Sunteți pe pagina 1din 6

Adormind de armonia

Pe lângă plopii fără soț Codrului bătut de gânduri,


Adesea am trecut; Flori de tei deasupra noastră
Mă cunoșteau vecinii toți - Or să cadă rânduri-rânduri.
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea


Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea -
Tu nu m-ai înțeles. Peste vârfuri trece lună,
Codru-și bate frunza lin,
De câte ori am așteptat Dintre ramuri de arin
O șoaptă de răspuns! Melancolic cornul sună.
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns; Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
O oră să fi fost amici, Sufletu-mi nemângâiet
Să ne iubim cu dor, Îndulcind cu dor de moarte.
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor. De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Căci azi le semeni tuturor Mai suna-vei, dulce corn,
La umblet și la port, Pentru mine vreodată?
Și te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Și noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Vino-n codru la izvorul
Şi dacă stele bat în lac
Care tremură pe prund,
Adâncu-i luminându-l,
Unde prispa cea de brazde
https://Versuri.ro/w/m617
Crengi plecate o ascund.
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Şi dacă norii deşi se duc
Să-ţi desprind din creştet vălul,
De iese-n luciu luna,
Să-l ridic de pe obraz.
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
https://Versuri.ro/w/3517

Fruntea albă-n părul galben


Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci... - Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Vom visa un vis ferice, Cu crengile la pământ?
Îngâna-ne-vor c-un cânt - De ce nu m-aş legăna,
Singuratece izvoare, Dacă trece vremea mea!
Blânda batere de vânt; Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă - Cu floarea până în pământ,
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte - Să mă culc cu faţa-n sus
Iarna-i ici, vara-i departe. Şi să dorm, dormire-aş dus;
Şi de ce să nu mă plec,
https://Versuri.ro/w/6ly1 Dar s-aud şi-n visul meu,
Dacă păsările trec!
Dragă codri, glasul tău,
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele, Din cea rarişte de fag,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele. Doina răsunând cu drag,
Şi se duc pe rând, pe rând, Cum jelind se trăgănă,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele, Frunza de mi-o leagănă,
Scuturând aripele,
Iară vântul molcomit
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit De-a vedea c-am adormit,
Şi cu doru-mi singurel,
El prin tei va răscoli
De mă-ngân numai cu el!
Şi cu flori m-a acoperi.

La mijloc de codru des


Toate păsările ies, Sara pe deal
Din huceag de aluniș Buciumul suna cu jale
La voiosul luminiș, Turmele urc'
Luminiș de lângă baltă, Stelele scapara-n cale
Care-n trestia înaltă Apele plang
Legănându-se din unde, Clar izvorand in fantane
În adâncu-i se pătrunde
Sub un salcam
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Sub un salcam
Și de lună și de stele Draga m-astepti tu pe mine (bis)
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele. Luna pe cer
Trece-asa sfanta si clara
Ochii tai mari
Cauta-n frunza cea rara
Stele nasc
Umeri spre bolta senina
Pieptul de dor
Pieptul de dor
Fruntea de ganduri ti-e plina (bis)
Codrule, Măria-Ta,
Nourii curg
Lasă-mă sub poala ta, Razea lor siruri despica
Stresine vechi
Că nimica n-oi strica
Casele-n luna ridica
Fără num-o rămurea, Scartaie-n vant
Cumpana de la fantana
Să-mi atârn armele-n ea. Valea-i in fum
Să le-atârn la capul meu, Valea-i in fum
Fluiere murmura-n stana (bis)
Unde mi-oi aşterne eu, https://Versuri.ro/w/wbj2
Sub cel tei bătut de vânt
Si osteniti
Oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp - Codrule cu râuri line,
Toaca rasuna mai tare https://Versuri.ro/w/c617
Clopotul vechi Vreme trece, vreme vine,
Umple cu glasul lui sara Tu din tânăr precum eşti
Sufletul meu Tot mereu întinereşti.
Sufletul meu
Arde-n iubire ca para (bis) - Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Ah in curand Că de-i vremea rea sau bună,
Satul in vale-amuteste Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Ah in curand Şi de-i vremea bună, rea,
Pasul spre tine grabeste Mie-mi curge Dunărea.
Langa salcam Numai omu-i schimbător,
Sta-vom noi noaptea intreaga Pe pământ rătăcitor,
Ore intregi Iar noi locului ne ţinem,
Ore intregi Cum am fost aşa rămânem:
Spune-ti-voi cat imi esti draga (bis) Marea şi cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Ne-om razima Luna şi cu soarele,
Capetele-unul de altul Codrul cu izvoarele.
Si surazand
Vom adormi sub inaltul
Vechiul salcam.
Astfel de noapte bogata
Cine pe ea
N-ar da viata lui toata!

