PALEOLITICUL SUPERIOR

Circa 40 - 12 Ka BP (Europa)
Perioadă a paleoliticului care durează cel mai puţin.
Acumulările, cunoştinţele, experienţa, transformările în planul civilizaţiei şi culturii sunt mai
rapide, schimbările sunt mai rapide, ceea ce determină o diversitate a culturilor, regionalizarea şi
durata mai mică a acestor culturi.
Este o caracteristică a omului de tip modern, HSS.
Ritmul schimbărilor este mai mare în paleoliticul superior, spre deosebire de paleoliticul
inferior şi mijlociu, care se întindeau la scară subcontinentală sau continentală şi aveau durată
mare şi acumulări/schimbări lente.
Creatorul acestor culturi: HSS (Homo sapiens sapiens) sau Homo sapiens fossilis (omul
modern care trăieşte în Pleistocen).
Spre exemplu:
Oldowayanul a durat cca 1 Ma (2,6/2,5 – 1,5 Ma),
Acheuleanul chiar mai mult, cca 1,3 Ma în Africa (1,5 Ma – 200 Ka) şi cca 450 Ka în Europa
(700/600 – 250 ka),
Musterianul cca 200 Ka (250 - 40 Ka)
Culturile PS durează câteva Ka, în funcţie de continent şi regiune (de la 10 Ka la 3-4 Ka)
Cercetarea paleoliticul superior este avansată faţă de cea a PI şi PM, deci putem să definim
culturile, să le distingem mai clar evoluţia, să le clasificăm etc.
Definirea culturilor, arii geografice, cronologie, principalele caracteristici ale civilizaţiei şi
spiritualităţii, habitatul, comportamentul funerar, arta, religia.
Accentul se va pune pe Europa şi în special Franţa. pentru România – semestrul al II-lea, la
cursul de IV_1.
Către 40 – 37 Ka apar două culturi ale noii perioade, PS: Châtelperronianul şi Aurignacianul.
Châtelperronianul – apare către 38/37 Ka şi durează până pe la 32/30 Ka; este considerată
de mulţi specialişti, în lumina recentelor cercetări, drept cultura lui HSN târziu, spre dispariţiei.
marchează etapa de convieţuire cu HSS în Europa.
Unii cercetători o consideră creaţia lui HSS, datorită aspectelor evoluate pe care le prezintă.
Situl eponim: Peştera Zânelor (Grotte des Fées), Châtelperron, localitatea Moulins, dep.
Allier, Bazinul Loirei, regiunea Auvergne, centrul Franţei.
 Istoric
Cultura numită Châtelperronian a fost definită de abatele Henri Breuil în 1906. Mai târziu
numită Perigordian vechi (Denis Peyrony, 1933).
Repartiţie geografică - Centrul şi sud-vestul Franţei: Landes (Brassempouy), Pyrénées-
Atlantiques (Grottes d'Isturitz et d'Oxocelhaya), Dordogne (La Ferrassie, Combe-Capelle), Lot (Roc
de Combe, Le Piage), Charente-Maritime (Saint-Césaire), Charente (La Quina), Vienne (Quincay).
Este răspândită şi în Bazinul Loirei (situl eponim) şi al Senei (Peştera Arcy-sur-Cure) ca şi în
nordul Spaniei, regiunea Cantabria (Cueva Morín, El Pendo).
Săpături mijlocul sec. XIX şi mijlocul sec. XX. În Italia o cultură similară contemporană,
Uluzzianul.
Este o cultură a paleoliticului superior, indiferent de tipul uman care a creat-o.
Dezvoltarea şi generalizarea debitajului lamelar, apărut încă din paleoliticul inferior şi
mijlociu; scopul principal: fabricarea de vârfuri/cuţite fixate în mâner – vârful de tip Châtelperron.
Alături de acest tip principal, alte tipuri care înlocuiesc pe cele nespecializate ale PM: vârfuri,
gratoare, burine.
Apariţia şi dezvoltarea IMDA (os, corn, fildeş) – utilaj specializat, fabricat după o tehnologie
bine pusă la punct, foarte precisă. Tipuri: vârfuri/perforatoare, vârfuri de suliţă,
netezitoare/lissoirs, unelte de săpat (săpăligi de corn), podoabe ca piese de colier, ace.
Nu apare încă arta (picturi, gravuri în peşteri sau pe suport mobil), dar se remarcă
diversitate a podoabelor.
Caractéristici

