Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

Referat

Badiu Adriana Elena

An 2 master KRRM

Corectarea deficientelor fizice

Elementul principal folosit de gimnastica medicală pentru prevenirea şi corectarea

deficienţelor fizice este exerciţiul fizic, grupat şi sistematizat în procedee şi metode de
gimnastică medicală. Exerciţiul fizic este definit ca o activitate statică şi dinamică, încadrată
într-una din formele de exercitare curentă.

Această activitate este realizată după reguli tehnice şi metodice bine stabilite, respectând
cerinţele generale de anatomie, biochimie, fiziologie, igienă şi pedagogie. Corectarea
deficienţelor fizice prin practicarea exerciţiilor fizice este posibilă numai datorită efectelor
acestora asupra structurii ţesuturilor corpului, asupra funcţiilor organice şi psihicului. Astfel,
exerciţiile fizice, statice şi dinamice, exercită asupra corpului omenesc multiple influenţe
pozitive. De aceea, nu se poate vorbi de o singură clasificare a acestora. Se constată astfel că
în urma practicării sistematice a exerciţiilor fizice apar în organism modificări locale sau
generale, trecătoare sau de lungă durată, rapide sau lente, care modifică structura şi
funcţionalitatea ţesuturilor, organelor şi aparatelor corpului omenesc. Efectele profilactice,
dar mai ale cele corective ale exerciţiilor fizice rezultă din efectele morfogenetice (plastice),
fiziologice şi educative, ce se observă la cei ce practică timp îndelungat şi metodic exerciţiile
fizice, adecvate scopului propus.

Exerciţiul fizic este un important factor morfo-genetic, mai ales pentru elementele
aparatului locomotor. Oasele şi periostul, articulaţiile şi muşchii, tendoanele şi fasciile au o
structură funcţională atât de evidentă, încât capătă semnificaţia unei reprezentări grafice a
forţelor mecanice, pe care acţiunile statice şi dinamice le exercită asupra lor. Acţiunile
mecanice care se aplică asupra unui os – întinderea, presiunea şi răsucirea – influenţează
aşezarea sistemelor traiectoriale din structura epifizelor. Cercetările din acest domeniu au
subliniat faptul că exerciţiul fizic determină o remaniere continuă a elementului fundamental
al structurii oaselor – osteocitul –, în sensul unei ajustări, distrugeri sau reconstrucţii
concordante acţiunii mecanice. 11 În acest sens, unele poziţii şi mişcări, care alcătuiesc
exerciţii.

1
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

În acest sens, unele poziţii şi mişcări, care alcătuiesc exerciţiile fizice, prin acţiunile
mecanice imprimate asupra osului, pot fi folosite pentru creşterea în lungime şi grosime a
acestuia (legea osteogenezei a lui Delpech şi Wolff). Totodată, exerciţiile fizice aplicate în
prima perioadă a vieţii pot preveni şi corecta – prin acţiune statică sau dinamică –
deformaţiile osoase mult mai uşor decât în celelalte perioade ale vieţii. Periostul are, la rândul
său, o structură funcţională, demonstrată de grosimea, dispoziţia şi orientarea fibrelor din care
este alcătuit. Forma articulaţiei ca şi calităţile sale funcţionale, mobilitatea şi stabilitatea sunt
determinate de rolul articulaţiei în statica şi motricitatea corpului omenesc.

Amplitudinea mişcărilor condiţionează întinderea suprafeţelor articulare, lungimea şi

grosimea capsulei şi ligamentelor articulare. În structura aparatului fibros periarticular, fibrele
conjunctive sunt orientate în concordanţă cu factorii mecanici de tracţiune directă sau
indirectă, exercitată asupra articulaţiei. În tulburările de formă, ca şi în tulburările funcţionale
ale articulaţiilor, executarea exerciţiilor analitice la nivelul articulaţiei, activ sau împotriva
unei rezistenţe, poate reda mobilitatea, dar şi stabilitatea articulaţiei deficiente.

Orice activitate cu caracter fizic, fie sub forma efortului static sau a mişcărilor cu
amplitudine şi intensitate diferite, constituie o executare specifică pentru muşchi. Prin
exercitarea muşchilor sau a grupelor musculare se îmbunătăţesc atât proprietăţile fiziologice
ale muşchilor, cât şi calităţile lui fizice. Astfel, volumul şi forţa musculară pot fi influenţate
pozitiv de exerciţiile fizice executate liber şi îndeosebi de exerciţii simple executate împotriva
gravitaţiei, precum şi de mişcările legate de aparate, a căror îngreuiere poate fi mărită
progresiv. Rezistenţa se dezvoltă printr-un număr mare de repetări a unor contracţii statice –
izometrice –, ca şi prin mişcări cu autorezistenţă sau împotriva unei rezistenţe manuale sau
mecanice. Elasticitatea muşchilor se păstrează sau se capătă prin mişcări ample, mişcări de
pendulare sau împotriva unei rezistenţe – executate excentric şi în afara segmentului de
concentraţie.

Una din cauzele cele mai frecvente ale deficienţelor fizice sunt tulburările de tonus
muscular. Executate metodic, exerciţiile fizice pot tonifica în condiţii de scurtare grupele
musculare hipotone-întinse, dar şi să lungească şi să relaxeze pe cele contracturate şi scurte.
De fapt, corectarea celor mai frecvente deficienţe fizice se bazează pe aceste efecte
morfogenetice de la nivelul muşchilor.

O dată cu tonifierea musculaturii, se întăresc tendoanele şi fasciile musculare.

Structura fasciilor, aponevrozelor şi mai ales a tendoanelor demonstrează funcţiile motoare

pe care le îndeplinesc. În cazul unor modificări de structură ale acestora sau numai a unor
tulburări funcţionale, prin exercitarea lor cu ajutorul grupelor musculare învecinate se pot
obţine îmbunătăţiri evidente ale acestor ţesuturi.

Exerciţiul fizic, folosit în scop profilactic, dar mai ales corectiv, influenţează nu numai
forma şi structura ţesuturilor corpului omenesc, ci echilibrează concomitent funcţiile fiecărui
organ, realizând o stare de sinergie şi solidaritate funcţională. Cele mai evidente efecte

2
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

funcţionale se constată tot la nivelul aparatului locomotor. În gimnastica corectivă, exerciţiile

fizice urmăresc nu numai exercitarea, dezvoltarea şi perfecţionarea funcţiilor motorii
normale, dar mai ales reeducarea şi recuperarea celor slăbite sau tulburate.

În tulburările şi deficienţele aparatului locomotor, exerciţiul fizic, dozat şi gradat în

concordanţă cu posibilităţile funcţionale ale deficientului, reeducă şi perfecţionează calităţi
motrice de bază, în special forţa, viteza, rezistenţa, supleţea şi îndemânarea. Aceste
îmbunătăţiri funcţionale se datoresc intervenţiei unor factori neuromusculari, care uşurează
transmiterea impulsului nervos şi utilizarea completă a substanţelor energetice.

Efortul fizic, chiar de intensitate mică, creează nevoia unui aport crescut de substanţe
nutritive, accelerând funcţiile respiratorii şi cardio-vasculare, absorbţia de la nivelul
intestinului, nutriţia şi excreţia. În gimnastica medicală, sunt selecţionate şi grupate exerciţiile
fizice care influenţează una sau alta dintre marile funcţiuni. În fiziologia exerciţiilor fizice, se
explică pe larg mecanismele complexe care dirijează armonios aparatele şi sistemele
organismului. Se poate afirma astfel că exerciţiul fizic, repetat metodic şi gradat, după
principii şi reguli bine stabilite, în concordanţă cu vârsta, sexul, dar mai ales cu pregătirea
anterioară a individului, îmbunătăţeşte funcţiile mari ale organismului.

Exerciţiul fizic are la orice vârstă, dar îndeosebi în perioada de creştere, un puternic rol
educativ.

Sistemul nervos este educabil mai ales în sectorul neuromotor. Mişcarea repetată şi
corectată se perfecţionează nu numai printr-o reglare mai bună a lucrului grupelor musculare,
ci cu precădere printr-un mai bun control psihoneuromotor. Atitudinea corpului, mişcările şi
gesturile corpului, precum şi toate manifestările cu caracter motric sunt de fapt o adaptare
continuă 13 a funcţiei psihoneuromotoare la cerinţele permanente ale adaptării corpului, în
concordanţă cu necesităţile lui. Stimulare simultană a factorilor morali şi de voinţă contribuie
substanţial la realizarea corectării atitudinilor greşite, la perfecţionarea şi corectarea
mecanismelor psihoneuromotorii. În corectarea deficienţelor fizice, exerciţiul fizic este
folosit atât sub forma exerciţiilor statice, cât şi a celor dinamice. Exerciţiile statice corective
constau fie din poziţii, fie din contracţii izometrice. Poziţiile sunt asigurate de contracţii
musculare statice care fixează trunchiul şi segmentele sale, menţinându-le împotriva
gravitaţiei sau a altor forţe mecanice care tind să modifice raporturile dintre ele. În gimnastica
medicală, poziţiile de lucru se împart în poziţii fundamentale (stând, pe genunchi, şezând,
culcat, atârnat) şi derivatele lor.

Poziţiile, după atitudinea corpului în timpul menţinerii lor, pot fi corecte – când este o
respectare a atitudinii normale, globală sau segmentară –, corective – când se realizează o
corectare parţială a deficienţei globale sau segmentare – şi hipercorective – când se obţine nu
numai corectarea poziţiei, dar chiar realizarea aspectului invers deficienţei. Poziţiile corective
şi hipercorective sunt derivate ale poziţiilor fundamentale simetrice sau asimetrice, obţinute
prin modificări ale poziţiei capului şi gâtului, trunchiului, membrelor superioare şi inferioare.

