Sunteți pe pagina 1din 6

TEMA VII: DISCUȚIA ȘI POLEMICA

1. Definiți discuția.
Discuția este considerată cel mai eficient mijloc de convingere a partenerului de comunicare,
dat fiind faptul că însăși participanții la ea ajung să tragă concluziile cu referire la veridicitatea
unei teze.
Conform DEXI, discuția este:
1) schimbul de puteri, de propuneri, de critici referitoare la o chestiune, cu scopul de a o
studia mai bine și de a o soluționa;
2) conversație, o cercetare, o examinare a unei probleme;
3) conversație animată, în contradictoriu (poate să degenereze în ceartă); dispută,
controversă.

2. Care este scopul discuției?


Scopul discuției este de a soluționa, în comun, o problemă, de a scoate la iveală adevărul.

3. Numiți pricipiile de realizare a discuției.


 Principiul securității ambelor părți se referă la tendința de a nu provoca daune
psihologice niciuneia din părți, de a nu înjosi demnitatea personală.
 Principiul orientării descentralizate indică faptul că cei care dicută nu au voie să coboare
la nivelul intereselor personale, ci trebuie să pledeze pentru o cauză comună- cea a
adevărului, care este unul.
 Principiul caracterului adecvat al celor recepționate se referă la necesitatea de a nu
denatura gândurile expuse de interlocutor, voluntar sau involutar.

4. Care sunt cauzele ce împiedică stabilirea adevărului și conduc la discuții


distructive?
o omul nu se poate stăpâni întotdeauna pentru a asculta punctul de vedere al
interlocutorului;
o scopul unui interlocutor este premeditat; de a-l răpune cu orice preț pe partenerul de
comunicare;
o partenerul de discuție este permanent întrerupt, ceea ce-l împiedică să demonstreze
justețea tezelor sale;
o unul dintre interlocutori se agață permanent de aspecte neesențiale și partenerul de
discuție nu-și poate concentra atenția, se plictisește;
o atenția celui inclus în discuție e concentrată asupra aspectului exterior al interlocutorului,
a ținutei, a felului de a vorbi al acestuia și mai puțin la conținut (sau deloc);
o oponentul e prea sigur de faptul că informațiile pe care le deține sunt suficinte pentru
rezolvarea problemei în cauză, de aceea, nu acordă atenție faptului că poate exista și o
altă opinie.

5. Care sunt genurile discuțiilor?


1. Discuțiile apodictice
2. Discuția euristică
3. Discuțiile sofistice

1
6. Explicați fiecare gen de discuție.
1. Discuțiile apodictice exprimă raporturi, legături esențiale între lucruri, fenomene și
însușirile lor și care exclud posobilitatea unei poziții indiscutabile.
În asemenea discuții, ambii parteneri sunt interesați să ajungă la un punct de vedere, de
aceea, nu se dușmănesc, se ajută reciproc, se completează în formularea tezei, antitezei,
manifestând respect și încredere unul față de altul. Tezele trebuie formulate corect și înțelese
exact, pentru a găsi argumentarea lor cu probe suficiente și a ajunge la un punct de vedere
comun, doarece dacă esența tezei este interpretată în mod diferit, pot apărea divergențe.
2. Discuția euristică are loc atunci când unul dintre interlocutori acceptă punctul de vedere
al celuilalt, însă nu înainte de a i se fi adus argumente întru susținerea tezei.
De regulă, asemenea discuții se duc când există o viziune asupra faptelor, evenimentelor,
fenomenelor. Inițiatorul discuției în cauză, ce deține o poziție justă în problema pusă ăn
dezbatere trebuie să mizeze pe succes și acesta nu se va lăsa mult așteptat, dacă se vor respecta
anumite condiții si anume:
studierea, depistarea motivelor ce i-a făcut pe partenerii de discuție să-ți expună punctul
de vedere propriu referitor la chestiunea dată;
formularea limpede, concisă a punctului de vedere propriu referitor la chestiunea
discutată;
prezentarea, mai întâi, a punctului de vedere al oponentului și, după aceea, combaterea
prin mijloace respective.
3. Discuțiile sofistice au intenția de a impune cu orice preț punctul propriu de vedere, de a
nu ceda, ba chiar de a căuta, prin diferite șiretlicuri, să producă o impresie de
obiectivitate și de gândire logică.
Sofistica- virtuozitate verbală, argumentare aparentă, înlocuirea unei noțiuni cu alta, abuzul în
utilizarea noțiunilor plastice, imprecise, punerea în circulație a procedeelor rușinoase, necinstite.

7. Ce greșeli se comit în timpul discuțiilor euristice?


 supraaprecirea sau subaprecierea posibilităților informative ale unui oponent, fapt ce dă
naștere la declarații neargumentative sau la repetarea inutilă a informațiilor, deja
cunoscute;
 nu se ține cont de motivele comportării oponenților, din care cauză se trag concluzii
pripite;
 supraaprecierea de către orator a propriilor posibilități, în comparație cu cele ale
oponentului;
 oponentului i se impune un comportament inadecvat situației și, ca urmare, discuția de
declanșează fără randament.

