Sunteți pe pagina 1din 28

Liceul Tehnologic ”Costin D.

Nenițescu”
Craiova

PROIECT
pentru susținerea examenului de absolvire a școlii
postliceale
nivel 5

Profil: Tehnic
Calificare profesională:
Tehnician echipamente de calcul

Îndrumător:
Prof. Toader Elena
Absolvent:

Modrea Cornelia Maria


ANUL II E postliceală

2020
Dispozitive periferice de
intrare-ieşire

ABSOLVENT:
Modrea Cornelia Maria
ANUL II E postliceală

1
ARGUMENT

Sistemul de calcul reprezintă ansamblu componentelor fizice (hardware), al


componentelor logice (software) şi al personalului care se ocupă cu proiectarea,
programarea, operarea şi întreţinerea sistemului, acţionând în interdependenţă în
scopul prelucrării informaţiilor. Sistemele de calcul, în forma generală
calculatoarele, se împart în trei categorii: q calculatoare numerice; q calculatoare
analogice; q calculatoare hibride. Informaţia este: o materia primă şi produsul finit
al calculatorului; o un mesaj obiectiv care elimină nedeterminarea în legătură cu
realizarea unui anumit eveniment. Informatica este un complex de discipline prin
care se asigură prelucrarea raţională a informaţiilor prin intermediul maşinilor
automate.
Informatica are mai multe subdomenii:
 arhitectura calculatoarelor;
 sisteme de operare;
 algoritmi şi structuri de date;
 limbaje de programare;
 ingineria programării;
In zilele noastre nu mai exista domeniu de activitate in care sa nu fie utilizat calculatorul .
Astfel, acesta este utilizat la
-jocuri;
- facturi de tot felul;
- diagnostice medicale;
- conducerea automată a proceselor tehnologice;
- strategii militare; - simularea reacţiilor chimice;
- calcule statistice; - anticiparea rezultatelor electorale;
- prognoza vremii;
- comunicare etc.

2
Cuprins

1. Descrierea sistemelor de calcul.........................................................................1


1.1. Descrierea sistemelor de calcul: tower, minitower, desktop, middle tower, portabile.......1
1.2. Alcătuirea hardware a sistemelor de calcul………………………………………………2
2. Sistemul de intrare - ieșire…………………………………………………...10
2.1 Rol. Componente……………………………………………………………………...…10
2.2. Execuţia unui proces de intrare/ieşire…………………………………………………...10
2.3. Interfeţe………………...………………………………………………………………..12
3. Prezentarea dispozitivelor periferice de intrare-ieşire…………………….15
3.1 Identificarea caracteristicilor dispozitivelor de intrare-ieşire............................................15
3.2 Dispozitivele de intrare-ieşire............................................................................................16
4. BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................24

3
1. Descrierea sistemelor de calcul

1.1. Descrierea sistemelor de calcul: tower, minitower, desktop, middle tower, portabile

Sistemele de calcul se clasifică în funcţie de tipul de carcasă. În funcţie de arhitectura carcaselor


sistemelor de calcul identifică:
 Sisteme tower
 Sisteme minitower
 Sisteme desktop
 Sisteme middle tower
 Sisteme portabile

La achiziţionarea unui sistem de calcul trebuie avute în vedere dotarea sistemului de calcul şi
spaţiul unde va fi amplasat sistemul de calcul.

Sistemele de tip desktop se caracterizează prin înălţime mică. Dimensiunile acestor carcase se
încadrează în jurul valorilor (lungime x înălţime x lăţime) 415mmx114mmx355mm. Datorită
arhitecturii sale sistemele de tip desktop permit conectarea unui număr mai mic de unităţi optice
şi hard disk-uri.

Sistem tip desktop

4
Sistemele din clasa tower se caracterizează prin faptul ca sunt mai înguste, dar mai înalte decât
carcasele de tip desktop. Dimensiunile carcaselor de tip mini tower se încadrează în jurul
valorilor (înălţime x lăţime x adâncime) 420mmx200mx420mm. iar în comparaţie cu sistemele
de tip desktop permit conectarea unui număr mai mare de hard diskuri şi unităţi de citire a
sistemelor de stocare optice.

Sistemele de tip middle tower sunt carcasele de mijloc. Dimensiunile acestor carcase pot ajunge
până la (înălţime x lăţime x adâncime) 431mmx205mmx470mm.

Sistem tip tower

Sistemele de tip tower au carcasele de dimensiuni mari, iar aceste dimensiuni sunt de
aproximativ (înălţime x lăţime x adâncime) 488mmx262mmx536mm. Sunt sistemele care
permit montarea celor mai multe unităţi optice şi hard disk-uri.

1.2. Alcătuirea hardware a sistemelor de calcul

5
Componenta care oferă cadrul pentru componentele interne şi oferă protecţia acestora poartă
denumirea de carcasă.
Carcasa unui sistem de calcul poate fi fabricată din plastic, oţel şi aluminiu. Acestea sunt
disponibile într-o variată gama de stiluri şi culori.
Dimensiunea şi aranjarea carcasei poartă denumirea de factor de formă. Factorul de formă pentru
carcase este de obicei de tip desktop sau turn. Carcasele de tip turn pot fi de tip minitower,
middle tower sau tower.

