Proiect:

“Raportul Juridic”

Autor: student gr. III, Mămăligă Petru

Coordonator: lect.univ.drd. Nicoleta Dumitrița Florea

Cuprins:
1. Noțiunea de raport juridic:
2. Structura sau elementele raporturilor juridice
I) Subiectele raporturilor juridice

ll} Noțiuni generale

3. Subiectul individual de drept

4. Obligaţia juridică
5.Bibliografie
 Notiunea de raport juridic:
Normele juridice au rol modelator asupra conduitei umane. Simplele fapte ale indivizilor fără ca
acestea să fie ocrotite legal, nu au semnificaţie din punct de vedere juridic, relaţiile dintre oameni
devenind relaţii juridice numai condiţionate de reglementarea lor normativă.

Normele juridice prevăd doar anumite posibilităţi, ipoteze, situaţii generice care pentru a deveni
realitate trebuie să se concretizeze în raporturi juridice între subiecţi determinaţi, individualizaţi,
prin care aceştia urmăresc realizarea unor interese proprii: îndestularea unor trebuinţe, coexistenţa
alături de alţi indivizi, cooperarea lor, etc. Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de
fiecare dată între oameni.

Cea mai importanta precizare ar fi cea legata de faptul că orice raport juridic trebuie reglementat de o
normă juridică. Orice raport juridic este o relaţie socială dar nu orice relaţie socială este un raport
juridic. Sunt relaţii politice, religioase, de prietenie, etc. care nu sunt reglementate juridic.

Definitie : Cea mai simplă definiţie a raporturilor juridice este aceea potrivit căreia, raportul
juridic este o relaţie socială reglementată de o normă juridică.

O definire mai complexă a raportului juridic spune ca este un raport reglementat de norma de
drept, raport in care subiectii umani sau partile se manifesta ca titulare de drepturi si obligatii prin
exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei, al carei respectare este asigurata ori prin vointa
partilor, ori prin forta coercitiva a statului. In realitatea existentei sale raportul juridic exista numai
ca raport juridic concret: civil, penal, administrative, de dreptul muncii, financiar, de dreptul familiei,
etc.

Trebuie subliniat faptul ca, nu orice raport sau relatie sociala este si una juridica. Sunt juridice
numai acele raporturi sau relatii care sunt cuprinse in sfera unor reglementari ale dreptului. Asadar
prin cuprinderea acestora in prevederile unor norme de drept, relatiile sau raporturile sociale
dobandesc un contur specific, devenind mai apoi un raport juridic.

Intre norma juridica si raportul juridic pot exista 3 situatii de determinare, si anume:

1. – norma judica poate transforma raporturile sociale nejuridice in raporturi juridice;

2. – norma judica poate creea un raport juridic a carui aparitie nu a fost una spontana in viata
sociala decat in virtutea aparitiei si a prevederii normei juridice ( acest lucru este valabil in
cadrul raporturilor de drept administrative si financiar);
3. – norma judica nu creeaza in mod direct anumite rapoarte juridice, ba mai mult, unele norme
impiedica aparitia unor noi raporturi juridice.

Premisele raportului juridic:

Pentru ca raportul juridic sa se nască (existe) şi să se desfăşoare trebuie să aibă anumite condiţii
obligatorii, acestea fiind: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice.

Norma juridică reprezintă condiţia fundamentală a naşterii unui raport juridic, este cea care
determină apariţia acestuia. Norma juridică are o contribuţie decisivă la prefigurarea raportului
juridic, întrucât ea este cea care determină conţinutul acestuia. Norma juridică nu poate fi aplicată
decât în şi prin raporturi juridice, motiv pentru care, de cele mai multe ori, raporturile juridice sau fost
calificate ca norme juridice în acţiune. În mod normal, norma precede raportul juridic. Cum bine s-a
remarcat în literatura juridică există norme juridice a căror realizare nu implică apariţia de raporturi
juridice, cum este cazul normelor prohibitive. Acestea generează raporturi juridice doar atunci când
sunt încălcate prescripţiile lor. Respectarea normelor privitoare la libertatea de asociere, a dreptului la
viaţa intimă, familiară şi privată, a libertăţii de exprimare, a dreptului la informaţie, la învăţătură etc.
– se realizează fără producerea unor raporturi juridice. Raporturile juridice iau însă naştere atunci
când normele juridice sunt încălcate.

De exemplu, normele juridice prohibitive care impun subiectelor sa se abtina de la savarsirea unor
fapte periculoase din punct de vedere social, au ca menire fundamentala nu aceea de a crea raporturi
juridice, ci de a obliga participantii la circuitul juridic sa se abtina de la savarsirea unor asemenea
fapte. In asemenea cazuri raportul juridic apare ca rezultat al nerespectarii normei juridice. 1

Structura sau elementele raporturilor juridice

Cele trei elemente constitutive ale raportului juridic sunt:

- subiectele sau partile în care se stabileste raportul juridic

- continutul raportului juridic care cuprinde drepturile subiective si obligatiile civile ale partilor

- obiectul raportului juridic, adica actiunea, inactiunea sau conduita pe care trebuie s-o urmeze
subiectul activ si subiectul pasiv din raportul juridic

Elementele raportului juridic constituie structura acestuia, ceea ce înseamna ca lipsa unuia dintre ele
atrage inexistenta raportului juridic.

1. I) Subiectele raporturilor juridice

ll) Noţiuni generale

Din raportul juridic reiese un caracter social al acestuia. Subiectele lui pot fi oamenii luaţi fie
individual, fie organizat.

Prin subiect de drept înţelegem titularul unui drept, iar prin personalitate juridică, aptitudinea
persoanei, recunoscută de dreptul obiectiv, de a fi titular de activ sau pasiv de drepturi. In sensul
juridic prin persoană este desemnată orice entitate ce poate avea drepturi, ori care îşi poate asuma
obligaţii sau funcţiuni juridice. Cel puţin două persoane pot fi subiecţii existenţei unui raport juridic.
Acestea pot fi persoane fizice sau juridice. Ele mai pot fi titulari de drepturi şi obligaţii

1. Clasificarea subiectelor de drept

 Subiectele raporturilor juridice (fie ele individuale sau colective) se clasifică după:

1. după natura conţinutului - deosebim subiectul activ (creditorul) şi

subiectul pasiv (debitorul).

În dreptul civil sunt titularul dreptului şi titularul obligaţiei.

În dreptul penal subiectul activ se numeşte: făptuitor, învinuit, inculpat sau condamnat ; iar
subiectul pasiv se numeşte: parte vătămată, parte civilă, victimă etc.

2. 2. - după numărul subiectelor – în funcţie de raportul juridic creat se distinge subiectul

individual şi

3. 3. - după prezenţa condiţiilor necesare – pentru realizarea unui anumit tip de raporturi
juridice, subiecţii pot fi clasificaţi (militar, funcţionar, persoană fizică, gestionar) şi
subiecte necalificate.

 Subiectul individual de drept

Persoana fizică - ea trebuie să aibă capacitate juridică (capacitatea juridică este aptitudinea
generală şi abstractă de a participa la un raport juridic), având anumite drepturi şi obligaţii.

Capacitatea juridică poate fi generală (este aptitudinea cetăţenilor de a

avea drepturi şi obligaţii juridice)şi specială (reprezintă posibilitatea unor persoane de a intra în
anumite raporturi juridice, ca urmare a unei calităţi pe care o au acestea). În general capacitatea
juridică este unică.

Prin capacitatea de folosinţă – se înţelege capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii; ea începe

la naşterea persoanei şi încetează odată cu decesul ei.

Capacitatea de exerciţiu – este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi

asuma obligaţiile, săvârşind acte juridice. Însă capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte odată cu
împlinirea vârstei de 18 ani (persoana devine majoră). Până la 14 ani minorul şi cel pus sub interdicţie
- nu are capacitate de exerciţiu; După împlinirea vârstei de 14 ani minorul se bucură de capacitate de
exerciţiu restrânsă; Minorul înainte de îndeplinirea vârstei de 14 ani conform dreptului penal nu
răspunde penal; între 14 – 16 ani îi va fi atenuată răspunderea penală, dacă se dovedeşte că a acţionat
cu discernământ; după ce a împlinit 16 ani, legiuitorul a instituit prezumţia relativă că acesta a
acţionat cu discernământ.

Starea civilă – este mijlocul de identificare a unei persoane realizată prin indicarea unor
calităţi personale cum ar fi: adoptat, căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv, recăsătorit, rudă, etc.

2) Subiectele colective
 Raporturile juridice se constituie nu numai prin participarea persoanelor fizice ci şi a unor
subiecte colective, din această categorie de subiecte de drept fac parte: statul, organele de
stat şi persoanele juridice.

Statul ca subiect de drept – statul dobândeşte calitatea de subiect al raporturilor juridice în

doua categorii de raporturi: interne şi de drept internaţional. Statul prin articolul 25 din Decretul
numărul 31/1954 este enumerat în categoria persoanelor juridice. În raporturile de drept internaţional
el este principalul subiect de drept, calitate dobândită în virtutea situaţiei de entitate politică suverană.
Această calitate există independent de recunoaşterea sau nerecunoaşterea din partea celorlalte state. În
doctrină sunt voci care recunosc calitatea de subiect de drept şi poporul.

Organele de stat – ca subiecte de drept – reprezentând dreptul, organele statului (organele

puterii, executive, judecătoreşti) se manifestă ca subiecte de drept în nume propriu, distingându-se
de stat, în principal, în cadrul relaţiilor de putere sau de autoritate. Organele de stat pot apărea ca
subiecte de drept în raporturi juridice de drept constituţional, administrativ, procesual
penal sau procesual civil, dar pot fii şi titulari de drepturi şi obligaţii în raporturi civile, de dreptul
familiei, muncii, financiar, funciar, etc.

În anumite categorii de raporturi juridice prin care nu se realizează competenţele date în

sarcina lor de către Constituţie ori legile organice care le reglementează funcţionarea şi
funcţionalitatea juridică, organele statului pot să apară şi ca persoane juridice.

Persoana juridica – este o instituţie juridică cu o bogată normativitate şi prezenţă în viaţa

juridică. Ea este cunoscută şi sub denumirea de persoană morală. Situaţia persoanelor juridice,
morale este variabilă în funcţie de sistemul de drept, de ţară, de epoca istorică parcursă. În doctrină au
existat numeroase teorii care au dorit să explice fundamentul juridic al personalităţii juridice iar
acestea sunt: teoria ficţiunii, teoria drepturilor fără subiect, teoria patrimoniului prin afectaţiune,
teoriile realităţii (teoria realităţii tehnice şi teoria organică sau organicistă). Principalele categorii
de persoane juridice sunt:

- persoane juridice publice: statul şi organele sale, unităţile administrativ teritoriale (judeţ,
municipiu, oraş, comună), prefecturile, primăriile.

- persoane juridice mixte: organizaţiile publice din sectorul economic (unităţi la care statul este
acţionar majoritar; regiile autonome şi societăţile comerciale), asociaţii obligatorii din sectorul
profesional constituie în baza activităţii profesionale de interes public şi instituite prin lege (asociaţii
avocăţeşti, notariale, ale medicilor etc.).

- persoane juridice constituite prin voinţa particularilor, cum ar fii partidele politice, societăţi
comerciale, de credit, de consum.

Ceea ce este însă de reţinut este faptul că, începutul capacităţii de folosinţă a persoanei
juridice este momentul dobândirii personalităţii juridice. Conţinutul capacităţii de folosinţă este dat
de scopul pentru care a fost înfiinţată. Iar capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice o întâlnim
reglementată în art.8 al Decretului nr.31/1954, în care este precizează că persoana juridică îşi exercită
drepturile şi obligaţiile prin organele sale. Existenţa capacităţii de exerciţiu este realizată de
organele sale proprii de conducere. Deducem ca organele sale proprii de conducere sunt create odată
cu înfiinţarea persoanei juridice rezultând dobândirea capacităţii de exerciţiu odată cu capacitatea de
folosinţă.

1. II) Conţinutul raporturilor juridice

Conţinutul raporturilor juridice este al doilea element constitutiv al acestora şi este format din
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la un raport juridic concret, în strânsa lor
interdependenţă şi conexiune şi care sunt prevăzute în norma juridică.

1. A) Dreptul subiectiv. Noţiune. Clasificare

Definiţia drepturilor subiective, s-au desprins următoarele idei: faptul că orice raport
juridic este alcătuit din drepturile şi obligaţiile subiecţilor, că aceste drepturi şi obligaţii sunt
corelative şi că în normele juridice sunt stipulate atât conduita posibilă cât şi cea de urmat de părţile
raportului juridic concret creat.

După criteriul provenienţei lor drepturile subiective se clasifică în trei mari categorii:

- drepturi fundamentale;

- drepturi care decurg din inserţia individului în viaţa socială;

- drepturi care derivă din însăşi voinţa individului.

După gradul de opozabilitate drepturile subiective se împart în:

- drepturi absolute;

- drepturi relative;

După conţinutul drepturilor subiective:

- drepturi patrimoniale (drepturi reale şi drepturi de creanţă);

- drepturi nepatrimoniale (dreptul la viaţă, dreptul la nume şi domiciliu, dreptul de autor).

După criteriul corelaţiei dintre ele:

- drepturi principale;

- drepturi accesorii.

După gradul de certitudine conferit titularului:

 - drepturi eventuale;

- drepturi în curs de formare;

- drepturi afectate de modalităţi şi a căror existenţă sau exerciţiu depind de un eveniment

viitor;

- drepturi câştigate.

După criteriul finalităţii lor:

- drepturi “egoiste”;

- drepturi “funcţiunii”.

Obligaţia juridică
Obligaţia este celălalt element al raportului juridic corelativ dreptului subiectiv şi care constă în a
face, a nu face sau în a da ceva. Atât dreptul cât şi obligaţia, apar în baza normei juridice şi sunt
garantate în realizarea lor de forţa de coerciţiune etatică.

În funcţie de obiectul lor, obligaţiile pot fi de mai multe feluri:

- obligaţia de a da, a face sa a nu face;

- obligaţii pozitive şi negative;

- obligaţii de rezultat şi obligaţii de diligenţă.

