Universitatea de Vest „Vasile Goldis” Arad

Facultatea de Medicina
Specializarea: Medicina Generala

Psihiatrie
Descrierea cursului
În cadrul cursului se urmăreste formarea unor atitudini pozitive şi responsabile faţă de
boala psihică, faţă de psihiatrie în general
Prin temele abordate în acest curs se urmăreste familiarizarea studenţilor cu abordările
trecute si curente din psihiatrie, cu metodele de cercetare utilizate în acest domeniu, cu temele de
interes pe care cercetătorii le abordează si cu direcţiile de intervenţie la nivel individual.

. Obiectivele cursului

Prin acest curs si aplicaţiile sale se urmăreste atingerea următoarelor obiective:

Cunoaşterea şi înţelegerea noţiunilor fundamentale de semiologie psihiatrică.
Cunoaşterea şi înţelegerea principalelor simptome şi sindroame psihiatrice.
Cunoaşterea şi înţelegearea tulburărilor psihice.
Explicarea şi abordarea studiului tulburărilor mintale potrivit noilor clasificări internaţionale
(ICD-10 şi DSM-IV-TR).
Insistarea asupra tabloului clinic, etiopatogeniei, diagnosticului pozitiv şi diferenţial.
Explicarea şi interpretarea strategiilor terapeutice.

Structura cursului
1. Semiologie psihiatrica
• Tulburarile de atentie si perceptie
• Tulburarile de memorie
• Tulburarile de comunicare nonverbala
• Tulburarile de gandire
• Tulburarile de constiinta
 • Tulburarile de limbaj vorbit
• Tulburarile de vointa, impulsuri
• Tulburarile de imaginatie
• Tulburarile de afectivitate
• Tulburari ale activitatii motorii
2. Psihopatologie si psihoterapie
• Tulburarile afective
• Tulburarile anxioase
• Dementa
• Schizofrenia
Teste de control al cunostintelor
Bibliografie selectiva

Modulele cursului sunt organizate astfel încât, în urma parcurgerii acestora, studentul să aibă
o imagine de ansamblu asupra domeniului a dezvoltării acestui domeniu, a temelor abordate
precum si a rolului pe care cunostinţele de psihiatrie le pot avea în intervenţia psihiatrica si
prevenţia psihologică.
Pentru o mai bună înţelegere, asimilare si utilizare a cunostinţelor prezentate în cadrul cursului
se recomandă consultarea bibliografiei, precum si rezolvarea testelor propuse.
 SEMIOLOGIE PSIHIATRICA

ATENTIA

Definiţie. Atenţia este o funcţie sintetică a psihismului care constă în orientarea şi

concentrarea proceselor psihice spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene, în scopul
asigurării condiţiilor de claritate a grupului de imagini percepute, cât şi a delimitării lor nete
de câmpul perceptiv.

Atenţia este:

 Involuntară (neintenţională, primară) – constă în orientarea şi concentrarea atenţiei fără un

ţel precis, în absenţa unui efort special. Aceasta este determinată de stimuli senzoriali ce
survin brusc în stare de nepregătire a organismului sau care poartă o noutate
informaţională.

 Voluntară, intenţională – are un scop şi cuprinde intenţionalitate, efort, perseverenţă.

 Postvoluntară – exerciţiul de a fi atent - este caracterizată prin starea de pregătire şi eventual

de aşteptare în vederea unei recepţii mai corecte şi mai clare a anumitor stimuli.

Tulburări ale atenţiei

 Hiperprosexia – creşterea atenţiei

 Hipoprosexia – diminuarea atenţiei

 Aprosexia – abolirea atenţiei

Hiperprosexia

Apare în condiţii obişnuite: în situaţii cu risc vital, în accidente de maşină, în stări de intoxicaţie
uşoară cu alcool şi cofeină.
Patologic apare: cenestopaţi şi hipocondriaci când atenţia este orientată asupra stării de sănătate
a organismului; la melancolici este îndreptată asupra tematicii depresive, la fobici, nu-şi pot
distrage atenţia de la obsesiile şi fobiile lor. La paranoici hiperprosexia se corelează cu tema
delirantă.

Se întâlneşte în: surmenaj, irascibilitate, anxietate, oboseală, stări depresive, schizofrenie, retard
mental, demenţe (deteriorări cognitive).

Hiperprosexia într-un anumit domeniu se asociază cu hipoprosexia în alt domeniu (depresie,

alcoolism)

Aprosexia

Incapacitatea de a orienta şi de a menţine atenţia spre un anumit stimul.

Apare în:

 retard mental sever,

 demenţe,

 stări confuzionale.

Metode de investigare

 se prezintă pacientului un număr de figuri într-un timp limitat, ulterior el trebuie să

reproducă un număr cât mai mare a figurilor.

 Metoda Krepelin – i se cere bolnavului să numere de la 100 înapoi din 3 în 3, din 7 în 7

sau din 13 în 13. Această metodă presupune concentrare şi stabilitate mare a atenţiei pentru
a evita greşelile. Bolnavii pot fi solicitaţi să pună în ordine inversă zilele săptămânii sau
lunile anului.

 Metoda Bourdon (proba barajului) – se oferă bolnavului un text în care el trebuie să taie
anumite litere.
TULBUĂRI DE SENZAŢIE ŞI PERCEPŢIE

Senzaţia:- este funcţia cea mai simplă prin care care se reflectă o însuşire a mediului (formă,
mărime, culoare)

- reflecţia realităţii fragmentată parţial surprinzând obiectele unui element.

Percepţia: - reflectă obiectele în totalitate (formă, greutate, culoare), reflectă unitar realitatea şi
are o formă subiectivă.

Tulburări de percepţie:

 Cantitative – hiperestezia, hipoestezia, sinestezia

 Calitative – iluzii, halucinaţii, agnozii, tulburări de simţ senzorial

Semiologia senzaţiei

Hiperestezia este reprezentată de o coborâre a pragului senzorial. Pacientul simte în mod

exacerbat senzaţiile privind un singur analizator (fotofobia) sau ansamblul lor – hiperestezie
generală. Subiectul se plânge de intensitatea luminii şi a zgomotelor, de atingerile cutanate (pot fi
până la dureroase cu toate că stimulul exteroceptiv este de intensitate normală sau chiar redusă).
Apare în: surmenaj, nevroze, debutul psihozelor, boli infectocontagioase, hipertiroidie, intoxicaţii.

In cadrul hiperesteziei se descriu cenestopatiile. Cenestopatiile (Dupres): senzaţii penibile,

difuze, dezagrebile cu sediu variabil, fără un substrat organic evidenţiabil, dar care mimează
simptome ale bolilor somatice: oboseală, jenă, discomfort, parestezii, sufocare, înţepătură, durere.
Ele sunt de fapt, pur psihogene.

Hipoestezia este reprezentată de o creştere a pragului senzorial, astfel intensitatea senzaţiilor este
diminuată. Ambianţa e percepută cu neclaritate şi greutate. Apare în: depresii severe, tulburări de
conştiinţă, stări de inducţie hipnotică, psihoze.
Sinestezia constă în perceperea simultană a unui stimul prin intermediul mai multor analizatori,
dintre care unii nu au fost stimulaţi. ex. Audiţie colorată. intoxicaţii cu cocaină, mescalină.

Semiologia percepţiei

Iluziile: Percepţia reală dar denaturată şi deformată a unui obiect. Iluziile apar la subiecţii normali
– iluzii fiziologice – care recunosc deformarea şi încearcă să o corecteze. În iluziile patologice
subiectul nu încearcă să corecteze deformarea percepţiei, el o consideră veridică.

Iluzii fiziologice apar prin modificarea condiţiilor perceptive, prin modificarea mediului
perceptual: stimulare monotonă, prelungită sau prin modificarea condiţiilor interne (subiective):
tulburari de atenţie (false identificări); iluziile din stări afective (frică, euforie); din stările
de oboseală, surmenaj; modificari fiziologice ale stării de conştienţă (iluzii hipnapompice şi
hipnogogice); în anumite condiţii de mediu: ceaţă, crepusculare insuficienţă perceptivă:
superficialitate, plictiseală, distanţă mare.

Iluzii patologice

Falsele recunoaşteri – fenomene de tipul deja văzut, deja cunoscut (deja vu, deja conu)

Falsele nerecunoaşteri – fenomene de tipul niciodată văzut, niciodată cunoscut, trăit.

Iluzia sosiilor – în care aceeaşi identitate este atribuită mai multor persoane.

În funcţie de analizatori, iluziile se clasifică în:

Iluzii vizuale (metamorfopsii) – apar frecvent în patologia oculară, în leziunile occipitale sau
parieto-occipitale, mai ales în emisfera dreaptă. Mai apar în stări de epuizare, suferinţe psihice, în
fazele iniţiale ale intoxicaţiei cu alcool, droguri, în perioada iniţială a delirului febril.

Iluziile vizuale sunt descrise în raport cu:

 Dimensiunea: Macropsii (mai mari)

Micropsii (mai mici)

  Culoarea: Acromatopsii

Discromatopsii

 Mişcarea obiectelor: Akinetopsii (imobile)

Polikinetopsii (continue)

 Configuraţia obiectelor: Teleopsie (mai îndepărtate şi mai mici)

Peleopsie (mai aproape şi mai mari)

 Multiplicarea obiectului unic: Diplopie

Poleopie

Iluziile auditive (paracuzii) – sunetele pot fi mai intense sau mai slabe, mai nete sau mai şterse,
mai apropiate sau mai îndepărtate decât în realitate. Iluziile auditive apar în afecţiuni psihiatrice,
epilepsii, tumori cerebrale, traumatisme craniocerebrale.

Iluzii olfactive (parosmii) – mai rare. Hiperosmia este intensificarea percepţiei mirosului. Apare
în mod obişnuit în urma descărcării cortexului temporal anterior. Poate apare în sarcină.

Iluzii gustative – hiperghezia este întărirea gustului – descărcare suprainsulară operculară,

rolandică sau parietală.

Iluzii somatognozice – realizează senzaţiile de absenţă, de deformare, de deplasare a unui membru

sau a unui segment de corp. Iluziile de deplasare a membrelor inferioare pot fi descrise de către
paraplegici. Pot apare în aura migrenoasă a epilepsiilor.

Halucinaţiile sunt percepţii fără un obiect real de perceput. Pentru pacient ele sunt veridice şi nu
pot fi dărâmate printr-o contradicţie logică.

Caracteristicile halucinaţiilor sunt:

 proiecţie spaţială
  perceperea lor pe căile senzoriale normale, prin intermediul organelor de simţ

 absenţa obiectului real

 convingerea bolnavului asupra realităţii lor.

Halucianţiile pot fi:

 Fiziologice - apar în condiţii care modifică starea de vigilitate

 Hipnagogice – trecerea dintre veghe şi somn, la adormire

 Hipnopompice – trecerea dintre somn şi veghe, la trezire

 Patologice

 Halucinaţii – elementare: pocnete, foşnete, ţiuituri

 Halucinaţii - comune: sunete cărora subiectul le atribuie o sursă: dangăt de clopot, sunete
muzicale, zgomotul unui motor)

 Halucinaţii - complexe: voci, scene

În funcţie de analizatori:

 H. auditive

 H. vizuale

 H. olfactive

 H. gustative

 H. tactile (haptice)

 H. corporeale (interoceptive, proprioceptive).

Halucinaţiile auditive pot fi:

- Simple: zgomote, pocnete. Apar mai ales în patologia ORL (otite, mastoidite), boli
neurologice (leziuni ale căilor de conducere, leziuni ale lobului temporal), aura epileptică.

- Comune: lătrat de câine, dangăt de clopot, etc.

- Complexe: cuvinte, fraze, voci pe care le aude şi le înţelege. Atunci când subiectul nu le
înţelege - verbigeraţie halucinatorie.

Vocile pot fi de bărbat sau de femeie, ale unor persoane cunoscute sau necunoscute, în viaţă sau
decedate.

După intensitate:

- Vagi, slabe, antrenând atitudini de ascultare

- Puternice, obligă subiectul la măsuri de protejare a auzului, măsuri de apărare (îşi acoperă
urechile cu mâinile, capitonează camera, etc.)

După contiunuitate:

- episodice

- continue, împiedicând bolnavul să se odihnească; ele dispar când bolnavul vorbeşte sau
este intens preocupat de ambianţă.

După răsunetul afectiv:

- favorabile, încurajând, îndemnând, sfătuind bolnavul.

- nefavorabile, înjuriind, ameninţând bolnavul.

- Antagoniste, unele halucinaţii acuzându-l iar altele luându-i apărarea. La poligloţi, vocile
străine sunt de obicei ostile, iar vocile în limba maternă au un conţinut amical.

Pot fi:

- comentative – pot discuta subiectul.

 - imperative – dă comenzi căruia bolnavul nu i se poate opune (pacientul poate să comită
acte de hetero sau autoagresiune) - !!! urgenţă psihiatrică – pot avea repercursiuni medicolegale.
Apar în schizofrenie şi în consum exagerat de alcool.

- dialogate.

Pot fi percepute: unilateral si bilateral

Halucinaţiile vizuale pot fi:

- simple: pete de lumină, puncte negre, fosfene, scotoame

- complexe: fiinţe, lucruri, scene

După culoare:

- monocromatice

- policromatice

După dinamică:

- statice – de tip panoramic

- dinamice – de tip cinematografic

După mărime:

- macroscopice – în delirium tremens, intoxicaţie cu cocaină

- microscopice

După intensitate:

- vagi, voalate

- distincte, clare

După raportul faţă de dimensiunea reală a obiectelor:

 - de mărime naturală

- minuscule (halucinaţii liliputane)

- gigantice (halucinaţii guliveriene)

După răsunetul afectiv:

- pozitiv (plăcere, extaz)

- negativ, cel mai adesea (scene îngrozitoare, terifiante)

După localizarea în câmpul vizual:

- intracampice

- extracampice

Halucinaţia autoscopică (speculară) – pacientul vede propria-i imagine în faţa ochilor săi, ca în
oglindă, şi are uneori impresia că are de-a face cu o altă persoană. „Imaginea dublă” poate fi
identică cu originalul, urâţită sau cel mai frecvent înfrumuseţată.

Halucinaţiile olfactive şi gustative sunt percepute ca gusturi şi mirosuri neplăcute, sau mai rar
plăcute. Apar în schizofrenie, patologie de lob temporal (tumori, epilepsie, leziuni).Aceste
halucinaţii sunt asociate delirului de otrăvire, de gelozie, sunt frecvente la potatorii cronici,
determină o diminuare a libidoului.

Halucinaţiile tactile apar sub formă de arsură, înţepătură, curent electric, târârii unor insecte pe
sub piele(parazitoze halucinatorii).Acestea pot fi epidermice sau hipodermice. Apar în alcoolism,
intoxicaţii cu cocaină, schizofrenie.

Halucinaţiile interoceptive (viscerale) sunt halucinaţii care apar la nivelul organelor interne.
Bolnavii le descriu sub forma existenţei unor fiinţe în corp, a schimbării poziţiei unor organe sau
chiar a dispariţiei acestora. Cele mai importante sunt cele localizate la nivel genital care sunt trăite
ca senzaţii de orgasm sau viol direct sau de la distanţă. Apar în schizofrenie.

Halucinaţii proprioceptive (motorii sau kinestezice) sunt percepute ca senzaţii de deplasare a unor
organe sau a corpului în întregime. Halucinaţiile kinestezice mai pot apare la unii pacienţi care
afirmă că sunt împinşi, îmbrânciţi. Acest tip de halucinaţii sunt însoţite de delir de persecuţie sau
delir de influenţă.

Pseudohalucinaţiile: sunt descrise de către bolnav ca halucinaţii care se petrec în cap, în minte,
în interiorul corpului, fără să fie percepute prin intermediul organelor de simţ, nu au proiecţie
spaţială. Se împart în pseudohalucinaţii auditive, vizuale, gustative, olfactive, interoceptive,
proprioceptive.

Agnoziile Pacientul pierde capacitatea de a recunoaşte imaginile şi persoanele după calităţile lor
senzoriale.

Agnozia vizuală (cecitate psihică) pacientul nu recunoaşte imaginile cu ajutorul analizatorului

vizual, deşi vederea este intactă şi conştienţa clară. Apare în leziuni ale lobului occipital stâng.

Agnozia obiectelor animate (agnozia fizionomiei) sa prosopagnozia, bolnavul nu recunoaşte

persoane foarte cunoscute sau nu se recunoaşte în oglindă. Apare în leziuni ale emisferei drepte.

Agnozia culorilor – apare în leziuni ale emisferei stângi, aria occipitală 19 – nu diferenţiază
culorile.

Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbală):

 alexia - imposibilitatea de a citi un text. Există alexie literală, silabică, a cuvintelor.

 agrafia – imposibilitatea scrierii cuvintelor.

 dislexie – sesizarea doar a primelor cuvinte din frază, cu imposibilitatea continuării lecturii.
  alexia cifrelor, acalculia – incapaciatatea de recunoaştere a cifrelor sau a semnelor
aritmetice..

Agnozia spaţială reprezinta tulburarea percepţiei spaţiale (deseori este limitată la un hemicâmp)
cu pierderea posibilităţilor de apreciere a distanţelor, de localizare a obiectelor, de comparare a
mărimilor şi formelor.

Agnozia auditivă (surditate psihică) incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau cuvinte,
melodii (amuzie). Apare în leziuni bilaterale ale lobului temporal.

Agnozia tactilă incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul obiectelor (amorfognozie) sau a

obiectelor înseşi (astereognozie) prin explorarea tactilă. Apare în leziuni de lob parietal.

Agnoziile schemei corporale:

 asomatognozia – nerecunoaşterea, ignorarea unuia sau mai multor segmente ale corpului,
sau a corpului în întregime.

 hemiasomatognozia (somatoparafrenie) – negarea jumătăţii corpului.

 anozodiaforia – indiferenţă faţă de boală

 anozognozia – nerecunoaşterea bolii proprii.

Tulburări de simţ psihosenzoriale

 integrarea spaţială – constă într-o percepere a ambianţei în mod straniu, bizar, neadecvat.
Apare în schizofrenie, anxietate.

 trăirea temporală – perceperea accelerată a timpului (în stări cu conţinut plăcut – mania),
sau perceperea lentă a timpului (în depresie). Trăirea este strict subiectivă.

COMUNICAREA NON-VERBALĂ

Se referă la: ţinuta, mimica, pantomimica, privire.

Ţinuta

• îmbrăcămintea

• starea de igienă

• coafura

Ţinuta reflectă gradul de aderenţă a individului la normele sociale şi evident reflectă nivelul socio-
economic. Analiza ţinutei ia în calcul adecvarea cu vârsta şi sexul biologic al persoanei.

Ţinuta poate fi: dezordonată, rafinată, excentrică, pervertită

Ţinuta dezordonată

• dezordonată – în tulburări de conştienţă, stări confuzionale, manie, schizofrenie.

• dezordonată în permanenţă – apare în retard mental când pacientul nu are capacitatea de

autoîngrijire. Mai apare în demenţe când pacientul îşi pierde capacitatea de autoîngrijire.

Ţinuta rafinată se manifestă printr-o grijă deosebită pentru aspectul exterior. Se întâlneşte la
homosexuali, la persoanele isterice şi în unele forme de schizofrenie.

Ţinuta excentrică în tulburări de tip maniacal când fardul este foarte strident sau neadecvat,
accesoriile vestimentare sunt stridente şi nepotrivite. Se întâlneşte în manie, schizofrenie.

Ţinuta pervertită

• Transvestitismul – este caracteristică homosexualilor sau persoanelor cu tulburări de

identitate sexuală. Se manifestă prin purtare pasageră sau permanentă a vestimentaţiei
sexului opus.

• Cisvestitismul – se manifestă prin adoptarea unei ţinute care este nepotrivită situaţiei şi
vârstei persoanei. Poate fi întâlnită în manie.

Mimica este în concordanţă cu starea afectivă şi cu codurile şi normele socio-culturale.

Tulburări cantitative:
 • Hipermimia – faciesul este foarte mobil, privirea este vie şi este în concordanţă cu starea
afectivă a pacientului. Poate fi întâlnită în manie sau hipomanie.

• Hipomimia – este întâlnită în stuporul expresiv (mimica este împietrită, imobilă), în

depresie (când faciesul este caracteristic: lipsit de mobilitate, ridat, cu privire stinsă şi
exprimă de obicei durere) sau în impregnarea neuroleptică (sindrom de tip diskinetic – când
faciesul este imobil, reacţionează cu întârziere la diverşi stimuli externi).

Tulburări calitative

• Paramimia – este reprezentată de surâsul schizofrenicului care este foarte bizar, inadecvat,
nu este în concordanţă cu ceea ce relatează pacientul. Faciesul şi râsul poate fi ca o mască.

Pantomimica este reprezentată de mişcări voluntare sau involuntare care au o valoare simbolică,
care transmit un mesaj.

Ticurile sunt gesturi scurte, repetitive, fără o necesitate reală. Pot fi simple (clipitul, tusea,
rectificarea ţinutei) sau complexe (tricotilomania – smulgerea genelor şi sprâncenelor).

Manierismul este o gestică foarte afectată, încărcată de preţiozitate. Sunt întâlnite la homosexuali,
histerici.

Bizareriile sunt gesturi care au un simbol cunoscut doar de pacient iar pentru observator sunt
bizare. Se întâlnesc în schizofrenie.

Negativismul constă în non-comunicare. Se întâlneşte în schizofrenie sau depresii.

Stereotipiile sunt conduite repetitive, fixe, inutile dar care pentru pacient au un scop. Se întâlnesc
în schizofrenie, retard mental şi demenţe. De exemplu balansările înainte-înapoi ale corpului.

Privirea exprima:

• tristeţe – depresie

• veselie, exaltare – manie

• frică, groază – anxietate

 • furie

• perplexitate – derealizare, delir

• inexpresivă - stupor

TULBURĂRI DE MEMORIE

Memoria proces psihic complex cu ajutorul căruia se realizează întipărirea (fixarea), păstrarea
(conservarea) şi evocarea (reactualizarea) unor experienţe.

Timpi ai memoriei:

1. fixarea – capacitatea de înregistrare a unei informaţii

2. păstrarea (conservarea) informaţiilor achiziţionate

3. evocarea (reactualizarea) – readucerea la suprafaţă a materialului achiziţionat. Evocarea

cuprinde două aspecte:

a). Recunoaşterea – când obiectul perceput este prezent. Este utilizată la testele grilă

b). Reproducerea – când obiectul nu este perceput. La examenele clasice unde apare şi amprenta
personală.

Memoria este de mai multe feluri:

Memorie imediată – reproducerea sau recunoaşterea unui material are loc într-o perioadă ce nu
depăşeşte 10 secunde de la prezentarea lui.

Memorie recentă – reproducerea sau recunoaşterea unui material are loc după un interval ce
depăşeşte 10 secunde de la prezentarea lui.

Memorie evenimentelor îndepărtate – se referă la evenimente trăite de la începutul vieţii până în

prezent.
Memorie se dezvoltă rapid şi precis până la 25 de ani, între 25-30 de ani există o fază de platou,
iar după 50-60 de ani apare un declin în care funcţionează perfect legile uitării.

