Cultură și multiculturalism

Curs 4
Comunicarea interpersonală la bordul navei. Noțiuni de bază

Contextul comunicării la bordul navei

Industria maritimă este o industrie supusă globalizării. La bordul navelor, echipajele sunt
alcătuite din navigatori de diverse naționalități. Aceasta implică persoane foarte diferite din punct
de vedere identitar. Diferențele culturale sunt o provocare ce trebuie luată în considerare atunci
când vorbim de exploatarea optimă și sigură a navei.
Modul în care un echipaj acționează la bordul navei este influențat de modul în care acel
echipaj interacționează. La baza acestui proces se află comunicarea.
O bună comunicare în cadrul echipajului presupune următoarele elemente:
- informații clare și concise
- capacități optime de ascultare și interogație a membrilor echipajului
- capacități optime de flexibilitate și adaptabilitate în mediul multicultural al echipajului
- nivel optim al inteligenței culturale (este un construct multicultural ce presupune
agregarea în identitatea persoanei a unor componente cognitive, metacognitive,
motivaționale și comportamentale)
Scopul acestui curs este acela de a ajuta pe viitorii navigatori să înțeleagă valorile și credințele
ce stau la baza comportamentului uman, pentru a realiza cum anume gândesc și acționează colegii
de echipaj, astfel încât să poată comunica cu aceștia cât mai bine cu putință.

Comunicarea (definiție) – procesul de transmitere a unor informații între două sau mai multe
entități, prin intermediul unui mesaj, cu scopul atingerii unor obiective .
A nu se confunda cu comunicația, fenomen tehnic de transmitere a informațiilor.

Schema comunicării.

Pag. 1
 Cultură și multiculturalism

Mesajul – este unitatea de bază a comunicării, conținând informațiile ce se transmit. Poate fi

alcătuit din: cuvinte (scrise sau rostite), imagini, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi,
elemente non-verbale etc.
Emitentul – entitatea care emite mesajul ce conține informația. Aici are loc un proces de
codificare a ideilor ce trebuie transmise, „ambalarea” lor în cadrul mesajului prin diverse tehnici.
Primitorul – entitatea care recepționează mesajul ce conține informația. Aici are loc un proces
de decodificare a ideilor conținute de mesaj, prin intermediul capacităților de înțelegere și
acceptare. Rezultatul constituie acțiunea/non-acțiunea receptorului
Canalul de transmitere – mediul prin intermediul căruia se realizează transmiterea mesajului.
El conține atât suportul pe care mesajul circulă, cât și contextul în care mesajul circulă (context
fizic, temporal, cultural, sociologic, psihologic).
Feedback – este mesajul invers pe care emitentul îl primește de la receptor, urmare a
recepționării, decodării și acțiunii acestuia. Este important, deoarece oferă un rezultat al succesului
comunicării.
Perturbări – sunt factori care pot altera mesajul/informația conținută în mesaj. Pot fi factori
fizici (zgomote, întuneric, etc. ), psihologici (frică, teamă, furie, etc. ) sau culturali (nivelul de
inteligență, gradul de cultură.

Principiile comunicării
1. Este inevitabilă. Nu putem fi parte a unui echipaj fără a comunica.
2. Este ireversibilă. Odată emis mesajul nu se mai poate opri.
3. Este un proces ce se dezvoltă, atât în planul conținutului mesajului, cât și al relației dintre
participanți.
4. Presupune raporturi de putere între participanți. Ea poate fi: cu superiorii, cu subalternii și
de la egal la egal.
5. Implică acomodarea și ajustarea comportamentului.
6. Felul în care comunicăm poate fi mai important decât ceea ce comunicăm. felul trebuie
adaptat mesajului.
7. Ceea ce înțelege receptorul este mai important decât ceea ce transmite emițătorul.
8. Emițătorul este răspunzător de efectele mesajului asupra receptorului.

Nivelele comunicării umane.

1. Intrapersonal – comunicarea în și către sine.
2. Interpersonal – comunicarea între doi oameni, în scopuri diverse. Poate fi directă (E și P
sunt în contact nemijlocit, mesajul se transmite nemijlocit) sau indirectă (E și R au nevoie de tehnici
de punere în contact, mesajul are un suport de care se folosește pentru a ajunge de la E la P «scris,
înregistrări, transmisii»)
3. De grup – comunicarea în colectivități umane restrânse.
4. Publică – comunicarea unor persoane către un anumit public (mase mai mari de oameni)

Pag. 2
 Cultură și multiculturalism

5. De masă – comunicarea printr-un sistem mediatic instituționalizat (presă, radio, TV) către
un public variat și numeros.
La bordul navei, cele mai întâlnite forme de comunicare sunt 1, 2, și 3. Cursul nostru se
ocupă mai ales de comunicarea interpersonală.

