Studiu privind comportamentul copilului unic care vrea să comande

În mediul şcolar, copiii pot fi diferenţiaţi în funcţie de comportamentul lor psihic.

Adevăratul cunoscător se va înşela rareori stabilind că un copil este timid sau închis în
sine sau că altul, pus în faţa uenei sarcini, o va aborda din primul moment, sau se va
îndepărta cât mai mult posibil, va ezita sau va încerca să se eschiveze.Acestea nu sunt
decât mici detalii, dar din care putem extrage o mulţime de învăţăminte. Nu ne este
permis să-l considerăm pe copil în afara societăţii omeneşti.
Datoria dascălilor constă în îndepărtarea obstacolelor, în deschiderea căii potrivite, în
aşa fel încât personalitatea dobândită de copil să se dezvolte încât să-i permită, mai târziu,
să-şi ducă la îndeplinire toate îndatoririle ce-i revin. Înainte de toate trebuie structurat un
ideal, nu pentru cael să fie atins, ci pentru a-i arăta copilului calea de urmat. Educaţia în
vederea formării de fiinţe sociabile nu este doar o idee teoretică. Trebuie să-l facem pe
copil să înţeleagă că lipsa de sociabilitate este cea mai mare eroare în condiţiile vieţii pe
care o va duce în mijlocul adulţilor.

M. este un băiat în vârstă de 12 ani, care nu se înţelege cu nimeni şi care deranjează

sistematic procesul de învăţământ. E copil unic la părinţi. Tatăl şi mama sa lucrează în
străinătate, iar copilul stă la bunica sa, pe care nu o ascultă. Face numai ceea ce vrea, nu
poate fi în compania altor copii sau adulţi fără a se certa cu ei, dorind ca el să fie şeful.
Randamentul său şcolar este slab, deşi pare un copil inteligent. În timpul orelor de
curs el are preocupări total diferite de cele ale colegilor de clasă: vorbeşte tare, îşi
deranjează colegul de bancă, nu scrie, nu foloseşte manualul, refuză să participe la lecţie.
În pauze este agresiv cu ceilalţi elevi care se plâng mereu de faptul că îi deranjează.
Este un copil foarte vorbăreţ, dezordonat şi îi incomodează pe toţi ceilalţi din dorinţa
de a ieşi în evidenţă, de a fi în centrul atanţiei. Atât sfaturile binevoitoare cât şi pedepsele
îl lasă indiferent; în urma insistenţelor plânge, promite să-şi îndrepte comportamentul, dar
uită repede promisiunile şi o ia de la capăt cu răul.
Am încercat diverse metode: şi cu binele şi cu răul, dar fără rezultat. M-am prefăcut
că nu văd ce face şi că puţin îmi pasă de tururile lui de forţă. Încearcă mereu să se facă
remarcat într-un fel sau altul.
După mai multe investigaţii am aflat situaţia familiei sale: părinţii l-au părăsit, plecaţi
la muncă. Copilul se află în grija bunicii, care este bătrână şi bolnavă. De când au plecat
părinţii, copilul este extrem de nemulţumit. Se simte frustrat; îi lipsesc o mulţime de
lucruri pe care i le oferea mama: compasiune, iubire, siguranţă, încredere, lucruri
materiale, răsfăţul, etc.
Avem aici cazul unui copil unic şi răsfăţat care nu poate colabora cu ceilalţi copii,
fapt care a împiedicat dezvoltarea sentimentului său de comunicare socială.
Bunica susţine că băiatul are părţi bune, dar că se lasă prea mult influenţat de către
ceilalţi. Are perioade când nu vrea să vorbească cu nimeni, se închide în casă şi refuză
orice formă de comunicare. Nişte copii au povestit că el le-ar fi spus că “n-are chef să
facă ceea ce îi comandă bunica lui”. Bunica îl prinde adesea cu minciuna şi îl pedepseşte.
Băiatul nu suportă pedeapsa. Mai înainte, când era pedepsit, îşi cerea iertare. Acum face
mutre şi răspunde răutăcios, obraznic. Îi place să se creadă stăpânul casei, face ceea ce
vrea, nu ascultă sfaturile bunicii.
Băiatul a fost răsfăţat multă vreme de părinţi, era obişnuit să i se facă toate poftele, iar
acum, aflat numai în compania bunicii, el s-a îndepărtat de societate, s-a interiorizat şi a
găsit o formă de autoapărare: dorinţa de a comanda pe alţii. Băiatul era obişnuit cu mama
sa, care se ocupa numai de el, oferindu-i tot ceea ce el îşi dorea. Bunica sa nu are faţă de
el aceeaşi atitudine ca mama, datorită faptului că e mai în vârstă, nu mai are răbdare şi
tact. Este aspră cu el, fapt care determină o tensiune constantă între cei doi.
Un astfel de copil, obişnuit să se bizuie pe alţii, să nu facă nici un efort pentru a
dobândi ceva, se simte acum prizonier în propria-i capcană. El caută mereu o persoană
care să-i dea sentimentul de siguranţă, să acopere lipsa mamei.
În concluzie, un astfel de copil trebuie determinat să asculte de adulţii care îl
îngrijesc, să respecte, să facă progrese la învăţătură şi să-i stimulăm curajul.

