Procesul de învățământ

Procesul de învățământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învățământ și

este un ansamblu de acțiuni exercitate în mod conștient și sistematic de către educatori asupra
educaților într-un cadru instituțional organizat, în vederea formării personalității acestora în
concordanță cu cerințele idealului educațional. Este cea mai înaltă formă de organizare și
desfășurare a instruirii și a educației, determinată de prezența educatorului ca persoană investită de
societate și pregătită în mod special pentru conducerea acestui proces.
Conținutul pedagogic al procesului de învățământ rezultă tocmai din organizarea și
desfășurarea sa ca urmare a unei înlănțuiri de fapte, fenomene și transformări, toate având un
substrat și o fundamentare psihopedagogică, urmărind, în cele din urmă, imprimarea unei direcții
ascendente în dezvoltarea personalității umane. Între acțiune, ca proprietate internă a procesului de
învățământ, și produsul său, formarea personalității, se stabilește o relație de concordanță, impusă
de folosirea și aplicarea unor norme și legități psihopedagogice ( I. Nicola, 1994, p.275).
Funcțiile procesului de învățământ sunt:
- instructive, de comunicare a valorilor și produselor culturale și științifice în situații
adecvate de predare-învățare;
- formative, efect al faptului că educații gândesc și simt. Este vorba despre o exersare
continuă a funcțiilor intelectuale, care conduce la dezvoltarea acestora, dar și despre
rezonare emoțională (Ghe.Tomșa, 2005, p.57-58).

Ca obiect de studiu specific al didacticii generale, procesul de învățământ reprezintă

dimensiunea dinamică a sistemului de învățământ, sistem de învățământ care fixează static, în
termeni de politică a educației:
- nivelurile și treptele de organizare a învățământului;
- structurile de conducere managerial;
- resursele pedagogice necesare în timp și spațiu pedagogic, determinate social;
- relațiile cu societatea.
Din această perspectivă, procesul de învățământ asigură funcționalitatea sistemului de
învățământ într-o logică proprie, asumată și promovată pedagogic la nivel de:
a) principia de proiectare și principia de organizare, planificare, realizare a procesului de
învățământ;
b) valorificare optimă a raporturilor dintre:
 „fluxurile de intrare”: obiectivele generale, specific, concrete; resursele
umane (elevii și cadrele didactice), conținuturile, formele de organizare
(formală, nonformală, frontală, pe microgrupe, individuală), baza
didactico-materială, spațiul școlar, mediul sociocultural;
 „activitatea de instruire care se desfășoară în timp” prin acțiunile de
predare, învățare și evaluare, care angajează specific, în cadrul fiecărei
trepte și discipline de ănvățământ, „transformări, metode, procedee,
strategii, principia, norme” etc.
 „fluxurile de ieșire” – produsele activității de instruire: „cunoștințe;
deprinderi sau capacități intelectuale; deprinderi practice;
comportamente, atitudini, convingeri, sentimente etc.; aptitudini;
trăsături de personalitate; competențe profesionale etc.”, demonstrate
 de absolvenții integrați, în diferite grade calitative, în plan pedagogic și
social.
Realizarea procesului de învățământ în context deschis, spațial (programe și discipline de
învățământ cu caracter obligatoriu, opțional, facultative) și temporal (trepte, , ani, semester de
învățământ; module de studio, capitol, unități de instruire/ învățare, lecții, cursuri universitare etc.)
angajează pedagogic „un ansamblu deliberat de acțiuni” subordinate obiectivelor activității de
instruire, care determină transformarea calitativă personalității preșcolarilor, școlarilor/ elevilor,
studenților etc. în plan cognitive și noncognitiv/ comportamental ( S. Cristea, 2017, p.18-20).
Dimensiunile procesului de învățământ reflectă resursele abordării sistematice a activității
didacticeangajate în plan funcțional, structural și operațional.