8. Enumerați regulile principale care trebuie respectate în discuție.


1. A pătrunde în esența celor susținute de interlocutor (oponent), fără a relata emoțiile ce ne
stăpânesc;
2. A cunoaște mai amănunțit oponentul până la discuție și pe parcursul acesteia;
3. A crea o atmosferă favorabilă în timpul discuției: a zâmbi, a începe cu fapte pe care le
aacceptăm, a exprima compătimiri, a vorbi cu oponentul despre ceea ce îl interesează, a
nu se scoate în evidență doar propriul EU;

2
4. A asculta atent întrebarea pusă de către partenerul de comunicare, pentru a răspunde
adecvat;
5. A pune întrebări la care interlocutori unt bucuroși să răspundă.

9. Numiți fazele de pregătire și de întreținere ale discuției.


1. Organizațională, când se dezvăluie sensul discuției;
2. Acceptarea de către participanți a alternativei și argumentarea punctelor de vedere
adoptate;
3. Desfășurarea discuției ca atare: întrebări, replici ale oponentului, ale participanților;
4. Conturarea și cristalizarea punctelor de vedere juste asupra chestiunilor discutate și
argumentarea lor;
5. Formularea concluziilor cu participarea activă nu numai a oponenților, ci și a celorlalți
prezenți la discuție;
6. Indicarea necesității aplicării noii interpretări adoptate în domeniile respective ale vieții.

10. Caracterizați părțile componente ale discuției.


1. Introducerea în discuție este făcută de către organizator, care pregătește auditoriul pentru
receptare, captivează atenția, trezește interesul și încrederea. Acest lucru se obține prin
formula de adresare, prin sublinierea actualității, etc.
În plus, participanții la discuție urmează pașii respectivi:
a) prezintă problema ca atare;
b) formulează tezele;
c) expun obiectivul dorit;
d) comunică planul discuției;
e) anunță participanții și ordinea evaluării lor.
2. În partea principală a discuției, se rezolvă mai multe probleme:
a) se dezvăluie esența noțiunilor luate în discuție și legătura dintre ele;
b) se formulează definiții;
c) se lansează teze;
d) se aduc argumente din partea tuturor oponenților;
e) se face coeziunea dintre cele discutate în plan teoretic și cel practic, formulându-se
sugestii și argumentându-le;
3. În închierea discuției:
a) se scoate încă odată în evidență concluzia;
b) se consultă opinia celor prezenți privind modalitatea de realizare a coeziunii dintre teorie
și practică;
c) se formulează probleme de perspectivă.

11. Ce greșeli sunt frecvent comise în organizarea discuțiilor?


 nr. prea mare de chestiuni puse în discuție, fapt ce nu permite tratarea lor eficientă;
 discutarea superficială/formală;
 abaterile nejustificate de la tema discuției;
 lipsa concluziilor pe marginea celor discutate.

3
12. Ce recomandări oferiți pentru întreținerea discuțiilor în funcție de constituția
psihologică a participanților?
 Dacă interlocutorul nostru este irascibil (se înfurie ușor), trebuie să găsim momentul
potrivit pentru discuție, când persoana respectivă are o bună dispoziție. În cazul în care
subiectul nu poate fi amânat, e bine sa-l incepem cu aspectele cele mai plăcute, arătând
interlocutorului atașamentul nostru pentru el. Vom alege formulele care exprimă emoții
pozitive sau pe cele neutre, dar nu cele care exprimă gravitatea problemei.
 Dacă partenerul nostru de discuți are un grad de inteligență scăzut, dar este o fire
emoțională, nu este corect să-i arătăm că este irațională sau nu cunoaște multe lucruri. E
mult mai bine să vedem în el ceea ce este valoros (de ex. Sufletul, emoțiile pozitive,
generozitatea). În aceste cazuri, vom evita subiectele care necesită o pregătiere
intelectuală solidă și vom găsi modalități de abordare a subiectelor simple, absolut
necesare.
 Dacă interlocutorul nostru este susceptibil și suspicios, în discuție, e necesar, ca de
fiecare dată, să formulăm gândurile cu exactitate și cu toate precizările curente. E
recomandabil să folosim o serie de formule care ar preciza detaliile necesare sau ar
exprima o anumită politețe.
 Dacă interlocutorul nostru este sărac la suflet, răutăcios, vom evita orice discuție cu el,
limitându-ne, dacă totuși ne obligă situația, la probleme/subiecte absolut necesare.
E recomandabil sî se abordeze stilul neutru, oficial, fară cuvinte familiare.

13. Ce subiecte trebuie evitate într-o discuție?


 Sănătatea personală;
 Sănătatea altor persoane;
 Subiecte controversate (religie, politică , de clasă etc);
 Ghinioanele personale;
 Subiecte banale și plictisitoare;
 Bârfe dăunătoare.

