Fascismul (1920)

Primul război mondial a părut la început ca un triumf al

democrației, de vreme ce marile imperii europene, tradiționaliste și
militare s-au prăbusit, fiind înlocuite cu republici parlamentare. Însa
noi forțe au fost generate de consecințele războiului, iar mai târziu
de Marea Criză care a provocat o cădere dură a economiei pe plan
mondial începand din 1929. Una dintre aceste forte a fost
comunismul, care, inspirat din Revolutia Rusă a anului 1917 urmărea
înlăturarea guvernelor în favoarea unei dictaturi a proletarului, iar
cealaltă a fost fascismul[1].

Puterea fascismului…
Fasciștii au preluat puterea și au reușit să o păstreze prin
mobilizarea maselor, folosind toate mijloacele moderne de
organizare și propagandă. Adepților fascismului li se opunea
natiunea care avea o importanță majoră deoarece supunerea și
sacrificiul de sine reprezentau două virtuți fundamentale și că
războiul era cea din urmă dovadă a măreției unui popor.

Statul fascist avea un caracter militar, uniformele erau

pretitundeni, fiind purtate nu doar de soldați ci și de membrii
partidului, polițiști și membrii organizațiilor de tineret.

Cămașile negre

În termeni generali fascismul desemneaza un grup de mișcări

similare care au adoptat diverse nume. Acest cuvânt provine însa de
la un italian, fost socialist, pe nume Benito Mussolini, care în
martie 1919 a fondat "Fasci di Combattimenti", ce a devenit ulterior
Partidul Fascist;(Fasci își are originea în vechiul simbol roman al
autorității:un manunchi de vergi si un topor.)

În aspirația sa către putere fascismul s-a sprijinit pe

nemulțumirile Italiei referitoare la izbucnirea Primului Război
Mondial. Italia a luptat de partea câștigătoare, însă a făcut mai
puține cuceriri decât s-a așteptat. Probabil că acest lucru nu ar fi
avut importanță în cazul in care țara ar fi revenit la normal dupa
război. Perioada postbelica a fost însa agitată și tensionată. Ca
reacție la aceasta, fasciștii în uniformele lor negre, au promis
restabilirea ordinii, însă repetatele lor atacuri și înlăturarea ilegală a
guvernelor de stânga a unor orașe au slăbit mult autoritatea statului.
Aceasta tactică este clasică, aplicată ulterior și de alte partide
fasciste.

Folosirea terorii
Tactica menționată anterior era folositoare deoarece partidele
fasciste n-au atins niciodata performanța unei majorități de voturi în
alegeri libere. Acestea au avut însă succes afișând o imagine
irezistibilă, exersând o teroare repetată împotriva comunismului și
șubrezind încrederea în sine a autorităților. Mussolini însuși a
demonstrat-o în celebrul marș spre Roma în mai 1921 care nu avut
un caracter războinic. Acest marș era doar o masă de oameni
simbolizând puterea. În urma acestui marș, Mussolini a fost numit
prim-ministru.

La început un simplu conducător al unei coaliții, Mussolini a

reușit treptat să innăbușe toate formele de opoziție și până în 1928 a
devenit "IL Duce" (Conducătorul), deținand controlul absolut asupra
unui stat cu un singur partid. În aceasta perioadă, mulți europeni au
fost impresionați de felul în care Mussolini părea să fi restabilit
ordinea, imprimându-le italienilor simțul mândriei și al țelului în
viață.

La fel de iluzorie era și marea putere a statului italian creată

în cea mai mare parte prin demonstrații publice și susținută de
puternica personalitate a lui Mussolini. În realitate Italia era o țara
relativ sâracă. Marea Criza Economică din 1929 afectand-o profund.
Cu toate acestea în anul 1930 Mussolini a lansat o politica
expansionistă, cucerind Etiopia, anexând Albania și devenind în final
aliatul lui Hitler în cel de-al doilea Război Mondial[5].
Partidul National Socialist a fost creat după modelul fasciștilor lui
Mussolini și a preluat puterea în Germania, în 1933, prin mijloace
asemănătoare. Cu toate acestea fanatica sa concepție rasistă îl
deosebea foarte mult de mișcarea fascista din Italia. Condusă de
Adolf Hitler, în anii 1930, Germania a practicat o politică dură de
expansiune care a provocat izbucnirea celui de-al doilea Război
Mondial și a facut posibil fascismul.

