CAPITOLUL 2

UNITĂŢILE PATRIMONIALE ÎN ROMÂNIA

2.1. Ce este o afacere?

Teoria şi practica financiar-contabilă foloseşte o mulţime de termeni cum sunt: agent economic, societate comercială, firmă,
întreprindere, afacere, etc. între care adesea apar confuzii.

Un act de comerţ este o operaţiune de intermediere a unui schimb de bunuri şi servicii între proprietar şi consumator; acesta
trebuie să fie o activitate sistematică, comerţul constituind o profesie obişnuită.

Ca atare, nu pot fi considerate acte de comerţ cele desfăşurate de gospodăriile individuale care privesc achiziţionarea de bunuri şi
servicii în interes personal, şi nici revânzarea ulterioară a acestor bunuri.
De asemenea, vânzarea produselor agricole pe care le obţin producătorii individuali de pe terenurile de pământ proprietate personală
nu sunt considerate acte de comerţ, ci fapte civile. În agricultură, faptele civile se concretizează cel mai adesea sub forma societăţilor
civile.
Totalitatea actelor de comerţ şi a actelor civile cu caracter comercial se desfăşoară între agenţii economici. Putem spune că agenţii
economici sunt persoane fizice sau grupuri de persoane fizice care iau parte la viaţa economică în calitate de comercianţi sau
necomercianţi, aşa după cum se poate vedea şi în figura următoare 1.

Contabilitatea se organizează în cadrul fiecărei unităţi patrimoniale şi a persoanelor fizice care au calitatea de
comerciant. Aceste unităţi patrimoniale au obligaţia să asigure:

 întocmirea documentelor justificative care atestă operaţiile efectuate asupra patrimoniului unităţii;

 înregistrarea în contabilitate a operaţiilor;

 inventarierea patrimoniului unităţii;

 întocmirea bilanţului contabil;

 controlarea tuturor operaţiilor efectuate;

 deţinerea de informaţii privitoare la situaţia patrimoniului şi a rezultatelor obţinute de unitatea respectivă

Firma este numele, sau după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul sub care semnează. 2 Datorită faptului că
exprimă denumirea societăţii, comerciale sau chiar necomerciale, de multe ori este folosit termenul de firmă în locul celui de
societate comercială sau întreprindere.

Întreprinderea este considerată a fi o organizaţie economică ce dispune, atât la constituire cât şi pe timpul funcţionări , de factori
de producţie, în scopul fabricării şi vânzării de bunuri şi servicii; următoarele elemente caracterizează o întreprindere:

 asocierea necesarului de factori de producţie - capital, muncă şi natură;

 asumarea întregului risc al afacerii, care poate fi pozitiv sau negativ;

 organizarea întregii activităţii economice şi lucrative pentru atingerea unui scop lucrativ coerent şi motivaţional pentru
toţi participanţii la afacere3.

Ţinând cont de forma de proprietate, întreprinderile se pot grupa astfel 4:

1
Dumitra Stancu, Contabilitate şi finanţe pentru ingineri, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 62
2
Art. 27 din Legea Nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului
3
Smaranda Angheni, Drept comercial, Editura Oscar, Bucureşti, 1997, pag. 28
4
C. Bărbulescu (coordonator), Economia şi gestiunea întreprinderii, Editura ASE, Bucureşti,1995, pag. 23
  întreprindere privată, familială sau personală (asociaţie familială, SRL cu asociat unic, liber-întreprinzător);
 întreprindere privată în asociere ( în comandită simplă, în comandită pe acţiuni, SRL);
 întreprindere (societate) privată şi/sau publică pe acţiuni;
 întreprindere publică a administraţiei centrale şi a celei locale;
 întreprindere mixtă privată-publică,autohtonă-străină.

