Sunteți pe pagina 1din 18

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENTEI ÎN UNIUNEA

EUROPEANA

Studenta: Marinescu Bianca Raluca Marinescu


Management Financiar Bancar AN I
Ce este politica în domeniul concurenţei?

Concurenţa exercită o presiune constantă asupra întreprinderilor pentru a pune la


dispoziţia consumatorilor o ofertă cât mai variată, la cele mai bune preţuri. Concurenţa
face parte din regulile de joc ale unei pieţe libere şi este în interesul consumatorilor,
beneficiarii finali.

Uneori, întreprinderile încearcă să denatureze concurenţa. Pentru a garanta buna


funcţionare a pieţelor, autorităţile competente, printre care Comisia Europeană, trebuie
să prevină sau să corecteze comportamentele anticoncurenţiale. Comisia Europeană
supraveghează:

 acordurile dintre întreprinderi, care limitează concurenţa (cartelurile sau alte


tipuri de acorduri) şi prin care părţile îşi stabilesc propriile reguli şi evită regulile
unei pieţe liberalizate

 cazurile de abuz de poziţie dominantă, în care întreprinderea dominantă


încearcă să-şi excludă concurenţii de pe piaţă

 fuziunile şi alte acorduri formale între întreprinderi, care prevăd o asociere


permanentă sau temporară (fuziunile sunt autorizate în măsura în care acestea
permit o extindere a pieţelor, în beneficiul consumatorilor)

 eforturile menite să liberalizeze pieţele în sectoare precum transportul,


energia, serviciile poştale şi telecomunicaţiile. Multe din aceste sectoare erau
dominate de monopoluri de stat şi, prin urmare, este important să ne asigurăm
că procesul de liberalizare nu le aduce acestora avantaje neloiale.

 sprijinul financiar (ajutor de stat) în beneficiul întreprinderilor din partea


guvernelor ţărilor UE – ajutoarele de stat sunt compatibile cu legislaţia
europeană cu condiţia ca acestea să nu denatureze concurenţa dintre
întreprinderile europene sau să nu aducă prejudicii economiei

 cooperarea cu autorităţile naţionale competente responsabile cu punerea în


aplicare a legislaţiei europene în domeniul concurenţei, pentru a garanta
aplicarea uniformă a dreptului concurenţei la nivelul UE.

Practici anticoncurenţiale

Înţelegerile între întreprinderi concurente care au drept scop fixarea preţurilor sau
împărţirea pieţei, astfel încât fiecare să-şi asigure o poziţie de monopol, pot denatura
regulile concurenţei. Acordurile anticoncurenţiale pot fi publice sau secrete (ex.
cartelurile), încheiate în scris sau pot fi mai puţin formale (ca „acorduri între
întreprinderi” sau ca decizii ori regulamente ale asociaţiilor profesionale).
De ce cartelurile aduc prejudicii grave economiei şi cum pot fi ele identificate?

Întreprinderile care fac parte din carteluri nu sunt expuse presiunii concurenţiale care
obligă operatorii economici să lanseze noi produse şi să propună consumatorilor o
ofertă de mai bună calitate şi la preţuri competitive. Ca urmare, consumatorii vor plăti
mai mult pentru o calitate inferioară.

Cartelurile nu sunt compatibile cu legislaţia UE în domeniul concurenţei, cu alte cuvinte


sunt ilegale. Comisia Europeană aplică amenzi foarte mari întreprinderilor care încheie
astfel de înţelegeri. Deoarece sunt ilegale, aceste acorduri sunt în general secrete, iar
dovezile privind existenţa lor sunt greu de găsit.

Comisia aplică o „politică de clemenţă” prin care încurajează întreprinderile implicate în


carteluri să aducă dovezi. Astfel, întreprinderile care oferă primele informaţii nu sunt
amendate. Această abordare a dat rezultate şi multe carteluri au putut fi astfel eliminate.

Întreprinderile încheie zilnic diverse acorduri. Sunt toate ilegale?

Legislaţia UE consideră ilegale acordurile prin care întreprinderile

 fixează preţuri

 limitează producţia

 îşi alocă pieţe sau clienţi

 stabilesc preţurile de revânzare (dintre producător şi distributori).

Un acord este considerat legal dacă

 are mai multe efecte pozitive decât negative

 nu este încheiat între mai mulţi operatori economici concurenţi

 părţile implicate deţin o cotă mică de piaţă

 această înţelegere este necesară pentru a îmbunătăţi produsele sau serviciile,


pentru a crea noi produse sau pentru a găsi modalităţi noi, mai bune, de a pune
produsele respective la dispoziţia consumatorilor.
Exemple

Acordurile în domeniul cercetării şi dezvoltării şi acordurile privind transferul de


tehnologie sunt adesea compatibile cu legislaţia în domeniul concurenţei, deoarece
pentru unele produse noi costurile de cercetare ar fi prea mari şi greu de asumat doar
de o singură întreprindere. Acelaşi lucru poate fi valabil şi în cazul acordurilor de
cooperare privind producţia, comercializarea sau standardizarea.