Efectele comunicării.
1. Cognitive – când informația se adresează intelectului și are efect asupra gradului de
cunoaștere al receptorului.
2. Afective – când informația determină evoluții în planul vieții afective (emoții, sentimente,
pasiuni).
3. Comportamentale – când informația determină comportamente (interacțiuni cu mediul) ale
receptorului.

Tipuri de comunicare la bordul navei

A. Verbală – formă de comunicare în care se folosesc cuvinte scrise sau rostite. Aici un rol
important îl joacă limbajul, ca sistem de simboluri și reguli gramaticale, prin intermediul căruia se
transmit idei, informații, sentimente, etc.
Există câteva bariere de comunicare verbală, care pot pune probleme înțelegerii corecte a
mesajului:
1. Traducerea – traducerea incorectă a unor idei, prin cuvinte nepotrivite, poate schimba total
înțelesul mesajului. Trebuie ținut cont de faptul că anumite cuvinte, chiar dacă sunt traduse corect,
pot însemna lucruri diferite pentru oamenii de culturi diferite. Ex: Yes poate însemna „da, de acord”
sau „da, te ascult” „da, mai vedem”, etc.
2. Pronunția – cuvintele trebuie rostite cât mai corect (în special paronimele), deoarece
greșelile de pronunție pot duce la greșeli de traducere și de înțelegere a mesajului. Ex: tree - three
(copac-trei), airport - airpot (aeroport–termos), collision – collusion (coliziune-înțelegere secretă)
3. Alegerea cuvintelor și a sensurilor – evitați folosirea unor cuvinte nefamiliare sau ambigui.
Ex: familie în Europa și America înseamnă rudele cele mai apropiate (soț/soție și copii, eventual
bunici), dar în Asia termenul cuprinde și rudele mai îndepărtate (unchi, mătuși, veri). Expresia „a
gândi în paralel” poate însemna „gândim fiecare, împreună” sau „gândim diferit, fără puncte
comune”.
Recomandări pentru o comunicare verbală eficientă:
1. Vorbiți încet și clar, cu pronunția adecvată.
2. Folosiți cuvinte simple și ușor de înțeles.
3. Acordați atenție maximă traducerilor, asigurându-vă că ați înțeles corect ideea din spatele
textului.
4. Evitați regionalismele, argoul, sau cuvintele cu înțeles multiplu.
5. Frazați comunicarea pe principiul „spune o idee într-o propoziție”, evitând construcțiile
complicate.
6. Țineți cont de pregătirea lingvistică a interlocutorului.
7. Asigurați-vă (prin feedback) de faptul că mesajul dvs. a fost corect înțeles.

Pag. 3
 Cultură și multiculturalism

B. Non-verbală – concept foarte larg, care conține alte forme de comunicare decât cea
verbală.
Găsim aici următoarele forme de comunicare:
a) Paralingvistică – se referă la vocea care comunică, mai precis la tonalitate, dicție, viteză a
vorbirii, etc.
b) Limbajul trupului – constituie totalitatea elementelor de expresie a trupului: gestică,
mimică, postura trupului, contactul ochilor, etc.
c) Limbajul semnelor – constituie totalitatea elementelor ce alcătuiesc expresivitatea
personală: vestimentația, accesoriile personale, etc.
d) Limbajul timpului – se referă la importanța timpului, a cronologiei în cadrul comunicării.
Sunt analizate aici momentul ales pentru comunicare, pauzele, tăcerea și timpul de
răspuns.
e) Limbajul spațial – se referă la spațialitatea comunicării, care se împarte în patru zone ale
persoanei: intimă (până la 45 cm), personală (45 cm – 1,2 m), socială (1,2 – 3,5 m) și
publică (mai mare de 3,5 m).

