Ce dificultăţi întâmpină elevii în învăţarea limbii franceze?

Cred că toţi profesorii de limba franceză sunt de acord că elevii se izbesc de multe
dificultăţi la toate nivelele limbii (fonetic, lexical, gramatical) tocmai din uşurinţa cu care aceştia
raportează ceea ce învăţa la limba lor maternă, limba română. Încă de la predarea articolului debutanţii
întâlnesc un articol nou şi anume articolul partitiv, pe care limba română nu îl deţine, aşadar, ceva în
plus şi ceva în minus, în ceea ce priveşte genurile gramaticale – în franceză nu întâlnim genul neutru.
În utilizarea articolului partitiv, elevii pun următoarele întrebări: cum ne dăm seama că
trebuie să folosim un articol partitiv, când şi unde, mai ales că locul articolelor în franceză este înaintea
substantivului şi nu la sfârşitul cuvântului ca în limba română (excepţie face şi aici articolul nehotărât).
Nimic mai simplu, gândiţi-vă că exprimaţi doar o parte dintr-un întreg şi nu întregul (de exemplu:
Mănânc pâine - Je mange du pain- nu înseamnă că mâncaţi toată pâinea, ci doar o parte din ea, o felie,
o jumătate, etc.) sau că exprimaţi noţiuni abstracte, de genul – avoir du courage; avoir de la patience,
etc. Îl întâlniţi şi în cadrul construcţiilor fixe, cum ar fi – faire du sport/faire de la gymnastique sau
când vreţi să vorbiţi despre stări meteorologice- il fait du vent/du soleil. Şi dacă învăţaţi să stăpâniţi
genul şi numărul substantivului, atunci acest articol nu vă va crea probleme. Dificultăţile apar însă la
suprimarea articolului partitiv şi înlocuirea acestuia cu prepoziţia DE (D´) după adverbe de cantitate
(beaucoup de, trop de, assez de) în propoziţii negative (je nʼai pas de lait, il nʼa plus de pain) înaintea
adjectivelor calificative (de gros problème), după substantive de cantitate (un bouquet de fleurs, un
verre dʼeau, etc). Elevii nu numai că nu operează înlocuirea articolului partitiv cu prepoziţia DE (Dʼ),
ci pur şi simplu nu scriu nimic între adverbul de cantitate sau substantivul care exprimă cantitatea şi
substantivul care le urmează acestora. În felul acesta apar formulări de genul “beaucoup fleurs sau un
kilo poires” total greşite. Dacă însă aceste propoziţii au determinanţi, articolul partitiv nu se mai
suprimă (je nʼai pas beaucoup des fleurs que tu mʼaş demandées) ca de asemenea în cazul în care
verbul propoziţiei este “être”, ca în exemplul “ce nʼ est pas de lʼargent”.
Şi articolul contractat reprezintă o dificultate pentru elevi şi întâlnesc mereu în
compunerile lor forme de genul- le livre de le garçon-, ceea ce e complet eronat. Aceste articole
contractate, în limba franceză, sunt mărci ale cazurilor genitiv şi dativ. Dragi elevi, aşa cum în limba
română cazurile - genitiv, dativ, acuzativ - au ca şi mărci prepoziţii, aşa şi în limba franceză cele două
cazuri genitiv şi dativ sunt marcate prin prepoziţiile de, respectiv à. Acestea se contractă cu formele
articolelor hotărâte şi împreună dau naştere articolelor contractate, după cum urmează:
de+le=du/de+la=de la/de+lʼ=de lʼ (voc/h mut)/de+les=des/à+le=au/à+la=à la/ à +lʼ= à lʼ (voc/h mut)/ à
+les = aux. Elevii le scriu de le/de les/sau à le/ à les fie pentru că nu înţeleg procesul de formare, fie
pentru că le scriu după modelul lui de la/ à la. Cu puţin efort şi mai multă atenţie veţi reuşi să
transformaţi acest aspect al limbii într-un automatism.
Mai sus am expus faptul că genul reprezintă o dificultate majoră pentru elevi. Cum
învăţaţi genul substantivelor? Număraţi ca în limba română, învăţaţi terminaţiile? Nu, categoric nu,
deşi există în limba franceză nişte criterii de clasificare la care nu vă veţi gândi când vorbiţi sau scrieţi
în limba franceză. Aşadar, sfatul meu este să învăţaţi încă de la început substantivul însoţit de articolul
specific lui- de exemplu: un livre/une robe/un monastère etc.. După cum am spus, neutrul nu există,
deci, nu-l căutaţi pentru că nu-l veţi identifica. Dacă, totuşi, veţi raporta limba franceză la limba
voastră maternă veţi fi surprinşi să aflaţi că substantive ca: un amour/un café/un bonbon/un
monastère/un zébra/un agénda/un chocolat sunt de genul masculin şi nu feminin, după cum v-aţi fi
aşteptat.
La nivel fonetic, dificultatea pentru vorbitorul român o reprezintă vocalele nazale (ã, õ, ɛ
nazal, oe nazal) şi orale care nu au corespondent în limba română ɛ, ø, œ, ͻ, y, precum şi citirea