3
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

POZIŢIILE FUNDAMENTALE FOLOSITE ÎN GIMNASTICA MEDICALĂ

1. Poziţia stând – se mai numeşte şi ortostatism – are o bază de susţinere redusă, limitată
la contactul tălpilor cu solul sau podeaua. Este o poziţie puţin stabilă şi angrenează în
contracţia statică o mare parte din muşchii planului posterior al corpului, cum sunt:
muşchii cefei şi spatelui, muşchii posteriori ai coapsei şi gambei. Poziţia stând este mult
utilizată pentru corectarea deformaţiilor toracelui şi spatelui, membrelor superioare şi
inferioare, mai ales sub forma poziţiilor derivate
2. Poziţia pe genunchi – se menţine mai greu cu trunchiul vertical, întrucât proiecţia
centrului de greutate pe suprafaţa de sprijin este dispusă excentric. Totodată, genunchii
nu au o structură potrivită pentru sprijin, iar atunci când se foloseşte mai mult timp este
necesară protejarea genunchilor cu apărătoare, special confecţionate. În gimnastica
corectivă, se foloseşte în special poziţia derivată cu spijin pe palme (poziţie pe patru
labe), pentru că, asigurând orizon- 14 talizarea coloanei vertebrale, o eliberează de
funcţia statică în menţinerea echilibrului şi îi măreşte amplitudinea mişcărilor. De aceea,
poziţia pe genunchi cu spijin pe palme este mult utilizată în corectarea deviaţiilor
coloanei vertebrale şi a toracelui. Prin stabilitatea pe care o oferă corpului întreg, este
indicată în reeducarea tulburărilor de echilibru şi coordonare.
3. Poziţia şezând – oferă corpului o bună stabilitate, pentru că efortul muscular necesitat
de menţinerea echilibrului este redus, suprafaţa de sprijin este mai mare, iar centrul de
greutate se apropie de suprafaţa de sprijin. În această poziţie, bazinul se apropie ca
înclinare de planul orizontal, iar curbura lordotică a coloanei vertebrale lombare se
îndreaptă sau se poate chiar inversa. Poziţia şezând poate fi folosită ca poziţie iniţială
pentru exerciţiile de trunchi şi membre superioare, ca şi pentru efectuarea exerciţiilor de
respiraţie diafragmatică.
4. Poziţia culcat – este poziţia cu suprafaţa de sprijin mult mărită, iar coloana vertebrală
nu mai are ro -lul de menţinere a verticalităţii corpului, de aceea mişcările de trunchi se
efectuează cu amplitudine mărită în toate planurile de mişcare, la nivelul fiecărei regiuni.
Poziţiile derivate (culcat înainte, lateral) sunt, de pronostic, folosite pentru corectarea
deficienţelor coloanei vertebrale şi spatelui, toracelui şi abdomenului, membrelor
superioare şi inferioare.
5. Poziţia atârnat – este singura poziţie fundamentală în care sprijinul se află deasupra
centrului de greutate. Această poziţie se menţine prin forţa musculară a membrelor
superioare şi a centurii scapulare; capul şi gâtul sunt uşor înclinate înapoi, toracele
proemină, abdomenul este supt şi membrele inferioare sunt în uşoară extensie. Poziţia
atârnat poate fi incompletă când corpul mai păstrează parţial sprijinul pe sol – poziţia
atârnat combinat. Totodată, ea se mai poate realiza pasiv cu ajutorul unor dispozitive de
fixare a corpului (căpăstrul Glisson sau Sayre), situaţie în care membrele şi trunchiul sunt
întinse pasiv pe verticală. Această poziţie poate fi executată la bara fixă înaltă, la inele,
trapez sau la scara fixă, corpul fiind vertical în jos, sau poate să fie realizată pe un plan
oblic (bancă de gimnastică sau redresor universal). Poziţia atârnat se foloseşte pentru
corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale şi spatelui, deformaţiilor abdomenului,
membrelor superioare şi inferioare. În afara acestor poziţii, exerciţiile statice se mai pot

4
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

folosi şi sub forma exerciţiilor izometrice, adică menţinerea unei poziţii corective sau
hipercorective mai mult timp, împotriva gravitaţiei sau a altor rezistenţe.

EXERCIŢIILE FIZICE DINAMICE CU CARACTER CORECTIV

Exerciţiile dinamice se pot realiza în gimnastica medicală sub forma mişcării active, libere
sau legate, a mişcării active cu rezistenţă. Exerciţiile dinamice corective se pot sistematiza
astfel:

1. Exerciţii active de cap şi gât, trunchi, membre superioare şi inferioare – executate liber
sau cu îngreuiere;

2. Exerciţii de respiraţie cu caracter corectiv;

3. Exerciţii aplicative cu caracter corectiv;

4. Exerciţii de redresare – pasive, pasivo-active sau active;

5. Exerciţii de relaxare a grupelor musculare contracturate sau scurtate.

1. Din grupa exerciţiilor active fac parte, în primul rând, exerciţii active cu segmentul
deficient, precum şi exerciţii cu segmente învecinate, care amplifică mişcările corective ale
deficienţei primare.

Exerciţiile active vor fi foarte bine localizate numai la segmentul deficient, pentru a nu crea
alte deficienţe compensatorii.

Exemplu: pentru corectarea lordozei lombare se vor executa mişcări de flexii ale
trunchiului numai la nivelul regiunii lombare, coloana vertebrală toracală fiind fixată sau
menţinută în poziţii corective. Aceste mişcări pot fi executate cu îngreuiere – mingi
medicinale, bastoane, gantere etc. – sau împotriva unei rezistenţe manuale sau opuse forţei
gravitaţiei. Exerciţiile segmentelor învecinate deficienţei principale vor întregi sau corecta
exerciţiul principal. Astfel, membrele superioare în lordoza lombară vor lucra în plan
posterior, pentru a evita compensarea cifotică a coloanei vertebrale dorsale, în timp ce
membrele inferioare vor fi duse, menţinute sau fixate în plan anterior, pentru corectarea
poziţiei bazinului. De asemenea, aceste exerciţii vor fi executate liber sau cu îngreuiere
diferită. În cadrul exerciţiilor corective, mişcările pot fi executate analitic, dar cele mai bune
rezultate se obţin atunci când se execută exerciţii combinate.

2. Exerciţiile de respiraţie cu caracter corectiv se execută din poziţii stabile. Se pot executa
liber sau în timpul exerciţiilor de trunchi şi membre superioare, din poziţii simetrice sau
asimetrice care să nu stânjenească mişcările toracelui. În general, exerciţiile de respiraţie se
vor introduce la sfârşitul părţii introductive şi în partea fundamentală a lecţiei, după
exerciţiile corective mai grele.

3. Exerciţiile aplicative cu caracter corectiv. Exerciţiile aplicative se folosesc pentru

educarea sau reeducarea deprinderilor motrice de bază. Dintre cele mai bune exerciţii
aplicative cu conţinut corectiv sunt exerciţiile de mers, exerciţii de târâre, echilibru şi

5
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

suspensiuni. Exerciţii de mers corectiv sunt introduse în partea introductivă şi finală a lecţiei
de gimnastică medicală. Se vor folosi numai acele exerciţii de mers cu structură corectivă
pentru deficienţa primară. De exemplu: mers pe vârfuri pentru corectarea cifozei, mers cu
genunchii îndoiţi, trunchiul vertical pentru corectarea lordozei (mers ghemuit) etc. Exerciţii
de târâre – se efectuează din poziţii cu bază mare de susţinere şi centrul de greutate foarte
aproape de baza de sprijin. Aceste poziţii permit o localizare precisă a exerciţiilor la nivelul
segmentului deficitar şi angrenează în lucru grupe mari musculare. Exerciţiile de târâre se
execută din poziţiile fundamentale culcat, pe genunchi şi şezând, dar şi din poziţiile derivate
ale acestora, executate simetric sau asimetric. Exerciţii de echilibru pot fi simple şi asociate,
cu purtări de obiecte uşoare, determinând o solicitare simetrică a muşchilor antagonişti.
Suspensiunile se pot realiza pasiv prin susţinerea greutăţii corpului cu ajutorul diferitelor
aparate sau pot fi realizate activ prin forţa membrelor superioare. Astfel, pot să fie complete
– când se realizează pe verticală – sau incomplete – pe plan oblic sau cu sprijinul membrelor
inferioare. Suspensiunile active pot fi executate simplu sau combinate – cu mişcări active
(pendulări, răsuciri), cu redresări pasive-active.

4. Exerciţiile de redresare constau din luarea unor poziţii corective sau hipercorective şi
menţinerea lor o perioadă de timp bine determinată. Ele se pot executa pasiv sau activ.
Trebuie subliniată importanţa mare a exerciţiilor corective, atât în condiţii de repaus, cât şi în
mers. Redresările pasive se pot însoţi de tracţiuni şi presiuni imprimate asupra segmentului
deficient de către profesor sau de unele aparate mecanice, cum este aparatul Zander. De
asemenea, se poate asocia cu suspensiunile. Cele mai bune redresări pasive se obţin din
poziţia atârnat şi culcat. Redresările active constau, de fapt, dintr-o autocorectare progresivă
a atitudinii corpului, imprimând şi menţinând poziţii corective prin încercări repetate şi
insistente în faţa oglinzii. Ele contribuie la formarea reflexului de atitudine corectă a
corpului. Poziţiile cele mai indicate pentru executarea acestor exerciţii sunt poziţiile stând şi
şezând.

