Sunteți pe pagina 1din 16

BAZELE EVALUĂRII PSIHICE

DEFINIRE
Psihodiagnoza - activitate specifica prin care se obtin informatii valide despre structura,
dinamica si personalitatea unei persoane cu ajutorul unui anumit tip de instrumente (interviu,
observatie, test psihologic etc).
Clasic - psihodiagnoza este considerata psihometrie.
Criteriile psihometriei clasice:
 natura standardizata a testelor,
 interventia minima a examinatorului,
 sistemul de evaluare - prin raportarea la rezultatele obtinute.
In cadrul interviurilor, participantul nu este informat despre pertinenta rezultatelor sale. Singura
interventie permisa pentru examinator - încearcarea si obtinerea unei atitudini pozitive fata de
testare.
Toti participanții trebuiesc testati cu acelasi test si in conditii identice.
În anii 60 ai secolului trecut a aparut o nouă orientare - evaluarea comportamentală (de la
psihometrie trecandu-se la aceasta noua orientare)
Evaluarea comportamnetala incearcă să răspundă la următoarele întrebări:
 ce fac indivizii?
 unde?
 când ?
 în ce circumstanțe?
De obicei se pleaca de la comportamentul motor si verbal.
S-au construit instrumente specific:
 proceduri fiziologice,
 teste de observare,
 interviuri structu rate,
 tipuri noi de scale de evaluare.
Diferenta dintre psihometrie si evaluarea comportamentala este ca in cazul primei, scorul
observat si interpretat, este compus dintr-un scor real, care oglindeste o entitate interioara,
stabila, precum si o eroare de masurare.
Astfel, daca se va calcula acelasi scor, la acelasi test, la aceeasi persoana dar la intervale de
timp diferite, se vor obtine rezultate care nu difera prea mult.
In evaluarea comportamentala scorul obtinut este, prin definitie, instabil.
Evaluarea comportamentala tinde sa devina dinamica si formativa.
Acest tip de abordare reliefeaza relatia care exista intre:
 invatare si potential,
 invatare si performanta, ca factor fundamental pentru dezvoltarea si functionarea
proceselor cognitive.
Evaluarea formativa pune accent pe evidentierea acelor factori cognitivi sau de natura
nonintelectuala care determina calitatea adaptativa la o situatie problematica.
Diferentele dintre psihometrie si psihodiagnoza moderna sunt:
 psihometria se centreaza pe produs nu pe proces,
 psihometria clasica nu se intereseaza de variatiile procesului rezolutiv, urmarind doar
rezultatele sale;
 nu se intereseaza despre cum se poate ameliora o situatie, despre capacitatile de
dezvoltare, despre imbunatatirea performantei subiectului.
In cazul evaluarii formative se urmareste dinamizarea relatiei dintre examinator si examinat,
cat si realizarea testului care se evalueaza prin masurarea castigului cognitiv (dintre distanta la
nivelul abilitatii care se masoara intre pre-testare si post-testare).
FUNCȚIILE PSIHODIAGNOZEI
Ca activitate sistemica de evaluare psihologica are următoarele functii:
1. capacitatea de a surprinde corect trasaturi si capacitati psihice individuale si de a reliefa
variabilitatea psihocomportamentala intra-grupala versus grup de referinta.
Sisteme de referinta folosite:
 individul insusi
 grupul din care face parte individul
 normalitatea.
2. evidentierea cauzelor care au condus spre o anumita realitate prezenta a persoanei, mai
ales in cazul prezentei disfunctiilor.
3. prognostica - anticiparea evolutiei probabila a comportamentului unei persoane in
anumite conditii sau situatii contextuale.
4. de a evidentia cazurile de abatere in sens pozitiv sau negativ de la o norma sau etalon
(evidentierea dizabilitatii sau a geniului).
5. demonstrarea functionalitatii programelor de invatare si formare.
6. formarea capacitatilor de cunoastere si autocunoastere.
7. posibilitatea folosirii psihodiagnozei in consiliere si orientare vocationala.
8. sprijinul oferit prin psihodiagnoza, deciziilor de conduita in demersul psihoterapeutic
de asistenta sau consultanta psihologica.
9. oferirea posibilitatii verificarii unor ipoteze stiintifice - testele devenind astfel
instrumente de cercetare.
ISTORIC
Aristotel- 350 î.e.n. – subliniaza importanta observarii directe si obiective pentru cunoasterea
comportamentului uman.