Acordurile de distribuţie pot fi ilegale dacă producătorii obligă distribuitorii să-şi


decoreze magazinele sau să-şi instruiască personalul într-un anumit mod. Pe de altă
parte, aceste acorduri pot fi autorizate în măsura în care asigură condiţiile necesare
pentru a prezenta sau vinde produsele, pentru a oferi clienţilor consiliere personalizată
sau pentru a preveni situaţiile în care un distribuitor profită de pe urma eforturilor
promoţionale ale unui concurent. Fiecare caz trebuie analizat separat, ţinând cont de
poziţia pe piaţă a întreprinderilor şi de cifrele de afaceri.

Concurența încurajează companiile să ofere consumatorilor bunuri și servicii în condiții


cele mai favorabile. Încurajează eficiența și inovarea și reduce prețurile. Pentru a fi
eficientă, concurența impune companiilor să acționeze independent una de cealaltă, dar
sub rezerva presiunii concurențiale exercitate de ceilalți.Politica antitrust europeană
este dezvoltată pe baza a două reguli centrale stabilite în Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene:
• În primul rând, articolul 101 din tratat interzice acordurile între doi sau mai mulți
operatori de piață independenți care restricționează concurența. Această prevedere
acoperă atât acorduri orizontale (între concurenții reali sau potențiali concurenți care
operează la același nivel al lanțului de aprovizionare), cât și acorduri verticale (între
firme care operează la diferite niveluri, adică acord între un producător și distribuitorul
său). În interdicția generală sunt prevăzute numai excepții limitate. Cel mai flagrant
exemplu de conduită ilegală care încalcă articolul 101 este crearea unui cartel între
concurenți, care poate implica fixarea prețurilor și / sau distribuirea pieței.
• În al doilea rând, articolul 102 din tratat interzice firmelor care dețin o poziție
dominantă pe o anumită piață să abuzeze de această poziție, de exemplu prin
perceperea unor prețuri neloiale, prin limitarea producției sau prin refuzul de a inova
pentru prejudicii consumatorilor.Comisia este împuternicită prin tratat să aplice aceste
reguli și are o serie de competențe de investigare în acest scop (de exemplu, inspecție
în spații comerciale și non-comerciale, cereri scrise de informații etc.). De asemenea,
Comisia poate impune amenzi întreprinderilor care încalcă normele antitrust ale UE.
Principalele norme privind procedurile sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1/2003
al Consiliului. Citiți mai multe despre:
• Procedurile pentru cazurile de practică anticoncurențială• Procedurile pentru abuzul de
cazuri de dominare
• Principalii actori și controale și solduri în procedurile de aplicare a articolelor 101 și
102 TFUE.Autoritățile naționale de concurență (ANC) sunt abilitate să aplice în totalitate
articolele 101 și 102 din tratat, pentru a se asigura că concurența nu este denaturată
sau restricționată. Instanțele naționale pot aplica, de asemenea, aceste dispoziții pentru
a proteja drepturile individuale conferite cetățenilor prin tratat. Bazându-se pe aceste
realizări, Comunicarea privind Zece ani de aplicare a antimonopolului a identificat alte
domenii pentru a crea o zonă comună de aplicare a concurenței în UE.Ca parte a
aplicării generale a legislației UE în materie de concurență, Comisia a elaborat și
implementat o politică privind aplicarea dreptului comunitar în domeniul concurenței la
acțiuni în despăgubire în fața instanțelor naționale. De asemenea, cooperează cu
instanțele naționale pentru a se asigura că normele UE în materie de concurență sunt
aplicate în mod coerent în întreaga UE.

Abuzul de poziţie dominantă

O întreprindere care deţine o cotă importantă dintr-o anumită piaţă poate îngrădi
concurenţa pe acea piaţă. O poziţie dominantă este considerată comportament
anticoncurenţial atunci când întreprinderea se foloseşte de poziţia sa în mod abuziv
pentru a elimina concurenţa.

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

 impunerea unor preţuri nejustificat de mari

 câştigarea de noi clienţi prin practicarea unor preţuri menţinute artificial la un


nivel scăzut, în dezavantajul firmelor concurente de dimensiuni mai mici

 împiedicarea accesului pe piaţă a firmelor concurente, obligând consumatorii să


cumpere un produs asociat, în mod artificial, cu un alt prods mai popular şi mai
cerut

 refuzul de a trata cu anumiţi clienţi sau practicarea unor reduceri speciale pentru
clienţii care au drept furnizor unic sau principal întreprinderea aflată în poziţie
dominantă

 condiţionarea vânzării unui anumit produs de vânzarea altuia.