Uitarea permite ştergerea materialului achiziţionat. Se manifestă ca incapacitatea individului de

a-şi aminti datele memorate sau de a recunoaşte situaţiile trăite. Se uită aspecte neinteresante,
inutile, incomode, amănunte.

Regulile uitării: se iută mai uşor evenimente recente dacât cele îndepărtate. Pierderea memoriei se
face dinspre prezent înspre trecut, de la noi la vechi.

Dismneziile:

Dismnezii cantitative:

• hipomneziile

• amneziile

• hipermneziile

Dismnezii calitative (paramnezii)

• tulburări ale sintezei mnezice imediate

• tulburări ale rememorării trecutului.

Hipomnezia Reprezintă scăderea de diferite grade a forţei mnezice. Apare în stări de surmenaj,
stări nevrotice, datorită unor deficite prosexice. Patologic – stări de insufucientă dezvoltare
cognitivă – oligofreii, stări de involuţie

Lapsusul – evocarea unui nume sau a unui cuvânt devine imposibilă.

Amnezia preprezinta pierderea totală a capacităţii mnezice.

• Amnezii anterograde

• Amnezii retrograde (de evocare)

 • Amnezii anteroretrograde

• Amnezia lacunară

• Amnezia tardivă sau întârziată

• Amnezia electivă (tematică)

Amnezii anterograde – se referă la evenimentele trăite după debutul bolii, fiind datorate scăderii
capacităţii de fixare ale evenimentelor noi (amnezie de fixare). Persoana este incapabilă să redea
un eveniment trăit recent, în timp ce amintirile anterior fixate sunt bine conservate, putând fi încă
redate. Se întâlneşte în stări de confuzie mentală, sdr. Korsakov de etiologie alcoolică, infecţioasă
sau traumatică, psihoză maniaco-depresivă, stări reactive, stări nevrotice, reacţii psihogene,
traumatisme craniocerebrale, traume psihice.

Amnezii retrograde (de evocare) tulburarea memoriei se întinde progresiv spre trecut, în sens
retrograd. Ceea ce s-a ăntâmplat înaintea momentului traumatizant este uitat.

Amnezii anteroretrograde priveşte atât evenimentele de după deebutul bolii cât şi cele dinaintea
bolii. Apare în demenţe.

Amnezia lacunară Persoana nu poate evoca ce s-a întâmplat de ex. cu 2 ore, 1 zi înainte. Apare în
stări confuzionale, TCC, stări de beţie.

Amnezia tardivă sau întârziată este legată de o tulburare de conştienţă. Lacuna mnezică asupra
perioadei confuzionale nu se instalează imediat consecutiv acesteia, ci treptat şi numai după o
anumită perioadă.

Amnezia electivă (tematică) evenimentele şi situaţiile respective au fost uitate; trăirea lor a fist
acompaniată de o stare afectiv negativă. Se uită situaţii neplăcute: viol, adulter.

Hipermnezia Amintiri (fie evenimente plăcute, fie cele traumatizante) rapide, involuntare şi cu
conţinut foarte bogat. Poate fi întâlnită în schizofrenie, în stări febrile, intoxicaţii.
Viziunea retrospectivă – este o formă supremă de hipermnezie – apare în timpul unor stări
confuzionale, psihogene, stări halucinatorii, crize de epilepsie temporală, paroxisme anxioase, în
situaţii de pericol existenţial – persoanele au impresia că revăd şi retrăiesc în câteva momente
întreaga lor viaţă.

Dismnezii calitative (paramnezii)– amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea,

eroarea referindu-se la încadrarea temporală, spaţială sau la o confuzie de persoană.

Tulburări ale sintezei mnezice imediate

• criptomnezia

• înstrăinarea amintirilor

• falsa recunoaştere

• falsa nerecunoaştere

• paramneziile de reduplicare

Criptomnezia - nerecunoaşterea ca fiind străin a unui material literal, muzical pe care bolnavul îl
recunoaşte ca fiind al său. Apare în fazele avansate ale demenţei. Se deosebeşte de plagiat care
este o acţiune conştientă şi cu un anumit scop.

Înstrăinarea amintirilor este situaţia inversă în care pacientul crede că evenimentele trăite au fost
doar citite, auzite, văzute.

Falsa recunoaştere (falsa identificare) apare în stări de surmenaj, stări de obnubilare a conştienţei,
stări maniacale, schizofrenii. Este starea premergătoare a fenomenelor de deja vu, deja conu, deja
vecu.

Falsa nerecunoaştere - pacientul are impresia de a nu fi văzut, cunoscut sau trăit unele evenimente
– jamais vu, jamais conu, jamais vecu.
Paramneziile de reduplicare dedublarea perpetuă a obiectelor şi situaţiilor trăite. Un exemplu este
bolnavul decris de Pick care susţinea că a mai fost tratat într-o clinică identică de un medic care
semăna leit cu cel de acum.

Tulburările rememorării trecutului (allomneziile) Reproduceri false ale unor evenimente din
trecut pe care bolnavul le situează în mod fals în prezentul trăit.

Pseudoreminiscenţele - reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului pe care acesta
le trăieşte ca evenimente prezente.

Confabulaţiile (halucinaţiile de memorie). Apar o serie de producţii mnezice compensatorii

lacunelor mnezice pe care le are pacientul. Apare în demenţe, sdr. Korsakov. Trebuie diferenţiate
de minciună.

• Confabulaţii mnestice – bolnavul umple golurile unor amintiri pierdute cu evenimente

verosimile dar netrăite în realitate.

• Confabulaţii fantastice – relatează evenimente fantastice pe care le inserează între

evenimentele reale trăite.

• Confabulaţii onirice – apar sub forma unor scene asemănătoare celor din vis

Ecmnezia - pacientul confundă trecutul cu prezentul, întoarcerea întregii personalităţi la perioade

demult trăite de bolnav. Bolnavii senili, de mult pensionaţi trăiesc în prezent perioade trecute din
viaţa lor profesională, sau se consideră tineri, adolescenţi, femeile dându-şi numele de fată.

Anecforia - este o stare mai uşoară de tulburare a memoriei care poate fi întâlnită în stări de
surmenaj, demenţe, stări predemnţiale. Reprezintă posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care
pacientul le credea uitate. Reproducerea este posibilă dacă se sugerează pacientului unul sau mai
multe elemente ale acelor evenimente.

Metode de investigaţie psihologică a memoriei

 • Metoda Vieregge

• Proba oraşelor

• Metoda Bernstein

• Wechsler Memory Scale

Metoda Vieregge - persoana de investigat repetă unele cifre ce le-a pronunţat examinatorul. Se
cere repetarea cifrelor după un minut (petrecut în linişte) şi încă o repetare după un alt minut, în
care s-a încercat distragerea atenţiei. Un adult sănătos poate repeta după primul minut 6-8 cifre şi
după al doilea 5-6 cifre.

Proba oraşelor - se dau bolnavului 6-10 nume de oraşe şi i se atrage atenţia că trebuie să le reţină.
După ce i se distrage timp de un minut atenţia, este solicitat să le reproducă.

Metoda Bernstein - cuprinde două grupuri de figuri: în primul rând sunt 9 figuri, iar în al doilea
25 de figuri care le cuprinde şi pe primele 9. Prima grupare se prezintă subiectului timp de 30 sec,
după care i se înfăţişează a doua grupare din care trebuie să recunoască primele 9 figuri prezentate
anterior.

Wechsler Memory Scale - Scala Wechsler pentru memorie (WMS) este cea mai completă şi
cuprinde mai multe probe: de informaţie generală, de orientare, de „control mental” (repetarea
alfabetului, numărarea în sens invers), memorarea unui paragraf, memorarea imediată a cifrelor,
memorarea perechilor de cuvinte.

TULBURĂRILE DE GÂNDIRE

Tulburări ale gândirii:

• de ritm şi coherenţă

• de conţinut – idei dominante

- idei prevalente
 - idei obsesive şi fobii

- idei delirante

Ideile delirante - o idee cu un conţinut fals, pacientul având însă convingerea fermă a veridicităţii
lor, neputând fi convins asupra faptului că sunt eronate prin nici un argument logic sau dovezi.

Clasificare:

• Idei delirante expansive (macromanice): idei de mărire şi bogăţie (grandoare), idei de

invenţie, idei de reformă, idei de filiaţie, idei erotomanice, ideile mistice, religioase;

• Idei delirante depresive (micromanice): idei de persecuţie, idei de revendicare, idei de

gelozie, idei de relaţie, idei de autoacuzare şi vinovăţie, idei hipocondriace, idei de
transformare şi posesiune, idei de negaţie;

• Idei delirante mixte (în sensul ca pot fi întâlnite atât pe fond euforic cât şi pe fond depresiv):
idei de influenţă, idei metafizice, cosmogonice.

Ideile delirante expansive (macromanice):

1.Idei de mărire şi bogăţie (grandoare) – pacientul este convins că este superior din punct
de vedere fizic sau material. Acestea sunt legate de calităţile deosebite fizice şi spirituale pe care
subiectul le-ar avea, sau de bunurile materiale şi situaţia socială pe care acestea le-ar poseda.
Aceste idei se pot referi deci la: propria persoană (capacităţile sale) sau averea sa (posesiuni).

2. Idei de invenţie – sunt legate de planuri sau experimente pentru o tehnologie de excepţie
care poate sa nu aibă adesea nici un fel de legătură cu nivelul de pregătire şi preocupările
profesionale ale subiectului. Esenţialul pentru delirant constă în monopolul absolut asupra
invenţiei lor.

3. Idei de reformă – se referă la schimbarea unor sisteme filozofice, schimbări

administrative, socio-politice sau economice care ar schimba întreaga omenire prin soluţii puerile.
 4. Idei de filiaţie – constau în convingerea bolnavului că nu aparţine familiei sale ci ar fi
descendentul unei familii renumite, foarte bogate, familii superioare, sau chiar ar avea o
descendenţă divină. Apare la copii abandonaţi care nu şi-au cunoscut părinţii. Corolarul acestor
idei este nerecunoaşterea părinţilor naturali, ura faţă de ei pentru substituţia la care îl supunpe
subiect.

5. Idei erotomanice – exprimă convingerea delirantă a bolnavului de a fi iubit de către o

persoană de obicei cu un nivel socio-cultural superior şi căreia îi atribuie în mod deliberat
sentimente de dragoste faţă de el, interpretând în acest sens orice act sau manifestare întâmplătoare
a acesteia. Aceste idei pot rămâne pasive, dar uneori, după o anumită perioadă, ele pot împinge pe
cel în cauză, să dea curs, să realizeze practic legătura lor ideo-afectivă. Din faza dragostei, atunci
când obiectul iubirii reacţionează negativ sau ostil, se poate ajunge la răzbunare cu reacţii agresive.

6. Ideile mistice, religioase – bolnavul are convingerea că este purtătorul unei misiuni de ordin
spiritual, religios, al unui mesaj transcedental de a răspândi în lume pacea şi credinţa în forţa
divină.

Ideile delirante depresive (micromanice)

1.Ideile de persecuţie – convingerea bolnavului că suferă prejudicii morale, materiale sau

fizice, simţind lumea ca ostilă. Pacientul se va simţi jugnit de gesturi, cuvinte, atitudini, este
convins că este observat şi urmărit, că împotriva lui se complotează. La început comportamentul
este resemnat, situaţie în care pacienţii se ascund, îşi schimbă domiciliul, evită lumea, îşi va
împuţina relaţiile interpersonale. Apoi comportamentul poate deveni revendicativ: va recurge la
plângeri, acuze, revendicări, reclamaţii, mai târziu chiar la acte de violenţă. În acest moment se
realizează conversiunea persecutaţi-persecutori (se face inversarea de roluri: persecutaţii devin
persecutori).

2. Idei de revendicare – izvorăsc din convingerea unei nedreptăţi şi se manifestă pe plan

clinic printr-un sentiment perpetuu de frustraţie. Bolnavii îşi canalizează întreaga lor activitate spre
revendicarea drepturilor lor, ei recurg chiar la procese sau la violenţe, agresiuni şi crime.
 3. Idei de gelozie – interpretează atitudinea partenerului, întârzierile, chiar când ele sunt
deplin motivate, dispoziţia afectivă a acestora, ca fiind probe ale adulterului. Ideea de gelozie este
alimentată în general de false recunoaşteri, tulburări de memorie, scăderea potenţei la alcoolici.

4. Idei de relaţie – convingerea bolnavului că anturajul şi-a schimbat atitudinea faţă de el,
că exercită asupra sa o influenţă negativă sau fac aprecieri defavorabile asupra calităţilor sale
morale, intelectuale, fizice sau sexuale.

5. Idei de autoacuzare şi vinovăţie – bolnavul se consideră vinovat de situaţia grea în care

se află, de nereuşita copiilor, de necazurile prietenilor şi în general de nenorocirile altora.

6. Idei hipocondriace – (sunt considerate depresive deoarece ele evoluează pe o stare

depresiv-anxioasă) – convingerea delirantă că ar avea o boală grea, incurabilă, cu sfârşit letal.
Unele tulburări efemere şi nesemnificative ale funcţiei diverselor organe sunt interpretate şi
amplificate.

7. Ideile de transformare şi posesiune – se referă la transformarea corporală care conferă

convingerea metamorfozei fizice, parţiale sau generale, sau transformarea în animale (idei ce dau
conţinut delirului metabolic sau zoontropic în care bolnavii poartă convingerea că sunt
transformaţi parţial sau total în animale).

8. Ideile de negaţie – bolnavul nu recunoaşte realităţi evidente, ajungând să nege realitatea

funcţiilor vitale, existenţa unor organe, a unor aspecte din realitate.

Ideile delirante mixte

1. Idei de influenţă – exprimă convingerea bolnavului de a se afla sub imperiul unei forţe
xenopatice: diavol, ocultism, sugestie, hipnoză, unde electromagnetice, radiaţii atomice, raze
cosmice. Această forţă externă influenţează gândurile, sentimentele, actele pacientului inhibându-
le, amplificându-le sau perturbându-le.

2. Ideile metafizice, cosmogonice – sunt orientate spre elucidarea originii vieţii, a lumii, a
sufletului, a reîncarnării.
Ideile dominante – se caracterizează prin faptul că la un moment dat se impun gândirii, polarizează
trecător tematica ideativă spre o anumită temă: în perioada de creaţie artistică, după psihotraume
deosebite.

Ideile prevalente – subordonează restul ideilor şi a celorlalte interese. Ele domină G cu toate că
pacientul nu le recunoaşte caracterul patologic căutând o serie de argumente în favoarea susţinerii
temei, fiind opac la contraargumet. Sunt nucleul ideilor delirante.

Ideile obsesive – sunt idei care acaparează întreaga gândire cu toate că subiectul le recunoaşte ca
fiind neconforme cu G proprie, el făcând eforturi ptr a se debarasa de ele. Se întâlnesc în oboseală,
după o psihotraumă, în urma unor situaţii penibile, umilitoare.

Compulsia – o pornire irezistibilă spre a executa unele acte lipsite de raţiune, inacceptabile,
ridicole. Un exemplu sunt ritualurile – o serie de acţiuni care se succed într-o anumită ordine,
însoţite de anxietate mare. Anxietatea se atenuează numai dacă bolnavul îndeplineşte suita
respectivă da acţinui.

Fobiile – reprezintă o frică exagerată faţă de anumite situaţii, obiecte care în mod normal nu sunt
o sursă de frică. Pacientul este conştient de caracterul iraţional al fricii sale dar cu toate acestea el
reacţionează trăind o tensiune maximă sau evitând situaţia respectivă.

Fobii:

Frica de locuri:

• claustrofobia – teama de spaţii închise

• agorafobia – teama de spaţii deschise

 • hipsofobia – teama de înălţimi

Frica de obiecte:

• aihmofobia - teama de obiecte scuţite

• hidrofobia – teama de apă

Frica de oameni, de boală, de moarte, de animale

• monofobia – frica de singurătate

• petofobia – frica de societate

• ereutofobia – teama de a nu roşi în societate

• nozofobia – teama de boli (sifilifobia, cancerofobia, rabiofobia)

• misofobia – frica de a nu se murdări. (bolnavii iau măsuri, se spală exagerat de mult

(ablutomania)

• tanatofobie – frica obsesivă de moarte

• taferofobie – frica de a nu fi îngropat de viu

• zoofobia – teama de animale

• arahnofobia – teama de paianjeni

• fobofobie – teama de a nu reveni vechile fobii

• pantofobie – fobiile nu apar izolate, ci grupate, creând o stare de teamă de aspect general.

Tulburări de ritm şi coherenţă ale gândirii

Accelerarea ritmului ideativ:

• Tahipsihia
 • Fuga de idei

• Icoherenţa gândirii

• Mentismul

Tahipsihia - accelerarea ritmului ideativ, succesiune rapidă a ideilor.

Fuga de idei - este forma extremă a ideaţiei accelerate, a tahipsihiei. Asociaţiile între idei se fac la
întâmplare, după aspecte superficiale, după asonanţă, rimă. Bolanvii vorbesc mult, de obicei cu
voce tare. Fuga de idei este asociată cu distractibilitate şi labilitate a atenţiei. Apare în manie, stări
de ebrietate, stări febrile.

Incoherenţa gândirii Asociaţiile pierd aproape total legăturile logice între ideile enunţate.

• “iepure – vânt – fereastră – bou, duce – vânt – 53 – 101 – tuc – tuc – tuc – tic!”

Mentismul este o formă mai particulară a accelerării ritmului ideativ. Se caracterizează prin
numărul deosebit de mare de idei care se succed cu mare viteză şi sunt deseori incoercibile. Apare
în intoxicaţii cu alcool, consum exagerat de droguri, stări de surmenaj, în situaţii de risc vital:
război, accidente. În schizofrenie apare în cadrul sindromului de automatism mental, bolnavul
având convigerea delirantă că acest fenomen patoogic este impus de cineva.

Încetinirea ritmului ideativ:

• Bradipsihie

• Vâscozitatea psihică

• Fadingul mental

• Barajul ideativ

• Anideaţia

Bradipsihia (lentoarea ideativă) - încetinirea gândirii. Numărul de idei este mult redus, asociaţiile
sunt lente, evocarea se face cu foarte multă greutate. Lentoarea ideativă e martorul nedezvoltării
mintale – oligofreni. Mai apare în demenţe, B Parkinson, depresii.
Vâscozitatea psihică - încetinirea proceselor psihice, e caracteristică epilepsiei

Fading mental - lentoarea psihică se accentuează progresiv ajungându-se la oprirea fluxului

ideativ. Se întâlneşte mai ales în schizofrenie.

Barajul ideativ - oprirea bruscă a ritmului ideativ, pacientul se opreşte brusc din discursul său (de
obicei este perturbat de halucinaţii), iar după o scurtă pauză, fluxul ideativ întrerupt este brusc
reluat, cu continuarea liniei ideative sau cu începerea alteia noi.

Anideaţia (dispariţia fluxului ideativ) - nu este sigură decât în stările comatoase. Trebuie
diferenţiată de barajul ideativ.

TULBURĂRI DE CONŞTIINŢĂ

Tulburări cantitative ale conştiinţei:

 Starea de obtuzie

 Starea de hebetudine

 Starea de torpoare

 Starea de obnubilare

 Starea de stupoare

 Starea de sopor

 Starea comatoasă

Starea de obtuzie se caracterizează prin tulburări în planul senzorialităţii, tulburări de recepţie a

realităţii datorate ridicării pragurilor senzoriale. Apar şi tulburări în plan ideativo-cognitiv:
dificultăţi asociative, pierderea mobilităţii ideative (pacientul le trăieşte prin dificultatea de a-şi
preciza şi formula ideile).
Starea de hebetudine se caracterizează prin dezinserţia bolnavului din realitate. Atitudinea
bolnavului în această stare este aceea de perplex, alteori de îndepărtat şi implicit indiferent faţă e
situaţia în care se află.

Starea de torpoare se caracterizează prin uşoară dezorientare, hipokinezie, hipobulie, scăderea

participării afective, indiferentism, apatoe. Este comparabilă cu starea de somnolenţă.

Starea de obnubilare se caracterizează prin scăderea vigilităţii, afectarea clarităţii şi lucidităţii

câmpului actual de conştiinţă, afectarea proceselor de gândire, tulburări de atenţie, orientare,
memorie, uneori percepţie.

Starea de stupoare constituie un grad accentuat de tulburare a conştiinţei, activitatea psihomotorie

a bolnavului pare suspendată; acesta nu mai răspunde la întrebări, nu mai reacţionează la excitanţii
din mediu decât dacă sunt foarte puternici, pacientul este rupt de mediu.

Starea de sopor este o agravare a stării de obnubilare. Reacţiile organismului la stimulipsiho-

senzoriali sunt extrem de diminuate. Clinic se aseamănă cu starea de somnolenţă accentuată.

Starea comatoasă reprezintă pierderea completă a conştiinţei, o stare de apsihism. În forma uşoară
(subcomă) există posibilitatea regresiei tulburării sub influenţa diverşilor excitanţi. (bolanul revine
în stare de obnubilare). În coma vigilă, care evoluează cu agitaţie psihomotorie se menţine totuşi
un grad de prezenţă în mediu şi o activitate psihică profund confuză. Coma carus constituie gradul
cel mai profund al destructurării conştiinţei, în care este posibilă perturbarea funcţiilor vegetative,
respiratorii, circulatorii şi a reflexelor.

Tulburări calitative ale conştiinţei

 Tulburare de conştiinţă de tip delirant

 Starea oneiroidă

 Starea amentivă

 Starea crepusculară
Tulburarea de conştiinţă de tip delirant se caracterizează prin dezorientare în timp şi spaţiu şi prin
tulburăiri masive de percepţie (halucinaţii vizuale şi auditive, iluzii, fragmente de idei delirante
polimorfe şi de obicei absurde).

Starea oneiroidă se caracterizează printr-o infiltrare a construcţiilor visurilor în gândirea vigilă –

trăirile apar ca un amestec ciudat între fragmente ale realităţii reflectate şi reprezentări senzoriale
plastice cu conţinut fantastic.

Starea amentivă dezorientarea este totală, incoerenţa gândirii este maximă, vorbirea ininteligibilă.
Tabloul clinic este dominat de o stare de agitaţie dezordonată, de obicei în limitele patului.

Starea crepusculară - profundă alterare a reflectării senzoriale, cu păstrarea automatismelor

motorii care oferă un caracter coordonat şi coerent actelor comportamentale, în ciuda faptului că
aceastea pot fi determinate de idei delirante, halucinaţii auditive imperative sau de halucinaţii
vizuale terifiante

TULBURĂRI ALE LIMBAJULUI VORBIT

Tulburări cantitative

 tahilalia (consecutivă tahipsihiei) – este o vorbire foarte rapidă, cu schimbări abrupte de

teme, dar comprehensibilă

 logorea (consecutivă debitului ideativ crescut) – discursul este interminabil, incoercibil.

 bradilalia (consecutivă bradipsihiei) – vorbirea este rară, cu latenţe şi răspunsuri scurte

 sărăcia vorbirii (consecutivă sărăciei gândirii) – discursul este laconic (cu puţine cuvinte)
dar conţinutul informaţional nu este afectat.

 sărăcia conţinutului informaţional al vorbirii – vorbirea comunică puţine idei, indiferent

de viteză şi debit.

 stereotipia verbală – repetă acelaşi răspuns la o serie de întrebări diferite.