1860- Descartes - descrie relatia corp-minte ca interactiune.
1869- începutul studiului stiintific al diferentelor individuale - Galton- masoara atribute umane
ca înaltime si viteza de calcul, dezvoltand statistic diferentele;
1879- prima descriere sistematica a unui test de asociatie libera;
1888 în America, J. Mckeen Cattell- inaugureaza un laborator de testare si tot el, în 1890
introduce termenul de test mental; deviatia standard ca masura statistica a variabilitatii
rezultatelor în raport de medie.
În 1896- Krapelin- testarea comparativa a bolnavilor mentali cu oamenii normali.
În 1900 Binet si Simon- initiaza primele interviuri sistematice pentru examinarea inteligentei.
1904 Spermann introduce teoria bifactoriala a inteligentei (g si factori specifici)
1905 C.G.Jung- experimentul asociativ verbal pentru a descoperi si diagnostica complexele
inconstiente.
1905 Pieron- tehnici psihometrice ca metode ale psihologiei experimentale.
1905- Binet si Simon- laborator in scoala primara, dezvolta o scala de diagnostic al nivelului
de inteligenta pentru copii normali si anormali (Paris),
1908 realizeaza a doua scala de inteligenta si inventeaza termenul de varsta mentala.
Scala Binet-Simon –1908- termenul de comportament in Franta, iar in Belgia apare primul
cabinet de testare psihologica.
1910- J. M.Cattell prezinta prima serie de 10 instrumente psihologice - teste mentale - dar si
experimentate.
1911- a treia scara Binet-Simon
1912- W. Stern - introduce termenul de quatient intelectual / coeficient intelectual - evaluare a
nivelului actual al inteligentei prin distanta dintre varsta reala si cea mentala.
1917- primul test colectiv nonverbal pentru testarea unei populatii largi (armata USA)- Army
Alpha and Beta Examination.
1918- Woodworth- primul inventar major de personalitate folosit in armata SUA pentru
screeningul recrutilor din armata americana.
Dupa primul razboi, folosirea testelor se deszvolta foarte mult.
1921 Rorschach- Psihodiagnosticul- introducerea a 10 planse pentru evaluarea bolilor mintale.
1922- Cattell- infiinteaza Corporatia Psihologica – firma de consultanta si publicare a testelor
1923- testarea elevilor de scoala prin testul de dezvoltare mintala Standford.
1928 – Hartsthorne&May publica cercetarea ”Studii privind inselatoria” care include primele
teste situationale.
1935 – Thorndike – dezvolta analiza factoriala
1936- URSS- interzicerea testelor
1939- Frank- introduce termenul de tehnici proiectative pentru probele cu stimuli ambigui,
asupra carora, participantul proiecteaza starile si nevoile interioare
1942 – Hathaway&Mckinley publica ”Inventarul multifazic Minnesota”, MMPI, primul
instrument complex de evaluare diferentiala a patologiei psihice.
1959 – Guilfort- structura tridimensionala a intelectului- 120 abilitati masurate prin proceduri
specifice
1966- Asociatia Psihologilor Americani publica standardele pentru testele si manualele
psihologice
1969- APA introduce ghiduri pentru testarea celor dezavantajati.
Dupa anii 70 se introduc computerele in testarea psihica.
In prezent
 aparatura statistica;
 personalitatea de la un model initial uni sau tridimensional se prezinta sub forma unor
modele factoriale complexe;
 periodicizarea etalonarii, reetalonarii si revizia testelor;
 s-au dezvoltat cercetarile legate de analiza de item;
 s-au dezvoltat cercetarile asupra validitatii;
 se pune un accent special pe standardele de testare psihologica care au devenit
obligatorii in diferite state ale lumii.
Albu M., Pitariu H. (1993), Proiectarea testelor de cunoştinţe şi examenul asistat pe calculator,
Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj
Albu M.,(1998), Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj Napoca
Anastasi A. (1988), Psychological Testing, Macmillan, NY
Minulescu M. (2003), Teorie și practică în psihodiagnostic, Ed Fundației România de mâine,
București,
N.Mitrofan, (1997), Testarea copilului mic, EdMihaela, București
Urbina S.,(2009) Testarea psihologică. Ghid pentru utilizarea competentă a testelor, Ed
Trei, Bucureștiurești
Westhoff K și Kluck ML, (2009), Raportul psihologic: redactare și evaluare, Ed Sinopsis,
București.

