JOCUL DE ROL LA ORELE DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Importanţa jocului didactic în educaţie a fost subliniată de numeroşi cercetători din

domeniu, deoarece el stimulează tipuri variate de gândire: logică, algoritmică, combinatorică,
probabilistică, inductivă lingvistică etc. Johan Huizinga consideră că acesta are implicaţii
profunde în domeniul social, antroplogic şi cultural, deci, valenţe educative. Astfel, „jocul îi
învaţă pe elevi dialectica libertăţii şi a regulilor, a constrângerilor liber acceptate”. (Marilena
Pavelescu)
Jocul de rol este o metodă activă de predare-învăţare, bazată pe simularea unor relaţii,
contexte de comunicare diverse, în care elevii experimentează din multiple perspective
receptarea şi emiterea unui mesaj. Caracterul său formativ, stimulator şi interactiv contribuie la
apariţia unor deprinderi, care le permit acestora să înţeleagă mai bine situaţiile întâlnite în viaţa
cotidiană. Avantajele sale sunt numeroase: activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv,
acţional; asigură problematizarea unei situaţii, sporind gradul de întelegere şi participare activă;
pune în evidenţă modul corect sau incorect de comportare în anumite contexte; este una din
metodele eficiente de formare rapidă si corectă a convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor.
Etapele pregătirii şi folosirii jocului de rol, după M.Ionescu şi I. Radu (Didactica
modernă), sunt:

a. încăzirea grupului

b. definitivarea situaţiilor şi a personajelor;

c. organizarea grupului: alegerea actorilor;

d. derularea jocului,

e. analiza jocului de rol: intervievarea actorilor, analiza de conţinut şi comportamentală.

Un exemplu de exerciţiu ludic este interviul de angajare, care poate fi adresat, în special,
elevilor de liceu, iar menirea sa este de a reliefa felul de a comunica şi de a se comporta într-un
dublu context: ca posibil angajator şi ca persoană care răspunde unei oferte de lucru. Acest tip de
relaţionare are o finalitate care se prelungeşte la nivel social, întrucât cei implicaţi pot fi activi pe
piaţa muncii chiar după absolvirea liceului.

În plus, metoda poate fi asociată cu un joc de creaţie, devenind astfel mai incitantă. De
exemplu, la clasa a IX-a, după studierea elementelor de comunicare, pot fi create anumite
contexte, în care elevii grupaţi în perechi, ar juca diferite roluri: bibliotecar- cititor; om de ştiinţă
dintr-un secol trecut- un elev din lumea contemporană; un scriitor- un personaj din propria
operă etc. La clasa a XI-a, după studierea romanului „Enigma Otiliei, doi elevi ar putea să-i
interpreteze pe cei doi protagonişti, într-o potenţială întâlnire după 10 ani, de la terminarea
acţiunii romanului. Jocul de rol s-ar putea numi „Ce-ar fi fost dacă...”.

Deşi agreată de elevi şi de profesorii de literatură care încurajează creativitatea şi spiritul

ludic, această metodă are şi dezavantaje:

- este greu de aplicat, întrucât presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci şi de tip

regizoral şi actoricesc;

- solicită timp si efort din partea cadrului didactic;

- există riscul devalorizării sale, perceperea ca ceva pueril, facil de către elevi;

- pot apărea blocaje emoţionale în interpretarea rolurilor sau imposibilitatea de lucra în

echipă etc..

Cu toate acestea, jocul de rol este o metodă didactică foarte eficientă, întrucât educă
voinţa, ajută la integrarea într-o echipă şi contribuie la responsabilizarea elevilor într-o manieră
ludică. Impactul său este puternic, dobândind, ca şi munca, „un caracter social. Prin intermediul
jocului, copilul ia contact cu alţii, se obişnuieşte să ţină seama de punctul de vedere al altora, să
iasă din egocentrismul său original.” (Jean Chateau)

Bibliografie: 1. Ilie, Emanuela, Didactica literaturii române, Editura Polirom, 2008

2. Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii române, Editura Corint, Bucureşti,
2010

3. Jean Chateau, Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967