  întreruperea bruscă, de scurtă durată a discursului verbal cu continuarea sau nu, ulterior,
a ideii, corespunde barajului ideativ.

TULBURĂRI ALE CONTROLULUI IMPULSURILOR

Au câteva elemente în comun: incapacitatea de a rezista unui impuls sau tentaţiei de a da curs
unui act dăunător care poate fi îndreptat asupra propriei persoane sau a altora; persoana resimte
tensiune şi o stare de excitaţie înaintea actului, plăcere în timpul şi regrete după săvârşire. Sunt în
număr de 5:

 Tulburarea explozivă intermitentă

 Cleptomania

 Piromania

 Tricotilomania

 Jocul de şansă (de noroc) patologic

Tulburarea explozivă intermitentă se caracterizează prin episoade bruşte de descărcări agresive de

o violenţă deosebită, fără un trigger deosebit.

Cleptomania – furtul patologic este o impulsiune de a fura obiecte lipsite de valoare sau de
trebuinţă. Sunt considerate cleptomane persoanele cu un nivel social prosper, produsele furate fiind
aruncate. Acţiunea este repetitivă în ciuda imaginii şi lipsei de valoare a obiectelor. Tulburarea
este mai frecventă la femei. O variantă benignă a cleptomaniei sunt considerate cumpărăturile
impulsive.

Piromania - incendierea deliberată şi repetitivă a unor obiecte. Subiectul este fascinat de foc şi
asistă ca spectator la stingerea incendiilor. Se întâlneşte rar, apare de obicei la adolescenţi. Nu are
scop criminal.

Tricotilomania - smulgerea genelor şi sprâncenelor sau a firelor de păr de pe corp.

Jocul de şansă (de noroc) patologic este tentaţia irezistibilă de implicare în jocuri de noroc urmată
de o senzaţie de omnipotenţă în timpul jocului şi consecinţe profesionale, familiale şi sociale. Aici
sunt incluse: jocurile de noroc la aparate, jocuri din cazinouri (poker, black-jack), cursele de
cocoşi, pariuri hipice. Aproximativ 1-3% din populaţie suferă de joc de şansă patologic, cu
preponderenţă la bărbaţi. Debutează în adolescenţă, iar în familiile acestor jucători se identifică
consum de alcool, tulburări de personalitate. Se diferenţiază de jocul care se practică social şi de
jocul de şansă profesional.

TULBURĂRI DE VOINŢĂ

Tulburări cantitative:

 Hiperbulia

 Hipobulia

 Abulia

Hiperbulia constă în exagerarea forţei voliţionale. Apare în toxicomanii unde există o hiperbulie
care are un caracter unidirecţional şi electiv spre procurarea toxicului. Această hiperbulie
evoluează pe un fond general hipobulic.

Hipobulia - scăderea forţei voliţionale până la dispariţia ei (abulie). În plan comportamental,

hipobulia se traduce prin scăderea capacităţii de a acţiona. Hipobulia este comună întregii
patologii: stări nevrotice, toxicomani, oligofreii, demenţe.

Abulia - lipsa de iniţiativă şi incapacitatea de a acţiona. Apare în catatonie, în depresii profunde

Tulburări calitative:

 Disbulia

 Parabulia
  Impulsivitatea

Disbulia este caracterizată prin dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşi o acţiune începută.
Această stare este acompaniată de o oarecare perplexitate şi de o notă afectivă negativă legată de
faptul că nu poate iniţia sau finaliza acţiunea. Apare în neurastenie, debutul schizofreniei.

Parabulia constă într-o insuficienţă voliţională, determinată de anumite dorinţe, pulsiuni sau acte
paralele parazite.

Impulsivitatea este o insuficienţă a voinţei pasive, frenatorii are ca rezultat comportamentul

impusiv determinat de dezechilibrul dintre tendinţa impulsivă şi controlul voluntar.

TULBURĂRI ALE IMAGINAŢIEI

Imaginaţia este un proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor

şi ideilor, în scopul făuririi unor imagini noi şi idei. Imaginaţia este susţinută de gândire (al cărei
element esenţial este). Tulburările imaginaţiei sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii şi
respectiv cu tulburările de gândire.

Scăderea imaginaţiei apare în toate stările de nedezvoltare cognitivă (oligofrenii); apare în

deteriorări cognitive – demenţe; în stări confuzionale – apare o perturbare şi diminuare temporară
a imaginaţiei; poate fi scăzută în cursul stărilor de inhibiţie (trebuie diferenţiate de negativism,
mutacism, reticenţă). Imaginaţia diminuă tranzitoriu în inhibiţia din stările depresive, nevroze
obsesionale, psihastenii.

Exaltarea morbidă a imaginaţiei – creşterea forţei imaginative Apare in: intoxicaţii uşoare,
stări maniacale, în delir cronic, schizofrenie paranoidă.

Mitomania - dincolo de relatarea mitomanului, interlocutorul sesizează irealitatea

conţinutului, ideile merg unidirecţional spre supraestimarea persoanei proprii. Mitomanul îşi
clădeşte imaginea de sine pe baza dorinţelor şi aşteptărilor interlocutorului. Mitomanul trece de la
simpla exagerare până la fabulaţie, în virtutea scopului principal de a atrage atenţia şi interesul
celorlalţi asupra sa. Mitomanul dezvoltă o stare de teamă legată de posibilitatea descoperirii
caracterului fabulator al relatării. Insuccesul sau eşecul nu-l fac să se apropie de realitate, ci să fugă
mai departe de ea. Mitomania apare în:

• perversiunile sexuale – este doar un mijloc de negare a tulburării de instinct sexual.

• personalitatea histrionică

• debilitatea mintală – are un rol compensator al insuficienţei cognitive.

Mitomania trebuie diferenţiată de minciună, şarlatanie sau de escrocherie – cei implicaţi acţionează
deliberat, organizat, conform unui plan. Spre deosebire de aceştia mitomanul apare naiv.

Fabulaţia - aparţine mitomaniei

Confabulaţia - este acompaniată de tulburări mnezice şi scăderea conştiinţei. Discursul este

rupt de realitate, alimentat de pseudoreminiscenţe. Unii autori o consideră deliberată ca fiind o
tentativă de disimulare a tulburărilor mnezice. Confabulaţia este relativ incoerentă şi tinde spre
absurd.

Minciuna – spre deosebire de mitomanie şi confabulaţie – este alterarea intenţionată a

adevărului, întâlnindu-se la persoane cu conştiinţa clară şi cu posibilităţi cognitive intacte.

Simulaţia este falsificarea adevărului în privinţa stării de sănătate. Pot fi simulate boli
organice, în special neurologice, sau boli psihice: stări de negativism şi stupoare, mutism, agitaţie
maniacală. Gradul şi fidelitatea simulării unei boli somatice sau psihice este în funcţie de
imaginaţia şi inteligenţa simulatorului.

Metasimulaţia apare după un episod psihotic, acut, real (confuzie, depresie, episod
delirant), subiectul refăcut, perseverează în acuzele sale anterioare.

Suprasimulaţia presupune o tulburare somatică sau psihică preexistentă pe care bolnavul o

amplifică.

Disimularea - ascunderea unor simptome psihice sau somatice, sau a unei boli în scopul
sustragerii de la un tratament obligatoriu, obţinerii unui beneficiu sau punerii în aplicare a unei
idei delirante sau a unui act suicidar (în tulburarea depresivă).
 AFECTIVITATEA

Afectivitatea reprezintă un ecou al faptelor pe care le trăim, care generează anumite

conduite şi adaptează subiectul la viaţă şi la mediul exterior.mAfectivitatea este considerată
patologică dacă starea afectivă este:

• prea intensă

• scăzută

• absentă

Hipertimiile pozitive sunt stările afective care sunt agreabile: euforia, veselia, râsul, bucuria.

Euforia se caracterizaeză printr-o încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziţiei în sensul

veseliei, stării de bine general, de sănătate, de putere, însoţite de fugă de idei, logoree, mimică
expresivă bogată, gestică amplă, tendinţa de supraapreciere a propriei persoane. Persoana este
încrezătoare, comunicativă, are o stare de bună dispoziţie, bucurie, veselie care sunt patologice,
adică anormale prin intensitate sau durată. Această stare poate avea un debut nemotivat şi poate şi
nepotrivită situaţiei. Se asociază cu sentimente de optimism, triumf, viziune în „roz a lumii”. Se
întâlneşte în intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea, tutun, episoade maniacale.

Moria este caracteristică tumorilor de lob frontal când există mare discrepanţă între starea
somatică care este foarte afectată şi starea afectivă (pacientul este vesel).

Hipertimiile negative: Sunt stările afective care sunt dezagreabile: depresia, disforia, anxietatea.

Depresia se caracterizează printr-o trăire puternică, participare afectivă intensă, cu sentimentul

durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării. Se caracterizează prin dispoziţie deprimată, ideaţie
lentă, cu conţinut trist, dureros, se exteriorizează pe plan motor prin inhibiţie marcată, mimica şi
pantomimica sunt în concordanţă cu trăirea afectivă: fruntea încreţită în omega melancolic,
comisurile bucale coborâte, braţele cad pasiv pe lângă corp.

Disforia - dispoziţie depresivă, anxioasă, de rău general, de discomfort somatic, de nelinişte

care asociază logoree, excitabilitate crescută, impulsivitate, comportament coleros. Individul este
morocănos şi ursuz. Se întâlneşte frecvent pe lângă tulburările depresive, la alcoolicii cronici, în
perioade de abstinenţă ale toxicomanilor.

Anxietatea este o „teamă fără obiect”. Se manifestă prin nelinişte psihică şi motorie cu răsunet
neurovegetativ (palpitaţii, tulburări vasomotorii, oscilaţii tensionale, transpiraţii).Se poate
manifesta sub formă paroxistică (atacul de panică) sau generalizată, latentă. În cazul în care
anxietatea are un acompaniament somatic resimţit printr-o senzaţie penibilă de disfuncţie a unui
organ (constricţie laringiană, toracică, precordialgii, etc) se numeşte angoasă.

Anestezia psihică dureroasă - bolnavul invocă faptul că nu se mai poate bucura, întrista,
înduioşa. Este durerea morală a bolnavului care conştientizează slăbirea sau pierderea capacităţii
de rezonanţă afectivă. Se întâlneşte în fazele tardive ale unor depresii, în sindroamele de
depersonalizare şi derealizare, în unele forme de debut ale schizofreniei.

Hipotimii

• Hipotimia

• Atimia

Hipotimia - o scădere în grade variabile a tensiunii afective şi a elanului vital până la apatie şi
indiferenţă. Se caracterizează prin expresivitatea mimică redusă. Se întâlneşte în oligofrenii, stări
de deteriorare cognitivă, TCC, stări confuzionale, stări de surmenaj, depresii.

Atimia – indiferentismul afectiv (absenţa afectivităţii), foarte accentuată scădere a tonusului

afectiv şi a capacităţii de rezonanţă afectivă la ambianţă. Se caracterizează printr-o inexpresivitate
mimoco-pantomimică. Se întâlneşte în demenţe, stări confuzionale grave, catatonii. Este sinonimă
cu apatia – lipsă de tonalitate afectivă şi interes faţă de propria persoană şi ambianţă.
Tulburări calitative

• 1. Labilitatea afectivă

• 2. Incontinenţa afectivă

• 3. Inversiunea afectivă

• 4. Ambivalenţa afectivă

1. Labilitatea afectivă se caracterizează printr-o trecere facilă de la o stare sufletească la alta,

alternanţa dispoziţiei între euforie şi depresie sau chiar mânie. Această trecere se realizează fără
motive, brusc, la stimuli ambientali minori sau chiar în absenţa acestora. Se întâlneşte în manie
(tristeţea are un caracter efemer şi superficial).

2. Incontinenţa afectivă este forma extremă a labilităţii afective – se caracterizează prin trecerea
rapidă sau incoercibilă de la o stare emoţională la opusul ei.

3. Inversiunea afectivă - bolnavul dezvoltă o stare de ostilitate faţă de persoanele pe care înainte
de îmbolnăvire le-a iubit, sau pe care în mod firesc ar trebui să le iubească (părinţi, fraţi, copii).
Poate fi însoţită de un comportament heteroagresiv. Se întâlneşte în schizofrenie, delir de gelozie.

4. Ambivalenţa afectivă - pacientul trăieşte concomitent sentimente contrarii (dragoste-ură,

atracţie-repulsie) faţă de aceeaşi persoană sau situaţie. Este caracteristică schizofreniei.

TULBURĂRILE ACTIVITĂŢII MOTORII

Activitatea motorie: reprezintă desfăşurarea unor acte cu un anumit scop.

Tulburările activităţii motorii sunt:

• cantitative

• calitative

Exagerarea activităţii motorii:

 • Hiperactivitatea (hiperkinezia sau tahikinezia)

• Instabilitatea (neliniştea) psihomotorie

• Agitaţia (excitaţia) psihomotorie

Hiperactivitatea (hiperkinezia sau tahikinezia) - acţiunile se desfăşoară rapid, nu sunt finalizate,

mimica este foarte mobilă, expresivă, gestica este amplă, rapidă iar vocea are o tonalitate amplă.
Se întâlneşte în: episod maniacal, hipomaniacal, anxietate, stări de uşoară intoxicaţie.

Instabilitatea (neliniştea) psihomotorie incapacitatea de a păstra mult timp aceeaşi poziţie

staţionară, pacientul simte nevoia să se mişte mereu. Pacientul nu deranjează ambianţa. Se
întâlneşte în manie, demenţă.

Agitaţia (excitaţia) psihomotorie este o hiperactivitate excesivă; motilitatea este necoordonată,

aleatorie, scapă de sub voinţă. Uneori această tulburare este un răspuns al stării de tensiune
interioară, a anxietăţii. Se însoţeşte de acte de violenţă heteroagresive. Agitaţia poate fi întâlnită
în:

• impregnaţii neuroleptice – akatisie (imposibilitatea de a sta linistit în şezut, culcat sau în

picioare) şi tasikinezie (tendinţa de a se deplasa încontinuu)

• deteriorări, regresiuni sau nedezvoltare cognitivă (demenţe senile, vasculare, traumatice) –

agitaţia se declanşează brusc, la incitaţii minime din mediu, uneori pacienţii au manifestări
agresive faţă de cei din jur. La bătrâni această agitaţie îmbracă un aspect verbal şi
psihomotor, fără acţiuni agresive. La oligofreni agitaţia se manifestă sub formă de acte
agresive.

• stări maniacale – agitaţia este precedată de o stare prodromală caracterizată prin

irascibilitate. În forme grave sau în cazul suprimării bruşte a neurolepticului incisiv,
bolnavii pot izbucni într-o stare de agitaţie extremă – „furor maniacal”

• stări depresive – izbucneşte la bolnavi aparent liniştiţi anterior, apare brusc, fără un motiv
anume. Este o stare de nelinişte extremă care poate include violenţă, uneori loviri,
omucideri sau impulsiuni de autoliză – „Raptus melancolic”.
 • schizofrenie – agitaţia apare în mod imprevizibil, fără incitaţii din mediul extern. Se
întâlneşte mai ales în stările hebefrenice şi catatonice.

• epilepsie – se poate manifesta în timpul unei echivalenţe epileptice sau intercritic. Agitaţia
poate fi extremă – „furor epilepticus”. Bolnavii pot comite acte de mare violenţă şi cruzime
urmate de amnezia momentului respectiv.

• stări reactive – agitaţia din stările reactive este generată de sentimentul acut de frustraţie şi
de paroxismele anxioase. Bolnavii, în neliniştea lor acută nu-şi pot păstra poziţia, merg
dintr-o parte în alta fără un scop anume, oftează, îşi frâng mâinile, sau în cazuri extreme
încearcă să-şi rupă hainele, să-şi smulgă părul.

Diminuarea activităţii motorii (hipoactivitatea motorie)

• Lentoarea (bradikinezia)

• Hipokinezia

• Akinezia (inhibiţia psihomotorie)

Lentoarea (bradikinezia) – se referă la scăderea vitezei de efectuare a mişcărilor. Se întâlneşte în

depresie.

Hipokinezia – diminuarea activităţii motorii. Se asociază frecvent cu lentoarea, hipomimia şi

bradilalia, încetinirea cursului ideativ.

Akinezia (inhibiţia psihomotorie) este extrema hipoactivităţii şi se caracterizează prin abolirea

activităţii motorii. Akinezia se manifestă prin:

• baraj motor – oprirea bruscă a oricăriei mişcări. Se însoţeşte de oprirea bruscă a actului
vorbirii.

• fading motor – diminuarea treptată a activităţii motorii până la oprirea oricărui act sau gest.

• stuporul – imobilitate completă sau aproape completă în care subiectul pare înţepenit, este
lipsit de reacţie la anturaj, şi are o mimică împietrită care exprimă durere sau anxietate (în
 stări depresive), sau mimica este complet inexpresivă (amimie) (în stările stuporoase din
catatonie). Se însoţeşte frecvent de refuzul de a se alimenta (anorexie), refuzul de a
comunica cu toate că pacientul este conştient perfect. Este întâlnit în episoade depresive
severe, schizofrenie.

• catatonie - catatonia interesează cu predilecţie activitatea motorie. Sfera catatoniei cuprinde

• stereotipiile,

• sugestibilitatea şi

• negativismul.

Stereotipiile sunt caracterizate prin tendinţa la repetare a uneia şi aceleiaşi manifestări, de obicei
bizare, în planul mimico-pantomimic al atitudinii, limbajului sau scrisului. În cazul stereotipiilor
de atitudine pacientul păstrează timp îndelungat poziţii bizare şi incomode. Stereotipiile de mişcare
se caracterizează prin perseverarea unor mişcări sau repetarea unui gest, a unei acţiuni, a unui
cuvânt, a unor propoziţii sau fraze.

Sugestibilitatea - posibilitatea de a fi influenţat prin sugestie. Astfel, bolnavul acceptă cu uşurinţă

recomandările interlocutorului şi execută într-o manieră automată ordinele examinatorului.

Negativismul - tendinţa unor bolnavi de a opune rezistenţă la orice stimul extern şi uneori faţă de
satisfacerea propriilor nevoi fiziologice (alimentaţia, deglutiţia, micţiunea, defecaţia). Bolnavul
refuză să se ridice din pat, să meargă, să mănânce (negativism alimentar), să vorbească (negativism
verbal), să relaxeze sfincterele (negativism intern). Acesta este un negativism pasiv. Există şi un
negativism activ când bolnavul, la orice recomandare execută actul opus, astfel bolnavul se
îndepărtează când este chemat, îşi retrage mâna atunci când i se întinde.

Tulburările calitative ale activităţii motorii

Manierisme motorii – sunt mişcări complexe, frecvente care par a avea un scop pentru pacient dar,
acestea par bizare observatorului care le descrie ca fiind inutile, exagerate, teatrale, nepotrivite,
nenaturale. De exemplu mersul care poate fi săltat, dansat, în zig-zag. Se întâlnesc în schizofrenia
hebefrenă (dezorganizată).

Stereotipiile – sunt mişcări repetitive, inutile, inadecvate circumstanţial. De exmplu balansările

înainte-înapoi ale trunchiului. Se întâlnesc în schizofrenie.

Ambitendenţa – prezenţa simultană a unor intenţionalităţi contradictorii. La abaza ei stă indecizia.

Se întâlneşte în schizofrenie.

Comportamentul teatral – comportament cu gestică amplă, caracteristic persoanelor isterice.

TULBURĂRILE AFECTIVE

Psihozele afective periodice - sunt boli ale afectivităţii care pot îmbrăca diferite forme în evoluţie;
între episoadele de boală pacienţii sunt sănătoşi din punct de vedere psihic.

Psihoza afectivă bipolară - în cursul evoluţiei unei psihoze afective periodice, la acelaşi pacient
apar atât episoade maniacale cât şi depresive

Psihoza afectivă unipolară sau monopolară - la acelaşi pacient apare periodic doar un singur
episod, cel depresiv mai frecvent.

Epidemiologie

Prevalenţa în populaţie a tulburării afective bipolare este de aproximativ 1%, existând un

echilibru al repartiţiei pe sexe. Prevalenţa tulburărilor depresive unipolare este de 20% la bărbaţi
şi 10% la femei. Vârsta medie de debut la monopolarii depresivi este de 40 de ani, iar la bipolari
este de 30 de ani. Există două vârfuri de incidenţă pentru tulburările afective: primăvara şi toamna.

Etiologie

Etiologia este necunoscută, dar există numeroase teorii etiologice:

Factori biologici

 Factori genetici
  Factori biochimici

 Factori endocrini

Factori psihosociali

Factorii genetici - se bazează pe studii familiale care spun că rudele de gradul I ale unipolarilor
depresivi prezintă aproape inevitabil tulburare depresivă unipolară, iar rudele de gr I ale bipolarilor
pot prezenta fie tulburare bipolară fie unipolară.

Dacă un părinte are tulburare afectivă, riscul pentru copil este de 27%, iar dacă ambii părinţi
au tulburare bipolară, riscul creşte la 50-75%. S-a găsit o frecvenţă crescută a grupei sanguine O
la bolnavii cu psihoză bipolară în comparaţie cu unipolarii.

Factori biochimici -

Ipoteza catecolaminergică - se presupune că noradrenalina sau/şi dopamina din SNC ar fi în exces

în manie şi în deficit în depresie.

Ipoteza serotoninergică - la depresivii unipolari există a scădere a serotoninei măsurată prin

metabolitul său 5 HIAA (acid 5 hidroxi-indol-acetic) lombar.

Ipoteza colinergică - antiparkinsonienele pot antrena euforie la subiecţii normali sau pot induce
virajul dispoziţiei la depresivi.

Factori endocrini - la bolnavii depresivi a fost pusă în evidenţă creşterea cataboliţilor plasmatici
şi urinari ai cortizolului. De aici s-a născut ipoteza unei hiperreactivităţi a axului hipotalamo-
hipofizar la depresivi.

Factori psihosociali

 Evenimentele de viaţă stresante influenţează debutul şi evoluţia psihozelor afective

bipolare.

 Experienţele de doliu sau separare în copilărie, înainte de 17 ani, sunt prezente la cel
puţin 2/3 din pacienţii cu psihoze afective periodice.

 Situaţiile psihologice cel mai des întâlnite sunt:

  pierderea unei persoane foarte apropiate,

 pierderea statutului social,

 pierderea locuinţei,

 un eşec.

Aspectele clinice ale tulburărilor afective

Debutul se face: fie printr-un episod maniacal, fie printr-un episod depresiv.

Episodul depresiv Se poate instala uneori brusc: de la o oră la alta sau de la o zi la alta, cel mai
frecvent se instalează în câteva zile sau săptămâni.

Simptomele cele mai des întâlnite sunt:

 degradarea somnului,

 pierderea iniţiativelor,

 pierderea interesului pentru muncă, hobby-uri, familie,

 stare de oboseală care nu se ameliorează prin repaus,

 uneori este prezentă neliniştea, iritabilitatea, impresia dificultăţii de a trăi.