DEFINIREA TESTULUI
Test – testum = oala de pamant (capacul cesteia) (latina) = incercare, proba, marturie, piatra de
incercare.
1938 H. Pieron - testul reprezinta orice experienta psiho-logica destinata a permite masurarea
unui proces de determinare numerica ce se efectueaza cu scopul de a caracteriza un individ
supus unor probe determinate.
1954 Ana Anastasi - un test este in mod esential o masura obiectiva si standardizata a unui
esantion de comportament.
1960 R. Zazzo – testul este o proba definita ca si conditii de aplicare cat si ca mod de cotare,
ceea ce permite pozitionarea unui subiect in raport cu o populatie, ea insasi bine definita
biologic si social.
2009 Susana Urbina - un test este o procedură sistematică de obținere a eșantioanelor de
comportamente relevante pentru funcționarea cognitivă sau afectivă și de scorare și evaluare a
acestor eșantioane conform standardelor.
Procedura sistematică implică planificare, uniformitate și completitudine.
Principiile si criteriile esentiale in aplicarea testelor:
1. standardizarea implica:
 conditiile in care se administreaza testul,
 administrarea propriu zisa,
 cotarea rezultatelor
 si interpretarea rezultatelor
2. obiectivitatea
 oricine ar fi psihologul /utilizatorul testului, trebuie sa se obtina pentru acelasi
subiect rezultate foarte apropiate).
Marele Dicționar al Psihologiei (Larousse, 2006) clasifică testele psihologice în două mari
categorii:
1. După caracteristicile individuale implicate în culegerea și tratarea informației
venite din exterior, sunt teste de:
 inteligență,
 aptitudini,
 cunoștințe, etc
2. După caracteristicile implicate în orientarea și controlul conduitelor, sunt teste de:
 personalitate,
 temperament,
 interese, etc.
3. Dupa obiectivul urmarit, sunt teste de:
 achizitii de cunostinte
 inteligenta
 aptitudini specifice
 atitudini
 interes
 sociabilitate
 personalitate
 temperament
 dezvoltare
4. Dupa timpul alocat, sunt teste de:
 randament
 viteza
5. Dupa modalitatea de raspuns, sunt teste cu:
 raspunsul la alegere
 raspunsul creat
6. Dupa modalitatea de administrare, sunt teste:
 individuale
 de grup
 standardizate
 verbale - in scris/oral
 nonverbale
7. După strategia de construcţie (se referă în special la bateriile de teste), sunt teste:
 eterogene (itemii sau subtestele nu corelează între ele)
 omogene (grad variabil de intercorelare)
8. Dupa procesul psihologic folosit in procesarea informatiei, sunt teste:
 cognitive
 noncognitive
9. In functie de felul de interpretarea rezultateleor testelor, sunt teste cu:
 interpretare obiectiva
 interpretare subiectiva
10. Dupa tipul rezultatului, sunt teste:
 sintetice - ofera rezultate globale
 analitice - profile de personalitate.
CALITATILE GENERALE ALE TESTELOR
Alegerea unui test se face in functie de:
 Utilitate - se masoara prin avantajul practic. Include:
o scopul testarii,
o lungimea,
o abilitatea de a scora,
o usurinta interpretarii rezultatelor;
 Acceptabilitate – se refera la adecvarea continutului din perspectiva subiectului
(perceperea instrumentului de catre subiect ca fiind acceptabil);
 Sensibilitate - capacitatea testului de a sesiza modificarile in timp ale variabilei pe care
o evalueaza;
 Caracterul direct - capacitatea testului de a reflecta comportamentul real, gandirea si
sentimentele reale ale pesoanei repective;
 Nonreactivitatea - calitatea testului de a nu provoca sau induce o anumita reactie
subiectului.
Reactii posibile induse de catre test:
 inducerea raspunsului
 manipularea raspunsurilor
 intruzivitatea itemilor
 inducerea anxietatii de catre itemi
Profilul de personalitate al unui bun psihodiagnostician – discuții
NIVELE DE CALIFICARE ALE UTILIZATORILOR TESTELOR
În 1992 a fost înființată Association of Test Publishers (ATP), o organizație care încearcă să
mențină nivelul profesionismului și al eticii în procesul de testare.
Testele profesioniste nu pot fi cumpărate fără anumite calificări, în funcție de testul cumpărat.
Există trei nivele de competență:
 Nivelul A
- teste educaționale - unele edituri nu cer nicio specializare, altele cer studii academice
în domeniul adecvat.