Pe lângă protecţie şi susţinere, carcasa asigură şi păstrarea componentelor la o temperatură


adecvată prin intremediul ventilatoarelor de carcasă care sunt folosite pentru mişcarea aerului în
interiorul carcasei.

De asemenea, carcasele previn şi deteriorarea componentelor din cauza electricităţii statice,


componentele calculatorului fiind împământate prin ataşarea acestora la carcasă.

Sursa de alimentare reprezintă componenta care transformă curentul alternativ, care provine
dintr-o priză de curent alternativ, în curent continuu, care are un voltaj mai scăzut. Curentul
continuu este folosit pentru alimentarea tuturor componentelor unui calculator.

Sursa de alimentare

Alimentarea componentelor sistemului de calcul este realizată de la sursă prin intermediul


conectorilor cu care sursa este echipată.

Calculatoarele folosesc, de obicei, surse de alimentare de putere 350W-500W. Pentru sistemele


de calcul care folosesc mai multe componente este nevoie de dotarea sistemului cu surse de
alimentare de putere cuprinsă între 500W şi 800W.

Placa de bază reprezintă circuitul integrat principal care conţine magistralele sau circuitele
electrice care se găsesc într-un calculator.
6
Placă de bază

Procesorul reprezintă unitatea centrală de prelucrare, cea mai importantă componentă a


sistemului de calcul. UPC-urile sunt fabricate sub diferite forme, fiecare model având nevoie de
un anumit tip de slot sau soket pe placa de bază. Cei mai cunoscuţi producători de
microprocesoare sunt Intel şi AMD.

Procesor (unitate centrală de prelucrare)

Memoria internă a calculatorului are rolul de a înregistra valori şi de a reda valori. Memoria
internă a unui calculator este acea parte a memoriei care intră în contact direct cu
microprocesorul. Ea este alcatuită din două mari părţi ROM şi RAM.

ROM (Read Only Memory - Memorie doar citibilă) este o memorie care conţine informaţii, de
obicei programe, nemodificabile pe durata utilizării calculatorului. Memoria ROM este scrisă o
singură dată, de regulă la fabricarea calculatorului. Acest tip de memorie nu poate fi rescrisă ori
ştearsă. Avantajul principal pe care această memorie îl aduce este insensibilitatea faţă de curentul
electric. Conţinutul memoriei se păstrează chiar şi atunci când nu este alimentată cu energie.

7
Memoria ROM este o memorie remanentă adică la scoaterea de sub tensiune informaţiile se
păstrează.

Memorie internă ROM

RAM (Random Access Memory - Memorie cu acces aleator) este o memorie volatilă, ceea ce
face ca informaţia conţinută aici să se piardă la decuplarea calculatorului de sub tensiune.
Aceasta este memoria care poate fi citită ori scrisă în mod aleator, în acest mod putându-se
accesa o singură celulă a memoriei fără ca acest lucru să implice utilizarea altor celule. În
practică este memoria de lucru a PC-ului, utilă pentru prelucrarea tempoarară a datelor, după
care este necesar ca acestea să fie stocate (salvate) pe un suport ce nu depinde direct de
alimentarea cu energie pentru a menţine informaţia. Memoria RAM este o memorie
neremanentă, adică la scoaterea de sub tensiune informaţiile se pierd.

Memorie internă RAM

HARD-DISK-ul este un disc magnetic, de mare capacitate, care ajută la stocarea datelor pentru
sistemele cu microprocesoare.

8
Capacitatea de stocare a unui hard disk este măsurată în biţi. Viteza unui hard disk este măsurată
în numărul de mişcări de rotaţie pe minut (RPM). Pentru a mări capacitatea de stocare a unui
sistem de calcul se pot adăuga mai multe hard disk-uri.

Hard disk-urile sunt fabricate având diverse tipuri de interfeţe şi sunt folosite pentru conectarea
la calculator. Pentru a instala o unitate de stocare în calculator, interfaţa de conectare trebuie să
se potrivească cu controller-ul de pe placa de bază.

Exemple de interfeţe commune:


 IDE (Integrated Drive Electronics)
 EIDE (Enhanced Integrated Drive Electronics)
 PATA (Parallel ATA)
 SATA (Serial ATA)
 SCSI (Small Computer System Interface)

Unitatea de discheta (floppy disk) este un echipament de stocare care foloseşte discuri flexibile
de 3.5 inch.
Aceste discuri flexible magnetice pot stoca 720 KB sau 1.44 MB de date. Într-un calculator,
unitatea de dischetă este configurată ca fiind unitatea “A:”. Unitatea de dischetă poate fi folosită
pentru a porni calculatorul (dacă se foloseşte o dischetă bootabilă). Există şi dischete de 5.25
inch dar, fiind o tehnologie mai veche, nu mai sunt utilizate.