DE PERSOANE

A COMERCIANT în nume în
A
C colectiv comandită
C simplă
T
T E SOCIETATE
V COMERCIALĂ SRL
I D
T E REGIE
A AUTONOMĂ DE CAPITALURI
C
T O COOPERATIVĂ
E M pe în
E acţiuni comandită
E R pe acţiuni
C Ţ
O
N GOSPODĂRIE societate
INDIVIDUALĂ agricolă
O A de valori
M C patrimoniale fundaţie
I T
E SOCIETATE
C CIVILĂ
Ă de persoane asociaţie
C
I
Ş V ADMINISTRAŢIE
I I PUBLICĂ organizaţie
obştească
L
S E centrală locală
O
C
I
A
L
Ă
FIG.2.1. Organizarea activităţii economice şi sociale

PERSOANELE FIZICE sunt acele persoane care au calitatea de comerciant, adică efectuează acte de comerţ (cumpărare/vânzare
de mărfuri, operaţiuni de asigurare, transport de mărfuri sau persoane etc.) şi potrivit legii, sunt înscrise la Oficiul comerţului.

Poate fi considerat comerciant persoana fizică care îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii 5:
 capacitate juridică de folosinţă şi de exerciţiu a actelor de comerţ, adică toate persoanele fizice în vârstă de minimum 18 ani şi fără
incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii;
 exercitarea în mod sistematic a actelor de comerţ, ca o profesie curentă ( deci nu în mod accidental);
 efectuarea actelor de comerţ în nume şi în cont propriu, ca o activitate lucrativă care să se finalizeze cu un câştig;
 asumarea riscului total al actelor sale de comerţ (de a câştiga şi de a pierde), cu angajarea răspunderii nelimitate cu întrega sa
avere prezentă şi viitoare, faţă de creditori;
 obţinerea autorizaţiei prevăzute de lege.
Aceste calităţi conferă persoanei fizice dreptul de a fi înmatriculată la Registrul Comerţului sub firmă proprie, dar şi obligaţia de a ţine
contabilitate proprie. Proprietarul individual îşi asumă, după caz, toate profiturile dar şi toate pierderile care ar putea rezulta din
afacere; în acelaşi timp, proprietarul poartă întrega răspundere, nelimitată, pentru toate angajamentele care au fost luate pe
parcursul derulării afacerii.
5
Smaranda Angheni, Drept comercial, Editura Oscar, Bucureşti, 1997, pag. 37
 2.2. Tipuri de unităţi patrimoniale

În funcţie de nivelul ierarhic de organizare a contabilităţii unităţile patrimoniale se împart în: unităţi economice, instituţii publice,
organizaţii obşteşti.( fig. 2.2)

UNITĂŢI
PATRIMONIALE

UNITĂŢI INSTITUŢII ORGANIZAŢII

ECONOMICE PUBLICE OBŞTEŞTI

REGII AUTONOME ALE

STATULUI

SOCIETĂŢI
COMERCIALE

ASOCIAŢII
COOPERATISTE

FIG.2.2. Clasificarea unităţilor patrimoniale

1.UNITATEA ECONOMICĂ este reprezentată de persoana juridică creată pe baza capitalului şi a patrimoniului propriu care are ca
obiect producţia mărfurilor, circulaţia mărfurilor, a titlurilor de valoare şi a instrumentelor de plată, prestarea de servicii în asigurări
şi transport, executarea de lucrări etc. şi are ca scop obţinerea de profit.