 Nivelul B
- instrumentele cer o anumită formare specializată în construirea și utilizarea testelor
- teste de aptitudini și de personalitate pentru populația normală
- nivel educațional - de obicei master sau o activitate continuă în testare

 Nivelul C
- nivel înalt educational
- teste individuale de inteligență, proiective
- formare profesională avansată sau/și gradul de doctor în psihologie.
PARTICIPANȚII LA TESTARE
 Autorii testului
 Editura care publică testul
 Recenzorii testelor (pregătesc critici evaluative ale testelor din perspectiva calităților
tehnice și practice ale testelor)
 Examinatorii sau persoanele care administrează testul
 Persoanele testate
 Persoanele care scorează rezultatele testului
 Persoanele care interpretează scorurile obținute
MANUALUL TESTULUI
Informatii obligatorii cuprinse – capitole:
a) informatii generale
 titlul,
 editia,
 autorii,
 data publicarii,
 materiale suplimentare necesare,
 timp de administrare,
 costurile necesare.
b) descrierea pe scurt a scopului sau a naturii testului
 tipul general de test
 natura continutului testului
 informatii despre subtestele sau scalele continute
 tipurile de itemi folositi
c) evaluare practica
 trasaturile sau aspecte calitative ale materialului testului (usurinta utilizarii,
afectivitatea, adecvarea fata de subiecti)
 aspecte referitoare la modul de utilizare si de administrare
 procedurile de scorare (scorul obtinut dat de etalon)
 calificarile cerute personalului care administreaza testul;
 validitatea de fatada (cum se poate prezenta testul subiectilor testati)
d) evaluari tehnice:
 informatii despre norme- tipurile de norme folosite (percentilele, scorare)
 fidelitatea
 validitatea
e) evaluarea rezumativa a testului - trebuie sa se faca referiri asupra elementelor atat
pozitive cat si negative ale testului.

MĂSURAREA ÎN PSIHOLOGIE
Masurarea in psihologie/cuantificarea – proces de atribuire a unui numar unei anumite
variabile (procesului psihic).
Variabila poate fi:
 comportamentul
 aptitudinile
 atitudinile
 personalitatea
Masurarea cantitativa in psihologie include 3 tipuri de statistici:
 statistici descriptive - grafice, mediana, frecvente
 statistici inferentiale - fac corelatii si au capacitatea de a judeca diferentele dintre
indivizi sau grupuri
 statistici multivariale - se aplica in calcule de tip factorial, calcularea regresiilor,
corelatiile multiple.
Tipul de masurare folosit este dat de nivelul de masurare:
 nominal
 ordinal
 interval
 proportie
Identificarea tipului de masurare se face in functie de 4 caracteristici:
 exclusivitatea
 ordonare
 echivalenta
 caracterul absolut
Scala de tip nominal
 are o singura caracteristica - exclusivitatea
 presupune atribuirea unui numar si doar a lui unei anumite valori a variabilei.
Scala de tip ordinal
 are două caracteristici - ordonarea si exclusivitatea
 permite rangarea variabilelor
Scala de interval
 are trei caracteristici - echivalenta, exclusivitate, ordonare (intervale egale intre valori)
Scala de proportie
 are toate cele trei caracterstici anterioare (echivalenta, exclusivitate, ordonare) dar si 0
absolut.
 La acest nivel se poate face orice tip de operatie matematica.

