Sunteți pe pagina 1din 2

FORME ALE LECTURII ÎN ŞCOALĂ

Pedagogii consideră că lectura este o activitate complexă, integrativă, ce îndeplineşte


funcţii importante în „demersul paideic”, dintre care le amintim pe următoarele: cea de
culturalizare, de învăţare propriu-zisă, de informare şi de documentare.

În şcoală, în receptarea operei literare, identificăm două faze, deci două tipuri de lectură.
Prima este lectura sensibilizatoare (C.Parfene), care implică elevul afectiv, transpunându-l în
universul ficţional. Teoreticienii au propus şi alte denumiri:”lectura de gradul I” (Paul Ricoeur),
„lectura liniară” (Matei Călinescu), „lectura naivă” (Umberto Eco). Acest prim pas este
fundamental în receptarea textului literar, deoarece, aşa cum afirmă Emanuela Ilie, „îi integrează
pe cititori în universul sensibil şi le oferă prilejul de a-şi exercita intuiţia artistică”. Iată, mai jos,
câteva principii care ar trebui respectate în această etapă:

- lectura trebuie să fie integrală, de la titlu până la ultimul cuvânt, acordând o


importanţă deosebită şi elementelor paratextuale;
- vizează comprehensiunea operei, şi de aceea ritmul trebuie să fie lent; de asemenea,
cititorul trebuie să revină asupra unor pasaje mai dificile;
- lectura trebuie percepută ca o formă de activizare a spiritului critic, fiind un
instrument de cunoaştere, nu o formă de relaxare.

Prima lectură poate fi făcută acasă, dar şi la clasă. La clasele de gimnaziu, este indicat să
se realizeze cu voce tare, de profesor sau de elevi. În unele situaţii, este preferată lectura
silenţioasă, „în gând”, care apare în două ipostaze: nedirijată (nu vizează abilităţi de
interpretare) sau dirijată ( elevii primesc sarcini precise pe care trebuie să le rezolve după
lecturarea textului, de exemplu, identificarea temei, a motivelor etc. )

A doua fază a receptării unui text este lectura clarificatoare sau lectura –studiu
(Constantin Parfene), care presupune citirea operei şi supunerea acesteia unor operaţii critice,
conştiente, care „să clarifice intuiţiile din prima etapă şi să le integreze în universul afectiv
propriu” (E. Ilie). Ea mai este numită: „lectura de gradul al II-lea” (Paul Ricoeur), lectura
hermeneutică (Michael Riffaterre), „lectura circulară” (Matei Călinescu) sau „lectura critică”
(Umberto Eco). În aceasstă etapă, rolul profesoului este esenţial, întrucât el coordonează elevul,
ajutându-l să parcurgă textul în mod conştient, propunându-i un demers interpretativ
problematizant. Paul Cornea consideră că abia acum se pun în valoare funcţiile concrete ale
lectorului: perfomanţa, evaluarea şi cooperarea: cititorul trebuie mai întâi să decodifice textul,
apoi să ia atitudine, afectiv şi axiologic, faţă de text şi că coopereze cu autorul textului.

Iată, mai jos, câteva sarcini activizante, care pot contribui la dezvoltarea competenţelor
de comprehensiune a textului:

- elevii sunt implicaţi, la nivel individual sau în grup, să discute despre text, fiind
încurajată pluralitatea interpretărilor;
- comentarea titlului înainte şi după lectura textului pentru a observa dacă orizontul de
aşteptare este în concordanţă cu conţinutul;
- alegerea/crearea unei ilustraţii reprezentative pentru text;
- jocul de rol, punerea în scenă;
- identificarea scevenţelor textului;
- convertirea unui text dintr-un gen literar în altul;
- exprimarea şi motivarea opiniei despre text
- studii de caz şi dezbateri pornind de la anumite texte etc.

Aşadar, profesorul de literatură nu este interesat să cultive lectura hipologografică


(incipientă, specifică primilor ani de şcoală), ci lectura hiperlogografică (avizată, cu valenţe
superioare), cea care contribuie la transformarea elevului într-un personalitate autonomă,
reflexivă şi critică.

Bibliografie:

Ilie, Emanuela, Didactica literaturii române, Editura Polirom, 2008

S-ar putea să vă placă și