În continuare, vom prezenta complexe de exerciţii corective, pentru cele mai frecvente
deficienţe ale aparatului locomotor, care se întâlnesc la vârsta şcolară. Pornind de la faptul că
educarea atitudinii normale a corpului trebuie să fie în permanenţă în preocupările
profesorului de educaţie fizică vom prezenta modul în care putem contribui la formarea şi
păstrarea acesteia, precum şi posibilităţile de corectare a atitudinii deficiente globale.
Practicarea gimnasticii corective se poate realiza în centre specializate; tot în continuare,
vom prezenta corectarea deficienţelor coloanei vertebrale şi spatelui, toracelui şi
abdomenului, membrelor superioare şi inferioare. Vrem să subliniem că apreciem aceste
exerciţii corective ca fiind numai orientative, de aceea le prezentăm sub forma complexelor
de exerciţii, întrucât ele pot fi îmbunătăţite, schimbate şi completate în concordanţă cu vârsta
şi posibilităţile copilului deficient, precum şi cu cauza şi evoluţia fiecărei deficienţe fizice.

6
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

FORMAREA ŞI EDUCAREA ATITUDINII CORECTE

Atitudinea corectă este o funcţie a corpului omenesc, care are la bază o serie de reflexe
senzorio-motorii. Acestea au ca punct de plecare impulsurile recepţionate de
proprioreceptorii din ţesuturile periarticulare, tendoane şi muşchi, precum şi de
interoreceptorii din piele şi analizatorii vizuali sau acustico-vestibulari. Toate aceste excitaţii
se transmit structurii perceptive a scoarţei cerebrale, care le reţine şi trimite pe cale motorie,
efectoare, până la nivelul măduvei spinării, impulsuri prin intermediul cărora se modifică
starea de tonus a musculaturii corpului omenesc, necesară menţinerii în condiţii diferite a
aceleiaşi atitudini.

Deci, atitudinea corpului – corectă sau nu – se formează prin intermediul unor reflexe prin
care individul îşi menţine aceleaşi raporturi între segmentele sale, în condiţii asemănătoare
desfăşurării activităţilor statice şi dinamice. Procesul de educare a atitudinii corecte a
corpului trebuie să înceapă după vârsta de 5 ani, adică vârsta la care, terminându-se
mielinizarea fibrelor nervoase, se poate regla tonusul muscular şi forma un reflex corect şi
stabil de atitudine corectă. Măsurile prin care se poate educa atitudinea corectă a corpului
sunt numeroase şi variate. Unele dintre ele se adresează întregului organism, altele numai
aparatului locomotor şi sistemului nervos; primele acţionează indirect asupra funcţiei de
atitudine corectă, cealaltă se adresează direct elementelor pasive şi active de care depinde
atitudinea corpului.

Din prima grupă, fac parte toate măsurile prin care se îmbunătăţeşte starea generală de
sănătate şi rezistenţă a corpului, ca bază împotriva predispoziţiilor şi cauzelor care
favorizează sau determină atitudinile deficiente. Pentru educarea unei atitudini corecte, este
utilă organizarea raţională a activităţii zilnice şi evitarea oboselii. Părinţii şi chiar profesorii
impun în foarte multe cazuri menţinerea îndelungată a unor poziţii la banca sau masa de
lucru, care solicită static muşchii spatelui. Lucrul static prelungit este mai obositor decât
lucru dinamic şi favorizează luarea şi menţinerea unor poziţii incorecte, deficiente. Pe 19
lângă faptul că şederea şi activitatea statică din banca şcolară trebuie să se desfăşoare într-o
poziţie cât mai corectă, evitându-se înclinările, răsucirile şi poziţiile asimetrice ale corpului şi
trunchiului, se impune chiar şi organizarea petrecerii timpului liber. Din cea de a doua grupă,
fac parte factorii prin care putem să educăm reflexul neuromuscular de atitudine corectă,
precum şi tonificarea unor grupe musculare cu un rol preponderent în păstrarea atitudinii
corecte a corpului (muşchii peretelui abdominal şi bazinului, a membrelor superioare şi
inferioare). Vom prezenta, în continuare, un complex de exerciţii, care, incluse parţial sau
integral în lecţia de educaţie fizică, pot contribui la educarea atitudinii corecte.

7
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

COMPLEXE DE EXERCIŢII PENTRU EDUCAREA ATITUDINII CORECTE A

CORPULUI

– Stând cu spatele lipit de un plan vertical (perete sau scară fixă), ducerea braţelor prin
lateral sus, simultan cu îndoirea genun-chilor – păstrând spatele şi braţele lipite pe planul
vertical în timpul executării exerciţiului.

2. Stând cu mâinile pe şold – cu spatele lipit de perete, îndoirea trunchiului spre dreapta şi
spre stânga –, trunchiul rămânând lipit de perete în timpul mişcării.

3. Stând cu mâinile pe şold – cu spatele lipit de perete –, deplasare laterală spre stânga, cu
doi paşi de galop –, menţinând spatele lipit de perete; aceeaşi deplasare spre dreapta.

4. Stând cu un baston apucat înainte jos – ducerea bastonului sus, cu înclinarea uşoară a
trunchiului înainte.

5. Stând cu un baston menţinut la nivelul omoplaţilor, coatele îndoite, braţele lipite de

torace, întinderea coatelor simultan cu îndoirea genunchilor.

6. Stând cu genunchii îndoiţi, cu un baston menţinut la spate, trecut pe sub coate, trecerea
prin săritură în depărtat, stând cu trunchiul uşor aplecat înainte, inspiraţie revenire –
expiraţie.

7. Stând, spate în spate cu un partener, braţele lateral sus, de mâini apucat, îndoirea
genunchilor, păstrând spatele lipit de al partenerului, atât la îndoirea genunchilor, cât şi la
revenire.

8. Stând depărtat cu spatele lipit de un plan vertical, mâini pe şold, îndoirea trunchiului
lateral, cu ducerea braţelor lateral pe planul vertical, inspiraţie, revenire – expiraţie.

9. Stând cu faţa la scara fixă – cu piciorul drept întins, sprijinit pe şipca a 5-a, trecerea
greutăţii pe piciorul din faţă, cu îndoirea lui simultan cu ducerea braţelor lateral. În timpul
executării mişcării braţelor, piciorul din spate se menţine întins. Aceeaşi mişcare se execută
cu sprijinirea piciorului stâng. 10. Stând spate în spate cu un partener, mâini pe şold, pas
înainte, urmat de apropierea celuilalt picior; trunchiul şi membrele superioare îşi menţin
aceeaşi poziţie la revenire, când segmentele corpului trebuie să-şi recapete acelaşi contact ca
la poziţia de plecare.

11. Stând cu spatele la scara fixă, mâinile pe şold, îndoirea genunchiului stâng în faţă,
ducerea genunchiului lateral până atinge scara fixă; spatele se menţine drept, piciorul de bază
întins, iar cel îndoit sprijinit cu vârful la genunchiul piciorului de bază. Când genunchiul este
dus lateral, ridicarea pe vârf a piciorului de bază, şi revenire. Acelaşi exerciţiu cu piciorul
opus.

12. Şezând încrucişat, cu mâinile pe genunchi, ducerea capului în extensis cu tragerea

umerilor înapoi-inspiraţie, relaxare-expiraţie.

8
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

13. Şezând depărtate cu palmele în sprijin pe sol, lângă şolduri, ridicarea braţelor prin lateral
sus, inspiraţie, simultan cu îndoirea genunchilor la piept şi extensia capului, revenire-
expiraţie.

14. Şezând cu spatele lipit de scara fixă, braţele în sus pe lângă cap, mâinile apucate
deasupra capului, îndoire laterală spre dreapta şi spre stânga trunchiului, păstrând tot timpul
contactul spatelui cu scara fixă.

15. Pe genunchi, cu sprijin pe palme, îndoirea coatelor simultan cu extensia capului şi

gâtului cu inspiraţie, revenire cu expiraţie.

16. Pe genunchi, câte doi faţă în faţă cu trunchiul la orizontală, braţele întinse înainte, apucat
reciproc la nivelul antebraţelor, ducerea trunchiului în jos, simultan cu lăsarea şezutei pe
călcâie. În timpul executării mişcării, mâinile alunecă pe antebraţele partenerului,
menţinându-se apucarea la nivelul palmelor.

17. Pe genunchi, cu spijin pe palme, trunchiul sub orizontală, braţele întinse mult înainte,
mutarea succesivă a mâinilor din aproape în aproape pe sol.

18. Culcat înapoi cu genunchii îndoiţi, tălpile sprijinite pe sol, ducerea braţelor prin lateral
sus – revenire.

19. Culcat înapoi pe sol sau pe o bancă de gimnastică în lungul ei, cu braţele întinse în
prelungirea corpului, târâre prin impulsul alternativ al picioarelor.

20. Culcat înapoi pe o bancă de gimnastică cu genunchii îndoiţi la piept, târâre prin
tracţiunea alternativă sau simultană a braţelor, prin apucarea de marginile laterale ale băncii.

21. Culcat înapoi cu genunchii îndoiţi, tălpile sprijinite pe sol – braţele aşezate pe lângă
trunchi –, inspiraţie profundă cu „sugerea” peretelui abdominal, simultan cu încercarea de a
apropia umerii perfect de sol, inspiraţie, revenire – expiraţie.

22. Culcat înainte pe banca de gimnastică, cu jumătatea superioară a trunchiului în afara

suprafeţei de sprijin, mâinile sprijinite pe partea laterală a băncii de gimnastică, extensia
trunchiului simultan cu ducerea braţelor lateral sus – inspiraţie, revenire – expiraţie.

23. Atârnat cu faţa la scara fixă, genunchii îndoiţi şi vârfurile picioarelor sprijinite pe şipca
corespunzătoare, întinderea genunchilor cu ducerea bazinului înapoi şi înclinarea trunchiului
înainte, capul şi gâtul în extensie – revenire.

