O definiție a educației formale a fost data de către Philip Coombs, conform

căreia educația formala este “sistemul educațional structurat ierarhic si gradat

cronologic, pornind de la școala primara si până la universitate, care include, in
plus fata de studiile academice, o varietate de programe de specializare si
instituții de pregătire profesionala si tehnica cu activitate “full-time”. Din punct de
vedere etimologic, termenul „educația formala” își are originea in latinescul
“formalis” care înseamnă “organizat”, “oficial”. În acest sens, educația formala
reprezintă educația oficiala.
Din punct de vedere conceptual, educatia formala cuprinde totalitatea
activitatilor si a actiunilor pedagogice desfasurate si proiectate institutional (in
gradinite, scoli, licee, universitati, centre de perfectionare), in cadrul sistemului de
invatamant, in mod planificat si organizat pe niveluri si ani de studii, avand finalitati
educative bine determinate. Ea se realizeaza “in cadrul unui proces de instruire
realizat cu rigurozitate, in timp si spatiu: planuri, programe, manuale, cursuri,
materiale de invatare.”
Dezideratele majore ale educatiei formale cuprind asimilarea sistematica
si organizata a cunostintelor din diferite domenii de interes cultural-stiintific, practic
si tehnologic si folosirea acestora in vederea dezvoltarii personale si a insertiei
optime in viata activa a societatii, prin formarea si stimularea capacitatilor
intelectuale si aptitudinale, a priceperilor si deprinderilor, a atitudinilor si
convingerilor. Totodata se urmareste inzestrarea individului cu metode si tehnici de
munca intelectuala si dezvoltarea pe cat posibil a inteligentei sociale si emotionale.
Trasaturile caracteristice ale educatiei formale rezulta din caracterul sau
oficial. O prima caracteristica a educatiei formale se refera la faptul
ca aceasta este institutionalizata, realizandu-se in mod constient, sistematic si
organizat in cadrul sistemului de invatamant. O a doua caracteristica este faptul ca
obiectivele si continutul educatiei sunt prevazute in documente scolare. Ele sunt
elaborate pe cicluri, niveluri si ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin
planuri de invatamant, programe si manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri.
Scopurile si obiectivele pedagogice, deduse din idealul educational si preconizate
a fi atinse in cadrul acestui tip de educatie, sunt realizate practic in procesul de
invatamant, sub indrumarea unui corp profesoral specializat. Cadrele didactice,
persoane investite special cu conducerea actiunii educative, se adreseaza unui
public ce beneficiaza de un statut aparte - cel de elevi sau de studenti.
Educatia formala, ca forma oficiala, este intotdeauna evaluata social.
Evaluarea realizata in cadrul educatiei formale trebuie sa urmareasca dezvoltarea
capacitatilor de autoevaluare ale elevilor si studentilor. Educatia formala este
importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii,
stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avand un rol decisiv
in formarea personalitatii umane, conform dezideratelor individuale si sociale.
Prin intermediul acestei forme de educatie, “in timpul anilor de studii, individul
este introdus progresiv in vastele domenii ale existentei umane”. Aceasta
permite asimilarea cunostintelor ca un sistem, oferind concomitent “un
cadru metodic al exersarii si dezvoltarii capacitatilor si aptitudinilor umane”.
Educatia formala devine astfel „un authentic instrument al integrarii sociale”.

Cu toate ca educatia formala este generalizata si indispensabila ea inregistreaza

cateva critici si limite:
• centrarea pe performantele inscrise in programe lasa mai putin timp
liber imprevizibilului si studierii aspectelor cotidiene, cu care se confrunta
elevii,
• exista tendinta de transmitere-asimilare a cunostintelor in defavoarea
dezvoltarii-exersarii capacitatilor intelectuale si a abilitatilor practice,
• cufundarea intr-o calma monotonie si erodarea prin rutina a practicii
didactice,
• orientarea predominanta spre “informare si evaluare cumulativa a
proceselor instructionale”
• lipsa initiativei elevilor si slaba participare a parintilor in activitatile
scolare fapt ce conduce si la o comunicare defectuoasa intre acesti
agenti pedagogici importanti,
• dotarea materiala si tehnica insuficienta a salilor de clasa si a
laboratoarelor din scoala care nu mai satisfac cerintele tot mai crescute
ale elevilor conexati in permanenta la noi mijloace de transmitere,
prelucrare si actualizare rapida a informatiilor,
 Dezvoltarea educatiei formale are loc in contextul depasirii
interpretarilor clasice conform carora i se atribuie
educatiei formale rolul prioritar. Orientarile
postmoderniste evidentiaza expansiunea educatiei
nonformale cu preluarea unor sarcini de educatia formala,
diversificand activitatile si stimuland in mai mare masura
motivatia participantilor. In ideea deschiderii scolii fata
de problematica lumii contemporane sunt propuse
urmatoarele modalitati menite sa inlature treptat carentele
semnalate la nivelul educatiei formale:

• descongestionarea materiei si crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare

a talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei
de optionale si de alternative educationale