CONCEPTE FUNDAMENTALE

I. Constructul
Idee elaborata de experti pentru a rezuma un grup de fenomene si a fi utilizata intr-un cadru
stiintific
Proprietatile constructului:
- orice construct este o abstractizare a unor regularitati
- nu pot fi observate direct, putandu-se observa doar acele evenimente concrete prin care
constructul este descris.
- Poate fi considerat ca o eticheta aplicata unei grupari de comportamente care covariaza.
Construct – notiune teoretica derivata din cercetare si din alte experimente, care a fost
construita pentru a explica comportamente sau modele de comportament observabile.
Structura constructului poate fi multidimensionala, include parti sau componente care sunt
numite fatete.
Guilford – fatetele creativitatii sunt:
- fluiditate,
- flexibilitate,
- originalitate,
- elaborare,
- senzitivitate fata de probleme,
- redefinirea
Relatia dintre construct si teoria psihologica:
Orice construct este fundamentat pe o teorie care permite descrierea si predictia
comportamentelor legate de acel construct in situatii specifice.
Din aceasta cauza in procesul de elaborare a testelor care trebuie sa evalueze un anumit
construct, demersul incepe prin asocierea acestui construct, a variabilelor cantitative despre
care se presupune ca se afla in relatie crescatoare, cu scorurile testului.
Urmatorul pas consta in formularea de afirmatii care descriu modul in care se comporta
persoanele care obtin valori mari la testul respectiv, ca si cele care obtin valori mici.
Descrierea constructului in comportamente concrete se realizeaza in 3 pasi:
1. identificarea acelor comportamente care au legatura cu constructul
2. identificarea altor constructe si deciderea, pentru fiecare dintre acestea, daca are sau
nu legatura cu constructul masurat
3. pentru fiecare construct se realizeaza o lista de comportamente prin care el se
manifesta.
Pentru fiecare comportament in parte se decide daca are sau nu legatura cu constructul initial.
4. Ultima etapa in descrierea constructului consta in verificarea experimentala a
fiecareia dintre afirmatiile in legatura cu acel construct.

II. Domeniul de continut al unui test


Multimea tuturor comportamentelor ce pot fi utilizate pentru a masura atributul specific sau
caracteristica la care se refera testul.
Diferentele dintre construct si domeniu: constructul este mai abstract.
In domeniul de continut al unui test, se urmareste evidentierea limitelor domeniului respectiv
si importanta fiecarui element al continutului.

III. Grupele contrastante sau grupurile extreme


Sunt 2 loturi de participanți care printr-o variabila sau mai multe au valori diferite si extreme,
respectiv un grup obtine valorile cele mari, pe cand celalalt valori dintre cele mai mici.
Modul de formare ale celor doua grupuri extreme este dependent pe de o parte de numarul de
variabile alese, iar pe de alta parte de scala cu care sunt efectuate masuratorile.
Recomandabil – fiecare dintre cele 2 grupe sa fie formate din 27% din populatia studiata.
In practica se accepta ca fiecare grup sa aiba 25%-30%.

IV. Criteriul
Variabila pe care incercam sa o prevedem cu ajutorul testului respectiv.
In aprecierea personalului, criteriul este o masura a nivelului de performanta exprimata
cantitativ si bazata pe o descriere completa a muncii prestate.
Structura criteriului:
- unidimensional
- multidimensional (perspectiva cantitativa sau calitativa).
Exemplu. performanta in munca = cantitatea de produs realizat in unitatea de timp:
- calitatea muncii;
- timpul de munca neutilizat
- stabilitatea in munca
- costul instruirii
- cunostintele profesionale
- satisfactia in munca
- evaluarile facute de superiori si colegi.
Clasificarea criteriilor:
1. dupa modelul de obtinere a valorii acestuia
-subiective
-obiective
2. dupa gradul in care criteriul valorilor este dependent de contextul in care se afla
persoana evaluata:
-individuale
-de grup.
Exemplu:
Construct – inteligenta.
Domeniul de continut – capacitatea de a se adapta la situatii noi; capacitatea de a rezolva
problemele aparute.
Criteriul – vârsta; adaptarea la situatii noi; stadiul (Piaget).
BAZELE EVALUĂRII
PSIHICE
Cursurile VII – VIII
(32 slideuri PPT)