În aproximativ 25% din cazuri există o legătură ce evenimentele negative de viaţă (doliu, separare).
În toate formele de depresie există un risc suicidar - !!!urgenţă psihiatrică!!!

După intensitate există mai multe tipuri de episod depresiv:

 Episodul depresiv uşor

 Episodul depresiv mediu

 Episodul depresiv sever fără simptome psihotice

 Episodul depresiv sever cu simptome psihotice

Episodul depresiv uşor - Se caracterizează printr-o intensitate mică a simptomelor depresive.
Tabloul clinic poate trece uneori neobservat, pacientul reuşind cu un anumit efort să facă faţă
cerinţelor profesionale şi familiale.

Simptomele episodului depresiv uşor:

 Simptomul dominant este inhibiţia psihomotorie nu foarte intensă, exprimată prin

lentoare.

 Tulburări ale instinctelor: scade pofta de mâncare şi scade libidoul.

 Apar tulburări de ritm somn-veghe: apare insomnia matinală – pacientul se trezeşte cu

cel puţin 2 ore înainte de ora obişnuită de trezire.

 Depresia este mai accentuată dimineaţa.

 NU apar idei delirante şi nici stupor.

Episodul depresiv mediu - Se caracterizează printr-o dispoziţie afectivă depresivă mai intensă
decât în cazul episodului depresiv uşor.

Simptomele episodului depresiv mediu:

 Inhibiţia psihomotorie este mai importantă

 Bradilalie sesizabilă de către anturaj

 Tulburări ale instinctelor – inapetenţă accentuată, iar scăderea libidoului poate fi însoţită
de frigiditate la femei şi impotenţă la bărbaţi

 Ideaţia are un conţinut centrat pe neputinţă, autodevalorizare şi incurabilitate.

 Hipobulie sau abulie

 Tulburări de somn – trezire matinală care este acompaniată de un maximum al depresie în

acel moment

 Se poate asocia cu anxietate de intensitate medie.

Episodul depresiv sever fără simptome psihotice

 Dispoziţie afectivă depresivă intensă

 Puternică inhibiţie psihomotorie, lentoare care poate merge până la stupor (aşa numitul
stupor depresiv – absenţa oricărei activităşi, pacientul fiind nemişcat, necomunicativ, nu se
alimentează (poate ajunge până la anorexie)).

 Tulburări de ritm somn-veghe severe, apar trezirile matinale devreme când intensitatea
depresiei este maximă.

 Riscul suicidar este crescut. Este posibil suicidul în manieră de raptus suicidar.

 Se poate asocia cu anxietate de intensitate mare. Această asociere se numeşte episod

anxios-depresiv sever şi va conţine simptome de serie depresivă şi anxioasă de mare
intensitate.

Episodul depresiv sever cu simptome psihotice - depresia delirantă Simptomul psihotic

delirant este delirul: de vinovăţie, de inutilitate, de depreciere, de incurabilitate, delir
hipocondriac. Mai poate fi prezent şi un delir paranoid care poate fi însoţit de halucinaţii în
special auditive.

 Sindromul depresiv este sever

 Riscul suicidar este important

 Criterii de diagnostic pentru episodul depresiv:

Simptomele tipice ale depresiei sunt:

 Dispoziţie depresivă pentru cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, neinfluenţată
de circumstanţe, prezentă continuu cel puţin în ultimele două săptămâni.

 Lipsa interesului sau a plăcerii în activităţi care în mod normal ar fi fost plăcute.

 Astenie, fatigabilitate.

 Alte simptome întâlnite frecvent în tulburarea depresivă sunt:

  Reducerea capacităţii de concentrare şi a atenţiei;

 Reducerea stimei şi încrederii în sine;

 Idei de vinovăţie şi lipsă de valoare;

 Viziune tristă şi pesimistă asupra viitorului;

 Idei sau acte de auto-vătămare sau suicid;

 Somn perturbat;

 Apetit diminuat.

Episodul depresiv uşor: cel puţin 2 din simptomele tipice plus cel puţin 2 din simptomele descrise
la alte simptome să fie prezente cel puţin 2 săptămâni.

Episodul depresiv moderat: cel puţin 2 din simptomele tipice plus cel puţin 3 (preferabil 4) din
cele descrise la alte simptome să fie prezente cel puţin 2 săptămâni.

Episodul depresiv sever: toate cele 3 simptome tipice plus cel puţin 4 din cele descrise la alte
simptome, unele de intensitate mare, să fie prezente cel puţin 2 săptămâni.

Episodul hipomaniacal

Reprezintă un grad mai diminuat al sindromului maniacal. Se caracterizează prin dispoziţie

afectivă euforică, cu energie crescută şi hiperactivitate. Această stare poate conduce la performanţe
profesionale importante. Pacientul este optimist, cheltuieşte mult, se apoucă de multe activităţi pe
care nu reuşeşte să le finalizeze în totalitate. Durata somnului se scurtează mult.

Acest episod are o intensitate subclinică şi nu necesită internarea.

Episodul maniacal
 Poate surveni fie spontan, fie în continuarea unui episod hipomaniacal sau depresiv. Dacă
survine în continuarea unui episod depresiv, se incriminează efectul chimioterapiei antidepresive.
Dispoziţia afectivă este euforică, apare o hiperactivitate care scapă de sub control, pacientul începe
o mulţime de activităţi pe care nu le finalizează, este logoreic, cheltuitor, poate avea tot felul de
aventuri erotice la întâmplare (creşte libidoul), consumă abuziv alcool. Ritmul somn-veghe este
grav perturbat, pacientul prezintă insomnii care pot dura mai multe zile, fără să simtă oboseala.

Există două forme clinice de episod maniacal:

 Mania fără simptome psihotice

 Mania cu simptome psihotice

 Mania fără simptome psihotice - nu apar ideile delirante

Ca variantă de manie fără simptome psihotice se descrie mania agitată (acută) care are o
intensitate foarte mare iar dispoziţia afectivă este predominant iritabilă. Tabloul clinic este dominat
de agitaţie psihomotorie cu caracter heteroagresiv. Pacientul ajunge cu uşurinţă la accese de furie
cu un grad mare de periculozitate, această formă fiind cunoscută sub numele de „furor maniacal”.

Mania cu simptome psihotice (mania delirantă). Se asociază simptome de serie maniacală cu

simptome psihotice delirante. Delirul poate fi: megaloman sau de persecuţie. De obicei persecuţia
porneşte de la o premiză megalomană. Alături de delirul paranoid pot fi prezente halucinaţii
auditive

Episodul afectiv mixt . Se caracterizează: fie printr-o mixtură de simptome depresive,

hipomaniacale sau maniacale, fie printr-o alternanţă rapidă (ore, zile) a simptomelor maniacale şi
depresive.

Variante de TAB (tulburare afectivă bipolară)

 TAB cu episod actual hipomaniacal

  TAB cu episod actual maniacal fără simptome psihotice

 TAB cu episod actual maniacal cu simptome psihotice

 TAB cu episod actual depresiv de intensitate uşoară sau medie

 TAB cu episod actual de depresie severă fără simptome psihotice

 TAB cu episod actual de depresie severă cu simptome psihotice

 TAB cu episod actual mixt.

TAB se caracterizează prin repetate (cel puţin două) episoade de tulburare de afectivitate.
Remisiunea este de obicei completă între episoade. Episoadele maniacale de obicei încep brusc şi
durează între 2 săptămâni şi 4-5 luni (durata medie 4 luni). Depresiile durează mai mult – durata
medie de 6 luni. Episoadele de ambele tipuri adesea urmează evenimente stresante de viaţă sau
traume psihice, dar prezenţa unui astfel de stres nu este esenţială pentru diagnostic. Remisiunile
tind să devină mai scurte pe măsură ce timpul trece.

Evoluţie

Episoadele maniacale de obicei încep brusc şi durează între 2 săptămâni şi 4-5 luni (durata
medie 4 luni). Depresiile durează mai mult – durata medie de 6 luni.

Bipolarii prezintă în cursul existenţei lor un număr mai mare de episoade decât monopolarii
(8-10 episoade pentru bipolari şi 4-5 episoade pentru monopolari. Intervalul liber se reduce odată
cu avansarea în vârstă, datorită creşterii frecvenţei episoadelor şi a creşterii duratei lor. În mod
excepţional se ajunge la forma circulară care se caracterizează prin absenţa totală a intervalului
liber cu succesiune neîntreruptă da episoade maniacale şi depresive.

Riscul suicidar este crescut: aproximativ 10%-20% din depresivi mor prin suicid.

Tratament
Se efectuează în 2 timpi: terapia episodului maniacal sau depresiv. Terapia pe termen lung, de
prevenţie a recăderilor, de stabilizare afectivă.

Tratamentul episodului maniacal

 Neurolepticul de elecţie este Haloperidolul.

 Dozele se adaptează în funţie de intensitatea episodului şi de toleranţa individului.

 Doza se creşte progresiv, ajungându-se la doza terapeutică în 4-7 zile.

 Haloperidolul are riscul de a vira simptomatologia în episod depresiv, de aceea scăderea

dozei se va face în timp util.

Tratamentul episodului hipomaniacal nu necesită internarea. Tratamentul se face cu doze mici.

Tratamentul episodului depresiv

 Se face cu antidepresive (imipramină, clomipramină) care se vor adapta intensităţii clinice

a episodului.

 Depresiile uşoare şi medii se pot trata ambulator cu sprijinul familiei.

 Depresiile severe se spitalizează.

 Se contraindică consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive.

 Se contraindică asocieri de mai multe antidepresive.

Tratamentul de stabilizare afectivă. Se instituie pe termen lung (ani de zile), se face cu Săruri de
litiu sau Carbamazepină

TULBURĂRILE ANXIOASE

Anxietatea este una dintre cele mai frecvente entităţi nozologice întâlnite atât în practica
psihiatrică cât şi în cea a medicului de familie.

Janet – “teamă fără obiect”

 Delay – “trăire penibilă a unui pericol iminent şi nedefinit, ca o stare de aşteptare
încordată”.

Perceperea unui eveniment ca stresant pentru individ depinde atât de natura evenimentului
cât şi de resursele subiectului. O persoană cu un ego care funcţionează corespunzător este în
echilibru adaptativ între lumea externă şi lumea sa internă. Dezechilibrarea balanţei generează
anxietate. Anxietatea joacă rolul unui semnal de alarmă, atenţionând persoana asupra apariţiei
pericolului şi ajutând-o să se organizeze pentru a-i face faţă. Frica, un alt semnal care alertează
organismul, este diferită de anxietate, ea apărând ca răspuns la o ameninţare cunoscută, externă,
definită, sau neconflictuală la origine, în timp ce anxietatea survine ca răspuns la o ameninţare
necunoscută, internă, vagă, sau cu origine conflictuală.

Anxietatea poate lua forme diferite. Ea poate fi percepută ca un sentiment inexplicabil de

iminentă pieire, ca o grijă neîntemeiată şi exagerată legată de viaţa cotidiană (de starea sănătăţii
copiilor, de problemele profesionale, financiare, etc.), sau ca o teamă nejustificată în faţa unei
anumite situaţii (călătoria cu autobuzul), a unei activităţi (condusul autoturismului) sau a unui
obiect (teama de obiecte ascuţite, de animale).

Epidemiologie

Prevalenţa la un moment dat este de 10-25% în populaţia generală: 3,5% ptr tulburarea de panică,
5,3% ptr agorafobie, 13,3% ptr fobii sociale, 11,3% ptr fobii specifice, 2,5% ptr tulburarea obsesiv-
compulsivă, 5,1% ptr anxietatea generalizată.

Factori de risc

• SEXUL: femeile au o prevalenţă de 30,5%, iar bărbaţii de 19,2%.

• STATUTUL MARITAL: persoanele divorţate sau separate

• VÂRSTA: fobiile simple debutează timpuriu (aprox. la 10 ani), fobiile sociale în

adolescenţă, restul tulburărilor anxioase au debut între 25-44 de ani.
 • NIVELUL SOCIO-ECONOMIC: tulburările anxioase sunt apanajul claselor elevate din
mediul urban

• PERSONALITATEA PREMORBIDĂ: în copilărie menţionăm anxietatea de separaţie;

personalitatea adultă este dependentă.

• EVENIMENTELE DE VIAŢĂ preced cu săptămâni sau luni instalarea simptomelor

anxioase. Pierderi irecuperabile (decesul unui părinte, frate, soţ, soţie), probleme de
sănătate personală sau a unei persoane apropiate, naşterea, graviditatea, modificările
statusului profesional, financiar, schimbarea de domiciliu.

Etiologie

FREUD - părintele anxietăţii afirmă că nevrozele se nasc din frustrări sexuale care sunt
generatoare de anxietate, se datorează unei transformări directe a energiei sexuale în anxietate (la
aceasta teorie s-a renunţat). Mai târziu formulează o altă teorie care spune că anxietatea este o frică
inconştientă faţă de emoţiile reprimate.

Teoria cognitivă a lui BECK - anxioşii etichetează o serie de evenimente (relativ

inofensive) ca fiind periculoase; un eveniment este interpretat eronat, întărind răspunsul anxios.

Teoria biologică – cromozomul C16q22 este responsabil de anxietate.

Atacul de panica

Este o perioadă bine determinată de frică intensă, anxietate pe parcursul căreia cel puţin 4
din următoarele 13 simptome progresează rapid, extinzându-se în crescendo şi ajungând la apogeu
în timp de 10 minute de la debut.

1. Palpitaţii, tahicardie

2. Transpiraţie

3. Tremur
 4. Senzaţie de dispnee sau de asfixie

5. Senzaţie de sufocare

6. Constricţie sau disconfort toracic

7. Greaţă sau disconfort abdominal

8. Senzaţie de ameţeală, de instabilitate sau de leşin

9. Derealizare (senzaţie de irealitate) sau de depersonalizare (detaşare de sine)

10. Teama de a nu pierde controlul sau de a nu înnebuni

11. Teama de moarte

12. Parestezii

13. Bufee de căldură sau de frig.

Simptomatologie clinică

• de obicei primul atac de panică apare brusc, neaşteptat, imprevizibil.

• uneori poate surveni după o activitate fizică sau sexuală, o traumă, după consum de cafea,
alcool sau alte substanţe.

• odată început, el progresează către apogeu în câteva minute.

• simptomul psihic major este frica extremă, senzaţia de destin iminent.

• in multe cazuri obiectul fricii nu poate fi definit; pacienţii se pot simţi confuzi şi pot avea
dificultăţi de concentrare în timpul atacului.

• simptomatologia somatică este extrem de variată, cel mai des apar palpitaţii, dispnee,
tahicardie, transpiraţie, dureri precordiale, parestezii.

• preocupările somatice şi teama de moarte focalizează întreaga atenţie a persoanei, care este
convinsă că palpitaţiile, dispneea sau durerea toracică sunt semnele unei boli fizice grave
urmate de moarte iminentă.
 • pacientul va solicita transportarea urgentă către spitalul cel mai apropiat. Tabloul clinic cel
mai frecvent întâlnit la camerele de gardă este cel al unei persoane tinere, sănătoase fizic,
care s-a prezentat de urgenţă şi cere insistent ajutor, susţinând că va muri de infarct.
Atacurile de panică durează de obicei 20-30 de minute, rareori ore, apoi simptomatologia
dispare brusc sau treptat.

• intre atacuri pacienţii pot prezenta anxietate anticipatorie, fiind preocupaţi de reapariţia,
implicaţiile sau consecinţele viitoarelor atacuri de panică.

Tulburarea de panică se poate prezenta în diferite moduri:

- Atacuri de panică recurente, spontane, imprevizibile, ocazionale la început, a căror frecvenţă

creşte rapid, în spirală, ajungând către atacuri săptămânale sau zilnice.

- Atacuri de panică grupate în anumite perioade (aşa-numitele “zile negre”), urmate apoi de
intervale libere sau aproape libere de atacuri (“zile bune”).

- Atacuri de panică regulate, constante de-a lungul timpului, de exemplu 2-4 atacuri pe lună.

- Atacuri de panică izolate, rare, separate între ele prin luni sau ani de zile; de obicei acestea preced
debutul sindromului.

Tulburarea de panică poate fi însoţită sau nu de agorafobie

Exemplu

N. L., 25 de ani, căsătorită, funcţionară, mama unui băiat de 3 ani, ajunge la psihiatru trimisă de
către cardiologul care a consultat-o la camera de gardă în noaptea trecută.

Se plânge că de un timp simte dureri precordiale însoţite de palpitaţii şi parestezii în mâini. Apariţia
acestor simptome datează de aproximativ 6-8 luni, când, “într-o seară, în timp ce mă uitam la
televizor, la serialul meu preferat, am simţit deodată că inima îmi bate de parcă e gata să-mi sară
din piept; mâinile îmi erau slăbite şi mă furnicau, eram transpirată toată şi aveam o senzaţie
înfiorătoare de frică că mor sau înnebunesc”.
Deşi acel prim atac a durat numai câteva minute, s-a prezentat la camera de gardă, crezând că a
suferit un infarct miocardic. După un control minuţios şi efectuarea analizelor, neevidenţiindu-se
vreo patologie, pacienta a fost externată fără recomandări speciale.

După o lună, survine un episod asemănător “dimineaţa când mă pregăteam să plec la birou” .

Al treilea atac apare după alte câteva săptămâni, într-o după-amiază, în timp ce îşi făcea
cumpărăturile obişnuite; îi telefonează soţului, care vine imediat şi o însoţeşte la camera de gardă
a spitalului din apropiere, de unde este trimisă din nou acasă după ce este consultată, fără alte
recomandări.

Atacurile încep să survină din ce în ce mai frecvent, săptămânal şi apoi aproape zilnic, la serviciu,
acasă, la coafor sau la plimbare; în ultima lună, pacienta se prezintă în repetate rânduri la camerele
de gardă ale spitalelor solicitând disperată ajutor. Devine preocupată de “boala de inimă”, motiv
pentru care se şi concentrează cu greutate la birou.

Agorafobia

Anxietatea de a se afla în locuri sau în situaţii din care scăparea ar putea fi dificilă (sau
penibilă) sau în care ajutorul este inaccesibil în eventualitatea apariţiei unui atac de panică
neaşteptat sau predispus situaţional, sau în cazul apariţiei unor simptome de tip panică.
Agorafobicului îi este teamă de anumite situaţii caracteristice care implică: aflarea sa singur în
afara casei, aflarea sa într-o mulţime sau la rând, pe un pod sau călătorind într-un autobuz, tren sau
maşină.

Situaţiile sunt evitate (ex. călătoriile sunt limitate) sau sunt eventual suportate cu o marcată
suferinţă sau cu anxietatea de a prezenta un nou atac de panică sau simptome de panică, ori este
necesară prezenţa unui însoţitor.

Anxietatea sau comportamentul de evitare nu sunt determinate de o altă tulburare mintală

cum ar fi: fobia socială (ex. evitarea este limitată la situaţiile sociale din cauza jenei produsă de
acestea), fobia specifică (ex. limitarea este limitată la o singură situaţie, de exemplu, liftul),
tulburarea de tip obsesiv-compulsiv (ex. evitarea murdăriei de către o persoană având obsesia
contaminării), tulburarea de stres posttraumatică (ex. evitarea anumitor stimuli cu stresori foarte
severi) sau anxietatea de separare (evitarea părăsirii domiciliului sau a rudelor apropiate).

Exemplu

A.A., 30 de ani, căsătorită, mamă a doi copii de 5 şi 6 ani, ingineră, este adusă de către soţ la
psihiatru: “nu mai ştim ce să ne facem cu ea, nu mai lucrează, nu mai conduce maşina, nu iese
nicăieri, nu pot să o las nici măcar o oră singură, că îmi telefonează la birou să las tot şi să vin
acasă, mai am puţin şi o să fiu şi eu dat afară din serviciu”.

Pacienta relatează că în urmă cu aproape un an, într-o dimineaţă, aflându-se în biroul ei împreună
cu două colege, a simţit deodată “o senzaţie de sufocare, ca şi cum cineva m-ar fi strâns de gât”;
“imediat inima a început să-mi bată nebuneşte, am simţit dureri de stomac şi greaţă, am crezut că
leşin sau că am să mor, ceva de nedescris”.

Colegele s-au speriat, au ajutat-o să se întindă pe o canapea; după vreo 10 minute s-a simţit mai
bine şi a rugat un coleg să o ducă acasă cu maşina ei, fiindu-i frică de apariţia unui nou episod în
timpul condusului.

• după câteva zile apare un nou atac în timpul unui spectacol la teatru, la care se dusese cu
soţul şi o prietenă.

În următoarele câteva săptămâni este examinată de numeroşi specialişti- medic de familie,

cardiolog, gastroenterolog, chirurg- toate examinările fiind normale.

Cu toate acestea, episoade asemănătoare continuă să survină o dată la câteva zile;

• după un timp pacienta încetează să meargă cu maşina la birou, încercând să folosească

autobuzul, dar călătoria cu autobuzul îi declanşa de multe ori atacuri, motiv pentru care
soţul începe să o ducă cu maşina la Institut.

În câteva luni, după numeroase absenţe, pacienta a fost nevoită să îşi abandoneze locul de muncă.
Teama legată de reapariţia atacurilor o însoţeşte permanent, treptat renunţă la multe din activităţile
ei preferate şi evită locurile aglomerate (teatre, cinematografe, magazine, restaurante).
Diagnostic diferenţial

• Afecţiuni medicale

• Afecţiuni psihiatrice

• Afecţiuni medicale

• Afecţiuni cardio-vasculare: anemii, angină pectorală, aritmii, HTA, IM, IC, prolaps de
valvă mitrală, tahicardie paroxistică atrială

• Afecţiuni endocrinologice: boala Addison, boala Cushing, diabet, hiper şi

hipoparatiroidism, hiper şi hipotiroidism, hipoglicemie, tulburări de climax, sindrom
premenstrual.

• Afecţiuni neurologice: AVC ischemic, epilepsie, migrenă, sindrom Meniere, tumori.

• Afecţiuni medicale

• Afecţiuni pulmonare: AB, embolie pulmonară

• Intoxicaţii medicamentoase: amfetamine, cofeină, cocaină, halucinogene, nicotină.

• Sindrom de sevraj: la alcool, barbiturice

• Alte afecţiuni: deficit de vit. B12, intoxicaţie cu metale grele, tulburări electrolitice, şoc
anafilactic.

• Tulburări psihiatrice

• Tulburări anxioase şi fobice: anxietate generalizată, fobie simplă sau socială, tulb. de stres
post-traumatică.

• Tulburări depresive.

• Alte tulburări: tulburare hipocondriacă, schizofrenie.