Unitate de dischetă

Placa video reprezintă componenta care generează imaginea de pe ecranul monitorului, la


parametrii ceruţi, convertind codurile digitale în modele de biţi pentru fiecare punct vizibil
determinând totodată numărul de culori afişate şi rezoluţia finală a imaginii.

9
Placa de sunet înglobează toate componentele electronice necesare producerii de sunete şi
asigură prin caracteristicile hardware câteva funcţii referitoare la componenta audio.

Cea mai importantă funcţie este conversia datelor audio digitale în formă analogică, redată de
difuzoare sub formă de sunete. În plus înregistrează sunete pentru redarea ulterioară a unui
convertor analogic-digital. Prin sintetizatoarele interne proprii pot crea sunete, iar prin circuitele
de mixare combină datele de la toate sursele disponibile PC-ului (microfonul şi ieşirea
convertorului digital-analogic de pe placa de sunet). Tot aici este inclus şi un amplificator care
preia amestecul audio şi îl amplifică la volumul dorit.

Placa de sunet

Unităţile CD-ROM reprezintă cel mai popular mediu de distribuţie a datelor cu ajutorul discului
denumit compact disk (CD). Aceste dispozitive sunt folosite pentru citirea informaţiilor de pe
CD care are o capacitate standard de 650 MB.

Unităţile CD-RW sunt acele unităţi optice cu ajutorul cărora putem transfera informaţiile dintr-
un sistem de calcul pe CD, dar şi pentru a citi informaţiile de pe suportul de stocare.
Începând cu anii 90 au fost dezvoltate două medii optice de stocare cu densitate mare: discul
MultiMedia susţinut de Philips şi Sony, iar pe de altă parte discul SuperDensity susţinut de
Toshiba, Time-Warner şi Hitachi. Cu ajutorul celor de la IBM, Philips şi Sony au renunţat la idea
discului MultiMedia şi au dezvoltat discul SuperDensity cu o capacitate de 4,7GB. Această nouă
tehnologie a dus la apariţia DVD-ROM-ului (unităţi de citire) şi a DVD-RW-ului (unităţi de
scriere şi citire).

10
Unităţi optice CD-ROM / DVD-ROM

O placă de reţea, numită şi adapter de reţea sau placă cu interfaţă de reţea, este o piesă
electronică proiectată petru a permite calculatoarelor să se conecteze la o reţea de calculatoare.
Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC).

Placa este de obicei opţională; când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la
resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor crearea de conexiuni cu alţi utilizatori, în
principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o tehnologie radio fără fir de tip wireless.

Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu, care îi permite să fie adresată şi
regăsită chiar în reţelele de întindere globală maximă.

Placă de reţea cu conexiune cu fir Placă de reţea cu conexiune wireless

Unităţile de răcire sunt acele dispozitive care au rolul de a păstra o temperatură corespunzătoare
a diferitelor componente ale sistemului de calcul prin mişcarea aerului din interiorul carcasei.
Aceste unităţi se prezintă sub diferite forme şi dimensiuni în funcţie de componenta pe care va fi
aplicat.

11
(a) (b) (c)
Unităţi de răcire pentru: (a) procesor, (b) plăci video, (c) carcasă

12
2. Sistemul de intrare - ieșire

2.1 Rol. Componente

Sistemul de intrare/ieşire permite introducerea/extragerea informaţiilor şi este constituit din:


■ Dispozitive de memorare externă (ME), de exemplu hard-disc, floppy-disc, compact-
disc, etc.
■ Dispozitive de intrare (DI), de exemplu tastatură, mouse, etc.
■ Dispozitive de ieşire (DE), de exemplu monitor, imprimantă, etc.
Comunicarea între aceste componente se realizează prin intermediul unor magistrale. O
magistrală reprezintă un grup de linii de conexiune ce permit transmiterea de semnale. Există
două tipuri de magistrale într-un calculator:
■ Magistrale de Adrese (MA) transmit numai adrese de memorie şi conectează UCP cu
memoria RAM.
■ Magistrale de Date (MD) transmit date şi instrucţiuni şi conectează UCP, memoria RAM şi
celelalte componente ale sistemului.

2.2. Execuţia unui proces de intrare/ieşire

Viteza de lucru a perifericelor diferă în funcţie de performanţele lor tehnologice (foarte mică la
dispozitivele exclusiv mecanice) dar este mult mai mică decât a unităţii centrale, care
funcţionează pe principii exclusiv electronice. Printr-o analogie umană, noi gândim adesea mult
mai repede decât putem scrie.

După ce unitatea de comandă cere perifericelor executia unei operaţii de intrare-iesire, ea


asteaptă un timp îndelungat (faţă de timpii ei de lucru) pentru terminarea operaţiei. Astfel, apare
un gol în activitatea unităţii de comandă. Problema a fost rezolvată prin introducerea unui bloc
auxiliar de comandă care să preia controlul asupra operaţiilor de intrare-ieşire efectuate cu
ajutorul perifericelor după iniţierea lor de către unitatea de comandă.

