Sunteți pe pagina 1din 9

Parcul National Muntii Calimani

Vladic Alexandra Viviana


Munții Călimani sunt parte integrantă a Carpaților Orientali fiind, precum
tot lanțul carpatic, munți tineri, de încrețire, Munții Călimani sunt de origine
vulcanică, cel mai înalt vârf al lor fiind, cu 2100 m, Vârful Pietrosul
Călimanilor.
Descriere
Munții Călimani aparțin lanțului vulcanic ce căptușește latura internă a
Carpaților Orientali, situat în zona de contact a munților de încrețire cu
marile depresiuni de prăbușire ale Transilvaniei și Pannoniei. Călimanul se
încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munți din România, cu cratere
stinse acum circa 1,8 - 5 milioane de ani .Intensa activitate vulcanică a dus
la apariția unor imense acumulări de lavă desfășurate pe o lungime de 450
km (dintre care 375 pe teritoriul României).
Constituit din alternanțe de lave, aglomerate și cenușă , Călimanul aparține
grupei sudice - cea mai importantă masă vulcanică - cu o suprafață de
aproximativ 6.400 km², cu lățimea de circa 40 km și lungimea de aproape
160 km. Acest masiv este caracterizat prin prezența celor mai mari
altitudini (Pietrosul Călimanului -2100 m, Gurghiu -1776 m, Harghita - 1800
m), care coboară treptat către Tușnad (Ciomatu -1.301 m). În acest sector
apar aliniate numeroase conuri vulcanice distruse parțial de eroziune, dar
mai ales datorită prăbușirilor care au dus la deschiderea unor cratere
imense .

Asezare și limite
Muntii Calimani ocupă partea nord-vestică a grupei centrale a
Carpaților Orientali, reprezentând cel mai extins masiv vulcanic din
România. El se desfășoară pe direcția nord-vest-sud-est, fiind delimitat la
miazănoapte de zona depresionară a Dornelor (Vatra Dornei) și munții
mărunți ai Bârgăului; la est - șirul depresiunilor Păltiniș, Drăgoiasa, Bilbor,
Secu îl separă de munții înalți ai Bistriței și de munții Giurgeului (sud-est);
la sud - defileul Mureșului constituie limita spre munții vulcanici ai
Gurghiului; în vest - piemontul colinar al Călimanului face trecerea spre
partea estică a Podișului Transilvaniei.
Parcul Naţional Munţii Călimani Sud se află în regiunea vulcanică cea mai
importantă din ţară, importanţă care rezidă atât din întinderea sa cât şi ca
amploare - volum de rocă precum durata în timp a erupţiilor. Munţii
Călimani aparţin de grupul de munţi vulcanici ai Carpaţilor Orientali,
constituit dintr-o uriaşă construcţie vulcanică aşezată pe un substrat format
din şisturi cristaline caracteristice Carpaţilor şi sedimentele mezozoice ale
bazinului ardelean. Elementul principal al munţilor Călimani îl constituie
caldera ce reprezintă şi limita Parcului Naţional Călimani Sud, cu un
diametru de cca 10 km formată în urma activităţilor vulcanice din pliocen şi
care este deschisă spre nordul masivului. Din punct de vedere geologic
masivul are o structură simplă. Structurile geologice mai vechi sunt
constituite din sedimente vulcanice pontice-brecii. Structurile geologice mai
noi ale munţilor Călimani sunt constituite din roci efuzive scurgeri de lave.

În zona Negoiului Românesc s-au format şi stocuri de sulf exploatate


până nu demult. Structura geomorfologică a Munţilor Călimani Sud se
aseamănă cu cea a Munţilor Gurghiu şi Harghita, din lanţul eruptiv sudic. În
partea vestică se întind platouri alcătuite din aglomerate, piroclastite şi
lave, iar în partea estică se înalţă formaţiuni vulcanice care domină cu
câteva sute de metri platourile vestice.

Masivitatea întregului munte este accentuată de prezenţa unor arii


coborâte, cu depresiunile marginale, Topliţa şi Defileul Mureşului între
Topliţa şi Deda. Regiunea este dominată de culmea înaltă, care, în parte,
constituie marginea calderei: Călimanul (2013 m), Iezerul Călimanului
(2031 m), Bradu Ciont (1899 m), Răchitiş (2021 m), Pietricelu (1993 m),
Negoiul Unguresc (2081 m), Pietrosul (2100 m) etc.