Evoluţie
 În ciuda faptului că afecţiunea este considerată cronică, evoluţia este favorabilă, fie cu
dispariţia completă a simptomelor, fie cu existenţa unor simptome reziduale fără apariţia unor
inabilităţi sociale deosebite. Vindecările sunt impresionante: 25-72% după 1-2 ani de evoluţie.
Tabloul clinic al atacului de panică poate prezenta în evoluţie şi apariţia:

• Comportamentului evitant

• Comportamentului de tip fobic

• Anxietăţii anticipatorii

• Anxietăţii generalizate

• Fobiilor simple şi a tulburării de tip hipocondriac

Prognostic

Evoluţia tulburării de panică devine nefavorabilă în cazul comorbidităţii cu:

• Tulburarea depresivă majoră

• Abuzul de alcool

• Agorafobia

• Fobia socială

• Tulburări de personalitate

Cercetările epidemiologice au demonstrat frecventa asociere a atacului de panică cu tentativele

suicidare. Riscul tentativelor suicidare este mai mare (7%) decât în populaţia generală (1%). Riscul
tentativelor suicidare este mai mare în cazul comorbidităţii atacului de panică cu alte afecţiuni, ca
de exemplu: agorafobia, abuzul de alcool şi/sau alte droguri, distimia, tulburările de personalitate
(personalitatea de tip bordeline, antisocială, histrionică, evitantă, dependentă şi pasiv-agresivă).
Menţionăm că în cazul asocierii tulburării de panică cu personalitatea de tip bordeline, riscul
suicidar creşte la 25%. Riscul maxim suicidar este ilustrat de comorbiditatea atacului de panică cu
depresia majoră, el fiind între 19,5-26,3%.

Evaluare psihologică

Pentru obţinerea unui diagnostic de mare acurateţe se utilizează interviuri structurate:

• ADIS-R (Anxiety Disorders Interview Scale Revised),

• DIS (Diagnostic Interview Schedule),

• SADS-LA (Schedule For Affective Disorders And Schizophrenia-Lifetime Anxiety) sau

• SCID (Structured Clinical Interview For DSM-IV).

Tratament

a). Medicamente triciclice şi tetraciclice:

• amitriptilina (Amitriptilina, Laroxyl, Saroten): 150-300 mg/zi;

• clomipramina (Anafranil):150-250 mg/zi;

• doxepina (Doxepin, Aponal, Quitaxon, Sinequan):150-300mg/zi;

• imipramina (Antideprin, Tofranil): 150-300mg/zi,

• trimipramina (Herphonal, Surmontil, Sapilent): 150-300mg/zi;

• desipramina (Pertrofane): 150-300mg/zi;

• nortriptilina (Nortriptilina, Pamelor): 50-150mg/zi;

• protriptilina (Vivactil): 15-60mg/zi;

• amoxapina (Asendin): 150-300mg/zi;

 • maprotilina (Maprotiline, Ludiomil): 150-300mg/zi;

• mianserina (Miansan, Mianserin, Athymil, Tolvin): 30-90mg/zi.

b). Inhibitori specifici ai recaptării serotoninei (ISRS)

c). Inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO)

• Benzodiazepine incisive

• Alpraxolam (Xanax, Helex, Alprox, Algad, Xanagis, Frontin)

• Brotizolam (Bondormin)

• Clonazepam (Clonopin, Rivotril, Clonex)

• Clordiazepoxid (Napoton, Elenium, Librium, Servium)

• Clorazepat (Tranxene, Tranxal)

• Diazepam (Diazepam, Assival, Diaz, Disopam, Valium)

• Flunitrazepam (Hypnodorm, Rohypnol)

• Lorazepam (Ativam, Lorivan)

• Midazolam (Dormicum)

• Nitrazepam (Nitrazepam, Eunoctin, Neozepam)

• Oxazepam (Oxazepam, Xerax, Seresta, Tazepam)

• Triazolam (Halcion)

Tulburarea de anxietate generalizată

Este o stare de anxietate “liber flotantă” de intensitate mică care durează minim 6 luni.
Pacientul manifestă o îngrijorare nejustificată privind sănătatea sau situaţia profesională, socială a
rudelor apropiate. Simptomele sunt dominate de nervozitate permanentă, iritabilitate, tremor,
transpiraţii, ameţeli, palpitaţii, gură uscată, disconfort gastric. Se asociază sentimentul unui pericol
difuz neprecizat, îngrijorare nejustificată, insomnie de adormire, somn întrerupt.

Criterii de diagnostic conform ICD-10

a). Aprehensiune (temeri despre viitoarele nenorociri, sentimentul de a fi “pe marginea

prăpastiei”, dificultăţi de concentrare, etc.);

b). Tensiune motorie (frământare permanentă, cefalee tip tensiune, tremurături,

incapacitate de relaxare);

c). Hiperactivitate vegetativă (ameţeli, transpiraţii, tahicardie sau tahipnee, disconfort

epigastric, gură uscată, etc.). La copii, nevoia de protecţie şi acuzele somatice pot fi proeminente.

Diagnostic diferenţial

• Tulburări neurologice: neoplasme, traumatisme, boli cerebrovascularte

• Tulburări endocrine: tiroidiene, paratiroidiene

• Tulburări CV: boală coronariană, aritmii, IC, HTA, hTA.

• Tulburări inflamatorii: lupus, artrită reumatoidă, poliarterită nodoasă

• Tulburări psihiatrice: depresia, mania, schizofrenia, celelalte forme de anxietate

• Epidemiologie

• Tulburarea de anxietate generalizată este una dintre cele mai frecvente tulburări psihice.

• Prevalenţa în populaţia generală este apreciată la 3-4%, cu preponderenţa sexului feminin

(6,6% faţă de 3,6%).

• Evoluţia

• Este cronică şi fluctuantă

 • Cu prognostic favorabil

• Stări comorbide

• Depresie majoră (8-39%din cazuri)

• Tulburare de panică (3-27%)

• Fobia socială (16-59%)

• Fobia simplă (21-55%)

• Consumul de alcool şi/sau medicamente (27-35%)

Tratament

• Tratamentul de elecţie: BZD: Diazepam, Alprazolam, Clonazepam. Atenţie la

farmacodependeţă!!!!!!!

• Antidepresive triciclice, ISRS

Tulburarea acută de stres

Este o tulburare tranzitorie de severitate semnificativă ce se instalează ca răspuns la un

stres fizic sau mental excepţional şi care persistă ore, zile sau săptămâni. Dacă simptomatologia
persistă mai mult de o lună diagnosticul va deveni tulburare de stres posttraumatic.

Stresorul poate fi o experienţă traumatică care implică o ameninţare serioasă la securitatea

sau integritatea fizică a subiectului sau a persoanelor apropiate (de exemplu: catastrofe naturale,
accident, luptă, atac criminal, viol, etc.), sau o schimbare neobişnuit de bruscă şi ameninţătoare în
poziţia socială şi/sau reţeaua socială a subiectului, de exemplu: pierderi multiple ale unor persoane
apropiate, incendiul locuinţei, etc.

Simptomele sunt variate, dar ele includ în mod tipic un stadiu de perplexitate cu unele
îngustări a câmpului de conştiinţă, incapacitatea de a înţelege stimulii externi şi dezorientare.
Această stare poate fi urmată de stupor (disociativ) sau de agitaţie psiho-motorie. Sunt prezente de
obicei simptome vegetative anxioase, fenomene de derealizare şi depersonalizare. Se poate instala
o amnezie parţială sau completă a episodului respectiv (amnezie disociativă).

Tulburarea de stress postraumatică

Persoana a fost martora unui eveniment de o gravitate deosebită care implică pericol vital,
şoc emoţional, frică intensă, neputinţă, oroare: victime de război, persoane care au stat mult timp
în detenţie, după viol. Persoana evita să se confrunte cu stimuli legaţi de traumă. Caracteristice
sunt “flashback-urile” şi coşmarurile.

Epidemiologie

Prevalenţa în populaţia generală este de 1-14%. Sindromul postVietnam – 15%. Viol –

50%. Atac fizic violent – 20%. Torturi – 90%. Accidente de circulaţie – 10-30%

Probabilitatea de a face tulburarea este de 2 ori mai mare pentru femei faţă de bărbaţi

Evoluţia

Acută: dacă simptomatologia nu durează mai mult de 3 luni

Cronică: dacă simptomatologia depăşeşte 3 luni

Tardivă: dacă debutul are loc la cel puţin 6 luni de la impactul cu stresorul

Reziduală şi intermitentă: simptomatologia survine o perioadă nedeterminată de timp. 50%

din pacienţi se vindecă iar la restul de 50% evoluţia devine cronică, fiind prezentă şi la un an de la
debut.

Tulburarea de adaptare cu anxietate

 Este un răspuns maladaptativ, o reacţie la un stresor identificabil şi anume: schimbare
semnificativă de viaţă sau eveniment stresant de viaţă (prezenţa sau posibilitatea unei boli fizice
grave).

Simptomatologia include: anxietatea, îngrijorarea, sentimentul de incapacitate de a face

faţă, de a planifica viitorul sau de a continua situaţia prezentă, precum şi unele grade de afectare
în performanţa rutinei cotidiene.

Stresorul poate afecta integritatea reţelei sociale a pacientului (pierderea unei fiinţe dragi,
experienţe de separare), sau suportul social al acestuia (imigraţie, statut de refugiat).

Simptomele se instalează la mai puţin de 3 luni de la evenimentul stresant sau a schimbării

de viaţă. Durata simptomelor nu depăşeşte în general 6 luni. Tulburarea poate deveni cronică dacă
simptomatologia persistă mai mult de 6 luni.

Tulburarea mixtă anxios depresivă

Se caracterizează prin simptome de tip anxios şi depresiv, nici unul din aceste simptome nefiind
suficient de sever pentru a justifica un diagnostic.

DELIRIUMUL

Simptomatologie:

 perturbare de conştienţă care se dezvoltă în decursul unei scurte perioade de timp, de

regulă câteva ore sau zile, şi tinde să fluctueze în cursul zilei.

 Capacitatea de a focaliza, susţine ori deplasa atenţia este deteriorată.

 Este prezentă deteriorarea memoriei, fiind afectată mai ales memoria recentă. Aceasta
poate fi testată cerând persoanei să reţină denumirea unor obiecte sau o propoziţie scurtă.

 Dezorientarea în timp şi spaţiu este prezentă. De ex. pacientul crede că este dimineaţă la
miezul nopţii sau subiectul crede ca se află acasă şi nu în spital.
  Perturbarea limbajului se manifestă prin dizartrie, disnomie, disgrafie, chiar afazie.

 Perturbările perceptive pot include iluzii sau halucinaţii.

Alte elemente asociate:

 Perturbarea ciclului somn-veghe – somnolenţă diurnă şi vigilitate nocturnă, uneori cu

agitaţie şi dificultate de a adormi.

 Comportament psihomotor perturbat – individul poate fi neliniştit chiar agitat, sau opusul
acestora, activitate psihomotorie redusă cu lentoare şi letargie care se apropie de stupor.
Activitatea psihomotorie poate trece de la o extremă la alta. În timp ce este hiperactiv,
individul poate prezenta helucinaţii şi idei delirante.

 Perturbările emoţionale pot fi prezente: anxietate, frică, depresie, iritabilitate, furie,

euforie. Pot exista treceri imprevizibile de la o stare emoţională la alta.

 Simptome neurologice nespecifice – tremor, modificări de reflexe şi tonus muscular.

Forme clinice de delirium:

1. delirium datorat unei condiţii medicale generale

 tulburări de SNC (TCC, stări ictale şi postictale, tumori),

 tulburări metabolice (boli renale, hepatice, dezechilibre hidrice şi electrolitice

(deshidratarea, dezechilibre ale sodiului şi potasiului), hipoglicemie),

 tulb cardiopulmonare (IM, insuficienţa respiratorie),

 efecte sistemice (septicemie)).

2. delirium prin intoxicaţie cu o substanţă

3. delirium prin abstinenţă de o substanţă

4. delirium indus de o substanţă.

5. delirium datorat unor etiologii multiple

6. delirium fără altă specificaţie

DEMENŢA

Reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin deteriorare intelectivă globală, progresivă şi

ireversibilă, care se datorează unor procese organice cerebrale incurabile, cu etiologie
multifactorială.

Date epidemiologice:

 15% din persoanele de peste 65 de ani prezintă forme medii sau severe de demenţă.

 20% din persoanele peste 80 de ani au demenţă severă.

 50%-60% din pacienţii cu demenţă au demenţă de tip Alzheimer.

 10%-30% din pecienţii cu demenţă au demenţă vasculară

Factori de risc ai demenţei Alzheimer:

 sexul feminin

 încărcătura genetică (rudă de gradul I cu demenţă Alzheimer)

 istoric de TCC

 HTA

Elemente de diagnostic:

Elementul esenţial - deteriorarea memoriei + cel puţin una dintre următoarele perturbări
cognitive: afazie, apraxie, agnozie, perturbare în funcţia de execuţie.

 Deteriorarea MEMORIEI: este necesară pentru a pune diagnosticul de demenţă, este un

simptom precoce.

 Deteriorarea capacităţii de a învăţa ceva nou ori uită ceva învăţat anterior. Cei mai mulţi
indivizi cu demenţă au ambele forme de deteriorare a memoriei.
  Deficitul mnezic este mai pregnant pentru evenimentele recente decât pentru cele mai
îndepărtate.

Deteriorarea memoriei : pot pierde bunuri (portmoneie, chei), uită mâncarea pe plită. In stadiile
severe pacientul îşi uită ziua naşterii, profesia, studiile, membrii familiei, uneori chiar şi numele.

Deteriorarea limbajului: Se manifestă prin dificultate în pronunţarea numelor de persoane şi

de obiecte – afazie anomică. Limbajul indivizilor cu afazie devine vag. Înţelegerea limbajului
vorbit (afazie), scris (agrafie) şi citit (alexie) poate fi afectată. În demenţă avansată individul poate
fi mut sau limbajul acestuia se poate caracteriza prin ecolalie (repetarea a ceea ce este auzit).

Testarea limbajului:

Se cere individului:

 să denumească obiecte din cameră (scaun, masă, lampă) sau părţi ale corpului (umăr, braţ)

 să execute comenzi („arătaţi uşa şi apoi masa”)

 să repete unele expresii („capra neagră calcă piatra”).

Apraxia: deteriorarea capacităţii de a efectua activităţi motorii cu toate că aptitudinile motorii,

funcţia senzorială şi înţelegerea sarcinilor cerute sunt intacte.

Bolnavii nu pot pantomimiza uzul diverselor obiecte (pieptănatul părului, spălatul dinţilor), nu pot
executa acte motorii cunoscute (gestul de „la revedere”). Apraxia poate contribui la dificultăţi în a
se îmbrăca, a desena.

Testarea apraxiei:

Se cere pacientului să execute diverse activităţi motorii:

o să arate cum se spală pe dinţi,

o să deseneze 2 hexagoane suprapuse,

o să asambleze cuburi,

o să aranjeze beţe în anumite desene.

 Agnozie: incapacitatea de a recunoaşte sau identifica obiectele cu toate că funcţia senzorială
este intactă. Individul are o acuitate vizuală normală dar nu poate recunoaşte scaunele sau
creioanele. În cazuri severe pacienţii ajung să nu-şi recunoască membrii familiei sau propria
imagine în oglindă. De asemenea, ei pot avea senzaţia tactilă normală, dar pot fi incapabili să
recunoască obiectele puse în mână, numai prin tact (de exemplu o monedă, o cheie).

Perturbările în funcţia de execuţie: sunt o manifestare comună a demenţei. Funcţia de execuţie

implică capacitatea de a gândi abstract, de a planifica, secvenţia, monitoriza.

Toate aceste tulburări trebuie să fie atât de severe încât să determine:

 o deteriorare profesională şi socială

 mersul la şcoală,

 mersul la lucru,

 mersul a cumpărături,

 îmbrăcatul,

 alte activităţi ale vieţii cotidiene

 şi trebuie să reprezinte un declin de la nivelul anterioar de funcţionare

Tulburări mentale asociate:

o scăderea capacităţii de concentrare a atenţiei

o dezorientarea în timp

o dezorientarea în spaţiu

o dezorientarea allopsihică şi autopsihică

o conştiinţa bolii redusă

o tulburări de somn – insomnii

o inversarea ritmului somn-veghe

 o ocazional pot devenii violenţi, pot vătăma pe alţii

o poate survenii un comportament suicidar, în special în stadiile iniţiale, când individul

mai este capabil să execute planul unei acţiuni.

o neglijarea igienei personale

o ţinută dezordonată

o idei delirante în special de pesecuţie

o halucinaţii.

Investigaţii paraclinice:

 Teste neuropsihologice – MMSE (Mini Mental State Evaluation) pentru evaluarea

funcţiilor cognitive

 CT şi RMN – atrofie cerebrală, leziuni cerebrale focale (ictusuri cerebrale (demenţa

vasculară), hematoame, tumori), hidrocefalie

Prevalenţă şi evoluţie:

De obicei demenţa debutează în jurul vârstei de 65 de ani şi prevalenţa acesteia creşte odată cu
avansarea în vârstă. Demenţa este rară la copii şi adolescenţi, dar există ca rezultat al unor condiţii
medicale generale: traumatisme craniene, tumori cerebrale, infecţii HIV, ictusuri. La copii
deteriorarea eficienţei şcolare poate fi un semn precoce.

Evoluţia demenţei este ireversibilă.

Clasificare:

 Demenţa de tip Alzheimer

 Demenţa vasculară (demenţa multiinfarct)

 Demenţe datorate altor condiţii medicale generale

 Demenţa datorată maladiei HIV

  Demenţa datorată traumatismului cranian

 Demenţa datorată maladiei Prakinson

 Demenţa datorată maladiei Huntington

 Demenţa datorată maladiei Pick

 Demenţa datorată maladiei Creutzfeldt-Jakob

Demenţa tip Alzheimer

Criterii de diagnostic pentru Demenţa tip Alzheimer:

A. Dezvoltarea de deficite cognitive multiple, manifestate prin ambele:

1. deteriorarea memoriei (deteriorarea capacităţii de a învăţa o informaţie nouă ori de a

evoca o informaţie învăţată anterior)

2. una (sau mai multe) din următoarele perturbări cognitive: afazie, apraxie, agnozie,
perturbare în funcţia de execuţie

B. Deficitele cognitive de la criteriile A1 şi A2 cauzează, fiecare , o deterioare semnificativă în

funcţionarea socială sau profesională şi reprezintă un declin semnificativ de la nivelul anterior de
funcţionare.

C. Evoluţia este caracterizată prin debut gradual şi declin cognitiv continuu.

D. Deficitele cognitive de la criteriile A1 şi A2 nu se datorează nici uneia din următoarele:

1. altor condiţii ale sistemului nervos central care cauzează deficite progresive de memorie
şi cunoaştere (de ex. maladie cerebrovasculară, boală Parkinson, Huntington, hematom
subdural, hidrocefalie cu presiune normală, tumoră cerebrală).

2. condiţiilor sistemice, cunoscute a cauza demenţă (hipotiroidism, deficit de vit. B12 sau
de acis folic, hipercalcemie, neurosifilis, infecţia cu HIV).
 3. condiţiile induse de o substanţă.

E. Deficitele nu survin exclusiv în cursul unui delirium.

Subtipuri:

În funcţie de debutul bolii:

o Cu debut precoce – înainte de 65 de ani

o Cu debut tardiv – după 65 de ani

În funcţie de prezenţa sau absenţa unei tulburări de comportament semnificativă clinic:

o Fără perturbare de comportament

o Cu perturbare de comportament – dacă perturbarea cognitivă este acompaniată de

tulburare de comportament semnificativă clinic: (vagabondaj, agitaţie).

Evoluţia demenţei Alzheimer:

Tinde spre a fi lent progresivă cu o deteriorare de mai puţin de 3-4 puncte pe an la MMSE.
Debutul este insidios, cu deficite precoce în memoria recentă, urmate după câţiva ani de apariţia
afaziei, apraxiei şi agnoziei. Unii pacienţi pot prezenta modificări de personalitate, iritabilitate
crescută. În evoluţia bolii Alzheimer există 3 grade de severitate a declinului cognitiv:

o Uşor

o Moderat

o Sever

Declinul cognitiv uşor:

Declinul cognitiv afectează performanţele în activitatea cotidiană, dar nu în asemenea grad

încât pacientul să fie dependent de alţii. Pacientul poate locui singur.

Declinul cognitiv moderat:

 Individul este incapabil să funcţioneze fără asistenţă din partea altora, nu face faţă activităţilor
complexe ale vieţii cotidiene.Bolnavii au dificultăţi în alegerea hainelor care se potrivesc cu
anotimpul şi ocazia. Activităţile simple din interiorul casei sunt realizabile dar cu mici greşeli.

Declinul cognitiv sever:

Pacientul necesită asistenţă în cele mai simple activităţi cotidiene. Necesită asistenţă
permanentă (24 de ore/zi).

Demenţa Vasculară (Multiinfarct)

Criterii de diagnostic pentru Demenţa vasculară:

A. Dezvoltarea de deficite cognitive multiple, manifestate prin ambele:

1. deteriorarea memoriei (deteriorarea capacităţii de a învăţa o informaţie nouă ori de a

evoca o informaţie învăţată anterior)

2. una (sau mai multe) din următoarele perturbări cognitive: afazie, apraxie, agnozie,
perturbare în funcţia de execuţie

B. Deficitele cognitive de la criteriile A1 şi A2 cauzează, fiecare , o deterioare semnificativă în

funcţionarea socială sau profesională şi reprezintă un declin semnificativ de la nivelul anterior de
funcţionare.

C. Semne şi simptome neurologice de focar (exagerarea reflexelor osteotendinoase, Babinski

pozitiv, tulburări de mers, scăderea forţei musculare într-o extremitate) ori date de laborator
indicând o maladie cerebrovasculară (de ex infarcte multiple implicând cortexul şi substanţa albă
subiacentă) care sunt considerate etiologic în relaţie cu perturbarea.

D. Deficitele nu survin exclusiv în cursul unui delirium.

Pe lângă deficitele cognitive şi deteriorarea cerută, trebuie să existe proba unei maladii
cerebrovasculare (semne şi simptome neurologice de focar, sau date de laborator) care este
considerată a fi în relaţie etiologică cu demenţa.
 o CT şi RMN evidenţiază prezenţa unor leziuni vasculare multiple în cortexul cerebral şi
în structurile subcorticale.

o Un singur ictus poate determina o modificare relativ circumscrisă în starea mentală (de
exemplu afazie după o leziune a emisferei cerebrale stângi), dar în general nu cauzează
demenţă vasculară care rezultă tipic din survenirea unor ictusuri multiple.

La examenul somatic adesea există o probă a unei: HTA foarte vechi (anomalii de fund de ochi,
cord mărit), a unei maladii cardiace valvulare (de ex zgomote cardiace anormale), ori a unei
maladii vasculare extracraniene care poate fi sursă de emboli cerebrali.

Îngrijire şi tratament:

Pacientul trebuie îngrijit în mediul său obişnuit. Îngrijirile sunt legate în special de menţinerea
deprinderilor elementare: alimentare corectă, hidratare suficientă, păstrarea igienei corporale (în
cazurile severe nu există control sfincterian).

Cauza tulburării de memorie este deficienţa funcţionării colinergice

Tratament cu:

o Precursori de acetilcolină

o Medicamente care eliberează acetilcolina

o Inhibitori de acetilcolinesterază

Agenţi terapeutici utilizaţi:

 Donepezilul (Aricept)

 Rivastigmina (Exelon)

 S-a încercat şi utilizarea antioxidanţilor (Vitamine, selegilina (Jumex)) sau a

vasodilatatoarelor cerebrale (papaverină, pentoxifilină).