Marsul ia sfarsit

Sfârșitul mișcării fasciste nu putea fi prevăzut în anul 1930,

când secolul XX părea să fie, după prezicerile lui Mussolini, "era
fascistă". Germania și Italia se aflau în acțiune, la fel și Japonia
Imperială. Deși actele ei de agresiune nu aveau un real caracter
fascist, relațiile sale amicale cu Germania și Italia au situat-o în
tabăra fascistă. Partide de tip fascist s-au răspândit în întreaga
Europa, au luat naștere inclusiv Uniunea Britanica a Fasciștilor,
condusă de Sir Oswald Mosley și "Acțiunea Franceză" în Franța.
Regimuri mai mult sau mai puțin fasciste au preluat puterea în
Portugalia, Austria, Grecia și Romania, doctrinele fasciste pătrunzând
deopotriva în Brazilia și Argentina.

Indiferent dacă erau sau nu strict fasciste, dictaturile au înlocuit

sistemele democratice în multe țări. În 1936, generalii spanioli în frunte cu
Francisco Franco au organizat o revoluție sprijinită de Falange (un partid
fascist), precum și de forțe de dreapta (inclusiv Biserica). Indivizi idealiști
din toată lumea au venit în Spania pentru a da ajutor republicii, însă
naționaliștii lui Franco au fost sprijiniți de Germania și Italia care au trimis
ajutoare militare și materiale. După o teribilă și sâlbatică luptă care a durat
trei ani, Franco a ieșit victorios. Prea isteț să se implice în cel de-al doilea
Război Mondial, el a rămas dictator al Spaniei, avand un stil mai degrabă
tradiționalist decât fascist până la moartea sa in 1975. La acea vreme,
Războiul Civil din Spania părea o înfrângere dezastruoasă a democrației în
conflictul cu fascismul. Cu toate acestea, în martie 1939, când Războiul
Civil nu se încheiase, un nou conflict, mai îndărjit avea să se ivească.
Nazism ( National-socialism)
 1933-1945

Nazismul sau național-socialismul a fost ideologia și politica

totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și anticomunistă a
Germaniei naziste, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf
Hitler în statul german între 1933 și 1945. În 1921 Hitler a devenit
liderul Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, iar la
30 ianuarie 1933 (prim-ministrul) Germaniei, al Reich-ului german,
cunoscut drept Al treilea Reich.

NSDAP- partid german care a existat intre 1919 si 1945

Pana in 1920 a fost numit Partidul Muncitoresc German – fondat

de Anton Drexler -5 ianuarie 1919. In perioada 1933-1945 NSDAP a
fost unicul partid din Germania nazista- a existat pana la infrangerea
Germaniei in Al Doilea Razboi Mondial

Hitler si cartea sa “Lupta mea”

În timp ce se afla în închisoarea Landsberg, (în 1923-1924),

Hitler și-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a
devenit „biblia” național-socialismului german.

- Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție rasistă : el

considera că omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii
valorice a raselor și că viața nu reprezintă nimic altceva decât
supraviețuirea celor adaptabili.

- Credea că „darwinismul social” se extinde la lupta între rase

- La baza piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri, pe slavi,
pe țigani și pe evrei, pentru aceștia din urmă având
sentimente de ură exacerbată. Hitler îi socotea pe evrei drept
„un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boală ce trebuie
tratată

- Hitler dorea crearea unui „Reich” care sa-i cuprinda pe toti

acei membrii ai poporului german ce traiau dincolo de
frontierele Germaniei: germanii austrieci, germanii sudeti,
comunitatile germane ce traiau de-a lungul coastei baltice
 Ideologia economica
Bazata pe trei obiective principale:
- eliminarea somajului
- eliminarea inflatiei devastatoare
- extinderea productiei de bunuri de larg consum pentru a imbunatati
nivelul de viata al claselor de mijloc si jos

Ideologia internationala
- partidul nazist sustinea ca criza economica din anii 1930 a fost creata de
catre o conspiratie internationala a marilor bancheri
- capul acestei conspiratii era considerat a fi un grup de evrei, ceea ce
motiva o data in plus distrugerea acestei etnii in timpul holocaustului
Holocaust= uciderea a aproximativ 6 milioane de evrei, majoritatea din
Europa, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