Concurența încurajează companiile să ofere consumatorilor bunuri și servicii în condiții


cele mai favorabile. Încurajează eficiența și inovarea și reduce prețurile. Pentru a fi
eficientă, concurența impune companiilor să acționeze independent una de cealaltă, dar
sub rezerva presiunii concurențiale exercitate de ceilalți.Politica antitrust europeană
este dezvoltată pe baza a două reguli centrale stabilite în Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene:
• În primul rând, articolul 101 din tratat interzice acordurile între doi sau mai mulți
operatori de piață independenți care restricționează concurența. Această prevedere
acoperă atât acorduri orizontale (între concurenții reali sau potențiali concurenți care
operează la același nivel al lanțului de aprovizionare), cât și acorduri verticale (între
firme care operează la diferite niveluri, adică acord între un producător și distribuitorul
său). În interdicția generală sunt prevăzute numai excepții limitate. Cel mai flagrant
exemplu de conduită ilegală care încalcă articolul 101 este crearea unui cartel între
concurenți, care poate implica fixarea prețurilor și / sau distribuirea pieței.

• În al doilea rând, articolul 102 din tratat interzice firmelor care dețin o poziție
dominantă pe o anumită piață să abuzeze de această poziție, de exemplu prin
perceperea unor prețuri neloiale, prin limitarea producției sau prin refuzul de a inova
pentru prejudicii consumatorilor.Comisia este împuternicită prin tratat să aplice aceste
reguli și are o serie de competențe de investigare în acest scop (de exemplu, inspecție
în spații comerciale și non-comerciale, cereri scrise de informații etc.). De asemenea,
Comisia poate impune amenzi întreprinderilor care încalcă normele antitrust ale UE.
Principalele norme privind procedurile sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1/2003
al Consiliului.

Fuziuni

Autorităţile din domeniul concurenţei se asigură că asocierile de întreprinderi nu


generează dezechilibre pe piaţă, care ar putea denatura concurenţa sau care ar putea
crea abuzuri de poziţie dominantă.

Întreprinderile mari care doresc să fuzioneze sau să se asocieze trebuie să solicite în


prealabil acordul Comisiei Europene şi să pună la dispoziţia acesteia informaţiile
necesare pentru a putea lua o decizie în acest sens.

De ce trebuie autorizate fuziunile la nivel european?

Această practică permite întreprinderilor care îşi desfăşoară activităţile economice în


mai multe state membre să obţină o autorizare unică pentru toate fuziunile.

Gruparea activităţilor permite operatorilor economici să creeze noi produse într-un mod
mai eficient sau să-şi reducă costurile de producţie şi distribuţie. Astfel, concurenţa
creşte, iar consumatorii beneficiază de produse de mai bună calitate, la preţuri mai
echitabile.

Însă unele fuziuni pot reduce concurenţa, mai ales atunci când acestea au drept rezultat
apariţia sau consolidarea poziţiei unei întreprinderi dominante. O astfel de situaţie îi
poate afecta pe consumatori, care vor plăti preţuri mai mari, vor beneficia de o ofertă
redusă şi de mai puţine inovaţii.
Ce tip de fuziuni are în vedere Comisia Europeană?

Comisia Europeană examinează toate fuziunile care ar duce la crearea unei


întreprinderi a cărei cifră de afaceri anuală la nivel mondial şi european depăşeşte
anumite plafoane prestabilite.

Fuziunile care se situează sub aceste plafoane pot fi evaluate de


autorităţile naţionale competente.

Aceste reguli se aplică tuturor fuziunilor, indiferent de locul în care companiile care
fuzionează îşi au sediul social sau sediul central, îşi desfăşoară activitatea sau unde se
află unităţile lor de producţie. Motivul este acela că piaţa europeană poate fi afectată
chiar şi de fuziuni ale unor întreprinderi cu sediul în afara UE, dacă acestea îşi
desfăşoară activitatea în Europa.

De asemenea, Comisia poate examina şi fuziunile care îi sunt aduse la cunoştinţă de


autorităţile competente din statele membre. Iniţiativa poate aparţine întreprinderilor care
fac obiectul fuziunii sau autorităţilor naţionale. În anumite condiţii, Comisia poate înainta
un caz de fuziune unei autorităţi naţionale din domeniul concurenţei.

În ce condiţii sunt interzise sau autorizate fuziunile?

Sunt interzise fuziunile care ar putea limita în mod semnificativ concurenţa în UE.

Această măsură este luată pentru a proteja întreprinderile şi consumatorii, care s-ar
putea confrunta cu creşteri de preţuri sau oferte limitate. Fuziunile pot fi interzise, de
exemplu, dacă părţile implicate sunt concurenţi importanţi ca dimensiuni sau dacă
operaţiunea în cauză ar slăbi considerabil concurenţa efectivă de pe o piaţă, în special
prin crearea sau consolidarea unui jucător dominant.

Fuziunile sunt acceptate atâta vreme cât Comisia recunoaşte faptul că această
operaţiune nu ar frâna concurenţa.

Autorizaţie condiţionată

Comisia Europeană poate autoriza condiţionat o fuziune dacă părţile implicate se


angajează să ia măsuri pentru a preveni o eventuală denaturare a concurenţei.