FIDELITATEA
DEFINITII APA
1954, 1966 – fidelitatea reprezinta precizia, consistenta
si stabilitatea masuratorii realizata de test.
1974 – fidelitatea este gradul in care rezultatele testarii pot fi atribuite surselor sistematice
de variatie.
1985 – fidelitatea reprezintă gradul în care scorurile testului sunt consistente sau repetabile,
adica gradul în care scorurile nu sunt afectate de erorile de masura;
orice test este considerat fidel daca:
este precis și
este lipsit de erori de masura.
”Fidelitatea este o calitate a scorurilor obținute la test ce sugerează că acestea sunt suficient
de consistente și de lipsite de erori de măsură pentru a fi utile.” (S. Urbina, pg.184, 2009)
Eroarea de măsură = orice diferență a scorurilor unui test generată de factori conectați cu
procesul de măsurare care însă sunt irelevanți pentru variabila evaluată.
În studierea fidelității erorile de măsură sunt aleatorii nu sistematice; din această cauză sunt
complet nepredictibile.
Aceasta este principala cauză pentru care este corect ca fidelitatae unui test să fie raportată la
o populație anumită și în condiții specifice.
Scorurile obținute la un test au două surse:
1. caracteristicile stabile ale participantului sau ale situației în care se face măsurătoarea; aceștia
sunt factorii care contribuie la consistența rezultatelor;
2. carcteristici ale participantului sau ale procesului de evaluare care influențează scorurile însă
nu au nimic în comun cu ceea ce se evaluează; aceștia sunt factorii care contribuie la
inconsistența rezultatelor;
Scorul observat = scorul real + componenta a scorului determinată de eroarea de măsură.
Scorul real (care nu există cu adevarat, însa poate fi imaginat) al unui participant este
conceptualizat ca scorul mediu al unei distribuții ipotetice de scoruri care s-ar obține dacă
participantului i s-ar aplica același test de un număr infinit de ori.
CRITERII DE FIDELITATE ALE TESTELOR
- dispersia rezultatelor testului sa fie mare;
- distributia rezultatului testului sa fie normala;
- rezultatul testului aplicat unui subiect sa fie asemanator cu rezultatul obtinut de catre
acelasi subiect la retestare;
- fidelitatea testelor colective sa fie mai mare decat la cele individuale.

METODE PENTRU EVALUAREA FIDELITATII


I. METODA TEST- RETEST
- Se evaluează coeficientul de stabilitate.
- Acesta arată cat de stabile sunt rezultatele testului respectiv in timp.
- Evaluează gradul de eroare din scorurile obținute care poate fi atribuit erorii eșantionării
timpului.
- Erori posibile determinate de eșantionarea timpului:
- momentul în care se realizează măsurătoarea determină modificarea rezultatelor;
- constructul evaluat fluctuează în timp.
PROCEDEU
- administrarea testului unui grup de persoane;
- administrarea testului inca o data dupa un inter- val de timp, aceluiasi grup;
- calcularea unui coeficient de corelatie liniara intre scorurile obtinute la cele doua testari.
- Din perspectiva acestei metode, testul este stabil daca de la o testare la alta nu se produc
modificari in clasificarea subiectilor.
- Dezavantajul acestei metode – necesită două aplicări ceea ce implică timp și costuri
mari.
- Este recomandat ca intervalul de timp dintre testare și retestare să nu fie mai mic de 3
luni.
- Se folosește această metodă atunci când scorurile reale ale testului evaluează
caracteristici durabile, generale și specifice ale persoanei.

II ANALIZA CONSISTENȚEI INTERNE


- Coeficientul obtinut prin această metodă se numește coeficient de consistenta interna.
- Prin aceasta metoda se verifica daca diferitele parti ale testului concorda intre ele.
- Exista mai multi coeficienti de consistenta interna:
- coeficientul  (Alfa) – Crombach
- coeficientul  (Lambda) – Guttman
- coeficientul r20 - r21– indica masura in care itemii testului se refera la acelasi lucru; daca
masoara acelasi construct.
- Pentru a putea calcula primul dintre acesti coeficienti ai consistentei interne testul pentru
care masuram coeficientul trebuie sa masoare o singură caracteristica unidimensionala si
sa fie administrat fară limita de timp.
- Pentru ca testul să aibă o consistență internă bună sunt selecționați itemii care au dispersii
mici ale scorurilor și corelații mari cu scorul total al testului.
- Dispersia se calculează sub forma mediei aritmetice a pătratelor abaterilor standard, adică
media pătratelor abaterilor valorilor de la media lor.
- Fidelitatea unui test depinde crescător de numărul itemilor componenți. Adăugarea de
itemi paraleli determină mărirea consistenței interne a testului.

