Sunteți pe pagina 1din 10

Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și Jurisprudența CEDO

§.1. PREAMBUL

Jean - Jacques Rousseau, deosebit de critic vis-à-vis la organizarea socială încă feudală
din secolul XVIII, era de părere că primul om care a bătut ţăruşi şi a delimitat o palmă de teren
a săvârşit cel dintâi sacrilegiu, iar toţi ceilalţi, care îl priveau impasibili în loc să-i strige că
pământul nu este al lui sau al oricui altcuiva, au fost primii imbecili. Mai mult, instinctul îl
îndemna să nu împrăştie ceea ce găsea1. Dar de aici şi până la conştiinţa vreunui drept asupra
acelei bucăţi de pământ este nu doar cale lungă, ci şi un veritabil salt ontologic, de la
materialitate şi palpabil la abstractizare.
În mod unanim dreptul de proprietate este definit prin evidenţierea atributelor acestu
ia ,respectiv posesia,folosinţa şi dispoziţia. În doctrina franceză contemporană proprietatea
este considerată un drept subiectiv dar şi un fapt economic şi social ,subliniindu-se extinderea
domeniului proprietăţii în domeniul drepturilor de autor,proprietăţii literare şi artistice ,dreptu
ri intelectuale ,brevete,mărci,desene şi modele. Spre deosebire de titularii altor drepturi subiec
tive,reale sau de creanţă,care prin exercitarea acestor atribute urmăresc realizarea unor interes
e proprii ,proprietarul este singurul subiect de drept care exercită direct sau indirect plenitudin
ea atributelor proprietăţii.
Principiul statului de drept si cel al statului social determina o trecere de la un drept cu
o functie preponderent protectiv-represiva la un drept pe cale de a deveni tot mai mult
promotional intr-un stat in care sa se asigure emanciparea puterii economice de puterea politica.
Intr-o atare schema noua constitutionala, imaginata si consacrata de constituantul român în
1991, statul trebuie sa, accepte pierderea treptata a monopolului puterii economice si sa-si
conserve doar monopolul asupra fortei legitime, a carei exercitare este/trebuie sa fie, limitata
de recunoasterea drepturilor omului. Fara libertate economica nu poate exista nici o libertate si
este deschis drumul "servitutii".
Acesta este cadrul general, care si-a gasit reglementarea În Constitutia României, dar
care trebuie sa se regaseasca in legile subsecvente Constitutiei si mai ales in practica sociala
(inclusiv, dar în mod deosebit, în cea judecatoreasca).
Principiile si tendintele jurisprudentei Constitutia Europeana a drepturilor Omului privind
protectia dreptului de proprietate, considerat ca un drept fundamental al omului, prezinta o

1
„Le premier sentiment de l'homme fut celui de son existence; son premier soin celui de sa conservation. Les
productions de la terre lui fournissaient toutes les secours necessaries; l'instinct le porta à en faire usage" - J.J.
Rousseau, De l'inégalité parmi les hommes, Les classiques du people, Ed. Sociale, Paris, 1954, p. 109;

1
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

deosebita importanta pentru dreptul intern si jurisprudenta instantelor nationale, tinând seama
si de forta obligatorie a hotarâri lor Curtii Europene.
Modul cum au fost receptate si aplicate efectele acestor hotarâri de catre statele membre
ale Consiliului Europei, prin executarea lor obligatorie si voluntara, este relevat de adaptarile
legislative si ale jurisprudentei constitutionale si judiciare din aceste tari. În majoritatea
cazurilor nu numai statele împotriva carora s-au pronuntat hotarâri de Conventiei Europeane a
Drepturilor Omului au efectuat schimbari legislative sau jurisprudentiale, ci si celelalte state
supuse jurisdictiei Curtii de la Strasbourg.
Singurul drept, cu caracter economic din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si
Libertatilor Fundamentale, este cel prevazut în art. I din Protocolul nr.I la Conventie. Textul
consacra acest drept de proprietate ca un drept fundamental în urmatorii termeni: "Orice
persoana fizica sau morala are dreptul de a-i fi respectate bunurile. Nimeni nu poate fi privat de
proprietatea sa decât din motive de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de
principiile de drept international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl
au statele de a aplica legile pe care le considera necesare, in scopul reglementarii folosintei,
bunurilor, in conformitate cu interesul general sau pentru asigurarea platii impozitelor sau altor
contributii sau amenzi. "