24. Atârnat cu spatele la scara fixă, îndoirea şi întinderea genunchilor la piept – păstrând
trunchiul lipit pe verticală.

25. Atârnat cu spatele la scara fixă – pendularea dreapta-stânga a membrelor inferioare.

26. Mers pe vârfuri cu mâinile la ceafă, coatele trase mult înapoi, privirea înainte.

27. Mers cu mâinile pe şold, ridicarea alternativă a genunchilor la piept.

9
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

28. Mers cu mâinile pe şold, la trei paşi, ducerea alternativă a unui picior în extensie,
simultan cu ducerea braţelor lateral.

29. Mers – ducerea în cerc a braţelor spre înapoi cu oprire, îndoirea genunchilor şi balansarea
braţelor înapoi – revenire cu braţele sus.

30. Mers – la trei paşi, îndoirea şi întinderea alternativă a unui genunchi înainte, lateral şi în
spate.

CORECTAREA ATITUDINILOR DEFICIENTE GLOBALE ALE CORPULUI

Atitudinile deficiente globale sau totale ale corpului sunt abateri de la normal, apărute fie
prin insuficienţă sau exces funcţional, fie prin dezechilibru sau asimetrie funcţională a
întregului aparat de susţinere şi mişcarea.

Aceste abateri apar sub influenţa mai multor factori, cum sunt, de exemplu,
predispoziţiile ereditare, tipul constituţional, tulburări ale motricităţii sau deprinderile
defectuos formate, slăbirea capacităţii funcţionale a musculaturii etc.

Atitudinile deficiente globale se pot observa în plan sagital (antero-posterior) şi în plan

frontal. În plan antero-posterior se produc deficienţe de atitudine prin insuficienţă sau
relaxare. Aceste atitudini pot lua forme în extensiune sau predominant lordotică şi în flexiune
sau predominant cifotică. Mai rar, se produc tot în plan sagital atitudinile rigide care fixează
corpul pe axul vertical (atitudinile plan rigide). În plan frontal, se produc atitudini asimetrice,
prin înclinarea sau răsucirea corpului într-o parte sau cealaltă, apărând o formă scoliotică a
trunchiului. Atitudinea globală lordotică se caracterizează printr-o uşoară accentuare a
curburii coloanei vertebrale lombare, care se poate întinde în sus, cuprinzând o parte a
coloanei dorsale şi uneori spatele în întregime. Examinând copilul din profil, observăm capul
şi gâtul vertical sau înclinate în faţă, în sens compensator, umerii sunt traşi înapoi, toracele şi
abdomenul proemină înainte, bazinul este înclinat mult sub linia orizontală.

Membrele inferioare sunt întinse, uneori genunchii fiind în hiperextensie. Este atitudinea
frecvent întâlnită la copii, dar şi la adolescenţii slabi, cu musculatura abdominală atonă, cu
bazinul mult înclinat sub orizontală. Atitudinea global cifotică se apreciază, de asemenea, din
profil, observându-se: capul şi gâtul înclinat înainte, umerii aduşi în faţă, toracele este
înfundat sau în flexiune, abdomenul supt sau rareori balonat subombilical. Conturul spatelui
este arcuit posterior, cu o 24 cifozare dorso-lombară sau totală a coloanei vertebrale. Bazinul
este puţin înclinat, membrele inferioare sunt drepte sau mai frecvent cu genunchii în
flexiune. Se poate astfel constata că această atitudine se menţine mai mult pe baza
elementelor pasive, întrucât muşchii planului posterior şi trunchiul sunt întinşi, muşchii
situaţi anterior sunt relaxaţi. Această atitudine este frecvent întâlnită la copii de vârstă şcolară
care nu-şi corectează suficient atitudinea corpului, precum şi la adolescenţii care au o
creştere rapidă în înălţime, fără o dezvoltare corespunzătoare a musculaturii. Atitudinea
global rigidă sau plană se caracterizează prin situarea tuturor segmentelor corpului, cap şi
gât, trunchi şi membre – pe verticală.

10
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

Trunchiul este aproape lipsit de reliefuri musculare, spatele, toracele şi abdomenul fiind
aproape plane. La examinarea coloanei vertebrale, se constată lipsa curburilor fiziologice şi
uneori chiar o tendinţă spre inversare a curburilor coloanei vertebrale dorsale şi lombare.
Membrele inferioare sunt drepte şi rigide, cele superioare – lipsite de coordonare în mişcare.
Atitudinea plan rigidă este destul de rar întâlnită la elevi şi atunci este ereditară.

Atitudinea global asimetrică se apreciază examinând corpul din faţă sau spate – adică în
plan frontal. Se datoreşte unei inegalităţi funcţionale, în sprijin şi în mişcare, a membrelor
inferioare, care determină înclinarea sau translatarea de o parte sau de alta a bazinului,
trunchiul înclinându-se într-o parte sau alta. Se întâlneşte frecvent la fete, care în ortostatism
se sprijină mai mult pe un picior, celălalt membru inferior fiind uşor în flexiune. De această
parte, bazinul coboară, iar trunchiul deviază lateral spre compensare. Corectarea atitudinilor
deficiente poate să înceapă la orice vârstă, dar practica a demonstrat că această acţiune este
mai uşoară şi mai sigură la copii şi adolescenţi. Rezultatele depind de precocitatea sesizării
atitudinii deficiente, de alegerea mijloacelor de corectare şi mai ales de complexitatea
factorilor folosiţi pentru obţinerea unei atitudini normale. Între aceşti factori terapeutici, un
rol deosebit îl au exerciţiile fizice, căci nici un alt tratament nu poate înlocui exerciţiul fizic
în tonificarea musculaturii, mobilizarea articulaţiilor şi mai ales în perfecţionarea atitudinii şi
coordonării mişcărilor. Vom prezenta în continuare scopul urmărit, mijloacele şi exerciţiile
sub formă de complexe de exerciţii folosite în corectarea acestor atitudini global deficiente.

CORECTAREA DEVIAŢILOR ŞI DEFORMAŢIILOR SPATELUI

Corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale În partea posterioară a trunchiului şi gâtului, se

găseşte situată coloana vertebrală.

Cele 32-33 de segmente vertebrale care alcătuiesc acest stâlp mobil sunt unite între ele
prin articulaţii şi întărite de ligamente şi muşchi. Coloana vertebrală este fixată prin osul
sacral în peretele posterior al bazinului osos, iar prin bazinul osos, coloana vertebrală are
strânse legături funcţionale cu membrele inferioare.

La extremitatea superioară, coloana vertebrală se articulează cu baza craniului, coloana

vertebrală toracală este articulată cu coastele, iar prin intermediul acestora cu elementele
centurii scapulare şi membrele superioare. Rolul coloane vertebrale este static şi dinamic.
Rolul static este predominant şi constă din menţinerea atitudinii verticale a corpului. În
acelaşi timp, în poziţia stând, coloana vertebrală constituie un stâlp puternic de sprijin pentru
mişcările capului şi gâtului, toracelui şi membrelor superioare.

Rolul dinamic al coloanei vertebrale este demonstrat prin mobilitatea sa. Din acest punct
de vedere, se deosebesc două părţi verticale: una anterioară, formată din corpul vertebrelor –
cu un rol deosebit în stabilitatea trunchiului.

Cealaltă parte, situată posterior, este formată din arcurile vertebrelor şi prezintă articulaţii
mai mici dar mai numeroase, întărite de ligamente şi numeroşi muşchi. Această diferenţă,
dintre partea anterioară şi cea posterioară, este deosebit de importantă din punct de vedere
corectiv, căci dezvoltând selectiv muşchii şanţurilor intervertebrale putem acţiona asupra

11
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

curburilor coloanei vertebrale, să le menţinem sau să le corectăm. În mod normal, coloana

vertebrală prezintă în ortostatism următoarele curburi, în plan sagital, care au reieşit din
necesităţile funcţionale ale fiecărei regiuni: 56 – în regiunea cervicală, există o curbură
lordotică care apare în jurul vârstei de 3 luni şi care permite ridicarea şi menţinerea capului;
– în porţiunea toracală, se păstrează uşoară curbură cifotică existentă în viaţa intrauterină.
Menţinerea ei în timpul vieţii asigură forma şi mobilitatea cavităţii toracice; – la vârsta de 8-
9 luni, când copilul se ridică în stând, apare cea de a treia curbură a coloanei vertebrale în
regiunea lombară, în sens lordotic, prin înclinarea bazinului înainte. În plan frontal, pot să
apară curburi în regiunea lombară sau dorsolombară, mai frecvent cu convexitatea spre
stânga.

Curburile coloanei verticale pot să fie exagerate sau să dispară, determinând în aceste
cazuri deviaţiile şi deformaţiile coloanei vertebrale. După întinderea lor, deviaţiile coloanei
vertebrale pot fi exagerări ale curburilor fiziologice numite deviaţii tipice, sau pot cuprinde
în totalitate coloana vertebrală sau numai regiunile de trecere – cervico-dorsal şi dorso-
lombar – numite deviaţii atipice. Unele deviaţii pot să modifice şi elementele spatelui,
determinând apariţia deformaţiilor spatelui, cum sunt spatele rotund, cifotic, lordotic şi plan.

După cauzele şi mecanismele de producere, deviaţiile coloanei vertebrale se împart în

deviaţii funcţionale şi patologice. Deviaţiile funcţionale ale coloanei vertebrale sunt de obicei
tipice, cu un început greu de precizat, cu o evoluţie lungă şi lentă, fiind cele mai uşor de
corectat prin gimnastică medicală. Deformaţiile patologice sunt mai accentuate şi mai grave,
fiind determinate de modificări în structura elementelor coloanei vertebrale. Dintre acestea,
numai o parte pot fi corectate prin exerciţii fizice.

