Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizare

Personajul principal al piesei este Coana Chirița, iar când realizezi


caracterizarea acesteia trebuie să ai în vedere trăsăturile care reies din relația
cu celelalte personaje, statutul pe care îl are acest personaj în cadrul comediei,
precum și trăsăturile care reies din faptele acesteia. Citind această
caracterizare a personajului principal din „Chirița în provinție” vei afla că
autorul nu folosește procedeul caracterizării directe, personajul fiind
caracterizat de propriile acțiuni sau prin prisma relației pe care o are cu alte
personaje.

Piesa de teatru „Chirița în provinție” face parte din ciclul de comedii scrise de
Vasile Alecsandri care o au pe coana Chirița în centrul acțiunii. Opera ce a avut
premiera în 1852 este formată din două acte, fiecare dintre acestea conținând
mai multe scene. Tema acesteia este evidențierea snobismului epocii și a
corupției.

Coana Chirița este personajul principal al piesei de teatru „Chirița în


provinție”. Pe parcursul operei, autorul o înfățișează în mai multe ipostaze,
menite a-i contura portretul acesteia. Alecsandri nu folosește procedeul
caracterizării directe, ci doar pe cel al caracterizării indirecte, portretul
Chiriței fiind realizat prin mimică, gesturi, dialog și relația cu restul
personajelor. Trăsăturile fizice ale Chiriței nu sunt descrise de
către autor, lăsând imaginea acesteia la imaginația cititorilor. Personalitatea
sa însă este conturată în detaliu, lăsând puțin loc interpretării.

Piesa ne-o înfățișează pe Chirița în două situații sociale diferite. Primul act o
arată pe aceasta la moșia Bârzoieni, unde visează să devină isprăvnicească și
să pună mâna pe averea Luluței, căsătorind-o pe aceasta cu fiul său, Guliță, iar
cel de-al doilea, isprăvnicească în târg, alături de soțul ei.

Una dintre cele mai bune modalități prin care autorul o caracterizează pe
aceasta este limbajul folosit de Chirița, ce împletește fără succes
regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul acestora este
imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour des fleurs de
coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril” („spălăm putina”),
„tambour d 'instruction” („toba de carte”). Astfel autorul aduce în fața
cititorului impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane,
de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile sale.
Limbajul său este o altă modalitate prin care Alecsandri își caracterizează
principalul personaj, acesta fiind unul asemănător cu cel al unui birjar,
nedemn de doamna în care pozează: „Afară, mojicilor!”, „Auză-i,
țopârlanilor!”.

O altă modalitate prin care Alecsandri dezvăluie trăsăturile de caracter ale


Chiriței este relația sa cu fiul său, Guliță, și, mai important, educația pe
care aceasta i-a oferit-o tânărului. Una dintre puținele trăsături pozitive ale
personajului care reies din această relație este dragostea pentru fiul său, ea
fiind o mamă iubitoare, dar una care își răsfață prea mult copilul și este
incapabilă să îi ofere o educație decentă. Un exemplu relevant în acest sens
apare chiar în prima scenă a primului act, când țăranii vin să se plângă că fiul
său le-a ucis un vițel la vânătoare, a dat foc unui bordei și a făcut avansuri
necuviincioase unei fete, Măriuca. Confruntată cu aceste plângeri, Chirița nici
nu așteaptă să audă toate faptele, ci îi gonește pe țărani, refuzând să le facă
dreptate. Mai mult, ea ia partea fiului său, căruia pare că i se cuvine totul și îi
insultă pe cei păgubiți: „Țâst, bețivilor... bine v-o făcut suflețelul... De ce nu vă
păziți vițeii și Măriucile?”.

Chirița este o femeie lipsită de moralitate. Acest fapt reiese din flirtul său
cu Șarl, profesorul de franceză al lui Guliță și din avansurile lui Leonaș,
deghizat ca și cadru militar, pe care le acceptă și căruia îi dăruiește chiar și o
fotografie cu ea.

Folosind din nou caracterizarea indirectă, autorul îi face portretul Chiriței și


prin prisma altor personaje. Prin ochii lui Șarl, ea apare ca o femeie incultă,
ce pozează într-o doamnă distinsă, vorbitoare de limba franceză, când de fapt
tot ce face este să înlocuiască unele cuvinte din expresii moldovenești, spre
exemplu „tambour d 'instruction” („toba de carte”). Profesorul de franceză
observă și că femeia fumează ca un caporal, doar pentru a fi în ton cu moda.

Deși pozează într-o femeie curajoasă și emancipată, care are și


îndeletniciri de-ale bărbaților, precum fumatul sau călăria, Chirița este de
fapt o femeie slabă, care dă înapoi la primul semn de pericol real. Un
exemplu în acest sens este scena în care Leonaș scoate o armă de jucărie, iar
Chirița, care ar fi trebuit să își protejeze fiul, pe Guliță, se ascunde în spatele
cumnatei sale, Safta.

Consider că una dintre cele mai apropiate de realitate descrieri ale trăsăturilor
de caracter ale Chiriței o face Leonaș. Acesta i se adresează cu apelativele
„Babă-Cloanță” și „strigoaie”, după ce este scos afară din curte deoarece a râs
de Guliță, care căzuse de pe cal și îi promite multe zile de șotii. Una dintre cele
mai relevante este cea în care se deghizează în tânăr militar și îi face avansuri
Chiriței. Ea le acceptă aproape imediat și îi și oferă acestuia portretul său și îi
declară dragostea, deși este căsătorită cu Bârzoi. Astfel Chirița încalcă
jurământul căsătoriei cu primul tânăr care se arată interesată de ea.

După ce își atinge scopul de a deveni isprăvniceasă, trăsăturile unui


caracter avar ies tot mai mult la iveală. Cei care au promis mită 12 căpățâni
și au adus doar 10 sunt numiți „târtanii dracului" și cucoana promite să se
răzbune pentru această greșeală. Transformarea sa este observată și de către
Bârzoi, care îi reproșează faptul că nu se mai ocupă de gospodărie, nu mai
gătește, lenevește toată ziua și cheltuiește banii pe haine și mobilier.

În concluzie, Chirița este un personaj descris cu dibăcie de către Vasile


Alecsandri, ce reprezintă tiparul femeii ariviste, inculte, fără
moravuri, ce urcă pe scara socială prin intemediul bărbatului doar pentru a-
și adânci iluzia despre sine. Scopurile sale sunt obținerea averii și a
recunoașterii celor din jur, ceea ce denotă un caracter slab. Ea rămâne
memorabilă prin contradicțiile care îi conturează portretul și care inspiră
hohote de râs.