consoanelor finale, care se ştie că în limba franceză se citesc în puţine cuvinte (sur, avec) pentru că el
face asemănări cu limba română ca în cuvinte de genul temps, champ, sont, vent, etc. Sunetele y şi ø
sunt pronunţate greşit iu şi io ca în cuvinte de genul mur, sur, deux, feu. O altă necunoscută a elevului
român este acel ǝ instable, muet. Profesorul trebuie să facă corecţiile fonetice în grupuri de sunete
vecine, ca de exemplu: je fais/j ʼai fait; je/jʼ ai; mange-le/mange-les; /de/des; ce/ces; deux/de; ceux/ces;
jeu/jet; feu/fait; u/y- sur/sous; pur/pour; rue/roue şi în grupuri de ordin consonantic oncle/ongle;
longue/longe etc. Grupul de litere [gn] este destul de greu de pronunţat de elevi, deoarece sunetul este
un n înmuiat de vocala i, precum în cuvântul românesc miere, etc.
Dacă întrebi un elev de ce este grea gramatica limbii franceze îţi va răspunde simplu-
prea multe terminaţii. O altă dificultate este faptul că unele terminaţii sunt mute, altele sonore.
Referitor la terminaţiile mute, elevii citesc mereu e final mut din terminaţie. E final se citeşte doar dacă
are accent, dacă verbul este la infinitiv, grupa I- manger; danser şi dacă reprezintă persoana a doua
plural a indicativului prezent- vous mangez, vous dansez, etc.
Întotdeauna le spun elevilor când rezolvă un exerciţiu, să nu neglijeze lexicul de unde
pot învăţa cuvinte, expresii etc. Gramatica şi vocabularul sunt strâns legate. Elevul român gândeşte în
limba maternă şi de aici dificultatea de a diferenţia sensurile cuvintelor, ca de exemplu: ajouter (a
adăuga) cu sensul de a ajuta în loc de aider/recette (reţeta gastronomică) nu medicală pentru care există
termenul de ordonnance/raquette (rachetă de tenis) nu cea care zboară în cosmos (fusée)/enveloppe
(plic) nu anvelopă- pneu/éditure- după românescul editură, în loc de maison dʼédition/sériosité în loc
de sérieux/studio- înseamnă în franceză garsoniera, nu divan cu pat/franţuzescul apéritif (o băutură
înainte de masă) folosit cu sensul de aperitiv din limba română, o gustare frugală înainte de masă care
în franceză este denumit hors-dʼoeuvre /magazine (cu sensul de revistă în franceză) folosit cu sensul de
magazin în limba română în loc de magasin, tocmai pentru că se pronunţă ca şi cuvântul magazin în
limba noastră/penser (a gândi) cu sensul de a pansa în loc de panser/une carte (o hartă) cu sensul de
carte în loc de un livre/sacoche (în franceză înseamnă geanta de piele în care se ţin bani, obiecte de
preţ, scule- pentru biciclete, motociclete, geanta purtată de şcolari) folosit de vorbitorul român cu
sensul de sacoşă, plasă pentru cumpărături, în loc de, cum este corect, cabas, sac à provisions, filet à
provisions, etc.
Elevii folosesc “quʼest-ce que tu fais?” (folosit corect când cineva întreprinde ceva) pentru a întreba pe
cineva ce face, ca şi stare de spirit, în loc de “ça va?” (starea de spirit)? /prendre un bain şi nu faire un
bain după românescul a face o baie/traduc sintagma – într-o bună zi- utilizând eronat adjectivul bon în
loc de beau- un beau jour- este corect, etc.
Prepoziţiile cerute de anumite verbe îi pun în dificultate: jouer au football (un
sport)/du piano (la un instrument), café au lait (nu avec) aller à pied (nu sur). Verbe care în limba
română cer C.O.D, iar în franceză C.O.I: demander/pardonner/conseiller/mentir, sau invers care în
română cer C.O.I şi în franceză C.O.D, de exemplu verbul remercier ma mère- a mulţumi mamei, cele
care în română sunt reflexive şi nu în franceză -jouer, naître/sau invers- reflexive în franceză şi nu în
română - sʼabsenter., sʼexcalmer, sʼévader. Elevii sunt tentaţi să traducă în franceză prepoziţiile în
structuri de genul într-o zi, după-amiază, dimineaţa/în acest an- ceea ce e eronat se va spune ce jour/cet
après-midi/cette année. Sau traduc” pe stradă- sur la rue” -(care are sensul de a da în stradă) în loc de
“dans la rue”. Dificultăţile sunt nenumărate, aşa că las acest articol deschis completărilor cu experienţe
practice de la catedră.

Bibliografie: Maria Brăescu, Méthodologie de l ʼenseignement du français, Editura didactică şi

pedagogică Bucureşti, 1979
Mihai Ştefănescu, Dicţionar de dificultăţi ale lexicului limbii franceze, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti,1980