Locul de elecție puncţiei

 Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii superioară a
coastei.
Sursa: Pinterest
Materiale necesare
 Muşama şi aleză.

 Mănuşi de cauciuc.

 Alcool, tinctură de iod.

 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.

 Soluţii anestezice – Xilină 1%.

 Trocar.

 Ace şi seringi sterile.

 Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.

 Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic
glacial, pipete.

 Vase colectoare.
 Cilindru gradat.

 Materiale necesare pentru recoltări.

Pregătirea bolnavului
 Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.

 Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea

excitabilitatea generală a nervului pneumogastric.

 Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie

ridicată peste cap până la urechea opusă sau se aşează pe un scaun cu spătar,
antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului.

 Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la

marginea patului.

 Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.

Execuţia puncţiei
 Puncţia se execută de către medic cu ajutorul asistentei medicale. Asistenta
pregăteşte radiografia pacientului.

 Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie Se aşează

câmpul chirurgical în jurul toracelui, sub locul puncţiei. Medicul execută
anestezia locală şi puncţia.

Rolul asistentului medical în efectuarea puncţiei

pleurale


o Protejează lenjeria de pat şi de corp.

o Asigură poziţia bolnavului.

o Dezinfectează locul puncţiei.

o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.

o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.

o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele

recoltate.
 o Măsoară cantitatea de lichid evacuată.

o Examinează macroscopic lichidul.

o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în

paharul cu apă distilată + 1-2 picături de acid acetic glacial).

o Aplică un pansament la locul puncţiei.

o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele

incidente şi accidente.

Îngrijiri după tehnică

 Se asigură repaus la pat.

 Se supraveghează funcţiile vitale.

 Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei,

secreţiilor bronhice.

Accidente și incidente
 Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare.

 Lipotimie, colaps.

 Accese de tuse – prin iritaţie pleurală.

 Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului.

 Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia.
Observaţii
 Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos),
hemoragic sau serosanguinolent.

 Reacţia este + când lichidul pleural este bogat în albumine – exsudat; reacţia
este negativă când lichidul rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări
circulatorii).

 Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml.

 Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin

traumatizantă.

 Nu se evacuează mai mult de 1000-1200 ml.

 Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a împiedica formarea

aderenţelor.