Prin intermediul procesorului auxiliar care controlează operatiile cu perifericele se permite


cuplarea, indirectă, la unitatea centrală, a mai multor dispozitive periferice. Această unitate
funcţională a calculatoarelor a apărut odată cu generatia a doua de calculatoare sub numele de
de canal de intrare-iesire. Rolul său a fost preluat la sistemele de calcul medii mari de unitatea

13
de schimburi multiple (USM), la minicalculatoare – de dispozitivul de control al magistralei de
comunicatii iar la microcalculatoare – de o extensie a magistralei.
În timp ce procesorul specializat în operaţii de intrare-ieşire controlează schimbul de date între
memorie şi periferice, blocul de comandă poate superviza execuţia altor operaţii, dintr-un alt
program. Modul de lucru cu o unitate centrală şi mai multe programe rezidente în memorie spre
execuţie se numeşte multiprogramare sau multitasking.
Programele aflate în memoria internă a unui calculator care funcţionează în regim de
multitasking se găsesc în diverse stări: pot astepta terminarea unei operaţii de intrare-ieşire, pot
aştepta să fie lansate în execuţie iar un singur program este prelucrat la un moment dat de
unitatea centrală; politica de servire a acestor programe este stabilită de algoritmii implementaţi
în sistemul de operare.
După terminarea unei operaţii de intrare-ieşire, unitatea de comandă este anunţată, printr-un
semnal numit întrerupere, că citirea sau scrierea s-a încheiat, astfel încât poate continua execuţia
programului respectiv.
Noua unitate componentă a sistemului de calcul poate fi încorporată în schema generală a unui
calculator conform figurii:

14
2.3. Interfeţe

Interfeţele şi dispozitivele de intrare-ieşire ale unui calculator personal sunt adaptate pentru
modul de lucru cu un singur utilizator.
De exemplu: există o singură intrare de tastatură şi se foloseşte o singură interfaţă de afişare.
Informaţiile afişate se păstrează într-o zonă de memorie direct accesibilă procesorului. Astfel pot
fi implementate aplicaţii care necesită o viteză mare de schimbare a informaţiilor afişate. În cazul
sistemelor multi-utilizator interfaţa utilizator este asigurată de mai multe dispozitive inteligente
de tip display care încorporează o tastatură şi un dispozitiv de afişare; legatura cu calculatorul
gazdă se realizează prin canale seriale. Viteza de schimbare a informaţiilor afişate este limitată
de viteza relativ mică a canalului serial.

Configuraţia tipică de dispozitive şi interfeţe de intrare-ieşire pentru un calculator personal este


următoarea: tastatură, monitor de vizualizare, unitate de disc flexibil , unitate disc rigid, unitate
de disc optic, dispozitiv de indicare (mouse), imprimantă, interfaţă de reţea, sistem audio
(interfaţă soundblaste şi boxe).

Tastatura este compusă dintr-o matrice de contacte (taste) şi un microsistem bazat pe un


microcontrolor. Microsistemul are rolul de a detecta eventualele contacte închise (taste apăsate)
şi de a transmite această informaţie sistemului de calcul. La calculatorul IBM-PC comunicaţia
dintre tastatură şi calculator se realizează printr-o legatură serială sincronă. Alimentarea tastaturii
se face de la calculator prin cablul de comunicaţie (prin semnale separate de alimentare).

Unitatea pentru discuri flexibile permite citirea şi scrierea de informaţii pe un suport care poate fi
uşor transportat. Acest dispozitiv facilitează instalarea pe sistem a unor noi programe de aplicaţie
şi chiar a sistemului de operare. De asemenea permite schimbul de informaţii între calculatoare
între care nu există o legatură fizică. În decursul anilor s-au folosit mai multe standarde pentru
discurile flexibile: 8 inch, 5 inch, 3 inch, codificare FM, MFM, RLL, capacitate 128ko,
320ko,1,2 Mo, 1,44Mo etc. Aceste variante reprezintî paşi în evoluţia tehnologiei de înregistrare
a informaţiilor digitale pe suport magnetic.
Unitatea de disc rigid (hard-disk) are rolul de a păstra programe şi date care sunt folosite în mod
uzual într-un anumit sistem de calcul. Tot pe hard-disk se păstrează de obicei şi sistemul de
operare al calculatorului, care se încarcă la iniţializarea sistemului. Mai nou o parte a spaţiului de
pe disc se poate utiliza pentru extinderea memoriei interne prin tehnica denumită memorie
virtuală.

15
Unitatea de disc optic permite citirea informaţiilor digitale înregistrate pe un suport optic. Ca şi
funcţionalitate această unitate se situează între unitatea hard-disk şi cea de disc flexibil:
informaţiile înregistrate pe discul optic pot fi transportate între calculatoare, capacitatea de
memorare (760 Mo) este cu câteva ordine de mărime mai mare decât cea a discului flexibil, dar
este mai mică decât capacitatea obişnuită a unui hard-disk.

Există unităţi care permit atât citirea cât şi scrierea discului opic, dar majoritatea calculatoarelor
dispun numai de unităţi de citire. Scrierea discului este mai dificilă, nu se poate face interactiv şi
necesită un program special. Scrierea se face secvenţial pe tot discul sau pe o porţiune a sa
(înscriere multisesiune). Există diferite standarde pentru viteza de transmisie a datelor citite: X4,
X8, X32, X40, X48 …

Monitorul video are rolul de a afişa rezultatele execuţiei unui program precum şi informaţiile de
operare. Partea “inteligentă” a ieşirii video este interfaţa video. Există mai multe standarde
pentru implementarea interfeţei video: MGA, CGA, EGA, VGA si SVGA. Diferenţele constau
în: rezoluţie pe orizontală (320-1024 puncte), rezoluţie pe verticală 200800 puncte), paleta de
culori (2-256 culori) şi facilităţi de citire-scriere a informaţiilor grafice.

Primele 3 variante de interfaţă generează semnale digitale, iar ultimele semnale analogice. De
obicei tipul monitorului trebuie să fie în concordanţă cu tipul interfeţei video.

Imprimanta este un dispozitiv de ieşire ce permite tipărirea pe hârtie a rezultatelor unei prelucrări
pe calculator. De obicei legătura cu calculatorul se realizează pe canalul paralel. Imprimanta
poate să lucreze în mod alfanumeric (caz în care acceptă coduri ASCII şi secvenţe specifice de
comandă – ESC), sau în mod grafic (caz în care informaţiile transmise descriu prin puncte o
imagine grafică). Există mai multe standarde pentru limbajul de comunicaţie între calculator şi
imprimantă (ex: EPSON, IBM, Hewlet-Packard, etc.). Acestea diferă mai ales prin modul grafic.
O imprimantă poate să emuleze (să înţeleagă) mai multe tipuri de limbaje.

Interfaţa de reţea permite cuplarea calculatorului într-o reţea locala (LAN). Cel mai răspândit
standard de reţea LAN pentru calculatoare personale este Ethernet 10Base5. Conectarea în reţea
se poate face cu cablu coaxial, cu cablu bifilar înfăşurat (UTP-Unshielded Twisted Paire) sau
prin fibră optică (mai rar). Pentru comunicaţie se pot folosi mai multe pachete de protocoale:
Novel-Netware, Windows-Netware, TCP/IP şi altele.

16
Mouse-ul este un dispozitiv de indicare, util mai ales pentru sistemele de operare şi programele
aplicative care au o interfaţă grafică utilizator bazată pe meniuri. Mişcările mouse-ului sunt
transformate în mişcări ale unui cursor pe ecran cu ajutorul unui program de interfaţă (driver).
Prin intermediul celor două sau trei butoane se pot selecta funcţii ale programului care rulează.
Există mai multe standarde pentru limbajul de comunicaţie între mouse şi calculator. Legatura se
realizează printr-un canal serial.

Interfaţa audio permite redarea înregistrărilor audio, mixarea diferitelor surse de sunet (CD,
fisier, microfon), înregistrarea semnalelor audio de intrare, generarea de efecte speciale, filtrarea
semnalelor de intrare, etc. Interfaţa este alcatuită dintr-o placă de sunet (soud-blaster) şi boxe. O
ieşire a unităţii de disc optic este conectată la placa de sunet pentru a permite redarea discurilor
de muzică.

17
3. Prezentarea dispozitivelor periferice de intrare-ieşire

3.1 Identificarea caracteristicilor dispozitivelor de intrare-ieşire

Unităţile de intrare/ieşire sunt acele unităţi care pot prelua date sau informaţii şi în acelaşi timp
pot transmite date sau informaţii: modem, plăcile multimedia.

Modemul dial-up este componenta care ne permite să folosim internetul prin intermediul liniei
telefonice obişnuite. Modemul (MOdulator - DEModulator) modulează fluxurile de date digitale
în aşa fel încît acestea să poată circula prin linia telefonică (care transportă datele în mod analog)
şi demodulează fluxurile de date primite prin linia telefonică transformându-le din format analog
în format digital. Viteza modemurilor vândute în prezent este de 56 kb/s (kilobiţi pe secundă -
kbps). Un astfel de modem nu este necesar dacă avem o conexiune prin cablu coaxial sau ADSL,
acestea folosesc modemuri speciale.

Modemurile dial-up sînt de două feluri şi anume hardware şi software. Modemurile hardware au
un cip special care se ocupă cu transferul de date şi cu corecţia erorilor. Modemurile software
(softmodem) folosesc procesorul calculatorului pentru operaţiile descrise mai sus. Modemurile
hardware sînt considerate mai bune dar sunt ceva mai scumpe.

Modemurile dial-up se împart în interne şi externe după locaţia lor (în calculator sau în afara lui).
Modemurile interne se fixează într-un slot PCI. Modemurile externe se conecteaza la portul
USB. Acestea din urmă sunt mai bune, însă sunt, în general, de două ori mai scumpe decît cele
interne.

Modem dial-up: (a) extern (a)

18
(b)
Modem dial-up: (b) intern

Modemul pentru internet prin cablu este de obicei oferit gratuit sau dat în custodie de către
furnizorul de internet la care ne abonăm. Modemul pentru internet prin ADSL este şi el oferit
gratuit sau dat în custodie, însă în acest caz putem cumpara un model mai avansat dacă dorim (el
trebuie să fie compatibil cu serviciul la care suntem abonaţi).

Plăcile multimedia sunt acele dispozitive care pot prelua în acelaşi timp atât imagini cât şi sunet.
Plăcile multimedia înglobează toate caracteristicile plăcilor video şi a plăcilor de sunet.
Placa multimedia asigura conversia informatiei din binar in alte formate utilizate de diferite
echipamente:
- imaginea video a televizorului sau a videocasetofonului;
- sunetul microfonului, al casetofonului sau al magnetofonului.
Conectarea acestor plăci se realizează fie printr-un slot PCI fie prin portul USB.

3.2 Dispozitivele de intrare-ieşire

 Modem-ul - dispozitiv care permite calculatorului sã transmitã date prin liniile telefonice.
Informatiile prelucrate de calculator sunt stocate digital, în timp ce informatiile transmise
prin liniile telefonice sunt transmise sub formã de unde analogice. Modem-ul face
conversia datelor dintr-o formã în alta.

19
 Touch screen - tip de ecran de afisare, acoperit de o folie transparentã sensibilã la
atingere, punctarea elementelor de pe ecran fãcându-se cu degetele. Acest aspect poate fi
considerat ca un avantaj (interfatã naturalã), dar si dezavantaj, punctarea cu acuratete
fiind imposibilã

 Placa de sunet
O placă de sunet (de asemenea cunoscut ca o placă audio) este un dispozitiv hardware care
facilitează intrarea și de ieșirea semnalelor audio de la un computer prin intermediul aplicațiilor
specializate. Placa de sunet poate fi și o interfață audio externă (folosită de alte echipamente
electronice) care utilizează software pentru a genera un sunet. Aceste dispozitive bazate pe
software sunt mai bine cunoscute sub numele de interfețe audio. Utilizările tipice ale plăcilor de
sunet includ furnizarea de componente audio pentru aplicații multimedia, cum ar fi compoziția
de muzică, editare video sau prezentări audio, educație și divertisment (jocuri) și proiecție video.
Majoritatea computerelor au placa de sunet incorporată în placa de bază, în timp ce altele (cele
din primele generații) necesită plăci audio atașate la placa de bază.
Caracteristici generale:

Vedere de aproape a unei plăci de sunet, arătând un condensator electrolitic,


condensatori și rezistoare etc.

20
Plăcile de sunet convertesc semnalele digitale înregistrate sau generate în semnale format
analogic. Semnalul de ieșire este conectat la un amplificator, la căști sau la un dispozitiv standard
extern utilizând interconectarea, prin conectori TRS sau RCA. Unele plăci audio avansate includ
mai mult de un chip pentru sunet pentru a asigura rate de date mai mari și funcționalități multiple
simultan (sintetizatoare) pentru generarea în timp real de muzică și efecte sonore.

 Placa video

O placă video, adaptor video sau placă grafică este un card de expansiune a cărui funcție este de
a genera imagini către un monitor. Multe plăci video au funcții adăugate, precum redarea
accelerată de scene 3D și grafică 2D, adaptor TV tuner, decodare MPEG-2/MPEG-4 sau
capacitatea de a utiliza mai multe monitoare (multi-monitor). Alte plăci video moderne sunt
utilizate pentru scopuri mai exigente, precum jocurile PC.

Plăcile video pot fi integrate in placa de bază la PC-urile mai vechi. Acest cip grafic are de obicei
o cantitate mică de memorie și preia o parte din memoria RAM a sistemului principal, reducând
astfel memoria RAM totală disponibilă. Aceasta se mai numește grafică integrată care are un
nivel scăzut de performanță și este nedorită de cei ce își doresc să ruleze aplicații 3D. Aproape
toate plăcile de bază permit dezactivarea graficii integrate prin intemediul BIOS-ului.

21
Pentru acest lucru este necesar ca placa de bază să fie prevăzută cu suport AGP, PCI sau PCI-
Express, pentru atașarea unei plăci video. Plăcile de bază de top permit adăugarea mai multor
plăci video, acestea putând fi conectate între ele prin interfața SLI pentru plăcile video produse
de NVIDIA, și CrossFire pentru cele produse de ATI.