Deviaţiile şi deformaţiile coloanei vertebrale sunt întâlnite la toate vârstele. Întrucât

frecvenţa lor este crescută la vârsta şcolară – în perioada de creştere – ne vom ocupa în cele
ce urmează numai de acele deviaţii vertebrale care se pot corecta prin gimnastică medicală la
această vârstă a şcolarităţii. Aceste deviaţii vor fi prezentate astfel: – Cifozele – cu localizări
mai importante în regiunea toracală, lombară şi totală. – Lordozele lombare. – Cifolordozele.
– Scoliozele. – Cifoscoliozele.

Corectarea prin gimnastică medicală a cifozelor Cifozele sunt deviaţii ale coloanei
vertebrale în plan sagital cu convexitatea curburii îndreptată înapoi. Se consideră cifoză
tipică – cifoza care este o exagerare a curburii fiziologice dorsale; cifozele atipice sunt
localizate în regiunea lombară, mai rar cervicală, dar şi cifozele zonei de trecere
dorsolombare sau cele totale – cervico-dorso-lombare. Cifozele funcţionale sunt deviaţii
tipice, provocate şi întreţinute de tulburările funcţionale ale coloanei vertebrale, care se
accentuează atunci când nu sunt corectate corespunzător şi la timp, fiind însoţite de unele
modificări în forma şi structura oaselor şi a articulaţiilor vertebrale. Aceste deviaţii se pot
întâlni sub forma atitudinii cifotice, cifozei habituale, profesionale sau compensatorii.

Cifozele patologice care se pot întâlni la şcolari pot fi congenitale, rahitice, paralitice, prin
tuberculoză osteoarticulară, grave ale adolescenţilor şi tinerilor, traumatice, precum şi alte
forme diferite, întâlnite mai rar.

12
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

Corectarea cifozei dorsale Scopul exerciţiilor fizice corective:

a. Tonificarea şi scurtarea muşchilor spatelui şi lungirea celor situaţi în partea anterioară a

trunchiului. Pentru aceasta muşchii spatelui vor lucra concentric şi în interiorul segmentului
de contracţie;

b. Corectarea deficienţelor secundare care însoţesc cifoza cum sunt: cap şi gât înclinat
înainte, omoplaţii depărtaţi şi desprinşi, umerii duşi în faţă, torace înfundat sau în flexiune.

c. Stingerea reflexului de atitudine greşită a trunchiului şi formarea unui reflex de postură

corect şi stabil în activităţile statice şi dinamice ale corpului, care să asigure coloanei
vertebrale dorsale şi lombare poziţia corectă.

Mijloacele folosite sunt:

Exerciţii statice sub forma poziţiilor fundamentale, dar mai ales a celor derivate cu o
structură corectă, corectivă sau hipercorectivă, în care trunchiul este în extensie în regiunea
dorsală, înclinat înainte sau aplecat din regiunea lombară.

Totodată, aceste poziţii vor fixa membrele superioare la şi peste nivelul umerilor, iar
membrele inferioare vor fi fixate sau menţinute în plan anterior.

Astfel, putem lucra din următoarele poziţii: – poziţia stând – cu trunchiul înclinat sau
aplecat cu mâinile la ceafă, sau braţele lateral sus;

– cu trunchiul vertical, cu membrele inferioare îndoite (ghemuit) sau fixate înainte la scara
fixă, pe scaun etc.;

– poziţia şezând

– este una dintre cele mai bune poziţii corective, întrucât permite o localizare foarte bună a
mişcărilor în regiunea dorsală, simultan cu o fixare a coloanei vertebrale;

– poziţia pe genunchi – pe călcâie şezând sau cu un picior înainte şi îndoit în plan anterior;

– cu sprijin pe palme

– cu trunchiul la orizontală;

– poziţia culcat înapoi, cu genunchii îndoiţi, sau culcat înainte, cu un sul sau pronostic sub
abdomen; cu trunchiul coborât sub orizontală;

– poziţia atârnat

– la inele, scară fixă etc., cu genunchii îndoiţi.

Exerciţii dinamice – constau din mişcări active libere sau îngreuiate, care să redreseze
coloana vertebrală şi celelalte deficienţe secundare ale cifozei. Astfel, sunt:

– Exerciţii de trunch

13
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

i – sub forma mişcării de extensie în regiunea dorsală

– ca mişcare corectivă şi a mişcărilor de îndoire laterală, răsucire spre stânga sau dreapta,
întinderii în axul vertical al coloanei vertebrale.

– Exerciţii de membre superioare sub forma ducerii şi menţinerii în plan posterior a braţelor,
fie la nivelul liniei orizontale sau deasupra acesteia. Aceste exerciţii pot fi însoţite de duceri
în cerc, sau rotaţii externe din articulaţia scapulohumerală, care corectează îndeosebi poziţia
umerilor duşi în faţă. Exerciţiile se pot efectua liber sau cu diferite obiecte portative din
gimnastică: bastoane, mingi medicinale, haltere, măciuci etc.

– Exerciţii de membre inferioare – executate în plan anterior, sub forma mişcării de

forfecare, abducţiei, întindere, îndoire, flexii şi circumducţii.

Aceste exerciţii redresează poziţia bazinului şi tonifică peretele abdominal, adică previne
lordozarea compensatorie a curburii lombare.

– Exerciţiile de respiraţie

– folosite în mod corectiv pentru corectarea toracelui înfundat şi a măririi mobilităţii cutiei
toracice. – Exerciţiile de respiraţie se pot executa sub forma exerciţiilor libere de respiraţie
mai ales amplificate de mişcări corective ale trunchiului şi membrelor superioare.

– Exerciţii aplicative – cu o structură corectivă sau hipercorectivă

– sunt exerciţiile de mers (mers pe vârfuri), târâre (din poziţiile pe genunchi cu sprijin pe
palme, aşezând şi culcat) echilibru şi suspensiuni.

– Exerciţii de redresare realizate pasiv, dar mai ales activ, sub forma exerciţiilor cu
autocontrol, în oglindă, pentru obţinerea unei poziţii corecte.

1. Mers obişnuit cu mâinile la ceafă şi ducerea la trei paşi a unui genunchi îndoit în faţă.

2. Mers cu mâinile pe şold, patru paşi pe vârfuri, patru paşi pe călcâie.

3. Mers pe vârfuri, cu ducerea în cerc mic spre înapoi a braţelor întinse lateral – mişcarea cu
amplitudine mică se execută cu coatele în extensie în ritm vioi, iar cele ample lent îndoind
uşor coatele.

4. Mers pe vârfuri cu trunchiul înclinat uşor înainte – mâinile susţinând o minge medicinală
pe cap.

5. Stând cu spatele lipit de scara fixă – mâinile pe cap, coatele lipite, întinderi în axul lung
vertical al corpului.

6. Stând cu mâinile la spate, apucat, săritură cu depărtarea picioarelor, genunchi întinşi

simultan cu ducerea braţelor lateral, aterizarea cu apropierea picioarelor şi ducerea mâinilor
la spate.

14
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

7. Stând în faţa scării fixe – cu sprijinirea unui picior înainte pe şipca a 6-a, coatele îndoite la
piept, extensia trunchiului cu ducerea braţelor lateral – inspiraţie, revenire – expiraţie, cu
menţinerea coatelor în dreptul umerilor.

8. Stând cu mâinile la ceafă – ghemuire, menţinând spatele drept, simultan cu ducerea

braţelor lateral sus – revenire.

9. Stând depărtat, cu mâinile la umeri, cu cordonul elastic la spate, apucat de capete,

întinderea bruscă a cordonului elastic lateral – prin extensia coatelor şi menţinerea braţelor
lateral – revenirea se execută lent.

10. Stând depărtat cu cordonul în faţă, înclinarea trunchiului înainte cu spatele drept, cu
ducerea braţelor peste cap, oblic înapoi, cu întinderea cordonului, menţinând genunchii în
extensie. 11. Stând depărtat în faţa scării fixe, la distanţă de un pas – înclinarea trunchiului cu
apucarea şipcii de la nivelul umerilor, cu arcuirea trunchiului.

12. Pe genunchi, pe călcâie, şezând cu un baston apucat fixat peste omoplaţi, ducerea
bastonului în sus şi a braţelor oblic sus, cu extensia capului şi gâtului.

13. Pe genunchi, cu sprijin pe palme – întinderea coatelor, menţinând coapsele vertical.

14. Pe genunchi, cu sprijin pe palme – trunchiul suborizontală, braţele înainte – târâre prin
alunecarea mâinilor pe sol.

15. Pe genunchi, pe călcâie, şezând – mâinile la ceafă, ducerea braţelor lateral sus –
inspiraţie, revenire – expiraţie.

16. Şezând cu picioarele întinse înainte – cu bastonul ţinut între coate, târâre prin mutarea
alternativă a picioarelor.

17. Şezând – spate în spate cu un partener, braţele întinse oblic sus, apucat, îndoirea şi
întinderea coatelor, păstrând spatele lipit de al partenerului.

18. Şezând călare pe un scaun, profesorul în spatele copilului – apucat reciproc palmă în
palmă, întinderea cu rezistenţă a coatelor. Din aceeaşi poziţie cu mâinile la ceafă, profesorul
opune rezistenţă ducerii înapoi a coatelor.

19. Culcat înapoi, cu genunchii îndoiţi – cu o pronostic sub coloana vertebrală toracală,
respiraţie liniştită controlată.

20. Culcat înapoi – cu genunchii îndoiţi pe abdomen, braţele întinse pe lângî cap – târâre cu
ajutorul umerilor.

21. Culcat înainte pe banca de gimnastică, cu câte o ganteră în fiecare mână – ducerea
braţelor lateral. Acelaşi exerciţiu cu o pernă sub abdomen sau cu coapsele verticale aşezate
pe părţile laterale ale băncii şi genunchii îndoiţi.

