Amenajarea spaţiului educaţional – condiţie esenţială a reuşitei

procesului educativ în grădiniţa de copii

Copilul nu este o materie de modelat, ci o personalitate în devenire care se poate

constitui ca partener a propriei sale formări.
Una dintre condiţiile esenţiale ale aplicării unui curriculum centrat pe nevoile,
interesele şi dezvoltarea lui globală, se referă la crearea unui mediu educaţional adecvat,
care să permită dezvoltarea liberă a copilului şi să pună în evidenţă dimensiunea
interculturală şi pe cea a incluziunii sociale.
Noi, educatoarele suntem responsabile de crearea unui mediu favorabil de învăţare,
fiind noi înşine parte integrantă a acestuia.
Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii prefigurează două
mari tendinţe de schimbare, prezente în comportamentul cadrului didactic (educatoarei),
care pun în centrul atenţiei copilul de astăzi: crearea unui mediu educaţional bogat, pentru
o stimulare continuă a învăţării spontane a copilului şi introducerea copilului în ambianţa
culturală a spaţiului social căruia îi aparţine, în ideea formării lui ca o personalitate
autonomă şi conştientă de sine.
Grădiniţa este mediul unde copiii preşcolari sunt primiţi, se mişcă şi se joacă, unde
totul trebuie gândit şi amenajat, astfel încât acesta să fie o sursă din care copiii se inspiră
şi învaţă, un loc plăcut, frumos, în care se simt bine, în siguranţă, un loc care le vorbeşte
lor şi tuturor celor care îl vizitează despre tot ce se întâmplă acolo.
Sala de clasă trebuie să fie atractivă, plăcută, securizantă, funcţională, care să invite
copiii la joc şi activitate, unde ei să se simtă stăpâni şi în siguranţă.
În organizarea spaţiului educaţional se va ţine seama de necesitatea împărţirii sălii de
grupă în zone, în funcţie de diferitele tipuri de activităţi:
O zonă liberă şi liniştită, marcată printr-un covor, unde să se poată desfăşura
întâlnirile de grup, activităţile de mişcare şi jocul liber (accesorii utile: calendar, stativ cu
planşe mari de carton sau hârtie pentru mesaje, scaunul povestitorului, tabla, etc.)
O zonă a bibliotecii cu un aranjament atractiv şi confortabil (accesorii utile: rafturi
pentru cărţi, imagini, păpuşi, stativ pentru agăţarea lucrărilor colective, aparatură audio,
calculator, etc.); Colţul Bibliotecă.
O zonă a creativităţii fără covor şi, eventual, cu o masă acoperită cu un material
plastic (accesorii utile: cutii sau rafturi pentru depozitarea ustensilelor şi materialelor
specifice, deşeuri de materiale, ziare vechi, dar bine conservate, etc.)
O zonă cu mese şi scaune pentru servirea mesei şi pentru activtităţile desfăşurate cu
grupuri mici de copii.
O zonă pentru activităţile de scriere (accesorii utile: masă şi scaune precum şi o
gamă largă de ustensile şi suporturi pentru scris).
O zonă pentru joc atribuită jocului liber, construcţiilor sau sociodramei. Unele zone
sunt definite prin conţinut: cabinetul doctorului, casa, etc. (accesorii utile: truse de joc,
costumaţii, mobilier şi ustensile adaptate diferitelor contexte şi roluri asumate de copii în
jocul lor); Colţul Păpuşii.
O zonă pentru depozitarea materialelor şi jucăriilor care nu sunt de folosinţă curentă
(de obicei încuiată).
 O zonă pentru expunerea lucrărilor copiilor.
O zonă pentru construcţii cu cuburi sau alte materiale de construcţie, plasată într-un
loc îndepărtat de o zonă liniştită. Materialele vor fi dispuse în cutii sau rafturi pe
categorii; Colţul Construcţii.
Centrul tematic este locul unde expunem materiale legate de tema proiectului în aşa
fel încât copiii să le poată privi şi mânui, să se poată juca cu ele, să vorbească şi să
citească, să li se citească despre ele, să poată adăuga altele noi, produse sau procurate de
ei. Acesta poate fi un dulăpior, un raft, o cutie de carton, unde vom expune titlul temei şi
materialele legate de acesta.
Fiecare zonă trebuie etichetată precizând atât denumirea, cât şi o imagine sugestivă
pentru copii. Educatoarea trebuie să poată observa cu uşurinţă copiii care-şi desfăşoară
activitatea la toate zonele de interes. Asigurarea siguranţei fizice şi afective a copiilor în
spaţiul de joc se realizează prin: protejarea zonelor la care copiii nu trebuie să aibă acces
(prize, materiale de curăţenie, medicamente, etc), existenţa în sala de clasă a trusei de
prim ajutor, eliminarea jucăriilor care pot produce accidente.
Amenajarea spaţiului educativ în arii de stimulare oferă copilului posibilitatea să
aleagă liber către ce activitate să se îndrepte, îi oferă ocazia de alegere liberă a jocului.
Această libertate este, în acelaşi timp, controlată de educatoare, care aşează lucrurile în
spaţiu, cunoaşte copiii şi îi îndrumă prin modalităţi indirecte.
Copilul are bucuria jocului, a acţiunii libere şi-şi va antrena creativitatea. Autoritatea
educatoarei nu suferă, pentru că ea deţine controlul prin planificare, cunoaştere şi
amenajări. Autoritatea devine o formă de parteneriat, căci educatoarea participă la
jocurile copiilor şi controlează indirect activitatea acestora.
Sprijinită de copii, educatoarea amenajează sala de grupă, în aşa fel încât fiecare copil
să aibă posibilitatea de a se manifesta şi afirma pe planuri diferite, în ceea ce priveşte
alegerea sectorului unde îşi va desfăşura activitatea, şi în alegerea partenerilor.
Iată care sunt caracteristicile care l-ar putea convinge pe copilul care vede prima data
sala de grupă să facă primii paşi: spaţiu larg, luminos, aerisit, curat; culori vesele, calde,
îmbinate armonios; spaţiul delimitat, dând impresia multor universuri ce aşteaptă să fie
descoperite; mobilier dimensionat specific vârstei preşcolare, dotat cu o varietate de
materiale şi jucării la îndemână; existenţa altor copii care interacţionează; o educatoare
zâmbitoare, primitoare, prietenoasă; posibilitatea prezenţei/ rămânerii în sală pentru un
timp, a unui membru al familiei.
Materialele şi jucăriile trebuie alese cu grijă, în funcţie de tema planificată pe
săptămâna respectivă şi de preferinţele copiilor. Acestea pot fi confecţionate de către
educatoare sau procurate din comerţ, însă trebuie să fie plăcute la înfăţişare, uşor
manevrabile, cu funcţionalităţi simbolice diferite şi care nu periclitează viaţa copiilor.
În concluzie, amenajarea corespunzătoare a sălii de grupă reprezintă o condiţie
necesară pentru ca un preşcolar să aibă curaj să păşească într-o sală de grupă, iar cadrul
didactic are obligaţia de a respecta particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor,
tocmai pentru ca educaţia timpurie să se poată desfăsura în condiţii optime si pentru ca
personalitatea copiilor să se poată forma încă de la cea mai fragedă vârstă.

Bibliografie:
- Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani
- PRET- Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă