Capitolul X

Vara perfectă. Ce semnificație au cu adevărat acești doi termeni? Știu că vara

se referă la un anotimp foarte călduros, și relaxant, în care adolescenții își pot face
de cap. Dar nu înțeleg cuvântul ăsta. Perfect. Chiar există așa ceva? Oare se află
undeva, pe lumea asta, perfecțiunea? Toți o fugărim, iar apoi ne dăm seama că
aceasta nu există cu adevărat, ci trăiește temporar în sufletele noastre, care vor să se
asigure că totul e perfect.
De când am terminat de vorbit cu Ash, aceasta a început să vină din nou la
școală. Profesorii nu au avut nimic de comentat în legătură cu absențele ei
nenumărate, fapt ce mă face să cred că unii au fost informați de adevărata ei situație,
situație pe care nu am aflat-o, în ciuda faptului că eram ,,BFF”, cele mai bune
prietene, mai concret.
Dar ceva s-a schimbat, după ce am văzut-o pe Ash în acea zi. În primul rând, nu
am mai vorbit deloc. Nu a venit să mă caute. În fiecare pauză, chiar după ce se
terminase ora, dispăruse. Dispăruse undeva, iar ceva din mine mi-a spus: Stai jos,
știi că nu merită. Las-o în pace. Vrea să te rănească din nou. E amenințătoare. M-
am supus vocii mele interioare, și am făcut întocmai. Mi-am văzut de treabă... dar
fiecare pauză era monotonă. Mâncam, învățam și îmi verificam telefonul, în speranța
că școala se va termina cât mai repede. Nu uram școală pentru că nu-mi plăcea
învățatul. O uram pentru că nimeni de acolo nu a vrut să încerce să devină prieten
cu mine. Nimeni nu mi-a luat în considerare sentimentele, în afară de Ash. Dar ea s-
a dus, din nu știu ce motiv. Poate că a avut legătură cu divorțul părinților săi, sau
poate că nu. Nu aveam de unde să știu. Atunci mi-am dat seama că prieteniile, oricât
de strânse ar fi, tot se vor separa, la un moment dat. Toată lumea pleacă. Și rămâi
singur, în umbră. Apoi întâlnești o lume cu totul nouă. Iar ciclul vieții se repetă. Cred
că doar eu mi-am dorit să țin anumite prietenii în viață, pentru totdeauna.
În al doilea rând, Ash s-a schimbat enorm, atât din punct vedere mental, cât și al
înfățișării. De la rochițe și haine drăguțe, colorate viu, a trecut la blugi strâmți,
bocanci, hanorace și tricouri negre. Iar de la atitudinea sa optimistă, care vedea
partea plină a paharului, a trecut la una pesimistă, ciudată, depresivă, misterioasă.
Credeam că s-a transformat din cauză că îi era frică, frică de viitor. Frică de sine.
Era confuză. Nu puteam să o judec, nu?
 Iar după ce am admirat nouă ei ,,formă”, a sosit și minunata vacanța de vară, pe
care o uram și mai mult. Pentru unii, vara era raiul pe pământ. Era timpul în care
puteai să bei limonadă, să mergi la piscină, să îți arăți noul costum de baie și să
mănânci înghețată.
Terminasem clasa a șasea, și mi-am dat seama că mai aveam doar doi ani până
să termin gimnaziul și să ajung la liceu, fapt ce însemna să mă despart de Ash. Am
încercat să o contactez în timpul verii, dar nu mi-a răspuns. Aș fi vrut să ieșim
împreună, dar mă ignorase total. Nu puteam să o judec, căci și eu o tratasem în
același fel în timpul anului școlar.
După ce am dat de eșec, am intrat și într-o ,,cursă” a nostalgiei. Mi-am adus
aminte de toate lucrurile amuzante pe care le-am făcut cu Ash. Știu că în cele două
veri pe care le-am petrecut împreună, obișnuiam să facem tot felul de lucruri ciudate,
dar hazlii. Încercasem să-i facem farse lui Dom, să gătim pentru mama lui Ash, să
explorăm podul ei, și așa mai departe... lista putea să continue până la nesfârșit, dar
s-a oprit. Ea, sau eu, am tras linia acestei prietenii.
Iar uneori, când mama mea mă trimitea să-i cumpăr câte ceva de la magazin, o
vedeam mergând pe stradă, cu alte persoane. Nu erau colegi de clasă. Păreau să fie
mai mari, și mai periculoși, dar Ash părea să se simtă confortabil, cu țigara în gură,
expirând fum în aer. Când am văzut-o în acea stare, știam că trebuia să o evit cu
orice preț.
De fiecare dată când o vedeam de la distanță, mă ascundeam și așteptam să
treacă, sau mă băgam în orice magazin apucam. Nu îmi era frică de ea, dar ar fi fost
prea ciudat să ne salutăm pe stradă, mai ales în fața noilor ei prieteni. La naiba, nici
nu credeam că ei erau prieteni adevărați. Arătau ca și niște adolescenți disperați după
fumat, muzică rock și comportament rebel. Începeam să mă întreb prin ce trece Ash
cu adevărat. Oare mama sa știa de ce face? Nu aveam habar.
Astfel, zilele păreau să treacă din ce în ce mai încet, probabil din cauza
singurătății mele. Dar dintr-odată, în mintea mea, s-a format o voce. O voce
întunecată. E greu de explicat. O voce care îmi spunea ce să fac, și mă ,,sfătuia”. O
voce care mă ținea departe de lume. Fă ce vrei singură. Las-o pe Ash. E o idioată.
Asta îmi spunea zilnic, și începeam să cred că spunea doar adevărul. În perioada aia,
Ash, pentru mine, chiar era o idioată. Își petrecea timpul cu tot felul de persoane
dubioase, și s-a schimbat radical.
Apoi mi-am dat seama că toți ne schimbăm la un moment dat, fie că vrem, sau
nu. Noi nu simțim când trecem prin procesul de schimbare, dar ceilalți, în schimb, o
văd, iar uneori, suferă din cauza sa. Poate că și eu mă schimbasem fără să-mi dau
seama, și poate că din acea cauză Ash nu mai vorbea cu mine.
 Gândurile mele întunecate au fost alungate când am văzut numele lui Ash, scris
cu litere mari pe ecranul lucios al telefonului. Mă sunase. Aș fi vrut să-i răspund,
dar... Nu poți să îi răspunzi. Nu uita ce ți-ai promis. Ai zis că vei uita de ea, și că te
vei descurca de una singură. Asta mi-a zis vocea mea interioară. Și m-am supus
ordinelor sale.
Am respins apelul.
Apoi m-am dus să beau o ceașcă de ceai, de una singură, cum eram obișnuită,
fără să mă gândesc la consecințe.