În formele uşoare de demenţă:

Nootrope:
  Piracetamul

 Pramiracetamul (Pramistar)

SCHIZOFRENIA

Schizofrenia se caracterizează printr-un grup de tulburări mentale care au un debut în

adolescenţă sau la adultul tânăr. Termenul de schizofrenie vine de la: schizein – scindare, frenos –
minte

Epidemiologie:

Schizofrenia are o prevalenţă egală la ambele sexe, de 0,1-1% din populaţie. Vârsta de debut
diferă la cele două sexe, astfel la pacienţii de sex masculin debutează între 15-25 de ani şi are o
evoluţie şi un prognostic mai rezervat, iar la femei debutează mai tardiv, 25-35 de ani şi are o
evoluţie mai bună. Debutul schizofreniei înainte de 10 ani şi după 50 de ani este foarte rar. Speranţa
de viaţă a unui schizofrenic este de 55 ani.

Repartiţia pe etnii este omogenă. Un factor de vulnerabilitate este emigrarea, stresul fiind un
factor de risc pentru schizofrenie.

Pacienţii cu schizofrenie comit deseori suicid. Aproximativ 50% din pacienţi au tentativă de
suicid cel puţin o dată în viaţă, în măsură egală femeile şi bărbaţii. Factorii de risc pentru suicid
sunt:

o vârsta tânără la debut

o prezenţa simptomelor depresive

o pacienţi cu studii superioare; aceştia realizează gravitatea bolii şi văd suicidul ca o

alternativă rezonabilă.

Pacienţii cu schizofrenie sunt mai predispuşi la boli somatice şi la accidente decât populaţia
generală. Schizofrenia a fost descrisă la toate clasele socio-economice, dar mai ales la pacienţi cu
un nivel socioeconomic scăzut. Această observaţie se bazează pe 2 alternative:
 - fie că pacienţii afectaţi de această boală suferă un declin al performanţelor profesionale şi
sociale.

- fie că pacienţii cu un nivel socioeconomic scăzut sunt afectaţi de stres care este un factor
predispozant pentru schizofrenie.

Etiologie:

Etiologia nu este cunoscută; există mai multe teorii în legătură cu aceasta.

Factori etiologici:

precoce – factori genetici

- complicaţii obstetricale, infecţii în primele luni de sarcină

tardivi – diverse evenimente de viaţă

- abuz de droguri – consumul de canabis până la 18 ani determină un risc de apariţie a S de

până la 6 ori mai mare.

1. Teoria genetică: se spune că ar exista o anumită predispoziţie genetică demonstrată prin studii
pe copii adoptaţi. Astfel, copiii din părinţi schizofrenici crescuţi de părinţi sănătoşi s-au îmbolnăvit
mai mulţi de S decât copiii din părinţi sănătoşi crescuţi de păinţi schizofrenici.

2. Teoria biologică:

a). Teorii care susţin substratul lezional – leziuni la nivelul cortexului prefrontal, sistemului
limbic şi ganglionilor bazali. Imageria cerebrală la pacienţi cu schizofrenie şi examenul
neuropatologic postmortem a arătat că sistemul limbic poate fi prima zonă afectată în schizofrenie,
iar hipocampul este mai mic la pacienţii care prezintă schizofrenie.

Se încearcă identificarea N-acetil-aspartatului care este o substanţă specifică neuronilor. Dacă N-

acetil-aspartatul este scăzut la nivelul cortexului prefrontal, poate fi un marker al bolii manifeste,
dar nu are nici o valoare predictivă. Dacă N-acetil-aspartatul este identificat la nivelul
hipocampului, acesta este un indicator al riscului de boală.
 b). Teorii neuroradiologice – vizeză constatările privind creşterea ventriculilor laterali şi
scăderea volumului cerebral, deci natura organică a bolii.

c). Teorii neuropatologice care constă în scăderea numărului de neuroni faţă de celulele
gliale, constatate la bolnavii schizofreni.

d) Teoria neurochimică – care vizează catecolaminele cerebrale (dopamina, serotonina,

norepinefrina). Schizofrenia rezultă în urma unei cantităţi crescute de Dopamină (se bazează pe
acţiunea antipsihoticelor care sunt antagonişti ai receptorilor dopaminergici, participă la efectele
de blocare a dopaminei). Există 5 tipuri de receptori dopaminergici: D1, D2, D3, D4, D5.
Receptorii D1 şi D5 sunt caracteristici S cu simptome negative, iar D2, D3, D4 schizofreniei cu
simptome pozitive (cu delir şi halucinaţii). Amfetamina eliberează dopamină în sinapse. Dopamina
induce la unii oameni normali o tulburare ce nu poate fi deosebită de schizofrenie, iar la pacienţii
cu S înrăutăţeşte simptomele.

3. Teoria socioculturală:

- se referă la familia în care creşte copilul. În această familie este descrisă „mama
schizofrenogenă” care este o persoană supraprotectivă sau din contră o mamă distantă, rejectantă.
Această mamă supraprotectivă poate determina de foarte multe ori recăderile pacienţilor pentru că
se implică emoţional inutil.

- se referă la mediul social şi elementele de presiune; astfel imigranţii au un risc cu 26% mai
crescut pentru S din cauza presiunilor la care sunt supuşi, a discriminării şi a stresului adaptativ.

Debutul

De obicei schizofrenia debutează lent cu simptome care sunt observate de către anturaj.
Astfel, aparţinătorii observă în ultimele luni o schimbare a comportamentului bolnavului. El este
irascibil, poate avea reacţii violente nemotivate şi este frecvent retras, se închide în cameră. Uneori
refuză să vorbească, să se alimenteze, să-şi facă igiena corporală.

În comportamentul şcolar randamentul la învăţat scade foarte mult, la fel ca şi interesul

pentru studiu. Apar absenţe nemotivate repetate.
 La locul de muncă bolnavul devine dezinteresat de activitatea profesională, îi scade
randamentul, lipseşte nemotivat.

Aparţinătorii relatează uneori tentative de suicid, plecări spontane, nemotivate de acasă

care pot dura zile, săptămâni.

Diagnosticul

Diagnosticul schizofreniei se realizează pe baza simptomelor clinice care trebuie să fie

prezente cel puţin 1 lună de zile. Perioada de remisiune trebuie să fie de minim 6 luni şi obligatoriu
să fie însoţită de un declin al performanţelor profesionale şi sociale.

Simptomele care determină tabloul clinic:

Asociaţii însolite – tulburări calitative în productivitatea gândirii – idei bizare care izbucnesc
brutal fără să aibă legătură cu contextul. Se observă o lipsă a conexiunilor între propoziţii care
determină deraierea gândirii de la cursul ei normal. În forme severe, coerenţa gândirii este pierdută
astfel încât cele rostite sunt amestecate de-a valma (salată de cuvinte). Tulburările formale ale
gândirii sunt considerate patognomonice pentru schizofrenie. Poate exista o lentoare a ritmului
ideativ cu perioade de latenţă între întrebare şi răspuns sau chiar situaţii în care pacientul nu
răspunde.

Ambivalenţă – tulburare de afectivitate – pacientul trăieşte sentimente contrarii, între dragoste

şi ură, între veselie şi tristeţe. Frecvent, această tulburare este însoţită de inversiunea afectivă – ura
faţă de mamă, soţ, copil.

Autism – pacientul trăieşte într-o lume paralelă cu lumea reală şi rupe orice legături cu aceasta.

Afectivitate plată – indiferenţă emoţională, lipsa oricărui răspuns emoţional.

Simptome accesorii:

Halucinaţii – tuburări de percepţie - nu sunt necesare pentru diagnosticul de S. Halucinaţiile

sunt de obicei auditive, halucinaţii imperative - ele pot fi sub formă de voci la persoana a II-a, ce
se adresează pacientului, îi dă comenzi cărora nu se poate abţine – pacientul poate să comită acte
de hetero sau autoagresiune - !!!urgenţă psihiatrică – pot avea repercursiuni medicolegale.
Halucinaţiile auditive pot fi şi comentative, voci la persoana a III-a, ele discută subiectul.

Mai pot fi halucinaţii auditive în care pacientul îşi aude gândurile cu voce tare, „sonorizarea
gândirii”.

Halucinaţiile pot fi vizuale, tactile (haptice), olfactive, gustative sau somatice când apar la
nivelul organelor interne. Bolnavii le descriu sub forma existenţei unei fiinţe în corp, a schimbării
poziţiei unor organe sau chiar a dispariţiei acestora, sau cel mai adesea la nivelul organelor genitale
– „senzaţie de viol la distanţă”.

Idei delirante – tulburări de fond ale gândirii. Cele mai frecvente sunt ideile delirante de
persecuţie, dar pot fi prezente şi idei mistice, hipocondriace, de filiaţie, de relaţie, de inserţie, sau
de sustragere a gândurilor.

Tulburările de limbaj reflectă adesea o tulburare de gândire subiacentă. Astfel, limbajul este
dezorganizat, poate să apară polilalia, când pacientul vorbeşte mult, dar incoerent, sare de la o idee
la alta, fugă de idei.

Tulburările activităţii motorii – sunt reprezentate de lentoarea psihomotorie sau chiar

catatonie, sau de agitaţie sau de comportament bizar, inadecvat care este determinat de tulburările
halucinatorii. Stuporul poate fi prezent şi pacientul este imobil, mut şi nu comunică în nici un fel
deşi este pe deplin conştient. Stuporul se poate transforma, uneori rapid, într-o stare de agitaţie, de
activitate motorie necontrolată – raptus.

Mai pot fi prezente tulburări calitative ale activităţii motorii, cum sunt manierismele,
stereotipiile.

Tulburări de voinţă – abulia – lipsă de impuls şi iniţiativă – este marker al formei negative de
boală.

Tulburări de comunicare – ţinuta devine dezordonată, neîngrijită, îmbrăcămintea poate fi în

stare de igienă precară, părul neîngrijit. Mai poate fi rafinată sau excentrică. Mimica poate fi
imobilă timp îndelungat, în stări catatone sau mişcările muşchilor feţei pot fi rapide, exagerate,
când bolnavii grimasează şi sunt agitaţi. Uneori putem observa trecerea bruscă a expresiei feţei de
la indiferenţă la un râs bizar, inadecvat – „surâsul schizofrenicului”.

Privirea – deseori la schizofrenici privirea este ruptă de realitate, el priveşte în gol, evită să se
iute în ochii examinatorului. Alteori privirea este speriată din cauza trăirilor halucinatorii.

Pacientul nu are conştiinţa bolii, el nu recunoaşte că este bolnav.

Forme clinice de schizofrenie:

1. Schizofrenia paranoidă

2. Schizofrenia hebefrenică (dezorganizată)

3. Schizofrenia catatonă

4. Schizofrenia nediferenţiată

5. Schizofrenia reziduală

1. Schizofrenia paranoidă

Debut la 25-30 de ani. Este centrată de delirul paranoid, delir de persecuţie, de influenţă, mistic.
Predomină halucinaţiile auditive cu conţinut de critică, injurioase, în corelaţie cu ideile delirante.

Răspunsul terapeutic este bun. Evoluţia este în pusee cu perioade asimptomatice iar integrarea
este satisfăcătoare.

2. Schizofrenia hebefrenă (dezorganizată)

Debut la 15-16 ani, are prognostic nefast. Este prezentă afectarea profundă a gândirii care este
dezorganizată apărând incoerenţa, scade randamentul şcolar, comportamentul este modificat.
3. Schizofrenia catatonă

Tabloul clinic este dominat de o stare de stupoare cu inhibiţie psihomotorie, poziţii bizare
păstrate timp îndelungat, mutism (lipsa comunicării verbale), refuz alimentar. Evoluţia este foarte
bună. Se aplică electroşoc, având o evoluţie spectaculoasă.

4. Schizofrenia nediferenţiată

Are elemente din toate celelalte tipuri de S: delir, halucinaţii, limbaj, gândire dezorganizată.

5. Schizofrenia reziduală

Diagnosticul se pune atunci când a existat cel puţin un episod de schizofrenie, dar tabloul clinic
actual nu prezintă simptome psihotice pozitive proeminente (idei delirante, halucinaţii, limbaj sau
comportament dezorganizat)

Crow (1980) divide schizofrenia în 2 tipuri:

Tipul I – productiv, schizofrenia cu simptome pozitive cum sunt iluziile şi halucinaţiile.

Tipul II – negativ, schizofrenia cu simptome negative cum sunt afectivitate plată, abulie, tulburări
de comunicare.

Date de laborator asociate:

Nu sunt diagnostice pentru schizofrenie, ele au fost evidenţiate la pacienţii cu schizofrenie spre
deosebire de lotul de control.

 lărgirea ventriculilor laterali

 reducerea ţesutului cerebral

Diagnostic diferenţial:

 sindroame organice – stări induse de droguri, epilepsia de lob temporal, boli cerebrale,
demenţă (la vârstnici)

 tulburări afective (depresie, manie)

Evoluţie:

 10-20% - vindecare

 80-60% - în pusee

Prognostic:

Există o serie de factori de prognostic în evoluţia schizofreniei. Prognosticul bun este anticipat
de:

o debut acut

o vârsta la debut de peste 40 de ani şi în general debutul tardiv

o absenţa antecedentelor de boală psihică în familie

o prezenţa factorilor declanşanţi, psihotraumatici (debut pseudoreactiv)

o prezenţa în cadrul simptomelor a tulburărilor afective

o durata primei spitalizări –sub 6 luni, cu răspuns bun la tratamentul neuroleptic

o adaptare familială, profesională şi socială

o absenţa deficitului intelectual

o absenţa modificărilor structurale cerebrale, mai ales a ventriculomegaliei

o pacient căsătorit
Pentru un prognostic prost pledează:

o debut insidios

o debut precoce; cu cât debutul se instalează la o vârstă mai mică cu atât prognosticul este
mai rezervat

o prezenţa antecedentelor de boală psihică în familie

o absenţa factorilor declanşanţi (debut endogen)

o absenţa tulburărilor afective

o durata primei spitalizări – peste 12 luni cu nonresponsivitate la neuroleptice

o adaptare familială dificilă, cu manifestări heteroagresive, inadaptabilitate socială şi

profesională

o deficit intelectual prezent

o prezenţa ventriculomegaliei

o necăsătorit sau celibatar.

Tratament:

Trebuie început cât mai repede. Medicaţia de elecţie: antipsihotice / neuroleptice.

Antipsihotice de primă generaţie, neuroleptice clasice, tipice, sunt de primă alegere – blochează
receptorii D2. Efecte: reduce simptomatologia pozitivă şi diminuă excitaţia şi agitaţia
psihomotorie.

După modul de acţiune, neurolepticele clasice se împart în:

 neuroleptice monopolare, cu efect sedativ – levomepromazina, clorpromazina

 neuroleptice bipolare, cu efect stimulant/dezinhibitor la doze scăzute şi efect sedativ

antipsihotic la doze crescute – tioproperazina, pipotiazina, sulpirid, pimozid.
Antipsihotice atipice din a doua generaţie – antagoniste ale receptorilor dopaminergici (D1, D2,
D3, D4, D5), serotoninergici, muscarinici, histaminici. Efecte: reduce simptomatologia pozitivă ,
negativă, depresivă.

Cura neuroleptică:

Administrarea neurolepticelor se face după „cura neuroleptică”:

 faza de atac (3-8 zile) – se cresc progresiv neurolepticele

 faza de menţinere (6-8 zile) – apar efectele antipsihotice

 faza terapeutică (15-45 zile) – se scade progresiv doza pentru a se stabili doza minimă
necesară.

Tratamentul de întreţinere este o necesitate (80 % din pacienţi recad la întreruperea terapiei după
primul episod). Durata tratamentului de întreţinere este de min 2 ani după primul episod şi de min
5 ani după ultima recădere.
TESTE DE VERIFICARE

Tulburari de atentie

1. Atenţia este:
A.O funcţie psihică.
B.Constă în orientarea şi concentrarea proceselor psihice asupra unui anumit stimul.
C.Cu ajutorul atenţiei se realizează fixarea, conservarea şi evocarea unor experienţe.
D.Atenţia voluntară constă în orientarea şi concentrarea atenţiei fără un ţel precis.
E.Atenţia involuntară are un scop şi cuprinde intenţionalitate, efort, perseverenţă.
}

2. Urmatoarele afirmatii privind hipoprosexia sunt adevarate: {

A.Este creşterea atenţiei.
B.Este diminuarea atenţiei.
C.Este abolirea atenţiei.
D.Apare în stări depresive.
E.Apare în surmenaj, oboseală.
}

3. Aprosexia:
 A.Este creşterea atenţiei.
B.Este diminuarea atenţiei.
C.Este abolirea atenţiei.
D.Apare în situaţii cu risc vital.
E.Apare în surmenaj, oboseală.
}

4. Hipoprosexia:
A.Este creşterea atenţiei.
B.Este diminuarea atenţiei.
C.Este abolirea atenţiei.
D.Apare în stări depresive.
E.Apare în surmenaj, oboseală.
}

5. Hiperprosexia:
A.Este creşterea atenţiei.
B.Este diminuarea atenţiei.
C.Este abolirea atenţiei.
D.Apare în stări depresive.
E.Apare la hipocondriaci, la fobici.
}

Tulburari de perceptie

1. Halucinaţiile auditive antagoniste se caracterizează prin:

A.Unele halucinaţii acuză subiectul, altele îi iau apărarea.
B.După răsunetul afectiv sunt doar favorabile.
C.După răsunetul afectiv sunt doar nefavorabile.
D.La poligloţi vocile străine sunt de obicei ostile, iar vocile în limba maternă au un conţinut
amical.
 E.La poligloţi vocile străine au un conţinut amical, iar vocile în limba maternă sunt ostile.
}

2. Halucinaţia imperativă:
A.Dă comenzi bolnavului căruia acesta nu i se poate opune.
B.Comentează gândurile şi acţiunile subiectului.
C.Apare în schizofrenie.
D.Nu este o urgenţă psihiatrică.
E.Pacientul poate să comită acte de heteroagresiune care pot avea repercursiuni medicolegale.
}

3. Următoarele afirmaţii sunt adevărate, cu excepţia:

A.Halucinaţiile tactile sunt sub formă de arsură, înţepătură, curent electric, prezenţei unor
insecte pe sub piele.
B.Halucinaţiile olfactive şi gustative sunt de obicei plăcute.
C.Halucinaţiile viscerale sunt descrise sub forma existenţei unor fiinţe în corp, a schimbării
poziţiei sau formei unor organe sau chiar dispariţia acestora.
D.Halucinaţiile gustative nu se asociază niciodată cu cele olfactive.
E.Pseudohalucinaţiile se petrec în minte, în interiorul corpului, fără să fie percepute prin
intermediul organelor de simţ.
}

4. Halucinaţiile auditive se caracterizează prin următoarele:

A.Sunt mai frecvente la copii
B.Sunt mai frecvente la adulţi
C.Halucinaţiile auditive imperative pot avea consecinţe medicolegale
D.Halucinaţiile auditive imperative constituie urgenţă psihiatrică
E. Pacientul care prezintă halucinaţii auditive nu necesiă internare
}

5. Următoarele afirmaţii privind halucinaţiile sunt adevărate:

 A.Sunt simptome psihotice
B.De obicei halucinaţiile gustative şi olfactive se asociază şi sunt plăcute
C.Senzaţiile de orgasm sau viol direct sau de la distanţă sunt halucinaţii tactile
D.Sunt predictori de gravitate ai bolii
E.După răsunetul afectiv halucinaţiile auditive pot fi favorabile, nefavorabile sau antagoniste
}

6. Halucinaţiile propriu-zise:
A.Sunt percepţii fără un obiect real de perceput
B.Sunt percepţii reale dar denaturate şi deformate ale unui obiect
C.Pentru pacient ele sunt veridice şi nu pot fi dărâmate printr-o contradicţie logică
D.Au proiecţie spaţială
E.Sunt percepute pe căile senzoriale normale, prin intermediul organelor de simţ
}

7. Un pacient sta singur si pare sa sculte ceva (ceilalti din incapere nu aud nimic) apoi din senin
incepe sa vorbeasca si sa gesticuleze cu voce tare. Pacientul prezinta:
A.Idei delirante
B.Un episod de depersonalizare
C.Halucinatii
D.Idei delirante de referinta
E.Fuga de idei
}

8. Hiperestezia:
A.Este reprezentată de o coborâre a pragului senzorial.
B.Este reprezentată de o creştere a pragului senzorial.
C.Subiectul se plânge de intensitatea luminii.
D.Subiectul se plânge de intensitatea zgomotelor.
E.Subiectul se plânge de atingerile cutanate (pot fi până la dureroase cu toate că stimulul
exteroceptiv este de intensitate normală sau chiar redusă).
 }

9. Hipoestezia apare în:

A.Surmenaj.
B.Boli infectocontagioase.
E.Depresii severe.
F.Tulburări de conştiinţă.
G.Stări de inducţie hipnotică.
}

10. Hiperestezia apare în:

A.Surmenaj.
B.Boli infectocontagioase.
C.Nevroze
D.Tulburări de conştiinţă.
E.Stări de inducţie hipnotică.
}

11. Hipoestezia:
A.Este reprezentată de o coborâre a pragului senzorial.
B.Este reprezentată de o creştere a pragului senzorial.
C.Ambianţa e percepută cu neclaritate şi greutate.
D.Senzaţiile privind un singur analizator (fotofobia) sau ansamblul lor sunt exacerbate.
E.Intensitatea senzaţiilor este diminuată.
}

12. Iluziile fiziologice apar în cazul:

A.Disprosexiilor
B.În fazele iniţiale ale intoxicaţiei cu alcool sau droguri.
C.În epilepsii, afecţiuni psihiatrice, tumori cerebrale, TCC.
D.În stări afective: frică, euforie.
 E.În insuficienţă perceptivă: distanţă mare.
}

13. Haluncinaţiile vizuale:

A.Apar mai frecvent la copii.
B.Halucinaţiile simple sunt reprezentate de fiinţe, lucruri, scene.
C.Halucinaţiile guliveriene sunt de mărime naturală.
D.După localizarea în câmpul vizual pot fi intracampice sau extracampice.
E.Antrenează participarea afectivă şi mimico-gestuală a pacientului.
}

14. Următoarele afirmaţii privind iluziile sunt adevărate, cu excepţia:

A.Iluzia este percepţia reală dar denaturată şi deformată a unui obiect.
B.Iluzia este o percepţie fără un obiect real de perceput.
C.Pot fi fiziologice sau patologice.
D.Iluziile fiziologice apar la subiecţii care nu recunosc deformarea şi nu încearcă să o
corecteze, el o consideră veridică.
E.În iluziile patologice subiectul recunoaşte deformarea şi încearcă să o corecteze.
}

15. Halucinaţiile auditive:

A.Sunt cele mai frecvente la copil.
B.Sunt cele mai frecvente la adult.
C.Apar în schizofrenie.
D.Pot fi numai simple.
E.Pot fi simple, complexe sau comune.
}