2
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

§.2. NOŢIUNEA DE PROPRIETATE ŞI DE BUNURI


ÎN SENSUL CONVENȚEIEI EUROPENE A DREPTURIOR OMULUI

Potrivit art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia europeană2, orice persoană


fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le
consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau
pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor3.
Aceste dispoziţii garantează „în substanţă” dreptul de proprietate. Textul articolului 1 foloseşte
doi termeni pentru a defini conţinutul dreptului: proprietate şi bunuri sau posesiuni. Aceste
concepte au dobândit un înţeles autonom conform Convenţiei.
Bunurile sau posesiunile, conform art.1, includ bunurile mobile şi imobile, drepturi
contractuale, corporale şi incorporale, drepturi în personă şi drepturi de proprietate intelectuală,
condiţia necesară fiind ca ele să aibă valoare economică. El ocroteşte doar proprietatea
existentă.
Noţiunea de speranţă legitimă este strâns legată de caracterul economic al interesului;
trebuie să existe un motiv rezonabil şi, de regulă, dovedit printr-un act juridic, să se creadă că
reclamantul urma să beneficieze de acel bun sau interes cu caracter economic4.
Art.1 nu ocroteşte numai existenţa proprietăţii, ci şi exercitarea de către proprietar a
drepturilor conexe.Aceste atribute ale dreptului de proprietate, sunt:dreptul de a se folosi de
bunuri şi dreptul de a dispune de ele.
Conchizând, pornind de la continutul sau juridic si apreciind in raport de pozitia
specifica a proprietarului, dreptul de proprietate se defineste ca fiind acel drept real care confera
titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care le poate
exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interes propriu, cu respectarea normelor

2
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea
colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, au convenit semnarea unui
protocol adițional la la Paris la 20 martie 1952;
3
Bianca Guțan, Protecția europeană a drepturilor omului, Ediția a 3-a, Editura C.H.Beck, București, 2008, p.
209;
4
Această noțiune a fost pentru prima dată utilizată de Curte în cauza Pine Valley Developments ș.a. c. Irlandei în
1991. De asemenea, în același sens, a se vedea și CEDO, Pressos Compania Naviera SA ș.a. c. Belgiei (1995);

3
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

juridice in vigoare. Este definitia cea mai completa impartasita in doctrina romana si este pusa
in legatura cu natura subiectiva a dreptului de proprietate5.
Cu toate acestea, pe bună dreptate, s-a arătat că definirea dreptului de proprietate prin
evidenţierea atributelor pecare acesta le conferă titularului său (posesia, folosinţa şi dispoziţia)
nu este denatură să pună în evidenţă și conţinutul social-economic al dreptului analizat,
fiindastfel necesar să se indiceşi modul în care sunt exercitate atributele respective. Este posibil
ca o parte dintre atributele dreptului de proprietate să fie exercitate de către o altă persoană
decât proprietarul, în temeiul unui drept real derivat din dreptul de proprietate sau în temeiul
unui raport juridic obligaţional6. Prin urmare, simpla întrunire a atributelor prin care se
exteriorizează dreptul de proprietate nu este suficientă pentru definirea acestuia, ci trebuie
precizată poziţia specifică a celui căruia el îi aparţine sau a celui care exercită aceste atribute.

