4.4.

2 Recunoașterea structurilor situațiilor financiare

Cadrul contabil general IASB defineste recunoașterea ca fiind procesul încorporării în bilanț și în contul
de profit și pierderea unui element care îndeplinește criteriile de recunoaștere. Procesul în sine implică
descrierea în cuvinte a elementelorîn cauză și asocierea unei anumite sum, precum și includerea sumei
respective ăn bilanț sau contul de profit si pierdere.

Criteriile pentru recunoașterea unui element al structurilor situațiilor sinanciare sunt două:

- Posibilitatea ca orce beneficiu (avantaj) economic viitor asociat elementuluisa intre sau sa iasa
în/din entitate.;
- Elementul sa aibe un cost sau o valoare care poate fievaluata ăn mod echitabil.

Aceste criterii sunt nuanțate în Cadrul contabil general IASB pe elemente proprii bilanțului: active și
datorii, sau pe cele proprii contului de profit și pierdere, venituri si cheltuieli.

Recunoaștere activelor. Un activ este recunoscut în bilanț în momentul în care este probabil
realizarea unui beneficiu economic viitor către entitate și activul are un cost sau o valoare care
poate fi evaluata credibil.

Recunoașterea datoriilor. O datorie este recunoscută în bilanț când este posibilă ca oa ieșire de
resurse, purtătoare de benficii viitoare, va rezulta din decontarea unei obligații prezente și când
acesta poate fi evaluata credibil.

Recunoașterea veniturilor. Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când a
avut loc o creșterea beneficiilor economice viitoare aferente creșterii unui activ sau diminuarii unei
datori, iar acestea pot fi evaluate credibil. Aceasta înseamnă de fapt că recunoașterea veniturilor se
realizează simultan cu recunoașterea creșterii de active sau reducerii datoriilor.

Recunoașterea datoriilor. Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când au
loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferenta diminuării unui activ sau creșterii unei
datorii, iar această reducere poate fi evaluată credibil. De fapt, aceasta inseamnă că recunoașterea
cheltuielilor are loc simultan cu creșterea datoriilor sau reducerea activelor.

Definirea, recunoașterea și evaluarea situațiilor financiare

Definirea structurilor sitațiilor financiare

Pornind de la obiectivul situațiilor financiare, cadrul general face următoarele precizării:

a) Informațiile privind poziția finaciară sunt oferite, în primul rând , de bilant, iar structurile direct
legate de evaluare poziției financiare sunt: activele, datoriile, și capitaluirle proprii, definite
astfel:
- Un activ reprezinta o sursaă controlată de entitateca rezultatul unor evenimente trecute și de la
care se așteaptă să genereze beneficiieconomice viitoare;
- O datorie reprezinta o obligatie actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin
decontarea căreia se așteptă să rezulteo ieșire de resurse care încorporează beneficii
economice;
- Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entități după deducere
tuturordatoriilor sale.
b) Informațiile privind perfomanța sunt oferite în primul rând, de contul de profit și pierdere iar
structurile legate în mod direct de evaluarea performanței sunt veniturile si cheltuielile definite
astfel
- Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se
concretizează în capitalui proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor;
- Cheltuielile constituie diminuările ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieșire sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acționari.
Situația fluxurilor de trezorerie trebuie să raporteze fluxurile de trezorerie din cursul perioadei,
clasificate pe activitați de exploatare de investiții și de finanțarea .
Fluxurile de trezorerie sunt intrările sau ieșirile de numerar și echivalente de numerar.

Întocmirea situatiilor finaciare anuale

Aspecte generale
Întocmirea situațiilor finaciare anuale marchează lucrărilor contabile ale unei exercițiu finaciar și
reprezintă punctul de plecareal contabilități din exercișiul urător.
Sursele de întocmire ale situațiilor finaciare anuale constituie datele preluate și/sau prelucrate
din situșiile finaciare ale exercițiului precedent, din ultima balță de verificare a exercițiului
curent, din alte date ale contabilității finaciare și , ca excepție, chiar ale contabilității de
gestiune.
Conținutul și modul de întocmire a componentelor situațiilor finaciare anuale sunt prorii fiecărei
dintre ele: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capiitalului propriu, situația
fluxurilor de trezorerie, note explicative la situațiile financiare anuale.
Sitațiile financiare anuale se întocmesc într-un singur exemplar care se pastreză timp de 50 de
ani ăn arhiva entitatii. Situatiilefinaciare anuale se depun online sau laghișeul administratiei
fiscalede care aparține fiecare entitate.
Bilantul
Este prima cea mai importantă componentă a situațiilor finaciare anuale care oferă
informațiiprivind poziția financiară a entității.
Forma bilantului adoptată în țara noastră prin OMFP nr. 1802/2014 este cea de listă cu gruparea
elementelor după natură și lichiditate, în ordine crescătoare, și după natură și exigibilitate, în
ordine descrecătoare.
În cadru activelor sunt delimitate utilizările permanente sau durabile de resurse sub formă de
investiții, utilizării temporare sau curente sub forma de stocuri, creanțe, și valori mobiliare de
plasament.
Sursele de finațare, prin structura lor delimitează cele trei modalități de formare de resursele și
anume
Resursele permanente sau pe termen lung furnizate de proprietar(individual sau asociati),
resursele temporare curente asigurate de terți (furnizori, banci, obligatari), și resurse rezultate
sub forma profiturilorrealizate în cadrul fiecarui exercițiu finaciar.
Astfel , privind în general , putem spune ca activul, prin componenta sa evidențiează destinația
și lichiditatea valorilor economice, iar clasificarea surselor de finațare în fucție de modul de
constituire (surse proprii, straine) și eligibilitatea lor.