 Istorie

Prima placă video IBM PC, care a fost lansată cu primul IBM PC, a fost dezvoltată de IBM în
1981. MDA (Monochrome Display Adapter) putea funcționa doar în modul text, reprezantând 80
de coloane și 25 de linii (80x25) pe ecran. Avea o memorie de doar 4KB și o singură culoare.
VGA a fost larg acceptat, permițând anumitor corporații cum ar fi ATI, Cirrus Logic și S3, de a
lucra cu placa video, îmbunătațindu-i rezoluția și numărul de culori. Astfel s-a dezvoltat SVGA
(Super VGA), care a ajuns la 2 MB de memorie video și o rezoluție de 1024x768 cu 256 de
culori.
În 1995 primele plăci video 2D/3D au fost lansate, dezvoltate de Matrox, Creative, S3, ATI și
altele. Aceste plăci video au urmat SVGA, dar aveau implementate funcții 3D. În 1997 a fost
lansat cipul grafic Voodoo 3dfx, care a fost mult mai puternic în comparație cu celelalte,
introducerea unor efecte 3D, cum ar fi cartografierea PMI, Z-buffering și anti-aliasing in piața de
consum.
După această placă, o serie de plăci 3D au fost lansate, cum ar fi Voodoo2, TNT și TNT2 de
la NVIDIA. Intel a dezvoltat AGP (Accelerated Graphics Port) care a rezolvat problema dintre
procesor și placa video.
Din 1999 până in 2002, NVIDIA deținea controlul pe piață cu familia GeForce. În acest moment
îmbunătățirile au fost efectuate la algoritmii 3D și la procesorul grafic, memoria a crescut, de
asemenea pentru a imbunătăți rata de date.
Tehnologia DDR a fost încorporatǎ, capacitatea de memorie a crescut de la 32 MB cu GeForce la
128 MB cu GeForce 4.
Din 2003 ATI (Cumparat ulterior de AMD) și NVIDIA au dominat piața plăcilor video cu liniile
Radeon și GeForce, respectiv.
Acum, majoritatea calculatoarelor folosesc placi video pe interfata PCIe (PCI Express) (PCI
= Peripheral Component Interconnect).
Cea mai puternică placă video care se cunoaște în prezent este NVIDIA GTX Titan X, de tip
GDDR5, ce dispune de 12 GB de memorie video și suportă cu ușurință rularea jocurilor PC sau a
videoclipurilor la rezoluție 5K (5120 x 2880p).

22
 Componentele plăcii video

O placă video modernă constă dintr-o placă de circuit imprimat pe care sunt dispuse (montate)
componentele ce alcătuiesc dispozitivul responsabil pentru ieșirea semnalului video (placa
grafică), componente după cum urmează:

 Procesorul grafic (GPU - Graphics processing unit)


Procesorul grafic, GPU, este acel procesor dedicat, optimizat pentru accelerarea grafică, special
conceput pentru a efectua calcule ȋn virgulă mobilă, calcule ce sunt fundamentale pentru redarea
imaginilor 3D. Principalele atribute ale GPU-ului sunt frecvența nucleului, care variază de obicei
de la 250 MHz la 4GHz și numarul de trasee (vertex și shaders (umbre)) care transpune o
imagine 3D caracterizată de linii și coloane ȋntr-o imagine 2D, formată din pixeli.
 BIOS-ul plăcii video
Bios-ul video sau firmware-ul reprezintă programul de bază, care este de obicei ascuns; acesta
reglementează operațiunile plăcii video și oferă instrucțiuni care permit calculatorului și
programului (software-ului) să interacționeze cu placa video. Este posibil să conțină informații
cu privire la calendarul de memorie, viteze de operare și tensiuni de alimentare a procesorului
grafic, memorie RAM, precum și alte informații.

 Memoria video
Capacitatea de memorie a plăcilor video moderne variază de la 128 MB la 4GB, deși sunt foarte
puține plăci cu memorii de peste 1 GB. Deoarece memoria video trebuie accesată de procesorul
grafic și de circuitele de afișare, se folosesc adesea memorii de viteză mare sau memorii multi-
port, cum ar fi VRAM, WRAM, SGRAM, etc. Ȋn preajma anului 2003 memoriile video s-au
bazat pe tehnologia DDR. Astfel producătorii s-au orientat spre DDR2, GDDR3, GDDR4 și

23
chiar GDDR5 utilizat ȋn special de ATI Radeon HD 4870. Rata de tact efectivă a memoriei ȋn
plăcile moderne este, ȋn general, ȋntre 400 MHz și 3.8 GHz.
Memoriea video mai poate fi utilizată pentru stocarea altor date, precum imaginea de pe ecran,
Z-buffer (tamponul-memoria-Z), care gestionează adâncimea de coordonate ȋn grafica 3D,
texturi, tampoanele vertex, precum şi programe compilate Shader.

Tip memorie Rata de tact a memoriei (MHz) Largimea de bandă (GB/s)

DDR SDRAM/DDR 166 - 950 1.2 - 30.4

DDR2 SDRAM/DDR2 533 - 1000 8.5 - 16

GDDR3 700 - 2400 5.6 - 156.6

GDDR4 2000 - 3600 128 - 200

GDDR5 3400 - 5600 130 - 230

 RAMDAC-ul

RAMDAC-ul (Random Access Memory Digital-to-Analog Converter – Convertor Digital-la-


Analogic al Memoriei cu Acces Aleator), converteşte semnale digitale în semnale analogice
pentru utilizarea de către un ecran de computer care utilizează intrări analogice, cum ar fi
monitoarele CRT (Cathode Ray Tube – Tub Catodic). În funcţie de numărul de biţi utilizați şi
rata de transfer de date RAMDAC, convertorul va fi în măsură să suporte diferite rate de refresh
ale monitoarelor. Pentru monitoarele CRT, se recomandă lucrul la mai mult de 75 Hz şi niciodată
sub 60 Hz, în scopul de a minimiza pâlpâirea; pentru monitoarele LCD (afișaj cu cristale lichide
- liquid crystal display) acest inconveninet nu mai reprezintă o problemă). Toate LCD-urile
actuale, monitoarele cu plasma si televizoarele moderne funcționeză ȋn domeniul digital şi nu
necesită convertorul RAMDAC. Mai există câteva LCD-uri şi monitoare cu plasma care au doar
intrări analogice (VGA, SCART, etc). Acestea necesită un RAMDAC, dar ele reconvertesc
semnalul analogic înapoi la digital înainte de a-l afişa, cu pierderea inevitabilă de calitate care
rezultă din această conversie digital-la-analogic-la-digital.

 Ieşirile de semnal ale plăcii video

24
Conectori placă video:VIVO, DVI, VGA
 Adaptor analogic VGA (DE-15)

Conector VGA

Adaptor analogic standard adoptat la sfârșitul anilor 1980 conceput pentru monitoarele CRT
denumit si conector VGA. Acest standard prezenta unele probleme: zgomote electrice,
distorsionarea imaginilor și prelevarea de probe de evaluare a erorilor de pixeli.

 Interfață Video Digitală DVI (Digital Visual Interface)

Conector DVI - Digital Visual Interface (Interfață Digitală Vizuală)

Conector digital standard folosit pentru monitoare LCD, plasmă, televizoare cu definiție ȋnaltă și
video-proiectoare.
 Intrare/Ieșire Video (VIVO - Video In Video Out) pentru S-Video, Composite video și
Component video

Conector VIVO

A fost introdus pentru a putea permite conexiunea cu televizoare, DVD playere, video-
ȋnregistratoare și console de jocuri video.

25
 Interfață Multimedia de Ȋnaltă Definiție HDMI (High-Definition Multimedia Interface)

Interfață HDMI

Interfață avansată de conectare audio/video lansată ȋn anul 2003, frecvent utilizată pentru
conectarea consolelor de jocuri și DVD playere la un monitor. Interfața HDMI suportă protecție
la copiere prin HDCP.

Răcirea plăcilor video

Placă video cu răcire activă (Radiator + Ventilator)


Plăcile video pot folosi multă energie electrică, care este transformată în căldură. În cazul în care
căldura nu este disipată, placa video s-ar putea supraîncălzi, moment ȋn care intervine
deteriorarea acesteia. Pentru protecția lor s-au construit dispozitive de răcire pentru a transfera
căldură în altă parte. Există trei tipuri de răcire, utilizate în mod obişnuit pentru plăcile video:
 Radiator: un radiator este un dispozitiv de răcire pasivă. Construit dintr-un metal conductor
de căldură, de obicei aluminiu sau cupru, el preia căldura de la procesorul grafic al plăcii si o
disipă.
 Ventilator de calculator: dispozitiv de răcire activă. Folosit ȋmpreună cu un radiator,
vetilatorul are o eficiență mult mai mare la disiparea căldurii.
 Răcire cu apă: dispozitiv de răcire cu apă compus dintr-un radiator special construit pentru
utilizarea apei ca agent de răcire. Montat pe procesorul grafic, radiatorul are un gol ȋn interior
prin care apa este pompată, aceasta preluând căldura. Apa este apoi răcită ȋn radiator. Acest
tip de răcire este cea mai eficientă soluție, fără modificări extreme.

26
4. BIBLIOGRAFIE

1. Georgescu, Ioana. (2006). Sisteme de operare, Craiova: Editura Arves


2. WINN L. ROSCH TOTUL DESPRE HARDWARE – editura Teora,1999
3. SCOTT MUELLER PC DEPANARE ŞI MODERNIZARE – editura Teora, 1997 şi 1999
ediţia a 3-a
4. LISA BUCKI PC 6 ÎN 1 - editura Teora, 1999
5. PETER NORTON SECRETE PC - editura Teora, 1998
6. KRIS JAMSA MODERNIZAREA CALCULATORULUI PERSONAL - editura ALL, 1996
7. ANDY RATHBORNE MODERNIZAREA ŞI DEPANAREA CALCULATOARELOR
PENTRU TOŢI - edituraTeora, 1996
8. JENNIFER FULTON GHIDUL BOBOCULUI PENTRU MODERNIZAREA
CALCULATORULUI PERSONAL - editura Teora, 1996
9. MIHAELA CÂRSTEA ION DIAMANDI CALCULATORUL PE ÎNŢELESUL
TUTUROR -editura AGNI, 1995
COLECŢIA CHIP 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008,
2009.
10. http://en.wikipedia.org/wiki/Sound_card
11. http://en.wikipedia.org/wiki/Mainboard
12. http://en.wikipedia.org/wiki/RAM#Memory_hierarchy
13. http://en.wikipedia.org/wiki/Dynamic_random_access_memory
14. http://en.wikipedia.org/wiki/DDR_SDRAM
15. http://en.wikipedia.org/wiki/Read-only_memory
16. http://en.wikipedia.org/wiki/EPROM
17. http://en.wikipedia.org/wiki/Flash_memory

27