5
L. Pop POPA, Ionuţ Florin, VIDU, Stelian Ioan, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012;
6
Spre exemplu: în cazul unui contract de locaţiune, locatarul deţine bunul închiriat şi îl foloseşte, însă el exercită
aceste atribute numai în măsura în care i-au fost conferite de proprietar; uzufructuarul este titularul unui drept real
care îi conferă prerogativa stăpânirii şi pe cea a folosirii bunului, dar, de regulă, cel ce a constituit dreptul de
uzufruct este proprietarul bunului, care continuă să exercite atributul dispoziţiei asupra bunului dat în uzufruct altei
persoane; superficiarul poate exercita atributele de posesieşi folosinţă şi, în anumite limite, chiar şi atributul de
dispoziţie etc. A se vedea G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept privat român în reglementarea noului cod,
Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 17;

4
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

§3. INGERINŢA STATULUI CU DREPTUL DE A SE BUCURA


ÎN MOD PAŞNIC DE PROPRIETATE

Articolul 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene cuprinde 3 reguli. În primul rând,
acest articol consacră dreptul la protecţia proprietăţii private deja dobândite şi nu reglementează
un drept de a deveni proprietar. Curtea europeană a precizat, în multiple rânduri, că articolul 1
din Protocolul nr. 1 protejează „bunuri actuale”, cu alte cuvinte, bunuri prezente asupra cărora
o persoană fizică sau juridică exercită efectiv un drept de proprietate. Noţiunea de „bun”
cuprinde bunurile mobile şi imobile, dar şi drepturi de creanţă, drepturi de proprietate
intelectuală sau drepturi ce decurg din exercitarea unei profesii, cum ar fi dreptul la clientelă.
În al doilea rând, el precizează în ce condiţii o persoană poate fi privată de proprietatea
sa:
 dacă există o cauză de utilitate publică;
 dacă sunt respectate condiţiile ce decurg din legea internă şi din principiile
generale ale dreptului internaţional.
În al treilea rând, acest articol dispune că statele pot reglementa folosinţa bunurilor
conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a
amenzilor.
Curtea europeană a soluţionat foarte multe plângeri îndreptate împotriva statului român
şi care invocau încălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1. Aceste plângeri se refereau la
situaţia imobilelor (fie ele terenuri sau imobile clădiri) naţionalizate în perioada regimului
comunist.
O mare parte din aceste plângeri au fost declarate inadmisibile, organele de la Strasbourg
punând o serie de principii în această materie. Astfel, protecţia recunoscută de Convenţie se
extinde doar asupra bunurilor actuale, prezente, nu şi asupra celor trecute în proprietatea statului
sau a altor persoane. Actul naţionalizării efective nu poate fi analizat de Curtea europeană
deoarece acesta excede competenţei sale ratione temporis, fiind anterior datei de 20 iunie 1994
când statul român a ratificat Convenţia europeană. De asemenea, articolul 1 din Protocolul nr.
1 nu consacră o obligaţie generală a statelor de a restitui proprietăţile confiscate sau
naţionalizate, aceastea rămânând libere să decidă dacă restituie aceste proprietăţi şi în ce
condiţii7.

7
Comisia europeană a Drepturilor Omului, Lupuleţ c. României, decizia din 17 mai 1996;

5
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

Plângerile declarate admisibile şi asupra cărora s-a pronunţat Curtea pot fi grupate în
două categorii şi denotă probleme structurale în această materie. Prima categorie o reprezintă
cauzele de tip Brumărescu c. României8 în care reclamantul s-a plâns Curţii că imobilul care îi
fusese restituit printr-o decizie judecătorească definitivă pronunţată în urma acţiunii în
revendicare pe care o iniţiase i-a fost naţionalizat a doua oară prin admiterea recursului în
anulare promovat de procurorul general al României. Curtea a admis argumentele reclamantului
şi a condamnat statul român să îi restituie imobilul9.
În cauza Sporrong şi Lonnroth c/ Suediei Curtea a trasat principalele linii directoare
privind interpretarea art. 1 în privinţa ingerinţei statului în dreptul de a se bucura în mod paşnic
de proprietate. În primul rând, Curtea a stabilit diviziunea normelor art. 1, în trei categorii:
„prima regulă, formulată în prima propoziţie a paragrafului 1, este de o natură generală şi enunţă
principiul dreptului de a se bucura de proprietate; a doua regulă, conţinută în a doua propoziţie
a primului paragraf, se referă la privările de proprietate, condiţionându-le; a treia regulă,
enunţată în al treilea paragraf, recunoaşte că statele contractante sunt îndreptăţite, printre altele,
să controleze folosirea proprietăţii în concordanţă cu interesul general.”
Interferenţa cu dreptul de proprietate poate fi rezultatul unei măsuri luate de o autoritate
publică, al unei hotărâri judecătoreşti sau al anumitor prevederi legale. Totuşi, Comisia s-a
declarat competentă să rezolve şi situaţii de interferenţă derivate din relaţii între particulari.
Declaraţia Comisiei în cauza Bramelid şi Malstrom c/ Suediei este semnificativă în această
privinţă: „împărţirea succesorală, în special în materie de proprietate agricolă, împărţirea
comunităţii matrimoniale de bunuri precum şi sechestrul şi vânzarea de proprietăţi în cursul
executării silite sunt exemple de reguli care pot obliga o persoană să-şi cedeze proprietatea
alteia. Comisia trebuie, totuşi, să se asigure că, determinând efectele asupra proprietăţii ale
raporturilor juridice între indivizi, legea nu creează o asemenea inegalitate, încât o persoană ar
putea fi privată de proprietate în favoarea altuia în mod arbitrar şi nejustificat.”
O a doua categorie o reprezintă cauzele de tip Străin şi alţii c. României10 care privesc
o situaţie de fapt uşor diferită. Reclamanţii din această cauză introduseseră şi ei o acţiune în
revendicare ce le-a fost admisă printr-o decizie judecătorească definitivă. Punerea lor în posesie