Industria litică – dezvoltarea debitajului laminar; fabricarea lamelor, care sunt aşchii lungi,
produse în serie, folosite ca atare sau transformate prin retuşare în unelte specializate (burine,
gratoare, vârfuri). Caracteristic este vârful/cuţitul de tip Châtelperron, cu o latură curbă retuşat
abrupt. Este ceea ce numim o fosilă directoare sau indicatoare (= artefact specific pentru o cultură
sau facies cultural, un fel de amprentă unică a acelei culturi). Forma acestui artefact arată că se
folosea fixat într-un suport de lemn, os, corn de cervide etc. (mâner), care nu se păstrează.
Apare IMDA (industria materiilor dure animale).
Apariţia podoabelor de os, fildeş, dinţi, fosile: pandantive, dinţi perforaţi sau şănţuiţi, fosile
perforate.
 Apariţia artefactelor din materii dure animale: netezitoare, ace pentru veşminte sau de
podoabă, perforatoare de os etc.
Cercetătorii admit în majoritate că HSN este creatorul culturii Châtelperroniene, în
perioada în care primii HSS au ajuns în Europa, aducând cultura Aurignaciană.
Musterianul de tradiţie acheuleană este considerat ca originea acestei culturi. Argumente
paleoantropologice ale originii neanderthaliene a culturii Châtelperroniene:
mormântul de la Saint-Césaire, în care s-au găsit unelte de tip Châtelperronian (aici avem
tipul antropologic asociat cu uneltele respective, o situaţie rară) şi
Resturi scheletice de neanderthalian asociate cu utilaj (vârfuri de os) şi podoabe de os
(colier) în peştera Arcy-sur-Cure; analizele ADN din 2016 au dovedit originea HSN a resturilor
scheletice, datate la cca 42 Ka BP.
Problema convieţuirii HSN – HSS: Relaţia Châtelperronian – Aurignacian

Preistoricianul François Bordes a susţinut că aceste două culturi au fost contemporane,

datorită descoperirii resturilor lor suprapuse alternativ - interstratificare (Ch / A / Ch /A) în siturile
Roc-de-Combe şi Piage. Astfel, Châtelperronianul a fost interpretat ca o imitaţie a
comportamentului lui HSS realizată de HSN (debitaj lamelar, podoabe, artefacte din MDA), urmare
a contactelor.
Autorii de azi consideră că interstratificarea Ch – A este un accident stratigrafic, iar apariţia
Châtelperronianului se datorează evoluţiei lui HSN şi nu influenţelor lui HSS.

Aurignacianul
Cca 40/38 – 26/25 Ka
Apare probabil înaintea Châtelperronianului şi durează şi după dispariţia acestuia.
Este cultura primilor oameni moderni în Europa (HSS)
Cercetări – definit din sec. XIX (1860) în situl Aurignac, dep. Haute-Garonne.
caracterizează paleoliticul superior din Europa până în Orientul Apropiat.
Probleme
De la 30 Ka Aurignacianul este atribuit lui HSS, între 40 şi 30 Ka această cultură ar putea
aparţine lui HSN, care ar fi ajuns la aceleaşi aspecte ale culturii materiale şi spirituale.
Originea Au – unii cercetători susţin că HSS a creat şi adus această cultură din Orientul
Apropiat. Alţi cercetători susţin că Au a apărut prin evoluţia lui HSN, deci are origine musteriană.
Aceste probleme încă se discută, nu sunt rezolvate.
 Cultura materială – utilaj litic: debitajul lamelar, cu obţinerea de lame (L > 3 cm) şi lamele (L
< 3 cm). Inserţii pentru unelte compozite (lemn, piatră, piele, adeziv).
Diversitatea utilajului; lame simple, retuşate, burine, gratoare, vârfuri etc.
IMDA – foarte bogată şi variată, unelte, podoabe, piese de artă.
În această cultură se regăsesc, gata formate sau pe cale de evoluţie, toate caracteristicile
PS de mai târziu.

Gravettianul
Cca 30/28 – 21 ka
Situl La Gravette, Dordogne, Franţa.
Utilaj – vârful de tip Font Robert şi vârful de tip La Gravette.
În perioada acestei culturi, în Europa se dezvoltă aspecte regionale ale acestei culturi
(faciesuri regionale). Pentru Europa Occidentală. Definite prin predominarea unor tipuri de unelte
sau apariţia unor tipuri de unelte noi:
Gravettian vechi – vârfuri Font Robert şi La Gravette
Gravettian vechi – numai vârfuri La Gravette (numit şi Perigordian IV)
Gravettian mijlociu – cu burine; divizat în Gravettian cu burine de Noailles şi Gravettian cu
burine de Raysse.
Gravettian recent (24 - 22 Ka) – vârfuri La Gravette şi burine diedre; mai bine cercetat şi
cunoscut.
Gravettian final (22 – 21 Ka) – cunoscut şi ca Protomagdalenian, situri puţine.

La sfârşitul Gravettianului avem un maximum glaciar în Europa, începe pe la 22 Ka şi atinge

apogeul pe la 18 Ka.
Diversitatea utilajului litic de la sfârşitul Gravettianului se datorează adaptării la activităţi
determinate de fauna de climă foarte rece şi exploatarea sa, prelucrarea lemnului şi a pieilor etc.

