Sunteți pe pagina 1din 2

SONDE

SONDE GASTRO-DUODENALE
1. Sonda Miller-Abbott este prevăzută la capătul proximal (vârf) un balonaş
ce are o comunicare proprie cu unul din cele două capete tubulare ale bazei sondei,
permiţând umflarea acestuia după traversarea pilorului pentru a fi preluat de
peristaltică şi condus astfel către segmentul intestinal care necesită aspirat; tot la
nivelul vârfului sonda prezintă o olivă metalică prevăzută cu multe orificii, utilă
pentru identificarea radiologică a poziţiei sondei. Sonda Miller-Abbott are 3 metri
lungime iar lumenul cesteia comunică cu cel de-al doilea capăt tubular (care are
calibrul egal cu al sondei propriu-zise). Introducerea unei sonde lungi (tip Miller-
Abbott) până la nivelul duodenului este tehnic identică cu precedenta; odată vârful
sondei ajuns în duoden se aspiră conţinutul şi se umflă balonaşul de cauciuc;
progresiunea sondei este lăsată în seama peristalticii intestinale; când vârful
sondei a ajuns în segmentul intestinal care necesită aspiraţia, se dezumflă
balonaşul şi se cuplează sonda la sistemul de aspiraţie
2. Sonda Faucher, folosită pentru spălătura gastrică, este tub relativ rigid, cu
o lungime de 1,5 cm, cu calibru variabil, prezentând la capătul proximal (vârf)
rotunjit două orificii laterale iar capătul distal terminându-se în pâlnie, având
calibrul uşor mărit; prezintă repere marcate la 40, 45 şi 50 cm de la capătul
proximal indicând distanţa dintre stomac şi arcada dentară superioară

SONDE URINARE
1. Sonda Thieman este o sondă confecţionată din cauciuc care are vârful efilat
şi recurbat şi prezintă un orificiu lateral; la nivelul pavilionului prezintă un marcaj
în relief în acelaşi plan cu recurbarea vârfului pentru a putea fi manevrată corect
prin uretră spre vezica urinară; este preferată pentru sondajul vezical la pacienţii
cu adenom periuretal (vârful efilat şi recurbat permiţând trecerea cu uşurinţă prin
strâmtoarea prostatică determinată de prezenţa adenomului.
2. Sonda Foley este o sondă dreaptă, confecţionată din cauciuc, prezintă la
nivelul vârfului rotunjit două orificii laterale diametral opuse şi un balonaş care
poate fi umplut cu ser fiziologic după ce a fost introdus în vezica urinară; acest
balonaş îi conferă proprietăţi autostatice (nu poate fi suprimată decât după golirea
balonaşului sau ruperea accidentală a acestuia) motiv pentru care este preferată în
sondajul vezical á démeure. Pavilionul (distal) prezintă două capete: unul prin
care se evacuează urina (care va fi racordat la un dispozitiv colector) şi celălalt,
prevăzut cu o supapă unidirecţională, permite umplerea balonaşului de la nivelul
vârfului cu o soluţie sterilă,izotonă (ser fiziologic) cu ajutorul unei seringi;
cantitatea necesară pentru umplerea balonaşului este consemnată la nivelul
pavilionului
3. sSonda Nelaton: este o sondă dreaptă, confecţionată din cauciuc sau
material plastic, are vârful rotunjit şi cu un orificiu lateral
4. Sonda Pezzer este o sondă dreaptă ce are vârful asemănător unei ciuperci
cu două orificii; este utilizată pentru sondajul vezical la femeie, dilataţia în forma
de ciupercă oferind proprietăţi autostatice sonda Pezzer este o sondă dreaptă ce
are vârful asemănător unei ciuperci cu două orificii; este utilizată pentru sondajul
vezical la femeie, dilataţia în forma de ciupercă oferind proprietăţi autostatice

S-ar putea să vă placă și