8
În această speță, Curtea, în urma deliberării: „1. hotărăşte că statul pârât trebuie să restituie reclamantului, în
termen de şase luni, casa în litigiu şi terenul pe care este amplasată, cu excepţia apartamentului şi a părţii de teren
care au fost deja restituite; 2. hotărăşte că, în cazul în care restituirea nu va avea loc, statul pârât va plăti
reclamantului, în acelaşi termen de 6 luni, 136.205 (o sută treizeci şi şase de mii două sute cinci) dolari S.U.A., cu
titlu de prejudiciu material, urmând să fie plătiţi în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul
plăţii”;
9
CEDO, Brumărescu c. României, hotărârea din 28 octombrie 1999, paragrafele 79-80;
10
CEDO, Străin şi alţii c. României, hotărârea din 21 iulie 2005, paragrafele 51-59;

6
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

cu imobilul revendicat nu a fost posibilă deoarece statul deja vânduse chiriaşilor respectivul
imobil. Astfel, s-a creat situaţia în care acelaşi imobil avea doi proprietari. Acţiunea
reclamanţilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriaşilor a fost respinsă
pentru că, deşi instanţele au recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor, au considerat că
buna credinţă a chiriaşilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se opunea anulării
acestor contracte. Curtea europeană a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, mai
ales datorită faptului că reclamanţii nu au fost despăgubiţi în nici un fel pentru pierderea
suferită.
În continuarea jurisprudenţei Străin şi alţii trebuie amintită şi cauza Păduraru c.
României care, într-o situaţie de fapt similară a criticat jurisprudenţele contradictorii ale
instanţelor române în această materie pe care Curtea de altfel a caracterizat-o de interes general
pentru societatea românească11.

3.1. Ingerinţa cu substanța proprietăţii şi testul echilibrului echitabil – art. 1 parag. 1


teza I
In acelaşi timp Curtea trebuie să determine dacă s-a stabilit un echilibru echitabil între
cerinţele interesului general al comunităţii şi cele ale protecţiei drepturilor fundamentale ale
individului (test al echilibrului echitabil – expresia principiului general al proporţionalităţii care
se aplică tuturor situaţiilor ce rezultă din ingerinţa statelor cu drepturile omului.)

3.2. Privarea de proprietate (deposedarea) – art. 1 parag. 1 teza 2


Privarea de proprietate poate fi definită ca lipsirea persoanei de obiectul dreptului sau
de proprietate. Ea implică înlăturarea tuturor atributelor dreptului de proprietate şi tranferul
propriu-zis al proprietăţii.
Principalele forme de deposedare sunt exproprierea, naţionalizarea (transferul în
proprietatea statului a unor ramuri ale industriei şi comerţului), şi confiscarea (pedeapsa
complementară în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau în regimurile totalitare şi revoluţionare).
Pentru a corespunde standardelor Convenţiei, o expropriere trebuie să fie efectuată în interes
public şi să respecte principiul proporţionalităţii. In urma oricărei deposedări exista obligaţia
de a plăti o compensaţie evaluate in funcţie de modalitatea de deposedare, şi acordarea ei să
aibă loc într-un termen rezonabil (ex. Cauza Brumărescu c. României / Raicu c. României).