22. Culcat înapoi – cu picioarele sprijinite la scară fixă, pe a 3-a, a 4-a şipcă – ducerea
braţelor lateral – inspiraţie, revenire – expiraţie.

15
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

23. Culcat înapoi – mâinile la ceafă, forfecări ale membrelor inferioare întinse.

24. Atârnat cu spatele la scara fixă, genunchii îndoiţi – ducerea lor laterală – dreapta –
stânga.

25. Atârnat pe un plan oblic la 20-30 grade – ducerea membrelor inferioare în cerc prin
simetrie (unul spre dreapta, celălalt spre stânga) sau ambele picioare în acelaşi sens.

26. Stând depărtat – braţele oblic sus – ducerea trunchiului înainte cu genunchii la piept –
inspiraţie – revenire, expiraţie. La revenire, braţele se menţin oblic sus.

27. Stând cu mingea medicinală pe cap susţinută din lateral cu amândouă mâinile – îndoirea
şi întinderea genunchilor.

28. Mers cu un baston trecut pe sub coate, trunchiul înclinat înainte, îndoirea laterală
dreapta, stânga a trunchiului.

29. Stând în faţa oglinzii – mâinile pe şold, tragerea coatelor înapoi şi bombarea toracelui cu
inspiraţie – revenire – expiraţie.

30. Mers cu mâinile la ceafă – la trei paşi îndoirea genunchilor şi menţinerea trunchiului pe
verticală.

CORECTAREA CIFOZEI LOMBARE (joasă)

Scopul exerciţiilor fizice corective:

– Tonificarea şi scurtarea grupelor musculare din regiunea lombosacrală, concomitent cu

lungirea muşchilor abdominali. Pentru aceasta, muşchii lombosacrali vor lucra concentric şi
în interiorul segmentului de contracţie, iar muşchii abdominali excentric şi în afara
segmentului de contracţie. – Prevenirea tendinţei de inversare a curburilor coloanei
vertebrale, precum şi corectarea celorlalte deficienţe ale poziţiei bazinului, abdomenului şi
membrelor inferioare.

– Formarea unui nou reflex neuromuscular corect asupra atitudinii trunchiului, bazinului şi
membrelor inferioare. Mijloacele folosite sunt astfel sistematizate:

– Exerciţiile statice sub forma poziţiilor fundamentale, dar mai ales a poziţiilor derivate care
să favorizeze lordozarea coloanei vertebrale şi înclinarea bazinului înainte, faţă de planul său
orizontal. În acest sens poziţia şezând este contraindicată, căci orizontalizând bazinul,
menţine ştearsă curbura coloanei vertebrale lombare.

Se folosesc poziţiile derivate ale poziţiilor stând, pe genunchi, culcat şi atârnat, cum sunt de
exemplu:

– poziţia stand

– pe vârfur

i – fandat înainte cu unul din membrele inferioare fixat în plan posterior;

16
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

– poziţia pe genunchi

– cu un membru inferior întins lateral sau înapoi, cu sprijin pe palme, trunchiul orizontal sau
înapoi, cu sprijin pe palme, trunchiul orizontal;

– poziţia culcat înainte, înapoi, lateral;

– poziţia atârnat

– la inele, bârnă sau cu faţa la scara fixă.

– Exerciţiile dinamice în general sunt asemănătoare celor folosite pentru corectarea cifozei
toracale, dar cu modificări ale sensului şi localizării mişcărilor de trunchi şi membre. Astfel,
cele mai importante exerciţii sunt:

– Exerciţiile de trunchi sub forma mişcării de extensie în regiunea lombară, simple sau
asociate cu mişcările de îndoire laterală, răsucire stânga

– dreapta şi ducere în cerc în plan posterior.

– Exerciţiile de membre inferioare care vor înclina bazinul înainte şi vor amplifica
redresarea coloanei vertebrale lombare. Astfel, mişcarea corectivă este extensia membrelor
inferioare. – Exerciţiile de membre superioare vor fi executate în plan anterior, pentru a
localiza extensia trunchiului în segmentul lombar şi a preveni tendinţa de inversare a curburii
dorsale.

– Exerciţiile aplicative cu structură corectivă – cum sunt exerciţiile de mers corectiv, târâre,
echilibru, suspensiuni.

– Exerciţiile de respiraţie – libere sau amplificate de mişcările de trunchi şi membre

superioare. – Exerciţiile de redresare pasive şi active (autocontrol în faţa oglinzii).

1. Mers pe vârfuri – mâinile la ceafă – la trei paşi – ducerea alternativă a câte unui picior
înapoi.

2. Alergare cu călcâiele – încercând să fie lovită şezuta – mâinile la ceafă.

3. Mers cu fandare mare înainte, mâinile pe şolduri – împingând înainte bazinul

. 4. Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică, cu extensia alternativă a unui picior în

spate, simultan cu ducerea braţelor prin înainte, oblic sus. La fiecare pas, coborârea braţelor.

5. Stând depărtat – braţele întinse – extensia trunchiului cu inspiraţie şi ducerea braţelor sus –
revenire – expiraţie.

6. Stând depărtat în faţa scării fixe – la un pas depărtare, mâinile apucă şipca din dreptul
umerilor, ducerea bazinului înainte cu extensia trunchiului şi a piciorului stâng – revenire.
Acelaşi exerciţiu cu extensia piciorului drept.

17
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

7. Stând fandat înainte, mâinile la umeri, extensia trunchiului cu ducerea braţelor sus –
inspiraţie, revenire – expiraţie.

8. Pe genunchi – în faţa scării, apucarea şipcii de la nivelul umerilor, ridicarea în extensie a

câte unui picior.

9. Pe genunchi cu sprijin pe palme – mers cu ridicarea unui picior întins în extensie.

10. Pe genunchi, ducerea braţelor prin înainte sus – răsucirea trunchiului la stânga cu
atingerea călcâiului drept cu mâna stângă, braţul drept oblic sus, revenire la poziţia iniţială –
acelaşi exerciţiu pe partea opusă.

11. Pe genunchi stând, braţele lateral cu câte o ganteră în mână, patru rotări mici ale braţelor
din umeri, urmate de îndoirea trunchiului la stânga – revenire; reluarea exerciţiului cu
îndoirea trunchiului spre dreapta.

12. Culcat înainte, mâinile sub bărbie – respiraţie liniştită.

13. Culcat înainte cu câte o halteră în mână, ducerea braţelor înainte cu extensia trunchiului
– revenire cu aşezarea halterelor pe sol.

14. Culcat înapoi – tălpile sprijinite pe sol, îndoire uşoară a genunchilor, ridicarea bazinului
şi ducerea bazinului lateral dreapta-stânga.

15. Culcat înapoi – cu o minge medicinală; trecerea unei mingi medicinale pe sub bazin de
la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta.

16. Culcat înainte cu mâinile sub bărbie, ducerea picioarelor în extensie – forfecări – revenire
cu picioarele pe sol.

17. Culcat înainte pe o banchetă – trunchiul în afara suprafeţei de sprijin – braţele întinse
înainte – extensia trunchiului – menţinerea 15” – 20” – revenire.

18. Culcat înapoi pe banchetă – genunchii lăsaţi să cadă în afara suprafeţei de sprijin –
respiraţie liniştită.

19. Culcat înainte în faţa scării fixe – apucat de prima şipcă, trunchiul bine extins, cu capul
pe spate, braţele întinse – apucarea din 65 ce în ce mai sus a şipcilor, până la şipca 9-10 –
menţinerea poziţiei – coborâre pe rând a mâinilor cu fiecare şipcă.

20. Culcat înainte între două bănci de gimnastică puse paralel – apucat cu mâinile de o
bancă şi sprijinind vârful piciorului pe cealaltă – deplasare laterală cu lăsarea bazinului
aproape de sol

21. Atârnat cu faţa la scara fixă, ducerea piciorului în extensie – simultan sau alternativ.

22. Atârnat la inele, sprijin pe vârful picioarelor, ducerea în cerc a bazinului

23. Atârnat cu spatele la scara fixă – cu o minge sub regiunea lombară – menţinerea acestei
poziţii 10” – 15”, cu ducerea picioarelor în echer susţinut.
18
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

24. Stând cu faţa la perete, mâinile sprijinite pe perete la nivelul umerilor, ridicarea pe rând a
picioarelor în extensie.

25. Stând cu spatele la scara fixă, cu cordonul elastic fixat la scara fixă, fandare lungă
înainte cu piciorul stâng cu extensia trunchiului, braţele oblic jos la spate, revenire – ducerea
braţelor pe lângă corp – acelaşi cu piciorul opus.

26. Mers pe vârfuri – menţinând o minge medicinală cu mâinile prin lateral.

27. Stând depărtat, piciorul drept înainte, stângul înapoi, cu coarda petrecută pe sub talpa
piciorului din urmă, coatele îndoite, mâinile menţin coarda la nivelul umerilor, ridicarea
piciorului stâng în cumpănă menţinând coarda bine întinsă – revenire – acelaşi exerciţiu cu
piciorul opus.

28. Mers liniştitor cu urmărirea în oglindă a atitudinii spatelui.

CORECTAREA CIFOZEI TOTALE

Scopul exerciţiilor fizice corective: – Tonificarea în condiţii de scurtare a grupelor musculare

ale spatelui şi lungirea musculaturii anterioare a toracelui şi abdomenului. Pentru aceasta
muşchii spatelui vor lucra concentric şi în interiorul segmentului de contracţie – iar muşchii
din partea anterioară a trunchiului – excentric şi în afara segmentului de contracţie

. – Corectarea deficienţelor secundare care însoţesc cifoza totală, cum sunt: capul şi gâtul
înclinate înainte, atitudinea în flexiune a toracelui, umerii aduşi şi orizontalizarea bazinului

. – Formarea unui reflex corect de atitudine a corpului în acţiunile statice şi dinamice ale
trunchiului. Mijloacele folosite pentru corectarea cifozei totale sunt: Exerciţii statice sub
forma poziţiilor fundamentale şi derivatele acestora, care au o structură corectivă şi
hipercorectivă.