"O, ramâi, ramâi la mine,


Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
- Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Ce se uit-adânc în ape
Că de când nu ne-am văzut Cu ochi negri si cuminţi;
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat, Şi prin vuietul de valuri,
Multă lume am umblat.
Prin mişcarea naltei ierbi,
- Ia, eu fac ce fac de mult,
Eu te fac s-auzi în taină
Iarna viscolu-l ascult, Mersul cârdului de cerbi;
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le, Eu te văd răpit de farmec
Troienind cărările
Cum îngâni cu glas domol,
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult, În a apei strălucire
Vara doina mi-o ascult Întinzând piciorul gol...
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor, Şi privind în luna plină
Umplându-şi cofeile,
La văpaia de pe lacuri,
Mi-o cântă femeile.
Anii tăi se par ca clipe, Si când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
Clipe dulci se par ca veacuri." I-atinge miinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce Dintre sute de catarge


A-nţelege n-o mai pot... Care lasa malurile,
Cate oare le vor sparge
Unde eşti, copilărie,
Vanturile, valurile?
Cu pădurea ta cu tot?
Dintre pasari calatoare,
Ce strabat pamanturile,
Cate-o sa le-nece oare
Valurile, vanturile?

De-i goni fie norocul,


A fost odata ca-n povesti, https://Versuri.ro/w/fml2
A fost ca niciodata, Fie idealirile,
Din rude mari imparatesti, Te urmeaza in tot locul
O prea frumoasa fata. Vanturile, valurile.
Si era una la părinti
Si mindra-n toate cele, Nenteles ramane gandul
Cum e Fecioara intre sfinti Ce-ti strabate canturile,
Si luna intre stele. Zboara vecinic, inganandu-l
Valurile, vanturile.
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

Privea în zare cum pe mari


Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce. La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Il vede azi, il vede mini, Că mii de ani i-au trebuit
Astfel dorinta-i gata; Luminii să ne-ajungă.
https://Versuri.ro/w/2dr6
El iar, privind de saptamini,
Ii cade draga fata. Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Cum ea pe coate-si razima Iar raza ei abia acum
Visind ale ei timple Luci vederii noastre,
De dorul lui si inima https://Versuri.ro/w/p517
Si sufletu-i se imple.
Icoana stelei ce-a murit
Si cât de viu s-aprinde el
In orisicare sara, Încet pe cer se suie:
Spre umbra negrului castel Era pe când nu s-a zărit,
Când ea o să-i apara. Azi o vedem, şi nu e.

* Tot astfel când al nostru dor


Pieri în noapte-adâncă,
Si pas cu pas pe urma ei
Lumina stinsului amor
Aluneca-n odaie,
Tesind cu recile-i scântei Ne urmăreşte încă.
O mreaja de vapaie.
Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi A existat numai o tara frumoasa
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; La o margine de mare
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Unde valurile fac noduri albe.
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt, Ca o barba nepieptanata de crai.
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Si niste ape ca niste copaci curgatori
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. În care luna îsi avea cuibar rotit.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi; Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi, Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi, Stefan cel Mare,
https://Versuri.ro/w/2617 Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Carora le placea să spuna
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu... Seara în jurul focului poezii -
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu. "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Iar dacă împreună va fi ca să murim, Dar fiindca auzeau mereu


Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim, Latrînd la stîna lor cîinii,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Plecau să se bata cu tatarii
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu; Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Si cu turcii.
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
https://Versuri.ro/w/om17
De curgeau doinele la vale
Craiasa alegandu-te,
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Ingenunchem rugandu-te,
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Inalta-ne, ne mantuie
Si ai altor tari românesti.
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Au mai existat si niste codri adînci
Si zid de mantuire,
Si un tînar care vorbea cu ei,
Privirea-ti adorata
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt?
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Acest tînar cu ochi mari,
Si pururea fecioara,
Cît istoria noastra,
Marie!
Trecea batut de gînduri
Noi, ce din mila sfantului
Din cartea cirilica în cartea vietii,
https://Versuri.ro/w/od77
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
Umbra facem pamantului,
ai iubirii,
Rugamu-ne-ndurarilor
Care îi ieseau mereu fără sot.
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Au mai existat si niste tei,
Regina peste ingeri,
Si cei doi îndragostiti
Din neguri te arata
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Lumina dulce, clara,
Într-un sarut.
O, Maica prea curata
Si pururea fecioara,
Si niste pasari ori niste nouri
Marie!
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea


Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.