Energia reliefului este concretizată prin valori de 500-800 m, cele


maxime înregistrându-se în jurul calderei. Altitudinea minimă din Parcul
Naţional Călimani Sud propus este de 900 m (limita sudică Tihu), iar
altitudinea maximă este de 2100 m (Vârful Pietrosul), diferenţă de 1200 m.

În zona Parcului Naţional Căliman Sud , versanţii cu înclinaţii de


peste 30 de grade reprezintă din totalul suprafeţelor procentul de 77 ,6 %,
cu o expunere accentuată la eroziunea solurilor. Înfiinţarea unei arii
protejate ar oferi un control riguros pentru prevenirea degradării mediului
prin activităţi antropice.
Ea trece la nord de Dealul Tănasa (1.001 m), intersectează cursul
mijlociu al văii Pietroasa de Jos, urcând spre nord până la
localitatea Bistrița Bârgăului. În continuare, către est, urmărește valea
Bistriței până în apropiere de Colibița, de unde se abate spre sud, și
întretaie cursul superior al Pănulețului și pârâul Colbul, pe sub Vf. Țiganca.
Limita se orientează către nord-est, ocolind Vf. Dălbidanu (1.648 m), Vf.
Tomnatec (1.542 m), Vf. Buba (1.670 m), și traversând cursul superior al
râului Dorna până în valea Negrișoarei, pe care o însoțește către nord
până la Măgura Mică (1.226 m), ocolind în continuare, pe la nord-nord-est,
Vf. Buza Șerbii (1.530 m). Spre comuna Saru Dornei, limita sud-estică a
depresiunii cu același nume pătrunde adine în masiv până în apropiere de
confluența pârâului Haitii cu Neagra Sarului, de unde se abate către nord-
est, pe lângă Piciorul Cerbului (1.650 m) și piciorul Țiganului (1.700 m),
până în valea Călimanului. Limita estică marchează contactul dintre munții
cristalini ai Bistriței și masivul vulcanic al Călimanului. De la localitatea
Panaci ea se îndreaptă către sud-est de-a lungul pârâului Călimanelul și
străbate depresiunile Păltiniș, Drăgoiasa, Bilbor, pentru a se orienta apoi
spre sud-est urmărind valea Secului și cea a Topliței, până la localitatea cu
același nume. Limita sudică este jalonată de valea transversală a
Mureșului (defileul Toplița-Deda), care separă Călimanul de Munții
Gurghiului, formată dintr-o serie de bazinete presărate de așezări umane,
între care se înterpun sectoare mai înguste, cu aspect de chei.
Limita vestică începe la nord de Dealul Tănase, trece pe la vest de
vârfurile Paltinului sau Pârjoliturii (1.147 m), Dealul Negru sau Raglitci
(1.152 m), Pleșa (1.136 m), Bistrei (1.144 m), la sud de Dealul Vătavii până
în valea Bistrei, pe care o urmărește până la confluența cu Mureșul.
Contactul Călimanului cu Podișul Transilvaniei se face prin intermediul unei
prispe largi - Piemontul Călimanului - ce realizează trecerea spre
depresiunile Livezile-Bârgău, Budac, Deda-Porcești delimitate la vest de
Culmea Sieului și alte coline din dealurile Bistriței. Această delimitare
corespunde Masivului Căliman privit ca unitate montană propriu-zisă, dar,
din punct de vedere turistic, aria lui de influență gravitează spre Vatra
Dornei (punct de plecare în traseele 1 și 8), cuprinzând Țara Dornelor
(drenată de râurile Neagra Sarului și Dorna cu Dornișoara). Situată pe
flancul nordic al masivului, Țara Dornelor coboară treptat alcătuind o
depresiune largă, cuibărită în inima munților. Spre nord-est zona de
influența cuprinde și valea Bistriței cu viitoarea stațiune
climaterică Colibița - poartă de intrare spre potecile ce duc spre creasta
înaltă a Călimanului.
FAUNA
În Europa carnivorele mari sunt specii periclitate si au fost exterminate
în multe din fostele areale. Munţii Călimani Sud sunt o zonă în care lupul,
ursul si râsul sunt prezenţi în densităţi apropiate condiţiilor naturale. Lupii si
ursii sunt prezentaţi în Anexa II ca specii strict protejate, iar râsul apare în
Anexa III ca specie protejată în "Convenţia privind Fauna Sălbatică din
Europa si Habitatele Naturale" (Convenţia de la Berna) din 19 septembrie
1979.