Acestea pot fi sub forma poziţiilor iniţiale, dar şi a poziţiilor menţinute, atunci când îşi
menţin acelaşi conţinut corectiv sau hipercorectiv.

Exerciţii dinamice concretizate sub forma mişcărilor corective ale trunchiului, toracelui,
abdomenului, membrelor superioare şi inferioare, efectuate în sensul redresării în atitudine
corectă a coloanei vertebrale; aceste mişcări pot fi executate activ, liber sau cu rezistenţă în
felul următor: – Exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de extensie a întregii coloane
vertebrale, la care se pot adăuga îndoiri laterale, răsuciri spre stânga şi drepata, circumducţii
în plan posterior, mişcări de întindere în axul lung al coloanei vertebrale.

– Exerciţii de cap şi gât sub forma mişcărilor de extensie efectuate peste nivelul liniei
orizontale a umerilor. Pe lângă această mişcare se mai execută circumducţii în plan posterior,
duceri laterale, în sus sau oblic, în sus şi deasupra liniei umerilor – rotaţii din articulaţia
scapulohumerală.

19
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

– Exerciţii de membre inferioare – vor avea o structură corectivă pentru poziţia bazinului şi
coloanei vertebrale lombare; de aceea, mişcările de membre inferioare – extensii,
circumducţii, forfecări – vor fi executate numai în plan posterior.

– Exerciţii de respiraţie, fie liber executate sau legate de mişcările corective ale trunchiului şi
membrelor. – Exerciţiile aplicative vor fi sub forma exerciţiilor de mers şi alergare corectivă,
suspensiune, târâre şi echilibru corectiv.

. – Exerciţii de redresare – se vor realiza pasiv, cu ajutorul profesorului sau a unor obiecte
portative, sub forma activă pentru autoredresarea coloanei vertebrale.

1. Mers cu paşi mărunţi, la fiecare pas ducerea braţelor prin extensie sus, simultan cu
ducerea unui picior înapoi. Acelaşi exerciţiu se poate executa cu ducerea braţelor oblic sus.

2. Mers pe vârfuri cu o minge medicinală susţinută pe cap cu ambele mâini – extensia

trunchiului la fiecare pas concomitent.

3. Mers fandat cu ducerea braţelor sus şi arcuirea trunchiului înapoi.

4. Mers cu mâinile la spate, coatele trase spre spate, ducerea trunchiului în extensie la doi
paşi.

5. Mers înapoi cu trunchiul în extensie, mâinile apucat deasupra capului, ducerea braţelor
înapoi la doi paşi, revenire.

6. Stând depărtat, cu mâinile pe şold, ducerea braţelor obic, sus – inspiraţie, revenire –
expiraţie. În timpul inspiraţiei se poate executa ridicarea pe vârfuri.

7. Stând, spate în spate cu un partener, braţele oblic sus, apucat de mâini – fandare cu
ducerea trunchiului şi a membrelor superioare în extensie.

8. Stând cu spatele la scara fixă, la o distanţă de un pas – ducerea trunchiului în extensie,

până ce mâinile ating scara fixă – coatele fiind întinse.

9. Stând cu mâinile pe şold, săritură cu ducerea braţelor prin înainte sus, extensia accentuată
a trunchiului simultan, depărtarea picioarelor în faza de zbor. Aterizarea se face pe vârfuri,
picioarele apropiate.

10. Stând depărtat, ducerea braţelor lateral sus – inspiraţie, revenire – expiraţie.

11. Stând – ducerea braţelor lateral sus, simultan cu ducerea piciorului drept înapoi cu
extensia amplă a trunchiului – „cumpăna”.

12. Stând cu spatele la scara fixă, călcâiele lipite de planul scării, apucat de sus, ducerea
bazinului înainte simultan cu extensia amplă a trunchiului.

13. Stând cu spatele la scara fixă, cu piciorul sprijinit înapoi pe şipca a 3-a, a 4-a, ducerea
braţelor prin înainte sus, cu arcuirea trunchiului.

20
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

14. Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală, braţele întinse oblic înainte,
ducerea unui picior în extensie cu genunchiul întins – revenire. Acelaşi exerciţiu cu piciorul
celălalt.

15. Pe genunchi depărtat, cu mâinile apucat de glezne, extensie amplă a capului şi

trunchiului – inspiraţie, revenire – expiraţie.

16. Culcat înainte cu mâinile apucat la spate, târâre înainte cu ajutorul picioarelor şi
umerilor.

17. Culcat înapoi, cu genunchii întinşi, ducerea braţelor prin lateral sus – inspiraţie, revenire
– expiraţie.

18. Culcat înainte cu picioarele sprijinite de prima şipcă de jos, mutarea alternativă a
picioarelor din şipcă în şipcă, 7-8 trepte – revenire prin coborâre treaptă cu treaptă.

19. Culcat înainte – transversal pe banca de gimnastică – extensie simultană a truchiului şi

membrelor inferioare – menţinerea poziţiei 10”-15”.

20. Culcat înainte cu mâinile sub bărbie, picioarele sprijinite pe o minge medicinală –
inspiraţie şi expiraţie liberă.

21. Atârnat cu faţa la scara fixă – extensia ambelor picioare – menţinerea poziţiei 10” – 15”
22. Atârnat pe plan oblic, cu spatele pe o pronostic, la nivelul regiunii dorsale, picioarele cad
lateral sub nivelul planului oblic – menţinerea poziţiei 10” – 15”.

23. Atârnat cu spatele la scara fixă, picioarele sprijinite, proiectarea bazinului înainte, urmată
de mutarea mâinilor pe o şipcă mai jos – succesiv din aproape în aproape.

24. Pe genunchi cu sprijin pe palme – un partener apucă picioarele, deplasare cu sprijin în

mâini – „roaba”.

25. Stând depărtat, aruncarea mingii medicinale înapoi pe deasupra capului la un partener –
întoarcerea 180º, prinderea mingii şi reluarea exerciţiului.

26. Mers pe vîrfuri cu ducerea mingii medicinale înainte sus, la doi paşi şi aruncarea mingii
unui partener – deplasarea în sens invers şi prinderea mingii.

27. Mers pe vârfuri cu un baston la spate prins peste omoplaţi – 8 timpi menţinerea
bastonului cu coatele îndoite, 8 timpi ducerea braţelor sus, capul în extensie, inspiraţie,
revenire – expiraţie.

28. Stând cu faţa la scara fixă, apucat cu mâinile de şipca de la nivelul umerilor, extensia
trunchiului simultan cu extensia alternativă a unui picior.

29. Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică cu o minge medicinală pe cap, susţinută cu
mâinile, coatele trase spre înapoi.

21
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

30. Stând cu spatele sprijinit de perete, braţele întinse sus, lipite de perete – ridicarea pe
vârfuri şi coborârea, păstrând contactul permanent cu peretele.

Corectarea prin gimnastică medicală a lordozelor Lordozele sunt deviaţii sau deformaţii ale
coloanei vertebrale în plan anteroposterior cu convexitatea anterior, care constau fie din
exagerarea curburii fiziologice lombare (lordoză tipică) sau apariţia unei curburi în altă
regiune sau în regiunea de trecere lombodorsală (lordoză atipică). După mecanismul de
producere şi posibilităţile de corectare, se deosebesc lordoze funcţionale şi lordoze
patologice.

Lordozele funcţionale sunt de obicei deviaţii care corectează uşor în poziţia şezând, au o
evoluţie lentă şi păstrează mobilitatea coloanei vertebrale. Formele de lordoze funcţionale
sunt: atitudinea lordotică, lordoza habituală, profesională şi compensatorie unei cifoze
dorsale sau înclinării în faţă a bazinului.

Lordozele patologice au o cauză şi un început bine precizat, cu semne şi manifestări

caracteristice. Aceste lordoze pot fi: congenitale, rahitice, paralitice, miopatice, reumatice,
determinate de modificări în forma şi funcţia articulaţiei coxofemurale sau a membrelor
inferioare.

Tratamentul corectiv prin gimnastica medicală este indicat, în primul rând, lordozelor
funcţionale; lordozele patologice beneficiază numai secundar de acest tratament.

Scopul exerciţiilor fizice:

1. Redresarea coloanei vertebrale lombare şi corectarea acestei deviaţii prin tonificarea în

condiţii de scurtare a muşchilor abdominali, care sunt slăbiţi şi hipotoni, concomitent cu
lungirea şi decontractura muşchilor lombosacrali. Pentru aceasta, muşchii abdominali vor
lucra concentric şi în interiorul segmentului de contracţie, simultan cu contracţia excentrică
şi în afara segmentului muşchilor sacrolombari.

2. Corectarea şi menţinerea redresării bazinului

3. Crearea unui reflex de atitudine corectă a trunchiului şi membrelor inferioare în

activităţile statice sau dinamice ale corpului.

4. Prevenirea compensării cu o încurbare cifotică în regiunea dorsală. Mijloacele gimnasticii

medicale folosite în corectarea lordozei sunt:

– Exerciţii statice indicate sub forma poziţiilor care corectează înclinarea bazinului fie prin
întinderea muşchilor ischiogambieri, fie prin contracţia muşchilor abdominali.

