Adormind de armonia

Pe lângă plopii fără soț Codrului bătut de gânduri,

Adesea am trecut; Flori de tei deasupra noastră
Mă cunoșteau vecinii toți - Or să cadă rânduri-rânduri.
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea -
Tu nu m-ai înțeles.
De câte ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor.
Căci azi le semeni tuturor
La umblet și la port,
Și te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.
Peste vârfuri trece lună,
Codru-și bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Și noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Vino-n codru la izvorul
Şi dacă stele bat în lac
Care tremură pe prund,
Adâncu-i luminându-l,
Unde prispa cea de brazde
https://Versuri.ro/w/m617
Crengi plecate o ascund.
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Şi dacă norii deşi se duc
Să-ţi desprind din creştet vălul,
De iese-n luciu luna,
Să-l ridic de pe obraz.
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
https://Versuri.ro/w/3517

Fruntea albă-n părul galben

Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă - Cu floarea până în pământ,
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte - Să mă culc cu faţa-n sus
Iarna-i ici, vara-i departe. Şi să dorm, dormire-aş dus;
Şi de ce să nu mă plec,
https://Versuri.ro/w/6ly1 Dar s-aud şi-n visul meu,
Dacă păsările trec!
Dragă codri, glasul tău,
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele, Din cea rarişte de fag,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele. Doina răsunând cu drag,
Şi se duc pe rând, pe rând, Cum jelind se trăgănă,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele, Frunza de mi-o leagănă,
Scuturând aripele,
Iară vântul molcomit
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit De-a vedea c-am adormit,
Şi cu doru-mi singurel,
El prin tei va răscoli
De mă-ngân numai cu el!
Şi cu flori m-a acoperi.

La mijloc de codru des

Toate păsările ies, Sara pe deal
Din huceag de aluniș Buciumul suna cu jale
La voiosul luminiș, Turmele urc'
Luminiș de lângă baltă, Stelele scapara-n cale
Care-n trestia înaltă Apele plang
Legănându-se din unde, Clar izvorand in fantane
În adâncu-i se pătrunde
Sub un salcam
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Sub un salcam
Și de lună și de stele Draga m-astepti tu pe mine (bis)
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele. Luna pe cer
Trece-asa sfanta si clara
Ochii tai mari
Cauta-n frunza cea rara
Stele nasc
Umeri spre bolta senina
Pieptul de dor
Pieptul de dor
Fruntea de ganduri ti-e plina (bis)
Codrule, Măria-Ta,
Nourii curg
Lasă-mă sub poala ta, Razea lor siruri despica
Stresine vechi
Că nimica n-oi strica
Casele-n luna ridica
Fără num-o rămurea, Scartaie-n vant
Cumpana de la fantana
Să-mi atârn armele-n ea. Valea-i in fum
Să le-atârn la capul meu, Valea-i in fum
Fluiere murmura-n stana (bis)
Unde mi-oi aşterne eu, https://Versuri.ro/w/wbj2
Sub cel tei bătut de vânt
Si osteniti
Oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp - Codrule cu râuri line,
Toaca rasuna mai tare https://Versuri.ro/w/c617
Clopotul vechi Vreme trece, vreme vine,
Umple cu glasul lui sara Tu din tânăr precum eşti
Sufletul meu Tot mereu întinereşti.
Sufletul meu
Arde-n iubire ca para (bis) - Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Ah in curand Că de-i vremea rea sau bună,
Satul in vale-amuteste Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Ah in curand Şi de-i vremea bună, rea,
Pasul spre tine grabeste Mie-mi curge Dunărea.
Langa salcam Numai omu-i schimbător,
Sta-vom noi noaptea intreaga Pe pământ rătăcitor,
Ore intregi Iar noi locului ne ţinem,
Ore intregi Cum am fost aşa rămânem:
Spune-ti-voi cat imi esti draga (bis) Marea şi cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Ne-om razima Luna şi cu soarele,
Capetele-unul de altul Codrul cu izvoarele.
Si surazand
Vom adormi sub inaltul
Vechiul salcam.
Astfel de noapte bogata
Cine pe ea
N-ar da viata lui toata!

"O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
- Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Ce se uit-adânc în ape
Că de când nu ne-am văzut Cu ochi negri si cuminţi;
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat, Şi prin vuietul de valuri,
Multă lume am umblat.
Prin mişcarea naltei ierbi,
- Ia, eu fac ce fac de mult,
Eu te fac s-auzi în taină
Iarna viscolu-l ascult, Mersul cârdului de cerbi;
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le, Eu te văd răpit de farmec
Troienind cărările
Cum îngâni cu glas domol,
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult, În a apei strălucire
Vara doina mi-o ascult Întinzând piciorul gol...
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor, Şi privind în luna plină
Umplându-şi cofeile,
La văpaia de pe lacuri,
Mi-o cântă femeile.
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."
Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.
Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?
A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.
Si era una la părinti
Si mindra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.
Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.
Il vede azi, il vede mini,
Astfel dorinta-i gata;
https://Versuri.ro/w/2dr6
El iar, privind de saptamini,
Ii cade draga fata.
Cum ea pe coate-si razima
Visind ale ei timple
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se imple.
Si cât de viu s-aprinde el
In orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apara.
* Tot astfel când al nostru dor
Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesind cu recile-i scântei
O mreaja de vapaie.
Si când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge miinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Dintre sute de catarge
Care lasa malurile,
Cate oare le vor sparge
Vanturile, valurile?
Dintre pasari calatoare,
Ce strabat pamanturile,
Cate-o sa le-nece oare
Valurile, vanturile?
De-i goni fie norocul,
https://Versuri.ro/w/fml2
Fie idealirile,
Te urmeaza in tot locul
Vanturile, valurile.
Nenteles ramane gandul
Ce-ti strabate canturile,
Zboara vecinic, inganandu-l
Valurile, vanturile.
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
https://Versuri.ro/w/p517
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
 Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
https://Versuri.ro/w/2617
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Iar dacă împreună va fi ca să murim, Dar fiindca auzeau mereu

Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim, Latrînd la stîna lor cîinii,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Plecau să se bata cu tatarii
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu; Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Si cu turcii.
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
https://Versuri.ro/w/om17
De curgeau doinele la vale
Craiasa alegandu-te,
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Ingenunchem rugandu-te,
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Inalta-ne, ne mantuie
Si ai altor tari românesti.
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Au mai existat si niste codri adînci
Si zid de mantuire,
Si un tînar care vorbea cu ei,
Privirea-ti adorata
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt?
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Acest tînar cu ochi mari,
Si pururea fecioara,
Cît istoria noastra,
Marie!
Trecea batut de gînduri
Noi, ce din mila sfantului
Din cartea cirilica în cartea vietii,
https://Versuri.ro/w/od77
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
Umbra facem pamantului,
ai iubirii,
Rugamu-ne-ndurarilor
Care îi ieseau mereu fără sot.
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Au mai existat si niste tei,
Regina peste ingeri,
Si cei doi îndragostiti
Din neguri te arata
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Lumina dulce, clara,
Într-un sarut.
O, Maica prea curata
Si pururea fecioara,
Si niste pasari ori niste nouri
Marie!
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea

Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.