Sunteți pe pagina 1din 2

Drama Apus de soare are ca temă lupta pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru afirmarea

conştiinţei naţionale.

Ideea este că lupta pentru apărarea ţării se duce cu sacrificii şi creează eroi.

Subiectul este Moldova, în perioada de maximă ascensiune, sub domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
pe care autorul îl aseamănă cu un soare.

Metafora este preluată din poezia populară Ştefan, Ştefan, domn cel Mare şi exprimă sistemul social
heliocentric. Domnul este centrul universului social; în jurul său sunt familia, curtea, cetatea,
Moldova, în cercuri concentrice. Metafora care sintetizează domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt o
găsim în actul I, în cuvintele doamnei Maria: „Stăpânul meu, toamna a sosit, soarele apune trist şi-n
urma lui o baltă de sânge“. Ca să poată apăra Moldova, Ştefan s-a bătut aproape o jumătate de secol
cu ungurii, polonii, turcii, tătarii. El este nevoit şi acum, la bătrâneţe, să se bată, fiindcă regele
Poloniei nu mai recunoaşte faptul că a cedat lui Ştefan Pocuţia, o provincie situată la nord de
Bucovina, ca garanţie pentru tratatul de pace, încheiat în urma înfrângerii de la Codrii Cosminului.

Moghilă povesteşte, în actul al II-lea, doamnei Maria, felul în care s-au desfăşurat ostilităţile. Ştefan
şi-a ascuns grosul armatei într-o pădure, sub comanda lui Bogdan, şi a lăsat pe Luca Arbore în faţă cu
o mie de ostaşi. Polonii îl atacă pe Luca Arbore; acesta se preface că fuge, dar i-a răsfirat în faţa lui
Bogdan, care i-a lovit din plin. Ştefan i-a înconjurat şi bătălia s-a transformat într-un măcel al
polonilor. Ştefan, la întoarcere, este lovit la un picior. Rana nu i se închide şi sunt chemaţi trei doctori
ca să-i ardă cangrena: Şmil, Cesena şi Klingensporn. Profitând de situaţie, o serie de boieri ca
paharnicul Ulea, Drăgan şi Stavăr complotează să-i influenţeze pe boieri să-l aleagă domn pe
Ştefăniţă. Ştefan află de complot de la Oana şi hotărăşte să fie ales domn Bogdan, fiul său, încă în
timpul vieţii lui, pentru a împiedica luptele ce s-ar fi declanşat pentru tron după moartea sa. El
rosteşte un discurs patriotic în faţa Sfatului ţării, în care ideea principală este păstrarea ţării pentru
generaţiile viitoare: „Moldova n-a fost a strămoşilor nici, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a
urmaşilor urmaşilor voştri şi-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor“. El îi pune mantia de
domn lui Bogdan şi coroana. Apoi se încredinţează doctorilor, spre a i se arde rana.

Fiind imobilizat, cei trei boieri Ulea, Stavăr şi Drăgan pun la cale să fie ales domn Ştefăniţă, nepotul
lui Ştefan. Acesta fiind un copil, s-ar fi creat o locotenenţă domnească, alcătuită din boieri. Puterea ar
fi trecut din mâna domnului în mâna boierilor. Este lupta pentru putere. Ştefan aude strigătele lor din
sala tronului şi, deşi ştie că orice mişcare îi este fatală, ia sabia, pătrunde în sala tronului, unde îl
ucide pe paharnicul Ulea. Se întoarce şi moare în braţele doamnei Maria şi ale fiului său Bogdan,
rostind cuvântul Moldova.

b) Imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se construieşte treptat, de-a lungul dramei, dar există şi o
imagine, pe care cititorul o are din cronica lui Grigore Ureche, din poemul Dumbrava Roşie de
Vasile Alecsandri, din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.
Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost unul din marii principi europeni, care a oprit forţele asiatice,
reprezentate de turci şi tătari, să distrugă Europa. El caută să realizeze o coaliţie antiotomană, dar nu
a fost sprijinit. În timpul vieţii sale, se petrece marea tragedie a căderii Constantinopolului, fără ca
principii europeni să se unească împotriva duşmanului comun. Căsătoria sa cu Maria de Mangop era
o recunoaştere a faptului că, dacă ar fi eliberat Constantinopolul, ar fi avut dreptul la coroana
Paleologilor.

Ştefan a fost un diplomat, a fost un bun strateg, a fost un mare domn patriot. El a trăit răspunderile
conştiinţei istorice şi a căutat să asigure independenţa şi unitatea ţării după moartea sa. Dacă ar fi
devenit domn Ştefăniţă, boierii s-ar fi luptat pentru putere, ar fi distrus aşezările răzeşilor, care apărau
hotarele ţării, şi Moldova ar fi căzut în mâinile duşmanilor ei.

Pedepsirea paharnicului Ulea era o consecinţă a jurământului, pe care acesta îl prestase în faţa
domnului Ştefan şi-l călcase. Domnul Ştefan a fost un bun organizator. El a construit un sistem de
cetăţi, care să apere hotarele de năvălitori, dar şi un sistem de colonii răzeşeşti, ca să dea luptători. El
contrabalansează puterea boierilor cu această armată de răzeşi, care făceau un scut viu în jurul ţării.
Fiind evlavios, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost un mare ctitor şi a zidit multe biserici, mănăstiri, ca să
întărească viaţa spirituală ortodoxă. În timpul său, se creează stilul moldovenesc, apar primele
cronici; este un exponent al renaşterii. Ştefan a fost un domn al legii, fiindcă dă un cod de legi,
organizează paza drumurilor, încheie înţelegeri cu negustori străini, aduce meşteri ca să creeze
ateliere.

Dar Ştefan cel Mare a fost şi un pater familiae, fiindcă pentru el Moldova este o familie. Le poartă
tuturor de grijă şi-i ocroteşte. De aceea pune soarta ţării mai presus de viaţa sa şi-l pedepseşte pe
paharnicul Ulea. Fiind drept, el nu s-a temut să-l facă paharnic, deşi, când i-a judecat pricina cu
moşia, ce-o luase de la răzeşi, le-a dat acestora partea lor.

Ştefan este o imagine a poporului român, silit să se bată, timp de două milenii, pentru supravieţuire,
cu o mulţime de valuri de tătari, turci, poloni, unguri, austrieci şi alte neamuri.