Solutreanul
Urmează Gravettianului. Se dezvoltă din acesta, continuitate. Industria litică atinge
apogeul.
Badegoulianul (Magdalenianul 0)

Fenomen: răspândirea populaţiei din Europa spre Bazinul Mediteranean începând cu cca 22
Ka, dată fiind răcirea accentuată. Aici aceste triburi de vânători-culegători-pescari (VCP) evoluează,
creând treptat noi culturi (înrudite):
Protosolutreanul, la V de Rhône, în SV Franţei şi în Spania.
Epigravettian, la E de Rhône şi în Italia.
Protosolutreanul cca 22 – 21 Ka – treptat se estompează tradiţiile gravettiene şi apar noi
caracteristici ale culturii materiale: creşterea numărului gratoarelor şi scăderea pieselor à dos
(armături de diverse forme - pentru artefacte compozite).
Solutreanul – definit în situl Roche de Solutré, dep. Saône-et-Loire.
Solutreanul vechi – 21 – 20 Ka, domină gratoarele şi burinele şi apariţia vârfurilor cu faţă
plană, unealtă tipic solutreană. Răspândire redusă în SV Franţei şi Spania.
Solutreanul recent – 20 – 19 Ka, repartiţie mai largă în Europa Occidentală, Bazinul Parizian,
Bazinul Saône, idem situl eponim Solutré, care aparţine acestei perioade. Piese caracteristice:
bifaciale cu retuşe cuvrant, vârfuri à cran şi vârfuri pedunculate şi aripioare. Acestea sunt
artefactele cele mai cunoscute în literatura privind preistoria / paleoliticul superior. Alături de ele
gratoare, burine etc. IMDA – domină armăturile de suliţă (sagaies) simple; apariţia acului de cusut
cu ureche. Podoabe.
19,5 şi 18,5/18 Ka - perioada de frig maxim face ca resturile arheologice să fie mult mai
puţine. Episolutrean – puţin cunoscut, situri foarte puţine: Salpetrian în Languedoc şi Solutreo-
Gravettian în Spania.
18,5 – 18 Ka – apare Badegoulianul. Peştera Badegoule, Dordogne. Perioadă foarte rece.
Două entităţi geografice: Nordică: Centru-Vest şi Bazinul parizian; trăsături solutreene în
regres; Sudică: Sud-Vest, peninsula Iberică, evoluţie a Solutreanului către Magdalenian
Industria litică nu are trăsături speciale.
IMDA – prezentă.

La Est de Rhône se dezvoltă un complex cultural regional pe care îl numim Epigravettian.

22 – 17 Ka – maximum glaciar, Epigravettian vechi, care se întinde în Europa Meridională,
Centrală şi Răsăriteană, urmare a climei reci şi deplasării grupurilor de VCP.
Aceste aspecte culturale evoluează autonom, izolat, mai multe milenii, au diverse denumiri
după ţări şi regiuni, evoluţia cercetărilor etc.
După Maximum Glaciar (Valdai), Europa Centrală este ocupată de grupe de VCP aparţinând
Epigravettianului recent.
Epigravettianul recent durează Î Europa Centrală şi Orientală până pe la 13-12 Ka.
 Magdalenianul – cultură foarte bine cunoscută a paleoliticului superior din Europa
Occidentală – 17- 12 Ka = Pleniglaciar recent. Definit la 1869 situl La Madeleine, dep. Périgord.
Răspândire: Peninsula Iberică, Franţa, Elveţia, Sudul Germaniei, Austria, Polonia, Moravia,
limite atinse spre 15 Ka.
Cele mai vechi date se referă la Peninsula Iberică, cca 17 Ka → posibil să fi apărut aici, de
unde se difuzează spre Nord.
Industria litică este standardizată, clasică, dar mai puţin spectaculoasă decât în Solutrean.
IMDA – apogeul dezvoltării, gamă largă de artefacte, utilizarea predominantă a osului, dar
şi cornul de ren şi de cerb, fildeşul. Unelte, arme, ustensile, podoabe, piese de artă mobilieră
(unelte şi arme decorate, plachete gravate.
Faze:
Magdalenian inferior – Aquitaine, 16 – 15 Ka, burine diedre, gratoare, lamele à dos, vârfuri
de suliţă (sagaies) cu şanţ (rainure) şi bază rectangulară (înainte erau cu bază semicirculară).
Magdalenian mijlociu – 15 – 13,5 Ka, cultura se extinde, IL se schimbă foarte puţin,
dezvoltarea notabilă a IMDA, inclusiv arta mobilieră.
Magdalenian superior – 13,5 – 12 Ka, ameliorare climatică, situri mai numeroase, atât în
regiunile culturii Magdaleniene, cât şi în cele ale culturii Epigravettiene. IL standard, fără evoluţii,
cu unele tipuri specifice. IMDA cu arme de tipul vârfurilor de suliţă crestate pe una sau pe ambele
laturi (pointes barbelées).
În cursul paleoliticul superior, evoluează semnificativ modul de habitat, dar apare
comportamentul religios bine structurat (fenomenul înmormântărilor), se dezvoltă arta (rupestră,
mobilieră).