III METODA FORMELOR PARALELE/ALTERNATIVE


- Se obtin coeficienti de echivalenta.
- Acestia exprima cat de asemanatoare sunt cele doua teste.
- Evaluează gradul de eroare din scorurile obținute care poate fi atribuit erorii de
eșantionare a conținutului.
- Pasii in administrarea acestei metode sunt:
- administrarea primului test pe un lot de participanti;
- administrarea la un timp scurt a formei sale paralele (masoara acelasi lucru);
- calcularea coeficientul de corelatie liniara intre scorurile obtinute, la cele doua
testari
IV METODA ÎNJUMĂTĂȚIRII/”Split Half”
- Reprezintă o forma particulara a metodei formelor paralele.
Procedură:
- administrarea testului unui lot de participanți;
- impartirea testului in doua;
- calcularea coeficientului de corelatie a rezultatelor celor doua jumatati.

COEFICIENȚI DE FIDELITATE INTERAVALUATORI


- Se evaluează pentru rezultatele obținute la testele care nu au o cotare obiectivă (anumite
teste proiective, de exemplu)
- Se determină daca evaluarea este obiectivă sau subiectivă.
- Se calculează coeficientul de corelație liniară intre scorurile atribuite aceluiasi subiect
de către doi evaluatori diferiti.
- Hammond (1995) recomandă folosirea coeficientului k al lui Cohen [-1,1]
(formulele coeficientilor se vor prezenta la seminar)

INTERPRETAREA COEFICIENTULUI DE FIDELITATE


- 0,6-0,85– permite doar compararea grupurilor intre ele sau luarea unor decizii
preliminare
- peste 0,85 – permite compararea persoanelor între ele
- Peste 0,9 – permite luarea deciziilor importante și compararea persoanelor care diferă
foarte putin intre ele (selecție profesioanla)
CONDIȚII NECESARE CRESTERII COEFICIENTULUI DE FIDELITATE
1. volumul eșantionului să fie cat mai mare;
2. eșantionul – reprezentativ și eterogen;
3. măsurătorile efectuate cu ajutorul testului să fie independente intre ele;
4. procedura prin care este administrat testul să fie identică cu cea care se va folosi in
practică.
EROAREA STANDARD DE MĂSURĂ (SEM)
- Determină intervalul de încredere al scorurilor reale ale testului.
- Prin faptul că precizează limitele de incredere din jurul scorului obtinut are o valoare
prognostică;
- Ex. o perosană care a obtinu un IQ de 120, iar testul folosit are SEM = 5 atunci, in
realitate, inteligenta sa este cuprinsă între 115 și 125.
- Formula SEM este deviatia standard inmultită cu radical din 1 minus coeficientul de
fidelitate.
ESTIMAREA SCORULUI REAL
- Estimarea scorului real al unei persoane se poate calcula folosind formula:
T = r (x – M) + M
T= scorul real estimat al unei persoane
R= fidelitatea estimată a scorurilor testului (coeficientul de fidelitate)
M = media distribuției scorurilor obținute la test
CORELATIA LINIARA
- Corelatia este o metoda statistica utilizata pentru a determina relatiile dintre doua sau
mai multe variabile.
- Exista mai multe tipuri de corelatii atât parametrice cât si neparametrice.
- Coeficientul de corelatie este o valoare cantitativă ce descrie relatia dintre doua sau
mai multe variabile.
- El variaza între (-1 si +1), unde valorile extreme presupun o relație perfecta între
variabile în timp ce 0 înseamna o lipsa totala de relatie liniara.
- O interpretare mai adecvată a valorilor obținute se face prin compararea rezultatului
obtinut cu anumite valori prestabilite în tabele de corelatii în functie de numarul de
subiecti, tipul de legatura și pragul de semnificatie dorit.
COREELATII PARAMETRICE
- Principalele doua conditii care trebuiesc îndeplinite pentru a utiliza probe parametrice
sunt:
o distributia normala a variabilei de interes din cadrul esantionului cercetarii;
o omogenitatea dispersiei esantionului cercetarii referitor la variabila supusa
studiului.
- Probele parametrice sunt preferate în cazul îndeplinirii acestor conditii deoarece sunt
mai solide, ceea ce înseamna cresterea sansei de a respinge o ipoteza falsa.
- Aceste conditii pot fi verificate prin localizarea mediei în cadrul distributiei normale a
datelor cât si prin calcularea indicatorilor de omogenitate a esantionului cercetat.
- Exista mai multe tipuri de corelatii parametrice.
Exemple:
- coeficientul de corelatie simpla (Bravais-Pearson);
- coeficientul de corelatie eneahoric;
- coeficientul de corelatie partiala;
- coeficientii de corelatie biserial si triserial.
- Coeficientul de corelatie simpla r
În acest tip de corelatie sunt implicate doua variabile numerice care îndeplinesc conditiile
parametrice.
Pentru fiecare subiect avem doua rezultate.
Calculul coeficientului de corelatie simpla (Bravais-Pearson) implica abaterile relative ale
rezultatelor din cele doua distributii fata de mediile corespunzatoare.
Exista mai multe formule de calcul în acest sens. Una din formulele de calcul a lui r este:

