Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
VETERINA BUCURESTI
FACULTATEA DE IMBUNATATIRI FUNCIARE SI INGINERIA
MEDIULUI
MASTER: MANAGEMENTUL INVESTITIEI IN ECOSISTEME
ANUL II
PROIECT
REPARAREA DAUNELOR ECOLOGICE
București – 2020
1
Contents
I. DAUNA ECOLOGICA ................................................................................... 3
1.1. Evaluarea daunelor ecologice .................................................................... 5
1.2. Repararea daunelor ecologice .................................................................... 5
II. REGIMUL GENERAL AL RASPUNDERII DE MEDIU – PREJUDICIUL
ECOLOGIC ........................................................................................................... 6
2.1. Conditii cerute pentru repararea prejudiciului ............................................ 7
III. RASPUNDEREA CIVILA PENTRU DAUNA ECOLOGICA .................... 8
3.1. Raspunderea pentru culpa .......................................................................... 8
3.2. Raspunderea fara culpa .............................................................................. 9
3.3. Art. 1349 din Codul Civil - Raspunderea delictuala ..................................10
3.4. Art. 1357 din Codul Civil – Conditiile raspunderii ...................................11
3.5. Art. 1358 din Codul Civil - Criterii particulare de apreciere a vinovatiei ..11
3.6. Art. 1359 din Codul Civil - Repararea prejudiciului constând în vătămarea
unui interes ........................................................................................................11
IV. ELEMENTELE RASPUNDERII CIVILE DE MEDIU ...............................11
4.1. Fapta ilicita ...............................................................................................12
2
I. DAUNA ECOLOGICA
Termenul şi, mai ales, noţiunea de daune ecologice au fost utilizate pentru
prima dată de Michel Dexpaux, pentru a sublinia particularităţiile prejudiciilor
indirecte, rezultate din atingerile aduse calităţii mediului .
După cum se poate observa, într-o asemenea viziune mediul este considerat
ca fiind cauza, iar nu victima daunelor. Legată în mod evident de teoria tulburărilor
de vecinătate, această poziţie apreciază că între poluare şi sursele tradiţionale de
3
vecinatate nu există decât o diferenţă de grad, constând în amploarea consecinţelor
şi caracterul ireversibil al degradării mediului. Prejudiciul ecologic s-ar caracteriza
prin aceea că interesele afectate printr-un intermediar natural nu sunt decât în mod
indirect şi colectiv ; în consecinţă repararea nu poate să fie asigurată decât
imperfect pe calea dreptului clasic, care presupune leziunea unor interese clar
identificate .
4
1.1. Evaluarea daunelor ecologice
O problemă deosebit de dificilă (cel puţin pentru actuala etapă de dezvoltare a
ştiinţelor) şi cu importante semnificaţii pentru stabilirea răspunderii civile o
reprezintă evaluarea pagubelor ecologice. În acest sens, se ridică o serie de
întrebări, unele aproape fără răspuns: se pot cuantifica unele aspecte care par
inevaluabile? Nu e periculos să includem în sfera mărfurilor elemente care exprimă
viaţa şi nu creaţia umană? A evalua pagubele aduse naturii nu înseamnă, oare, a
intervani în chiar logica patrimonializării şi deci a gestiunii, chiar dacă unii
consideră că este nevoie mai ales de abţinere?
5
II. REGIMUL GENERAL AL RASPUNDERII DE MEDIU –
PREJUDICIUL ECOLOGIC
Prin ordonanţă de urgenţă nr.68/2007 privind raspunderea de mediu pentru
prejudiciul ecologic se completează cadrul legislativ naţional stabilit de Codul
civil. Cartea a III-a, Titlul III, Cap.V - Despre delicte si cvasi-delicte, care
reprezintă cadrul general de reglementare al răspunderii civile delictuale.
Este general acceptat de doctrină că prevederile din Codul civil mai sus
menţionat stabilesc elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, şi
anume:
Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data
când se pretinde repararea lui .
Este, de asemenea, cert prejudiciul viitor care, deşi nu s-a produs încă este
sigur că se va produce în viitor, el fiind, astfel, susceptibil de evaluare .
De regulă, cel care trebuie să acopere prejudiciile cauzate este cel care a săvărşit
fapta ilicită .