Funcțiile comunicării non-verbale:

1. Redundanța – semnalele non-verbale se pot referi la același conținut al comunicării
verbale.
2. Completarea – semnele non-verbale completează mesajul verbal cu elemente noi (exeplu:
transmitem verbal că este un obiect mare și gesticulăm pe măsură)
3. Coordonarea – semnele non-verbale controlează și ghidează comunicarea verbală (ex:
datul din cap aprobator încurajează continuarea dialogului)
4. Substituirea – semnele non-verbale pot înlocui mesajul verbal (ex: OK-ul se poate zice
dar se și poate arăta).
5. Contradicția – semnalele non-verbale nu concordă cu conținutul mesajului verbal. Ele pot
fi conștiente sau inconștiente.
Tipologia comunicării non-verbale:
1. Kinezica – comunicarea prin gesturi, mimică, mișcări ale corpului.
a. Emblemele – gesturi convenționale specifice unei anumite culturi.
b. Ilustratori – gesturi care ilustrează diverse concepte
c. Afective – gesturi care exprimă sentimente
d. Regulatori – mențin controlul în comunicare
e. Body-manipulators – gesturi de interacțiune cu alte corpuri umane sau obiecte.
Exemplificări: datul din cap de sus în jos = acceptare, dar în Bulgaria = de la stânga la dreapta, iar în Tahiti =
ridicarea sprâncenei.
Plecăciunea, la japonezi = integrată în interacțiunea socială (când se întâlnește/întreabă felicită/se scuză/rămas
bun cu cineva). Presupune o ierarhie=cel mai tânăr/mai mic în grad se apleacă primul. Greșeala poate fi considerată
insultă.
Italienii gesticulează foarte mult.

2. Mimica – comunicarea prin intermediul expresiei faciale a unor sentimente sau intenții.
Charles Darwin (1862) a postulat că există 8 emoții fundamentale ce pot fi transmise universal prin
mimică: atenție/interes, bucurie, nemulţumire/tristeţe, surpriză, teamă, furie/supărare, scârbă şi
ruşine.

Pag. 4
 Cultură și multiculturalism

3. Comportamentul vizual (ocluezica) – descrie folosirea contactului vizual în cadrul

comunicării. Există 2 abordări: îndreptarea privirii spre cineva; îndepărtarea privirii de la cineva.
Ele comunică simpatie sau antipatie, atragere sau respingere.
Exemplificări: În Japonia contactul vizual este evitat, superiorul inițiază contactul vizual, starea de tăcere cu
ochii închiși poate însemna aprobarea.
Europa și SUA, contactul vizual este semn de politețe.
Asia: unele culturi interzic tinerilor privirea către cei mai în vârstă
Țările arabe: femeilor nu li se permite contactul vizual cu bărbații.

4. Haptica – descrie folosirea contactului cutanat și a simțului tactil. Trimite la intimitate,

relații de putere, status social. Se practică mai des în țările calde (culturi de contact) și sunt mai rare
în țările cu climă rece.
Se pot manifesta asupra celuilalt sau asupra propriului corp.
Exemplificare: Strângerea mâinii – formă de salut, cu excepții: plecăciunea = japonezi, indieni ; atingerea
nasurilor = eschimoși și Samoa-Filipine-Noua Zeelandă.

Cercetările au indicat că aşa-numitele culturi de contact cuprind: în special ţările arabe, inclusiv nordul Africii; regiunea mediteraneeană,
respectiv Franţa, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania; evreii atât din Europa cât şi din Orientul Mijlociu; est-europenii şi ruşii; virtual, toate ţările din
America Latină. Australienii, la fel ca nord-americanii, sunt moderaţi în privinţa nivelului de contact. În general, culturile cu contact slab cuprind mai
ales: Europa de nord, incluzând Scandinavia, Germania şi Anglia; americanii de origine britanică; anglosaxonii albi, care au constituit cultura primară
a SUA; virtual, orice ţară asiatică, respectiv Burma, China, Indonezia, Coreea, Filipine, Thailanda şi Vietnam. Comparată cu tot restul lumii, Asia este
o cultură de noncontact extrem. Cea mai mare diferenţă este între asiatici, care rareori se ating în public şi, virtual, orice altă cultură care manifestă un
mai mare grad al atingerii în public. China şi Japonia sunt culturi nontactile.

5. Paralingvistica – constituie fenomenele vocalice care însoțesc vorbirea indicând modul în

care trebuie înțeleasă comunicarea verbală.
Există 2 categorii:
a) caracteristicile vocii: registrul vocal, volumul, tempo-ul, ritmul, rezonanța.
b) forme de exprimare prin sunete: râs, oftat, plâns, căscat, mormăit, fluierat, gemete, sunete
parazite (âââ, îîî, îhî), pauzele în vorbire.