1.Dimensiunea funcțională a procesului de învățământ reflectă legătura acestuia cu

sistemul de învățământ, realizată la nivelul raporturilor existente între finalitățile pedagogice
macrostructurale (ideal pedagogic, scopuri pedagogice) și finalitățile pedagogice microstructurale
( competențele generale, specifice, obiective concrete).
Orientările procesului de învățământ, determinate la nivel de sistem, asigură în plan
funcțional:
- relevanța social a obiectivului pedagogic general care susține activitatea de proiectare
global, unitară a planului de învățământ;
- consistența psihologică a competențelor specific care susțin activitatea de proiectare
curricular a programelor școlare;
- deschiderea creatoare a obiectivelor operaționale, care susțin acțiunea fiecărui cadru
didactic de deducere a obiectivelor concrete din competențele generale și specifice și de
transpunere a acestora în activitatea didactică, respectând particularităților colectivului de
(pre)școlari și ale unității (pre)școlare respective.
Dimensiunea funcțională a procesului de învățământ reflectă, în același timp, calitatea
structurii sistemului de învățământ: a structurii de adaptare internă, care vizează organizarea pe
niveluri – trepte – cicluri (pre)școlare, cu programele curricular corespunzătoare; a structurii de
conducere, a cărei valoare este determinată de raporturile existente între conducerea managerial și
conducerea administrativă a organizației școlare.

2.Dimensiunea structurală a procesului de învățământ vizează resursele pedagogice

angajate de sistem pentru realizarea calitativă a activității didactice și relațiile de colaborare
instituite de școală cu societatea, în general, și comunitățile educative, teritoriale și locale, în mod
special.
Această dimensiune a procesului de învățământ reflect structura materială și structura de
relație a sistemului, care asigură:
- repartizarea resurselor pedagogice (material, umane, informaționale) disponibile la un
anumit moment dat;
- atragerea resurselor pedagogice suplimentare din direcția agenților sociali (economici,
politici, culturali etc.) interesați să investească în învățământ.
Dimensiunea structurală a procesului de învățământ angajează valorificarea următoarelor tipuri
de resurse pedagogice: resurse materiale, resurse umane, resurse financiare, resurse informațional-
valorice.
 3.Dimensiunea operațională a procesului de învățământ vizează activitatea educativă/
didactică proiectată de educatoare, învățători cu preșcolarii, respectiv elevii, realizabilă în termeni
de acțiune concretă .
Această acțiune concretă presupune adaptarea sarcinilor didactice/ educative, stabilite la
nivelul programelor școlare, la specificul clasei în contextual proiectării și al realizării unor relații
pedagogice optime între cadrul didactic și elevi. Procesul declanșat, care angajează creativitatea
cadrului didactic, implică următoarele operații:
- definirea obiectivelorpedagogice concrete ale activității didactice/ educative;
- stabilirea conținutului activității didactice;
- aplicarea metodologiei necesare pentru reușita activității didactice/ educative;
- asigurarea evaluării rezultatelor activității didactice.
Calitatea activității didactice/ educative reflectă linia de continuitate existentă între
dimensiunea funcțională-structurală-operațională a procesului de învățământ care angajează
acțiunea unor variabile independente de cadrul didactic, dar și a unor variabile dependente de
cadrul didactic, concentrate la nivelul proiectului pedagogic elaborate de acesta pentru
valorificarea potențialului clasei de elevi.

Caracteristicile generale ale procesului de învățământ se evidențiază la nivelul analizei

structurii de funcționare a acțiunii educaționale, bazată pe corelația existentă între subiectul
educației (educatorul) și obiectul educației (preșcolarul/ școlarul). Aceste caracteristici vizează:
- interacțiunea educator – elev, proiectată și realizată la nivelul corelației de comunicare
dintre emițător și receptor, presupune construirea unui repertoriu comun operațional în
interiorul acțiunii educaționale/ didactice, care asigură: înțelegerea cognitivă a mesajului,
acceptarea sa afectiv-motivațională, provocarea reacției comportamentale a elevului la
nivel acțional și atitudinal.
- interdependența informativ-formativ vizează legătura funcțională existentă între conținutul
acțiunii didactice și efectele psihologice ale conținutului acțiunii didactice. Aceasta implică
valorificarea pedagogică a cunoștințelor științifice studiate la nivel teoretic și aplicativ, în
concordanță cu specificul fiecărei trepte și programe preșcolare sau școlare.
- reglarea și autoreglarea acțiunii didactice angajează realizarea permanentă a circuitelor de
conexiune inversă necesare între calitatea răspunsului elevului și calitatea activității
cadrului didactic. Înțelegerea și aprofundarea acestei caracteristici a procesului de
învățământ presupune raportarea la structura acțiunii educaționale și la dimensiunea
creativă a personalității cadrului didactic.

