Folosirea semnelor de punctuaţie şi ortografie

pentru clasele a V-a-a VIII-a

Semnele ortografice în sens strict sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă, la nivelul cuvântului în
interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau între cuvinte care formează o unitate precum şi în
unele abrevieri. Semne ortografice sunt apostroful şi cratima (dar şi bara oblică, blancul,, linia de pauză,
punctul, virgula.)

Punctuaţia – un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca în scris pauzele, intonaţia,
întreruperea cursului vorbirii. Semnele de punctuaţie sunt: punctul, semnul întrebǎrii, semnul exclamǎrii,
virgula, punctul şi virgula, douǎ puncte, semnele citǎrii (ghilimelele), linia de dialog, linia de pauzǎ,
parantezele, punctele de suspensie, cratima sau liniuţa de unire.

Punctul
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze enunţiative. (Citeşte mult. Citeşte şi rezolvă probleme.)
 Se pune după o prescurtare. M.S. ( Maiestatea Sa )

Punctele de suspensie
 Marchează o întrerupere în cursul vorbirii (al gândirii). (Te rog să… )
 Indică lipsa unui fragment din text. („În vremea veche, […] pe când ) predispune la o stare
meditativă

Două puncte
 Se folosesc înaintea unei enumerări. (Căutăm în text: epitete, comparaţii, metafore.)
 Arată începutul vorbirii directe -vorbirea unui personaj (I-a spus:- Adu-mi, te rog, o cană cu apă!)
 Se pun înaintea unei explicaţii sau a unei precizări. ( Timp estimat: 12 minute. )

Semnul întrebării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative. (Cine vorbeşte? Îmi spuneţi cine
vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?)

Semnul exclamării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce frumos e afară! Priveşte cât e de înalt
muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii atent! Fii atent şi nu te mai juca!)
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului. ( Ionel! Astâmpără-te! Of! mă deranjezi!)

Virgula
 în frază:
 Desparte propoziţii de acelaşi fel, coordonate prin juxtapunere. (Citesc lecţia, desenez, rezolv
probleme. )
 Desparte o atributivă explicativă de regenta ei. (Ziua aceea, în care amaflat rezultatul, mi-a
rămas vie în amintire.)
 Desparte anumite subordonate de regenta lor. (Deşi plouă, ies la plimbare.)
 Desparte o incidentă de restul frazei. (Merg afară, zise ea, după ce terminlecţiile.)

Prof. Jurcă Ildiana

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău

  în propoziţie:
 Desparte elementele unei enumeraţii. ( A cumpărat: mere, pere, struguri.Este isteţ, harnic,
ascultător. )
 Desparte două părţi de propoziţie de acelaşi fel
 Desparte apoziţia simplă sau dezvoltată de restul propoziţiei. (Nepoata mea, Iulia, este
drăgălaşă.)
 Desparte gerunziile şi participiile aflate la începutul comunicării de restulpropoziţiei. (Alergând, s-
a împiedicat. Ascultat, a fost notat cu zece.)
 Desparte complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat.(Mureşul, în câmpie, are
cursul lin.)
 Desparte adverbele de afirmaţie sau de negaţie (egale cu o propoziţie) derestul enunţului. (Da, ai
dreptate. Nu, n-ai dreptate.)
 Desparte substantivul în cazul vocativ de restul propoziţiei. (Ionel,astâmpără-te!)
 Desparte o interjecţie exclamativă de restul propoziţiei. (Of, cât măsuperi!)
 Marchează lipsa predicatului. (Eu am aflat din ziar, el, de la radio.)

Linia de dialog
 Indică începutul vorbirii directe (a fiecărui personaj). (- Vino aici, a spus el.)

Cratima
 Indică scrierea corectă a unui cuvânt compus. (gura-leului, galben-auriu)
 Indică rostirea împreună a două sau mai multe cuvinte, cu fără dispariţia
unei silabe ( uneori şi dispariţia unui sunet / dispariţia hiatului ).

 Leagă desinenţa sau articolul hotărât de abrevieri sau de unele neologisme. (C.F.R.-ul, show-uri,
show-ul)
 Indică lipsa unui sunet. (Du-te-n casă!)
 Se pune între două numerale pentru a exprima aproximaţia. (E nevoie dedoi-trei oameni.)

Apostroful
 Indică lipsa accidentală a unui sunet sau a unui grup de sunete dintr-un cuvânt. (pân‘ diseară, al‘
dată)
 Indică lipsa unor cifre. ( în scrierea anilor ). ‘89
 Caracteristicile limbajului poetic
 Defineşte poezia cu tenta filosofică, în care sunt abordate marile teme ale liricii şi în care discursul
liric are un caracter meditativ.

Prof. Jurcă Ildiana

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău