Călători străini din secolul XIX, despre agricultura românească (2)

Baronul de Laveleye: Despre Reforma agrară din 1864 și drepturile istorice ale
răzeșilor și moșnenilor

Când a ajuns baronul belgian Émile de Laveleye în România, abia dacă trecuseră două decenii de la
Reforma agrară a lui Cuza (1864). În acest context, uimirea reputatului economist a fost că, în ciuda
unui termen de grație de 15 ani pentru rambursarea către stat a sumelor primite pentru
achiziționarea pământului, țăranul român sărăcise, în loc să-și asigure un trai liniștit.

Starea țăranilor și a terenurilor agricole

„Emanciparea țăranilor, în 1864, le-a înrăutățit situația, așa cum s-a întâmplat și în Rusia” (La
péninsule des Balkans : Vienne, Croatie, Bosnie, Serbie, Bulgarie, Roumélie, Turquie, Roumanie;
vol. 2, p. 306), scrie Lavaleye. „În trecut, clasa rurală cuprindea țăranii, micii proprietari - denumiți
în Valahia moșneni, iar în Moldova răzeși, care trăiau si exploatau pământul în comunități familiale
- și țăranii de corvoadă, care cultivau pământul statului, al mânăstirilor și al particularilor, prestând
un anumit număr de zile (claca și zeciuiala) pe moșiile senioriale” (Op. cit., p. 306), explică el
cititorului din Occident situația. În momentul de referință – Unirea Principatelor Române –
pământul trecuse demult (și într-o foarte mare proporție, în posesia latifundiarilor.
„Legea care i-a dezlegat pe țărani de glie le-a acordat un lot liber de teren agricol de 3 până la 6
hectare, la prețul de 120 franci pe hectar; banii urmau să fie rambursați statului în termen de 15 ani.
Peste patru sute de mii de familii agricole au devenit, astfel, proprietare, stăpânind o optime din
suprafața agricolă a României; dar întinderea terenului lor, care creștea proporțional cu resursele, a
ajuns, cu timpul, strict limitată, în special din cauza sistemului de cultură intensivă pe care-l practică
țăranul român. El e obligat, deci, acum, să muncească, suplimentar, pe latifundiile rămase marilor
proprietari, revenindu-i o parte infimă din truda sa. Prin urmare, țăranii români au ajuns, iarăși,
foarte săraci” (Op. cit., p. 306-307). Baronul Laveleye citează, în context, o statistică publicată de
James Samuelson în lucrarea Români (Londra, 1882), conform căreia, după termenul de grație de
15 ani, fusese înapoiată statului o treime din suprafeța agricolă primită de țăranii români în urma
reformei agrare din 1864.

Despre comunitățile agrare istorice de moșneni și răzeși

Tot referindu-se la drepturile țăranilor asupra terenurilor pe care le au în posesie (individual sau
colectiv), Émile de Laveleye citează un studiu întocmit de Grigore Tocilescu, cu privire la
contractul de închiriere pe termen lung cu drept de ipotecă, în comunitățile agrare de moșneni și de
răzăși (care și-au primit pământul ca recompensă militară acordată de voievozii din Moldova și Țara
Românească. „Comunitatea se constituie în persoană civilă, căreia îi aparțin, în deplină proprietate,
pământurile răzeșiei. Comunitatea e recunoscută de lege. Articolul 8 din Codul de procedură este
conceput în acest spirit: «Moșnenii (cetele de moșneni sau obștea răzeșilor) vor fi chemați în justiție
printr-o singură citație colectivă, însoțită de o singură copie a petiției reclamantului»” (Op. cit., p.
308). În 1875, pe când era avocat al domeniilor statului român, Tocilescu examinase câteva
documente foarte vechi ale comunității de răzeși din Ivănești, circumscripția administrativă Racova,
care se afla în proces cu statul. „E foarte greu și a ajuns chiar proverbial partajul între răzeși.
Trebuie, într-adevăr, să întocmești arborele genealogic al fiecărei familii care compune răzeșia,
urcând mai multe secole, până la strămoșul (moșul) care a figurat în concesiunea primară a solului.
În județul Vaslui, răzeșii sunt foarte numeroși. Domnitorul Ștefan cel Mare le-a făcut numeroase
concesiuni de teren, după victoria memorabilă asupra turcilor, în valea Racova. Din județul Vaslui
erau originari și învingătorii de la Grivița, la asediul Plevnei, în 1877” (Op. cit., p. 308-309), mai
scrie Laveleye.
Traducere
Simona Lazăr și Valentin Țigău

_________
În anii 1883-1885, baronul belgian Émile de Laveleye (1822-1892; economist, jurist și profesor)
făcea o călătorie în Orientul Europei, în urma căreia avea să scrie un amplu jurnal pe care îl va
publica în două tomuri sub numele La péninsule des Balkans : Vienne, Croatie, Bosnie, Serbie,
Bulgarie, Roumélie, Turquie, Roumanie. 55 de pagini din volumul al doilea sunt dedicate României.