Barierele comunicării în cadrul echipajelor maritime

1. Fizice – cauzate de mediul în care se comunică sau de persoanele care comunică.
Existența zgomotelor, a luminii insuficiente, a distanțelor mari, a echipamentelor improprii.
2. Fiziologice. Stare alterată de sănătate (boli diverse, dificultăți de vedere sau auz,
capacitate redusă de locomoție etc).
3. Lingvistice – folosirea improprie a unei limbi străine, folosirea jargonului, a unor cuvinte
sau expresii neclare, a abrevierilor și regionalismelor, a expresiilor colocviale, folosirea unui limbaj
sărac în informații.
4. Psihologice – oboseală, diferențe de percepție, stări emotive puternice, stări patologice,
stări de stres, anxietate sau suprasolicitare, lipsa de atenție/interes, lipsa de motivație, frustrările sau
chiar și lipsa unei educații potrivite.
4. Atitudinale – comportamentul nepotrivit, lipsa de consultare, indisponibilitatea spre
dialog, stările conflictuale.
4. Culturale – diferențele de gen, rasismul, misoginismul, sexismul, diferențele de
religie/norme etice/de opinii, irelevanța informației.

Pag. 5
 Cultură și multiculturalism

10 tehnici de îmbunătățire a comunicării interpersonale

1. Învață să asculți. Dă la o parte alte preocupări când ești solicitat și nu vorbi peste celălalt.
A asculta nu e tot una cu a înțelege. Dacă e dificil să asculți sau nu poți înțelege cere clarificări.
2. Cunoaște emoțiile celorlalți. Simpatizează cu ei, felicită-i când este cazul, mulțumește. Nu
te teme să ceri sfaturi la nevoie.
3. Empatizează. Empatia este încercarea de a vedea lucrurile din punctul de vedere al
celuilalt (a te pune în locul lui). Nu fiți justițiari, duri sau răzbunători. Dacă este cazul, oferă clar și
sincer punctul tău de vedere pentru a evita confuziile.
4. Încurajează. Sprijină pe celălalt să se exprime, să treacă de barierele emoționale. Arată-ți
disponibilitatea de a răspunde la întrebări, pentru a câștiga deschiderea celuilalt. Stimulează apariția
feedback-ului, care te informează despre gradul de succes al comunicării.
5. Învață să comunici simplu (concis) și clar. Concentrează-te asupra a ceea ce vrei exact să
spui. Ia în calcul experiența, trecutul și capacitățile celuilalt de a te înțelege corect și de a-ți
răspunde. Evită exprimările confuze, cu subînțeles sau greșelile de limbaj non-verbal.
6. Folosește umorul, nu batjocura. Umorul creează o stare de bine, reducând stresul și
anxietatea. În plus, mărește charisma celui ce-l folosește. Folosește înțelept umorul pentru a „sparge
gheața”, a dărâma barierele comunicaționale și a crește apropierea față de ceilalți. Ai grijă să nu
ofensezi sau să stârnești sentimente negative.
7. Tratează oamenii egal. Chiar dacă la bord sunt ierarhii administrative, nu uita că toți sunteți
oameni. Nu vorbi pe la spate, nu discrimina, nu face favoritisme. Rămâi respectuos în fața tuturor,
șefi sau subalterni. Păstrează confidențialitatea unde este cazul.
8. Încearcă să rezolvi conflictele. Învață să fii un mediator sau negociator. Încurajează părțile
aflate în conflict să discute. Evită să faci pe justițiarul.
9. Menține o atitudine pozitivă și zâmbitoare. Încearcă să fii prietenos și optimist, chiar dacă
uneori lucrurile nu merg cum trebuie. Nimeni nu e bucuros să comunice cu un
încruntat/îmbufnat/respingător/certăreț.
10. Minimizează stresul tău și al celor din jur. Chiar dacă activitățile devin stresante, nu pune
gaz pe foc. Încearcă să-ți păstrezi calmul și luciditatea. Treci peste tăcerile apăsătoare căutând să
comunici. Nu te lăsa cuprins de stări negative. Nu critica inutil. Plânge-te doar când e nevoie.

Pag. 6