- N = numarul de subiecti al esantionului;


- S x la patrat si S y la patrat se obtin prin ridicarea la patrat a rezultatelor si apoi
însumarea lor.
- S x totul la patrat si S y totul la patrat se obtin prin însumarea tuturor x-ilor si y-ilor si
apoi se ridica rezultatul la patrat.
- S xy este suma produselor dintre cele doua variabile.

O alta formula de calcul, porneste de la covarianta:


- n este numarul de subiecti;
- Sx si Sy sunt abaterile standard ale celor doua variabile;
- Mx si My sunt mediile celor doua variabile.
INTERPPRETAREA INCREDERII ACORDATE LUI R
Criteriul dupa care poate fi discutata semnificatia lui r presupune consultarea unei tabele special
construite.
Prin acest procedeu se poate respinge ipoteza nula conform careia ca nu exista o relatie
adevarata (semnificativa), între variabile, iar eventualele asocieri se datoreaza întâmplarii.
Daca o relatie este semnificativa din punct de vedere statistic, adica este de încredere, înseamna
ca vom obtine rezultate similare daca s-ar reface experimentul.
În utilizarea tabelului lui r putem alege diferite praguri de semnificatie.
Exista o întelegere la nivelul comunitatii stiintifice internationale ca pragul minim acceptat
pentru a considera o relatie semnificativa statistic este 0,05. Aceste valori pot fi însa si mai
mici.
Pentru aflarea semnificatiei unui coeficient de corelatie este necesara parcurgerea urmatorilor
pasi:
- Se alege nivelul de semnificatie dorit, sa zicem de 0,05. Aceasta înseamna ca la
efectuarea a 100 de experimente vom obtine un rezultat bun datorat întâmplarii în
maxim 5 cazuri din 100.
- În restul cazurilor vom obtine un rezultat bun datorita asocierii reale dintre variabile.
- La nivelul de 0,01 relatia este si mai puternica, iar eroarea are loc numai într-un singur
caz din 100. Deci testul de semnificatie de 0,01 este mai riguros la nivelul de .01 decât
la nivelul de .05 si este nevoie de o corelatie mai puternica pentru a atinge nivelul de
semnificatie de 0,01.
- Se stabileste tipul de relatie între variabile: bilaterala (two-tailed), respectiv unilaterala
(one-tailed).
- Cercetatorul este cel care decide ce valoare va consulta.
- În cazul în care din punct de vedere teoretic, se urmareste sa se demonstreze ca doua
variabile coreleaza fie direct, fie invers, va fi folosit testul unilateral.
- Daca asemenea informatii lipsesc si se doreste relevarea doar a coefientului de corelatie
fara a se preciza directia legaturii, vorbim despre testul bilateral.
- Matematic pentru testul unilateral avem r12>0 sau r12<0, în timp ce pentru testul
bilateral avem r12`0.