România și „modelul lombard”

Călători străini din secolul XIX, despre agricultura românească (4)

Firesc, la un adept al metodei cercetării comparative, în domeniul economiei - așa cum era Émile de
Laveleye – să găsim adeseori analize ale agriculturii românești, în context european. Dacă în ceea
ce privește resursele (solul) și condițiile piedo-climatice, România se situează adeseori la egalitate
sau deasupra altor țări europene, în privința modului de exploatare a pământului și de creștere a
animalelor, mai ales de către țăranul agricultor – care nu are nici resursele, nici educația potrivite –
lucrurie stau diferit.

Legea homestead-ului

„Statul român a păstrat în posesiune imense domenii și nu de puține ori primește propuneri ca
acestea să fie împărțite țăranilor; ar trebui sa se procedeze ca în Bosnia, în Serbia și în mai multe
state americane”. Economistul belgian sugerează că ar avea succes un demers legislativ în vogă în
epocă, „ adică să se introducă legea homestead-ului, care garantează fiecarei familii agricole o casă
și un lot de pământ individuale” (La péninsule des Balkans : Vienne, Croatie, Bosnie, Serbie,
Bulgarie, Roumélie, Turquie, Roumanie; vol. 2, p. 308), iar prin asta nu doar că țărănimea nu ar mai
sărăci, dar s-ar pune capăt și „acaparării” pământurilor de către străini, „de care toți se tem, în
România” (Op. cit., p. 308). Remarcă în schimb că, în satele de munte, exploatarea pastorală este
aemănătoare celei care se întâlnește în Jura franceză și în Alpii elvețieni. „Proprietarii de animale le
trimit în comun pe pășuni, aleg ciobanii care se ocupă și de muls și de scoaterea untului și reglează,
după aceea, partea cuvenită fiecărui asociat, pe baza numărului de animale adus și a producției
medii pe cap de animal” (Op. cit., p. 309).

Folosirea corectă a resurselor hidrografice

Dar ceea ce consideră belgianul că s-ar potrivi cel mai bine României este „modelul lombard”. „Ar
fi imposibil, pentru România, să dobândească bogăția agricolă care a făcut din Lombardia grădina
Europei?”, se întreabă el. Iar răspunsul vine caategoric: „Deloc. Dar România ar trebui să imite ceea
ce locuitorii din valea râului Pad au făcut, deja, în epoca romană și să aplice procedeele cântate de
Virgilius și pe care Tacitus le reproșa germanilor, că le neglijează. Arthur Young povestește, în
notele sale de călătorie în Italia că, într-o seară, la Teatrul Scala, văzând o mulțime de femei
frumoase, cu toalete elegante și bijuterii sclipitoare, se gândea la fermele pe care le vizitase
dimineață și-și spunea: «Această desfășurare de opulență și de lux are la origine laptele, brânza și
vacile italiene!»... ” (Op. cit., p. 310-311).
Laveleye compară România cu Lombardia, unde toate râurile care vin din Alpi și din lacuri sunt
captate, îndiguite, apoi trimise, prin canale artificiale, în toată regiunea, pentru a iriga, după nevoie,
pământul, „dându-i, astfel, o fertilitate minunată și o bogăție enormă”. În schimb, „în România,
cursurile de apă nu fac decât rău; ele creează obstacole în calea transportului rutier, sapă malurile,
antrenează pământul aluvionar și, apropiindu-se de Dunăre, formează mlaștini în care bântuie febra
aftoasă”. Primul lucru care ar trebui făcut, în cazul României, subliniază autorul belgian, ar fi un
studiu general și aprofundat al regimului hidrografic existent și al modului în care acesta ar putea
deveni folositor, așa cum s-a procedat în Lombardia. „Aceasta presupune, pentru cultivatori, să fie
gata să adopte culturile care au nevoie de irigații. Altminteri, ce beneficiu pot avea de la apă și de la
vegetație într-o zonă unde, timp de patru luni pe an, nu plouă decât când e vreo furtună și unde totul
e ars de căldura nemiloasă de afară!” (Op. cit., p. 311).

traducere
Simona Lazăr & Valentin Țigău
_________
În anii 1883-1885, baronul belgian Émile de Laveleye (1822-1892; economist, jurist și profesor)
făcea o călătorie în Orientul Europei, în urma căreia avea să scrie un amplu jurnal pe care îl va
publica în două tomuri sub numele La péninsule des Balkans : Vienne, Croatie, Bosnie, Serbie,
Bulgarie, Roumélie, Turquie, Roumanie. 55 de pagini din volumul al doilea sunt dedicate României.