16. Halucinaţiile auditive puternice:

A.Sunt vagi, slabe.
B.Obligă pacientul la măsuri de protejare a văzului.
 C.Antrenează atitudini de ascultare.
D.Pacientul ia măsuri de apărare acoperindu-şi urechile.
E.Pacientul ia măsuri de apărare capitonându-şi camera.
}

Tinuta

1. Următoarele afirmaţii privind ţinuta sunt adevărate:

A.Reflectă gradul de aderenţă al individului la normele socioculturale
B.Analiza ţinutei ia în calcul adecvarea acesteia cu vârsta şi cu sexul persoanei
C.Se referă doar la îmbrăcăminte
D.Se referă la îmbrăcăminte, starea de igienă şi coafură
E.Tinuta dezordonată apare în demenţe şi în retard mental
}

2. Următoarele afirmaţii cu privire la ţinută sunt adevărate, cu excepţia:

A.Ţinuta include îmbrăcămintea, starea de igienă şi coafura.
B.Ţinuta rafinată apare în tulburările depresive.
C.Ţinuta dezordonată apare la persoanele care au capacitate de autoîngrijire.
D.Ţinuta pervertită include transvestitismul şi cisvestitismul.
E.Ţinuta dezordonată apare în demenţe şi în retard mental.
}

3. Următoarele afirmaţii cu privire la ţinuta dezordonată sunt adevărate, cu excepţia:

A.Apare în tulburări de conştienţă.
B.Apare la pacienţii care au capacitatea de autoîngrijire.
C.Apare la persoanele care îşi pierd capacitatea de autoîngrijire: demenţe.
D.Apare la persoanele care nu au capacitatea de autoîngrijire: retard mental.
E.Apare în schizofrenie, manie.
}
4. Transvestitismul:
A.Este o ţinută excentrică.
B.Este o ţinută dezordonată.
C.Este o ţinută pervertită.
D.Este caracteristică homosexualilor sau persoanelor cu tulburări de identitate sexuală.
E.Se caracterizează prin adoptarea unei ţinute care este nepotrivită situaţiei şi vârstei persoanei.
}

Mimica

1. Următoarele afirmaţii cu privire la surâsul schizofrenicului sunt adevărate cu excepţia:

A.Este o tulburare de comunicare verbală
B.Este o tulburare cantitativă a mimicii
C.Este foarte bizar şi inadecvat.
D.Este o paramimie
E.Este o tulburare de comunicare.
}

2. Privirea poate exprima:

A.Tristeţe în depresie
B.Veselie în depresie
C.Veselie în manie
D.Frică în anxietate
E.Poate fi inexpresivă în stupor.
}

3. Hipermimia se caracterizeaza prin urmatoarele:

A.Este o tulburare cantitativa a mimicii
B.Este o tulburare calitativa a mimicii
C.Este reprezentata de surasul schizofrenicului
D.Se caracterizeaza printr-un facies hipermobil, privire vie
 E.Este intalnita in stupor
}

4. Hipomimia apare în:

A.Episodul depresiv
B.Episodul maniacal
C.Impregnarea neuroleptică
D.Episodul hipomaniacal
E.Este reprezentată de surâsul schizofrenicului
}

5. Următoarele afirmaţii privind mimica sunt adevărate:

A.Hipermimia se caracterizează printr-un facies imobil.
B.Hipomimia este întâlnită în depresie.
C.Hipermimia se caracterizează prin facies foarte mobil, privire vie.
D.Hipermimia este întâlnită în depresie.
E.Paramimia este reprezentată de surâsul schizofrenicului.
}

Pantomimica

1. Următoarele afirmaţii privind ticurile sunt adevarate:

A.Sunt gesturi scurte, repetitive, fără o necesitate reală.
B.Pot fi simple: tricotilomania.
C.Pot fi complexe: clipitul, tusea, rectificarea ţinutei.
D.Sunt gesturi care au un simbol cunoascut doar de către pacienţi, iar pentru observatori
acestea sunt bizare.
E.Se amplifică în situaţii stresante.
}
2. Următoarele afirmaţii cu privire la manierisme sunt adevărate:
A.Sunt mişcări care au un scop pentru pacient.
B.Sunt mişcări care pentru observator sunt bizare.
C.Apar în schizofrenia hebefrenă.
D.Apar în depresie
E.Apar în anxietate.
}

Comunicarea verbala

1. Urmatoarele afirmatii privind tulburarile de comunicare sunt adevarate, cu exceptia.

A.Tahilalia este o tulburare de comunicare verbala
B.Tinuta dezordonata apare la pacientul schizofren
C.Din comunicarea verbala fac parte tinuta, mimica, pantomimica si privirea
D.Tinuta extravaganta este caracteristica pacientilor diagnosticati cu dementa
E.Logoreea este consecutiva debitului ideativ crescut
}

2. Un adolescent raspunde examinatorului cu acelasi raspuns la o serie de intrebari diferite.

Simptomul descris este:
A.Salata de cuvinte
B.Dezorientare
C.Tangentialitate
D.Stereotipie verbala
C.Blocaj verbal.
}

3. Un pacient de 45 de ani, diagnosticat cu o boala mentala cronica, brusc, pare sa fi uitat ceea ce
a vrut sa spuna in mijlocul propozitiei. Simptomul descris este:
A.Salata de cuvinte
B.Afect inadecvat
 C.Dezorientare
D.Tangentialitate
E.Blocaj verbal.
}

4. Un pacient de 75 de ani, adresandu-i-se o intrebare, incepe sa raspunda, dupa care deviaza de la

subiect si vorbeste cu totul altceva. Simptomul descris este:
A.Salata de cuvinte
B.Afect inadecvat
C.Dezorientare
D.Tangentialitate
E.Stereotipie verbala
}

5. Un pacient raspunde la o intrebare in urmatorul mod: “casa, soarece, vei plati pentru asta! Stiu
cine esti... Vino la mine floare, opreste-te chiar acum!”
A.Salata de cuvinte
B.Afect inadecvat
C.Tangentialitate
D.Stereotipie verbala
E.Blocaj verbal.
}

Tulburari de gandire

1. Următoarele corelaţii sunt adevărate:

A.Bradilalia este consecutivă bradipsihiei
B.Tahilalia este consecutivă bradipsihiei
C.Intreruperea bruscă, de scurtă durată a discursului verbal este consecutivă barajului ideativ
D.Bradilalia este consecutivă tahipsihiei
E.Tahilalia este consecutivă tahipsihiei
 }

2. Următoarele afirmaţii în legătură cu tahipsihia sunt adevărate, cu excepţia:

A.Este o tulburare de gândire
B.Este o tulburare a limbajului
C.Se caracterizează prin accelerarea ritmului ideativ.
D.Asociaţiile de idei pierd total legăturile logice.
E.Este forma extemă a ideaţiei accelerate.
}

3. Bradipsihia:
A.Asociaţiile de idei se fac la întâmplare, după asonanţă, rimă.
B.Este încetinirea gândirii
C.Este accelerarea gândirii
D.Numărul de idei este mult redus.
E.Apare în depresii şi este martorul nedezvoltării mintale (oligofrenie).
}

4. Barajul ideativ se caracterizează prin:

A.Incetinirea proceselor psihice.
B.Lentoare psihică care se accentuează progresiv ajungându-se la oprirea fluxului ideativ.
C.Pacientul se preşte brusc din discursul său.
D.După o scurtă pauză fluxul ideativ întrerupt este brusc reluat.
E.Pacientul continuă linia ideativă anterioară opririi sau începe alta nouă.
}

5. Tulburările de conţinut ale gândirii sunt:

A.Ideile delirante
B.Ideile obsesive
C.Fobiile
D.Se mai numesc tulburări de ritm şi coerenţă
 E.Se mai numesc tulburări de fond
}

6. Fobia reprezintă:
A.Frică nedefinită
B.Frică exagerată faţă de anumite situaţii, obiecte care în mod normal nu sunt o sursă de frică.
C.Pacientul reacţionează trăind o tensiune maximă
D.Pacientul evită situaţia respectivă
E.Sunt tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii
}

7. Următoarele afirmaţii sunt adevărate cu excepţia:

A.Arahnofobia este teama de boli
B.Brahnofobia este teama de păianjeni
C.Claustrofobia este teama de spaţii deschise
D.Agorafobia este teama de spaţii închise.
E.Tanatofobia este teama obsesivă de moarte
}

8. Următoarele afirmaţii cu privire la ideile delirante sunt adevărate:

A.Sunt tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii.
B.Sunt impenetrabile la contraargumente
C.Ideile delirante de grandoare sunt idei expansive.
D.Ideile delirante expansive se mai numesc micromanice.
E.Ideile delirante mixte sunt ideile de influenţă şi ideile metafizice.
}

9. Ideile delirante erotomanice:

A.Pacientul este convins că este superior din punct de vedere fizic, material sau mental.
B.Sunt idei delirante expansive
C.Sunt idei delirante depresive.
 D.Sunt idei delirante mixte
E.Pacientul are convingerea că este purtătorul unei misiuni religioase.
}

10. Ideile delirante de persecuţie:

A.Pacientul este convins că este iubit de o persoană cu un nivel socio-cultural superior.
B.Bolnavul are convingerea delirantă că nu aparţie familiei sale ci ar fi descendentul unei
familii renumite, foarte bogate.
C.Reprezintă convingerea bolnavului că suferă prejudicii morale, materiale sau fizice, simţind
lumea ca ostilă.
D.Pacientul este convins că împotriva lui se complotează.
E.Poate avea loc conversiunea persecutat-persecutor.
}

11. Ideile delirante de grandoare:

A.Sunt idei dominante
B.Sunt tulburări de conţinut ale gândirii.
C.Sunt idei delirante macromanice
D.Sunt idei delirante micromanice
E.Pacientul este convins că este superior din punct de vedere fizic sau material.
}

12. Următoarele afirmaţii sunt adevărate:

A.Ideile de persecuţie sunt macromanice, expansive.
B.Ideile de revendicare izvorăsc din convingerea unei nedreptăţi.
C.Ideile de gelozie se caracterizează prin faptul că pacientul este convins că nu aparţine
familiei sale.
D.Ideile de relaţie se caracterizează prin faptul că pacientul este convins că anturajul şi-a
schimbat atitudinea faţă de el.
E.Ideile de transformare se referă la convingerea metamorfozei fizice parţiale sau totale sau
transformarea în animale.
 }

13. Ideile delirante erotomanice se caracterizeaza prin urmatoarele, cu exceptia:

A.Pacientul este convins că este superior din punct de vedere fizic, material sau mental.
B.Sunt idei delirante expansive
C.Sunt idei delirante depresive.
D.Sunt idei delirante mixte
E.Pacientul are convingerea că este purtătorul unei misiuni religioase.
}

14. Ideile delirante de persecuţie se caracterizeaza prin urmatoarele, cu exceptia:

A.Pacientul este convins că este iubit de o persoană cu un nivel socio-cultural superior.
B.Bolnavul are convingerea delirantă că nu aparţie familiei sale ci ar fi descendentul unei
familii renumite, foarte bogate.
C.Reprezintă convingerea bolnavului că suferă prejudicii morale, materiale sau fizice, simţind
lumea ca ostilă.
D.Pacientul este convins că împotriva lui se complotează.
E.Poate avea loc conversiunea persecutat-persecutor.
}

15. Ideile delirante de grandoare se caracterizeaza prin urmatoarele, cu exceptia:

A.Sunt idei dominante
B.Sunt tulburări de conţinut ale gândirii.
C.Sunt idei delirante macromanice
D.Sunt idei delirante micromanice
E.Pacientul este convins că este superior din punct de vedere fizic sau material.
}

16. Următoarele afirmaţii cu privire la ideile delirante de persecuţie şi prejudiciu sunt adevărate,
cu excepţia:
A.Apar în schizofrenie
 B.Apar în demenţe
C.Nu apar niciodată în episoadele maniacale
D.Pacientul are convingerea falsă că suferă prejudicii morale, materiale sau fizice
E.In evoluţie poate să apară conversiunea persecutat-persecutor
}

17. Ideile delirante de influenţă se caraterizează prin următoarele:

A.Pacientul nu recunoaşte realităţi evidente
B.Sunt idei delirante depresive
C.Sunt idei delirante expansive
D.Sunt idei delirante mixte
E.Apar în schizofrenie
}

18. O pacienta in varsta de 62 de ani, diagnosticata cu o boala mentala cronica, spune ca relatarile
unui crainic cunoscut care prezinta stirile la televizor fac referire la persoana ei. Aceste relatari au
un inteles numai de ea cunoscut, fiind convinsa ca incearca sa o determine sa se implice intr-o
relatie ilegala. Ecest lucru este un exemplu de:
A.Halucinatii vizuale
B.Iluzii
C.Idei delirante de persecutie
D.Idei delirante de relatie/referinta
E.Tulburari ale capacitatii de abstractizare
}

19. Un student la medicina gaseste ca este dificil sa urmareasca fluxul verbal al unei paciente
deoarece deviaza de raspunsul pe care ar trebui sa il dea la intrebarea care ii este adresata, in final
neraspunzand la aceasta intrebare ci relatand alte lucruri. Pacienta prezinta:
A.Fuga de idei
B.Tangentialitate
C.Idei delirante
 D.Circumstantialitate
E.Incoerenta ideo-verbala
}

20. O idee deliranta poate fi definita ca:

A.Idee falsa, in care pacientul crede
B.Interpretare gresita a unor perceptii reale
C.Perceptie a unui sunet sau a unei imagini care nu exista
D.Idee falsa care poate fi daramata prin argumente logice
E.Fobiile sunt idei delirante
}

Tulburari ale afectivitatii

1. Următoarele afirmaţii privind depresia sunt adevarate:

A.Este o hipotimie.
B.Este o hipertimie negativă
C.Este o hipertimie pozitivă.
D.Se caracterizează prin dispoziţie deprimată, ideaţie lentă cu conţinut trist.
E.Mimica şi pantomimica sunt în concordanţă cu trăirea afectivă: frunte încreţită în omega
melancolic, comisurile bucale coborâte.
}

2. Anxietatea:
A.Este o teamă faţă de o anumită situaţie sau un anumit obiect care în mod normal nu este o
sursă de teamă.
B.Se poate manifesta sub formă paroxistică
C.Se poate manifesta sub forma atacului de panică.
D.Se poate manifesta sub formă de anxietate generalizată
E.Este o hipertimie pozitivă.
}
3. Euforia:
A.Este o hipertimie pozitivă
B.Este o hipertimie negativă
C.Apare în episodul maniacal
D.Apare în tulburarea afectivă bipolară.
E.Apare în tulburarea depresivă recurentă.
}

4. Moria:
A.Este o hipertimie negativă
B.Este o hipertimie pozitivă
C.Este o hipotimie
D.Este catacteristică tumorilor de lob frontal
E.Există mare discrepanţă între starea somatică care este alterată şi starea afectivă, pacientul
fiind vesel
}

5. Depresia:
A.Se caracterizează prin dispoziţie deprimată
B.Se caracterizează prin stare de bine general, viziune „în roz” a lumii.
C.Se întâlneşte în intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea, tutun
D.Include hipokinezia
E.Include bradilalia şi bradipsihia
}

6. Euforia:
A.Se caracterizează prin hipokinezie
B.Se caracterizează prin hiperkinezie
C.Apare logoree
D.Vocea este stinsă
 E.Persoana este încrezătoare, comunicativă.
}

7. Următoarele afirmaţii cu privire la tulburările calitative ale afectivităţii sunt adevărate:

A.Labilitatea afectivă se caracterizează prin faptul că pacientul urăşte persoanele pe care
înainte de îmbolnăvire le-a iubit.
B.Incontinenţa afectivă este forma extremă a labilităţii afective.
C.Inversiunea afectivă se caracterizează prin faptul că pacientul dezvoltă sentimente de ură
faţă de părinţi, fraţi, copii, soţ, soţie.
D.Inversiunea afectivă se întâlneşte în schizofrenie.
E.Ambivalenţa afectivă se caracterizează prin faptul că pacientul trăieşte sentimente contrarii.
}

8. Urmatoarele afirmatii privind tulburarile calitative ale afectivitatii sunt adevarate:

A.Depresia este o tulburare calitativa a afectivitatii
B.Inversiunea afectiva se refera la faptul ca pacientul uraste persoane pe care in mod firesc ar
trebui sa le iubeasca
C.Aplatizarea afectiva apare in schizofrenie
D.Labilitatea afectiva se refera la faptul ca pacientul traieste sentimente contrarii fata de
aceeasi persoana
E.Labilitatea afectiva este trecerea facila de la o stare sufleteasca la alta
}

9. Următoarele afirmaţii privind inversiunea afectivă sunt adevărate:

A.Se caracterizează prin faptul că pacientul trăieşte concomitent sentimente contrarii faţă de
aceeaşi persoană sau situaţie
B.Se caracterizează prin faptul că pacientul dezvoltă sentimente de ură faţă de persoane pe care
în mod firesc ar trebui să le iubească
C.Se caracterizează printr-o trecere facilă de la o stare sufletească la alta
D.Este forma extremă a labilităţii afective
E.Apare în schizofrenie
 }

10. Un pacient descrie ca a fost martorul unui accident de masina care s-a soldat cu multe victime.
In momentul in care relateaza aceste lucruri pacientul rade si face glume pe seama a ce s-a
intamplat. Simptomul descris este:
A.Salata de cuvinte
B.Afect inadecvat
C.Dezorientare
D.Stereotipie verbala
E.Blocaj verbal.
}

11. Următoarele afirmaţii sunt adevărate, cu excepţia:

A.In inversiunea afectivă pacientul trece uşor de la o stare sufletească la alta.
B.In inversiunea afectivă bolnavul dezvoltă o stare de ostilitate faţă de persoanele pe care
anterior le-a iubit.
C.Labilitatea afectivă se caracterizează printr-o trecere facilă de la o stare sufletească la alta:
euforie, depresie.
D.Incontinenţa afectivă este forma extremă a labilităţii afective.
E.Ambivalenţa afectivă se caracterizează prin faptul că pacientul trăieşte concomitent
sentimente contrarii faţă de aceeaşi persoană.
}

Tulburari de memorie

1. Următoarele afirmaţii privind amnezia sunt adevărate:

A.Amnezia reprezintă pierderea totală a capacităţii mnezice.
B.Amnezia anterogradă este amnezie de evocare.
C.Amnezia retrogradă este amnezie de fixare.
D.Amnezia lacunară apare în TCC sau stări de beţie.
E.Amnezia electivă – unele evenimente şi situaţii neplăcute (viol, adulter) au fost uitate.
 }

2. Hipomnezia:
A.Este reprezentată de amintiri rapide, involuntare şi cu conţinut foarte bogat
B.Reprezintă scăderea de diferite grade a forţei mnezice
C.Apare în stări de surmenaj
D.Apare datorită unor deficite prosexice
E.Apare în episoadele maniacale
}

3. Următoarele afirmaţii privind amnezia sunt adevărate:

A.Amnezia reprezintă pierderea totală a capacităţii mnezice
B.Amnezia anterogradă este amnezie de evocare
C.Amnezia retrogradă este amnezie de fixare
D.Amnezia lacunară apare în TCC sau stări de beţie
E.Amnezia electivă – unele evenimente şi situaţii neplăcute (viol, adulter) au fost uitate
}

4. Un pacient de sex masculin, de 69 de ani este suspectat ca ar fi avut multiple microinfarcte

cerebrale. Tulburarile care se vor identifica la un examen psihiatric sunt:
A.Tulburare a functiilor cognitive (memorie, atentie)
B.Dispozitie elevata
C.Slabirea asociatiilor logice intre idei
D.Catatonie
E.Tulburari de perceptie
}

5. Hipermnezia:
A.Este reprezentată de amintiri rapide, involuntare şi cu conţinut foarte bogat.
B.Reprezintă scăderea de diferite grade a forţei mnezice.
C.Reprezintă pierderea totală a capacităţii mnezice.
 D.Viziunea retrospectivă este o formă supremă de hipermnezie.
E.Este întâlnită în schizofrenie.
}

6. Hipomnezia:
A.Este reprezentată de amintiri rapide, involuntare şi cu conţinut foarte bogat
B.Reprezintă scăderea de diferite grade a forţei mnezice
C.Apare în stări de surmenaj
D.Apare datorită unor deficite prosexice
E.Apare în stari de insuficienta dezvoltare cognitiva
}

7. Viziunea retrospectivă:
A.Este o formă supremă de hipermnezie.
B.Apare în situaţii de pericol existenţial.
C.Persoanele au impresia că revăd şi retrăiesc în câteva momente întreaga lor viaţă.
D.Reprezintă pierderea totală a capacităţii mnezice.
E.Este reprezentată de amintiri rapide, involuntare şi cu conţinut foarte bogat.
}

Tulburari de imaginatie

1. Următoarele afirmaţii sunt adevărate, cu excepţia:

A.Confabulaţia este acompaniată de tulburări mnezice
B.Disimularea se caracterizează prin ascunderea unor simptome psihice sau somatice în scopul
punerii în aplicare a unui act suicidar.
C.Simulaţia presupune o tulburare psihică pe care pacientul o accentuează.
D.Suprasimulaţia se referă la amplificarea simptomatologiei.
E.Metasimulaţia se caracterizează prin faptul că subiectul, după un episod acut, perseverează
în acuzele sale anterioare.
}
2. Următoarele afirmaţii sunt adevărate:
A.Mitomania este sinonimă cu minciuna şi şarlatania.
B.Simulaţia este falsificarea adevărului în privinţa stării de sănătate.
C.Disimularea se caracterizează prin ascunderea unor semne şi simptome în scopul sustragerii
de la tratament sau punerii în aplicare a unui act suicidar.
D.Suprasimulaţia presupune o tulburare somatică sau psihică pe care bolnavul o amplifică.
E.Minciuna se caracterizează prin alterarea neintenţionată a adevărului
}

3. Următoarele afirmaţii cu privire la mitomanie sunt adevărate, cu excepţia:

A.Mitomanul îşi clădeşte imaginea de sine în funcţie de aşteptările interlocutorului.
B.Scopul principal este de a atrage atenţia şi interesul celorlalţi asupra sa.
C.Mitomania este falsificarea adevărului în privinţa stării de sănătate.
D.Mitomania presupune o tulburare somatică sau psihică preexistentă pe care bolnavul o
amplifică.
E.Apare în personalitatea histrionică.
}

Tulburari de control al impulsurilor

1. Următoarele afirmaţii cu privire la tulburările de control ale impulsurilor sunt adevărate:

A.Cleptomania este o impulsiune de a fura obiecte lipsite de valoare sau de trebuinţă.
B.Jocul de şansă patologic nu se încadrează în acest capitol.
C.Piromanul este fascinat de foc şi asistă fascinat la stingerea incendiilor.
D.subiectul este incapabil de a rezista unui impuls sau tentaţiei de a da curs unui act dăunător.
E.Persoana simte tensiune înaintea actului, plăcere în timpul şi regrete după săvârşire.
}

Tulburari de constiinta
1. Tulburarea orientării allopsihice se caracterizează prin:
A.Pacientul percepe cu neclaritate ambianţa şi elementele acesteia
B.Se referă la identificarea sinelui
C.Se mai numeşte derealizare
D.Mediul înconjurător este perceput ca necunoscut, străin, ireal.
E.Elementele ambianţei sunt percepute ca fiind şterse, neclare.
}

Tulburari ale activitatii motorii

1. Următoarele afirmaţii cu privire la catatonie sunt adevărate, cu excepţia:

A.Catatonia interesează cu predilecţie activitatea motorie
B.Cuprinde stereotipiile
C.Cuprinde sugestibilitatea
D.Se referă la scăderea vitezei de efectuare a mişcărilor.
E.Cuprinde negativismul
}

2. Agitaţia psihomotorie se caracterizează prin:

A.Se referă la diminuarea activităţii motorii.
B.Se poate manifesta sub formă de furor maniacal
C.Se poate manifesta sub formă de raptus melancolic
D.Apare în schizofrenie
E.Apare în depresie.
}

3. Agitatia psihomotorie poate fi intalnita in:

A.Schizofrenie
B.Episodul depresiv usor
C.Episodul depresiv sever sub forma de raptus melancolic
D.Episodul maniacal sub forma de furor maniacal
 E.Dementa
}

4. Stereotipiile se refera la urmatoarele:

A.Tendinta unor bolnavi de a opune rezistenta la orice stimuli externi
B.Este posibilitatea pacientului de a fi influentat prin sugestie
C.Exista stereotipie de miscare
D.Exista stereotipie de atitudine
E.Stereotipiile sunt tulburari de gandire
}

5. Următoarele afirmaţii privind agitaţia psihomotorie sunt adevărate, cu excepţia:

A.La pacienţii schizofreni apare în mod imprevizibil
B.La pacienţii depresivi apare brusc, la bolnavi aparent liniştiţi şi se numeşte „furor maniacal”
C.Pacienţii maniacali pot izbucni într-o stare de agitaţie extremă numită „furor maniacal”
D.La oligofreni agitaţia se manifestă sub formă de acte agresive
E.De obicei, pacienţii agitaţi psihomotor vin singuri la spital
}

6. Următoarele afirmaţii privind negativismul sunt adevărate:

A.Se caracterizează prin tendinţa de a repeta aceeaşi mişcare, de obicei bizară
B.Este tendinţa de a opune rezistenţă la orice stimul extern
C.Negativismul intern este negativism activ
D.Negativismul intern se referă la faptul că pacientul refuză să relaxeze sfincterele
E.Este cuprins în sfera catatoniei
}

7. Un pacient sta nemiscat, imobil de cateva ore: un brat este ridicat iar celalalt este asezat in jurul
gatului. Pacientul nu pare sa reactioneze la stimuli din mediul inconjurator si se impotriveste
oricarei tentative de a i se modifica aceasta pozitie incomoda. Acest tablou este un exemplu de:
A.Apraxie
 B.Acatisie
C.Sinestezie
D.Catatonie
E.Tasikinezie
}

Tulburarile afective

1. Episodul depresiv uşor se caracterizează prin:

A.Prezinta simptome depresive de intensitate redusa
B.Pot apare idei delirante
C.Pacientul nu necesită internare
D.Pacientul prezintă insomnie de adormire
E.Poate apare trezirea matinală (cu cel puţin 2 ore înainte de ora obişnuită de trezire)
}

2. Episodul depresiv mediu se caracterizează prin următoarele, cu excepţia:

A.Dispoziţie afectivă depresivă
B.Dispoziţie afectivă euforică
C.Apariţia ideilor delirante şi a halucinaţiilor
D.Inhibiţia psihomotorie cu lentoare în planul comportamentului şi al vorbirii este sesizabilă
de către anturaj
E.Depresia este mai accentuată dimineaţa
}

3. Depresia delirantă se caracterizează prin:

A.Se mai numeşte episod depresiv sever fără simptome psihotice
B.Sindromul depresiv este intens
C.Sindromul depresiv este centrat de delir care poate fi congruent (de vinovăţie, de inutilitate)
sau necongruent (delir paranoid) cu dispoziţia
D.Riscul suicidar este scăzut
 E.Nu apar halucinaţii
}

4. Episodul hipomaniacal:
A.Se caracterizează prin dispoziţie afectivă euforică
B.Intensitatea episodului hipomaniacal este mare
C.Necesită obligatoriu internarea în spital
D.Se caracterizează prin dispoziţie afectivă depresivă
E.Poate conduce la performanţe profesionale şi sociale importante
}

5. Episodul maniacal cu simptome psihotice se caracterizează prin următoarele cu excepţia:

A.Simptomele de serie maniacală se asociază cu simptomele psihotice
B.Delirul poate fi congruent (delir de grandoare, de invenţie) sau necongruent (delir de
persecuţie) cu dispoziţia
C.Nu necesită internare în spital
D.Dispoziţia afectivă depresivă este de intensitate mare
E.Pacientul prezintă o hiperactivitate care de obicei scapă de sub control, este logoreic,
cheltuitor, consumă abuziv alcool, etc.
}

6. Episodul depresiv se caracterizează prin următoarele, cu excepţia:

A.Pacientul prezintă dispoziţie depresivă
B.Pacientul prezintă dispoziţie elevată
C.Nu apar niciodată idei delirante
D.Pacientul prezintă hipoprosexie
E.Hipomnezia ne poate conduce spre un diagnostic eronat de demenţă.
}

7. Episodul depresiv moderat se caracterizează prin următoarele:

A.Nu necesită internare in spital
 B.Bradilalia şi bradikinezia sunt sesizabile de către anturaj
C.Pacientul poate, cu un anumit efort să facă faţă cerinţelor profesionale
D.Insomnii de trezire
E.Dispoziţia depresivă se poate asocia cu anxietate de intensitate moderată
}

8. Tulburarea afectivă bipolară se caracterizează prin următoarele, cu excepţia:

A.In evoluţie apar numai episoade depresive
B.In evoluţie apar atât episoade depresive cât şi maniacale
C.In evoluţie pot să apară şi episoade hipomaniacale
D.Tratamentul de întreţinere este medicaţia timostabilizatoare
E.Se mai numeşte psihoză afectivă bipolară
}

9. Pacient de 75 de ani cu angină pectorală (boală cardiacă) este tot mai iritabil de aproximativ 5
săptămâni. El îşi pierde interesul pentru hobby-uri, nimic nu pare să-l înveselească. Prezintă
tulburări de somn, apetitul este scăzut cu toate că nu a pierdut în greutate. Medicaţia pentru boala
de inimă nu i-a fost modificată în ultimul an şi pacientul nu s-a confruntat cu nici un eveniment
stresant în ultimele 6 luni. Care este diagnosticul cel mai probabil:
A.Tulburare depresivă secundară medicaţiei pentru boala de inimă
B.Depresie atipică
C.Tulburare afectivă bipolară
D.Depresie majoră
E.Tulburare schizoafectivă
}

10. O femeie de 27 de ani este tristă de aproximativ 2 săptămâni. Prezintă oboseală extremă şi nu
se poate concentra la serviciu. Acum câteva săptămâni a fost plină de energie şi entuziasm, a fost
în stare să lucreze 10-12 ore pe zi iar seara să meargă la dans. Cel mai probabil diagnostic este:
A.Tulburare de personalitate de tip borderline
B.Tulburare depresivă majoră recurentă
 C.Tulburare schizoafectivă
D.Tulburare hipomaniacală
E.Tulburare afectivă bipolară
}

11. O femeie de 55 de ani, relateaza printre lacrimi ca nu mai are energie si dorinta pentru nimic.
Tinuta este dezordonata: parul nepieptanat, hainele nu se asorteaza, predominant de culori inchise.
A slabit in greutate 7 kg in ultimele 2 luni si se trezeste dimineata, pe la ora 3:00 a.m., fiindu-i
imposibil sa readoarma. Cel mai probabil diagnostic este:
A.Episod depresiv
B.Episod maniacal
C.Schizofrenie
D.Dementa
E.Dependenta de alcool
}

Tulburari de anxietate

1. Pacientă de 30 de ani relatează că în urmă cu aproape un an, într-o dimineaţă aflându-se în biroul
ei împreună cu două colege, a simţit deodată „o senzaţie de sufocare, ca şi cum cineva m-ar fi
strâns de gât”, „imediat inima a început să-mi bată nebuneşte, am simţit dureri în stomac şi greaţă,
am crezut că leşin sau că am să mor”. Colegele s-au speriat, au ajutat-o să se întindă pe o canapea;
după vreo 10 minute s-a simţit mai bine. Atacurile au început să apară din ce în ce mai des, teama
legată de reapariţia atacurilor o însoţeşte permanent, treptat renunţă la multe din activităţile ei
preferate şi evită locurile aglomerate (teatre, cinematografe, magazine, restaurante). Care este
diagnosticul:
A.Tulburare de panică
B.Agorafobie
C.Tulburare de panică cu agorafobie
D.Tulburare de stress posttraumatic
E.Fobie specifică
 }

2. Pacientă de 25 de ani, căsătorită, se plânge că de un timp simte dureri precordiale însoţite de

palpitaţii, amorţeli în mâini, bufee de căldura, transpiraţii reci. Pacienta acuză un sentiment de
teamă de a nu muri şi de a nu înebuni în timpul crizei. Toate aceste simptome ţin aproximativ 10
minute, apar brusc şi dispar lent. Care este diagnosticul:
A.Schizofrenie
B.Episod depresiv
C.Episod maniacal
D.Stare de sevraj
E.Atac de panică
}

3. O persoană de sex masculin este în mod constant preocupat de sănătatea sa. Mulţi ani a crezut
că rinichii săi funcţionează anormal apoi că are cancer. Acum este foarte îngrijorat că are o boală
de inimă cu toate că medicul a încercat să-l convingă că starea sa de sănătate este bună. Care este
cel mai probabil diagnostic:
A.Tulburare depresivă
B.Tulburare maniacală
C.Tulburare delirantă
D.Atac de panică
E.Tulburare hipocondriaca
}

4. De câteva luni, o femeie de 32 de ani, casnică, nu poate părăsi casa singură, fără să fie
acompaniată. Când încearcă să plece singură este cuprinsă de anxietate şi teamă că ceva groaznic
i se va întâmpla şi nu va fi nimeni prezent să o ajute, relateaza prezenta palpitatiilor, a tahicardiei,
senzatie de nod in gat, senzatie de constrictie toracica. Cel mai probabil diagnostic este:
A.Agorafobie
B.Tulburare de panică
C.Tulburare obsesiv-compulsivă
 D.Fobie socială
E.Tulburare actă de stress
}

5. O tânără de 17 ani roşeşte, se simte stingheră când unul dintre colegi sau profesorul o întreabă
ceva. Ea stă în spatele clasei sperând să nu fie văzută, observată. Cel mai probabil diagnostic este:
A.Agorafobie
B.Tulburare de panică
C.Tulburare obsesiv-compulsivă
D.Fobie socială
E.Tulburare acută de stress
}

6. Doi ani după ce a fost salvată dintr-un incendiu, o femeie de 32 de ani prezintă vise şi gânduri
despre evenimentul traumatizant din trecut. Cel mai probabil diagnostic este:
A.Tulburare de stress posttraumatic
B.Tulburare de panică
C.Tulburare obsesiv-compulsivă
D.Fobie socială
E.Tulburare acută de stress
}

7. Care din următoarele afirmaţii cu privire la tulburarea mixtă anxios depresivă sunt adevărate:
A.Apar numai simptome depresive
B.Apar atât simptome de tip depresiv cât şi simptome de tip anxios
C.Apar numai simptome de tip anxios
D.Apar şi simptome maniacale sau hipomaniacale
E.Nici unul din simptomele de tip depresiv sau anxios nu sunt suficient de severe pentru a
justifica un diagnostic în sine.
}
8. Următoarele afirmaţii cu privire la tulburarea de stress posttraumatic sunt adevărate cu excepţia:
A.Persoana a experimentat sau a fost martor unui eveniment de o gravitate deosebită care
implică pericol vital
B.Se întâlneşte la victime de război, persoane care au stat mult timp în detenţie
C.Durata este limitată de la 2 zile la 1 lună
D.In tulburarea de stress posttraumatic intră accidentul de maşină, eşecul la un examen
E.Caracteristice sunt coşmarurile şi flash-back-urile.
}

9. Fobia reprezintă:
A.Frică nedefinită
B.Frică exagerată faţă de anumite situaţii, obiecte care în mod normal nu sunt o sursă de frică.
C.Pacientul reacţionează trăind o tensiune maximă
D.Pacientul evită situaţia respectivă
E.Sunt tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii
}

Schizofrenia

1. Un student de 25 de ani a fost internat într-o clinică de psihiatrie cu un istoric de 6 săptămâni în

care a prezentat comportament bizar, “ciudat”. Cu aproximativ 6 săptămâni înainte de internare
pacientul era convins că nu poate să-şi amintească lecţia deoarece i-au fost furate gândurile de
ceilalţi studenţi. O voce de bărbat îl prevenea să fie suspicios în privinţa oricui. Părinţii pacientului
au relatat că de câteva săptămâni fiul lor vorbea incoerent, avea gandire dezorganizată. Cel mai
probabil diagnostic este:
A.Schizofrenie paranoida
B.Tulburare schizoafectivă
C.Tulburare delirantă persistenta
D.Tulburare afectivă bipolară
E.Tulburare de personalitate schizoidă
}
2. Tabloul clinic în schizofrenie se caracterizează prin:
A.Tulburările de gândire nu sunt prezente
B.Este dominat de tulburări de gândire
C.Pacientul prezintă gândire dezorganizată
D.Nu apar niciodată tulburări de percepţie
E.Cele mai frecvente idei delirante care apar sunt cele de persecuţie dar apar şi idei delirante
de relaţie, de control, de sustragere a gândurilor.
}

3. O pacientă este adusă cu salvarea şi poliţia la spital fiind însoţită de sora ei. Aceasta relatează
că în ultima vreme pacienta şi-a schimbat brusc comportamentul, vorbeşte singură şi are impresia
că familia şi prietenii vor să-i facă rău. Mai mult, pacienta îi spune frecvent mamei că nu o mai
iubeşte, că nu mai are nici un sentiment pentru ea. Care sunt tulburările psihice prezente?
A.Dispozitie depresiva
B.Agitatie psihomotorie
C.Halucinatii auditive
D.Idei delirante de persecutie
E.Afectivitate tocita
}

4. Un pacient spitalizat cu o boală mentală cronică nu a vorbit şi nu s-a mobilizat deloc de mai
mult de două săptămâni. El se împotrivea oricărei tentative de a fi mişcat. Ocazional avea din senin
momente de agitaţie şi comportament agresiv. Care este diagnosticul:
A.Tulburare schizoafectivă
B.Schizofrenie catatona
C.Tulburare schizofreniformă
D.Tulburare delirantă persistentă
E.Depresie delirantă
}
5. Următoarele sunt simptome care domină tabloul clinic al schizofreniei:
A.Asociaţii însolite
B.Afectivitate plată
C.Ambivalenţă afectivă
D.Autism
E.Tulburari de comunicare
}

6. Următoarele afirmaţii cu privire la schizofrenia paraniodă sunt adevărate, cu excepţia:

A.Debutul este în jurul vîrstei de 15-16 ani
B.Debutul este în jurul vârstei de 25-30 de ani
C.Tabloul clinic este dominat de o stare de stupor, poziţii bizare păstrate timp îndelungat
D.Este centrată de delirul paraniod
E.Este indicaţie pentru terapia cu electroşoc
}

7. Următoarele afirmaţii privind haloperidolul sunt adevărate:

A.Este un antipsihotic de veche generaţie
B.Este un antipsihotic de nouă generaţie
C.Este un neuroleptic cu care se tratează episodul maniacal
D.Este un blocant al receptorilor dopaminergici
E.Poate induce efecte adverse de tip extrapiramidal
}

8. Catatonia este frecvent observata la pacientii cu:

A.Boala Parkinson
B.Sindrom extrapiramidal
C.Boala Huntington
D.Dementa
E.Schizofrenie
}
9. O pacienta este adusa la camera de garda de catre un echipaj de politie. Acesta relateaza faptul
ca a adus pacienta de pe strada, fara palton, temperatura fiind de sub 0ºC. Pacienta relateaza ca
este urmarita de o organizatie secreta care vrea sa-i fure gandurile. In timpul examinarii, pacienta
este dezorganizata conceptual iar din cand in cand are loc cate o pauza brusca in discursul acesteia,
moment in care pacienta pare sa asculte ceva. Familia pacientei ne da relatii despre antecedentele
personale patologice care sunt fara importanta din punct de vedere psihiatric. Cel mai probabil
diagnostic este:
A.Episod psihotic acut
B.Episod depresiv sever cu simptome psihotice
C.Dementa
D.Tulburare de anxietate
E.Episod maniacal cu simptome psihotice
}

10. Un student de 25 de ani a fost internat într-o clinică de psihiatrie cu un istoric de 6 luni în care
a prezentat comportament bizar, “ciudat”. Cu aproximativ 6 săptămâni înainte de internare
pacientul era convins că nu poate să-şi amintească lecţia deoarece i-au fost furate gândurile de
ceilalţi studenţi. O voce de bărbat îl prevenea să fie suspicios în privinţa oricui. Părinţii pacientului
au relatat că de câteva săptămâni fiul lor vorbea incoerent, avea gandire dezorganizată. Cel mai
probabil diagnostic este:
A.Schizofrenie paranoida,
B.Tulburare schizoafectivă,
C.Tulburare delirantă persistenta,
D.Tulburare afectivă bipolară,
E.Tulburare de personalitate schizoidă
}

Dementa
1. Urmatoarele afirmatii privind demenţa Alzheimer sunt adevărate:
A.Se caracterizează prin important deficite cognitive
B.Pacientii prezinta sever deficit mnezico-prosexic
C.Pacienţii nu prezinta dismnezii
D.Nu apar idei delirante
E.Uneori pacienţii pot deveni violenţi.
}

2. O pacientă de 49 de ani se prezintă la spital pentru un tablou psihopatologic caracterizat prin

scăderea capacităţii de autoîngrijire, sever deficit mnezico-prosexic, hipomnezie de fixare şi de
evocare, scăderea capacităţii de abstractizare cu perturbări în secvenţionalizarea propriilor
activităţi. Dina anamneza pacientei reiese că mama acesteia a fost diagnosticată cu Demenţă
Alzheimer iar pe CT cerebral se evidenţiază atrofie corticală moderata şi pacienta prezinta un scor
MMSE de 18 puncte. Care este diagnosticul.
A.Demenţă Alzheimer cu debut tardiv
B.Demenţă Alzheimer cu debut precoce
C.Demenţă mixtă cu debut precoce
D.Demenţă vasculară
E.Demenţă Pick
}

3. O pacientă de 73 de ani se prezintă la spital prezentând dismnezie care, din afirmaţiile soţului
acesteia a început în urmă cu 5 ani, intensificânduse gradat. În ultimul timp pacienta uită din ce în
ce mai mult. Iniţial aceasta îşi scria bileţele cu ce are de făcut în ziua respectivă, dar acum nici
aceste bileţele nu o mai ajută. La CT cerebral nu se evidenţiază leziune focală de tipul accidentului
vascular cerebral iar examenul fizic şi examenele paraclinice sunt normale. Care este cel mai
probabil diagnostic?
A.Toate aceste simptome fac parte din procesul de îmbătrânire normală
B.Demenţă Alzheimer cu debut tardiv
C.Demenţă mixtă
D.Tulburare amnestică
 E.Demenţă multiinfarct
}

4. Criteriile de diagnostic ale demenţei Alzheimer cuprind:

A.Deficit mnezic
B.Tulburarea de memorie trebuie să se asocieze cu cel puţin una din următoarele: afazie,
apraxie, agnozie şi perturbare în funcţia de execuţie
C.Tulburarea de memorie trebuie să se asocieze cu cel puţin două din următoarele: afazie,
apraxie, agnozie şi perturbare în funcţia de execuţie
D.Tulburarea de memorie trebuie să se asocieze cu cel puţin trei din următoarele: afazie,
apraxie, agnozie şi perturbare în funcţia de execuţie
E.Tulburarea de memorie trebuie să se asocieze obligatoriu cu următoarele: afazie, apraxie,
agnozie şi perturbare în funcţia de execuţie
}

5. Diagnosticul de demenţă vasculară presupune următoarele cu excepţia:

A.Deteriorarea memoriei
B.Tulburarea de memorie trebuie să se asocieze cu cel puţin două din următoarele: afazie,
apraxie, agnozie şi perturbare în funcţia de execuţie
C.Tebuie să existe proba unei maladii cerebrovasculare care este considerată a fi în relaţie
etiologică cu demenţa
D.Modificări CT şi RMN (leziuni vasculare multiple şi atrofie corticală)
E.La examenul somatic există proba unei HTA foarte vechi
}

BIBLIOGRAFIE PENTRU STUDENŢI

1. American Psychiatric Association; Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders,
text revision, 4th ed., Washington DC, 2000.
2. Andreason N., Black D., Introductory Textbook of Psychiatry, American psychiatric
Publishing, Inc. 2001.
3. Blaker D., Psychiatric rating scales in Kaplan and Sadock's Comprehensive Textbook of
Psychiatry, Eight Edition, Lippincott Williams & Wilkins, 2005.
4. Gelder M. Gath D. Mayou R. Oxford (R); Textbook of Psychiatry, Oxford, University
Press, 1998.
5. Gorgos C; Vademecum în psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti, 1995.
6. Hollander E., Simeon D., Anxiety disorders in Hales RE, Yudofsky SC, Gabbard GO
(editors): American Psychiatric Publishing Textbook of Psychiatry, Fifth edition,
American Psychiatric Publishing Inc., 2008.
7. Yudofsky S, Hales R., The American Psychiatric Publishing Textbook of Neuropsychiatry
and Clinical Neurosciences, fourth Edition, American Psychiatric Publishing, 2002.
8. Kaplan H., Sadock VA , Comprehensive Textbook of Psychiatry, Eight Edition, Lippincott
Williams & Wilkins, 2005.
9. Kaplan H. I., Sadock B. J., Grebb J. A.; Synopsis of Psychiatry, Eighth ed., Willians and
Wilkins, Baltimore, Phialadelphia, Hong Kong, London, Sydney, Tokio, 2007.
10. Lăzărescu M.; Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timişoara, 1994.
11. Marinescu Dragos, Delia Podea, Tudor Udristoiu, Anton Ciucu, Tulburarea depresiva si
anxioasa – Actualitati, Editura Aius, Craiova, 2008.
12. Podea Delia, Dehelean Pompilia, Dehelean Mircea, Psihiatrie Generală – Note de curs,
„Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2005.
13. Podea Delia Marina, Tulburarile anxioase, Editura Mirton, Timisoara, 2005.
14. Prelipceanu Dan; Psihiatrie – note de curs, Editura Medicală, Bucureşti, 2003.
15. Sadock B., Sadock V., Manual de buzunar de psihiatrie clinica, Editia a treia, Editura
Medicala, 2001.
16. Stahl M., Essential Psychopharmacology. Neuroscientific basis and practical applications.
Third edition. Cambridge University Press, 2008.
17. Zavoi R., Udristoiu T., Marinescu D., Elemente de psihiatrie medico-legala, Ed. Medicala
Universitara, Craiova, 2007.