Râşii (Lynx lynx L) se consideră a fi în densităţi optime , adică 1


râs/10000 ha. Aceste populaţii sunt importante deoarece reprezintă o sursă
importantă de variabilitate genetică.

Pe teritoriul viitorului Parc Naţional Călimani, carnivorele mari


reprezintă componente distincte ale ecosistemelor forestiere şi depind în
măsură foarte mare de abundenta ierbivorelor în privinţa hranei si a
habitatului. În etajul montan superior , principalul ierbivor este cerbul
(Cervus elaphus L) , efectivele de căpriori (Capreolus capreolus L.) şi de
mistreţi (Sus scrofa) fiind mici.

Pisica sălbatică (Felix silvestris Schreber.) este puternic concurat


de râşi, dar se pot observa în etajul montan inferior. Jderul de copac
(Martes martes L.) găseşte condiţii favorabile în arboretele seculare de
amestecuri de răşinoase şi foioase, în scorburile arborilor bătrâni.

Vidra (Lutra lutra) nu a mai putut fi observată în ultimii ani lângă


pâraiele montane cu păstrăvi . Cauza este braconajul, care a decimat şi
populaţiile de păstrăvi (Salmo trutta fario L), prezentă încă în anii 80 în
număr optim în pâraiele Răstoliţa-Tihu, Răstoliţa-Mijlocu, Ilva Mare, Ilva
Mică, Pietrosu, Negoiu, Drăguşa.

Ornitofauna datorită particularităţilor fizico-geografice, floristice şi


peisagistice este diversă. În Munţii Călimani Sud au fost identificate 135 de
specii (Kohl.), reprezentând 56% din fauna ornitologică din Carpaţii
României (Radu, D.1967-Păsările din Carpaţi). Condiţiile aspre ale
înălţimilor masivului Călimani, prezenţa în tot cursul anului a oamenilor ce
lucrează la exploatarea minieră de pe Negoiul Românesc şi turmele de oi
cu numeroşi câini de pază au determinat dispariţia din fauna munţilor
Călimani a cocoşului de mesteacăn -Lyrurus tetrix L. Ultimele exemplare s-
au semnalat la Iezerul Călimanilor în anul 1969(Kohl). În luna noiembrie a
anului 1968, pe Răchitiş, au fost observate (Kohl) 6 cocoşi şi 3 femele de
cocoş de mesteacăn -Lyrurus tetrix. Din Clasa Reptile amintim Vipera
berus L. identificat la Răchitiş şi Coronella austriaca Laurenti.
VEGETAŢIE
Vegetaţie naturală este reprezentativă pentru munţii Carpaţi, cu 25 de
endemisme carpatice şi numeroase rarităţi, fondul forestier este dominat de
păduri natural fundamentale (91%), iar fauna este bine reprezentată prin
carnivorele mari (urs, lup, râs), ocrotite pe plan internaţional. Vegetaţia este
variată, cu o pregnantă notă de originalitate. Cu uşurinţă se pot distinge în
munţii Călimani următoarele etaje de vegetaţie:
etajul montan mijlociu
etajul montan superior
etajul subalpin (expresiv reprezentat)
etajul alpin

Etajul montan mijlociu este dominat de fitocenoze lemnoase


aparţinând asociaţiei Chrysanthemo rotundifolio-Piceo-Fagetum.