Politica statului german nazist

- nationalism etnic
- rasismul si antisemitismul
- anticomunismul

Nazismul si Fascismul
Nazismul a preluat unele elemente din fascism: dictatura, iredentismul
teritorial si bazele teoriei economice
Fondatorul fascismului – Benito Mussolini
Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvantul „fascist” pentru a
desemna pe cei care se opuneau comunismului
Nazismul poate fi considerat ca subdiviziune a fascismului ( toti nazistii sunt
fascisti, dar nu toti fascistii sunt nazisti)
Religia
Unii autori crestini il considerau ateu, oculist sau chiar satanist, desi Hitler a fost
botezat crestin catolic si nu a fost exclus niciodata din biserica

Comunism
 Comunismul este un termen care se poate referi la mai
multe noțiuni legate între ele, dar diferite și, istoric, foarte
contrastate, sau chiar, după comentatori precum istoricul
Stephane Courtois, contradictorii:
 o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există
stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție, și
care are scopul de a realiza o societate egalitară;
 o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest
sistem;
 un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică
populară” sau „democrație populară”, în care statul există, fiind chiar
atotputernic și totalitar sub conducerea excluzivă a unui singur partid, zis
„comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele sociale fiind
diferențiate nu prin accesul la proprietate, ci prin accesul inegal la
uzufructul proprietății colective.

Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca

întreg, și toți membrii acesteia se bucură de același statut social
și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți
comuniste ideale este: „De la fiecare după capacități, fiecăruia
după nevoi”. sintagmă preluată (aproape literal) din Noul
Testament. Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie
străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost
adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate
comunistă, printre primii creștini din Palestina antică. Această idee
le-a fost dată de Isus.] De exemplu, în creștinismul primitiv,
Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au
dat toată averea colectivului. Filozofia Sfântului Ioan Gură de Aur
avea și ea conotații egalitariste similare, Gură de Aur considerând
că toate bunurile lumești trebuie egal împărțite între creștini.

Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemănătoare cu

cele folosite de comuniști pentru a atrage simpatia poporului și a
prelua puterea, dar spre sfârșitul vieții s-a răzgândit, schițând, în
„Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie.
 O astfel de formă de organizare socială, bazată pe
sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost încercată în
epoca modernă. Se poate da chiar exemplul românesc al
falansterului de la Scăieni (județul Prahova) de la jumătatea
secolului XIX. Sau mai nou, organizarea chibuțurilor din Israel
pentru noii imigranți.

La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836

sub numele de Liga Celor Drepți, a fost o organizație comunist-
creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a apostaziat
de la caracterul creștin al organizației, transformând-o prin
Manifestul comunist într-o organizație cu ideologie materialistă
și atee, care explică, prin „lupta de clasă”, că fără folosirea
violenței revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială
tradițională sistemul capitalist nu poate fi schimbat; pentru
Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a amorți
poporul”. Karl Marx a arătat mecanismele economice și sociale
prin care religiile domină conștiința popoarelor, cui folosește
acest drog.

Revolutia din Octombrie

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din

Octombrie sau Revoluția bolșevică, a fost lovitura de stat[1]
prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul
lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse
din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub
conducerea lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima
revoluție comunistă din secolul al XX-lea (deși, strict cronologic
vorbind, este a doua, ea având loc după revoluția bolșevică
reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni conduși de Jaan
Anvelt capturează puterea cu două zile înaintea revoluției
bolșevicilor ruși la Petrograd, social-democrații radicali
estonieni pierzând-o mai târziu, datorită invaziei armatelor
kaiserului), revoluție bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai
importante activități revoluționare au fost controlate de
Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd.

Inițial, evenimentul era numit Revolta din octombrie

sau Revolta de pe 25, așa cum apare în prima ediție a
operelor complete ale lui Lenin. Proeminența evenimentului a
fost scoasă în evidență mai târziu.

Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică,

începând cu a zecea aniversare din 1927, a fost Marea
Revoluție Socialistă din Octombrie. Azi, denumirea de
Revoluția din Octombrie este folosită în mod curent, deși
istoriografia rusă modernă contestă caracterul de revoluție
populară a loviturii de stat, iar expresia Marea Revoluție
Socialistă din Octombrie (M.R.S.O.) este folosită de partidele
comuniste și troțkiste, bunăoară de comuniștii ruși.