Aceste întreprinderi se pot angaja să vândă o parte din compania rezultată în urma
fuziunii sau să acorde licenţă pentru tehnologia utilizată unui alt actor economic de pe
piaţă. În cazul în care Comisia este convinsă că angajamentele luate vor menţine sau
vor restabili concurenţa pe piaţă, va aproba fuziunea şi va monitoriza întreprinderile
implicate. Dacă aceste întreprinderi nu-şi respectă angajamentele, Comisia poate
interveni.
De ce sunt examinate fuziunile la nivel european?
În timp ce companiile care combină forțele (denumite mai jos fuziuni) pot extinde piețele
și pot aduce beneficii economiei, unele combinații pot reduce concurența. Combinarea
activităților diferitelor companii poate permite companiilor, de exemplu, să dezvolte noi
produse mai eficient sau să reducă costurile de producție sau distribuție. Prin eficiența
crescută, piața devine mai competitivă, iar consumatorii beneficiază de bunuri de
calitate superioară la prețuri mai juste.

Cu toate acestea, unele fuziuni pot reduce concurența pe o piață, de obicei prin crearea
sau consolidarea unui jucător dominant. Este probabil să dăuneze consumatorilor prin
prețuri mai mari, o alegere redusă sau mai puțin inovație. Concurența sporită în cadrul
pieței unice europene și globalizarea sunt printre factorii care o fac atractivă pentru
companii să se alăture forțelor. Astfel de reorganizări sunt binevenite în măsura în care
acestea nu împiedică concurența și, prin urmare, sunt capabile să crească
competitivitatea industriei europene, să îmbunătățească condițiile de creștere și să
crească nivelul de trai în UE. Obiectivul examinării fuziunilor propuse este de a preveni
efectele nocive asupra concurenței. Fuziunile care depășesc frontierele naționale ale
oricărui stat membru sunt examinate la nivel european. Acest lucru le permite
companiilor care tranzacționează în diferite state membre ale UE să obțină autorizații
pentru fuziunile lor dintr-o singură dată.

Ce fuziuni sunt examinate de Comisia Europeană?


Dacă cifra de afaceri anuală a întreprinderilor combinate depășește pragurile specificate
în ceea ce privește vânzările globale și europene, fuziunea propusă trebuie notificată
Comisiei Europene, care trebuie să o examineze. Sub aceste praguri, autoritățile
naționale de concurență din statele membre ale UE pot revizui fuziunea. Aceste reguli
se aplică tuturor fuziunilor, indiferent dacă în lume companiile care fuzionează își au
sediul social, sediul, activitățile sau instalațiile de producție. Acest lucru se întâmplă
pentru că chiar și fuziunile între companii cu sediul în afara Uniunii Europene pot afecta
piețele din UE dacă companiile își desfășoară activități în UE. De asemenea, Comisia
Europeană poate examina fuziunile la care se face referire de la autoritățile naționale de
concurență din statele membre ale UE. Aceasta poate avea loc pe baza unei solicitări a
companiilor care fuzionează sau pe baza unei solicitări a autorității naționale de
concurență a unui stat membru al UE. În anumite circumstanțe, Comisia Europeană
poate, de asemenea, să adreseze un caz autorității naționale de concurență a unui stat
membru al UE.
Când sunt interzise sau aprobate fuziunile?
Toate fuziunile propuse notificate Comisiei sunt examinate pentru a vedea dacă
acestea ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă în UE. Dacă nu, acestea
sunt aprobate necondiționat. În cazul în care se întâmplă, iar firmele care fuzionează nu
propun niciun angajament care vizează înlăturarea impedimentului, trebuie să le fie
interzis să protejeze întreprinderile și consumatorii de prețuri mai mari sau de o alegere
mai limitată de bunuri sau servicii. Fuziunile propuse pot fi interzise, de exemplu, dacă
părțile care fuzionează sunt concurenți majori sau dacă altfel fuziunea ar slăbi în mod
semnificativ concurența efectivă pe piață, în special prin crearea sau consolidarea unui
jucător dominant.

Când aprobă condiționat Comisia Europeană fuziunile?


Cu toate acestea, nu toate fuziunile care împiedică în mod semnificativ concurența sunt
interzise. Chiar dacă Comisia Europeană constată că o fuziune propusă ar putea
denatura concurența, părțile se pot angaja să ia măsuri pentru a încerca să corecteze
acest efect probabil. Aceștia se pot angaja, de exemplu, să vândă o parte a activității
combinate sau să acorde licență tehnologiei unui alt operator de piață. În cazul în care
Comisia Europeană este convinsă că angajamentele ar menține sau restabili
concurența pe piață, protejând astfel interesele consumatorilor, aceasta dă o autorizare
condiționată pentru ca fuziunea să meargă înainte. Apoi monitorizează dacă companiile
care fuzionează își îndeplinesc angajamentele și pot interveni dacă nu.

Liberalizarea pieţelor

În unele state membre, o serie de servicii de bază (aprovizionarea cu apă şi energie,


telecomunicaţii, transport şi servicii poştale) se află, în continuare, sub controlul
autorităţilor publice.

Comisia Europeană încurajează guvernele naţionale să liberalizeze aceste servicii (aşa-


numitele „servicii de interes economic general”) pentru a permite consumatorilor să
beneficieze de preţuri mai avantajoase, la o calitate superioară. În acelaşi timp, ele ar
trebui să garanteze accesul tuturor cetăţenilor la aceste servicii, inclusiv în regiunile
unde acestea nu aduc profit.