Unităţile economice se pot organiza sub forma regiilor autonome ale statului, societăţilor comerciale şi societăţilor (asociaţiilor)
cooperatiste.
REGIILE AUTONOME (sau întreprinderile publice) se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale
înfiinţate de către guvern sau de către consiliile locale (de exemplu: industria de armament, energie electrică, poştă şi transporturi
feroviare, mine şi gaze naturale).6
SOCIETĂŢILE COMERCIALE sunt unităţi patrimoniale cu personalitate juridică, înfiinţate prin acte administrative sau prin
asociere de persoane fizice sau juridice în scopul efectuării de acte de comerţ, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare 7. Altfel
spus, o societate comercială presupune o concentrare, o asociere de persoane şi/sau de capitaluri, în scop lucrativ, pentru
desfăşurarea unor activităţi comerciale. Societăţile comerciale pot fi societăţi de persoane (în comandită simplă sau în nume
colectiv), de capitaluri (pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni), sau mixte, de persoane şi capitaluri ( societatea cu răspundere
limitată).
SOCIETĂŢILE (ASOCIAŢIILE) COOPERATISTE sunt persoane juridice constituite pe baza principiului activităţii comune a
membrilor, având trăsăturile unor societăţi de persoane care muncesc împreună şi îşi administrează bunurile după reguli statutare de
administrare şi repartizare a rezultatelor.

Unităţile economice se pot clasifica după următoarele criterii:

1. DUPĂ OBIECTUL ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE :
 de producţie de mărfuri;
 de comerţ;
 de prestări de servicii (în transport, asigurări, financiar-bancare);
 de construcţii montaj;
 de exploatări miniere;

6
Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, art. 2, M.O. nr. 98/8, 1990.
7
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, M.O. nr. 127/17 noiembrie 1990.
 de executări de lucrări etc.
2. DUPĂ FORMA DE PROPRIETATE :
 societăţi comerciale de stat sau publice;
 societăţi comerciale private sau particulare;
 societăţi comerciale cu capital mixt – privat şi public:
 societăţi comerciale cu capital autohton şi cu capital străin.
3. DUPĂ MĂRIME :
 unităţi economice mari;
 unităţi economice mijlocii;
 unităţi economice mici.
4. DUPĂ CARACTERUL ACTIVITĂŢII ÎN TIMP :
 unităţi cu activitate permanentă;
 unităţi cu activitate sezonieră.
5. DUPĂ MODUL DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI :
 unităţi cu producţie individuală (sau pe comenzi);
 unităţi cu producţie de serie;
 unităţi cu producţie de masă.
6. DUPĂ FORMA DE CONSTITUIRE ŞI FUNCŢIONARE:
 SOCIETATEA ÎN NUME COLECTIV – obligaţiile sociale ale societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a tuturor asociaţiilor; părţile sociale nu pot fi reprezentate de titluri negociabile;
 SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ – este societatea comercială ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, în timp ce comanditarii răspund numai până la limita aportului lor şi nu
au dreptul să intervină în administrarea societăţii.
Comandita reprezintă contractul de asociere în care una din părţi, comanditatul, răspunde solidar şi cu întreaga sa avere pentru
obligaţiile societăţii faţă de creditori, în timp ce partea cealaltă, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit
de el. Capitalul social al societăţii este împărţit în părţi sociale care nu pot fi înstrăinate de comanditari fără acordul unanim.
 SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI – este societatea comercială care are capitalul social împărţit în acţiuni, iar
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii
sunt obligaţi doar la plata acţiunilor lor.
 SOCIETATEA PE ACŢIUNI – este societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar
asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni; acţiunile pot fi înstrăinate în mod liber, nefiind
necesară o autorizaţie din partea celorlalţi acţionari, dacă în contractul de societate nu este prevăzut expres astfel.

 SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ – reprezintă societatea comercială ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai în limita cotei lor sociale. Părţile sociale ale asociaţilor sunt de obicei netransmisibile
altor persoane şi nici nu sunt reprezentate prin titluri negociabile. Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
Actul constitutiv poate fi:

 contract de societate ( SNC şi SCS )

 contract de societate şi statut ( SA, SCA şi SRL ).

