Copilăria și imaginea ei în literatură

Copilăria constituie vârsta de aur a omenirii, cu momentele ei specifice, cu bucurii si

tristeţi. Este sursa cea mai importantă de inspiraţie pentru scriitorii atât romani cât si străini.
Aceștia se întorc la vârsta cea mică şi retrăiesc cu intensitate timpul magic, ireversibil al
copilăriei. Unii îşi rememorează copilăria cu nostalgie si triteţe alţii retrăiesc bucuriile
copilariei prin prin ochii părintelui, aplecându-se asupra celor mici cu grijă şi protecţie
(T.Arghezi - Cântec de adormit Mitzura, Cartea cu jucării).

,,Cartea cu jucării,, de Tudor Arghezi este o creație despre copii, scrisă într-un limbaj
special, accesibil celor mici. Volumul contine scurte naratiuni sau „scenete" avind in centru pe
cei patru membri ai unei familii (Taicutu, Maicuta si cei doi copii, mici, Mitu si Barutu) despre
care toti indicii textuali „spun" ca este familia autorului insusi. Personajele asigurind legatura
textelor intre ele, nu credem sa gresim afirmind ca volumul este un intreg, si anume „cronica
unei copilarii" pe care naratorul (Taicutu) o (re)traieste, dar o si (re)creeaza pentru copiii sai.

Analizând detaliat textul ,,Hoțul,, de Tudor Arghezi observăm abordată tema copilărie
prin care autorul îsi exprima sentimentul de bucurie si de nostalgie pentru ca vede cum copiii
lui- Mițu și Baruțul cauta nerabdatori hotul dulciurilor, acesta fiind ursul la care se mai alătură
minge și pe oița cu părul creț. Observăm o copilarie fericita, lipsita de griji, in care preocuparile
principale sunt jocul si joaca(prinderea hoțului).

Copilăria este reprezentată însuși prin obiectele ei caracteristice- jucăriile, la care copiii
le personifică ,,Când Tătuțu aducea o cutie cu lucruri dulci, ursul mirosea și golea numaidecât
cutia, fără să-l vadă nimeni,,.

Cert este faptul că maturii nu-l pot vedea pe urs, dar aceasta o pot face doar copiii,
deoarece ei au o imaginație bogată ,,Noi nu l-am văzut niciodată pe scară, însă copiii l-au văzut
de mai multe ori cum vine,,.

Ursul pentru Mițu și Baruțul reprezintă obiectul pe care oricând puteau dădea vina,,Cine a
mâncat ciocolata? Ursul, răspundea băiatul, ridicând din umeri,,

În ,,Băieţelul din coliba albastră,, de Spiridon Vangheli este reprezentată o părticică din
planeta albastră pe care, pe an ce trece, copiii o explorează, o cunosc, o admiră, o protejează
pentru a o păstra pentru toţi copiii viitorului. E lumea de care ne pătrundem şi din care face
parte tata şi mama, sora şi fratele, soarele şi drumul, livada, tractorul, râul, noaptea, pădurea,
grâul, vântul.

Protagonistul este Radu, care ne prezintă lumea din viziunea copiilor,,Rodica e nouă, nu
demult am adus-o acasă. Am dat pe dânsa flori...,, Mai apoi încearcă să-i explice surorii sale
mai mici tainele universului ,, Rodico, știi din ce e făcută pădurea? din copaci și vară. Vara e
făcută din iarbă, căpșune, flori, fluturi, buruiene și copaci cu frunze,,. Copilul judecă pornind
de la propria experiență de viață- noaptea doarme în casă, ziua se adăpostește în coliba albastră.
Textele sunt scurte fără multe detalii, iar propozițiile sunt simple. Aici observăm răspunsuri
într-o manieră poetică la întrebările copilăriei ,,Știi de ce plouă? De aceea că pământul e negru.
El roagă ploaia să-l spele. Ploaia coboară din cer îl spală și Pământul se face verde,,. Scriitorul
îl pune pe copil să descopere lumea și să se apropie de univers prin propria sa fantezie.