Etajul montan superior începe de la o altitudine de aproximativ 1200


m şi are limita superioară oscilant, între 1700-1750 m altitudine. Până la
1750 m altitudine molidişurile formează arborete compacte, cu elemente
florale europene, eurasiene, montan eurasiene şi alpine, circumboreale. În
pajiştile montane, datorită suprapăşunatului, flora s-a degradat şi a invadat
specia Nardus stricta.Etajul subalpin se situează deasupra limitei pădurilor
, între 1700 m şi 1950 m, fiindcă se acumulează un plus de căldură pe
versantul sudic al munţilor Călimani. Asociaţiile dominante sunt cele de
Pinetum mugi carpaticum (Jneapănul) care formează jnepenişuri dese cu
exemplare ce depăşesc 2 m lungime, iar cu altitudinea la 1990 m, ating
doar 40 - 50 de cm. Cu toate intervenţiile ciobanilor (tăiere, incendiere),
jnepenişurile persistă pe toată lăţimea crestei principale a Călimanilor.
Asociaţiile de Rhododendron şi Vaccinium myrtifolii-Pinetum adăpostesc
multe specii de plante rare dintre care Gentiana punctata,Senecio
glaberimus, Campanula rotundifolia. Sunt frecvente tufişurile de Vaccinium
myrtifolium, Vaccinium vitis-idaea, speciile caracteristice pajiştilor alpine. La
altitudinea de 1800 - 2000m, între tufele de Rhododendron kotschy şi
Juniperus communis ssp. nana sunt răspândite covoare largi de Vaccinium
uliginosum, asociate cu Vaccinium myrtifolium, Vaccinium vitis-idaea. Pe
versanţii vârfului Izvorul Călimani, molidişurile apar amestecate cu ienupăr,
aparţinând asociaţiei Piceeto - Juniperetum nanae, urcând până la 1950 m
altitudine. Jnepenişurile şi ienuperetele ocupau suprafeţe întinse atât pe
versanţii transilvăneni, cât şi pe cei moldoveni, în trecutul nu prea
îndepărtat, dar au fost defrişate şi incendiate pe mari suprafeţe.
Jnepenişurile persistă pe toată lăţimea crestei principale a Călimanilor pe
partea versantului sudic, dar sunt necesare de luat măsuri prompte pentru
stoparea fenomenului de distrugere.

Etajul alpin este dominat de pajiştile alpine din jurul vârfurilor care au
peste 1800 m altitudine. Ciclul de vegetaţie fiind foarte scurt, speciile
înfloresc în aceeaşi perioadă de timp. Aici temperaturile medii anuale
negative, curenţii permanenţi, reci de aer, cantitatea mare de zăpadă, care
persistă în cotloane şi vara, troficitatea foarte scăzută a solului şi radiaţiile
ultraviolete puternice limitează existenţa speciilor. Asociaţia dominantă este
de Agrostio-Juncetum. În jurul vârfurilor Juncus trifidusacperă solul în
proporţii de până la 80 / 90 %. Cealaltă specie foarte răspândită este
Festuca airoides.

Vegetaţia alpină din munţii Călimani Sud a rămas în stare naturală


datorită accesibilităţii dificile a crestei Călimanilor. Observaţiile ne arată că
aceste comunităţi sunt foarte vulnerabile la factorii de mediu şi factorii
antropogeni, se regenerează extrem de greu. Din această cauză,
populaţiile sunt reprezentate prin exemplare puţine şi dispar uşor în urma
acţiunii factorilor perturbatori.

Principalele pericole sunt păşunatul şi turismul necontrolat.


Experienţele au demonstrat că în această zonă , cu productivităţi scăzute
de masă verde pentru animale, nici cu administrare de îngrăşăminte nu s-
au obţinut productivităţi semnificative. Toate aceste aspecte ne îndeamnă
să păstrăm nealterate pajiştile alpine, care ne încântă vara în perioada
înfloririi.

ASPECTE HIDROLOGICE
Zona protejată se extinde în două bazinete hidrografice - Răstoliţa şi
Ilva, colectând apele a numeroase pâraie secundare cu debite
permanente, unele apropiindu-se de 1 mc /secundă . Afluenţii principali a
pârâului Răstoliţa sunt pâraiele Mijlocu, Tihu, a căror debite vor fi captate
de un baraj hidrotehnic în construcţie la limita sudică a Parcului Naţional.
Afluenţii principali a pârâului Ilva sunt Pietrosu, Negoiu, Drăguşa, Ilişoara
Mare, Ilişoara Mică. O parte din debitele lor vor fi captate şi conduse printr-
un tunel subteran în valea Răstoliţa la barajul hidrotehnic.