7
III. RASPUNDEREA CIVILA PENTRU DAUNA ECOLOGICA
În situaţia în care paguba este produsă prin nerespectarea unor dispoziţii legale,
simpla încălcare constituie o culpă care angajează responsabilitatea autorului său .
8
3.2. Raspunderea fara culpa
Expresia “răspunderea“ lucrurilor trebuie precizată dintr-un început, în sensul
că nu va exista în mod necesar o răspundere de câte ori un lucru intervine în
realizarea unei pagube . Ea intervine numai atunci când un lucru este la originea
unei pagube şi responsabilul răspunde ca şi când paguba ar fi cauzată de un lucru,
aceasta nu va fi luată în considerare decât într-un asemenea sistem de răspundere ,
expres reglementat de lege .
Pentru aplicarea art.1000 alin .1 din Codul civil, lucrul neînsufleţit trebuie să fie
cauza pagubei; dar din momentul în care s-a stabilit că el a contribuit la realizarea
pagubei, este prezumat a fi cauza generatoare în afară de cazul în care paznicul a
făcut proba contrară. Acest sistem favorabil victimei, întrucât creează o prezumţie
de responsabilitate în sarcina autorului pagubei, conţine şi o posibilitate de
evaziune: caracterul imprevizibil ori inevitabil al daunei care, în această ipoteză,
exonerează autorul de obligaţia de a indemniza.
Se consideră că răspunderea civilă pentru cauze ecologice foarte rar îşi putea
găsi fundamentul pentru fapta lucrului .
9
Este bizar să se considere, de exemplu, că fumul sau mirosurile sunt fapta
lucrului aflat sub paza judiciară a propietarului unităţilor industriale .
În altă ordine de idei şi în acest caz s-ar extinde aplicaţia unui text de lege
atribuindu-i sens şi finalităţi la care leguitorul nici nu s-a putut gîndi la data
edictării. Din acest punct de vedere nici practica judiciară nu s-a cristelizat într-o
soluţie fermă datorită şi complexităţii pe care le prezintă răspunderea pentru daune
ecologice .
10
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se
stabilește prin lege specială.
3.4. Art. 1357 din Codul Civil – Conditiile raspunderii
(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu
vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
3.5. Art. 1358 din Codul Civil - Criterii particulare de apreciere a vinovatiei
Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs
prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de
faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei
întreprinderi
3.6. Art. 1359 din Codul Civil - Repararea prejudiciului constând în
vătămarea unui interes
Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este
urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios
și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv
11
În ceea ce priveşte cauzele care duc la înlăturarea caracterului ilicit al faptei
din dreptul civil şi anume: starea de legitimă apărare, starea de necesitate,
îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu, consimţămîntul victimei, forţă majoră şi
cazul fortuit şi într-o oarecare măsură exercitarea unui drept, atunci când fapta este
în legătură sau are drept consecinţă prejudicierea unor factori de mediu sau a
mediului înconjurător în ansablul său credem, că în principiu, numai starea de
necesitate poate fi luată uneori în consideraţie .
În afară de răspunderea pentru fapta proprie (art. 998–999), prin art. 1000–1002
C. civ. se instituie răspunderea unor categorii de persoane pentru fapta ilicită
săvârşită de o altă persoană (art. 1000), răspunderea pentru prejudiciile cauzate de
lucrurile ori animalele aflate în paza juridică a unor persoane (art.1000 alin.1 şi
12
art.1001), precum şi răspunderea proprietarului pentru prejudiciile produse prin
ruina unor construcţii care îi aparţin (art.1002}.
Codul civil distinge delictul civil de cvasidelict. Delictul este o faptă ilicită
săvârşită cu intenţie, adică prin dol (art.993). Cvasidelictul este o faptă ilicită
săvârşită din culpă propriu-zisă, adică prin imprudenţă sau neglijenţă (art.999).
Această distincţie este cu totul lipsită de interes sau persoana răspunzătoare este
obligată la repararea integrală a prejudiciului. De aceea, împărtăşim punctul de
vedere al doctrinei juridice potrivit căreia gruparea faptelor ilicite în delicte şi
cvasidelicte este inutilă.
13