Statele membre pot însărcina o întreprindere cu prestarea unui serviciu public. Aceasta
va avea drepturi şi responsabilităţi şi va primi compensaţii financiare care trebuie să fie
conforme cu normele referitoare la ajutoarele de stat.

Ţările UE trebuie să facă diferenţa între funcţionalităţile unui serviciu care pot fi
liberalizate (ex. accesul la internet) şi cele care formează o reţea (ex. cablurile).
Reţelele deservesc un anumit teritoriu şi trebuie împărţite în mod echitabil între
companiile concurente care le utilizează.

Care sunt avantajele liberalizării?

Consumatorii sunt liberi să aleagă furnizorul de servicii şi produsele pe care le doresc.

Consumatorii beneficiază de preţuri mai mici şi de noi servicii, mai eficiente şi mai bine
adaptate cerinţelor lor.

Economia europeană devine mai competitivă.

Serviciile publice pot fi prestate corespunzător pe o piaţă liberalizată?

Da, cu condiţia să existe norme care să garanteze faptul că serviciile publice sunt
furnizate în continuare la parametrii normali şi atâta vreme cât interesele consumatorilor
nu sunt afectate.

Atunci când aplică legislaţia în domeniul concurenţei, Comisia Europeană ţine


întotdeauna cont de obligaţiile speciale pe care le are orice organizaţie care beneficiază
de „drepturi de monopol”. Această abordare asigură existenţa unei concurenţe loiale,
care nu îl afectează pe furnizorul de servicii finanţat de stat, obligat să presteze servicii
în interes public chiar şi atunci când acest lucru nu este profitabil.

Cum a fost introdusă libertatea de a alege?

În sectorul feroviar, al furnizării de energie electrică şi de gaze naturale, operatorii de


reţea trebuie să acorde acum concurenţilor acces echitabil la reţelele lor. În aceste
sectoare, monitorizarea accesului echitabil la reţea pentru toţi furnizorii este esenţială
pentru a permite consumatorilor să îl aleagă pe cel care oferă cele mai bune condiţii.

Acest lucru îi afectează pe consumatori în mod direct?

Da, este posibil.

Transportul aerian şi telecomunicaţiile au fost primele două sectoare liberalizate, iar


preţurile medii au scăzut substanţial. Nu la fel stau lucrurile în cazul pieţelor care au fost
liberalizate mai târziu sau deloc (ex. electricitate, gaze naturale, transport feroviar şi
servicii poştale), unde preţurile au rămas neschimbate sau chiar au crescut.

Acest fapt se poate datora unor factori specifici acestor sectoare - de exemplu, preţurile
la gaze sunt strâns legate de preţul petrolului. Se constată că în sectoarele liberalizate
se practică preţuri mai reduse, ceea ce este în avantajul consumatorilor.
Prezentare generală: îmbunătățirea piețelor
Politica de concurență în Europa este o parte vitală a pieței interne. Scopul său este de
a oferi tuturor celor din Europa bunuri și servicii de calitate mai bună la prețuri mai mici.
Politica de concurență vizează aplicarea regulilor pentru a vă asigura că companiile
concurează echitabil între ele. Acest lucru încurajează întreprinderea și eficiența,
creează o alegere mai largă pentru consumatori și ajută la reducerea prețurilor și la
îmbunătățirea calității. Acestea sunt motivele pentru care UE combate comportamentul
anticoncurențial, examinează fuziunile și ajutorul de stat și încurajează liberalizarea.

Comisia mobilizează instrumente de politică de concurență și expertiză de piață, astfel


încât acestea să contribuie la ocuparea forței de muncă, la creșterea și pe agenda
investițiilor, inclusiv în domenii precum piața unică digitală, uniunea energetică,
serviciile financiare, politica industrială și lupta împotriva evaziunii fiscale.

Comisia urmărește aplicarea eficientă a normelor de concurență în domeniile antitrust și


carteluri, fuziuni și ajutoare de stat, menținând instrumente de concurență aliniate la
evoluțiile pieței, precum și promovând o cultură a concurenței în UE și la nivel mondial.
Comisia urmărește o abordare economică, precum și legală pentru evaluarea
problemelor concurenței.

De asemenea, Comisia a prezentat măsuri pentru îmbunătățirea dreptului


consumatorilor și al întreprinderilor de a beneficia de compensații pentru daune atunci
când sunt victime ale unei conduite anticoncurențiale și a consolidat și raționalizat
procedurile de investigare a ajutoarelor de stat.

De ce avem nevoie de o politică europeană de concurență?