11
CEDO, Păduraru c. României, hotărârea din 1 decembrie 2005, paragraf 98;

7
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

2.3. Controlul folosinţei proprietăţii12 (art. 1 parag. 2)


Controlul folosinţei proprietăţii are drept consecinţă restangerea caracterului exclusiv al
dreptului de proprietate şi al atributelor sale. Poate apărea fie prin impunerea unei conduite
active (obligaţia de a planta porni în scopul protecţiei mediului, obligaţia de a plăti impozite)
fie prin restricţia conduitei lor ca proprietar: controlul asupra nivelului chiriilor, reglementarea
exerciţiului unei profesii, etc. Pentru ca o acţiune de control al folosinţei să fie conformă cu
art.1 trebuie îndeplinite două măsuri: interesul general al măsurii (legalitatea şi finalitatea
acestora) şi proporţionalitatea. Cele mai importante probleme asupra cărora s-a pronunţat
Curtea în această materie au fost întinderea marjei de apreciere acordate statelor, principiul
proporţionalităţii şi obligaţia de a plati o compensaţie.
În ceea ce privește interesul general, controlul jurisdicțional al Curții asupra acțiunilor
statelor este limitat la legalitatea și finalitatea acestora13. Astfel, necesitatea unei măsuri este
apreciată de stat, dar legislația edictată în scopul controlului de folosință poate fi contestată dacă
nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1, dar și de alte prevederi ale Convenției.

12
În hotărârea – pilot Hutten – Czapska c. Poloniei (2005), Curtea a considerat sistemul polonez de control al
chiriilor (ce își avea originea în perioada comunistă și a fost parțial menținut de legislația actuală pentru o perioadă
tranzitorie) ca fiind disproporționat față de scopul legitim urmărit (rezolvarea problemelor locative – o adevărată
povară socială pentru Polonia), deoarece restrâng în mod excesiv drepturilor proprietarilor: statul trebuie ca, prin
măsuri adecvate legislative și/sau administrative, să garanteze un nivel rezonabil al chiriilor, pentru reclamantă și
pentru proprietarii interesați sau să le furnizeze un mecanism care să atenueze impactul sistemului asupra dreptului
lor de proprietate.
13
Bianca Guțan, op.cit., p. 218;

8
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

BIBLIOGRAFIE

1. BOROI, Gabriel, STĂNCIULESCU, Liviu, Instituţii de drept civil în reglementarea


noului Cod civil, Bucureşti, 2012
2. GUȚAN SELEJAN, Bianca, Protecția europeană a drepturilor omului, Ediția a 3-a,
Editura C.H.Beck, București, 2008;
3. MOROIANU ZLĂTESCU, Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie, Editura
I.R.D.O, Bucureşti, 2008;
4. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. – coordonatori, Constituția României: comentariu
pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008;
5. POP, Liviu, POPA, Ionuţ Florin, VIDU, Stelian Ioan, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012
6. ROUSSEAU, J.J., De l'inégalité parmi les hommes, Les classiques du people, Ed.
Sociale, Paris, 1954.

9
Dreptul de proprietate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și Jurisprudența CEDO

CUPRINS

§.1. Preambul ............................................................................................................................. 1


§.2. Noţiunea de proprietate şi de bunuri în sensul Convențeiei Europene a Drepturior Omului
.................................................................................................................................................... 3
§3. Ingerinţa statului cu dreptul de a se bucura în mod paşnic de proprietate .......................... 5
3.1. Ingerinţa cu substanța proprietăţii şi testul echilibrului .......................................... 7
3.2. Privarea de proprietate (deposedarea) .................................................................... 7
2.3. Controlul folosinţei proprietăţii ............................................................................... 8
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 9

10

S-ar putea să vă placă și