Actul constitutiv evidenţiază care este patrimoniul iniţial, adică bunurile economice, drepturile şi obligaţiile legate de acesta, dar şi
stabilirea obiectului de activitate al societăţii, şi deci implicit a obiectului contabilităţii care vizează:

 capitalul social subscris şi vărsat, cu referire la fiecare asociat şi specificarea: în numerar sau în natură;

 valoarea nominală a părţilor sociale şi numărul corespunzător fiecărui asociat;

 care sunt asociaţii care reprezintă şi administrează societatea;

 cât revine din profit / pierdere fiecărui asociat;

 care aste durata de funcţionare a societăţii;

 stabilirea modalităţilor de dizolvare şi lichidare, etc.

 Orice unitate economică are obligaţia, conform Legii nr. 26/ 1990, ca înainte de a-şi începe activitatea, să solicite înmatricularea la
Registrul Comerţului, moment în care devine persoană juridică.

Iată câteva condiţii de bază 8

care trebuie îndeplinite de orice unitate economică pentru a fi persoană juridică:
 existenţa unui patrimoniu propriu care favorizează participarea la raporturi juridice civile;
 deţinerea unei denumiri proprii, a unui sediu propriu, a unei structuri organizatorice de producţie, funcţionale şi de conducere,
dar şi a unui mod propriu de încetare a persoanei juridice prevăzut de statut;

 existenţa unui scop licit.

2. INSTITUŢIILE PUBLICE sunt create pentru realizarea unor activităţi social-culturale, neîndeplinind o activitate economică
direct productivă.

Se împart în următoarele categorii:

 unităţi subordonate Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, adică unităţile de învăţământ preşcolar, şcolile generale,
liceele, şcolile profesionale, universităţile şi învăţământul postuniversitar;
 unităţi subordonate Ministerului Sănătăţii, cum ar fi: dispensare, spitale, sanatorii, policlinici etc.;
 unităţi subordonate Ministerului Culturii, cum sunt: teatre, opere, muzee, cămine culturale etc.;
 organele puterii şi administraţiei de stat: preşedenţia, parlamentul, guvernul, parchetul, prefecturile şi primăriile, organele de
justiţie etc.;
 armata şi organele de ordine internă şi de pază.

Aceste instituţii bugetare, enumerate mai sus, nu generează venituri care să le asigure în totalitate
autofinanţarea, ele fiind finanţate de la buget.
3.ORGANIZAŢII OBŞTEŞTI s-au constituit pe principiul asocierii sau participării libere şi au ca obiect desfăşurarea de activităţi
politice, religioase, socio-culturale, dar şi anumite activităţi economice.

Sunt considerate organizaţii obşteşti următoarele categorii:

 partidele politice;
 sindicatele;
 asociaţiile profesionale;
 cultele;
 societăţile de caritate;
 fundaţiile etc.
Acestea îşi acoperă cheltuielile de funcţionare din unele venituri proprii obţinute din desfăşurarea unor activităţi economice, dar şi
din contribuţia membrilor acestora.
SOCIETĂŢILE AGRICOLE se înfiinţează în baza Legii Nr. 36 din 1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în
agricultură. Societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil şi un număr nelimitat şi variabil de asociaţi; obiectul
său de activitate îl reprezintă exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, dar şi
realizarea de investiţii de interes agricol.
Exploatarea agricolă poate consta din: organizarea şi efectuarea de lucrări agricole şi îmbunătăţiri funciare, utilizarea de maşini şi
instalaţii, aprovizionarea, prelucrarea şi valorificarea produselor agricole şi neagricole, şi alte activităţi asemănătoare. Societatea
agricolă nu are caracter comercial.
Uneltele agricole, alte utilaje, mijloacele băneşti şi materiale, animalele, pot fi aduse în societate, în proprietatea sau după caz,
numai în folosinţa acesteia; la intrarea în societate, toate acestea se vor evalua pentru a se determina părţile sociale subscrise de
fiecare membru asociat. Obligaţiile vor fi garantate cu patrimoniul social, asociaţii fiind răspunzători numai cu părţile lor sociale.

8
Gh. Iliescu, Curs de drept civil. Drepturile civile, I.I.S.Sibiu, Facultatea de Drept Economic - Administrativ, 1978, pag. 45