Prețuri mici pentru toți: Cel mai simplu mod de a câștiga o cotă de piață ridicată este de
a oferi un preț mai bun. Pe o piață competitivă, prețurile sunt reduse. Acest lucru nu
este numai bun pentru consumatori - când mai mulți oameni își pot permite să cumpere
produse, dar încurajează întreprinderile să producă și să stimuleze economia în
general.
O calitate mai bună: Concurența încurajează, de asemenea, întreprinderile să
îmbunătățească calitatea bunurilor și serviciilor pe care le vând - pentru a atrage mai
mulți clienți și a extinde cota de piață. Calitatea poate însemna diverse lucruri: produse
care durează mai mult sau funcționează mai bine, mai bine după vânzare sau asistență
tehnică sau servicii mai prietenoase și mai bune.
Mai multă alegere: pe o piață competitivă, întreprinderile vor încerca să-și facă
produsele diferite de restul. Aceasta are ca rezultat o alegere mai mare - astfel
consumatorii pot selecta produsul care oferă un echilibru corect între preț și calitate.
Inovație: pentru a oferi această alegere și pentru a produce produse mai bune,
întreprinderile trebuie să fie inovatoare - în conceptele de produse, proiectare, tehnici
de producție, servicii etc.
Concurenți mai buni pe piețele globale: Concurența în UE contribuie, de asemenea, la
consolidarea întreprinderilor europene în afara UE - și capabile să se mențină singure
împotriva concurenților mondiali.

Concurența: o problemă la nivel European?

Uneori, încălcarea regulilor de concurență se întâmplă într-o singură țară, astfel încât o
autoritate națională de concurență (NCA) ar trata adesea cazul. Însă odată cu creșterea
pieței interne și a globalizării, efectele comportamentului ilegal, precum rularea unui
cartel, sunt adesea resimțite în multe țări din UE și nu numai.

Comisia este adesea bine plasată pentru a urmări aceste cazuri trans-UE. Comisia are
puterea nu numai să investigheze, ci și să ia decizii obligatorii și să impună amenzi
substanțiale. Comisia aplică normele UE în materie de concurență împreună cu NCA-
urile din țările UE. Aceste autorități și Comisia Europeană fac schimb de informații
despre punerea în aplicare a normelor de concurență ale UE prin intermediul rețelei
europene de concurență (ECN).

Instanțele naționale au, de asemenea, puterea de a decide dacă un anumit acord


respectă sau nu dreptul de concurență al UE. Companiile și consumatorii pot solicita, de
asemenea, daune-interese dacă au suferit ca urmare a comportamentului ilegal care
restricționează concurența.

Care sunt consecințele?

Comisia investighează dacă companiile încalcă sau pot încălca normele concurenței.
Aceasta înseamnă că poate acționa înainte sau după încălcarea regulilor, pentru a
proteja o piață competitivă. În urma investigațiilor Comisiei, aceasta poate decide să
interzică o anumită conduită, să solicite măsuri de remediere sau să impună o amendă,
în funcție de situație. Deci, Comisia acționează atât pentru a preveni, cât și pentru a
pedepsi încălcările concurenței în UE. Legile UE în domeniul concurenței sunt aplicabile
direct în toate țările din UE. Autoritățile naționale de concurență pot aplica regulile UE,
precum și propriile lor legi în materie de concurență.

Comportamentul anticoncurențial trebuie să aibă un efect asupra comerțului dintre țările


UE pentru ca Comisia să poată acționa. Comisia are puteri puternice de aplicare a legii
în materie de concurență, care i-au fost acordate în temeiul tratatelor de către țările UE.
Deciziile sale sunt obligatorii atât pentru companii cât și pentru autoritățile naționale
care încalcă regulile, dar deciziile pot fi atacate la Curtea Generală a UE și în
continuare (în ceea ce privește punctele de drept) la Curtea de Justiție. Companiile și
guvernele UE depun regulat și uneori reușesc să facă apel împotriva deciziilor Comisiei.

Liberalizarea pieţelor

În unele state membre, o serie de servicii de bază (aprovizionarea cu apă şi energie,


telecomunicaţii, transport şi servicii poştale) se află, în continuare, sub controlul
autorităţilor publice.

Comisia Europeană încurajează guvernele naţionale să liberalizeze aceste servicii (aşa-


numitele „servicii de interes economic general”) pentru a permite consumatorilor să
beneficieze de preţuri mai avantajoase, la o calitate superioară. În acelaşi timp, ele ar
trebui să garanteze accesul tuturor cetăţenilor la aceste servicii, inclusiv în regiunile
unde acestea nu aduc profit.

Statele membre pot însărcina o întreprindere cu prestarea unui serviciu public. Aceasta
va avea drepturi şi responsabilităţi şi va primi compensaţii financiare care trebuie să fie
conforme cu normele referitoare la ajutoarele de stat.

Ţările UE trebuie să facă diferenţa între funcţionalităţile unui serviciu care pot fi
liberalizate (ex. accesul la internet) şi cele care formează o reţea (ex. cablurile).
Reţelele deservesc un anumit teritoriu şi trebuie împărţite în mod echitabil între
companiile concurente care le utilizează.

Care sunt avantajele liberalizării?

Consumatorii sunt liberi să aleagă furnizorul de servicii şi produsele pe care le doresc.

Consumatorii beneficiază de preţuri mai mici şi de noi servicii, mai eficiente şi mai bine
adaptate cerinţelor lor.

Economia europeană devine mai competitivă.


Serviciile publice pot fi prestate corespunzător pe o piaţă liberalizată?