Tema copilăriei se reflectă și la Ion Druță în ,,Bobocel cu ale lui,, cu un personaj

memorabil și îndrăgit de toți copiii- Bobocel, care privește cu ochi mari lumea pentru a
înțelege rostul ei. Bobocel este înzestrat cu o naivitate care dezarmează, sensibil și cald cu cei
din jur, este tipul de copil care incearcă să surprindă viață în toată complexitatea ei. Mihai
Cimpoi afirmă că ,, Bobocel e mai filosof mai interesant în rosturile sale de erou,,

Analizând cartea observăm că este alcătuită din istorioare de scurtă întindere unde sunt
expuse întâmplările lui Bobocel atunci când ajunje în clasa I ,,A stat o vreme în coridor cu
inima cât un purice , a pândit momentul potrivit, și când învățătoarea a ieșit din clasă, el s-a
strecurat printre cei mai măricei,,.

Universul copilăriei în care trăiește micul personaj este unul protector care îi oferă
siguranță și certitudine alcătuit din mama, tata, sora, bunicul și învățătoarea. Relațiile familiare
le identificăm descris mai amplu în ,,Grămăjoară,, ,,Îi mare lucru când oamenii trăiesc așa,
grămăjoară, cum noi trăin,,. În textul ,,Pârtia,, Bobocel își imaginează situații în care ajutorul
membrilor familiei ar fi de mare folos ,,Dacă s-a întâmpla să ajungă, așa deodată om mare și ar
trebui să ridice casă în sat, l-a ruga pe tata să-l ajute,,.

Pot menționa că în cele 3 opere enumerate mai sus identificăm ca personaje principale pe
copii- începând cu vârsta preșcolarității pănă la școlarul mic. Se abordează tema copilăriei care
rămâne a fi lumea miracolului și a magiei, o insulă a fericirii spre care toată lumea se
îndreaptă. Observăm o atmosfera de mare sărbătoare, în care domnește veselia, iar între
oameni s-a statornicit sentimentul egalității.

Eu cred că copilăra rămâne o temă care se adresează tuturor: cititorului mărunt ce abia
descifrează literele, adultului, aflat mereu în căutare de noi răspunsuri care se lasă purtat pe
aripile trecutului.
 Proiecții ale lumii viețuitoarelor

Ȋn literatura romana si universala pentru copii, întamplari din lumea viețuitoarelor

ocupă un loc remarcabil atât prin varietatea tematică, cât și prin mijloacele de expresie. Mai
mulți autori şi-au îndreptat atenția către universul minunat al micilor vieţuitoare, oferind
micilor cititori texte în care au surprins delicateţea, gingăşia şi frumuseţea lumii descrise.
Dintre aceștia fac parte și Emil Gârleanu cu opera ,,Din lumea celor care nu cuvântă,,.
,,Volumul a fost inspirat din lumea plantelor, animalelor și gâzelor. Povestirile sale sunt de
proporții reduse, concentrate la maximum, străbătute de duioșie și blândețe, de delicatețe
sufletească,,.

În schița ,, Gândăcelul,, scriitoru, foarte bun cunoscător al naturii realizează o descrie a

acestuia ,,mic cât un fir de linte, mișcă piciorușele fragede și ocolea, pe margini, frunzișoara
care-l adăpostea,,. Descumpănit la început, capătă apoi curaj şi priveşte în sus minunându-se
de măreția văzduhului şi de soare. Exclamaţiile retorice, care se repetă de două ori, ( „tăria
albastră”, „un bulgăre de aur aprins”) exprimă fascinaţia față de lumea înconjurătoare asupra
gândăcelului: „Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune!” , „Ce
căutase dânsul acolo?”.

Textul ne aminteşte de truda şi munca pe care o avem de tras, în viaţă, pentru a ne

îndeplini visele şi pentru a ne atinge obiectivele.

Mesajul operei „Cât un firicel de neghină” este dureros de adevărat: toţi aveam o
menire pe această lume; în cazul gâzei, rostul său este de a fi hrană pentru puii de rândunică.