În funcţie de opozabilitatea lor, obligaţiile pot fi:

- obligaţii obişnuite;

- obligaţii opozabile terţilor;

- obligaţii reale;

După criteriul sancţiunii aplicabile, obligaţiile se clasifică în:

- obligaţii perfecte;

- obligaţii imperfecte sau naturale.

III) Obiectul raportului juridic

Obiectul raportului juridic este însuşi obiectul drepturilor şi obligaţiilor care îl constituie
conţinutul.

Cunoaşterea obiectului raportului juridic, are o importanţă teoretică şi practică: teoretică

pentru că, ajută la calificare naturii juridice a relaţiei sociale supuse atenţiei, precum şi a ramurii
juridice a relaţiei sociale supuse atenţiei, precum şi a ramurii de drept căreia îi aparţin şi practică,
întrucât, permite conturarea conduite concrete, pe care vor trebui să o realizeze subiectele de drept în
cadrul raportului juridic dat.

Continutul raportului juridic

Desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor subiectelor intr-un raport juridic concret determinat,
care sunt prevazute in norma juridica.

Observatie:

 Orice raport juridic este format din drepturile si obligatiile partilor ( subiectilor);
 Subiectele raportului juridic sunt legate intre ele prin drepturi si obligatii corelative;
 In raporturile juridice este concretizata atat conduita posibila, cat si cea datorata, prevazute
explicit in normele juridice;
 In explicarea continutului raportului juridic trebuie sa operam cu doua categorii juridice
distincte: dreptul subiectiv si obligatia juridica

1. Dreptul subiectiv reprezinta facultatea juridical individuala, corespunzatoare unei persoane

fizice sau persoane juridice aflate intr-un raport juridic strict determinat. Mai concret, dreptul
subiectiv desemneaza pozitia pe care se situeaza un subiect determinat intr-un raport juridic
determinat.
2. Obligatia juridica desemneaza datoria pe care un subiect al raportului juridic o are fata de
celalt subiect al raportului juridic. Aceasta inseamna o conduita, un comportamen impus
persoanei obligate de catre norma juridica, in corelatie cu dreptul subiectiv

Exemplu: In cadrul raportului juridic de vanzare-cumparare, vanzatorul este obligat sa predea,

obiectul vandut, iar cumparatorul este obligat a plati pretul obiectului cumparat.

Faptul juridic:

Faptul juridic este o permisa esentiala pentru aparitia sau stingerea unui raport juridic.
Acesta desemneaza acea imprejurare, eveniment sau stare de fapt reala, care creeaza, modifica sau
stinge un raport juridic, adica produce efecte juridice.

Din multitudinea de fapte, evenimente si stari care se produc in comunitatile umane, sunt selectionate
cele care prezinta interes pentru a fi reglementate si prevazute de normele juridice ( exemplu
: logodna, desi este un fapt frecvent in societate, nu are valoarea unui fapt juridic deoarece nu dă
nastere unor raporturi juridice)

Clasificarea faptelor juridice:

1. Evenimentele reprezinta acele imprejurari care se produc independent de vointa omului,

avand drept efecte nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Evenimentele
se clasifica la randul lor astfel:

-evenimente naturale: nasterea si moartea oamenilor, calamitati ( cutremure, inundatii,alunecari de

teren, etc.)

-evenimente sociale ( revolutii, lovituri de stat, alegeri, etc.)

1. Actiunile reprezinta actele oamenilor, constient savarsite. Ele sunt manifestari de vointa ale
oamenilor care produc efecte juridice ca urmare a reglementarii lor prin normele juridice.
Actiunea este expresia materializata a vointei umane, a discernamantul omului.

Actiunile se clasifica in:

-Actiuni licite savarsite cu scopul directsi concret de a produce efecte juridice. Aceste actiuni se
numesc acte juridice. Ele pot fi acte unilaterale de vointa, bilaterale, acte oneroase, acte gratuite .

-Actiuni ilicite sunt acelea prin care sunt inculcate dispozitiile normelor juridice:infractiuni,
contraventii, abateri disciplinare. Actiunile ilicite sunt in realitate inclcari ale vointei de
statmexprimata in normele juridice, care atrag dupa sine aplicarea sanctiunilor pentru nerespectarea
legii.
Bibliografie
Carti:

1. Teoria Generala a Dreptului – Editura: “Vasile Goldis” University Press – 2004, Autor :
Andrei Sida
2. Teoria Generala a Dreptului- Editura Sylvi, Suceava – 2000, Autor: Conf. univ. dr. Costica
Voicu
3. Elemente de Drept Civil Partea Generala – Editura: “Vasile Goldis” University Press – 2006,
Autori: Dr. Mircea Muresan, Dr. Petru Ciacli

Internet:

1. www.referat.ro
2. www.google.com