Da, cu condiţia să existe norme care să garanteze faptul că serviciile publice sunt
furnizate în continuare la parametrii normali şi atâta vreme cât interesele consumatorilor
nu sunt afectate.

Atunci când aplică legislaţia în domeniul concurenţei, Comisia Europeană ţine


întotdeauna cont de obligaţiile speciale pe care le are orice organizaţie care beneficiază
de „drepturi de monopol”. Această abordare asigură existenţa unei concurenţe loiale,
care nu îl afectează pe furnizorul de servicii finanţat de stat, obligat să presteze servicii
în interes public chiar şi atunci când acest lucru nu este profitabil.

Cum a fost introdusă libertatea de a alege?

În sectorul feroviar, al furnizării de energie electrică şi de gaze naturale, operatorii de


reţea trebuie să acorde acum concurenţilor acces echitabil la reţelele lor. În aceste
sectoare, monitorizarea accesului echitabil la reţea pentru toţi furnizorii este esenţială
pentru a permite consumatorilor să îl aleagă pe cel care oferă cele mai bune condiţii.

Acest lucru îi afectează pe consumatori în mod direct?

Da, este posibil.

Transportul aerian şi telecomunicaţiile au fost primele două sectoare liberalizate, iar


preţurile medii au scăzut substanţial. Nu la fel stau lucrurile în cazul pieţelor care au fost
liberalizate mai târziu sau deloc (ex. electricitate, gaze naturale, transport feroviar şi
servicii poştale), unde preţurile au rămas neschimbate sau chiar au crescut.

Acest fapt se poate datora unor factori specifici acestor sectoare - de exemplu, preţurile
la gaze sunt strâns legate de preţul petrolului. Se constată că în sectoarele liberalizate
se practică preţuri mai reduse, ceea ce este în avantajul consumatorilor.

Sprijinul acordat întreprinderilor de guvernele naţionale (ajutor de stat)

Uneori, guvernele naţionale cheltuie bani publici pentru a sprijini industriile locale sau
anumite întreprinderi, ceea ce conferă acestora un avantaj neloial asupra sectoarelor
similare din alte state membre. Cu alte cuvinte, această practică denaturează
concurenţa şi comerţul.

Comisiei îi revine sarcina de a preveni acest lucru, autorizând acordarea ajutorului de


stat numai dacă este cu adevărat în interesul publicului larg - dacă este în avantajul
societăţii sau al economiei, în ansamblu.

Pentru mai multe informaţii referitoare la rolul Comisiei în aplicarea normelor europene
privind ajutorul de stat, consultaţi articolul 108 din Tratatul privind funcţionarea UE.
Evaluarea ajutoarelor de stat

Mai întâi, Comisia evaluează acordarea ajutorului de stat prin prisma următoarelor
întrebări:

 Autorităţile naţionale au acordat sprijin financiar? (de exemplu, sub formă de


subvenţii, scutiri de la plata dobânzii sau a taxelor, garanţii, participaţii la capitalul unor
societăţi, bunuri şi servicii furnizate în condiţii preferenţiale)

 Acest sprijin din partea statului ar putea afecta relaţiile comerciale dintre ţările
UE? (se consideră că un ajutor mai mic de 200 000 de euro pentru o perioadă de 3 ani
nu afectează relaţiile comerciale din UE)

 Acest sprijin este selectiv? Oferă avantaje doar anumitor întreprinderi, sectoare
sau operatorilor economici din anumite regiuni? De exemplu, măsurile privind
fiscalitatea generală şi legislaţia privind ocuparea forţei de muncă nu sunt selective
deoarece se aplică tuturor.

 Concurenţa a fost denaturată sau există această posibilitate în viitor?

Dacă este cazul, Comisia trebuie să revină asupra deciziei sale privind autorizarea
sprijinului – cu excepţia cazului în care se constată că acesta este compatibil cu piaţa
comună.

Exemple

Ajutorul compatibil cu legislaţia europeană este în interesul comun al statelor membre:


sprijină sau promovează regiunile defavorizate, întreprinderile mici şi mijlocii, cercetarea
şi dezvoltarea, protecţia mediului, formarea, ocuparea forţei de muncă sau cultura.

Ajutorul este incompatibil cu legislaţia europeană atunci când este acordat


întreprinderilor mari din afara unor regiuni dezavantajate bine definite sau sub formă de
sprijin la export şi sprijin acordat pentru a acoperi costurile de funcţionare ale
întreprinderilor (ajutor de exploatare).

Un ajutor în valoare de până la 200 000 de euro acordat întreprinderilor de-a lungul unei
perioade de trei ani nu este considerat ajutor de stat deoarece nu este suficient de mare
pentru a afecta comerţul dintre statele membre. Această simplificare permite totodată
Comisiei să se concentreze asupra cazurilor mai importante.

Monitorizarea sprijinului de stat

Guvernele statelor membre sunt obligate să informeze Comisia Europeană în legătură


cu subvenţiile şi alte tipuri de ajutoare pe care intenţionează să le acorde, înainte de a
pune în aplicare astfel de măsuri.
Din totalul ajutoarelor care îi sunt notificate, Comisia aprobă 85%, în urma efectuării
unei evaluări preliminare.

Atunci când este necesară efectuarea unei anchete oficiale, în cazurile litigioase,
Comisia publică un anunţ în Jurnalul Oficial şi pe site-ul său de internet în registrul
ajutoarelor de stat. Părţile interesate pot prezenta observaţii, care vor fi luate în calcul
de Comisie înainte de a lua decizia finală.

Comisia examinează ajutoarele acordate şi fără să fi fost informată în prealabil


(„ajutoare ilegale”), aflând de existenţa acestora prin propriile mijloace sau în urma
plângerilor depuse de persoane fizice sau juridice ori din mass-media. În cazul în care
Comisia ajunge la concluzia că un astfel de ajutor este incompatibil cu legislaţia UE şi
cu regulile de concurenţă loială, aceasta ordonă autorităţilor să înceteze furnizarea
acestui ajutor şi dispune recuperarea de la beneficiari a oricărui ajutor primit.

Statistici

Tabloul de bord privind ajutoarele de stat prezintă date statistice privind tipul de
ajutoare de stat acordate de fiecare stat membru şi valoarea acestora.

Se observă că, în mare parte, ajutoarele acordate anterior întreprinderilor individuale


sau sectoarelor industriei au fost redirecţionate către activităţi de interes general.
Acest lucru ar trebui să ajute economia europeană să devină mai competitivă pe piaţa
mondială.

Criza financiară: ce măsuri ia Comisia?

Comisia depune eforturi pentru a garanta faptul că modul în care au reacţionat


guvernele naţionale la criza economică nu aduce atingere concurenţei, ci, mai
degrabă, ţine cont de contextul european.

Regulile referitoare la ajutorul de stat sunt menite să împiedice guvernele naţionale


să facă excese în efortul de a-şi subvenţiona fiecare întreprinderile naţionale, ceea ce
ar fi în dezavantajul întreprinderilor care a o situaţie financiară bună.

Reguli temporare privind subvenţiile acordate băncilor

În acelaşi timp, Comisia recunoaşte faptul că guvernele naţionale ar putea fi nevoite să


ia măsuri pentru a soluţiona problemele din sectorul financiar şi a adoptat o serie
de reguli temporare privind ajutorul acordat băncilor.

Aceste reguli nu permit băncilor să beneficieze de ajutor public fără ca ele însele
să ia măsuri pentru a-şi rezolva problemele.
Reguli temporare pentru alte categorii de întreprinderi

Pentru a oferi statelor membre o marjă de siguranţă mai mare în contextul înăspririi
condiţiilor de creditare, Comisia a adoptat reguli temporare, aplicabile până la sfârşitul
lui 2010, pentru a permite o serie de măsuri care vizează:

 limitarea ajutoarelor la 500 000 de euro pentru o întreprindere

 acordarea de garanţii de stat pentru împrumuturi şi reducerea primelor

 subvenţionarea împrumuturilor (în special, pentru produse ecologice).

De ce este importantă politica pentru consumatori?

Politica în domeniul concurenţei vizează aplicarea normelor care garantează faptul că


întreprinderile funcţionează în condiţii de concurenţă loială. Politica în domeniul
concurenţei stimulează spiritul antreprenorial şi eficienţa, le asigură consumatorilor o
ofertă mai variată şi contribuie la micşorarea preţurilor şi sporirea calităţii.

Preţuri mici: Cea mai simplă modalitate pentru a deţine o cotă de piaţă importantă este
practicarea de preţuri mici. Sub efectul concurenţei, preţurile scad. Acest lucru este
benefic pentru consumatori (deoarece creşte puterea lor de cumpărare), pentru
întreprinderi, care sunt încurajate să producă şi pentru economie, în general.

Calitate mai bună: Concurenţa încurajează întreprinderile să producă bunuri şi să


furnizeze servicii de mai bună calitate, pentru a atrage mai mulţi clienţi şi pentru a
deţine o cotă de piaţă mai mare. Calitatea poate însemna: produse cu durată de viaţă
mai îndelungată sau care funcţionează mai bine; servicii post-vânzare sau de suport
tehnic mai bune; servicii mai accesibile şi mai bune.

Ofertă mai variată: Pe fondul concurenţei, întreprinderile vor depune eforturi pentru ca
produsele lor să se diferenţieze de celelalte produse existente pe piaţă. Prin urmare,
oferta devine mai bogată şi consumatorii pot alege produsul cu cel mai bun raport preţ-
calitate.
Inovare: Pentru a prezenta o ofertă variată şi pentru a produce bunuri de mai bună
calitate, întreprinderile trebuie să fie novatoare în concepţie, design, tehnici de
producţie, servicii etc.

Concurenţi mai serioşi pe piaţa mondială: Concurenţa de pe piaţa UE ajută


întreprinderile europene să fie mai competitive şi în afara UE, devenind capabile să facă
faţă concurenţei de pe piaţa mondială.

Bibliografie: https://ec.europa.eu/
http://www.europarl.europa.eu/.