Specificul abordării sistemice și comunicaționale în procesul instructiv-educativ

Abordarea sistemică a procesului de învățământ valorifică o metodologie interpretativă a

analizei de sistem, bazată pe evidențierea elementelor componente ale procesului de învățământ, a
relațiile dintre ele și pe considerarea lui ca subsistem social.
Componentele procesului de învățământ pot fi analizate, modificate și adaptate în vederea
eficientizării acestuia. Unele dintre aceste componente acționează în calitate de resurse, dar și de
constrângeri, de restricții sau de obstacole, iar altele intervin în transformarea acestor resurse în
produse sau rezultate. Gândirea sistemică aduce o nouă explicare a articulării acestor elemente
componente, grupându-le în fluxuri de intrări în sistem și în fluxuri de ieșiri din sistem, prevăzând
retroacțiunea sau feedback-ul și fiind modelate de interacțiunile cu mediul înconjurător.
 Elementele există prin raportare la întreg, care le conferă o anumită semnificație, și intră
totodată în jocul complex al interacțiunilor dintre toate aceste componente. Astfel, modificările
aduse uneia dintre ele aduc modificări în lanț tuturor celorlalte, dar se repercutează și asupra
întregului ansamblu.
Funcționalitatea procesului de învățământ este definită de modul și gradul de transformare
a unor variabile de intrare în variabile de ieșire. Calitatea sistemului nu derivă din calitatea
intrinsecă a fiecărui element ori din calitatea sumei acestora, cât mai ales din amplitudinea și forța
interacțiunilor dintre elementele componente. Întreg acest ansamblu este organizat și coordonat ca
un tot unitar și coerent.
Între componentele sistemului se pot stabili relații de determinare cauzală, de condiționare,
funcționale, de succesiune, ierarhice, de corespondență, probabiliste, de complementaritate, de
compensare. Important este că aceste relații pot fi manipulate de asemenea manieră încât să
modifice rezultatele în sensul așteptărilor.
Abordarea sistemică reintegrează procesul de învățământ în mediul său exterior, îl concepe
ca pe un proces larg deschis influențelor culturale, educaționale, socio-economice ce vin din partea
contextului extrașcolar.
Abordarea comunicațională interpretează procesul de învățământ din perspectiva
elementelor structurale ale procesului de comunicare.
Relația stabilită prin comunicare între educat și educator conferă procesului de învățământ
valoarea unei intervenții educaționale complexe, bazate pe un limbaj didactic, a cărui scop este
determinarea în structura personalității școlarului a unor modificări de natură cognitivă, afectivă,
atitudinală și acțională.
Comunicarea didactică are note specifice, determinate de cadrul instituțional în care se
desfășoară și de logica proprie activității dominante – învățarea.
Pedagogia modernă interpretează comunicarea de tip didactic ca fiind una dintre resursele
majore ale procesului instructiv-educativ. Perceperea tot mai exactă a potențialului și ponderii pe
care actul comunicativ îl joacă în actul didactic este susținută de ideea conform căreia
comunicarea didactică este cea care mijlocește realizarea fenomenului educațional în ansamblul
său, indiferent de conținuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicați (Ghe. Tomșa, 2005,
p.58-63).

Bibliografie:
 Gheorghe, Tomșa (coordonator), (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară (definitivat
și gradul II didactic, București, Volum apărut ca supliment al revistei Învățământului
Preșcolar;
 Ioan, Nicola, (1994), Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică;
 Ioan, Nicola, (2003), Tratat de pedagogie școlară, București, Ed. Aramis;
 Sorin, Cristea, (2017), Instruirea/ Procesul de învățământ, București, Ed. DPH.