Într-o zi am avut o discuţie serioasa cu M:

- “Ce ai dori să te faci când vei fi mare?”
- “Comandant în armată”.
- “Ai fost vreodată într-o unitate militară? Ştii cum trebuie să se poarte un militar?
De ce îţi place această meserie?”
- “Că acolo poţi să comanzi tot timpul pe alţii”.
- “Dar în momentul acesta ce faci tu? De ce nu te ocupi de lucrurile importante, de
şcoală, de exemplu?”
- “Îi comand pe alţii, asta îmi place mie”.
- “Dacă îţi doreşti foarte mult să devii comandant, trebuie în primul rând să îţi
schimbi atitudinea faţă de cei din jurul tău, trebuie să încetezi să-i mai comanzi pe
alţii, să ştii să respecţi şi să te faci tu însuţi respectat. Nu uita că aici, la şcoală, eşti
elev şi nu comandant. Din această cauză nu poţi avea prieteni şi colegii tăi se vor
feri mereu de tine pentru că le creezi probleme. Copiii spun că tu le dai ordine şi
asta nu le place. Trebuie să înveţi să fii amabil, prietenos, serios în tot ceea ce
faci. Un comandant este amabil cu cei pe care îi conduce şi, de asemenea, trebuie
să ştie să facă şi alte lucruri, în afară de a comanda. Trebuie ca el să aibă prieteni.
Dacă supuşii săi nu-l plac, dacă îl urăsc, nu-i vor asculta comenzile. Trebuie să
faci un efort pentru a fi cât mai amabil cu ceilalţi copii, cu profesorii, cu bunica ta,
cu părinţii. Dacă eşti un copil muncitor, este mijlocul cel mai bun pentru a
progresa, pentru a deveni cineva. Să ţtii că a avea bani nu înseamnă cea mai mare
siguranţă. Îţi place să o faci pe grozavul, dar trebuie să renunţi la acest
comportament. Dacă vrei să ajungi comandant, nu ai voie să minţi. Părinţii,
bunica, profesorii, copiii te iubesc; dacă te apuci de treabă cum trebuie şi devii un
om cinstit, poţi să speri totul. Iar ca să devii comandant, îţi trebuie o bază de
plecare.Sper ca pe viitor să reuşeşti sa-ţi faci prieteni, să nu mai deranjezi orele de
curs, să nu-ţi mai superi bunica şi să nu mai comanzi pe alţii.”
În urma acestei conversaţii am observat cum M.a început să-şi schimbe, încetul cu
încetul, felul de e se purta cu colegii săi, iar la orele de curs a început să facă mici
progrese. Încercam mereu să-l determin să înveţe, să-şi facă temele, îl încurajam să
participe la lecţii, să încerce să răspundă la întrebări. Observam că îi era teamă să nu
greşească, sa nu se facă de râs faţă de colegii sai, dar eu îl susţineam, îi aprobam
răspunsurile, îi ofeream încredere, curaj, siguranţă. În perioada care a urmat M. a devenit
un elev serios, chiar dacă unele urmele ale comportamentului sau negativ înca mai
persistau; chiar şi ceilalţi profesori au observat încercarea lui M. de a se scimba şi l-au
susţinut cu toţii. Sper ca în viitor el să reuşească tot ceea ce şi-a propus şi să ajungă un
om de bine.
În încheiere aş dori să prezint câteva sfaturi utile pentru cei care ne asumăm rolul de
“educatori” (părinţi, profesori, tutori, bunici, etc):
- Faceţi-vă timp să ascultaţi copiii! Luaţi-i în serios!
- Fiţi răbdători, oferiţi afectivitate, trăiţi experienţe împreună cu ei!
- Acordaţi prioritate sentimentelor, dorinţelor lor!
- Încurajaţi comportamentele pozitive!
- Nu toleraţi minciuna, lăudăroşenia, pârâtul, comenzile, etc!
- Explicaţi copiilor greşelile lor!
- Ajutaţi copilul să-şi formeze personalitatea şi stima de sine!
- Acceptaţi ritmul de dezvoltare şi capacitatea proprie fiecărui copil!
- Învăţaţi copilul să respecte pe alţii dar şi pe el însuşi!
- Faceţi-vă timp să vă jucaţi cu copiii, să glumiţi cu ei! Copilăria este o etapă
fundamentală a vieţii.
- Fiţi sinceri cu copiii, învăţaţi-i să spună adevărul şi să-si assume responsabilitatea
pentru faptele lor!
- Fiţi alături de copii în clipele grele, dar şi în momentele de bucurie, de reuşită!
- Lăudaţi copiii atunci când merită!

Vă doresc succes!