Astfel, cele mai indicate exerciţii statice sunt poziţiile de lucru derivate ale poziţiilor
fundamentale, cum sunt:

– poziţia şezând

– cu genunchii îndoiţi, călare, cu picioarele depărtate etc.;

22
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

– poziţia pe genunchi

– pe călcâie şezând, cu sprijin pe palme

– trunchiul deasupra orizontalei, poziţia pe genunchi cu un picior întins înainte, cu un

genunchi îndoit înainte în treaptă

; – poziţia culcat – înapoi cu genunchii îndoiţi, cu sau fără sprijinul tălpilor pe sol; culcat
înainte cu trunchiul în afara suprafeţei de sprijin şi coborât sub nivelul acesteia;

– poziţia stând – cu genunchii îndoiţi sau cu un picior fixat în plan anterior;

– poziţia atârnat – numai cu genunchii îndoiţi.

Totodată, se pot bţine poziţii bune de lucru cu modificarea trunchiului, ca de exemplu: –

poziţia stând – cu trunchiul înclinat, aplecat şi îndoit;

– poziţia pe genunchi – cu trunchiul înclinat , aplecat sau îndoit.

Exerciţiile dinamice vor urmări corectarea lordozei fără să se creeze compensator o curbură
cifotică. Cele mai indicate exerciţii dinamice sunt:

– exerciţiile de trunchi efectuate în sens corectiv sub forma înclinărilor, aplecărilor şi

îndoirilor, având în permanenţă grijă ca mişcarea să fie localizată la nivelul regiunii lombare
– fără să accentuăm curbura fiziologică dorsală.

Mişcările de îndoire laterală şi răsucire se vor executa cu trunchiul înclinat sau aplecat pentru
mobilizarea coloanei vertebrale lombare.

– Exerciţiile de membre inferioare vor corecta îndeosebi poziţia bazinului. Aceste exerciţii
se vor face în plan anterior. Executate din poziţii derivate ale poziţiei stând, ele vor redresa
bazinul; efectuate din poziţia culcat înapoi sau atârnat, vor solicita izometric musculatura
abdominală. – Exerciţiile de membre superioare vor fi executate pentru a preveni accentuarea
curburii cifotice dorsale şi pentru crearea unei poziţii corecte a centurii scapulare. De aceea,
mişcările membrelor superioare vor fi dispuse în plan posterior.

– Exerciţiile de abdomen sunt indicate îndeosebi acolo unde lordoza se întovărăşeşte de o

hipotonie a peretelui abdominal. Cele mai indicate exerciţii sunt executate din poziţia culcat
înapoi şi şezând.

– Exerciţiile aplicative se folosesc sub forma: – exerciţiilor de mers corectiv – cum sunt
variantele de mers din poziţia stând: mers ghemuit (mersul piticului), mers cu genun-chii
întinşi şi sprijin pe palme (mersul ursului), mers cu prinderea mâinilor la nivelul gleznelor
(mersul elefantului), mersul cu răsucirea trunchiului şi aplecarea înainte (asemănător celui de
la coasă) etc.

– Exerciţiile de târâre se fac din poziţia şezând, culcat înapoi cu genunchii îndoiţi sau pe
genunchi pe călcâie şezând.

23
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

– Exerciţiile de echilibru se execută din poziţii corective – cum sunt poziţia şezând (echerul)
şi poziţia culcat pe spate. – Suspensiunile – se fac îndeosebi incomplete pe plan oblic –
având grijă să nu se lordozeze coloana lombară. Sunt indicate îndeosebi pentru învingerea
contracturii musculare apărută în lordozele dureroase.

– Exerciţiile de respiraţie – se execută din poziţii corective (şezând, culcat pe spate cu

genunchii îndoiţi), insistându-se asupra solicitării respiraţiei diafragmatice (insuficientă în
lordozele cu hipotonie abdominală) şi punându-se accent pe expiraţie.

– Exerciţiile de redresare se pot obţine prin menţinerea unor poziţii hipercorective activ sau
pasiv. Aceste redresări se pot realiza şi cu un partener sau cu folosirea unor obiecte portative
(mingea medicinală)

. – Exerciţiile de relaxare se vor realiza îndeosebi pentru decontracturarea musculaturii

sacrolombare.

1. Mers cu mâinile la ceafă, ridicarea genunchilor alternativ la piept.

2. Mers pe călcâie, trunchiul înclinat înainte, mâinile la ceafă.

3. Mers fandat, mâinile pe şold – aplecarea trunchiului înainte la fiecare pas.

4. Mers cu mâinile pe sol, genunchii în extensie.

5. Mers cu trunchiul aplecat înainte – mâinile apucă gleznele (mersul elefantului).

6. Stând – cu piciorul drept fixat pe un suport exterior – aplecarea trunchiului înainte cu

ducerea braţelor lateral.

7. Stând depărtat în faţa scării fixe, mâinile apucă şipca la nivelul umerilor, aplecarea
trunchiului

8. Stând spate în spate cu un partener – îndoirea genunchilor – genuflexiuni – inspiraţie,

revenire – expiraţie.

9. Stând în faţa oglinzii – inspiraţie cu sugerea abdomenului şi luarea poziţiei corecte

. 10. Pe genunchi, pe călcâie şezând, braţele lateral sus, aplecarea trunchiului înainte cu
expiraţie, revenire cu inspiraţie.

11. Pe genunchi, cu piciorul drept întins înainte, aplecarea trunchiului înainte, spre dreapta,
spre stânga – şi revenire. Idem – cu piciorul stâng.

12. Şezând cu picioarele depărtate – cu un baston trecut pe sub omoplaţi – aplecarea

trunchiului şi răsucirea spre piciorul drept şi stâng.

13. Şezând cu spatele lipit de scara fixă, ridicarea picioarelor până la 30 grade, alternativ şi
simultan. 14. Şezând cu mâinile pe şold – târâre înainte simultan cu întinderea şi îndoirea
genunchilor.

24
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

15. Culcat înainte pe banca de gimnastică, picioarele depărtate şi lăsate în jos pe părţile
laterale ale băncii, târâre înainte cu ajutorul mâinilor

16. Culcat înapoi – ridicarea picioarelor la 45 grade – depărtarea şi apropierea lor alternativă.

17. Culcat înapoi cu o minge între tălpi – ridicarea şi coborârea picioarelor – menţinând
mingea între tălpi.

18. Culcat înapoi – genunchii îndoiţi, tălpile pe sol, ducerea braţelor prin lateral sus –
inspiraţie, revenire – expiraţie.

19. Culcat pe spate – braţele întinse lateral, genunchii îndoiţi – ducerea genunchior dreapta –
stânga.

20. Culcat pe spate – braţele întinse oblic în sus, ducerea picioarelor alternativ spre mâna
dreaptă şi spre stânga.

21. Culcat cu picioarele fixate sub ultima şipcă a scării fixe, mâinile pe ceafă – ridicarea
trunchiului la verticală.

22. Culcat pe spate – ridicarea trunchiului simultan cu picioarele.

23. Atârnat cu spatele la scara fixă, cu genunchii îndoiţi – ducerea genunchilor spre dreapta
şi spre stânga.

24. Atârnat cu spatele la scara fixă – genunchii îndoiţi cu o minge medicinală între abdomen
şi genunchi, deplasare laterală cu ajutorul mâinilor. 25. Stând în faţa oglinzii – cu un baston
ţinut cu o mână, trecerea pe rând a picioarelor peste baston.

26. Stând – faţă în faţă cu un partener cu mâinile puse pe umeri, aplecarea trunchiului cu
arcuire.

27. Stând faţă în faţă cu un partener – braţele sus – apucat reciproc, lăsarea în ghemuit –
alternativ – mâinile rămân prinse de cele ale partenerului.

28. Mers pe călcâie cu trunchiul înclinat înainte, braţele lateral.

29. Mers – cu ducerea picioarelor înainte, cu genunchii în extensie.

30. Mers cu controlul poziţiei corecte a spatelui şi abdomenului – control în faţa oglinzii.

BIBLIOGRAFIE

Aslău, A. Exerciţii şi jocuri cu mingi medicinale, Editura Tineretului, CFS, Bucureşti,

1957. Bănăţean, O. Exerciţii cu banca de gimnastică, Editura Tineretului, CFS, Bucureşti,

1957. Bratu, I. Gimnastica pentru prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice, Editura CNEFS,
Bucureşti,

25
Badiu Adriana Elena An 2 Master KRRM

1967. Bota, Cornelia Fiziologia educaţiei fizice şi sportului, Editura MTS, Bucureşti,

1993. Cordun, Mariana Kinetologia medicală, Editura AXA, Bucureşti, 1999. Budilă C,

Kinetoterapia în afecţiunile ortopedico-traumatice, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2005.

Drăgan Ion şi colb. Cultura fizică medicală, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1970. Iliescu, A.
Biomecanica exerciţiilor fizice, Editura Tineretului, CFS, Bucureşti, 1967. Ionescu

, N.A. Gimnastica medicală, Editura ALL, Bucureşti, 1994.

Ionescu, N.A. Creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului, Editura CNEFS, Bucureşti,
1968.

Peteanu, M. Examinarea medicală în scop de selecţie şi orientare şcolară şi profesională, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971. Plas, F., Hagron, E.

Kinetoterapia activă, Editura Polirom, Bucureşti, 2001.

Sbenghe, T. Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
Sidenco Elena Luminiţa Metodica recuperării mâinii. Aplicaţii în kinetoterapie şi în medicină
sportivă, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.

136 Sidenco Elena Luminiţa Masajul în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2003.

Sidenco Elena Luminiţa Electroterapia, Aplicaţii în medicina sportivă şi în kinetoterapie, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.

Ulmeanu, Fl. Medicina culturii fizice, Editura Medicală, Bucureşti, 1965.

26