14. Definiți polemica.


Atunci când în discuție apar două opinii în privința unui fenomen, când se confruntă două puncte
de vedere diametral opuse incompatibile și fiecare dintre părți le susține cu îndârjire, discuția se
transformă în polemică.
Așadar, polemica are un caracter de contrversă și presupune în relațiile de comunicare, o
atitudine critică, combativă a interlocutorilor.

15. Numiți regulile generale de întreținere a polemicii.


1. Nu se intră în polemică cu o persoană ce caută mereu pretexte de ceartă, dând explicații
contradictorii, neconvingătoare (se mai spune și ,,om sucit”).
2. Dacă oponentul este limbut, demagog, se recomandă să i se pună întrebări în sens opus
sau să se răspundă ironic la întrebările acestuia.
3. Oamenii imizi, dar cinstiți în discuție, necesită a fi susținuți, încurajați, pentru ale spori
autoritatea, demonstrându-le astfel o atitudine obiectivă, o bună intenție.
4. A solicita părerea oponenților bine pregătiți în formularea concluziilor, dar a nu arăta că
este nevoie de susținerea lor în procesul argumentării.
4
5. E preferabil de a se consulta opinia persoanelor cunoscătoare în domeniul subiectului
discutat, dacă ele sunt prezente la discuție.
6. Se recomandă de a nu se solicita opinia persoanelor sceptice, pline de sine, iar dacă
acestea intervin nepoftite, trebuie respinse într-o formă delicată.
7. Nu este corect de a solicita opinia persoanelor de conducere, prezente la discuție, or,
,,lupta” între opinii se duce de la egal la egal.
8. A se depistaîn cele susținute de oponent ideea de bază, pentru a se constata dacă există
unele tangențe cu ideea proprie.
9. A se urmări cu atenție gândul principal al oponentului, pentru apute, la nencesitate, să se
cotraargumenteze sau să se clarifice unele lucruri importante.
10. A se examina atent orice argument al oponentului prin prisma cunoscutelor legi ale
logicii formale; nu trebuie să ne lăsăm intimidați, manipulați de nonargumente.
11. A se depista faptul coeziunii dintre argumente și concluzie sau lipsa acestei legături.

16. Enumerați cerințele de ordin psihologic în realizarea polemicii.


1. Este inadmisibil să se recurgă la exagerarea unor merite ale oponentului, în scopul de a-i
slăbi vigilența atunci când i se dă lovitura de grație.
2. Nu se recomandă ca, atunci când se câștigă lupta, să se etaleze emoțiile de bucurie,
lezând amorul –propriu al adversarului.
3. În cazul comiterii unei inexactități, este necesar să se recunoască faptul fără nici o ezitare.
4. Nu se recomandă să se declare, cu toată fermitatea, că oponentul nu are dreptate. Lucrul
acesta se face prin argumente, fără a-i leza demnitatea prin aceste afirmații.
5. E recomndabil să se facă complimente cu sinceritate și să se accepte complimentele
făcute la persoana proprie cu eleganță.

17. Ce tipuri de întrebări puteți folosi pe parcursul polemicii?


1. Întrebarea capcană. Ea are scopul de a-l pune pe oponent într-o situație dezarmată chiar
din primele momente,
2. Întrebarea în sens invers (contraîntrebarea) este formulată cu scopul de a fugi de
răspuns.
3. Întrebarea-blocare este adresată cu scopul de a forța o decizie sau oa determina
oponentul să dea răspuns ce i-ar conveni interlocutorului.
4. Întrebarea-impunere este adresată cu scopul de a impune punctul de vedere propriu, și,
într-un fel, se cerșește răspunsul afirmativ.
5. Întrebarea- precizare se formulează pentru a obține informații auxiliare sau pentru a
refuza diferite afirmații ale oponentului.
6. Întrebarea de tergiversare este folosită cu scopul de a amâna conversația și a câștiga
timp pentru construirea propriei argumentații.
7. Întrebarea retorică este folosită nu atât pentru a obține răspunsuri, ci pentru efectul ei vu
o încărcătură emotivă, având în polemică și rolul de întrebare-blocare, cu scopul de a
închide orizontul oponentului și a-l sili să formuleze un răspuns satisfăcător.

5
18. Prin ce procedee vă puteți apăra în polemică?
1. Localizarea discuției în contradictoriu.
Este etapa când oratorul precizează observările, întrebările, le clasifică, ia decizia cum să
procedeze în continuare.
2. Analiza discuției este făcută cu scopul de a constata intenția oponentului, ce se ascunde în
umbra întrebărilor sau a replicilor.
3. Determinarea tacticii, care se poate manifesta variat:
- A nu intra în discuție;
- A se scuza sau a invoca un pretext;
- A justifica faptul că s-au comis unele inexactități;
- A susține, în continuare, propria opinie, în cazul când oponentul are intenția de a
compromite o idee justă, în stadiul incipient al acesteia.